Tag: dobanda

O crestere a dobanzii de politica monetara, unul dintre putinele instrumente pe care banca centrala le mai are in lupta cu o inflatie ce iese din fagasul dorit, incepuse sa fie asteptata in piata inca de la sedinta precedenta a Consiliului de Administratie al BNR din 26 septembrie. Nu s-a intamplat insa atunci, banca centrala preferand la momentul respectiv sa spere ca derapajul inflatiei care se simtea deja se va corecta de la sine.

Dupa ce august a adus insa o inflatie „soc“ (dupa propria catalogare a oficialilor BNR) de 0,86%, septembrie a surprins din nou, dincolo de cele mai pesimiste asteptari, cu o rata lunara de peste 1%. Evidenta problemei a devenit flagranta, iar inflatia anualizata de 6,03% din septembrie i-a convins chiar si pe oficialii BNR sa admita ca, pentru 2007, tinta si intervalul de inflatie autoimpuse sunt ratate. Socul negativ pe partea ofertei – seceta, mai pe romaneste -, dinamica inalta a veniturilor populatiei, cresterea proiectata a cheltuielilor bugetare in ultima parte a anului, precum si incertitudinile legate de evolutia cursului de schimb semnaleaza ca inflatia la sfarsitul anului 2007 va depasi limita superioara a intervalului de variatie de 3-5% asociat tintei de 4%, admitea Consiliul de Administratie al BNR in comunicatul publicat dupa sedinta din 31 octombrie. Prin decizia de a creste dobanda direct cu jumatate de punct procentual, inversand brusc miscarea de relaxare a politicii monetare inceputa din decembrie 2006, BNR nici nu mai incearca acum sa remedieze problema de anul acesta, ci doar undeva in cursul anului viitor. A spus-o chiar guvernatorul Isarescu, la sfarsitul saptamanii trecute, la un seminar financiar la care a participat si ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian. Scurt si plastic, „nu tragem cu tunul monetar in muste“, decreta Isarescu, pentru ca „umflatura de inflatie“ din ultimele luni nu poate fi combatuta cu majorarea de dobanda de 0,5 puncte, iar „prin masura luata ne uitam la riscurile pe 2008 si 2009“.

Pana atunci insa, guvernatorul va trebui sa se uite la efectele pe termen mai scurt ale deciziei luate la sfarsitul saptamanii trecute. La fel de plastic, chiar el atrage atentia ca, aflat intre ciocanul inflatiei si nicovala de a fi nevoit sa lupte singur contra ei in lipsa unor masuri de politica fiscala adaptate, masura pe care a luat-o e „ca un tratament pentru inima care omoara ficatul“.

Efectele se produc, de fapt, intr-un lant vicios. Experientele precedente arata ca o cat de mica crestere a dobanzii de politica monetara e preluata aproape imediat in costul creditelor in lei pe care bancile comerciale le acorda populatiei. O scumpire a finantarilor in lei ar fi, in aceste conditii, destul de previzibila, cu atat mai mult cu cat bancherii pregatesc de ceva vreme piata cu anunturi de posibile/iminente scumpiri. Mai timid, dar din ce in ce mai necesar, in conditiile in care au nevoie de lei pentru a finanta creditele, bancherii ar putea creste si randamentele la depozitele in lei. Pana aici totul bine si frumos – o scumpire a creditelor care sa determine (macar) o usoara incetinire a consumului nu ar fi deloc neplacuta bancii centrale, in conditiile in care consumul populatiei alimenteaza deficitul extern. Pus in fata unui deficit de cont curent de 14% din PIB in acest an si a unor cresteri salariale constante, Isarescu n-ar putea decat sa se bucure daca macar creditele ar mai incetini un pic. Problema sa nu e aici, ci pe partea cealalta, a randamentelor la plasamentele in lei – e vorba de cresterea atractivitatii leului ca instrument de castig pentru straini.

Banii „fierbinti“, capitaluri pe termen scurt, ar putea invada din nou piata romaneasca, ceea ce inseamna apreciere prea abrupta a leului. Pericolul s-a vazut aproape imediat dupa decizia BNR, pe piata valutara leul castigand imediat teren in fata euro. Interesul strainilor pentru leu ar putea fi cu atat mai mare cu cat, de aceasta data, decizia BNR vine in contextul in care Banca Federala a Statelor Unite a hotarat sa reduca dobanda de referinta cu un sfert de punct procentual, la 4,5%.

Pentru inflatie, o apreciere a leului nu e deloc de rau augur. Aprecierea excesiva a leului, dublata de o volatilitate ridicata a cursului, este insa o amenintare evidenta pentru dezinflatie – risc vizibil, de altfel, in ultimele luni. Aprecierea monedei nationale – sau ieftinirea valutelor – poate duce la o noua explozie a creditelor in valuta. Credite care, pe langa riscul valutar pentru romanul ce isi incaseaza salariul in lei, nu fac altceva decat sa inflameze si mai mult acelasi consum pe datorie. Iar consumul se face preponderent din import, atata vreme cat oferta interna nu tine pasul cu nevoile. Si in acest fel, ciclul bolii de ficat de care vorbea Isarescu se reia mereu si mereu: deficitele cresc pana la niveluri ce i-ar putea speria pe straini, determinandu-i sa fie prudenti cu leul; in acest scenariu, leul cade brusc daca banii fierbinti pleaca rapid, „umflatura de inflatie“ apare din nou, tintele sunt ratate, iar BNR creste din nou dobanda.