BusinessMagazin

Tag: platforma

  • BNP Paribas şi Societe Generale, primele alegeri în piaţa muncii din Franţa, înaintea unor nume precum Engie sau Orange

    De la bănci, până la retaileri şi firme de asigurări, preferinţele sunt variate pe piaţa muncii din Franţa, iar cel mai recent top realizat de platforma LinkedIn arată că BNP Paribas este principala alegere.

    După ce a urcat şase poziţii faţă de topul de anul trecut, creditorul francez a fost numit „cel mai bun loc de muncă” în Franţa în topul de anul acesta.

    Pentru a realiza „Top Companii”, platforma LinkedIn a urmărit patru piloni principali pentru fiecare companie, şi-anume gradul de interes şi de implicare pe care îl prezintă un business, precum şi procesul de recrutare sau fluctuaţia personalului.

    Cu o bază de utilizatori ce trece de 610 milioane persoane, LinkedIn realizează astfel de topuri pentru a vedea ce companii se potrivesc mai bine cu ce ţări.

    BNP Paribas are peste 200.000 de angajaţi la nivel global. Pentru a descuraja fluctuaţia de personal, BNP Paribas promovează programe de dezvoltare pentru carieră şi integrează diverse programe educaţionale şi patru centre de training gigant în Europa şi Asia.

    Locul doi este ocupat tot de un jucător din sistemul bancar, Societe Generale, cu peste 147.000 de angajaţi la nivel global.

    Topul este completat de grupul financiar BPCE, grupul de lux LVMH, Credit Agricole, compania de asigurări AXA, Engie, Groupe Bouygues, L Oreal şi Orange.

     

     

     

  • Doi antreprenori români au lansat o platformă prin care proprietarii de maşini pot oferi autoturismul spre închiriere

    Serviciul Perpetoo va fi disponibil începând cu luna mai în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
     
    Platforma se adresează persoanelor care îşi doresc să conducă o maşină atunci când pleacă în concediu, când se deplasează în interes de serviciu într-o altă localitate sau când maşina lor se află în reparaţii.
     

  • Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

    Acestea sunt doar o parte dintre soluţiile pe care le-au găsit angajatorii la criza acută de personal de pe piaţa muncii din România, iar experienţele lor au fost împărtăşite în cadrul conferinţei „Goana după gulere albastre. Ce soluţii au companiile la deficitul de angajaţi blue collar“, organizată săptămâna trecută în Bucureşti de Business Magazin în parteneriat cu platforma de anunţuri OLX, eveniment la care au participat peste 100 de specialişti în domeniul resurselor umane. 

    „Am început să publicăm valoarea salariilor oferite în cadrul anunţurilor de angajare fiindcă era foarte important să facem o comunicare foarte transparentă. Candidaţii vor să afle cât mai multe informaţii, cât mai repede, însă cel mai important lucru pe care l-am făcut din punct de vedere strategic a fost demolarea unui mit: că salariile la McDonald’s sunt dintre cele mai mici (…) Am văzut un impact imediat în numărul de candidaţi, curiozitatea era foarte mare şi interesul de a începe a fost un pic sporit”, a explicat Irina Panaite, directorul de resurse umane al lanţului de restaurante de tip fast-food McDonald’s Romania, o companie cu peste 5.000 de salariaţi. Spre exemplu, pentru poziţia de crew, compania oferă un salariu net de 1.900 de lei pe lună, bonusuri în funcţie de performanţă, program flexibil şi programe de dezvoltare profesinală, se arată anunţurile de angajare pentru această poziţie.


    Într-adevăr, publicarea veniturilor salariale în anunţuri sporeşte numărul de aplicanţi, pentru că aceştia vor să afle cât mai rapid condiţiile pe care au la locul de muncă la care aplică.„Noi i-am încurajat pe angajatori să publice informaţiile salariale, iar o parte dintre ei sunt deschişi la această sugestie. Statisticile noastre arată că numărul de aplicanţi creşte cu 30 – 40% la anunţurile de angajare unde sunt publice salariile”, a spus Paul Neagoe, business manager al OLX, platformă de anunţuri care are o secţiune dedicată locurilor de muncă vacante. În ceea ce priveşte lucrurile pe care le caută candidaţii atunci când aplică la un nou loc de muncă, el spune că posibilitatea obţinerii unui salariu mai mare este motivul principal pentru schimbarea jobului în cazul a 50 – 60% dintre candidaţi. Totuşi, exceptând salariul, în topul motivelor care i-ar face să aleagă o companie faţă de alta apar factori precum un program de lucru puţin mai flexibil sau part-time, o zi de telemuncă, beneficii precum bonuri de masă, transport etc.


    Din 700 de candidaţi, doar 85 vin la interviu
    Una dintre marile probleme cu care se confruntă angajatorii, în special în ultimul an, este legată de faptul că numărul candidaţilor care vin la interviul de angajare este foarte redus, deşi numărul aplicanţilor este foarte mare.
    „Ultima statistică, din luna ianuarie, ne arată că în urma campaniilor noastre pe care le-am avut, am avut aproximativ 700 de aplicanţi, 85 au ajuns la interviu, iar rezultatul a fost de 45 de angajaţi. Iar dintre cei 45 de angajaţi, unii încep să plece după două ore, după o zi, după două etc. În 2018, aproximativ 40% din fluctuaţia de personal pe care am avut-o a fost reprezentată de oameni care au stat mai puţin de o lună în companie”, a explicat Zoe Dobre, directorul de resurse umane al grupului de restaurante City Grill, care are peste 1.300 de salariaţi.

    De ce pleacă noii angajaţi? Zoe Dobre crede că există o schimbare în primul rând în mentalitatea oamenilor faţă de muncă. Astfel, pentru poziţii de entry level sau de muncitori necalificaţi, oamenii nu îşi mai doresc să muncească nici numărul de ore pe care le munceau înainte şi nici pe banii oferiţi de companii.

    „Prin urmare, noi, angajatorii, mai ales cei mari, suntem în postura unor maşinării care nu se pot adapta de la o zi la alta. E foarte simplu să spui «Creşteţi salariile», dar nu cred că este neapărat o soluţie. Trebuie să devenim mai flexibili, pentru că oamenii aleg să muncească cum şi când vor”, a mai spus Zoe Dobre, care a menţionat că în cadrul companiei există şi angajaţi part-time, sezonieri sau elevi din învăţământul dual care fac practică.

    În industria ospitalităţii, unde lucrează peste 200.000 de angajaţi în prezent în România, deficitul de candidaţi este de 100.000 de persoane. Cum s-a ajuns în situaţia asta, având în vedere că tot industria hotelurilor şi a restaurantelor a făcut cele mai mari angajări din ultimul deceniu?
    „Deficitul de 100.000 de persoane pleacă de la nişte calcule pe care noi le-am făcut, care ţin cont de dezvoltarea extrem de importantă pe care noi o avem în momentul de faţă: sunt cel puţin 25 de hoteluri noi care sunt în lucru şi care urmează să se deschidă, ca rezultat al unor cifre mai bune pe care le-am înregistrat în ultima perioadă în turism. Media europeană arată că 1 din 10 angajaţi lucrează în turism, deci 10% din forţa de muncă activă are legătură cu industria ospitalităţii, pe când în România suntem undeva la 5%. Potenţialul este mult mai mare”, a spus Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi director al hotelurilor Ibis.


    La şantierul naval Vard din Tulcea lucrează 450 de vietnamezi
    Una dintre soluţiile pe care le-au găsit angajatorii pentru compensarea deficitului de forţă de muncă este recrutarea de personal din statele asiatice. Aceasta este politica aplicată, de altfel, de şantierul naval Vard Tulcea, cel mai mare angajator din judeţ, care a adus câteva sute de specialişti din Vietnam.

    „Vard Tulcea, deşi într-un oraş mic, este cel mai mare angajator: avem 3.600 de angajaţi proprii, dintre care 450 sunt vietnamezi, iar pe platformă operează în fiecare zi 2.000 până la 2.500 de subcontractori. În fiecare zi, în jurul şantierului nu găseşti un loc de parcare, de câtă lume este la treabă acolo. Ne confruntăm cu aceste probleme la fel ca toată ţara probabil – pe fondul reducerii populaţiei, anticipăm reducerea numărului de oameni care ar putea să vină la muncă.

    Nu am fost pregătiţi pentru măsuri compensatorii, abia mai târziu ne-am trezit să găsim formula aducerii de personal din străinătate”, a spus Ivan Firsa, vicepreşedintele de resurse umane al Vard Tulcea, care a subliniat faptul că, dacă nu ar fi adus vietnamezi, compania nu ar fi reuşit sub nicio formă să compenseze deficitul creat de plecările românilor în străinătate.

    La finalul anului 2018 „stocul“ imigranţilor din ţările din afara UE care lucrează în România era de aproximativ 25.000 de persoane, iar cererea mare de personal asiatic i-a determinat pe guvernanţi să majoreze cota de imigranţi ce pot fi aduşi să lucreze în România. Prin urmare, anul acesta guvernul a mărit contingentul de imigranţi din state non-UE care pot să lucreze în România la 20.000 de persoane în 2019, faţă de 15.000 în 2018 şi 8.500 în 2017.

    „Noi am preluat modelul de la şantierul naval din Mangalia, am luat chiar şi o mică parte din personalul de acolo. În general, vietnamezii pe care noi i-am adus la capitolul sudori excelează, sunt foarte buni, în schimb la capitolul lăcătuşi şi construcţii nave şi tubulaturi sunt mult mai slăbuţi, dat fiind faptul că nici industria din Vietnam nu oferă astfel de specializări, astfel că trebuie să îi pregătim noi, cu cursuri de pregătire şi toate celelalte”, a mai spus Ivan Firsa.

    El a adăugat că, în acest proces, Vard Tulcea este ajutată de o filială a companiei care se află în Vietnam, iar o dată la trei luni sunt trimişi anumiţi superviseri care asigură şi dialogul intercultural între vietnamezi şi români, pentru că există o problemă: numai o parte dintre vietnamezi cunosc limba engleză. „Ca să putem să comunicăm cu ei, facem cu cei care sunt dornici cursuri de limba engleză intensiv astfel încât să putem să ne înţelegem cu ei şi, după ce creăm nuclee de oameni cu care putem comunica, îi folosim ca şefi de echipă – coordonatori, organizatori ai activităţilor, împreună cu români”, a mai spus Firsa.

    City Grill vrea să recruteze 100 de nepalezi
    În toamna anului trecut, guvernul a modificat legislaţia privind „importul” de personal non-UE, în sensul că, dacă până atunci companiile erau obligate să le ofere străinilor un salariu la cel puţin nivelul salariului mediu la nivel naţional (de circa 2.700 de lei net pe lună), ulterior a rămas obligativitatea de a le acorda cel puţin salariul minim pe economie (de 1.162 de lei net în 2018, respectiv 1.263 de lei net în 2019).

    Ce îi motivează totuşi pe vietnamezi să vină în România, dacă salariul minim pe care îl pot obţine acum este de doar 270 de euro pe lună?
    „Când ne-am decis să aducem vietnamezi, la acea vreme în Vietnam salariul mediu era în jur de 230 de dolari. Noi am oferit la vremea respectivă 520 de euro net pentru că era exact salariul mediu pe economie pe care noi îl aveam obligatoriu de acordat. Acum, legislaţia nu ne mai ajută în niciun fel, pentru că niciun vietnamez nu va mai veni decât pe salariul pe care l-am oferit în prima fază, de 520 de euro. Ca atare, legea schimbată acum nu ne mai ajută cu nimic”, a mai spus Ivan Firsa de la Vard Tulcea.

    Şi lanţul de restaurante City Grill, care a demarat anul trecut un proiect-pilot prin care a adus 5 angajaţi din Nepal în restaurantele din Bucureşti, vrea să „importe” anul acesta 100 de angajaţi nepalezi pentru a acoperi necesarul de personal.
    „Au început să apară muncitorii din Asia şi în industria ospitalităţii, iar City Grill este un exemplu în acest sens. Chiar săptămâna trecută vorbeam cu reprezentanţii unui hotel din Cluj care şi-au adus 16 nepalezi, în hotelurile din Poiană lucrează deja filipinezi, începe să se contureze din ce în ce mai mult această tendinţă”, a subliniat Călin Ile.

    Aduc zilnic sute de angajaţi de la periferia Bucureştiului să lucreze în restaurantele din Capitală

    O altă soluţie găsită de angajatori pentru acoperirea deficitului de personal a fost recrutarea de personal din zonele adiacente oraşelor mari. Spre exemplu, atât City Grill, cât şi McDonald’s aduc, în fiecare zi, câte 200 de muncitori din localităţile din jurul Bucureştiului să lucreze în restaurantele din Capitală. Această practică a început să fie implementată de câţiva ani de către angajatorii din producţia de componente auto din Arad, Timiş, Braşov sau Sibiu, care au fost nevoiţi să asigure transportul angajaţilor care proveneau din zone aflate şi la 200 de kilometri distanţă de fabrică.

    Angajatorii din toate industriile au nevoie de meseriaşi, nu doar de absolvenţi de facultate, iar şcolile profesionale nu reuşesc să livreze nici numărul de absolvenţi necesari, nici o calitate a pregătirii aşa cum ar fi necesară pentru companii.

    În plus, şcolile profesionale au fost desfiinţate în 2009 (o decizie luată de ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, care era şi atunci ministru), pe motiv că nu exista cerere. Câţiva ani mai târziu, la solicitarea angajatorilor din mediul privat, şcolile profesionale s-au reînfiinţat, iar în prezent există două tipuri de şcolarizare: învăţământ profesional şi învăţământ dual. Principala diferenţă între învăţământul profesional şi cel dual este reprezentată de faptul că, în cazul celui dual, există o orientare mai mare spre partea practică în companii.

    „În 2013, s-a reînfiinţat şcoala profesională, de doi ani. Nu a fost o soluţie foarte bună, de aceea din 2014 s-a reînfiinţat învăţământul profesional şi tehnic, numărul de candidaţi a început să crească de la an la an, iar din anul şcolar 2017 – 2018 s-a înfiinţat şi învăţământul profesional dual”, a explicat Carmen Muşat, inspector asigurarea calităţii în cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT). Ea a spus că învăţământul dual se diferenţiază de învăţământul profesional obişnuit prin faptul că un program de acest tip se înfiinţează la cererea agenţilor economici, iar ei se implică mult mai mult în formarea profesională iniţială a acestor elevi, întrucât partea de practică se face la companie, iar programa şcolară se dezvoltă în parteneriat cu şcoala respectivă, prin dezvoltarea de competenţe pentru necesităţile companiei respective.

    „În prezent, în sistemul de învăţământ profesional dual sunt înscrişi în clasa a IX-a 87.958 de elevi, dintre care 6.566 sunt învăţământ profesional dual, restul sunt pregătiţi în sistemul de învăţământ profesional obişnuit. Creşterea numărului de elevi din această formă de învăţământ în viitor se leagă de colaborarea care va exista între companii şi stat”, a  mai spus Carmen Muşat.


    Reputaţia negativă a şcolilor profesionale, impediment în formarea meseriaşilor
    Companiile trebuie să conştientizeze că nu pot primi pe tavă meseriaşi şi trebuie să facă investiţii financiare mari în această direcţie, dar şi de timp, a spus şi Anca Hociotă, manager membership services & vocational training în cadrul Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK Rumaenien).

    „Totodată, ar trebui ca mediul privat să se uite nu doar la cantitate, ci şi la calitatea resursei umane, să vedem ce putem face ca tinerii (care se înscriu la programe de învăţământ dual – n.red.) să nu abandoneze programele, să-i ţinem trei ani în acestea şi să-i convingem apoi să rămână în companie”, a mai spus Anca Hociotă. Ea a spus că în primul rând părinţii şi copiii trebuie convinşi să aleagă un astfel de drum în carieră, în cadrul AHK Rumaenien există un proiect de învăţământ dual în rândul companiilor din comerţ, iar în fiecare an se desfăşoară o campanie de promovare care constă în vizite ale reprezentanţilor din companii împreună cu reprezentanţii şcolilor în satele din jurul oraşelor unde sunt aceste clase.

    „M-am uitat pe ultima campanie de promovare, am vizitat clasele a VIII-a din peste 100 de şcoli, ca să convingem la final, după două etape de înscriere, 88 de elevi să vină în învăţământul dual. A fost un efort enorm din partea companiilor”, a mai spus Anca Hociotă.
    Cu cât este mai mare investiţia în educaţie, cu atât mai mult economiile devin mai competitive şi înfloresc, este de părere Andrei Ion, country cluster lead în cadrul SHL Talent Assessment Distribution, companie care oferă servicii de evaluare a competenţelor angajaţilor.

    „Pe termen scurt, aş zice că poate e bine să oferim o rezervă de gulere albastre, dar în acelaşi timp, trendul de a avea oameni care beneficiază din ce în ce mai mulţi ani de educaţie este unul pozitiv, iar asta înseamnă că în 10 ani de acum probabil vom atrage mai degrabă altfel de investitori care caută altfel de abilităţi, nu neapărat cele pe care le oferă gulerele albastre”, a explicat Andrei Ion.

    Profesiile blue collar care necesită interacţiune umană nu vor dispărea
    În ceea ce priveşte viitorul pieţei muncii pe segmentul blue collar, specialiştii spun că există foarte multe scenarii apocaliptice care anunţă înlocuirea oamenilor de către roboţi, iar cert este că vor interveni schimbări şi în profesiile viitorului, şi în natura muncii. Prin urmare, din acest progres tehnologic vor rezulta şi ocupaţii sau activităţi care vor fi automatizate, preluate de roboţi, însă, pe de altă parte, tehnologia creează şi ea noi locuri de muncă.

    „Există tot soiul de profesii care par SF pentru noi în România, există şi foarte multe semnale care arată că angajaţii blue collar vor continua să existe, dar va exista o scădere a numărului acestora. Există un instrument la nivelul UE – Skills Panorama – care anticipează o scădere a ocupaţiilor meseriaşilor până în 2030, în acelaşi timp există creşteri la nivelul specialiştilor, tehnicienilor sau la nivelul celor care lucrează pe linii de asamblare – o tendinţă care cumva pare să fie contrară tendinţelor globale despre care citim în literatura de specialitate”, a explicat Claudia Stan, senior manager în cadrul companiei de audit şi consultanţă KPMG în România. În opinia ei, cu siguranţă pe o piaţă a muncii a viitorului va fi nevoie de angajaţi care supraveghează, care monitorizează, care repară aceşti roboţi, astfel că toate profesiile aferente domeniilor de robotică, securitate informatică, analiza datelor sunt de viitor.

    „De asemenea, profesiile care necesită interacţiune umană complexă sunt cele care nu vor dispărea. Sunt oameni care, de exemplu, au grijă de alţi oameni: educatori, cei care îngrijesc vârstnici, coafor sau chiar lucrători auto. Sunt multe locuri de muncă din zona de servicii care vor înregistra o creştere semnificativă în următorii 10-15 ani”, a mai spus Claudia Stan. Pe de altă parte, aceste transformări vor presupune, pentru gulerele albastre, recalificare sau dezvoltarea unui nou set de competenţe; pentru orice meserii devin din ce în ce mai importante anumite abilităţi, anumite competenţe transversale – abilităţi precum rezolvarea problemelor complexe, flexibilitatea, inteligenţa emoţională, abilităţile sociale, lucruri care ne vor diferenţia de aceste maşini, roboţi, care încet-încet vor intra şi în România, nu doar în Statele Unite şi în economiile dezvoltate.

    Şoferii, la mare căutare în rândul angajatorilor
    O altă meserie cu un deficit acut de candidaţi pe piaţa muncii o reprezintă categoria şoferilor. În prezent, în România există circa 300.000 – 310.000 de şoferi cu atestate profesionale, potrivit datelor Uniunii Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), iar deficitul de personal din această categorie este estimat undeva la 30.000 – 40.000 de persoane.

    Potrivit raportului „OLX – Indexul locurilor de muncă”, secţiunea „şoferi – servicii auto – curierat” a fost în semestrul II al anului 2018 categoria cu cele mai multe anunţuri de locuri de muncă disponibile, cu peste 45.500 de oferte. În medie, pentru un job de şofer publicat pe OLX aplică 42 de candidaţi, iar durata medie de ocupare a unui loc de muncă pentru această poziţie este de 18 zile, mai arată raportul OLX.

    „Salariile şoferilor arată o discrepanţă majoră între ofertele celor care lucrează în transportul intern şi ale celor care lucrează în transportul internaţional. Cei care lucrează pe intern câştigă undeva între 2.000 şi 4.000 de lei net, iar 20 – 25% dintre şoferii cu care discutăm şi lucrează pe transport internaţional au salarii de peste 6.000 de lei net, care includ diurne şi călătorii în afara ţării. Deficitul de candidaţi şi de angajaţi şoferi vine şi din atractivitatea sporită a joburilor de transport internaţional, care vine cu sacrificiul plecării de acasă şi a petrecerii unei anumite perioade de timp într-o deplasare”, a mai spus Paul Neagoe de la OLX.

    O altă metodă de loializare a angajaţilor din zona blue collar folosită de companiile din România este legată de flexibilizarea programului de lucru. În cadrul McDonald’s, de exemplu, dacă un angajat este student şi vine doar trei zile pe săptămână pentru că vrea să îşi continue studiile, compania îi oferă condiţiile pentru a veni doar trei zile pe săptămână.

    „Dacă noi, ca angajatori, suntem suficient de înţelepţi să luăm ceea ce au aceşti angajaţi de oferit, această flexibilitate ne ajută. Pe durata vacanţei sau în timpul weekendurilor, elevii şi studenţii ne ajută foarte mult în a oferi timp liber celor care sunt cu normă întreagă şi care preferă să stea în weekend şi vacanţe cu familiile. Acest amestec între nevoile angajaţilor şi nevoile noastre trebuie urmărit zilnic, ritmul foarte dinamic şi atunci trebuie să îi atragem prin program”, a mai spus Irina Panaite de la McDonald’s. Ea a mai precizat că, de exemplu, pentru studenţi este important ca beneficiu oferirea posibilităţii de cazare pe durata vacanţei, dar căminele sunt închise şi nu au cum să îşi plătească singuri cazarea.

    În ceea ce priveşte zonele cu cei mai loiali angajaţi, Irina Panaite spune că este greu de menţionat un singur oraş, pentru că există nuclee de angajaţi foarte fideli cam în toate oraşele, iar la nivel de companie sunt peste 850 de angajaţi aflaţi de peste 10 ani în McDonald’s.
    Chiar şi Irina Panaite împlineşte anul acesta „majoratul” la McDonald’s, unde s-a angajat în urmă cu 18 ani, încă de pe băncile facultăţii: „Nu ştiu cum au trecut 18 ani – dar know-how-ul pe care îl avem în fiecare nou restaurant ne ajută să formăm alte şi alte şi alte generaţii. Sunt colegi care aleg să plece după o zi – nici nu anunţă mulţi dintre ei –, dar şi unii care după 2-3 luni, odată ce s-au obişnuit, rămân alături de companie pentru foarte mult timp”.

    Tinerii „dispar” de la locul de muncă în primele zile de la angajare
    Anul trecut McDonald’s a realizat un studiu coordonat de unul dintre partenerii externi, care a luat toate numerele de telefon şi a vorbit cu candidaţii care au dorit să răspundă, din rândul celor care s-au angajat şi apoi au dispărut de la locul de muncă, pentru a înţelege de ce nu au anunţat: „Am crezut că o să vă daţi seama”, au spus unii, iar răspunsurile au fost printre cele mai variate. Principalul motiv este acela al numeroaselor oportunităţi pe care le au de a se angaja oriunde, proximitatea unui loc de muncă este esenţială pentru ei. De asemenea, unii spun: „Colegul meu de clasă a plecat la X, mă duc şi eu”. „Motivele sunt simple şi specifice generaţiei”, a mai menţionat Irina Panaite.
    Înainte de oportunităţile de pe piaţa muncii sunt caracterul şi educaţia, crede Zoe Dobre de la City Grill. Există aspecte la care adulţii ar trebui să lucreze mai mult, iar comportamentul tinerilor denotă faptul că aceştia nu au un ghidaj care provine şi din familie, şi din mediul de educaţie, legat de responsabilitate, de a te duce la un loc de muncă, de a învăţa ceva, de a avea răbdare să creşti.
    „Noi ne confruntăm de fapt cu lipsa de educaţie şi cu lipsa de conştientizare a cum poţi să trăieşti, să continui în viaţa asta”, spune Zoe Dobre. Se dă ea însăşi exemplu – spune că deşi provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale, a început să lucreze de când era foarte tânără: împacheta pamperşi, într-un container, la temperaturi scăzute.
    „Legat de învăţământul dual, noi avem problema absenteismului şcolar. Avem o mare problemă aici: investiţia companiei pe trei ani de zile este de 250.000 de euro, am început cu 64 de elevi şi avem vreo 54 acum. Sunt copii care nu îşi mai iau bursa din cauza absenţelor. De ce lipsesc? Pot să vă dau un exemplu – pe una dintre fete nu o mai lasă tatăl să vină la şcoală, pentru că ea «golăneşte». Îi este teamă şi acum o ţine acasă. Unii ne-au răspuns, foarte franc, că nu se pot trezi dimineaţa, motiv pentru care nu pot ajunge la şcoală, ce să mai vorbim de un serviciu”, a mai spus directorul de HR de la City Grill. Compania are atestat pentru a oferi diplome de calificare în meseriile din restaurant, având o şcoală internă. Astfel, tinerii aflaţi la început de drum sunt educaţi, primesc o diplomă de calificare şi un loc de muncă stabil, cei cu familii sunt multumiţi de stabilitatea angajatorului şi de faptul că primesc salariul la timp şi există şi oameni de peste 60 de ani, pensionari, care îşi completează veniturile din pensie lucrând în restaurante.
    „Unii absolvenţi de facultăţi tehnice nu ştiu  să calculeze aria unui triunghi”
    Angajatorii sunt foarte nemulţumiţi de faptul că, în ultimii aproape 30 de ani, în sistemul educaţional s-au experimentat an de an modificări şi restructurări şi reorganizări. De altfel, legile educaţiei au suferit peste 100 de modificări din 1990 până în prezent, iar la conducerea Ministerului Educaţiei au fost mai mult de 20 de miniştri cu viziuni diferite de reformă.
    „La o discuţie, acum câţiva ani, la o universitate tehnică, inspectorul şcolar din judeţul respectiv afirma că a fost într-o vizită de lucru în Germania şi a constatat că şcoala profesională din Germania este identică cu cea din ’89 de la noi. Şi le-am zis: «Vă auziţi ce spuneţi? Pentru ce am trăit 25 de ani de experimente în România?» Evident că au început să vină explicaţii, că s-a schimbat sistemul economic, coordonatele, dar, pe fond, şcoala profesională trebuia să se păstreze şi nu se face nimic pentru a se revitaliza”, a adăugat Ivan Firsa de la Vard Tulcea. În opinia lui, ar fi esenţial să se introducă pragul de admitere la liceu. Ivan Firsa spune că a terminat opt clase, a făcut şcoala profesională şi apoi a făcut liceul la seral şi facultatea; prin urmare, există posibilitatea să devii şi altceva, dacă vrei şi poţi, iar acest lucru trebuie să îl înţeleagă şi sistemul educaţional din România, pentru că orientarea către liceu în mod obligatoriu şi atât de permisivă nu face decât ca elevii să rămână potenţiali angajaţi.
    „Avem absolvenţi de facultate care vin la recrutare care nu ştiu ariile poligoanelor regulate. Este jenant să vină un student după patru ani de facultate şi să nu ştie aria triunghiului; de aceea avem rezultatele pe care le avem, nu doar la blue collars, ci şi în rândul inginerilor”, a mai spus Firsa. El lucrează cu fosta şcoală profesională – liceul Anghel Saligny – cu care au dezvoltat sistemul dual şi unde Vard are două clase, deşi a vrut cinci, dar nu a găsit resursa umană necesară. „Resursa există, dar ea este în liceu şi după ce termină liceul, vine la mine la poartă şi spune că vrea să se angajeze, apoi trebuie să fac eu formare profesională cu el ulterior, să mai pierd nişte ani de zile, să îl pregătesc în meseriile care îmi trebuie mie în şantier – respectiv lăcătuşi, sudori şi tubulatori şi, bineînţeles, ingineri, care, şi aceştia, pleacă pe bandă rulantă în Occident. Anul trecut au plecat 60. Vin, fac un stagiu de doi-trei ani, au învăţat ce înseamnă ABC-ul proiectării, apoi merg în Germania, Franţa, Anglia, care pot oferi salarii mult mai competitive decât România”, a mai spus Firsa. Chiar şi cu creşterile salariale din ultimii ani – salariile inginerilor de la Vard ajung şi la 1.000, 1.000 şi ceva de euro – tentaţia plecării în exterior este mult mai mare, pentru că acolo li se oferă 3.000-4.000 de euro salariu lunar.
    „După ce fac contractul acolo – contract pe termen scurt în anumite proiecte pentru care lucrează în străinătate – ei vin la poartă şi se întorc să se angajeze. În situaţia actuală, a pieţei muncii, suntem nevoiţi să îi primim. Depinde de vremuri: dacă sunt vremuri în care intrăm într-o perioadă de criză, poarta li se închide în nas, dacă sunt vremuri în care noi stăm cu mâna întinsă să găsim personal, le permitem să intre înapoi în şantier”, a mai spus Ivan Firsa.


    Consilierea profesională din gimnaziu trebuie să devină obligatorie
    Românii par că au uitat că «meseria este brăţară de aur», iar părinţii consideră că tinerii trebuie să fie cât mai sus, să facă o şcoală cât mai bună, să facă o facultate, să ajungă ingineri sau medici, dar nu îşi pun problema dacă acel copil îşi doreşte asta sau dacă este potrivit pentru ce vrea părintele să devină.
    „Cred că principala rezolvare – sau una dintre cele mai importante – ar fi un serviciu de consiliere profesională foarte bine pus la punct, încă din clasele V-VIII. Psihologi pregătiţi pentru aşa ceva, care să testeze copilul, să vadă care sunt aptitudinile, care sunt competenţele şi să ofere recomandarea pentru ce domeniu ar fi bun”, a adăgat Carmen Muşat de la CNIDPT. Ea spune că, în momentul în care un elev are la testarea naţională 1,50 sau 2 la matematică şi la română şi totuşi este admis într-o clasă de liceu, este foarte puţin probabil ca după clasa a XII-a să ajungă să ia 6. De aceea, poate că elevii nu ar trebui lăsaţi să meargă mai departe dacă nu au acel minim de la testarea naţională şi ar trebui făcut încă un an de educaţie remedială, cu toate că părinţilor care au copii cu astfel de rezultate nu cred că le-ar conveni lucrul acesta. O altă posibilitate ar fi ca aceştia să fie îndrumaţi spre o calificare potrivită.
    „Să ştiţi că meseria încă este brăţară de aur, şi pot să vă dau un exemplu din familia mea: un frate care a terminat liceul de electrotehnică şi este electrician, iar apoi a făcut facultatea de geografie. La un moment dat, a lăsat diploma de profesor de geografie şi s-a angajat electrician, ajungând să câştige mult mai bine decât ar fi câştigat ca profesor de geografie. Se poate evolua în carieră şi pornind de la şcoala profesională”, a mai spus Carmen Muşat. Ea a subliniat că există această imagine de Cenuşăreasă a şcolii profesionale, este privită ca «un loc unde se duc numai proştii». Imaginea este însă eronată, deoarece meseriile în ziua de azi necesită foarte multe competenţe şi foarte multe cunoştinţe, totul este automatizat şi informatizat.
    „Meseria nu este pentru proşti, este pentru oameni deştepţi şi pentru oameni care pot câştiga mai mult decât dacă ar face o facultate şi ar ajunge şomeri. Sunt foarte mulţi tineri cu diplome de facultate şi care nu au loc de muncă pentru că nu s-au orientat bine”, a adăugat Muşat.
    Tot ce înseamnă pregătirea profesională trebuie continuat mai departe cu susţinere din partea angajatorilor.
    „Nu cred că este de ajuns ca la 18 ani să se oprească această susţinere a viitorilor candidaţi sau angajaţi, ci trebuie să existe o continuitate, atât la nivel de angajator, cât şi la nivel de piaţă. Şi cred că aceasta poate fi obţinută doar prin alinierea lucrurilor pe care le comunicăm, prin alinierea nevoilor angajatorilor cu tot ceea ce înseamnă ecosistem – de la educaţie până la platforme care recrutează sau alte instituţii implicate”, a concluzionat Paul Neagoe de la OLX.

    Principalele idei ale conferinţei „Goana după gulere albastre. Ce soluţii au companiile la deficitul de angajaţi blue collar“, organizată marţi, 19 februarie, de Business Magazin şi OLX
    Angajatorii din România trebuie să publice nivelul salarial oferit şi beneficiile în anunţurile de angajare dacă vor să aibă mai mulţi candidaţi care să se prezinte la interviurile de angajare.
    „Importul” de personal asiatic, în special din Vietnam pentru meserii precum cea de sudor şi din Nepal pentru joburile din restaurante, face parte din strategia de resurse umane a companiilor cu mii de angajaţi.
    Din ce în ce mai puţini candidaţi care aplică la un loc de muncă se prezintă la interviurile de angajare, iar dintre cei care se angajează majoritatea „dispar” în prima lună de la locul de muncă, fără să ofere o explicaţie.
    Flexibilitatea – indiferent că este vorba de un program de lucru part-time, despre un interval orar de venire şi de plecare de la muncă ales de angajat – a devenit un must-have în companii.
    În continuare însă, deşi piaţa muncii plânge după meseriaşi, şcolile profesionale sunt văzute ca o cenuşăreasă, deşi unii absolvenţi ai acestui tip de învăţământ câştigă mai bine decât mulţi licenţiaţi.
    Angajatorii, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, părinţii şi elevii trebuie să colaboreze mai mult şi mai bine pentru identificarea carierei potrivite pentru viitorii angajaţi, în funcţie de dorinţele şi de abilităţile acestora.

  • Cum a reuşit o tânără să transforme un blog într-o afacere de succes

    Antreprenoarea Elena Oglindă a lansat platforma Wineful şi abonamentul la vin în toamna lui 2017, alături de reprezentanţii fondului local de investiţii în start-up-uri V7 Capital, după ce, cu un an înainte, pornise un magazin de cadouri cu vin în online. În noiembrie 2018, businessul s-a extins şi în offline, prin deschiderea winebarului Wineful Tapas & Wine, în urma unei investiţii de 150.000 de euro. Anul trecut, Wineful a înregistrat o cifră de afaceri de 190.000 de lei (cca 40.000 de euro), iar pentru 2019 antreprenoarea prevede că aceasta va ajunge la aproximativ 100.000 de euro. Cât despre winebar, în numai două luni de activitate acesta a avut venituri de 35.000 de euro, iar pentru 2019 aşteptările reprezentanţilor businessului vizează o creştere de până la 300.000 euro. Care este însă povestea Elenei Oglindă şi a „primului şi singurului abonament la vin din România”, după cum spune chiar ea?

    Elena Oglindă a terminat Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a început să lucreze în media încă din primul an de facultate, ca editor video la o televiziune, apoi ca digital marketer şi copywriter în câteva agenţii de publicitate. Atrasă fiind de lumea publicităţii, s-a angajat ca marketing manager într-o companie românească de dezvoltare de software, poziţie pe care a ocupat-o mai bine de cinci ani. În paralel, a avut o serie de proiecte antreprenoriale sau de voluntariat: la 18 ani a creat o casă de producţie video în urma unei investiţii primite printr-un program de tip business school; apoi, de la vârsta de 16 ani, timp de peste un deceniu, povesteşte că a fost DJ „prin toate cluburile şi festivalurile din ţară”. S-a implicat şi în organizarea de evenimente muzicale şi a fondat o asociaţie ce se doarea a fi un hub/spaţiu de coworking adresat muzicienilor sau celor interesaţi să înveţe să facă business în domeniul muzical, care nu a atras însă suficiente investiţii pentru susţinerea lui. Printre hobbyurile sale se numără muzica, tehnologia „şi recunosc că şi start-up-urile – îmi place să aduc idei la viaţă”.

    Pasionată dintotdeauna de vin şi interesată să descopere şi să exploreze soiuri şi crame noi, s-a decis să urmeze şi un curs de somelier. Apoi, pentru că i se cereau mereu recomandări de vin, a început un blog în care publica sfaturi despre vinurile pe care să le alegi sau de care să te fereşti. „Astfel am descoperit că exista un public destul de mare interesat de vin, ce nu se regăsea în stilul şi imaginea magazinelor de vin existente în online, şi am reuşit să-l strâng în jurul blogului pe care ulterior l-am transformat într-un magazin online.”

    Magazinul online a fost lansat în toamna lui 2016, cu o investiţie iniţială de aproximativ 8.000 de euro, la care se mai adaugă şi costul cursurilor de specializare, dar şi „timpul investit în crearea businessului”, spune ea. Aceşti bani au fost direcţionaţi în crearea unui website, a accesoriilor personalizate (pahare, suporturi de pahare şi de sticle), în stocul de vinuri şi consumabile şi în marketing.

    Iniţial, oferta cuprindea doar câteva pachete cu sticle de vin, care se încadrau mai mult în zona de cadouri. Antreprenoarea spune că elementul diferenţiator a fost prezenţa ghidurilor, în care erau cuprinse „notele de degustare a vinului, recomandări culinare, recomandări de servire şi povestea cramei de la care vine”. La doar câteva luni distanţă, Elena Oglindă a primit o propunere de parteneriat şi investiţie din partea V7 Capital, companie românească de venture capital. „Am început să lucrăm împreună la ideile comune pe care le aveam şi astfel, pe 1 noiembrie 2017, am lansat un site nou şi serviciul de abonament la vin.” Acesta, explică ea, a apărut din dorinţa de a încuraja clienţii să încerce crame şi vinuri noi şi astfel să îşi educe gustul, dar şi să afle mai multe despre acestea prin ghidurile cu care vine fiecare vin. V7 Capital a venit astfel nu doar cu idei, ci şi cu un aport de 50.000 de euro, investiţi într-un website mai complex, în crearea de produse, accesorii şi consumabile personalizate realizate în număr foarte mare, în dotarea unui studio foto in-house pentru a putea fotografia vinurile noi listate pe site, în stocuri şi în marketing.

    Abonamentul conţine doar vinuri surpriză livrate lunar şi are patru planuri: o cutie cu două vinuri de culoare albă, un pachet cu două vinuri mixte, o cutie cu două vinuri roşii şi una cu patru sticle, care conţine toate sortimentele din celelalte pachete. Vinurile din abonament sunt mereu noi şi ulterior sunt listate pe site la preţ întreg, faţă de cel din abonament, care este redus şi include şi livrare şi materiale gratuite. Preţurile abonamentelor la vin diferă în funcţie de numărul de sticle incluse. Astfel, cutiile cu două sticle costă 100 de lei, iar cele cu patru sticle, 200 de lei. Cel mai des incluse în abonament sunt vinurile liniştite roşii şi albe, seci, pe lângă cupaje, iar soiul cel mai căutat anul trecut a fost Feteasca Neagră, urmat de Sauvignon Blanc; uneori, sunt cereri şi pentru vinuri roze sau spumante. Anul trecut, prin intermediul platformei Wineful s-au vândut peste 15.000 de sticle, iar pentru anul acesta antreprenoarea se aşteaptă ca numărul să se tripleze. „Avem vinuri de la peste 30 de crame din România – cu 30% dintre ele lucrăm direct, dar şi de la aproximativ zece crame internaţionale, vinuri luate prin importatori locali”, descrie antreprenoarea oferta de vinuri.

    La începutul lunii noiembrie 2018, la un an distanţă de la lansarea abonamentului la vinuri, Elena Oglindă a decis, alături de Andrei Creţu şi Iulian Cârciumaru, reprezentanţii V7 Capital (şi fondatori 7card), dar şi împreună cu alţi doi parteneri care s-au alăturat pe parcurs – Cătălin Ivaşcu, cofondator 7card şi Dan Moraru, marketing manager 7card, să extindă conceptul şi în offline, prin deschiderea winebarului Wineful Tapas & Wine, în care au fost investiţi 150.000 de euro. În bar, antreprenoarea spune că cel mai mult sunt consumate vinurile româneşti, roşii, corpolente şi vinurile albe şi roze aromate, cu note fructate, cele mai vândute branduri fiind 1000 de Chipuri, Gramofon şi Catleya. Alături de vinuri, meniul conţine produse şi preparate tradiţionale realizate în România şi în străinătate de micii producători de alimente bio.

    Potrivit descrierii Elenei Oglindă, atât clienţii platformei cât şi cei ai winebarului sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani, în proporţie de 65% femei, cu studii universitare şi job în mediul corporate sau domenii creative, atraşi de locaţiile moderne. În prezent, pe platforma Wineful sunt peste 150 de abonaţi – persoane fizice, precum şi doi clienţi corporate, care asigură 20% din procentul total al abonaţilor. Pe lângă aceştia, există o serie de clienţi care nu sunt abonaţi, dar cumpără frecvent produse din magazinul online. În primele trei luni ale anului, antreprenoarea se aşteaptă la o dublare a numărului de abonaţi, iar pe termen lung, planurile de dezvoltare pentru 2019 includ deschiderea mai multor locaţii fizice în alte oraşe din ţară, dar şi extinderea conceptului de abonament la vin pe plan extern. Cei mai mulţi abonaţi sunt din Bucureşti, urmaţi de cei din Cluj, dar şi de un număr mic de abonamente răspândite în aproape fiecare oraş al ţării. Valoarea bonului mediu în winebarul Tapas & Wine este de 180 de lei. În prezent, procentul clienţilor străini care vizitează winebarul este de aproximativ 10%, „dar cred că asta se datorează şi timpului scurt în care am fost prezenţi pe piaţă”, spune antreprenoarea. Ea crede că după ce businessul va avea o vizibilitate mai mare atât la stradă cât şi în online şi în urma implementării unei campanii de marketing care va avea ca ţintă turiştii şi expaţii, procentul clienţilor străini va ajunge cu siguranţă la 30-35%.

    La nivel de investiţii, anul trecut s-au plasat în dezvoltarea platformei peste 50.000 de euro, iar anul acesta reprezentanţii businessului au bugetată o investiţie similară pentru dezvoltări suplimentare în website şi produse, dar şi pentru a implementa o campanie complexă de marketing. „De asemenea, suntem deschişi în a atrage noi parteneri în business”, spune Elena Oglindă. În prezent, platforma are doi angajaţi, iar winebarul, cinci angajaţi.

    În ceea ce priveşte tendinţele consumatorilor români în materie de vin, antreprenoarea remarcă faptul că în ultimii 3-4 ani a crescut foarte mult curiozitatea consumatorilor de vin, cea de a descoperi crame şi vinuri noi, dar şi de a afla mai multe despre producţia sau degustarea de vin. Astfel, a crescut şi consumul vinurilor premium şi au apărut foarte multe evenimente cu rol educativ sau târguri în care sunt prezentate crame boutique. „Încă nu am ajuns la nivelul în care putem spune că avem un public educat, însă putem spune cu convingere că avem un public curios şi dornic să înveţe, ceea ce ne face să privim pozitiv următorii ani”, crede ea.

    În comparaţie cu pieţele din vestul Europei, Elena Oglindă spune că industria HoReCa ocupă în România un loc „destul de jos, din cauza situaţiei economice şi a incertitudinilor politice care au destabilizat sectorul privat”. Totuşi, vede cu optimism creşterea din ultimii ani a puterii de cumpărare a românilor şi faptul că aceştia au început să îşi dorească locaţii la nivelul celor din Europa de Vest, ceea ce a condus la dezvoltarea şi apariţia de localuri „tot mai diverse, cu designuri moderne, meniuri creative şi, în primul rând, servicii din ce în ce mai bune. Oamenii îşi doresc produse de bună calitate şi să fie serviţi cât mai prompt. De asemenea, creşterea importanţei tehnologiei în influenţarea comportamentului consumatorului a dus la îmbunătăţirea tuturor serviciilor”. Totodată, crede că şi accesul la informaţie sau la exemple de businessuri de succes din afară, dar şi intrarea pe piaţa românească a diferitelor programe de accelerare, finanţare sau specializare destinate start-up-urilor din industria HoReCa sau apariţia unui număr tot mai mare de localuri premium sau cea a ghidului Gault Millau au dus la îmbunătăţirea şi creşterea industriei şi ne poziţionează peste piaţa din sud-estul Europei. 

    Somelier de meserie, Elena Oglindă spune că această meserie a devenit cunoscută în România abia în ultimii ani „şi nu este încă pe deplin înţeleasă nici de către client, nici de către angajator”. Ea adaugă că, în ciuda faptului că au apărut şcoli de somelieri care au dat peste 250 de absolvenţi, „observăm că rolul somelierului în majoritatea restaurantelor încă este ocupat de furnizorul de vinuri, care creează meniul de vinuri în funcţie de ce se vin se vinde mai bine şi nu de meniul sau specificul locaţiei, iar cei care au diploma de somelieri aleg să se orienteze către businessuri proprii sau proiecte ce nu ţin neapărat de HoReCa”. Spre comparaţie, antreprenoarea spune că în vestul Europei somelierul are un rol bine poziţionat în fundaţia unui restaurant, în plan local somelierii fiind întâlniţi doar la evenimentele de degustare de vin, nefiind înţelese încă beneficiile unui somelier în activitatea de zi cu zi a unui local, iar asta „şi pentru că încă mai avem de lucrat la partea de educare atât a proprietarilor de restaurante, pentru a putea înţelege care este rolul acestuia în locaţie, cât şi a clienţilor locaţiilor pentru a avea încredere să se lase pe mâna somelierului”. Crede însă că vina este şi a somelierilor: „Un motiv pentru care aceştia nu sunt încă foarte populari în localuri este faptul că folosesc un limbaj de lemn, prin care nu se fac extrem de clari”, încheie antreprenoarea.

  • „Arma” cu care eMAG vrea să cucerească noi teritorii din toată lumea

    Elementul de  noutate:


    Realizat de o echipă de dezvoltatori din cadrul eMAG, Automated Translation System (ATS) foloseşte soluţii de traducere automată bazate pe reţele neuronale şi are ca scop traducerea din limbile vest-europene (engleză, franceză, germană, italiană) şi est-europene (poloneză, maghiară, bulgară) în limbile ţărilor în care platforma eMAG Marketplace este disponibilă. Proiectul asigură un volum mare de traduceri (zeci de mii de produse procesate în fiecare lună) la un cost de 2,5 de ori sau chiar de 3 ori mai mic decât orice altă ofertă de pe piaţă. Sistemul combină inteligenţa artificială cu intervenţia umană – cel puţin pentru început, un operator va revizui traducerea făcută de maşină. Cu toate acestea, sistemul e proiectat în aşa fel încât modificările făcute de operatorul uman să fie transmise înapoi către aplicaţie ca feedback ce va fi încorporat în traduceri viitoare. Folosind inteligenţa artificială şi stocarea conţinutului în baze de date specializate (numite memorii de traducere), este un sistem care învaţă şi devine mai bun cu trecerea timpului, pe măsură ce realizează din ce în ce mai multe traduceri.

    Descrierea inovaţiei:


    Ecosistemul eMAG s-a dezvoltat într-un ritm susţinut în ultimii ani, iar această creştere este, în primul rând, alimentată de platforma eMAG Marketplace, care astăzi numără peste 20.000 de comercianţi din patru ţări (România, Ungaria, Bulgaria şi Polonia). Până de curând, fiecare ţară avea un număr de comercianţi care îşi vindeau produsele doar în teritoriul în care activau, existând puţini comercianţi care activau pe mai multe pieţe.  Întrucât spaţiul economic european a eliminat numeroase bariere de tipul taxelor şi formalităţilor vamale, elementul principal care blochează comerţul electronic este fragmentarea lingvistică a Europei, care îngreunează documentarea produselor. Pentru a putea vinde produse în noi teritorii, este nevoie de traducerea produselor: titlul, descrierea şi caracteristicile acestora trebuie traduse în limba fiecărui nou teritoriu în care vor fi vândute. Acest proces ridică trei tipuri de dificultăţi: cei mai mulţi comercianţi din platforma eMAG Marketplace nu au nici timpul necesar, nici expertiză în traducerea conţinutului care descrie produsele; se poate apela la o firmă specializată în traduceri, însă acest serviciu ar putea fi o investiţie prea mare pentru cei mai mulţi dintre comercianţi. De asemenea, costul de traducere trebuie înmulţit cu numărul de teritorii noi în care produsele vor fi vândute. Din aceste motive, eMAG a început în urmă cu şase luni să dezvolte un sistem automatizat care să poată traduce descrierile produselor mult mai rapid şi mai eficient decât soluţiile disponibile pe piaţă.

    Efectele inovaţiei:


    Scopul proiectului este ca toţi comercianţii din platforma eMAG Marketplace, indiferent de ţara în care au sediul, să îşi poată vinde produsele către clienţii eMAG din toate teritoriile. Pentru client, asta se traduce într-o gamă mai mare de produse din care poate alege. Pentru comercianţi, acest proiect deschide oportunitatea de a ataca noi teritorii şi de a se adresa unor categorii noi de clienţi, întrucât reduce dramatic costurile de intrare pe aceste noi pieţe. Pentru comercianţii din România, proiectul va face posibilă intrarea în celelalte teritorii pe care eMAG este prezent (Ungaria, Polonia, Bulgaria) mult mai repede şi cu costuri mult mai mici.

    Proiectul eMAG Automated Systems a apărut în ediţia specială „Cele mai inovatoare companii din România”, 2018.

  • foodpanda: În 2018, numărul comenzilor online de mâncare a crescut cu circa 130% faţă de anul precedent

    În ceea ce priveşte cele mai populare preparate de pe platformă în 2018, acestea au fost preponderent din meniul restaurantului McDonald’s, topul comenzilor fiind condus de meniul Big Mac.

    Conform datelor centralizate de companie, suma medie naţională achitată anul trecut pentru comenzile foodpanda se ridică la circa 55 de lei, bucureştenii fiind cei care au cheltuit cel mai mult, cu o comandă medie de peste 70 lei. Aceştia sunt în urmaţi în top de gălăţeni, cu 61,30 lei, sibieni (60,85 lei), clujeni (60 lei) şi constănţeni (59,05 lei). 

    Modalitatea preferată de plată a clienţilor foodpanda în 2018 a fost cea în numerar în proporţie de 75%. Pentru anul 2019, reprezentanţii companiei estimează o creştere a plăţilor online, mai ales odată cu introducerea posibilităţii de plată prin Google Pay.  Tot din datele foodpanda, reiese că peste 66% din totalul comenzilor au fost generate de aplicaţia mobilă, acesta fiind un trend ascendent care se va menţine şi pe parcursul acestui an.

    Cea mai mare comandă procesată de platformă anul trecut a fost efectuată din Bucureşti şi s-a ridicat la 1.171 lei, pentru mai multe preparate specifice bucătăriei japoneze.

     

  • (P) Flatfy-povestea de success a platformei pentru căutare imobiliară

    Ţi-ai imaginat cum ar arăta un motor de căutare pe Google în domeniul imobiliarelor la nivel internaţional ? Ei bine, acest lucru a fost deja realizat de trei ucrainieni, aceştia fiind şi întemeietorii serviciului Lun.ua. Mai exact, platformă făcută de băieţii din Ucraina se află în topul mondial din domeniul căutării de apartamente pentru a fi închiriate sau chiar, de ce nu, achiziţionate.  

    Sigur te-ai gândit până acum cum ar fi să locuieşti într-o casă ori într-un apartament în care riscul de a se prăbuşi este foarte mare. Lucruri dezagreabile, neprevăzute se pot întâmpla în orice moment aşa că tu trebuie să fii gata şi să ştii cum să gestionezi astfel de situaţii. În cazul în care la cumpărarea sau închirierea unui imobil ţineţi cont numai de aspectul şi mărimea camerelor, riscul de a nu trece cu bine peste astfel de situaţii iminente creşte.  

    Stanislav Sklyarovsky, Andrei Mima şi Denis Tsyganok, cei care au realizat serviciul Lun.ua, au făcut posibilă vizualizarea unei locuinţe chiar înainte de a fi ridicată, pe lângă găsirea eficientă a unei case pe gustul dumneavoastră. “În viitor, vom putea face apartamente în realitatea virtuală în mod automat, pe baza planurilor obişnuite.” a declarat Andrei.  

    Tehnologiile virtuale reprezintă numai un prim exemplar de probă în raport cu dezvoltarea din viitor pentru cei trei fondatori. Prototipul este, de fapt, asul din mâneca pentru ispitirea pe platforma Lun.ua a cât mai multor persoane interesate de căutarea de imobile. Aproximativ 4 milioane de clienţi vizitează lunar site-ul, al cărui partener internaţional este Flatfy.  

    Fondatorii sunt absolvenţi recunoscuţi pentru rezultatelor lor ai Facultăţii de Cibernetică din cadrul Universităţii Naţionale Taraş Shevchenko din Kiev, după ce au terminat şcoli specializate de matematică, ei evidenţiindu-se în acest domeniu. Mima este întemeietorul senior al site-ului întrucât acesta are 30 ani şi este originar din Kherson, următorul ca vârstă este Tsyganok, de 29 de ani, iar juniorul Sklyarovskyv are doar 27 ani şi s-a născut în regiunea Kirovograd.

    Andrei şi-a început cariera de pe vremea studenţiei, lucrând pe un portal unde trebuia doar să pună diferite moduri de publicitate pentru vânzări respectiv cumpărări de imobile. Mai târziu, a luat hotărârea de a înfiinţa un studio web. Primul sau partener a fost Tsyganok, urmând să se alăture noii afaceri şi Sklyarovsky.  

    Sesiunea este pentru fiecare student o bătaie de cap, astfel că Sklyarovsky a fost nevoit să se retragă după doar câteva luni în care a muncit. Deoarece domeniul leadership-ului este unul în care nu oricine poate face faţă, Tsyganok a plecat după un interval de timp relitiv scurt faţă de partenerul sau. Din fericire, la un moment dat cei trei amici s-au reunit pentru a-şi continuare afacerea. Întreprinzătorul Andrei susţine că: “Ideea principală a fost faptul că site-urile aveau probleme cu anunţurile cu imobiliare. Un comparator trebuia să umble pe sute de site-uri. Ideea era să le punem pe toate, la un loc, fără dubluri”.  

    Cum fiecare afacere are nevoie de investiţii destul de numeroase pentru start-ups, de care partenerii nu puteau face rost la început, aceştia au lucrat în bucătăria apartamentului pană când Andrei a închiriat unul mai mare. Acesta a spus: “Toţi au investit câte ceva. Eu, am luat o cameră şi un server”, “La ultimul job, am economisit aproape 5.000$”declara Tsyganok, iar Sklyarovsky zice că “Nimeni nu era plătit, ei lucrau cu entuziasm”.  

    Întâiul model al platformei a fost gata în anul 2008. Andrei a reuşit să obţină gratuitatea publicitătii în staţiile de metrou, cu condiţia de a fi gata pe parcursul ultimelor două luni din an. Rezultatele nu au întârziat să apăra, întrucât această reclamă a reuşit să împreuneze ai mulţi internauţi pe Lun.ua.   

    Datorită unei organizări minuţioase şi impărtirea sarcinilor, managerul Mima şi ceilalţi doi dezvoltatori ucrainieni au reuşit să impresioneze mai multe persoane interesate de a face investiţii, astfel că motorul de căutare a trecut printr-o amploare considerabilă în ceea ce priveşte extinderea să, pană în ziua de azi. Acum există 80 de angajaţi în această afacere.  

    Lun.ua a fost desemnată, acum câţiva ani, cea mai populară platformă de căutare a imobilelor dintre cele 15 state post-sovietice, ceea ce i-a determinat pe dezvoltatori să treacă la următorul nivel, şi anume cel mondial. Flatfy a fost creat în urmă deciziei de a se extinde la nivel internaţional pentru a fi liderul pieţii, după ce primul site a funcţionat cu foarte mare succes timp de 8 ani în Ucraina.   

    Punerea în circulaţie a noului motor de căutare a avut loc în anul 2014, mergând precum un catalog foarte cuprinzător de imobile disponibile în construcţii abia ridicate din Belarus, Kazahstan şi Rusia. În prezent, Flatfy aduce împreună toate proiectele făcute de Lun.ua.   

    Ungaria, România, Bulgaria, Moldova, Turcia sunt doar câteva dintre cele 37 de ţări din toate colţurile lumii unde Flatfy a început să se dezvolte între anii 2015 şi 2017. Oleksandr Ivanov, CBDO aici, afirmă că . “Deşi am fost foarte ambiţioşi în ceea ce priveşte extinderea afacerii noastre în cât mai multe ţări, nu totul a mers fără probleme”,”De fapt, la sfârşitul anului 2018, a trebuit să închidem proiectele noastre pe perioada nedeterminată în America Latină, pentru a oferi servicii mai bune şi pentru concentraţia pe pieţele ţinta, aşa ca Europa Centrală şi de Est, precum şi Asia.”.  

    Noua platforma funcţionează acum în 37 de ţări, fiind în topul preferinţelor de site-uri web pentru persoanele interesate de cumpărarea, vinderea sau închirierea apartamentelor. Surprinzător este faptul că, aşa cum declară Oleksandr Ivanov, aceasta a reuşit să se ridice fără prea multe investiţii suplimentare sau campanii de marketing scumpe.  

    În România, site-ul adună anunţuri cu afaceri de imobiliare de alte peste 300 de site-uri cu care este în colaborare, din majoritatea oraşelor importante. Flatfy a postat un catalog nemaivăzut cu imobiliare abia construite în ţara noastră acum puţin timp, dar şi în Moldova. Se pot găsi diferite oferte în oraşe precum Timişoara, care are 33 de complexe rezidenţiale şi 28 de companii de construcţii în oraş, sau Cluj Napoca cu 37 de ansambluri rezidenţiale şi 29 de companii, ori Iaşi cu 30 de complexe rezidenţiale şi 22 de companii. Cifre incomparabile cu situaţie din capitală ţării unde motorul de căutare Flatfy cuprinde 413 de anunţuri cu complexe rezidenţiale şi 270 de companii de construcţii în Bucureşti.  

     Luarea în considerare a unei extinderi internaţionale trebuie plănuită încă de la bunul început al afacerii ne sfătuieşte Oleksandr Ivanov, pentru că orice este posibil atâta timp cât ambiţia, optimismul şi siguranţă în ideea dătătoare de succes sunt calităţi care vi se potrivesc. Flatfy s-a descurcat atât de bine la acest nivel întrucât Lun.ua a investiţit nu mai puţin de un milion de dolari pentru a sprijini această extindere precedentă, acest lucru fiind o dovadă al principiul afirmat.  

     Prin urmare, dezvoltatorii Flatfy şi Lun.ua nu au de gând să se oprească aici deoarece îşi doresc să se extindă în mai multe state, dat fiind numărul mare de 4 milioane de clienţi lunar. Acum compania nu mai are nevoie de investitori pentru că aduce un profit mare, un loc de muncă aici fiind unul foarte căutat.

      

  • Dincolo de filmul de la ora 20

    În anii de glorie ai televiziunii, dincolo de componenta informaţională care a venit prin emisiuni de ştiri, familiile se strângeau la sfârşitul zilei în faţa televizorului şi urmăreau filmul de la ora 20.00, indiferent de canalul pe care îl alegeau şi indiferent dacă mai văzuseră de două ori acel film.

    Mai târziu, când internetul a început să apară „din două-n două case”, oricine avea un vecin care descărca filme de pe internet şi le împărţea cu toată lumea. Când internetul a ajuns chiar în fiecare casă, pirateria a devenit un obicei al multora dintre utilizatorii de peste tot, care au început să renunţe la televizor sau să îl lase doar „în fundal”.

    Astăzi, printre reglementări, în drumul spre normalitate, s-a creat o nouă nişă pentru creatorii de conţinut, una care nu avea loc însă nici pe TV, nici pe platformele oferite deja de abisul internetului, încât un conţinut de calitate, oferit printr-o imagine de calitate, nu e un lucru pe care un consumator să-l poată primi gratis.

    Sumele pentru realizarea unui film sau serial sunt de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de dolari, iar câştigurile din box-office nu mai sunt atât de substanţiale cum erau odată.

    Astfel, serviciile de streaming precum Netflix şi-au făcut loc în piaţă, iar pe măsură ce internetul a devenit mai rapid, şi declinul televiziunii tradiţionale şi-a grăbit marşul. Din ce în ce mai mulţi consumatori renunţă acum în totalitate la cablu în favoarea serviciilor alternative de streaming – care produc din ce în ce mai mult conţinut pe gustul clienţilor.

    Giganţii din industria telecom nu sunt orbi în faţa ameninţării. Ei încearcă să ia cu asalt şi această piaţă, însă cu rezultate mixte, de la serviciul Xfinity Stream TV lansat de Comcast şi până la aplicaţia Watchable lansată de Verizon.

    Cu toate acestea, peisajul mediatic internaţional se schimbă rapid, iar mulţi dintre cei care concurau pentru ochii aţintiţi spre televizoare au ajuns să formeze acum un singur jucător. De exemplu, AT&T a cumpărat Warner Media şi toate proprietăţile acesteia, inclusiv CNN, Crunchyroll, CW, DC Comics, HBO, şi o participaţie de 10% în serviciul de streaming Hulu.

    Disney a cumpărat recent 21st Century Fox şi a anunţat că va lansa propria platformă de servicii video de streaming, Disney+. Întreaga industrie merge către o consolidare, ceea ce ar putea însemna o lovitură şi pentru generaţia actuală de platforme de streaming pe bază de subscripţie, precum CBS All Access, Showtime şi Starz.

    Succesul fiecărui serviciu de streaming video este dependent de libăria de conţinut. Acesta este motiul pentru care unii jucători investesc masiv în conţinut original de calitate. Spre exemplu, Stranger Things realizat de Netflix, The Marvelous Mrs. Maisel făcut de Amazon sau Handmaid’s Tale realizat de Hulu – toate sunt show-uri câştigătoare de premii Emmy, potrivit PCMag. 

    Netflix

    Netflix este temerarul streamingului. Platforma conţine o colecţie impresionantă de conţinut din toate epocile şi lansează conţinut nou în fiecare lună. Mai mult, compania are o librărie impresionantă de conţinut original, mai mult decât orice altă platformă prezentă pe piaţă. Printre titlurile celebre de pe Netflix se numără Altered Carbon, Black Mirror, BoJack Horseman, Chilling Adventures of Sabrina, The Crown, Lost in Space, Mindhunters, Narcos, Orange is the New Black, Santa Clarita Diet şi Stranger Things.

    Netflix produce de asemenea şi filme originale, precum Bright şi Cloverfield: Paradox. Compania a anunţat că va cheltui 7 miliarde de dolari pe conţinut doar anul acesta, ceea ce înseamnă că Netflix îşi păstrează ritmul torenţial de lansări.

    Platforma a crescut recent preţurile de subscripţie. În America, preţurile sunt cuprinse între 8,99 dolari şi 15,99  dolari pe lună, cel din urmă permiţând accesul mai multor device-uri în acelaşi timp la un singur cont şi acces la calitate 4K.

    Hulu

    Hulu oferă cea mai bună soluţie all-in-one pentru cei care renunţă la televizunea clasică. Pe lângă conţinut original de calitate, o arhivă plină de titluri mai vechi şi o selecţie de filme şi seriale anime, Hulu oferă şi o opţiune de Live TV cu mai multe canale. Cu toate acestea, Hulu a rămas puţin în urma competitorilor din cauza unei selecţii mai reduse de conţinut HD şi 4K. Mai mult, utilizatorii de Hulu nu pot descărca filme pentru a le vizualiza online.

    Cu toate acestea, faţă de Netflix şi Amazon, care primesc conţinut nou de pe TV la o lună sau chiar un an după debut, Hulu primeşte mare parte din content imediat, datorită unor legături de business cu mai multe studiouri de la Hollywood.

    Hulu oferea la un moment dat o versiune gratuită, bazată exclusiv pe venituri din reclame, însă acum aceasta nu mai există. Preţurile pe platformă variază între 7,99 şi 30 de dolari pe lună, în funcţie de pachetul ales.

    Sling

    Sling TV este probabil cea mai apropiată experienţă de televiziunea tradiţională pe care o poţi găsi în mediul online. Pentru 25 de dolari pe lună, în America, Sling TV oferă acces live la canale clasice precum CNN, AMC, TBS, TNT şi altele.

    Preţurile variază între 25 şi 40 de dolari în funcţie de pachetul ales, însă succesul acestuia lasă de dorit deoarece nu oferă conţinut original, ci este doar o alternativă a televiziunii clasice, care vine cu acelaşi conţinut dar structurat on-demand.

    Sling oferă şi pachete suplimentare pentru 5 dolari pe lună, precum pachetul Comedy, care aduce posturile MTV, Spike şi Logo, sau pachetul Kids, care aduce canalele Teen Nick şi Disney Junior.

    Amazon Prime Video

    Amazon oferă acces la conţinuturile video în două moduri: abonament la Amazon Video sau abonament la Amazon Prime. Un abonament la Amazon Video costă 8,99 dolari pe lună şi oferă acces doar la librăria de conţinut. Un cont pe Amazon Prime, care include şi conţinut Prime Video şi multe avantaje pe platforma de shopping a gigantului american, costă 12,99 dolari pe an. În ultimii ani, Amazon a încercat să lanseze o serie de titluri originale, precum Bosch, Catastrophe, Electric Dreams, Homecoming, The Man in the High Castle, The Marvelous Mrs. Maisel, One Mississippi, Patriot, Red Oaks, Sneaky Pete, The Grand Tour, The Tick şi Transparent.

    Multe dintre aceste seriale au avut success printre utilizatori şi chiar au luptat de la egal la egal cu oferta Netflix. Prime Video difuzează de asemenea şi emisiuni de top realizate de alte reţele, precum HBO, fără costuri adiţionale pentru utilizatori.

    DirecTV Now

    Serviciile DirecTV Now oferă zeci de canale de televiziune live fără ca utilizatorul să aibă nevoie de antenă de satelit sau de cablu. Serviciul oferă o calitate bună a imaginii şi mai multe opţiuni de conectivitate, iar abonamentele pleacă de la 40 de dolari pe lună. Doar pentru a înţelege modelul de business, cele patru oferte ale DirecTV Now sunt: Live a Little – peste 60 de canale TV cu 40 de dolari pe lună, Just Right – 55 de dolari pe lună, peste 80 de canale, Go Big – 65 de dolari pe lună, peste 100 de canale TV printre care şi BBC World News, Discovery Family şi Universal Kids, şi Gotta Have It – peste 120 de canale.

    FuboTV

    FuboTV este o opţiune foarte bună pentru fanii sporturilor. Serviciul oferă conţinut sportiv live, disponibil pe orice tip de device.

    Abonamentele costă 44,99 dolari pe lună şi garantează accesul la 75 de canale de televiziune, precum NBA TV, CBS, NBC, NFL Network, beIN şi Univision.
    Mai mult, fubo oferă şi alte canale, nu doar sportive, precum National Geographic, FX, The Food Network, AMC, BBC America, Syfy şi CNBC.

    Disponibil momentan doar în America, fuboTV începe să lanseze şi abonamente pentru pieţe internaţionale, precum fubo Latino pentru 17,99 dolari pe lună şi fubo Portugues pentru 19,99 dolari pe lună. Mai mult, orice plan de bază poate fi îmbunătăţit cu conţinut extra, într-un pachet de 49,99 dolari pe lună. 

    YouTube TV

    Platforma oferă o selecţie de canale de ştiri şi evenimente sportive, dar are şi opţiuni populare de entertainment. Printre reţelele valabile se numără ABC, AMC, CBS, CNN, ESPN, FX şi NBC. Preţul unui abonament este de 40 dolari pe lună.

    Conştienţi că paleta lor ar putea să nu acopere toate nevoile, cei de la YouTube TV permit şi extinderea abonamentului cu alte pachete, precum  NBA League Pass, Showtime şi Starz.

    YouTube TV oferă şi o capacitate nelimitată de cloud, care permite utilizatorilor să îşi păstreze show-urile înregistrate timp de nouă luni şi să îşi transmită conţinutul oriunde în SUA. Un cont de YouTube TV suportă şase utilizatori simultan.

    CBS All Access

    Deşi un abonament pentru un singur serviciu pare o decizie limitată, CBS are show-uri populare, de la The Good Fight şi Star Trek până la Thursday Night Football, de la 6 dolari pe lună.

    Pentru 6 dolari utilizatorii au acces la 8.500 de episoade şi seriale populare, precum The Twilight Zone, Taxi şi Star Trek.

    Abonamentul clasic include şi reclame, dar aceştia oferă şi un program denumit CBS All Access Commercial Free pentru 10 dolari pe lună.

    HBO Now

    HBO Now livrează un catalog impresionant de conţinut original, de la Westworld şi Game of Thrones până la Curb Your Enthusiasm, Deadwood, Girls, The Sopranos, Sex and the City, Six Feet Under şi The Wire. Preţul unui abonament pleacă de la 15 dolari pe lună.

    Pe lângă acest conţinut, serviciul on-demand al HBO include şi o colecţie populare de filme din mai multe genuri, de la acţiune, comedie, drama, horror, romance şi până la suspans.

    Cu toate acestea, HBO Now are nevoie de multe ori şi de o completare cu un serviciu care oferă şi televiziune live, de aceea majoritatea platformelor de streaming au negociat cu HBO pentru a oferi HBO Now drept un pachet suplimentar la abonamentele lor. 

  • VTEX achiziţionează o nouă platformă de comerţ electronic şi accelerează extinderea la nivel global

    Este prima mişcare de extindere a VTEX de anul acesta, şi are loc la doar patru luni de la deschiderea oficială a biroului din România. Odată cu aceasta, VTEX anunţă şi planurile pentru România: zece clienţi noi anul acesta, extinderea echipei şi investiţii de un milion de dolari în următorii doi ani.

    Achiziţia UniteU consolidează  prezenţa VTEX pe piaţa de comerţ electronic. Cu tehnologia UniteU, integrată pe platforma VTEX, clienţii vor putea conecta şi agrega surse disparate şi diferite de date în cadrul operaţiunilor lor de comerţ. Acest lucru permite o transparenţă a informaţiilor între sistemele necesare implementării capabilităţilor unificate de comerţ, cum ar fi capacitatea de a livra de la magazin, de a expedia la magazin, de a cumpăra online şi de a ridica din magazin, de a optimiza inventarul şi de a îmbunătăţi experienţa clienţilor.

    VTEX se concentrează în continuare pe furnizarea unei platforme de eCommerce în cloud de tipul Software as a Service, destinată brandurilor şi retailerilor cu vânzări online între 10 şi 300 de milioane de dolari. Prin achiziţia UniteU, VTEX poate să ofere, în plus, zeci de integrări out of the box. Printre acestea se numără integrarea cu Retail Pro, Microsoft Dynamics NAV, AX, Netsuite, Lightspeed, pe lângă alte sisteme POS, ERP, CRM şi WMS, în plus faţă de marketplace-uri precum Amazon şi eBay.

     

  • Antreprenoarea care îi îmbracă la birou pe corporatiştii pasionaţi de Vama Veche

    Decizia de a deschide un magazin cu haine de inspiraţie boho-chic a fost una spontană, pe care Magda Cojanu a luat-o după ce a vizitat Nepalul, ţara de origine a soţului său: „Atunci am descoperit bogăţia şi culoarea produselor handcraft şi a hainelor realizate acolo şi am dorit să încercăm şi în România, unde am crezut că există o audienţă pentru tipul acesta de produse”. Astfel, în 2007, cu o investiţie iniţială de 6.000 de euro, a deschis la Bucureşti magazinul Maya Shop, cu îmbrăcăminte şi accesorii handmade din Nepal realizate din materiale naturale, cu accente etnice, care se adresau „persoanelor boeme, hippie, cărora le plăceau hainele colorate, cu personalitate”. Ulterior, pe lângă produsele importate din Nepal, au adăugat în portofoliu obiecte de decor şi design din India şi Thailanda. „Am avut şi o încercare în China, dar nu s-a potrivit profilului nostru şi puterii de cumpărare a clienţilor”, spune antreprenoarea.
    În 2018, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2 mili­oane de lei, în creştere cu circa 20% faţă de anul anterior. Anual, investiţiile în business se ridică la 70.000 de euro şi sunt direcţionate către stocurile de marfă. Pentru anul acesta, planurile Magdei Cojanu vizează atragerea de noi furnizori şi extinderea într-o piaţă vecină, cum ar fi Bulgaria sau Ungaria. Cât despre numărul de angajaţi, dacă în 2007, când a pornit afacerea, avea un singur angajat, echipa s-a mărit între timp până la zece angajaţi în 2018.   
    Înainte să intre în domeniul retailului vestimentar, Magda Cojanu a avut de parcurs un drum lung în mai multe domenii. Antreprenoarea a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul State University of New York, Plattsburgh, unde avea să-l cunoască şi pe viitorul său soţ şi partener de business. După absolvire, a lucrat un an într-o cafenea, timp în care şi-a căutat un job în domeniul în care îşi dorea să activeze, şi anume cercetarea economică în fiscalitate sau bugetul public. „Acest început a reprezentat pentru mine, cred, cel mai bine petrecut an din viaţa mea – un an în care am învăţat enorm de multe lucruri”, povesteşte ea. Ulterior a lucrat un an şi jumătate la un ONG din Washington, care activa în domeniul cercetării politicilor fiscale şi bugetare. În 2004, s-a întors în România şi s-a angajat ca research assistant pentru misiunea US Treasury Department pe lângă ministrul de finanţe, unde a lucrat până în decembrie 2006. „Misiunea US Treasury s-a terminat în momentul aderării României în UE, aşa că la începutul lui 2007 eram între joburi.”
    Succesul de care s-a bucurat primul magazin Maya Shop a determinat-o să deschidă în 2009 o a doua unitate în Bucureşti, iar trei ani mai târziu, după ce colaborase „în regim de consignaţie sau plata pe măsura vânzării” cu un magazin din Vama Veche, a deschis un butic şi pe litoral. Ulterior, în perioada 2015-2016, au urmat alte două unităţi în Bucureşti, „pe care le-am închis în momentul în care ne-am concentrat activitatea în online”.
    Intrarea în online a venit în urma unei întâmplări pe care, la vremea respectivă, a considerat-o „nefavorabilă: un târg de cadouri de Crăciun, care reprezenta un procent semnificativ din vânzările noastre în sezonul toamnă-iarnă, a fost anulat în ultimul moment. Acesta a fost momentul în care am decis să începem activitatea în online. Fiind un domeniu în care nici eu şi nici soţul meu nu aveam cunoştinţe, a trebuit să luăm totul pas cu pas şi să învăţăm făcând”. Aşa că în decembrie 2015 a deschis magazinul online, cu produse proprii şi ale încă unui furnizor, brandul Hippie Hippie Shake. „A fost o soluţie de magazin online la cheie. La scurt timp de la deschiderea magazinului online, am început să înţeleg ce presupune un magazin online ca investiţii în software, marketing, cunoştinţe, PR, dar în acelaşi timp să-mi dau seama de potenţialul prezenţei online pentru orice brand.” Investiţia iniţială în platforma marketplace a fost de 30.000 de euro, din surse proprii, apoi ca parte a unui proiect cu fonduri nerambursabile de la guvernul României a mai investit aproximativ 50.000 de euro. „Această investiţie se referă doar la dezvoltarea platformei din punct de vedere tehnic, funcţional”, subliniază Magda Cojanu.
    Antreprenoarea spune că de aici şi până la ideea de marketplace care să reunească furnizori care să se adreseze aceleiaşi nişe a fost doar un mic pas. „În toamna lui 2016 am testat această idee cu şapte furnizori. A fost ori norocul începătorului, ori chiar am descoperit o nouă nişă. Cert este că toamna lui 2016 a fost suficient de bună pentru a-mi da încredere să investesc într-o platformă e-commerce custom made. În septembrie 2017 am lansat noua platformă Boem Urban, cu furnizorii iniţiali şi brandurile proprii. În 2018 am crescut numărul de furnizori la 25, precum şi oferta de produse, am mers un pic şi către zona office, elegantă, nu numai către zona casual, boho-chic.”
    Cum funcţionează însă platforma Boem Urban? „Fiecare furnizor are acces în platformă la propriul  «magazin», unde îşi administrează singur produsele şi comenzile. De asemenea, comercianţii au acces la rapoartele de vânzare ale produselor proprii, iar pe site, pe platforma produselor sunt listate în boutique-uri proprii, exceptând listarea generală de produse”, explică antreprenoarea mecanismul de funcţionare a platformei Boem Urban. „Produsele comandate sunt livrate către noi, iar noi mai departe livrăm clienţilor finali. Printre avantajele acestui mod de lucru se numără controlul calităţii produselor vândute, timpul de livrare şi faptul că se poate comanda de la mai mulţi furnizori cu acelaşi cost de transport”, adaugă ea.
    În prezent, în portofoliul Boem Urban se regăsesc 28 de branduri, dintre care trei proprii: Orient Maya, Maya Shop şi Boem Urban, care acoperă circa 30% din cifra de afaceri, restul fiind dat de celelalte branduri. „Credem însă că anul acesta brandurile din marketplace vor creşte ca procent din vânzări pentru că acolo ne vom şi concentra eforturile de promovare odată cu creşterea numărului de magazine de pe platformă”, spune antreprenoarea. Anul trecut, pe platformă s-au înregistrat 12 furnizori noi, iar anul acesta Magda Cojanu se aşteaptă să atingă un număr de 40-50 de furnizori. În ceea ce priveşte magazinele fizice, sub brandul Maya Shop mai funcţionează o singură unitate în Bucureşti şi un magazin sezonier în Vama Veche. Pe viitor, antreprenoarea spune că nu intenţionează să dezvolte reţeaua de magazine fizice, planurile sale fiind axate pe extinderea numărului de clienţi ai platformei la nivel naţional.
    Ea spune că investiţia pe care trebuie să o facă vânzătorii care vor să intre pe platformă este una minimă: „Sunt necesare poze profesionale ale produselor şi un setup iniţial al propriului boutique, în jur de 10 – 15 minute. Ulterior, funcţionalităţile platformei asigură un mers uşor în ceea ce priveşte gestionarea comenzilor şi adăugarea de produse noi”. Principalele avantaje oferite de platformă sunt, potrivit Magdei Cojanu, „nişa de clienţi, administrarea uşoară a produselor şi comenzilor contra unui procent din vânzările realizate pe platforma noastră, care include transportul produselor către depozit şi către clientul final, returul şi cheltuielile de marketing.”
    În ceea ce priveşte competiţia, fondatoarea BoemUrban spune că „este destul de dificil să descriem principalii competitori, fiind un marketplace de nişă. Pe nişa noastră noastră – boho, urban chic – nu mai există alt marketplace, poate doar Breslo, dar Breslo se adresează strict celor care realizează produse handmade sau designerilor locali. Există în schimb alte magazine, pe care în timp sperăm să le cooptăm ca şi furnizori”.
    Categoriile de clienţi cărora platforma li se adresează sunt persoanele cu vârste de 25 până la 45 de ani, cu venituri medii. Procentul de cumpărători din online este format 90% din femei şi 10% din bărbaţi. Totuşi, în magazinele fizice, „unde este mai greu de cuantificat, mergem pe un procent de 70% – 30%”, spune Cojanu. „Businessul a fost gândit iniţial pentru acelaşi gen de cliente sau clienţi ca şi mine: oameni cărora le place să se îmbrace colorat, creativ, cu o pasiune pentru călătorii şi descoperit lucruri noi, foste sau actuale vamaioate, ecologişti, oameni care preferă materiale naturale, adepţi ai unui stil vestimentar casual şi vesel.” Produsele comercializate pe platforma Boem Urban au preţuri medii. Astfel, bluzele şi cămăşile ajung la 75 – 85 lei, rochiile de zi au preţuri cuprinse între 75 şi 350 lei, iar rochiile elegante sau office costă între 175 şi 350 lei.
    Magda Cojanu spune că în România segmentul de piaţă pe care activează nu este foarte dezvoltat, deoarece consumatorul român de fashion este destul de conservator, cei care se îmbracă mai extravagant, de obicei mai mult vara, la mare, în Vama Veche, fiind relativ puţini. Spre comparaţie, „în alte ţări, piaţa şi consumatorii de fashion sunt mult mai eterogeni, iar segmentul boho-chic sau hippie este mult mai mare. În Germania, Spania sau Portugalia poţi vedea pe stradă oameni îmbrăcaţi colorat, mai viu, extravagant, cu haine care în România sunt purtate ori numai în Vama Veche, ori de o nişă foarte mică în afara Vămii Vechi”. Ea exemplifică spunând că sunt oameni care „au uniforma de Vama Veche păstrată deoparte, în afara garderobei de zi cu zi. Noi vindem în Vama Veche din 2008 şalvari, dar în fiecare an numărul celor cărora nu li se pare foarte ciudată această ţinută este constant sau în uşoară creştere. Tocmai din această cauză, ne-am mărit şi noi un pic gama de produse şi stiluri oferite. Cumva am vrut să ne extindem către ce ar purta vamaioţii toamna sau iarna în oraş sau la job”.
    Antreprenoarea spune că provocările cu care se confruntă, „ca toate businessurile româneşti”, sunt lipsa forţei de muncă calificată, nesiguranţa în domeniul legislaţiei şi cel fiscal şi lipsa unei politici coerente de dezvoltare a businessurilor locale, mici şi mijlocii. „În plus, strict pe partea de online, cea mai mare provocare pentru mine a fost găsirea unor parteneri sau furnizori de servicii cu care să lucrăm la standarde profesioniste. Nu vreau să spun că nu există parteneri, firme sau agenţii de încredere, ci că este foarte greu să le găseşti pe acelea care lucrează la standarde profesioniste şi care livrează serviciile prompt şi constant.”
    În opinia Magdei Cojanu, „nu este greu deloc să deschizi o afacere în România, partea grea vine după deschidere”, şi asta pentru că „în domeniul de fashion, în care activăm şi noi, concurenţa este foarte mare, sunt jucători foarte mari pe piaţă, cu bugete de marketing şi PR enorme, consumatorii au foarte multe oportunităţi de cumpărare, de la foarte multe firme de aici şi din afară, şi preferă de multe ori branduri mari străine, deşi este în creştere şi curentul acesta de apreciere a produselor made in Romania”.