Tag: inovatie

  • România, în coada topului european al inovaţiei

    Tabloul se bazează pe 24 de indicatori grupaţi în 3 categorii: mijloacele inovării (resurse umane, sisteme de cercetare deschise, finanţare), eforturile întreprinderilor în domeniu şi felul cum se traduc ele în beneficii pentru economie, inclusiv ocuparea forţei de muncă.

    Performanţele statelor UE în materie de inovare:

    Sursa: Comisia Europeană. Notă: Performanţa medie este măsurată pe baza datelor referitoare la 24 de indicatori, variind de la performanţa minimă (0) până la cea maximă (1). Performanţa medie în 2011 le reflectă pe cele înregistrate în 2009/2010.

  • Cele două învăţături ale lui Mugur Isărescu pentru guvernanţi

    România are de acţionat în două planuri, spune Isărescu. În primul rând, România are nevoie să atragă capital şi investiţii. “E de analizat aici partea de politici fiscale în raport cu investitorii străini şi nivelul salariilor comparativ cu alte destinaţii investiţionale, dar nu sunt de neglijat nici unele dezavantaje competitive, precum infrastructura insuficientă sau percepţiile externe referitoare la birocraţie şi corupţie.”

    Potrivit Raportului Competitivităţii Globale pe 2011-2012 elaborat de Centrul pentru Competitivitate Globală si Performanţă al World Economic Forum, competitivitatea unei ţări este dată de setul de instituţii, politici si factori care determină nivelul productivităţii acesteia. Din această perspectivă, raportul arată că Elveţia îsi păstrează titlul de cea mai competitivă ţară din lume, graţie continuării unei puternice performanţe în afara ţării, iar Nordul şi Vestul Europei domină în top 10 (cu Suedia, Finlanda, Germania, Olanda, Danemarca şi Marea Britanie).

    Estonia şi Cehia rămân cele mai competitive ţări din Europa de Est, clasându-se pe locurile 33, respectiv 38, în timp ce România se plasează după Bulgaria (74), ocupând locul al 77-lea. Indicatorul la care România stă cel mai bine este mărimea pieţei, următoarele fiind educaţia superioară şi trainingul (locul 55) si uşurinţa în însuşirea tehnologiei (60). Cel mai prost stăm la gradul de sofisticare a afacerilor (102), instituţii (99), eficienţa pieţei de bunuri (96), inovaţie şi infrastructură (locul 95 în ambele cazuri).

    “Dacă ne uităm, de pildă, la Estonia, vedem că se plasează pe o poziţie mai slabă acolo unde stăm noi cel mai bine, adică la mărimea pieţei, în timp ce, în materie de sofisticare a afacerilor şi a inovaţiei, Estonia este cu zeci de locuri mai sus în top”, remarcă guvernatorul.

    În al doilea rând, România are nevoie de exporturi de bunuri şi servicii, mai ales în condiţiile în care criza economică accentuează competiţia globală, consideră Isărescu. “Cum ne situăm la acest capitol, pe plan european sau global? Sigur, vor spune probabil exportatorii, cursul de schimb este un factor important care influenţează competitivitatea exporturilor românesti, atât direct, cât si indirect. Dar cântăreşte acest factor mai mult decât calitatea produselor sau a serviciilor, lipsa caracterului inovator al afacerilor sau birocraţia?”

    Este timpul ca toate eforturile să se orienteze înspre creşterea competitivităţii, coroborată cu creşterea economisirii, investiţii în creştere economică şi nu în consum, apreciază Isărescu: în timp, aceste economii se vor duce nu în consum, ci în investiţii, iar apoi, odată cu creşterea economică, va apărea posibilitatea unei creşteri pe baze sănătoase a consumului. “Nu există decât o singură soluţie: să avem o strategie de dezvoltare, o perspectivă, o viziune – cu deficite rezonabile, sustenabile, care să poată fi finanţabile, să fie acoperite cu intrări de capital autonome sau mai puţin autonome – să asigurăm o creştere economică de durată, cu cât mai puţine suişuri si coborâşuri – o creştere care să ne dea posibilitatea să economism mai mult, fără să consumăm mai puţin.”

    În lumina acestei realităţi, “cred cu tărie că problema competitivităţii este vitală de acum înainte pentru viitorul pe termen mediu şi lung al României, dar şi al Europei. Esenţială este maniera în care fiecare va reusi să-şi găsească locul într-o piaţă funcţională, globală”, a conchis guvernatorul.

  • Reţeta britanică de ieşire din criză

    Dacă actualele tendinţe se menţin, până la jumătatea actualului secol principalele naţiuni europene ar putea ieşi din topul celor mai puternice 10 economii la nivel mondial; acum ratele de creştere în Europa sunt la jumătatea celor dinainte de criză, iar fără reforme, Europa va rămâne şi mai mult în urma competitorilor săi şi nu va mai reuşi să compenseze veniturile pierdute în perioada crizei. Avertismentul e conţinut în materialul asumat de cabinetul prim-ministrului britanic şi distribuit participanţilor la întâlnirea de săptămâna trecută de la sediul BNR cu Vince Cable, ministrul britanic pentru afaceri şi inovaţie.

    Cu un discurs destul de agresiv, în care a insistat că “în cazul celui mai negru scenariu, întregul proiect al Uniunii Europene ar putea eşua, cu consecinţe dezastruoase pentru noi toţi”, Vince Cable a reluat avertismentul guvernului său, rostind la Bucureşti una dintre cele mai puternice pledoarii pro-europene de după declanşarea crizei din 2008, pornind de la o perspectivă total diferită de termenii în care au loc discuţiile de acum despre viitorul Europei.

    În loc de separarea obişnuită dintre zona euro şi statele europene fără moneda unică, Cable, emisar al unei ţări care şi-a păstrat moneda proprie, a vorbit despre Uniunea Europeană ca piaţă comună comercială, a muncii, a inovaţiei, a energiei, a educaţiei şi ca subiect de drept în negocierile comerciale cu restul lumii; în loc de criza datoriilor suverane şi de evenimentele de pe pieţele financiare ca determinant al politicii statelor europene şi al conflictelor dintre ele, demnitarul britanic a vorbit despre avantajele economice ale UE ca bloc unitar în competiţia cu celelalte puteri globale; în fine, în loc de bănci şi multinaţionale migratoare (întâlnirea de la BNR avea loc exact în ziua când Nokia a anunţat că renunţă la investiţia din România), Cable a vorbit despre forţa de muncă educată şi IMM-urile inovatoare ca atuuri ale Europei pentru relansarea post-criză.

    Eventualilor eurosceptici din public, Cable le-a reamintit că numai graţie pieţei unice, “cea mai mare realizare economică a Uniunii Europene şi cea mai mare piaţă de desfacere din lume”, cu peste 500 de milioane de consumatori care generează 12 trilioane de euro anual, a reuşit Europa să devină un actor global alături de SUA şi China şi că nu trebuie să piardă acest statut.

    Pe de altă parte, birocraţia europeană şi o legislaţie rigidă fac ca numai 12% din comerţul online al UE să fie transfrontalier, iar beneficiile rezultate din liberalizarea industriei aeriene n-au fost extinse şi pentru căile ferate sau alte căi de comunicaţii. Estimările citate de Vince Cable susţin că o liberalizare suplimentară a serviciilor şi crearea unei pieţe digitale unice ar putea aduce economiei europene venituri în plus de 800 de miliarde de euro pe an, adică echivalentul unei creşteri medii anuale cu circa 4.200 de euro a veniturilor dintr-o familie europeană obişnuită.

    La fel, dacă s-ar reduce obstacolele comerciale între UE şi alte pieţe (Japonia, Mercosur), Europa ar câştiga 5,2 milioane de locuri de muncă, adică mai mult decât a pierdut în perioada de recesiune, iar dacă ar reuşi să termine toate negocierile comerciale în curs de desfăşurare, PIB european ar putea creşte cu 60 de miliarde de euro. Cât despre birocraţia la nivelul afacerilor, înfiinţarea unei firme costă 2.285 de euro în UE, faţă de 644 de euro în SUA sau 593 în Brazilia, iar costurile de conformare la reglementările europene şi de obţinere a patentelor îi sufocă mai ales pe micii întreprinzători, cei care concentrează două treimi din locurile de muncă în Europa şi realizează mai mult de jumătate din PIB.

    “România şi Marea Britanie au interesul comun de a elimina aceste bariere structurale în calea creşterii economice, care dacă nu vor fi abordate, ne vor trage pe toţi înapoi”, a insistat Cable, într-unul dintre multele puncte ale discursului în care şi-a luat România ca aliat. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a adăugat chiar că “o combinaţie între birocraţia de la Bruxelles şi birocraţia de la Bucureşti poate fi fatală dezvoltării României”, că România susţine reforma instituţională europeană pentru eliminarea poverii birocratice şi că aceasta trebuie să fie o urgenţă pentru toate statele membre.

    Dincolo de politeţea de a-şi declara puncte de vedere comune cu cele al gazdelor (în cazul de faţă BNR), Cable a adus un argument raţional, exprimat la fel de diplomatic: “România este un stat mare al Uniunii şi are o contribuţie mare de adus la o direcţie sănătoasă a politicilor europene, având o perspectivă proaspătă asupra lor”. La nivel practic, britanicii vor stimula prospeţimea respectivă, având în vedere anunţul lui Vince Cable că experţi ai guvernului român vor merge la Londra ca să se inspire din experienţa englezească a autorităţilor de reglementare, ca şi remarca aceluiaşi Cable că “printre conducătorii şi inovatorii României în viitor” se vor afla şi unii dintre numeroşii tineri români care studiază la Oxford sau Cambridge.

    Cât despre investiţii, Cable a spus că firmele britanice sunt interesate să investească în special în sectorul energetic, punctele de atracţie fiind planurile României de a liberaliza sectorul energetic şi de a stimula producţia pe bază de resurse regenerabile – hidro, eoliană, solară, geotermală, biomasă. La ora actuală, numărul firmelor britanice cu afaceri în România depăşeşte 4.000, care numai anul acesta au creat câteva sute de noi locuri de muncă; exemplul dat de Cable a fost cel al companiei de servicii IT Endava, care până în iunie 2012 vrea să angajeze în total 1.000 de specialişti români.

    Asemănarea dintre România şi Marea Britanie se opreşte însă într-un punct important: dacă Vince Cable a lăudat planul guvernului român de a stimula cu credite subvenţionate IMM-urile (programul Kogălniceanu), plan pe care l-a asemănat cu cel promovat de el însuşi la Londra pentru a susţine micii întreprinzători, resursele disponibile pentru cele două state sunt cum nu se poate mai diferite. Cable, alături de oficiali ai Băncii Angliei, promovează o nouă rundă de relaxare monetară cantitativă (cumpărare de obligaţiuni de către banca centrală spre a injecta lichiditate în piaţă), după model american, după cel lansat în 2009 de Banca Angliei şi încheiat după un an şi 200 de miliarde de lire cheltuite, iar estimările actuale vorbesc de circa 50-100 de miliarde de lire care ar urma să fie necesare pentru stimularea economiei.

    Susţinerea de către Cable a noii iniţiative i-a atras critici din partea comentatorilor atenţi la inflaţie şi sceptici în privinţa eficienţei unor astfel de stimulente: economia britanică a crescut cu numai 0,2% în trimestrul al doilea, iar estimările curente pentru 2011% sunt inferioare previziunii de 1,7% din martie a guvernului Cameron. În mod excepţional însă, temându-se de o întoarcere a recesiunii globale, FMI recomandă acum ţărilor dezvoltate să amâne cel puţin o parte din programele de austeritate bugetară până după revenirea la o creştere economică durabilă.

    Nu acesta e cazul României şi al economiilor europene din Est; de o astfel de schimbare de politică am putea profita doar indirect, prin faptul că România depinde vital de o relansare a economiei UE. “Vorbim de o încetinire a economiei româneşti la anul, din motivul singular, dar foarte important, că UE va avea doar o creştere mică”, a spus Mugur Isărescu. Sau altfel spus în cuvintele lui Vince Cable: “Este esenţial pentru România ca UE să atingă şi să menţină o creştere sustenabilă”.

  • Imitaţia şi inovaţia

    A trecut deja mai mult de o lună de când Google Plus a fost lansat, iar febra căutării unei invitaţii care să permită accesul în noua reţea de socializare a cam încetat. Probabil toţi cei care au dorit au încercat rivalul reţelei Facebook. După câteva săptămâni de utilizare, o comparaţie sumară cu Facebook vine automat, iar din perspectiva mea verdictul e simplu: Google Plus are o interfaţă mai simplă şi mai elegantă, dar Facebook are mult mai mulţi utilizatori. Dar, aşa cum am anticipat, indiferent cât de confortabil se simte Facebook prin prisma celor peste 750 de milioane de utilizatori, apariţia unui rival a impulsionat gigantica reţea să inoveze şi să-şi îmbunătăţească serviciile, încercând să ofere alternative proprii pentru cât mai multe dintre atracţiile Google Plus. Şi viceversa, bineînţeles, cu diferenţa că Google încearcă mai mult să ofere facilităţi noi decât să aducă funcţii din Facebook.

    Despre prima consecinţă a rivalităţii am vorbit deja. Constatând superioritatea Google Plus în materie de comunicare vocală şi video, Facebook s-a grăbit să integreze Skype. Nici astfel nu a reuşit să echilibreze complet balanţa, pentru că Google oferă prin funcţia Hangout videoconferinţe cu până la zece participanţi. Însă aspectul în care Google Plus s-a dovedit de la bun început net superior a fost reglajul fin al vizibilităţii postărilor prin organizarea contactelor în aşa-numitele cercuri. Şi Facebook dispunea de câteva facilităţi în această privinţă, dar incomparabil mai puţin accesibile şi flexibile, aşadar a fost în situaţia de a compensa cumva această carenţă. Zilele trecute a anunţat “Smart Lists” – listele de prieteni se vor completa automat cu colegi de serviciu sau de şcoală, familie sau zonă de proximitate şi vor fi oarecum echivalente cu cercurile din Google Plus.

    O altă diferenţă între cele două reţele o reprezintă relaţia de “prietenie”, care în Facebook este simetrică (adică prietenia este neapărat reciprocă şi se acceptă sau nu), în vreme ce la Google este asimetrică, în sensul că pot să adaug în cercurile mele utilizatori fără ca aceştia să mă includă printre prieteni. Avantajul asimetriei este că mă pot “abona” la postările unor persoane publice (jurnalişti, politicieni sau chiar reviste sau companii) fără ca aceştia să trebuiască să-mi accepte o invitaţie. Evident, voi vedea doar mesajele publice ale acestora. În Facebook se ajungea la situaţia ca astfel de persoane să aibă mii de “prieteni” şi, evident, fluxul de mesaje devenea extrem de încărcat. Tot zilele acestea, Facebook a încercat să corecteze acest dezavantaj, introducând butonul “Subscribe” (abonare), care permite utilizatorilor să primească postările publice ale altor utilizatori fără ca aceasta să necesite o cerere formală de împrietenire, cu câteva posibilităţi de filtrare (de exemplu, doar anumite tipuri de mesaje). În această variantă, personajul public trebuie să permită abonarea (nu individual, desigur) şi o poate dezactiva. Cred că Facebook iese în avantaj la acest capitol.

    Ce face în timpul acesta Google? în primul rând, a dat o funcţionalitate mai utilă butonului “1” (plus one), care s-a răspândit în tot web-ul. Dacă până acum era doar un soi de recomandare, acum a devenit echivalent cu “Like” din Facebook, adică pagina “plusată” poate fi postată pe Google Plus, cu reglajul obişnuit al distribuţiei. Astfel ia sfârşit situaţia jenantă în care un videoclip din YouTube putea fi postat direct pe Facebook, dar nu şi în Plus. Pe de altă parte, Angry Birds a ajuns şi în Google Plus, împreună cu o întreagă galerie de jocuri, toate cu caracteristici sociale. Însă principalele noutăţi pe care le aduce reţeaua lui Google se referă la funcţionalităţi pe care Facebook nu le poate reproduce, pentru simplul motiv că se referă la integrarea unor servicii deţinute de Google (prin aşa-numitele “snippets”). De exemplu, hărţile din Google Maps capătă acum un caracter social: dacă văd o hartă, pot oricând să o partajez cu prietenii din anumite cercuri. La fel se întâmplă cu Google Books, cu Offers şi Product Search, care pot fi distribuite prin simpla acţionare a butonului “Share” din bara de instrumente pe care Google Plus o instalează în browser. Avantajul este în principal comoditatea şi e de aşteptat ca Google să integreze şi alte servicii, cum ar fi Google Docs.

    Concluzia este evidentă: competiţia este acerbă şi este uşor de prezis cine va avea câştig de cauză: utilizatorii, desigur, fie că utilizează Facebook, fie Google Plus.

  • Cum arata inovatia? Ca un recif de corali

    O prima concluzie ar fi ca ideile inovatoare, ideile “bune” se
    nasc dupa o perioada de maturizare lenta – procesul de “slow
    hunch”, sau, daca vreti, dupa o perioada de incubatie (stiati ca
    lui Tim Berners-Lee i-au trebuit zece ani ca sa puna bazele World
    Wide Web-ului?)

    O doua ar fi ca invariantul care coaguleaza ideile bune
    reprezinta intalnirea cu altii (nu intamplator, una dintre cele mai
    efervescente perioade din gandirea umana a fost Epoca Luminilor,
    atunci cand – nu radeti! – au inflorit cafenelele, adica locurile
    unde oamenii se puteau intalni si unde isi puteau confrunta
    ideile). Altfel spus, ideea inovatoare tasneste atunci cand oamenii
    intra in dialog si isi furnizeaza reciproc piesele lipsa din
    puzzle. De aici si concluzia ca de multe ori conectarea ideilor ne
    serveste mai mult decat incercarea de a le proteja.

    La fel ca piata libera, pledoaria pentru restrictionarea
    fluxului de inovatii s-a sprijinit multa vreme pe apeluri la
    ordinea “naturala” a lucrurilor. Scrie Johnson: “Adevarul e ca
    atunci cand privim inovatia in natura si in cultura, mediile care
    construiesc ziduri in jurul ideilor bune tind sa fie mai putin
    inovatoare pe termen lung decat mediile mai deschise. Poate ca
    ideile bune nu vor sa fie libere, dar ele vor sa se conecteze, sa
    fuzioneze, sa se combine”. Dar si sa intre in competitie!

    De aici, ideea ca internetul (asemanator, daca vreti cu mediul
    coralifer din natura, unde indivizii conectati produc diversitate
    si inovatie biologica de mii de ori mai complexa decat in mediile –
    similare ca oportunitati naturale – din preajma) nu dauneaza
    capacitatii noastre de concentrare, ci reprezinta un mediu care ne
    permite conexiunile cele mai potrivite pentru a ne construi ideile
    si a le face sa se maturizeze.

    Steven Johnson, “De unde vin ideile bune? Istoria naturala a
    inovatiei”, Editura Publica, Bucuresti, 2011

  • Microsoft-Google, duelul gigantilor

    Imbunatatirile serviciului de e-mail Gmail al Google au obligat Microsoft sa tina pasul si sa relanseze vechiul Hotmail, integrat in gama Windows Live; tehnologia de reprezentare spatiala din Google Maps si Google Earth Live si-a gasit o replica spectaculoasa in Microsoft Live Search Maps. Patru sunt insa terenurile de baza pe care se desfasoara razboiul dintre cei doi giganti online: cautarea pe internet, browserele, publicitatea si, mai nou, sistemele de operare. Cautare online Cautarea pe internet a devenit sinonima cu Google.

    Impactul cultural al lui Google Search a fost atat de mare incat americanii au introdus verbul "to google" in dictionare. Numai in iunie, 78,5% din cautarile efectuate pe internet in SUA au fost realizaze prin intermediul Google, informeaza Wired. Aceasta nu pare sa intimideze insa compania lui Bill Gates: dorinta Microsoft de a recupera terenul pierdut a culminat cu recenta lansare a motorului de cautare Bing. Compania a investit serios in noul sau proiect, numai campaniile de promovare inghitind o suma de 100 milioane de dolari.

    Dar poate Bing sa tina piept popularului Google? Un lucru e cert: cel putin va incerca. Serviciul oferit de Microsoft face mai mult decat sa caute linkuri relevante: colecteaza, proceseaza datele, dupa care le returneaza intr-o maniera pe cat posibil mai logica. Bing retine istoria cautarilor pentru fiecare utilizator si pare bine pozitionat pentru cautarile cu scop practic, de pilda cele locale, de restaurante, rezervari la avion sau magazine. Plus – noutate anuntata la inceputul lui iulie – motorul afiseaza si ultimele postari pe Twitter ale personalitatilor care au cont pe aceasta retea si al caror nume e cautat pe Bing.com, urmarind astfel sa integreze experienta "live" a retelelor de socializare online.

    Mashable.com noteaza insa ca noutatea nu e chiar asa de spectaculoasa cum pare, avand in vedere ca o cautare de genul "nume plus twitter" se poate face si pe Google, si pe Twitter. Browsere Situatia sta diferit in domeniul browserelor: aici, Microsoft pare sa detina avantajul. Desi din ce in ce mai multi competitori vor sa muste din piata Internet Explorer, nici unul nu a reusit sa ii puna prea multe probleme. Internet Explorer inca detine 70% din piata, in timp ce urmatorul clasat, Firefox, isi adjudeca doar 20%, conform Wired.

    Exista, totusi, un paradox: in ultimii cinci ani, rivali ca Firefox, Safari, Opera au pus accent pe inovatie, aducand imbunatatiri sensibile experientei de navigare pe net, spre deosebire de Internet Explorer, care in ciuda problemelor si a slabiciunilor tehnice pe care le reclama multi dintre utilizatorii IE7 sau IE8, se mentine totusi in pozitia de lider detasat. In ianuarie, Uniunea Europeana a denuntat "abuzul" Microsoft de a incorpora browserul Internet Explorer in sistemul de operare Windows, acuzatie de pe urma careia compania lui Bill Gates s-a ales cu o amenda de peste 2 miliarde de dolari. Monopolul IE ramane insa greu de invins cu argumente administrative. Cat despre nou-nascutul Google Chrome, considerat de multi mai vioi si mai aspectuos decat batranul IE, acesta are doar 2% din piata. Are insa o scuza: e la inceput de drum. Publicitate Google Search nu este numai cel mai folosit motor de cautare, ci si principala sursa de profit pentru compania-mama, prin vanzarea de publicitate.

    In 2008, Google a inregistrat venituri in valoare de 22 miliarde de dolari, 97% provenind din reclamele AdWords, cumparate in functie de cuvinte-cheie si plasate langa rezultatele cautarilor. Or, Microsoft a avut in 2008 pierderi de 1,2 miliarde de dolari din activitatea de publicitate online, de doua ori mai mult decat in anul anterior. In schimb, numai aplicatiile de business din gama Office au adus Microsoft in ultimele noua luni venituri de 14,3 miliarde de dolari, cu un profit de 9,3 miliarde. In 2007, CEO-ul Microsoft, Steve Ballmer, prezicea ca in urmatorii 4-10 ani, un sfert din veniturile companiei vor proveni din publicitate.