Tag: consiliu

  • Conducerea RATB, demisă cu scandal în Consiliul General al Capitalei

    Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a convocat, de urgenţă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a cerut demiterea Consiliului de Administraţie al RATB şi numirea unei noi conduceri.

    ,,În urma reclamaţiilor primite la Telverde, foarte multe s-au îndreptat către conducerea RATB-ului. Sunt total nemulţumită de modul cum au acţionat privind eliberarea staţiilor de autobuz. Pe traseu nu au fost suficiente autobuze, astfel că oamenii au aşteptat zeci de minute maşinile în staţii. Am toleranţă zero faţă de indisciplină, am toleranţă zero la tupeu faţă de cetăţeni, am toleranţă zero faţă de şmecherii din anumite instituţii, cărora nu li s-a mişcat un fir de păr ani de zile şi cred că pot să continue în acest fel. Mai mult, directorul RATB nu a depus planul de management în termen de 30 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat, iar CA-ul RATB trebuie să depună în termen de 30 de zile planul de administrare, ceea ce nu s-a întâmplat. Deci conducerea putem spune că e demisă de drept”, a declarat Gabriela Firea.

    Consilierii Uniunii Salvaţi România s-au opus, însă, demiterii conducerii RATB, explicând că primarul general nu a prezentat niciun raport care să confirme că CA-ul Regiei de Transport nu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Klaus Iohannis: Nu şi-a imaginat nimeni că un hoţ se poate considera peste lege. Unii cred că li se cuvine

    Klaus Iohannis a declarat, vineri, la şedinţa CSM, că nimeni nu este mai presus de lege, precizând că “nu şi-a imaginat nimeni că un simplu hoţ are pretenţia să fie deasupra legii dar sunt unii care chiar au impresia că li se cuvine” acest lucru.

    “Vă felicit pentru alegerea în Consiliul Superior al Magistraturii. Ştiu că a fost destul de dificil parcursul până aici. (…) Greu de găsit o sarcină mai dificilă descrisă în mai puţine cuvinte, aceasta este sarcina dumneavoastră, să garantaţi independenţa justiţiei. De ce o fi aşa de important? Nu este doar importantă, este fundamentală, nicio democraţie, niciun stat de drept nu poate să funcţioneze fără o justiţie independentă. Justiţia independentă înseamnă că nimeni nu trebuie să se amestece în treaba judecătorilor şi procurorilor, dar şi că nimeni nu este mai presus de lege. Nu şi-a imaginat nimeni căă un simplu hoţ se poate considera sau are pretenţia să fie deasupra legii.

    Nu şi-a imaginat nimeni că un simplu hoţ se poate considera sau are pretenţia să fie deasupra legii dar sunt unii care chiar au impresia că lor poate li se cuvine să fie deasupra legii şi mă refer la persoane care, de regulă, au poziţii publice. Aşa ceva nu se poate”, a declarat şeful statului la şedinţa noului Consiliu Superior al Magistraturii.

    Preşedintele Iohannis a remarcat faptul că sunt politicieni care dau impresia că, dacă au dosar penal, condamnări tot sunt “băieţi buni” pentru că au luat multe voturi. Iohannis consideră că ar fi “o mare greşeală” dacă s-ar repeta “supunerea justiţiei politicului”, asemenea episoade mai întregistrându-se în trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedinţia Consiliului UE: Atitudinea celor 27 de state membre faţă de Brexit este extrem de unită

    Uniunea Europeană are o atitudine extrem de unită în privinţa ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, afirmă Joseph Muscat, premierul Maltei, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, relatează site-ul agenţiei Reuters.

    “Am vizitat şi am avut discuţii în toate celelalte 26 de state membre UE şi există o atitudine convergentă faţă de Brexit. Nu am mai întâlnit până acum o asemenea convergenţă în familia europeană”, a declarat Joseph Muscat.

    Întrebat despre demisia ambasadorului britanic la UE, Ivan Rogers, Muscat a precizat: “Aceasta este o problemă internă a lor… Noi menţinem ideea că nu vor exista negocieri până când nu va fi declanşată procedura oficială de ieşire din UE”.

    Bruxellesul a transmis în mai multe rânduri Londrei că negocierile nu vor putea începe până când Guvernul Theresa May nu va declanşa procedura formală Brexit, prin activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona.

  • KRUK a achiziţionat un portofoliu de creanţe de consum în Spania

    Grupul KRUK, jucător de top pe piaţa de management al creanţelor din zona Europei Centrale a câştigat licitaţia pentru achiziţia unui portofoliu de creanţe de consum pe piaţa din Spania, cu o valoare nominală totală de 183 milioane Euro. Aceasta este cea de-a doua investiţie KRUK în Spania, dar este mult mai importantă decât prima achiziţie în termeni de mărime a portofoliului şi a sumei investite.
     
    „Am mai făcut un pas spre consolidarea poziţiei noastre pe una dintre cele mai mari pieţe de creanţe din Europa. Băncile din Spania sunt extrem de interesate să vândă portofolii de creanţe neperformante. Judecând după tranzacţiile noastre până în acest moment şi după licitaţiile în desfăşurare pe piaţă, cred că încă nu am efectuat cea mai mare investiţie pe piaţa de profil din Spania. Ne străduim, de asemenea, să ne construim compania pe piaţa locală. S-ar putea să consolidăm acest proces prin achiziţia unei companii externe de management al creanţelor,” a declarat Piotr Krupa, Preşedintele Consiliului de Administraţie al KRUK S.A.
     
    Ne-am început operaţiunile în Spania în decembrie 2015. În aprilie 2016, KRUK a cumpărat primul portofoliu de creanţe de la BIGBANK AS Consumer Finance, portofoliu cu o valoare nominală de trei milioane Euro (aproximativ 13 milioane zloţi).
     
    În primele trei trimestre ale anului 2016, Grupul KRUK a investit 936 milioane zloţi în 60 de portofolii de creanţe cu o valoare nominală totală de 6,4 miliarde zloţi. Investiţiile au crescut astfel cu 220% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
  • Baroul Dolj i-a suspendat Alinei Bica dreptul a profesa în avocatură/ Fosta şefă DIICOT contestă decizia

    Fostul procuror şef al DIICOT susţine că legea nu impunea să se ia o astfel de măsură, precizând că este singurul avocat suspendat din barou ca urmare a unei decizii care nu este definitivă. Alina Bica a precizat că va contesta hotărârea colegilor săi avocaţi.

    Declaraţiile au fost făcute la sediul Curţii Militare de Apel, acolo unde s-a judecat vineri un nou termen din dosarul în care fosta şefă a DIICOT este acuzată de luare de mită iar fostul preşedinte al ANAF, Şerban Pop, de complicitate la această infracţiune. Alături de cei doi este judecat şi omul de afaceri Horia Simu, cel pe care Bica şi Pop l-ar fi favorizat.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Pedro Helibron l-a înlocuit pe românul Călin Rovinescu la conducerea Star Alliance

    Pedro Helibron, CEO-ul Copa Holdings şi Copa Airlines (operatorul aerian principal din Panama) este noul preşedinte al consiliului director al alianţei aviatice Star Alliance. Anterior, în această poziţie s-a aflat timp de patru ani Călin Rovinescu, CEO-ul Air Canada.

    ”Aş vrea să îi mulţumesc lui Călin pentru timpul şi dedicarea pe care le-a investit în rolul de preşedinte al consiliului director al alianţei. Mandatul său de patru ani s-a suprapus unei perioade cruciale pentru dezvoltarea acestei alianţe, interval în care organizaţia a evoluat de la o strategie de creştere a numărului de membri, la una orientată spre o mai mare coeziune şi de livrare a mai multe produse moderne, integrate.”

    În noul său rol, Helibron va conduce cele două întâlniri anuale ale alianţei şi va fi purtătorul de cuvânt al consiliului director al acesteia.

    ”A fost o onoare pentru mine să conduc consiliul într-o perioadă cu multe provocări pentru întreaga industrie aviatică”, a spus şi Călin Rovinescu, în cadrul unui eveniment organizat în Los Angeles.

    Călin Rovinescu a plecat din România împreună cu familia în Canada când avea cinci ani. După o jumătate de secol, a ajuns unul dintre cei mai bine plătiţi executivi români din lume, potrivit articolelor anterioare ale Business Magazin. El este CEO-ul Air Canada, una dintre cele mai competitive companii aviatice din lume.

    Star Alliance a fost fondată în 1997. În prezent, aceasta reuneşte 28 de operatori aerieni, fiecare dintre aceste companii fiind reprezentată în consiliul director de către CEO-ul ei.

  • Verdict final în cazul doctoratului procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi

    Consiliul General al CNATDCU a decis joi că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa “Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, propunerea fiind de menţinere a titlului de doctor, a declarat preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice a CNATDCU pentru MEDIAFAX.

    Membrii Consiliul General al CNATDCU au stabilit că nu există nereguli grave în lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

    Mircea Adrian Bob, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice din cadrul CNATDCU, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia a fost de păstrare a titlului de doctor.

    Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, numită “Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au transmis că aceasta este parţial fondată. Sursa citată a mai arătat că au fost consultate toate documentele puse la dispoziţie de către autorii sesizării şi de către persoana vizată, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării şi comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.

    Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a anunţat că a sesizat oficial Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Educaţiei: Consiliul General CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi

    “Joi, Consiliul General al CNATDCU se va întâlni, iar unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei este votul asupra raportului referitor la acuzaţia de plagiat în ceea ce o priveşte pe doamna Kovesi. Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General îşi vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Ştiinţe Juridice”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

    Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au tranmis că aceasta este parţial fondată.

    “Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absenţa unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arăta în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro