Tag: Constanta

  • Cazinoul din Constanţa revine în administrarea Primăriei

    “În condiţiile unei alocări insuficiente, dar şi a dublei reduceri a bugetului MDRT în anul 2012, s-a stabilit că Ministerul nu are posibilitatea financiară de a susţine investiţia în reabilitarea Cazinoului. Necesarul, la momentul preluării Cazinoului de către MDRT, era de 40 de milioane de lei, din care au fost alocate doar 10 milioane; ulterior, suma a ajuns la 7 milioane de lei, ca urmare a primei reduceri a bugetului MDRT la începutul acestui an”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    Ministerul precizează că a decis trasferul Cazinoului ca urmare a solicitării primarului Radu Mazăre, formulată după şedinţa de consiliu local de miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un tren cu 123 de călători care venea de la Constanţa spre Bucureşti a deraiat

    Trenul Intercity 582 deraiat la Mostiştea nu s-a răsturnat, doar s-a deplasat în afara şinelor, în urma accidentului linia fiind închisă, a spus Adrian Vlaicu. Echipele CFR vor interveni în cel mai scurt timp pentru remedierea situaţiei, iar până atunci linia va rămâne închisă, a precizat Adrian Vlaicu.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Al optulea Auchan, la Constanţa. Următorul va fi la Craiova, tot anul acesta

    Noul Auchan are 400 de angajaţi şi 60 de case de marcat. La finalul lunii septembrie 2011, retailerul avea 3.900 de angajaţi în România.”Ne propunem să dublăm reţeaua de magazine, pentru a ajunge la 14 hipermarketuri în 2014, în baza unui buget de investiţii de 150 mil. euro.

    Suntem o companie tânără, dar avem încredere în meseria noastră, în echipele noastre şi în dezvoltarea viitoare a României.”, declară Patrick Espasa, director general Auchan România. Următorul spaţiu va fi deschis, conform companiei, tot anul acesta, la Craiova, iar anul viitor al zecelea magazine va fi inaugurat la Iaşi.Auchan România a întregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,7 mld. lei, din vânzarea a 362 de milioane de articole.

  • BRD extinde în mai multe oraşe plata transportului în comun cu cardul contactless

    BRD a încheiat în acest sens parteneriate cu regiile respective de transport locale.

    Banca foloseşte o soluţie proprie de plată, BRD Transport, dezvoltată integral de BRD, prin care plata călătoriei se poate face direct din disponibilul existent în contul curent ataşat cardului. Cardul se prezintă sub forma de sticker ce poate fi ataşat unui telefon mobil, portofel, gadget ori sub forma de breloc, iar plata se face apropiind cardul contactless de echipamentul de taxare din mijlocul de transport. Sunt acceptate toate cardurile bancare contactless emise sub sigla Mastercard/Maestro PayPass, indiferent de ţara de origine a emitentului.

    Banca a lansat anul trecut plata cu cardul BRD MasterPass Transport (care include aplicaţie de plată a transportului în comun), care în prezent poate fi folosit în toate staţiile de metrou, precum şi în reţeaua RATB. În total, BRD a emis până acum 30.000 de carduri contactless Pay Pass, utilizabile într-un număr de peste 1.300 de puncte de acceptare, atât în transportul în comun (7.500 de carduri BRD MasterPass RATB), cât şi la comercianţi precum Carrefour, Inmedio, PizzaHut, KFC, Mic.ro, Ikea. Există, de asemenea, şi cardul Suporter, care funcţionează şi ca abonament sau bilet de acces pe stadion.

    Pe piaţă există la ora actuală carduri Garanti Bank echipate cu tehnologia MasterCard PayPass, precum şi carduri contactless cu aplicaţie de transport inclusă emise de BCR împreună cu Visa.

    BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.

  • Statul reduce impozitele pentru hotelierii de pe litoral care ţin deschis cel puţin 6 luni pe an

    “Prevederea de până acum din Codul fiscal era că, dacă hotelurile sunt deschise mai puţin de 6 luni, atunci ele plătesc jumătate din impozit, ceea ce putea să pară logic, dar nu pe litoralul românesc, unde obiectivul nostru este să creştem sezonul. Noi am schimbat şi am spus: pe litoral, dacă hotelurile sunt deschise minimum 6 luni pe an, atunci ele plătesc jumătate din impozit, pentru a-i încuraja pe hotelieri să ţină deschis”, a declarat Elena Udrea, ministrul dezvoltării şi al turismului.

    Tot prin modificare a Codului fiscal, Guvernul a decis introducerea unui impozit suplimentar penalizator de 5% pentru proprietarii sau administratori de clădiri cu destinaţie turistică şi care nu ţin în circuitul turistic respectivele clădiri. “Proprietarii de hoteluri pe care le ţin închise vor fi afectaţi de introducerea acestui impozit de 5%, desigur prin decizia consiliului local”, a precizat Elena Udrea.

    În şedinţa de miercuri, Guvernul a hotărât şi preluarea Cazinoului din Constanţa de la primăria locală la Ministerul Dezvoltării şi al Turismului, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a acestuia, după care clădirea va fi transmisă înapoi, în administrarea Primăriei Constanţa.

    “Vă reamintesc că, după 100 de ani de existenţă în proprietatea statului, Cazinoul era cât pe ce să fie dat de domnul primar al Constanţei unei companii private, urma să îl înstrăineze – decizia fusese luată – dar, la presiunea opiniei publice, s-a încercat găsirea unei alte soluţii”, a spus Udrea. Ministerul Dezvoltării a decis să finanţeze lucrările de reabilitare, scopul fiind de a menţine cazinoul în proprietatea statului, cu destinaţie publică. “Indiferent ce fel de activităţi se vor desfăşura acolo, ele trebuie să fie destinate publicului, constănţenilor, turiştilor de pretutindeni, nu numai din România, şi trebuie să se constituie într-un punct de atracţie pentru litoralul românesc”, a adăugat ministrul.

    Costurile reabilitării Cazinoului urmează să fie stabilite în urma elaborării studiului de fezabilitate, care vor fi costurile. “Dacă Primăria Constanţa ar fi fost în stare şi ar fi avut interesul să elaboreze un proiect cu finanţare europeană, se putea reabilita acest cazinou pe fonduri europene”, a comentat Elena Udrea, arătând că la un total de 93 de milioane de euro disponibili pentru Constanţa pentru finanţare cu fonduri europene, nu au fost depuse proiecte decât pentru 20% din bani.

  • De azi, calatoria cu trenul pana la mare dureaza 2 ore si jumatate. Pretul biletului: 52 de lei

    Cele patru trenuri rapide care circula fara opriri pe acest
    traseu sunt R 983, R 985 Bucuresti Nord – Constanta si R 982, R 984
    Constanta – Bucuresti Nord. Durata calatoriei a fost astfel redusa
    cu o ora, comparativ cu luna iunie a anului trecut.

    De asemenea, durata calatoriei pentru celelalte trenuri estivale,
    care vor avea 4 sau 5 opriri in statiile de cale ferata din
    parcurs, va fi in medie de doua ore si 50 de minute.

    Scurtarea timpului de calatorie a devenit posibila pentru ca
    s-au finalizat lucrarile de reabilitare pe 174,4 km de linie de
    cale ferata si pe cele 102 poduri si podete de pe traseu,
    precizeaza CFR SA.

    In prezent continua lucrarile de reabilitare pe anumite linii din
    statiile Sarulesti, Lehliu, Dor Marunt, Dragos Voda si Ciulnita,
    intre statiile Sarulesti si Lehliu (pentru racordarea firului II la
    traseul noului pod), Lehliu – Dor Marunt (firul II) si pe portiunea
    Dragos Voda – Ciulnita (firul I).

    Dupa ce se va finaliza tot programul de reabilitare, durata
    calatoriei pe tronsonul Bucuresti – Constanta este preconizata a fi
    de circa doua ore si 15 minute pentru trenurile care circula fara
    opriri.

    O calatorie cu trenul rapid intre Bucuresti Nord si Constanta
    costa intre 52,20 lei (clasa a doua) si 75,10 lei (clasa I). La
    trenul accelerat, preturile sunt cuprinse intre 41,80 si 67,40 lei,
    in timp ce calatoria cu personalul costa intre 23,20 si 37,60 lei.
    Cei care prefera trenul Intercity platesc intre 57,30 si 83,90
    lei.

    La emiterea electronica a legitimatiilor de calatorie, CFR acorda
    reduceri de pret intre 5% si 13% pentru calatoriile cumparate cu
    anticipatie intre 6 si 21 de zile. Calatorii care cumpara online
    biletele cu cardul MasterCard sau Maestro beneficiaza si ei de
    reducere de 10% din pretul final, oferta fiind valabila pana la 30
    septembrie 2011.

    Pentru comparatie, o calatorie cu microbuzul (maxi-taxi) intre
    Bucuresti si Constanta dureaza in prezent intre trei ore si 10
    minute si trei ore si jumatate, iar pretul unui bilet este de 55 de
    lei.

  • Acord intre porturile Constanta si Jebel Ali din Dubai pentru dezvoltarea traficului de marfa

    “Avem nevoie de participarea sectorului privat si a experientei
    manageriale internationale pentru a valorifica intregul potential
    uman, geografic si logistic oferit de portul Constanta. Experienta
    Dubai Ports, o companie prezenta in 31 de state, nu poate fi decat
    benefica pentru portul Constanta”, a declarat Anca Boagiu.
    Protocolul semnat cu Dubai Ports World UAE Region FZE este cel
    de-al patrulea acord semnat in ultimele cinci luni, dupa cele
    incheiate cu portul Rotterdam, portul Istanbul (Pendik) si
    porturile turkmene.
    Astfel, cele doua parti sunt de acord sa sprijine initiativele
    oricarui operator de servicii care doreste sa stabileasca linii de
    servicii intre cele doua porturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unele trenuri rapid vor face sub trei ore pe ruta Bucuresti-Constanta

    Astfel, CFR SA a finalizat lucrarile pe firul doi al sectiunilor
    Branesti – Fundulea (12,2 km), Fundulea – Sarulesti (11,6 km), Dor
    Marunt – Dragos Voda (18,3 km) si Perisoru – Jegalia (6,3 km). “O
    data cu finalizarea lucrarilor de reabilitare pe cele patru
    sectiuni de cale ferata, durata calatoriei a patru trenuri Rapide
    (R 983, R 985 Bucuresti Nord – Constanta si R 982, R 984 Constanta
    – Bucuresti Nord) va fi de aproximativ de 2 ore si 50 de minute,
    incepand din 17 iunie, cu o ora mai putin, comparativ cu luna iunie
    a anului trecut”, se arata imtr-un comunicat al companiei. In
    prezent, lucrarile de modernizare continua pe sectiunile
    Sarulesti-Lehliu-Dor Marunt si Dragos Voda-Ciulnita-Perisoru, unde
    circulatia trenurilor se va desfasura doar pe un singur fir.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stenograme in dosarul portul Constanta: Blejnar, invocat intr-o discutie intre doi inculpati

    Discutia a avut loc in 24.12.2010, intre Tudoran Dragos Iulian,
    asociat la S.C. Container Clearance Services S.R.L. Constanta, si
    Liviu Bratu, adjunct al sefului Biroului Vamal Constanta Sud
    Agigea. In acest context, cei doi spun ca Liviu Durbac, sef al
    Biroului Vamal Constanta Sud Agigea, ar urma sa discute cu Blejnar
    “acolo”, “pe 26”. “In perioada indicata, atat inculpatul Durbac
    Liviu Adrian, cat si presedintele aNAF Sorin Blejnar, s-au gasit in
    SUA”, noteaza anchetatorii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descinderi in Portul Constanta Sud Agigea. Sunt verificate containere cu marfa

    Actiunea declansata, joi, in Portul Constanta Sud Agigea, unde
    sunt verificate containere cu marfa, pentru a se stabili daca
    exista infractiuni de contrabada si evaziue fiscala, se va derula
    si pe parcursul saptamanii viitoare, a declarat purtatorul de
    cuvant al Politiei de Frontiera. Purtatorul de cuvant al Politiei
    de Frontiera, Fabian Badila, a declarat ca actiunea este organizata
    de Politie de Frontiera, sub coordonarea Departamentului de
    Siguranta Publica din Ministerul Administratiei si Internelor, iar
    la aceasta participa politisti de frontiera, jandarmi si
    reprezentanti ai Autoritatii Nationale a Vamilor. El a spus ca
    actiunea declansata joi, in baza unor informatii ale DGIPI,
    Structura centrala, va continua si pe parcursul saptamanii
    viitoare, fiind verificate bunurile din containerele cu marfa
    sosite in port si documentele de insotire a marfii, in vederea
    combaterii evaziunii fiscale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro