Tag: demisie

  • Jobul de 360.000 de lire sterline pe care nimeni nu îl vrea. Ai asigurate chiria, maşina, şi 12.000 de lire pentru facturile de utilităţi

    Dame Lowell Goddard,şefa departamentului de investigaţii a abuzurilor asupra copiilor a şocat prin decizia de a-şi da demisia, fiind a treia preşedintă care face asta, în pofida salariului de 360.000 de lire sterline pe an plus beneficii. Ea a invocat „urmările eşecurilor” unor cazuri repetitive de acuzaţii care s-au dovedit false şi dificultatea de a lucra la depărtare de casă, fiind originară din Noua Zeelandă.

    Se aşteaptă ca ancheta masivă, care include 13 sub-anchete diferite, să dureze cel puţin 10 ani şi trebuie să ia în considerare acuzaţiile de abuz care datează de decenii. Lucy Duckworth, care conduce departamentul consultativ al victimelor şi supravieţuitorilor, a declarat că fosta preşedintă „a făcut o treabă incredibilă” în ce ţine de obţinerea probelor şi avansul anchetei. „Sunt frustrată de situaţie şi consider că toată lumea este, dar cred că Justice Goddard a oferit enorm pentru această anchetă-  a venit în Marea Britanie din partea cealaltă a lumii, a lucrat din greu şi a fost o profesionistă adevărată”.

    Decizia sa de a se retrage a fost aprobată de Secretarul de Interne Amber Rudd, care a declarat:  „Confirm faptul că doamna Goddard mi-a trimis în scris demisia sa din funcţia de preşedinte al anchetei independente a abuzurilor contra copiiilor şi am acceptat. Vreau să asigur pe toată lumea de interesul asupra continuării anchetei, în special victimele şi supravieţuitorii şi să le spun că ancheta va avea curând un nou preşedinte. Aş dori să îi mulţumesc lui Goddard pentru contribuţia sa în anchetă”.

    În cererea de demisie, fosta preşedintă, care a fost numită în aprilie 2015, a scris următoarele: „Vă anunţ cu regret că am decis să demisionez din funcţia de preşedintă a anchetei abuzurilor asupra copiilor, imediat. Am încredere că veţi accepta această decizie”. Pe de altă parte, secretarul de stat Rudd a acceptat cu părere de rău, oferindu-i următorul răspuns: „Probabil a fost o decizie pe care ai luat-o cu greu şi e bine cântărită. Ştiu cât de implicată aţi fost în demararea anchetei şi ştiu că nu aţi lăsat nicio piatră neîntoarsă pentru a face auzite vocile celor care trebuiau auzite – ale victimelor şi supravieţuitorilot. Este o dovadă a angajamentului dumneavoastră şi decizia de a vă retrage acum, după ce aţi poziţionat ancheta pe o linie  ascendentă. Cu părere de rău accept această decizie. De asemenea, secretara de interne a descris ancheta drept „cea mai ambiţioasă muncă stabilită vreodată în Anglia şi Ţara Galilor şi a lăudat-o pe Goddard pentru munca sa.

    Justice Goddard câştiga un salariu de bază de 360.000 de lire şi îi erau asigurate chiria, maşină, şofer şi 12,000 de lire pe an pentru facturile de utilităţi. De asemenea, primea patru zboruri dus-întors la clasa business pentru ea şi soţul ei, plus două zboruri dus-întors la economy pentru copiii săi, toate acestea valorând 55.000 de lire pe an.

  • Directorul Starbucks, Howard Schultz, şi-a dat demisia

    Directorul executiv al lanţului de cafenele Starbucks, Howard Schultz, va renunţa la funcţie începând cu 2017, urmând să ocupe poziţia de preşedinte executiv şi să se concentreze pe creşterea de noi branduri de lux Starbucks, potrivit BBC.

    Schultz va fi înlocuit de Kevin Johnson, actualul număr doi în ierarhia companiei, care lucrează de şapte ani la Starbucks.

    Schultz lucrează în companie de 30 de ani. S-a alăturat firmei în 1982, dar a renunţat la funcţia de director executiv în 2000, revenind în aceeaşi poziţie în 2008.

    Directorul s-a plâns de popularitatea magazinelor online care îi ţin pe oameni în case, departe de magazinele de pe stradă sau din mall-uri. Acum, acesta lucrează la inovarea, designul şi dezvoltarea Starbucks Reserve Roasteries.

  • James Clapper, directorul Serviciilor de informaţii din SUA, a demisionat

    James Clapper, directorul Serviciilor de informaţii americane, a demisionat din funcţie, anunţă surse citate de presa de la Washington.

    James Clapper şi-a prezentat oficial demisia miercuri seară (joi dimineaţă, ora României). “M-am simţit destul de bine”, a declarat Clapper după o audiere în Comisia pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, potrivit NBC News.

    James Clapper semnalase în mai multe rânduri că intenţiona să se retragă la sfârşitul ultimului mandat al preşedintelui Barack Obama.

    Demisia directorului Serviciilor de informaţii din SUA intervine în contextul în care preşedintele-ales, Donald Trump, eleborează noua abordare în materie de securitate naţională.

  • Unii angajatori din industria aeriană reglementează clar relaţiile însoţitorilor de bord cu piloţii aeronavelor

    Unele companii din industria aeriană reglementează în contractul individual de muncă relaţiile dintre însoţitoarele de bord şi piloţii aeronavelor, deşi apropierea dintre angajaţii aflaţi uneori la mii de kilometri distanţă de ţara de origine este inevitabilă.

    “Aviaţia e dificilă. Toţi o recunosc. E greu să fii şi pilot, dar şi stewardesă. În ambele cazuri munceşti foarte mult, eşti plecat de acasă multe zile, lucrezi nopţile şi de sărbători. E greu să găseşti pe cineva dispus să stea lângă tine şi să accepte toate aceste lucruri. E nevoie de multă încredere, răbdare şi înţelegere. Tocmai de aceea, cei care lucrează în aviaţie au în principiu câte 2-3 divorţuri la activ”, spune Cristina Toader, fostă stewardesă la Emirates şi Wizz Air, pe blogul personal.

    Deşi nu există poziţii oficiale din partea recruiterilor, candidatele care aleg să participe la interviurile de angajare pentru unele companii aeriene din Orientul Mijlociu au şanse mai mici să obţină jobul, dacă sunt căsătorite, logodite sau într-o relaţie stabilă, pentru ca angajatorul să se asigure că nu vor renunţa curând la slujbă.

    “Lucrând în acelaşi domeniu, pilotul şi stewardesă se înţeleg foarte bine unul pe celălalt. E adevărat că timpul petrecut împreună e destul de puţin, fiindcă orarul de zbor poate fi diferit de la luna la luna, insa cuplurile astfel formate sunt printre cele mai longevive. Doar la TAROM sunt câteva exemple demne de urmat, cu ani buni de relatie in spate si copii la mijloc. Alţii spun că e o relaţie sortita esecului, din cauza layoverelor şi nopţilor petrecute departe de casă. Când dormi prin hoteluri, alături de colegi mai tineri din echipaj, apar tenatiile si chiar şi o relaţie solidă riscă să aibă de suferit. In tara noastra, gurile rele spun mai mereu ca stewardesele ofera servicii sexuale pilotilor in layovere. Nu doar din cauza singurătăţii, dar şi pentru ca e în job description. Mai există varianta în care fiecare pilot/stewardesa, are o relatie fericita acasa, cu cineva din afara acestui domeniu, aviatia. Dar, calcă stramb cu o amantă/amant, coleg, pentru că e uşor şi comod. Şi, o dată nu se pune. A doua oară e chiar posibil să nu se mai întâlnească. În Orientul Mijlociu, mai toate stewardesele alergau după piloţi. În primul rând, pentru că apărea dorul de casă şi de o relaţie normală, iar piloţii şi bărbaţii din companie erau cel mai la îndemână şi, în al doilea rând, piloţii sunt consideraţi o partidă bună datorită carierei şi salariului mare pe care îl câştigă”, spune Cristina Toader, conform sursei citate.

    Potrivit cumajungistewardesă.ro, în Orientul Mijlociu există companii care îşi determină personalul să semneze că nu se vor angaja în relaţii cu alţi colegi, având reguli extrem de stricte. Presa a relatat despre un incident din Qatar, soldat cu concedierea şi repatrierea stewardesei, raportarea şi pedepsirea pilotului şi finalizarea oricărui contact sau relatie între cei doi. Regulile sunt întâlnite în cea mai mare parte a statelor arabe, mai puţin în Emiratele Arabe Unite, unde companii precum Emirates, în Dubai, sau Etihad, în Abu Dhabi, nu interzic legăturile sentimentale între angajaţi câtă vreme păstrează o relaţie profesionistă în timpul orelor de lucru.

  • Motivul stupid pentru care acest bărbat a fost recompensat de fiscul american cu 104 milioane de dolari

    Bradley Birkenfeld, un fost executiv din domeniul bancar în vârstă de 51 de ani, şi-a denunţat instituţia angajatoare pentru ajutorul fiscal acordat clienţilor străini. Deoarece a făcut parte mai mult timp din sistemul respectiv, Birkenfeld a fost închis doi ani şi jumătate, dar, ulterior, a fost recompensat cu 104 milioane de dolari pentru rolul său în această ecuaţie. În urmă cu aproximativ o lună, Birkenfeld şi-a expus întreaga poveste prin intermediul publicaţiei mel magazine.

    A-ţi deschide un cont într-o bancă străină este legal. De exemplu, dacă vrei să îţi deschizi un cont într-o bancă din Elveţia ai tot dreptul, dar bancherul elveţian nu trebuie, teoretic, să plece din ţară pentru a găsi potenţiali clienţi. La început am jucat şi eu un rol în toate acestea. În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca mea presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri – chiar dacă din punct de vedere legal potenţialii clienţi ar fi trebuit să vină la noi, nu să mergem noi la ei.

    UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, UBS a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă, expoziţii de maşini clasice etc. Treaba noastră era, practic, să ne ascundem în spatele scenei şi să aducem noi clienţi. Sau, pentru a fi mai direct, să ajutăm şi să stârnim evaziunea fiscală. Existau şi alte semne prin care ne puteam da seama că e ceva suspect, cum ar fi documente care ne învăţau cum să evităm detectarea la vamă sau laptopuri criptate, pe care nu le-am luat niciodată cu mine. Sincer, eu nu m-am gândit prea mult la acest subiect până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucram la UBS. La un moment dat, un coleg mi-a adus un document UBS de trei pagini care contrazicea tot ceea ce făceam noi până atunci, spunând în mod explicit că nu ar trebui să căutăm şi să facem oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Iar de atunci nu mi-am mai putut scoate asta din cap asta. Practic, exista un document care ne făcea ţapi ispăşitori pentru servicii bancare fără scrupule.

    Dacă ne-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal  în acest sens – chiar dacă UBS ne-a cerut asta – banca se putea scuza pur şi simplu spunând: „V-am spus să nu faceţi asta! Regulamentul se găseşte în sistemul companiei“. De fapt, ei nu voiau ca un angajat cu o funcţie ca a mea să găsească acel document şi să pună întrebări, fiind menit să se piardă într-un puţ nesfârşit de formulare de deschidere a conturilor, PowerPoint-uri şi alte documente.

    Existau mai multe şanse de a-l vedea pe Dumnezeu decât să citeşti toate informaţiile de pe reţeaua internă a UBS. Tocmai de aceea am tipărit imediat un număr de copii pe care le-am predat unor colegi seniori, întrebându-i dacă ei l-au văzut, şi, aşa cum mă aşteptam, au răspuns: „Nu, unde l-ai găsit?“. Apoi m-am dus la biroul şefului meu şi i-am spus revoltat: „Ce naiba e asta?“, însă el mi-a răspuns calm: „Nu face mare caz din asta“. În acel moment am vrut să-l pocnesc drept în faţă. Oricine ar fi scris documentul trebuia să obţină aprobările, atât pentru a le scrie, cât şi pentru a le pune pe intranet, iar acest lucru nu a fost făcut din greşeală, ci în mod deliberat.

    O lună mai târziu, am trimis şefilor de la juridic o copie a documentului într-un e-mail şi un memo interdepartamental. Niciun răspuns. L-am trimis din nou în luna următoare. Niciun răspuns. L-am trimis a treia oară. Niciun răspuns. Atunci am început să iau documentele din bancă; aşa am luat înregistrări contabile, e-mail-uri, înregistrări telefonice, PowerPoint‑uri, manuale de instruire, memo-uri interne. Şi mi-am acoperit urmele. Nu am mai folosit e-mailul sau telefonul meu, ci am folosit telefoane cu plată. De asemenea, am ascuns documente peste graniţă, în Franţa, în hambarul unui prieten, în ideea în care aş fi fost percheziţionat. Este important de menţionat că nimeni altcineva în bancă nu făcea nimic. Le era prea frică: salariul lor venea de la UBS; ipotecile lor erau la UBS; împrumutul pentru maşină, de la UBS; copiii lor urmau o şcoală privată datorită UBS. Dar eu? Eu eram un străin – americanul căruia nu-i era teamă.

    Cineva mi-a spus că nu voi mai lucra niciodată în Elveţia, dar nu am dat doi bani pe asta. Da, am iubit Elveţia, mi-am făcut prieteni buni acolo, dar am ştiut că trebuie să susţin până la capăt ceea ce consideram eu corect. Din moment ce nu am putut convinge pe nimeni din instituţie să-şi asume răspunderea, am demisionat în octombrie 2005, la şase luni după ce am văzut prima dată documentul. Am trecut, de asemenea, printr-un interviu de demisie, ca şi cum totul ar fi fost normal. Chiar m-au întrebat de ce am fost demisionat şi le-am spus: „Pentru că nu mi-aţi dat niciun răspuns cu privire la acest document de trei pagini“. Ulterior, i-am dat în judecată pentru bonusul pe care erau obligaţi să mi-l plătească, parte din contractul meu, dar au încercat să-şi renege datoria motivând prin faptul că am demisionat. În cele din urmă, mi-au plătit ceea ce îmi datorau, dar, din nefericire pentru ei, acesta fusese doar începutul. Am ataşat documentul respectiv făcând trimitere la trei politici ale regulamentului intern care încălcau legea şi am trimis o scrisoare preşedintelui şi întregului consiliu de administraţie. I-am informat, aşadar, că se află în faţa faptului împlinit şi nu pot susţine că nu ştiu despre ce e vorba. 

    Câteva luni mai târziu, m-am dus la Departamentul de Justiţie gândindu-mă că-mi vor fi recunoscători, dar, în schimb, au devenit ostili. Probabil când vine cineva şi îţi expune un caz pe care ar fi trebuit să îl fi rezolvat cu decenii în urmă nu e prea confortabil. Tot ce le-am cerut a fost imunitate, dar au spus nu. Mai mult, în mod ironic şi aproape hilar, m-au acuzat de conspiraţie pentru comiterea de fraude bancare pentru că nu am renunţat la unul dintre clienţi. Între timp, niciunul dintre foştii mei şefi nu a fost urmărit penal. Pe de altă parte, eu am fost condamnat la 40 de luni de închisoare în august 2009. Judecătorul, practic, a confirmat faptul că frauda nu ar fi fost expusă fără să o scot eu la lumină, chiar şi procurorii au recunoscut. Şi, totuşi, au continuat spunând că acund un nume. Şi până la urmă da, ascundeam, evitam.

    Evitam să merg până la sediile din Washington ale Departamentului de Justiţie al Statelor Unite şi să torn acest masiv sistem de evaziune fiscală. Mi-am concediat avocaţii după ce am făcut închisoare, mi-am făcut temele şi l-am găsit pe Stephen Kohn, iar el l-a adus pe Dean Zerbe. Aceşti tipi sunt un duo dinamic – înţeleg foarte bine legea, sunt atestaţi de către Congres, au scris cărţi şi s-au luptat cu numeroase cazuri de evaziune fiscală. Zerbe este cel care a scris legea ce oferă denunţătorilor o recompensă de la 15% până la 30% din impozitul recuperat de guvern pentru ajutorul pe care l-au oferit în descoperirea cazului. Pentru mine asta a însemnat 104 milioane de dolari. E drept, bani primiţi de la acelaşi guvern care înainte m-a aruncat în închisoare. (Este important pentru mine să clarific faptul că nu aveam nicio idee de existenţa unei legi recompensatoare atunci când am demisionat de la UBS, în octombrie 2005, având în vedere că ea a fost adoptată în decembrie 2006.)

    Eram încă în arest la domiciliu când Kohn m-a sunat şi mi-a spus că va trebui să semnez cecul pentru că voi primi o recompensă. Din moment ce nu puteam pleca la momentul respectiv din New Hampshire, mi-am rugat avocaţii să organizeze o conferinţă de presă la National Press Club din Washington DC şi să anunţe recompensa. Îmi place să cred acest lucru a enervat o mulţime de oameni. Ştiu sigur că am enervat-o pe Kathryn Keneally, un avocat general adjunct din divizia fiscală a Departamentului de Justiţie la momentul respectiv. Ea însăşi a declarat pentru The New York Times că a fost atât de supărată când a auzit de recompensă, încât şi-a aruncat telefonul de pereţi. De ce, nu ştiu, dar eu sigur nu am fost niciodată inamicul sau tipul rău, aşa cum încercau ei să mă facă să par.

    În cele din urmă, sper să pot încuraja potenţialii denunţători şi voi vorbi cu plăcere oricărei persoane care se găseşte într-o situaţie similară cu a mea, indiferent dacă acestea sunt persoane fizice sau juridice. Dar, cel mai important, vreau să fie asigurată protecţia de orice fel a persoanelor care îşi pun în joc cariera, familia şi viaţa pentru a spune adevărul, însă până la acest lucru e cale lungă. Pentru că am trăit asta, pot afirma cu convingere că schimbarea la scară largă are loc doar când cineva din interior iese în faţă şi spune adevărul.

    UBS, BANCA DENUNŢATĂ DE BIRKENFELD.

    UBS este cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. Conform site-ului propriu, UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei gospodării, una din trei persoane cu o situaţie financiară ridicată şi aproximativ jumătate din toate companiile elveţiene.

  • Liderul PSD Sibiu a demisionat din toate funcţiile şi nu mai candidează la alegeri

    Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, care îşi anunţase candidatura pentru un mandat de deputat, a demisionat, marţi seara, din toate funcţiile deţinute, informând că nu va mai candida la alegerile din decembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unei declaraţii de presă scrise, semnate de Ioan Cindrea şi transmise, marţi seara, corespondentului MEDIAFAX, acesta afirmă că a demisioant din funcţia de preşedinte al organizaţiei de la Sibiu şi din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jobul de 360.000 de lire sterline pe care nimeni nu îl vrea. Ai asigurate chiria, maşina, şi 12.000 de lire pentru facturile de utilităţi

    Dame Lowell Goddard,şefa departamentului de investigaţii a abuzurilor asupra copiilor a şocat prin decizia de a-şi da demisia, fiind a treia preşedintă care face asta, în pofida salariului de 360.000 de lire sterline pe an plus beneficii. Ea a invocat „urmările eşecurilor” unor cazuri repetitive de acuzaţii care s-au dovedit false şi dificultatea de a lucra la depărtare de casă, fiind originară din Noua Zeelandă.

    Se aşteaptă ca ancheta masivă, care include 13 sub-anchete diferite, să dureze cel puţin 10 ani şi trebuie să ia în considerare acuzaţiile de abuz care datează de decenii. Lucy Duckworth, care conduce departamentul consultativ al victimelor şi supravieţuitorilor, a declarat că fosta preşedintă „a făcut o treabă incredibilă” în ce ţine de obţinerea probelor şi avansul anchetei. „Sunt frustrată de situaţie şi consider că toată lumea este, dar cred că Justice Goddard a oferit enorm pentru această anchetă-  a venit în Marea Britanie din partea cealaltă a lumii, a lucrat din greu şi a fost o profesionistă adevărată”.

    Decizia sa de a se retrage a fost aprobată de Secretarul de Interne Amber Rudd, care a declarat:  „Confirm faptul că doamna Goddard mi-a trimis în scris demisia sa din funcţia de preşedinte al anchetei independente a abuzurilor contra copiiilor şi am acceptat. Vreau să asigur pe toată lumea de interesul asupra continuării anchetei, în special victimele şi supravieţuitorii şi să le spun că ancheta va avea curând un nou preşedinte. Aş dori să îi mulţumesc lui Goddard pentru contribuţia sa în anchetă”.

    În cererea de demisie, fosta preşedintă, care a fost numită în aprilie 2015, a scris următoarele: „Vă anunţ cu regret că am decis să demisionez din funcţia de preşedintă a anchetei abuzurilor asupra copiilor, imediat. Am încredere că veţi accepta această decizie”. Pe de altă parte, secretarul de stat Rudd a acceptat cu părere de rău, oferindu-i următorul răspuns: „Probabil a fost o decizie pe care ai luat-o cu greu şi e bine cântărită. Ştiu cât de implicată aţi fost în demararea anchetei şi ştiu că nu aţi lăsat nicio piatră neîntoarsă pentru a face auzite vocile celor care trebuiau auzite – ale victimelor şi supravieţuitorilot. Este o dovadă a angajamentului dumneavoastră şi decizia de a vă retrage acum, după ce aţi poziţionat ancheta pe o linie  ascendentă. Cu părere de rău accept această decizie. De asemenea, secretara de interne a descris ancheta drept „cea mai ambiţioasă muncă stabilită vreodată în Anglia şi Ţara Galilor şi a lăudat-o pe Goddard pentru munca sa.

    Justice Goddard câştiga un salariu de bază de 360.000 de lire şi îi erau asigurate chiria, maşină, şofer şi 12,000 de lire pe an pentru facturile de utilităţi. De asemenea, primea patru zboruri dus-întors la clasa business pentru ea şi soţul ei, plus două zboruri dus-întors la economy pentru copiii săi, toate acestea valorând 55.000 de lire pe an.

  • Senatul a luat act de demisia lui Gabriel Oprea

    Senatorii au luat act marţi de demisia lui Gabriel Oprea din Senat, în absenţa fostului vicepremier şi ministru de interne pentru care DNA ceruse începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

    ”Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al dlui. Gabriel Oprea începând cu data de 1 octombrie 2016 şi declară vacant locul de senator ales în circumscripţia 42 Bucureşti, colegiul uninominal nr. 3”, se arată în hotărârea Senatului care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

    După publicarea în Monitorul Oficial, DNA poate cere din nou începerea urmăririi penale, însă cel care va trebui să încuviinţeze solicitarea este preşedintele Klaus Iohannis.

    Decizia de vacantare a mandatului lui Gabriel Oprea a fost luată cu 80 de voturi pentru.

    Gabriel Oprea a demisionat din Senat luni, 26 septembrie 2016 pe fondul protestelor declanşate de respingerea de către plenul Senatului a cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

  • Oprea demisionează începând cu 1 octombrie. Cererea a fost înregistrată la Senat

    Fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a depus luni seara demisia din Parlament începând cu 1 octombrie, potrivit solicitării făcute publice pe Facebook.

    În textul postat pe pagina sa, fostul ministru invocă ”reţele” care au scopul de a susţine ”orice iniţiativă care slăbeşte identitatea naţională”, dovadă, în opinia sa, protestele din ultimii ani.

    ”Credeţi că este o întâmplare faptul că Biserica este atacată sistematic de fiecare dată când există câte un protest de stradă? Lozinca ”vrem spitale, nu catedrale” credeţi că este spontană? Credeţi că este o întâmplare faptul că aceleaşi cercuri, aceiaşi oameni şi aceleaşi ONG-uri poartă un război de uzură cu Parlamentul, cu Biserica şi cu toţi cei care apără interesele naţionale în România? Eu cred că nu. Am văzut prea multe ca să mai cred în astfel de coincidenţe. A căzut un guvern legitim, a venit un guvern de oameni scoşi din jobenul ‘european’, s-au fabricat partide şi a fost distrus sistematic principiul separării puterilor în stat. Prin acuzaţii aberante s-au desfăcut guverne, s-au dat jos miniştri, s-au schimbat majorităţi. Cine crede că este o întâmplare este naiv”, a scris Oprea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la SIE. Demisia a ajuns la Preşedinţie

    Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea SIE, iar demisia a ajuns la Preşedinţie, a precizat luni, pentru MEDIAFAX, prutătorul de cuvânt al preşedintelui Mădălina Dobrovolschi.

    ”Confirm demisia ( lui Mihai Răzvan Ungureanu-n.r.), a fost primită la cabinetul preşedintelui”, a precizat Dobrovolschi.

    Ea a mai spus că preşedintele a acceptat deja demisia, iar interimatul la conducerea SIE va fi asigurat de Silviu Predoiu.