Tag: drept

  • Unul dintre cei mai importanţi producători de componente auto din lume deschide o fabrică în România. Investiţia se ridică la 10 milioane de euro

    Compania a fost asistată de Muşat & Asociaţii  în extinderea activităţii sale în România, prin  intermediul unei investiţii de tip „brownfield”, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei de avocatură.

    Valoarea proiectului se ridică la circa 10 milioane de euro şi prevede inaugurarea unei fabrici în România, între Piteşti şi Mioveni, în 2017, pentru a produce componente auto pentru noul Duster. Investiţia în România prevede toate mijloacele industriale necesare pentru a dezvolta noi afaceri, în special pentru piese motor şi piese/elemente vopsite de interior şi exterior.  

     “Suntem bucuroşi să fim alături de Mecaplast în procesul său de expansiune care vizează intrarea pe piaţa din România. Mecaplast, lider european în industria de automotive, are în continuare planuri ambiţioase de expansiune, fapt dovedit şi de recenta fuziune cu un alt jucător de profil, care îi permite grupului Mecaplast să se extindă pe pieţe cheie ale acestei industrii, cum ar fi cele din SUA sau China şi să îşi consolideze portofoliul de clienţi”, a declarat Monia Dobrescu, Partener, cea care a coordonat echipa Muşat & Asociaţii implicată în acest proiect.

    “Mandatul casei de avocatură Muşat & Asociaţii a inclus asistarea Mecaplast pe parcursul întregului proces de achiziţie a terenului, începând cu un proces complex de due dilligence şi continuând cu redactarea şi negocierea documentelor tranzacţiei, precum şi acordarea de consultanţă juridică între semnare şi până la finalizarea proiectului”, a precizat Monia Dobrescu, Partener la Muşat & Asociaţii. Asistenţa acordată de Muşat & Asociaţii a acoperit o plajă largă de servicii juridice, necesare stabilirii unei prezenţe a grupului Mecaplast în România, precum şi consultanţă privind probleme de mediu şi fiscalitate. Proiectul a implicat o echipă complexă de avocaţi şi consultanţi fiscali, printre care se numără Iulian Popescu (Partener), Răzvan Graure (Partener) şi Alina Solschi (Senior Associate).

     „Experienţa noastră în proiecte similare şi excelenţa serviciilor oferite clienţilor noştri ne recomandă ca primă opţiune pentru orice companie care îşi extinde operaţiunile în ţara noastră si ne dorim ca echipa noastra să fie implicată în toate etapele subsecvente de extindere, modernizare şi implementare a strategiei de producţie a Mecaplast în România, producţia efectivă urmând să înceapă, conform planurilor clientului nostru, din octombrie 2017”, a adăugat Monia Dobrescu, Partener.

    Investiţia grupului Mecaplast în România vine în contextul strategiei sale globale agreate cu Dacia, precum şi a strategiei sale de a reduce pe cât posibil costurile logistice şi de a fi alături de clienţii săi, în ţările în care aceştia au capacităţile de producţie.

    Muşat & Asociaţii  este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 16 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, compania acordă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

  • KPMG a intermediat anul trecut, pe piaţa globală a IMM-urilor, cele mai multe fuziuni şi achiziţii

    KPMG a fost recunoscută, în 2016, de Thomson Reuters şi Bloomberg, drept liderul pieţei globale de servicii de fuziuni şi achiziţii (Mergers&Acquisitions – M&A) pentru întreprinderile mici şi mijlocii dintre firmele Big Four şi M&A boutique, potrivit unui comunicat al companiei transmis miercuri.

    Conform Thomson Reuters Mid-Market M&A Review, KPMG este lider de piaţă în domeniul M&A în anul 2016 cu 432 de tranzacţii anunţate şi finalizate, cu valori de până la 500 de milioane de dolari. În plus, KPMG şi-a păstrat poziţia de lider în European Involvement Mid-Market Rankings, cu 321 de tranzacţii, şi în Eastern Europe Involvement Mid-Market Rankings, cu 33 de tranzacţii.

    Bloomberg M&A Advisory League Tables plasează KPMG în fruntea pieţei globale de servicii M&A pentru întreprinderile mici şi mijlocii (tranzacţii de până la 50 de milioane de dolari) cu 245 de tranzacţii şi o valoare totală de 1,2 miliarde de dolari conform valorilor tranzacţiilor anunţate. În Global Private Equity Mid-Market Rankings, KPMG ocupă prima poziţie în ceea ce priveşte tranzacţiile cu valori de până la 50 de milioane de dolari, cu 81 de tranzacţii în valoare de 378 de milioane de dolari.

    În România, KPMG Deal Advisory rămâne lider de piaţă în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii finalizate, potrivit DealWatch M&A League Board din 2016. Cele 10 tranzacţii finalizate în 2016 includ companii din domenii precum: energie, telecomunicaţii, afaceri imobiliare, industria prelucrătoare şi online.

  • Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei SRI, despre postarea fiicei sale, în care scria că îi este “scârbă” de protestatari: Neinspirată, dar cred că şi copiii mei au dreptul să spună ceva

    ”Am vorbit. Postarea a fost una neinspirată, dar pe fond, dacă tot susţinem că toată lumea are dreptul să spună ceva, cred că şi copiii mei au dreptul să spună ce îşi doresc. Dacă trăim într-o ţară liberă, orice om are dreptul să spună ce crede el. Fiica mea e majoră şi spune ce crede ea. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, aş fi sfătuit-o să se abţină, deoarece contextul o obligă la asta”, a ţinut să precizeze Adrian Ţuţuianu, după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă este de acord cu opinia fiicei sale cu privire la protestatari.

    Ruxandra Ţuţuianu a scris pe Facebook zilele trecute că protestatarii ies în Piaţa Victoriei ”ca oile” şi ca nu ii pasă de urletele lor ”prost informate”.  La puţin timp, postarea a fost ştearsă de pe contul tinerei.

     „Dacă tot ieşiţi ca oile în Piaţa Victoriei, cu toate că nu-mi pasă câtuşi de puţin de urletele voastre prost informate, îmi pasă de ce văd că lăsaţi în urmă! Nu e de mirare că ieşiţi ca în junglă, sunteţi un haos desăvârşit! ADUNAŢI-VĂ MIZERIILE, STICLELE, HÂRTIILE, MÂNCAREA DE PE JOS! Ajung bătrânii să strângă după voi! Mi-e scârbă!”, a scris aceasta pe contul său de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aroganţă fără limite: de ce a cumpărăt un bărbat 80 de bilete de avion pentru aceeaşi cursă

    Şoimilor le este permis să călătorească în cabinele acestor operatori aerieni. Au chiar propriul paşaport şi de obicei stau pe umerii stăpânilor lor. 
     
    Şoimul este pasărea naţională a qatarezilor şi este văzută ca un simbol al forţei şi curajului. Este totodată folosit la vânătoare. A devenit un lucru obişnuit ca şoimii să îi însoţească pe stăpânii lor în timpul călătoriilor lor, fără cuşti, indiferent de clasa de zbor la care şi-au luat bilet. 
     
    Săptămâna aceasta, o fotografie cu o cabină plină de astfel de păsări a devenit virală pe social media, după cum remarcă CNN. Ahmet Yasar, cel care a postat imaginea pe Reddit, le-a spus celor de la CNN că şoimii călătoreau spre Jeddah, în Arabia Saudită, iar fotografia a fost făcută de un prieten pilot.
     
    Într-adevăr, nu este neobişnuit să călătoreşti însoţit de o astfel de pasăre cu operatorii din Golf, însă să aibă atât de mulţi la bord a fost o supriză pentru pilot – operatorii aerieni restricţionează numărul şoimilor până la un maximum de şase.
     
    Expertul în cultura arabă Nasif Kayed, a declarat pentru CNN că un şoim poate să coste între 2.000 de dirhami (circa 544 de dolari) şi 70.000 de dirhami (peste 19.000 de dolari). ”Depinde de ceeea ce cauţi şi câţi bani vrei să cheltuieşti. (…) Costul lor este influenţat de rasă – unii sunt crescuţi pentru vitză, alţii pentru faptul că pot vâna pe distanţe lungi.”
     
    În Emiratele Arabe Unite, şoimii trebuie să aibă propriul lor paşaport, emis de Ministrul Mediului şi Apelor. Scopul acestuia este să prevină contrabanda cu şoimi. Documentul este valabil timp de trei ani şi costă aproximativ 130 de dolari. Între 2002 şi 2013, guvernul a eliberat mai mult de 28.000 de paşapoarte pentru şoimi. Kayes spune că şoimii pot fi antrenaţi în şase luni, iar bărbaţii din Emirate au o legătură specială cu ei. ”Pentru noi, reprezintă curajul, perseverenţa, determinarea şi libertatea.”
    Proprietarul şoimilor din fotografie a cumpărat bilete pentru fiecare în parte, dar câteva companii aeriene permit pasagerilor să zboare cu păsările pe scaunul lor. 
     
    Potrivit site-ului companiei, Qatar Airways  permite fiecărui pasager să fie însoţiţi de câte un şoim, cu menţiunea că în întreaga cabină este permis un maximum de şase şoimi – costul este cuprins între 115 şi 1.620 de dolari.  Etihad are reguli asemănătoare în ce priveşte zborurile cu şoimi, dar Emirates solicită ca toate animalele care călătoresc cu stăpânii lor să fie închise în cuşti. 
     
    Royal Jordanian Airlines permite călătoria cu câte doi şoimi pe scaun şi un maximum de 10-12 şoimi în cabină în acelaşi timp.
     
    Se pare că şi alte companii aeriene sunt deschise la acest comportament: operatorul aerian german Lufthansa a sugerat că ar putea permite pasagerilor să călătorească împreună cu şoimii lor la bord în viitor – a dezvoltat un prototip de loc pentru păsări în 2014, pe care l-au denumit ”The Falcon Master”.
  • Deputat PSD: Organizăm un miting, să îşi facă auzită vocea şi românii care nu sunt ai lui Iohannis

    ”Nu este vorba despre o contra-manifestaţie. Respectăm dreptul oamenilor de a manifesta, însă avem şi noi dreptul, noi cei care nu suntem românii lui Iohannis, poporul acesta are şi el dreptul să îşi facă vocea auzită. Referitor la ameninţările domnului Iohannis, anunţ că facem totul ca la carte. Vom avea autorizaţii, va fi totul în regulă. Noi vrem să vorbim, să auzim, pentru că avem multe de strigat. Decizia a fost luată în cursul dimineţii. Va veni o comunicare oficială”, a spus el.

    Potrivit social-democratului, votanţii PSD se simt umiliţi.

    “Noi vom face în aşa fel încât vocea lor să fie auzită, se simt umiliţi, simt că votul lor nu mai contează, s-a întâmplat la referendum, s-a întâmplat la căderea guvernului Ponta, nu se mai poate aşa. Atenţie, nu scoatem oameni împotriva altor oameni!”, a subliniat parlamentarul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Surse AP: Motivul pentru care Donald Trump vrea să trimită armata în Mexic

    Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a avertizat pe omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, că ar putea trimite trupe americane în Mexic pentru contracararea infracţionalităţii, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press, însă Casa Albă a catalogat “neserioase” aceste informaţii.

    “Aveţi grupuri de oameni răi acolo”, i-a spus Donald Trump preşedintelui Mexicului, Enrique Pena Nieto, conform stenogramei înregistrării audio a conversaţiei telefonice de săptămâna trecută.

    “Nu luaţi măsurile necesare pentru a-i opri, cred că armata mexicană se teme. Armata noastră nu se teme, aşa că aş putea să îi trimit acolo pentru a se ocupa de problemă”, a avertizat Donald Trump, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

    Ca reacţie, Preşedinţia Statelor Unite a catalogat informaţiile difuzate de AP drept “neserioase”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacian Cioloş către Sorin Grindeanu: Ca prim-ministru nu aveţi dreptul să duceţi ţara în această fundătură

    ”Deciziile luate de Cabinetul dumneavoastră în privinţa modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală au consecinţe negative profunde pentru soarta ţării. Distrug reperele morale ale societăţii. Cum veţi explica unui om cinstit că unii pot să fure până la 45 de mii de euro fără să fie pedepsiţi penal? Cum vor mai crede oamenii în dreptate? Care este exemplul de moralitate pe care îl dă Guvernul Statului Român? Cum se mai pot simţi românii demni în ţara lor când Guvernul lasă impresia că dispreţuieşte cinstea şi transparenţa şi legitimează hoţia? Duceţi România într-o zonă incertă de securitate. (…) Prin atacul la valorile statului de drept, ne izolaţi la periferia Europei. Risipiţi bruma de creştere economică câştigată prin munca oamenilor. (…) Cum veţi compensa pierderea de credibilitate care va afecta încrederea investitorilor în România? Ce le veţi spune antreprenorilor care s-au săturat de corupţie şi de decizii strâmbe ale administraţie? Ce le vei spune românilor care vor plăti mai mult pentru un trai mai prost?”, a scris Cioloş pe Facebook.

    El subliniază că zecile de mii de oameni care protestează au legitimitatea societăţii, care trebuie ascultată, înţeleasă şi asimilată în deciziile guvernamentale.

    ”Am încredere că societatea românească este suficient de matură pentru ca astfel de manifestaţii să aibă loc paşnic şi civilizat ca şi până acum. În acelaşi timp, domnule Grindeanu, nu pot decât să condamn aroganţa şi comportamentul Guvernului în această chestiune. Nu cred că pentru asta au votat românii în decembrie. Refuz să accept că aceasta este România normală pe care v-o doreaţi la preluarea mandatului. Domnule Grindeanu, dincolo de interesele politice şi partinice, dincolo de datoriile pe care le-aţi avea faţă de o parte din susţinătorii majorităţii PSD-ALDE, ca Prim-ministru nu aveţi dreptul să duceţi ţara în această fundătură. De aceea, domnule Prim-ministru al României, vă solicit public să abrogaţi ordonanţa de urgenţă referitoare la modificarea celor două Coduri penale”, adaugă fostul premier.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.