Tag: suspendare
-
Glonţul de argint tras de Adrian Năstase
Cu atât mai mult a contat momentul emoţional al spitalizării lui Năstase, care s-a dovedit factorul declanşator al unei înfruntări decisive între palatele Victoria şi Cotroceni, pe care până acum n-au putut-o amorsa nici presiunea de revanşă a PC şi a unora dintre fanii USL, nici ciondăneala despre cine reprezintă România la Consiliul European şi nici chiar scandalul plagiatului lui Victor Ponta.
Premierul Ponta, cel mai mare obstacol de până acum în calea dorinţei colegilor săi de a porni suspendarea preşedintelui, şi-a dat frâu liber furiei şi acuzaţiilor la adresa lui Traian Băsescu, nesfiindu-se nici să presupună la spital că acesta e fericit fiindcă Adrian Năstase s-a împuşcat. În aceste condiţii, ameninţarea liderului PNL, Crin Antonescu, că preşedintele va fi suspendat imediat dacă nu va semna fără condiţii numirea lui Puiu Haşotti ca ministru al culturii, împreună cu declaraţia că “nici eu, nici Victor Ponta nu suntem dispuşi să mai permitem înjosirea unor oameni care n-au altă vină decât că fac politică”, consfinţeşte intrarea confruntării Băsescu-USL într-o nouă fază.
Unde va duce ea? Săptămâna trecută, Senatul a decis că preşedintele statului poate fi demis cu majoritate simplă la referendum şi se pregăteşte acum să interzică CCR să se pronunţe asupra deciziilor Parlamentului, ceea ce ar face imposibilă contestarea la CCR a unui verdict parlamentar favorabil suspendării.
-
Ponta nu exclude un scenariu de suspendare a lui Băsescu dacă refuză decizia Parlamentului pentru UE
El a amintit, la Realitatea TV, că se va adresa Parlamentului pe tema reprezentării României la Consiliul European, astfel încât Legislativul să decidă dacă participarea trebuie să fie asigurată de către şeful statului sau de primul-ministru, în funcţie de agenda europeană. Întrebat dacă actuala putere va începe procedura de suspendare a preşedintelui în cazul în care acesta nu acceptă un eventual mandat acordat primului-ministru de către Parlament pentru participarea la CE, în funcţie de agenda europeană, liderul PSD, premierul Victor Ponta a răspuns că nu îl ameninţă pe preşedinte, dar nici nu exclude un astfel de scenariu.
-
Strategia politică a puterii: Pe ei, pe şeful lor!
Această insistenţă întreţine, pe de o parte, un şah permanent la preşedinte, ale cărui mişcări sunt supravegheate cu grijă spre a se detecta orice posibil motiv de suspendare (de unde şi reticenţa inedită a lui Traian Băsescu de a intra în conflict deschis cu guvernul ori, la reuniunea NATO de la Chicago, cu ministrul Andrei Marga), iar pe de altă parte o efervescenţă legislativă şi procedurală canalizată exclusiv spre limitarea puterilor prezidenţiale şi a puterii tuturor instituţiilor susţinute de Băsescu şi PDL.
Ignorând complet nevoia de stabilitate politică în plină extindere a crizei din Europa, ba Dan Voiculescu de la PC, ba Radu Câmpeanu de la PNL încearcă să-l preseze pe premierul Victor Ponta să decidă acum suspendarea preşedintelui; gurul PSD Viorel Hrebenciuc propune decalarea prin OUG a alegerilor, care să aibă loc în octombrie; senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea iniţiază o lege care facilitează demiterea preşedintelui prin referendum şi scoate deciziile Parlamentului de sub controlul CCR; fruntaşul PNL Dan Mihalache promite “corecţii” în activitatea DNA şi a ANI.
Pandantul ofensivei anti-prezidenţiale este ofensiva anti-PDL, cu o lege a votului uninominal majoritar într-un singur tur care a trecut de Cameră şi care depinde numai de semnătura aceluiaşi Traian Băsescu spre a căpăta efect la alegerile din toamnă.
-
Suspendarea ajutorului american va duce la anularea acordului nuclear, ameninţă Phenianul
“Reacţia exagerată a Statelor Unite (faţă de proiectul de lansare a unui satelit) depăşeşte limitele”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor externe, citat de agenţia oficială nord-coreeană.
Este “un act regretabil care ar anula în întregime acordul de la 29 februarie între Coreea de Nord şi Statele Unite”, a precizat el.
Administraţia SUA a insistat că ajutorul umanitar şi politica nu au legătură, “dar răspunde la lansarea unui satelit prevăzută de noi anunţând că nu îşi va respecta angajamentele privind ajutorul umanitar”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Investitorii propun suspendarea acţiunilor companiilor când acestea anunţă rezultate financiare
Totodată, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită Bursei şi CNVM să găsească de urgenţă o soluţie pentru a fi asigurată informarea tuturor investitorilor privind rezultatele financiare. “De fiecare dată în ultimii ani, atunci când societăţile tranzacţionate pe platformele BVB transmit datele financiare, investitorii sunt puşi în încurcătură de modalităţile diferite în care societăţile aleg să transmită datele financiare şi/sau de modul defectuos în care BVB înţelege să disemineze aceste date esenţiale către investitori. Şi în acest an, societăţile s-au tranzacţionat pe intervale semnificative de timp fără ca pe site-ul operatorului de piaţă să fie publicate datele financiare, respectiv toţi investitorii să le cunoască. În ziua programată pentru transmiterea datelor financiare, investitorii au fost nevoiţi să alerge contra cronometru între site-ul BVB, site-urile emitenţilor, SSIF-uri (firme de brokeraj -n.r.) şi presa scrisă sau on-line”, se spune într-un comunicat transmis de AIPC către Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
-
Cursuri suspendate miercuri în peste 3.000 de unităţi de învăţământ
Inspectoratele şcolare judeţele din Buzău, Prahova şi Vrancea au anunţat că toate unităţile de învăţământ vor fi închise miercuri. De asemenea, patru inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în peste o sută de unităţi de învăţământ, 12 judeţe vor avea cel mult o sută de unităţi de învăţământ închise, iar în alte zece judeţe vor fi mai puţin de zece unităţi închise, a spus Cătălin Baba. Ministrul Educaţiei a precizat că miercuri vor fi 3.083 de unităţi de învăţământ închise, iar 345.852 de elevi vor rămâne acasă, ceea ce înseamnă o reducere cu peste 50 la sută a şcolilor şi elevilor afectaţi de vreme.
-
Proba practică pentru obţinerea permisului auto, suspendată miercuri şi joi în Capitală, din cauza vremii
Decizia a fost luată de Prefectura Capitalei în baza prevederilor articolului 4 alineatul 4 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Întreruperea ar putea fi prelungită dacă se menţin condiţiile meteo nefavorabile, a precizat Prefectura Capitalei într-un comunicat de presă.
-
Si non e vero, e ben trovato
Cealaltă interpretare a insolitei iniţiative (insolită pentru că e puţin probabil ca opoziţia să strângă în Parlament toate cele 234 de voturi de care e nevoie) are în vedere nevoia USL de a face ceva, orice, ca să-şi păstreze încrederea alegătorilor, atâta vreme cât coaliţia nu creşte, ci scade în sondaje, iar recentul scandal cu excluderea lui Mircea Geoană din PSD doar i-a dăunat, enervând electoratul şi dând satisfacţie puterii.
USL ar încerca, deci, de data aceasta să exploateze nemulţumirea populară faţă de regimul PDL-Băsescu, forţând un referendum de suspendare ca să arate că, iată, opoziţia face toate eforturile pentru schimbarea actualului regim, dar se împiedică de manevrele parlamentarilor asociaţi puterii, astfel încât ar fi nevoie cumva, nu se ştie cum, de o mobilizare directă a poporului.
Socoteala ar fi menită să ofere un deznodământ de tip “win-win” pentru opoziţie, acuzată deseori că nu face mare lucru ca să contracareze şansele PDL de a renaşte electoral la anul. Adică dacă într-o formă sau alta reuşeşte suspendarea, opoziţia şi-ar atinge scopul; dacă nu reuşeşte, se cheamă că măcar au încercat. Iar dacă situaţia economică se tensionează şi mai mult, va avea poate şi motivul să nu mai încerce deloc.
-
Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că doreşte ca românilor să le meargă rău
Udrea menţionează că “e o situaţie politico-economică destul de plumburie la nivelul Uniunii Europene”, iar intrarea în recesiune a Zonei Euro poate avea un efect similar pentru economia globală cu lucrurile întâmplate în 2007 şi 2008. “În această logică, România nu este scutită de posibile efecte negative”, adaugă Udrea, precizând că se referă la perspectiva scăderii exporturilor sau la perspectiva costurilor de împrumut pentru acoperirea unui eventual deficit bugetar.