BusinessMagazin

Tag: renuntare

  • O televiziune din Elveţia renunţă la camerele video standard în favoarea iPhone-urilor

    O televiziune locală de ştiri din Elveţia a renunţat la camerele standard pentru telefoanele mobile ale celor de la Apple, conform Petapixel.
    Potrivit ziarului elveţian Le Temps, postul de televiziune, Leman Bleu, a făcut această schimbare din vara trecută, când fiecare reporter a primit  un iPhone 6 pentru a înregistra interviurile, dar şi pentru transmisii live.

    “Uşurează munca reporterilor, dar este şi o metodă de a reduce costurile”, a spus Laurent Keller, şeful postului. 

    Potrivit lui Keller, Leman Blue nu ar fi prima televiziune care face această mutare, subliniind că un post scandinav ar fi făcut asta înainte.
    Prin intermediul telefoanelor, reporterii pot transmite live sau înregistra imagini de aproape oriunde. Postul transmite doar timp de câteva ore pe zi, însă reporterii pot crea mai mult conţinut pentru online. “Depinde de noi să reinventăm gramatica imagini, să învăţăm să filmăm altfel”, a adăugat Keller.

    Un experiment similar a fost încercat de Fox46 în 2014, notează sursa citată, dar s-a renunţat la proiect din cauza calităţii producţiei. Au existat numeroase probleme tehnice, filmările erau realizate de reporteri fără experienţă, iar rezultatul a fost un produs de slabă calitate. 

  • PRIMA ţară europeană care renunţă la programul de lucru de 8 ore

    Un experiment de reducere a zilei de lucru la şase ore aplicat la un cămin de bătrâni este preluat şi de alte instituţii din această ţară, scrie The Guardian. Iar trendul nu se rezumă la sectorul public.

    Multe companii mici spun că, deşi implică costuri mai mari, pe fondul necesităţii de a angaja mai mulţi oameni, reducerea zilei de lucru poate creşte productivitatea, diminuându-se în acelaşi timp rotaţia personalului.

  • PRIMA ţară europeană care renunţă la programul de lucru de 8 ore

    Un experiment de reducere a zilei de lucru la şase ore aplicat la un cămin de bătrâni este preluat şi de alte instituţii din această ţară, scrie The Guardian. Iar trendul nu se rezumă la sectorul public.

    Multe companii mici spun că, deşi implică costuri mai mari, pe fondul necesităţii de a angaja mai mulţi oameni, reducerea zilei de lucru poate creşte productivitatea, diminuându-se în acelaşi timp rotaţia personalului.

  • O femeie în vârstă de 69 de ani a renunţat la bani de mai bine de 15 ani şi mărturiseşte că niciodată nu a fost atât de fericită

     Heidemarie Schwermer, o femeie în vârstă de 69 de ani din Germania, a renunţat să se mai folosească de bani de mai bine de 15 ani. Nici măcar nu foloseşte vreun card bancar şi mărturiseşte că niciodată nu a fost atât de fericită!

    Se spune că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin… în cazul nemţoaicei Heidemarie Schwermer nici măcar partea cu „întreţinerea” nu este valabilă, căci femeia de 69 de ani trieşte fără bani de vreo 15 ani încoace.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • A aplicat la Harvard de 10 ori şi a fost respins de fiecare dată. Acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Jack Ma, CEO al companiei Alibaba, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”

    “Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost <bere>. Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căutat <China> şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă”, povesteşte miliardarul chinez.

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.

  • O companie şi-a lăsat angajaţii şi angajatele să doarmă la serviciu în timpul programului. Au renunţat la idee când au observat ce se întâmplă

    Proprietarii start-up-ului tehnologic AskforTask.com au amenajat o cameră de dormit destinată dezvoltatorilor de software care lucrează peste program, personalul ajungând uneori la peste 70 de ore muncite săptămânal. Părea soluţia perfectă pentru a-i scăpa de oboseala acumulată şi a le menţine concentrarea la un nivel ridicat.

    “Nu ne-a luat mult timp să ne dăm seama că reprizele de somn erau neproductive”, a declarat Nabeel Mushtaq, directorul operaţional şi cofondator al companiei, citat de BBC.

    Deşi managementul a introdus o limită de timp de 15 minute pentru odihna angajaţilor, cei mai mulţi dormeau peste pauza alocată. Buimaci după trezire, angajaţii pierdeau ulterior timp suplimentar cu pregătirea cafelei, spălatul pe faţă şi revenirea la capacitatea normală de lucru.

    “Întregul proces a ajuns să dureze între 30 de minute şi o oră şi jumătate”, a mai declarat Mushtaq.

    La şase luni de la demararea proiectului, productivitatea angajaţilor a scăzut considerabil. Deşi anterior îşi îndeplinea cu succes indicatorii de performanţă, echipa a ajuns să atingă doar 55% din obiectivul săptămânal, cu 30% mai puţin decât în perioada anterioară, iar compania a renunţat la experiment.

    Studiile experţilor în productivitatea muncii arată că pauzele de relaxare şi reprizele scurte de somn pot revigora energia angajaţilor în timpul orelor de program. Companii precum Apple, Nike, Procter&Gamble îşi încurajează personalul să se deconecteze la serviciu, amenajând zone deschise în care se pot întinde şi chiar aţipi. Managerii preocupaţi de echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a angajaţilor susţin public aceste programe şi reacţionează abia după ce constată scăderea productivităţii celor care abuzează de oferta angajatorului.

    “Nu toţi oamenii pot sări din pat, apoi să se concentreze în timp foarte scurt şi să ajungă în câteva secunde la capacitate maximă. Managerii ajung să se comporte în relaţia cu subalternii ca nişte educatoare cu copiii de la grădiniţă”, notează BBC.

    Companiile încearcă să găsească cel mai bun mod în care pot folosi camerele de odihnă şi întomesc regulamentele care să limiteze abuzurile angajaţilor.

    “Nu ne simţim bine să încurajăm somnul zilnic la serviciu. Uneori am folosit dormitul drept instrument de amânare pentru că voiam să mai amân ceea ce aveam de făcut”, spune din proprie experienţă Nathan Schokker, proprietarul Talio Group Pty Ltd, companie care a amenajat în 2014 camere de dormit cu paturi de o persoană. De cealaltă parte, Jacob Stewart, cofondator al The Traveling Photo Booth, îşi obligă angajaţii să doarmă zilnic câte 20 de minute, pentru a-i feri de epuizare.

    “Am avut cazuri de angajaţi care dormeau prea mult mai ales în zilele de luni, în timp ce unii chiar sforăiau zgomotos. De aceea, managerii au fost nevoiţi să le recomande să doarmă mai mult acasă şi să nu ajungă obosiţi la serviciu”, a explicat mai Schokker.

    Companiile care au transformat camerele de dormit în zone de relaxare unde angajaţii pot citi reviste, socializa sau mânca au constatat creşteri ale productivităţii, angajaţii revenind la indicatorii de dinaintea experimentului.

  • Doi tineri ingineri români de software au pornit un business care a atras mii de clienţi din toată lumea

    Doi tineri ingineri de software şi-au promis în timpul unui curs la Harvard că nu se vor lăsa până nu vor deveni antreprenori, iar businessul pe care l-au dezvoltat a atras deja mii de clienţi din toată lumea.

    Povestea de antreprenoriat a lui Daniel Pascariu şi a soţiei sale, Raluca Afloarei, a început de aproape cinci ani. Între timp, cei doi au renunţat la corporaţii şi dezvoltă exclusiv appdemostore.com, un site care permite dezvoltatorilor de aplicaţii să aibă în câteva minute un demo funcţional şi care a adunat până acum 15.000 de clienţi din toată lumea.

    Însă Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei nu au devenit antreprenori nici peste noapte şi nici din întâmplare, ci toată povestea lor profesională se leagă de planul de a dezvolta, într-o zi, ceva pe cont propriu. Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei au fost colegi la Facultatea de Informatică Economică din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi, iar după absolvire, în 2003, au plecat în Germania cu internshipuri AIESEC: Daniel Pascariu la HP în Stuttgart şi Raluca Afloarei la SAP în Heidelberg.

    După cele şase luni de internship, li s-au oferit joburi de software developeri la HP, respectiv SAP, iar după ce s-au căsătorit, în 2005, Daniel Pascariu s-a mutat şi el la SAP, iniţial pe aceeaşi poziţie, fiind ulterior promovat ca team lead. Experienţa germană a celor doi a durat 10 ani, până în 2013, când s-au mutat înapoi în România, la Iaşi. „A fost o experienţă culturală deosebită, mai ales pentru că am întâlnit şi ne-am împrietenit cu oameni din foarte multe ţări. Pe de altă parte însă, e greu să te adaptezi unui mediu care e foarte diferit şi, după ce euforia primelor zile trece, urmează şocul cultural, când îţi vine să-ţi faci bagajele şi să te duci acasă“, povesteşte Daniel Pascariu despre adaptarea la viaţa şi la munca din Germania, la care mulţi tineri români din domeniu visează.

    Cei doi povestesc despre faptul că au avut noroc cu AIESEC, care poartă sistematic de grijă celor veniţi în Germania cu internshipuri – „au creat o comunitate cu toţi studenţii străini, care organiza tot felul de activităţi, de la petreceri şi până la excursii pe la obiective turistice“. Pe lângă comunitatea AIESEC, cei doi au avut ocazia să călătorească mult în toată lumea şi s-au integrat rapid şi în comunitatea de români de la SAP, care totaliza cam 80 de persoane – „ne întâlneam o dată pe săptămână la masă şi eram cea mai gălăgioasă gaşcă din cantină :)“.

    Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei definesc experienţa la SAP ca fiind „extraordinară“ şi detaliază de ce nu se feresc de cuvinte mari când vine vorba de cei 10 ani germani din viaţa lor: „la SAP am lucrat la headquarters lângă Heidelberg, care este un oraş superb; campusul SAP e gigantic, un minioraş, unde lucrează cam 11.000 de softişti în câteva zeci de clădiri legate între ele cu un minibus (SAP shuttle); pentru petrecerile de Crăciun închiriau un stadion de hochei ca să încapă toată lumea; ne-am perfecţionat engleza şi germana, am interacţionat cu oameni din Asia (India, China, Japonia) şi din toată Europa şi America (SUA, Canada, Brazilia), am participat la conferinţe internaţionale – unul dintre cele mai inspiraţionale momente a fost să îl vedem pe Jimmy Wales în deschiderea celei mai mari conferinţe SAP din Las Vegas explicând cum a creat Wikipedia, iar profesional ne-am specializat din punct de vedere tehnic şi de business“.

    pecializarea despre care vorbesc cei doi nu a ţinut doar de partea efectivă de învăţare, ci şi de responsabilitatea businessului: „Am învăţat ce înseamnă să fii responsabil de un proiect, ce înseamnă să serveşti clienţii şi ce înseamnă să livrezi rezultate şi să aduci valoare firmei. De exemplu, când un software de 200 milioane de dolari nu face ce este programat să facă sau când un client nu poate să vândă sau să factureze din cauză că aplicaţia ta nu funcţionează sau când ai câteva milioane de clienţi care nu îşi pot face treaba chiar şi pentru câteva ore înţelegi câtă responsabilitate ai şi îţi dai seama că modalitatea prin care poţi să faci ca lucrurile să funcţioneze la scară mare este să faci fiecare lucru mic corect“.

    Toate lucrurile pe care le-au învăţat şi experienţa din cadrul SAP i-a făcut pe cei doi softişti să îşi dorească să înveţe businessul IT. Un moment important în tranziţia către mentalitatea de business a fost în 2007, când cei doi au făcut un curs de vară la Harvard University în domeniul Innovation Management în Multinational Companies. Şi-au luat două luni concediu de la SAP („din fericire în Germania e posibil“) şi s-au mutat în State. Experienţa de la Harvard i-a marcat însă pe cei doi: „Cursul de vară de la Harvard a fost momentul decisiv din carieră în care ne-am hotărât că vrem să avem afacerea noastră la un moment dat. Atunci am făcut o promisiune cu noi înşine (pe care am denumit-o «promisiunea Harvard») că nu o să renunţăm până nu o să avem şi noi afacerea noastră. Am lucrat la ea timp de 7 ani – perioadă în care am învăţat şi am încercat diverse proiecte antreprenoriale, unele în parteneriat şi cu alte persoane. Cred că noi am avut mereu antreprenoriatul în sânge“.

  • Povestea celei mai tinere miliardare din lume. A renunţat la studii şi a fondat o companie care acum este evaluată la 9 miliarde de dolari

    Elizabeth Holmes, fondator şi CEO al Theranos, este cea mai tânără femeie din lume a cărei avere să depăşească 1 miliard de dolari.

    Când era în anul doi de studenţie la Stanford, în 2003, Holmes a fondat compania de asistenţă medicală Theranos. Câteva luni mai târziu, ea a renuntat la facultate pentru a se concentra asupra companiei; astăzi, Holmes are o valoare netă de 4,6 miliarde de dolari.

    Theranos este o companie de biotehnologie ce valorează 9 miliarde de dolari, datorită succesului înregistrat prin dezvoltarea unei noi metode de testare a sângelui. Scopul său este de a face teste clinice mai ieftin şi mai rapid.

    Theranos vrea să efectueze teste de sânge pentru problemele de sănătate dintr-o singură mostră obţinută din degetul pacientului, aceasta fiind o alternativă bună la modelul tradiţional, care presupune preluare de flacoane de sânge în biroul unui medic.

    Compania a atras scepticism de partea comunităţii ştiinţifice, în parte pentru că Holmes nu a dezvăluit în amănunt cum funcţionează aparatura utilizată.

  • S-a decis să renunţe la o meserie bănoasă pentru pasiunea sa. Ce face pentru a nu renunţa la stilul de viaţă

    Ovidiu Drugan spune în glumă că vinovat de pasiunea sa pentru navigaţie e că tatăl său, care s-a înscris la un curs de navigaţie în vremea studenţiei şi a făcut yachting sportiv pe lacul Tei din Capitală. Ulterior, după ce şi-a întemeiat familia, a continuat să practice acest sport, având prieteni cu acelaşi hobby. „M-a luat şi pe mine pe barcă pe la 3-4 ani, a fost foarte frumos”; a urmat o pauză de câţiva ani, după revoluţie, când s-au produs multe schimbări iar tatăl său a făcut trecerea către sectorul privat, în domeniul calculatoarelor. Vreo 6-7 ani nu au mai reuşit să ajungă pe luciul apei, dar tatăl său, Sorin Drugan s-a împritenit cu proprietari de bărci şi a început să iasă pe mare.

    Era vestit, spune fiul său, pentru că nu stătea în port la bere, cum făceau 99% din oameni, ci pentru că trăgea de ei să iasă pe mare şi au mers, cu bărci cu vele făcute de proprietari cu mâna lor, până în Grecia. Pasul următor, în 2000, a fost să-şi cumpere o barcă. „A fost o conjunctură, pentru că a văzut o barcă cu vele pe mal, cu un anunţ <de vânzare> pe ea. Un grec de origine română venise cu ea pe litoralul românesc, şi Marea Neagră i-a pus capac, pentru că a prins valuri periculoase şi a spus că el nu se mai întoarce cu barca în Grecia.

    Tata a apreciat liniile bărcii şi a cumpărat-o”, spune avocatul. Au început să iasă cu barca des, au ajuns la câteva zeci de ieşiri pe an şi fiind avocat, lumea glumea spunându-i că este yachtmen şi practică avocatura în timpul liber. „În timpul crizei s-a adeverit acest lucru, pentru că am lăsat-o mai uşor cu avocatura,” iar hobby-ul său a trecut la nivelul următor, pentru că a înfiinţat o şcoală de yachting, apoi de la şcoală pasul natural a fost să cumpere bărci pentru a fi închiriate. SetSail a şcolit din 2009 până acum aproape 1.000 de absolvenţi, conform estimărilor lui Drugan, care precizează că preţul unui curs este de 500 de euro, dar sunt acordate şi reduceri.

    Numărul de cursanţi se menţine constant an de an, iar SetSail are două tipuri de cursuri, o serie la Bucureşti, iar alta la malul mării. În Capitală se ţin cursuri de teorie vreme de o lună, patru zile pe săptămână, de la 6 la 9 seara; practica se face la Marea Neagră, printr-o expediţie de 24 de ore. Cursanţii ajung la 6 seara în port, se urcă pe barcă şi revin în a doua seară la aceeaşi oră, astfel încât pot vedea apusul şi răsăritul pe mare, mănâncă şi dorm pe barcă, fac carturi; dacă au noroc văd şi delfinii. „A doua practică, pentru că am constatat că şi navigatorii, la fel ca şi şoferii începători au cea mai mare frică de parcări, facem cursuri speciale vreme de două zile pentru aşa ceva.

    Majoritatea cursanţilor spun <acum ştim să mergem cu barca dar atunci când intrăm în port ne tremură mâinile>”. După specializările în parcări, cursanţii merg în Croaţia, în Grecia, unde sunt aplaudaţi, pentru că fac parcări foarte bune, de alţi amatori care apreciază îndemânarea.

  • Cum se poate monetiza poezia?

    Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacţionează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilităţi de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în faţa proiectelor care au clienţi cu prezenţă mai concretă”.

    Radu Herinean are la bază studii tehnice şi a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului şi în audit. A lucrat în Deloitte şi în BCR, dar din 2013 a renunţat la corporaţii” şi la cravată”, colaborează cu Cărtureşti ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) şi şi-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.

    În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeţi amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeţilor: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare reţele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniştită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, şi a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.

    „Prima versiune a poezie.ro a fost statică şi nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conţinut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar şi yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creştere foarte rapidă la contorul paginilor, aşa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverşi oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe acelaşi site, fiindcă mă pricep la calculatoare şi ştiu cum se face”, povesteşte Radu Herinean începutul aventurilor sale online.

    Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilităţi, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii şi alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunităţii nou create. Tot la cererea comunităţii a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ţinut în diferite cluburi din Bucureşti, în cadrul căruia sute de participanţi îşi citeau pe scenă creaţiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos şi saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizaţie, expoziţii şi aşa mai departe. Tot comunitatea a organizat şi a produs trei festivaluri de poezie, în Staţiunea de Cercetări Marine de la Agigea şi la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat şi a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie şi de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.

    Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeţii din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunităţi create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins şi pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat şi s-a format de la sine. Eu nu am avut iniţial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aş putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenţii elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site şi au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeaşi reţetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine îşi poate încerca talentul şi poate obţine reacţii care să îl ajute să evolueze”.

    Poezia nu a îmbogăţit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogăţit pe mulţi dintre cei care l-au încercat. A reuşit aura online-ului să atragă finanţare şi pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reuşeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, aşa că am renunţat la asta şi am recurs la cunoscuţi şi prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuţii în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care îşi doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore şi ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.