Tag: ciolacu

  • Ciolacu: Lideri de dreapta au început să vorbească de raţionalizare, despre cum să stingem becurile

    „Nu pot când citesc mai ales nişte lideri de dreapta din România, dar şi din Europa, care au început să vorbească despre raţionalizare, despre cum să stingem becurile. Oameni buni, eu, Gabi Firea, Felix Stroe, Gabi Mutu, noi am trăit asemenea vremuri. Noi nu trebuie să venim cu un astfel de mesaj. Datoria noastră este cu totul şi cu totul alta. Trebuie să ne implicăm şi să găsim soluţiile cele mai bune pentru a nu vă schimba modul de viaţă”, le-a spus Marcel Ciolacu tinerilor din PSD.

    El afirmă că „părinţii au muncit şi au murit ca astăzi România să aibă cât de cât o independenţă energetică”.

    „Părinţii voştri au muncit şi au murit ca astăzi România să aibă cât de cât o independenţă energetică, nu trebuie să venim noi, acum, şi să distrugem ce au construit ei, sub o umbrelă că există o criză şi trebuie să începem să raţionalizăm, să învăţăm cum să ne spălăm mai..Nu, obligaţia unor lideri politici este să găsească soluţii şi să se implice, nu să se vaite”, încheie Ciolacu.

  • Ciolacu, despre relaţia cu Firea: Ne mai trimitem câte-o săgeată, dar în limita bunului simţ

    „Gabriela Firea este şi colega mea, şi prietena mea. Amândoi învăţăm unul de la altul. Avem şi păreri diferite, este un lucru normal, un lucru care asigură până la urmă democraţia în interiorul partidului. Ne permitem, pentru că câteodată ne mai şi plictisim, să ne trimitem şi câte o săgeată, dar în limitele bunului simţ, a respectului şi niciodată, cu niciun coleg nu am trecut o linie roşie, dimpotrivă”, spune Marcel Ciolacu, la şcoala de vară a Tineretului Social Democrat.

    El afirmă că încearcă să readucă în PSD „climatul de camarazi”.

    „Încerc, alături de Gabriela şi de toţi colegii mei, să aducem din nou climatul de camazi din interior PSD, lucru care pentru o perioadă scurtă de timp nu a fost un drapel. Dimpotrivă, s-a condus cu învrajbire, cu o intenţie clară de a dezbina şi de a conduce. Şi mai spun ceva: deja nu mai e un secret, Gabriela Firea îl va bate pe Nicuşor Dan de o să-i sune apa-n cap”, încheie Ciolacu.

  • Ciolacu: Nu există în acest moment altă coaliţie care să conducă România

    „Eu în primul rând aş vrea să le mulţumesc colegilor mei din PSD, ei nu au dat un vot pentru un anumit ministru, au dat un vot pentru această coaliţie. Nu poţi să dai altfel de vor decât s-a decis şi să ai pretenţia că menţii o coaliţie. Nu există în acest moment, în România, altă coaliţie care poate să conducă România şi le mulţumesc colegilor mei”, afirmă Marcel Ciolacu, despre rezultatul votului de la moţiunea USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

    El a explicat şi de ce s-a abţinut de la vot.

    „În ceea ce priveşte votul meu, a fost un vot de principiu, în care niciun ministru, din partea mea, nu are un cec în alb şi cred că aceeaşi atitudine are şi domnul prim-ministru. Repet, votul meu a fost un vot de principiu, niciun ministru nu are un vot în alb”, a adăugat Ciolacu.

    Prezent, premierul Nicolae Ciucă a completat: „Remanierea se face la Guvern”.

  • Ciolacu vrea o colaborare mai bună între Parlament şi Curtea de Conturi:Să trecem la nivelul următor

    „Din punctul meu de vedere, cred că este timpul să trecem la nivelul următor. Este nevoie de o întărire a colaborării dintre Parlament şi Curtea de Conturi, mai ales prin constituirea la nivel parlamentar a unor comisii care să analizeze rapoartele de audit şi să determine principalele instituţii implicate să pună în aplicare recomandările Curţii. De asemenea, feed-back-ul primit în urma rapoartelor CCR poate constitui o bază solidă de plecare pentru activitatea Parlamentului în ceea ce priveşte modificarea cadrului legislativ în care instituţiile îşi desfăşoară activitatea”, spune Marcel Ciolacu.

    El încurajează reprezentanţii Curţii de Conturi să facă „în continuare ceea ce trebuie”.

    „Dumneavoastră sunteţi cei care controlaţi banii publici. Iar asta este o datorie pe cât de grea, pe atât de onorantă. Pentru că banii publici sunt ai tuturor cetăţenilor, din taxe şi impozite, şi tocmai de aceea avem datoria să ne asigurăm că ei sunt cheltuiţi corect. Sunt multe exemple pozitive care îmi vin în minte când vine vorba de banii publici şi de implicarea Curţii de Conturi. Dar vreau să amintesc doar de acel raport celebru din perioada pandemiei, când toţi românii au putut să vadă din raportul Curţii pe ce s-au cheltuit zeci de milioane de euro în timp ce ei erau ţinuţi închişi în case. Acela a fost un moment în care statul român, prin instituţiile sale, s-a protejat de toţi cei care au vrut să profite de o pandemie pentru a-şi umple buzunarele. Şi sper că toate celelalte instituţii ale statului vor face lumină în acest caz, pentru că oamenii au datoria să afle tot adevărul din acea perioadă”, încheie Ciolacu.

    Marcel Ciolacu participă, alături de premierul Nicolae Ciucă, la Conferinţa internaţională „Curtea de Conturi a României – Digitalizare în audit”, eveniment aniversar organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la adoptarea legii de reînfiinţare a instituţiei.

  • Marcel Ciolacu îi cere Gabrielei Firea să aleagă între Preşedinţie şi Primăria Capitalei

    „Şi eu m-aş bucura că viitorul preşedinte al României să fie o doamnă. Era o discuţie, un discurs al domnului secretar general PSD (Paul Stănescu – n.r.) în faţă doamnelor. Presupun că a dorit să fie mai binevoitor ca de obicei. Dacă doamna Gabriela Firea doreşte să candideze întâi în interiorul partidului pentru a accede la această (funcţie, de preşedinte al României – n.r.), eu nu am decât să mă bucur”, spune Marcel Ciolacu.

    El afirmă, însă, că ar trebui desemnat un alt candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei.

    „Singura problema (este – n.r.) că va trebui şi noi, cu colegii şi cu dânsa, pentru că e preşedinta organizaţiei Bucureşti, să găsim un candidat pentru Bucureşti. Încă nu au fost discuţii clare cine…. Toate alegerile sunt în acelaşi an,2024, deci e clar că va fi candidatul şi locul. Discuţiile mele cu doamna Firea au fost că doreşte un nou mandat şi eu personal şi colegii o susţinem pe doamna Gabriela Firea pentru un nou mandat la Primăria Generală (a Capitalei – n.r.)”, încheie Ciolacu.

  • Gorghiu, către Ciolacu în privinţa majorării pensiilor: Nu-mi arde de glumiţe

    „Mie nu-mi arde la început de săptămână de glumiţe, indiferent de unde vin ele. Eu sunt convinsă că românii nu o duc mai bine dacă stăm şi glumim la conferinţele de presă pe seama lor. De aceea o să spun, la modul tranşant şi cât se poate de serios, poziţia PNL. Orice fel de partid politic, cu atât mai mult PNL, îşi doreşte un nivel de trai mai bun pentru populaţia din România, îşi doreşte venituri crescute, îşi doreşte pensii majorate şi alocaţii. Însă nu există o parte bună a guvernării care doreşte aceste majorări şi o parte rea care nu îşi doreşte. Nu! Guvernul Ciucă îşi doreşte aceste aceste lucruri, dar există o disciplină financiară, nişte reguli pe care trebuie să le urmărim, există un buget. Nu au fost discutate în coaliţie. Faptul că unii lideri politici deschid tolba populismului de dimineaţă, la prânz şi seara şi ne tot anunţă cum măresc cu 20-30-50% absolut orice pensie şi salariu din România nu înseamnă că e adevărat”, spune Alina Gorghiu.

    Ea afirmă că liberalii şi social-democraţii au „obligaţia” să fie „responsabili, raţionali, loiali acestei guvernări”, dar şi „pragmatici”.

    „Populaţia este foarte sensibilă la mesajele mediului politic. Dacă noi creăm un nivel de aşteptare ridicat pe care nu putem să-l onorăm, acele categorii vulnerabile vor avea de suferit. De aceea, absolut orice mărire de venit este dezirabilă, lucrurile vor fi discutate în coaliţie, însă mi-aş dori să nu văd doar o parte a guvernării serioasă şi angajată în discursul raţional, ci să văd tot guvernul aliniat în spatele prim-ministrului pe aceeaşi linie serioasă de mesaj”, încheie Gorghiu.

    „Mă bucur foarte mult că Rareş Bogdan a lămurit pe cei din PNL că trebuie mărite pensiile”, a spus Marcel Ciolacu, după ce prim-vicepreşedintele PNL a spus că liberalii vor creşterea pensiilor cu 16 %, iar ministrul Finanţelor trebuie să găsească formula de creştere a pensiilor sau „pleacă acasă”.

  • Ciolacu: Mă bucur foarte mult că Rareş Bogdan i-a lămurit pe cei din PNL că trebuie mărite pensiile

    „Pe mine nu poate decât să mă bucure acest anunţ. Mă bucur foarte mult că Rareş Bogdan i-a lămurit pe cei din PNL că trebuie mărite pensiile. Prima ieşire a purtătorului de cuvânt al PNL a fost că nu este cazul să mărim pensiile. Înseamnă că au avut o discuţie internă şi auluat hotărârea că propunerea echipei PSD este corectă. Este foarte important ca puterea de cumpărare a românilor să aibă o creştere, fiindcă fără un echilibru între investiţii şi consum nu putem depăşi…”, spune Marcel Ciolacu.

    El arată că „aritmetica e că pensiile trebuie mărite cu 16%, pentru să închidem cele 40% din lege, dar dacă ar fi discutat şi cu specialiştii partidului şi cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi ai Ministerului Muncii, există acolo o progresie”

    „Important e că ambele partide au decis că trebuie să venim cu venituri pensionari şi cred că trebuie să avem discuţii cu mediul de afaceri şi să mărim salariul minim la 3000 de lei. (…) Necesitatea măririi salariului minim este evidentă. (…) Să nu legăm veniturile românilor de rotaţiile politice. Important e să avem o coerenţă în actul guvernamental. Să nu intrăm într-o zonă de speculaţii. Cred că avem şi un buffer la Ministerul de Finanţe, consistent, că Rareş Bogdan a rezolvat pensiile speciale în 30 de zile când a cerut votul românilor să ajungă la guvernare”, încheie Ciolacu.

    Reacţia liderului PSD vine după ce prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a precizat la Realitatea TV că Partidul Naţional Liberal doreşte creşterea pensiilor cu 16 la sută şi că ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care a anunţat că a identificat resursele bugetare, trebuie să găsească formula de creştere a pensiilor.

    În caz contrar, „pleacă acasă”, a subliniat Rareş Bogdan. Liberalul a adăugat că Adrian Câciu se împrumută la dobânzi mai mari decât fostul ministru al Finanţelor Florin Cîţu şi ”negociază mai prost”. ” Vom avea luni sau marţi şedinţă de coaliţie şi vă asigur că domnul Câciu va fi chemat să răspundă de ce România se împrumută cu aproape 9 la sută”, a arătat el.

  • Marcel Ciolacu, replică pentru Rareş Bogdan despre ANRE: Suntem serioşi sau vorbim ca să vorbim?

    „Nu a fost niciun scandal. Mie nu mi-a cerut nimeni în coaliţie… Ce pot să vă informez, dar e un lucru public – poate ar trebui să se mai vorbească şi cu colegii care nu au pensii speciale din Parlamentul României, faţă de cei din Parlamentul European – că în octombrie echipa de conducere a ANRE îşi termină mandatul. Suntem oameni responsabili şi serioşi, totuşşi, sau vorbim ca să vorbim?”, spune Marcel Ciolacu, în replică la declaraţiile lui Rareş Bogdan.

    El îl invită pe prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan să propună un preşedinte ANRE care să fie „un foarte bun specialist în energie”.

    „Îl invit pe Rareş Bogdan să vină cu un foarte bun specialist în energie pentru viitorul preşedinte al ANRE şi dacă CV-ul o să ne impresioneze pe mine şi pe colegii mei noi îl vom susţţine în Parlament. Nu am nicio reţinere să găsim un specialist, dar dacă dânsul şi-a luat această responsabilitate, îl invit să vină cu un specialist pentru şefia ANRE”, încheie Ciolacu.

    Reacţia liderul PSD vine după ce prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a lansat un atac dur la ANRE, vineri, după ce instituţia a transmis că ordonanţa de plafonare a preţurilor poate scoate de pe piaţă unii furnizori de energie: „Subminează statul român, domnul Chiriţă (preşedintele ANRE – n.r.) se joacă cu focul”.

  • USR: Ipocrizia lui Ciolacu nu are limite, 3 miniştri PSD au semnat OUG care a creat haos

    „Ipocrizia lui Ciolacu nu are limite, 3 miniştri PSD au semnat OUG-ul care a creat haos pe piaţa de energie. Liderul PSD Marcel Ciolacu se plânge iar că altcineva face politica energetică a României. Uită practic că el este liderul celui mai mare partid de guvernare şi că în martie ne-a spus, de mânuţă cu Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor, că soluţiile lor la criza energetică salvează România şi românii”, potrivit unui comunicat de presă al USR.

    „Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie nu are ceva «strecurat» prin ea de nu ştiu ce omuleţi verzi. Acea ordonanţă a fost semnată de Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului de la PSD, ministrul PSD Marius Budăi şi de ministrul Finanţelor tot de la PSD – Adrian Câciu. Ciolacu ne spune practic că miniştrii PSD sunt incompetenţi”, spune Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

    În opinia acesteia, „Marcel Ciolacu vorbeşte cu multă ipocrizie de băieţii deştepţi din energie ca şi când ar fi ceva străin de PSD”.

    ”PSD şi PNL i-au resuscitat pe băieţii deştepţi prin măsurile de plafonare. Adică printr-o ordonanţă care lasă statul păgubit cu zeci de miliarde de lei din cauză că nu există nici un criteriu după care statul sa deconteze aceste sume enorme. Practic, au creat un sistem care duce la creşterea artificială a preţului în piaţă pe tot lanţul pentru că furnizorii pot cumpăra la orice preţ, iar statul le decontează orice diferenţă dintre plafon şi preţul de achiziţie. Păi nu or fi oare tot firmele de casă ale lui Ciolacu beneficiare?”, declară Cristina Prună.

    USR face apel la coaliţia PSD şi PNL „să renunţe la abordări falimentare şi să adopte soluţiile corecte, pe care alte ţări europene le-au pus în practică: pe termen scurt e nevoie de scoaterea mai multor taxe din factură şi ajutarea ţintită a consumatorilor vulnerabili, iar pe termen lung încurajarea investiţiilor ca să producem mai mult”.

    „Iar dacă PSD va reglementa preţul din piaţă toţi investitorii vor fugi din România şi vom rămâne cu deficitul si cu costuri enorme. USR are un plan pentru a scoate România din haosul pe care l-a creat PSD şi PNL. Vom redepune în Parlament legea respinsă de PSD şi PNL de reducere a TVA-ului la energie şi eliminare a mai multor taxe din factură, acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili şi acordarea de credit fiscal pentru mediul de afaceri. Facem apel către cele două partide să dea dovadă de responsabilitate şi să o voteze”, se menţionează în finalul comunicatului USR.

    „Cu toţii aşteptăm soluţia de la această şedinţă interministerială. Din punctul meu de vedere şi al PSD, până la data de 1 septembrie trebuie să avem un act normativ aprobat prin guvern pentru perioada următoare. Există o abordare pe aceste luni în care energia e deja vândută şi am văzut că această liberalizare, să nu-i mai spun tâmpită, ci haotică, cum îi spune BNR, a dus, de fapt, la inventarea, din nou, a băieţilor deştepţi din energie. A fost vândută energia cu 3-400 anul trecut, iar azi o cumpărăm cu toţii la 3.000. Avem o supraimpozitare la producători, dar şi acolo cineva a strecurat în ordonanţă să fie luat preţul mediu, astfel încât s-au incadrat sub 450 să fie această supraimpozitare şi chiar mi-aş dori ca prim-ministrul să afle cine a strecurat acest preţ mediu în ordonanţa trecută, să ştim şi noi cine, subteran, face jocucurile în energie”, a spus luni dimineaţă Marcel Ciolacu.

  • Cîţu: Soluţiile impuse de PSD la guvernare = dezastru economic şi mult tupeu

    „Soluţiile impuse de PSD la guvernare = dezastru economic şi mult tupeu. După 8 luni de PSD, în care PSD cu tupeu şi ameninţări şi-a impus agenda în coaliţie, avem taxe mai mari, preţuri triple, dobânzi la cer şi Ordonanţa de urgenţă 27 care a crescut preţurile la energie cu aproximativ 30%. Am avertizat în legătură cu oug 27 din 16 iunie dar PSD nu vrut să se ia nicio măsură. De ce? Cine trebuie să primească bani mai mulţi de la buget? Vedem acelaşi comportament al PSD la rectificarea bugetară unde a impus în coaliţie creşterea împrumuturilor cu 3.2 miliarde lei la dobânzi astronomice. De ce? Şi totuşi tupeul lui Marcel Ciolacu este maxim. După ce PSD a adus cheltuielile cu dobânzile la aproape 2% din PIB (Niciodată în istorie nu a existat o aşa lipsă de încredere în statul român din partea investitorilor) PSD dă vina, dar nu-şi asumă incompetenţa cu care ne-a obişnuit PSD care a dus la dezastrul din economie, pe guvernările liberale”, scrie pe Facebook Florin Cîţu.

    El afirmă că în guvernarea liberală 2020-2021 au fost eliminate taxe, au fost plătite facturile către sectorul privat amânate ani de zile de PSD, au fost aduse venituri la buget mai mari, au fost plătite la dobânzi mai mici la împrumuturile luate de PSD în 8 ani de guvernare socialistă.

    „Am avertizat din primul moment. <Soluţiile>, deciziile impuse de PSD în coaliţie, înseamnă taxe mai mari, inflaţie mare, dobânzi mari şi criză economică. Şi asta a livrat PSD românilor de 8 luni de zile. Totul pentru PSD şi oamenii lor, nimic pentru români. PSD are tupeu şi atât. Nimic din ce face la guvernare nu justifică această atitudine. O echipă mediocră tolerată de PNL. Şi ar face bine să-si aprecieze mai mult un partenerul, în acest compromis, care nu atacă în public”, conchide Cîţu.