Tag: americane

  • OmniTRAX a contestat procedura de privatizare a CFR Marfă şi cere reluarea procesului

     “OmniTRAX contestă procedura de privatizare derulată până la data de 5 iunie şi finalizată cu o înştiinţare emisă de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decăzută din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Această înştiinţare este dovada unui proces netransparent şi a unui calendar de privatizare care nu oferea nici unui investitor de bună credinţă ocazia să depună o ofertă legitimă şi argumentată, deoarece procedura permitea doar o săptămână pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil. Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situaţii contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligaţia să le întocmească lunar sau anual, cum ar fi: bilanţuri, balanţe sintetice şi analitice, fişe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanţii societăţii, situaţii uzuale în procedurile de audit. Deşi aceste informaţii nu sunt confidenţiale şi trebuiau puse la dispoziţia participanţilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele”, se arată într-un comunicat al operatorului american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Edward Snowden are documente secrete privind atacurile cibernetice în China

     Cotidianul din Hong Kong afirmă că a consultat un extras din dosarele deţinute de către Edward Snowden în cursul unui interviu cu el în metropola chineză, unde s-a refugiat din 20 mai, după ce a trimis informaţii explozive la The Guardian şi Washington Post.

    Acel extras conţine adrese de IP (Internet protocol, numărul de identificare pentru un calculator conectat) vizate şi data pătrunderilor în sisteme. SCMP nu a publicat adresele şi nici nu a identificat persoanele sau instituţiile vizate.

    Potrivit publicaţiei, documentele precizează dacă o operaţiune este în curs sau încheiată şi par să arate un nivel de reuşită a tentativelor de pătrundere în sistem de 75%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple pierde pentru prima dată în faţa Samsung. Importul unor dispozitive mai vechi, printre care iPhone 4, ar putea fi interzis în SUA

     Comisia Internaţională pentru Comerţ din SUA vizează iPhone 4 şi iPad 2 3G, la vânzare prin reţele operate de AT&T, T-Mobile US şi doi operatori regionali, potrivit Bloomberg.

    Apple şi Samsung au în derulare zeci de procese pe patru continente, în încercarea de a obţine o cotă mai mare pe piaţa mondială a smartphone-urilor, de 293,9 miliarde de dolari anual. Fiecare din cei doi producători are acum la activ o victorie în SUA. Având în vedere că mai sunt de rezolvat numeroase litigii, victoria Samsung nu va aduce cele două părţi mai aproape de o înţelegere, a declarat Will Stofega, conducătorul unui program de cercetare la IDC.

    “A ajuns atât de urât, încât nu cred că vor ajunge la o înţelegere. Ambele companii au foarte mulţi bani şi generează profitui mari. Nu e ca şi cum ar trebui să-şi facă griji în privinţa facturilor cu avocaţii”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: ANDREW CARNEGIE

    La 12 ani a început să lucreze într-o fabrică de bumbac, dar a continuat să studieze mergând la cursuri de noapte. La 14 ani s-a angajat ca mesager la biroul de telegrafie al oraşului Pittsburgh. Abilităţile sale au fost observate de cel care conducea divizia vestică a căilor ferate din Pittsburg, Thomas A. Scott, care l-a angajat pe tânăr ca secretar. În timpul Războiului Civil, Scott a fost desemnat secretar de război, iar Carnegie l-a urmat la Washington unde a devenit mâna lui dreaptă.

    După ce războiul s-a încheiat, Carnegie a preluat funcţia lui Scott de şef al diviziei vestice a căii ferate Pennsylvania. Inspirat, a investit în mai multe companii promiţătoare, inclusiv în câteva fabrici de producţie de fier, dintre care cea mai importantă a fost Keystone Bridge, companie în care deţinea o cincime din acţiuni.

    Dornic de a învăţa noi tehnici pentru a-şi dezvolta afacerea, făcea deseori călătorii în Marea Britanie unde a avut ocazia să observe dezvoltarea rapidă a industriei fierului. A anticipat o revoluţie în industrie şi anume înlocuirea fierului cu oţelul în producţia bunurilor grele. În anul 1870, a ridicat primul furnal cu aer comprimat unde a folosit un procedeu necunoscut până atunci în America: transformarea fierului în oţel după un model al britanicului Bessener.

    Tehnica a fost rapid preluată de alţi producători, iar în 1874, Carnegie a inaugurat primul furnal de oţel. S-a asociat cu numeroşi parteneri, printre care Henry Frick, dar a insistat mereu să fie majoritar în acţiuni. În 1889, Carnegie a acceptat ca Henry Frick să devină preşedintele companiei după ce el s-a mutat la New York pentru a-şi continua munca de cercetare şi dezvoltare a companiei.

    Pentru că activitatea era împărţită între numeroase fabrici şi furnale răspândite în zona Pittsburgh, Frick a reunit toate unităţile de producţie sub umbrela Carnegie Steel Company, din cauza lipsei unei structuri de management centralizat. Evaluată la 25 de milioane de dolari, era cea mai mare companie de producţie a oţelului din lume. Într-un efort de creştere a profitului, Henry Frick a hotărât să scadă salariile angajaţilor, iar acest lucru a condus la o grevă pe care Frick a încercat să o oprească folosind spărgători de grevă.

    Lupta dintre membrii sindicali şi aceştia au dus la moartea a zece oameni şi peste 50 de răniţi. Carnegie era în Scoţia în timpul grevei şi a fost revoltat de decizia lui Frick, dar şi-a asumat în public responsabilitatea pentru alegerea acestuia. În curând, a existat un alt conflict între Carnegie şi Frick, cel din urmă fiind înlăturat din afacere.

    În 1901, Frick s-a alăturat J.P. Morgan şi a cumpărat compania Carnegie în schimbul sumei de 500 de milioane de dolari. Carnegie a făcut un fond destinat „îmbunătăţirii omenirii„, iar acesta includea construirea a 3.000 de biblioteci publice, a institutului Carnegie din Pittsburgh, a institutului Carnegie de tehnolgie şi a institutului Carnegie din Washington destinat cercetării în fizică şi ştiinţe naturale. A inaugurat şi o fundaţie pentru pace internaţională cu scopul de a preveni războaiele viitoare.

  • Contractul cu Bechtel a fost REZILIAT. Cât are de PLĂTIT statul român companiei americane

     Premierul Victor Ponta a afirmat marţi că Şova a greşit anunţând presa că înţelegerea cu Bechtel pentru autostrada Transilvania va fi reziliată luni, 27 mai, arătând că acesta nu trebuia să spună nimic până nu încheia negocierile.

    “Cred că a fost prea transparent, că nu trebuia să vă spună nimic până nu încheia negocierea. Dacă v-a anunţat înainte să încheie negocierile, înseamnă că a greşit”, a spus Ponta jurnaliştilor, aflat la Brăila.

    Şova a declarat luni pentru MEDIAFAX că rezilierea contractului este o chestiune de zile şi că mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hackeri chinezi au accesat planuri de sisteme antirachetă, inclusiv de tipul celui de la Deveselu

     Potrivit raportului confidenţial elaborat de experţi ai Institutului Defense Science Board, hackeri chinezi au accesat aproximativ 25 de planuri ale unor sisteme de armament ultramoderne, inclusiv date despre programul antirachetă, informaţii despre avioane şi nave militare, relatează Washington Post.

    Raportul este adresat Departamentului american al Apărării şi companiilor din industria militară americană.

    Printre sistemele vizate de hackeri figurează elemente ale sistemelor de apărare antirachetă instalate de Pentagon în Asia, Europa şi Golful Persic: sistemul rachetelor Patriot – PAC-3, sistemul antibalistic THAAD şi sistemul antirachetă Aegis, care se regăseşte şi la baza de la Deveselu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung a depăşit pentru prima oară Nokia pe piaţa finlandeză

     Astfel, cota de piaţă a Samsung în Finlanda a crescut la 36% în primul trimestru al acestui an, faţă de 33% pentru Nokia, potrivit datelor IDC, citate de Engadget.

    Locul al treilea a revenit companiei americane Apple, cu 14% din vânzări, în timp ce restul producătorilor s-au înghesuit pe 16% din piaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • John Kerry: Recurgerea armatei americane la avioane fără pilot este strict supravegheată

     “În primul rând, au existat foarte puţine atacuri cu drone în timpul acestui an. De ce? Pentru că eforturile noastre pentru a elimina Al-Qaida din Pakistan au fost reuşite”, a declarat John Kerry într-o întâlnire cu studenţii etiopieni din Addis Abeba.

    “În al doilea rând, noi nu deschidem focul decât asupra ţintelor teroriste confirmate ca atare, după verificări aprofundate”, a adăugat Kerry.

    Recurgerea americanilor la drone, în scopul urmăririi oficialilor talibani sau liderilor reţelelor Al-Qaida, în contextul atentatelor de la 11 septembrie, au provocat o adevărată controversă, îndeosebi în Pakistan şi Afganistan, deoarece raidurile sunt desfăşurate fără informarea prealabilă a guvernelor respective şi deoarece acestea au provocat uneori victime în rândul civililor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tornada produsă în SUA se încadrează în categoria celor mai puternice. Cel puţin 24 de oameni au murit

     “Este o tornadă de catogoria EF-5, nivelul maxim al clasificării”, cu rafale de vânt cu viteze de peste 320 de kilometri pe oră, a declarat pentru AFP Kelly Pirtle de la laboratorul naţional ce studiază furtunile cele mai puternice în cadrul agenţiei oceanografice şi atmosferice americane (NOAA).

    “Având în vedere amploarea pagubelor, am stabilit că este vorba despre o tornadă EF-5”, a precizat ea din Norman, în Oklahoma.

    Aceasta înseamnă că tornada care a distrus numeroase locuinţe, două şcoli şi un spital a fost însoţită de “rafale de vânt cu viteză de peste 320 de kilometri pe oră”, a adăugat ea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Coreea de Nord ar deţine de două ori mai multe lansatoare de rachete decât se credea

     Phenianul ar avea 50 de lansatoare de rachete cu rază medie de acţiune şi 150 de lansatoare de rachete cu rază scurtă, şi nu 94 în total, aşa cum credea Seulul, afirmă Korea Institute for Defense Analyses (KIDA).

    Potrivit acestui organism de stat, Pentagonul dispune de aceleaşi informaţii.

    Un oficial din cadrul serviciilor de apărare americane a declarat la începutul lui mai că Nordul a retras două rachete de la instalaţia de lansare de pe coasta de est a ţării în contextul calmării tensiunilor din peninsulă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro