BusinessMagazin

Tag: faliment

  • Primul esec dupa declansarea crizei in turism

    Pe 29 aprilie 2009 mai erau trei angajati in sediul FlyNova din bulevardul Primaverii din Capitala. Dintre acestia, unul singur parea mai ocupat: termina de reziliat ultimele contracte din cele aproape 400 incheiate de turoperatorul lituanian cu agentiile revanzatoare din Romania. Lansata pe piata in martie 2008, fiind prima companie de turism straina intrata in Romania, FlyNova anunta in luna februarie a acestui an planuri ambitioase: o cifra de afaceri de 6 milioane de euro in 2009, de 2,4 ori mai mare decat cea inregistrata anul precedent, si a unei cote de piata de 6% (fata de 2-3% in 2008). Pe 13 aprilie insa, dupa doar doua luni, compania a declarat ca isi suspenda activitatile.

    Aflat pe picior de plecare inapoi in tara sa de origine, Raimondas Useckas, directorul lituanian care a condus operatiunile turoperatorului in primul si singurul sau an de activitate in Romania, a povestit pentru BUSINESS Magazin ce a determinat schimbarea brusca de strategie: “Piata de turism se confrunta cu o scadere drastica a cererii, care ne-ar fi impiedicat sa ducem la indeplinire obiectivele impuse de actionarii Novatours”. Useckas nu vrea sa comenteze asupra asteptarilor actionarilor sau despre motivele luarii acestei decizii (“a fost luata de board-ul din Lituania, eu sunt doar binoclul prin care grupul privea piata”).

    In prima parte a acestui an, Flynova a operat doar doua zboruri charter catre Egipt, desi planul initial viza si doua curse saptamanale catre Turcia. “A scazut foarte mult cererea”, explica Useckas renuntarea la celelalte curse. Declinul s-a resimtit de altfel inca de la finele anului trecut, inclusiv in interiorul FlyNova (care a reusit, dupa cateva reevaluari in jos ale planurilor de business, sa atinga o cifra de afaceri de 2,5 milioane de euro fata de cele 10 milioane planificate initial). Cu toate acestea, oficialii nu si-au schimbat planul de a intra in acest an in topul celor mai mari zece touroperatori din tara si planificasera sapte zboruri saptamanale catre trei destinatii, Turcia, Grecia si Rhodos, iar numarul total de pasageri transportati ar fi trebuit sa ajunga la 12.000 in 2009, fata de 5.000 in 2008.

    In februarie, Useckas miza in acest scop pe derularea activitatii pe parcursul intregului an 2009 (fata de cele 8 luni din 2008) si pe falimentul sau reorientarea altor jucatori, care ar mai fi eliberat cateva procente din piata. Cele doua luni care au trecut de atunci (intre timp a avut loc si Targul de Turism al Romaniei, unde agentiile primesc primele semnale din piata) nu s-au ridicat insa la inaltimea asteptarilor sale. “Rezervarile incepusera deja la jumatatea lunii februarie, dar primele semne negative au venit odata cu Targul de Turism: “A existat un interes foarte mare, dar nicio rezervare concreta”. Aici Useckas s-a simtit prima data prins intre cererea mica si pretentiile partenerilor de a li se asigura un numar constant de turisti pe parcursul intregului sezon. “Eu spuneam ca voi face, voi avea atatia turisti, dar mi se cerea sa arat ce aveam atunci. Or, luna iunie era bine acoperita, aveam foarte multe rezervari, dar aveam nevoie ca si lunile dinainte, mai si aprilie, sa fie la fel.” Ceea ce nu s-a intamplat, iar FlyNova a fost primul turoperator din Romania nevoit sa isi incheie activitatea pe fondul crizei, cu doar 1,7 mil. euro incasati, din cei 6 milioane planificati.

    “Au avut intentii bune”, spune Ciprian Enea, consultant la besttourism.ro. “Au intrat insa prea taziu in piata. Probabil ca daca intrau cu cativa ani mai devreme ar fi avut timp sa isi consolideze investitia in plan local”, spune Enea, care considera ca printre cauzele insuccesului FlyNova se numara intrarea prea brusca in piata, cu foarte putin timp inainte de Targul de Turism de anul trecut, “fapt ce i-a defavorizat din start, deoarece cartile erau deja facute”. In plus, au intrat cu destinatia Turcia, unde concurenta era foarte puternica (sunt cel putin sase agentii de calibru). Apoi, o a doua destinatie pe care mizau era Tunisia, o piata cu un volum mic si pentru care mai lupta trei competitori. Printre problemele pe care le sesizeaza Enea (cu care FlyNova a avut si un mic contract de publicitate pe internet) se numara si strategia de promovare: “FlyNova e un turoperator important in Europa, iar produsul trebuia mai bine expus”. Cert este insa, spune Enea, ca Romania a fost pentru Novatours un business neprofitabil.

    Raimondas Useckas: “Ne-am suspendat activitatea din cauza conditiilor dificile din piata. Am suficienti bani in cont pentru a-mi plati toti furnizorii."

  • Falimentul Chrysler a devenit iminent

    "Toate piesele sunt la locul lor pentru un proces rapid de faliment, probabil de doar câteva săptămâni", au afirmat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal. Acestea au precizat că Trezoreria SUA a propus creditorilor constructorului auto circa 2,25 miliarde dolari în bani lichizi pentru a accepta să abandoneze creanţe de 6,9 miliarde dolari pe care le au la Chrysler.
    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Falimentul Paneuro, povestit de fondatorul grupului

     

    Dupa multi ani in care a luptat pentru a-si salva afacerile, cu numeroase esecuri si cateva reusite care l-au repus pe linia de plutire, Zoltan Prosszer se simte acum ca in urma cu 20 de ani, dupa cum spune intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Ca si atunci, cand abia punea bazele afacerii care avea sa ajunga un adevarat imperiu auto, si acum trebuie sa decida in ce directie se va indrepta.
     
    Pentru a deschide in 1991 un service auto in orasul natal, Targu-Mures, Prosszer a trebuit sa faca rost de 25.000 de marci ger­mane – “un efort ce mi se parea imposibil” -, iar pentru a-i aduna a decis sa puna gaj chiar apartamentul familiei. Acum miza e mult mai mare, pentru ca trebuie sa decida daca vinde sau incotro isi indreapta si ultimul business important care a mai ramas din Paneuro Grup – holdingul pe care l-a construit pas cu pas pornind de la atelierul de mecanica, ajuns in 2002 la afaceri de 55 de milioane de dolari, pe care tot el l-a ruinat cu cateva decizii pripite.
     
    In cei aproape 20 de ani scursi de la momentul inceputului, Zoltan Prosszer a trait o istorie putin diferita de majoritatea antreprenorilor – afland in urma cu multi ani ce sunt insolventa, reorganizarea, lupta cu bancile si falimentul. Putine companii s-au confruntat in trecut, intr-o perioada de plin avant economic, cu imposibilitatea de a-si plati ratele la banca sau cu executarea silita. In perioade de crestere, cum a avut Romania in ultimii opt ani, afacerile s-au dezvoltat rapid, in ritm cu piata, si au fost putine esecuri notabile. Falimentele rasunatoare se pot numara pe degete: esecul retelei de electroretail Cosmo (fondata de omul de afaceri Gyorgy Baba), al lantului de magazine Univers’all (creat de Razvan Petrovici) si, foarte de curand, al brokerului de credite IpoteciDirect (intemeiat de sapte oameni de afaceri cu experienta). Prosszer a trait insa o astfel de experienta si nu o data. Povestea lui capata un sens aparte in perspectiva in care economia nu mai duduie, pietele de desfacere s-au ingustat, bancile si-au inchis portile, iar blocajul financiar e tot mai comun in activitatea de zi cu zi. “Fiecare om poarta palaria potrivita”, spune Zoltan Prosszer, si trebuie sa invete propriile lectii in afaceri, dar la fel de importante pot fi invatamintele desprinse din experienta altora.
     
    Zoltan Prosszer a inceput afacerile in 1991, la 27 de ani, investind 1.400 de euro pentru deschiderea unui magazin de piese auto, pe care le aducea cu masina proprie din Italia; a urmat service-ul auto deschis cu banii din ipotecarea apartamentului, iar de atunci afacerea a crescut rapid. In 1996, grupul de firme pe care le-a dezvoltat, Paneuro Grup, devenea lider de piata pe segmentul pieselor auto, iar pana in 2002, grupul a tot crescut, ajungand sa includa peste 20 de companii si circa 1.400 de angajati. Fiecare linie de afaceri se desfasura printr-o companie separata, intr-un angrenaj de firme gandit astfel incat sa isi creeze una alteia piete de desfacere. “Miezul fierbinte” era firma de retail, Paneuro Trading, fondata in 1994 si care ajunsese zece ani mai tarziu la o cifra de afaceri de 20 de milioane de dolari. Prosszer a fost printre primii antreprenori romani care au creat un holding, o structura ce pana la urma s-a dovedit a fi calcaiul lui Ahile pentru businessul lui. “Am fost mereu pionier, chiar daca nu neaparat in sensul bun al cuvantului”, spune Prosszer acum. Dupa anul 2002 a inceput declinul, iar in perioada 2004-2005 firmele sale, care girasera intre ele pentru imprumuturi, ajungeau sa dea faliment in cascada (Paneuro Trading, Paneuro Leasing, Atu, Novator, Muss) sau sa fie vandute de nevoie (Aliat). Azi mai exista din grup doar cateva companii (Paneuro International, Romcab, Motoplus Paneuro).
     
    Romcab, fabrica de cabluri electrice de joasa tensiune din Targu-Mures, pe care Prosszer a cumparat-o acum zece ani cu un milion de dolari, mai mult pentru depozite si teren, a fost salvarea de la un faliment total si este acum principala lui afacere. El detine circa 72% din actiunile firmei, avand coactionari un fond olandez de investitii – MEI, cu 5% – si pe americanii de la Morgan Stanley (cu 23%). 
     
    Desi se afla inca in proces de reorganizare – inceput in 2004, cand a preluat datorii de 11,5 milioane de dolari (9,5 milioane de euro) de la companiile intrate in faliment – Romcab e o firma solida, sustine Prosszer. Are o cota de piata de 10% si cereri cat nu poate sa duca, spune el, cu toate ca de la inceputul crizei economice a mai pierdut ceva contracte. Cu experienta ultimilor ani inca vie inca in memorie, Prosszer vorbeste insa despre viitor cu oarecare detasare. Nu vede in criza o mare problema pentru afacerea sa, ci mai degraba un avantaj. E constient ca nu va scapa cu totul de efecte – se asteapta ca ieftinirea materiilor prime sa injumatateasca cifra de afaceri a Romcab anul acesta, spre 7-9 mil. euro – dar faptul ca si competitorii sai au probleme e un atu pentru el. “Noi nu aveam sanse sa primim finantare, pentru ca bancile nu se uita la companii aflate in reorganizare juridica. Acum nici concurenta nu mai primeste bani, deci tot raul este spre bine.” Prosszer se afla in fata unei decizii dificile: daca ar putea sa se dezvolte, ar vinde si mai mult, crede el, mizand pe exporturile firave pe care le face Romcab, dat fiind ca acopera in primul rand cererea interna si doar excesul merge la export. “Sunt putine firme functionale care se pot dezvolta fara investitii masive, iar pietele de desfacere mari, Arabia Saudita sau Rusia, au nevoie de capacitati de productie cu costuri de productie foarte mici.” Pentru a-si creste capacitatea de productie are insa nevoie de capital – de care nu dispune. In trecut, exact aici i-a fost greseala: luat de valul potentialului de crestere enorm pe care il simtea la tot pasul, nu a stiut sa fie chibzuit, vrand sa-si dezvolte businessul fara sa aiba insa bani suficienti pentru a sustine aceasta dezvoltare.

    Avocatul Romeo Cosma: Previzionarea gresita a afacerii e un factor obisnuit ce duce la insolventa

    Serban Toader, KPMG: Lichidarea nu este intotdeauna cea mai buna alegere, chiar daca exista o ipoteca sau un gaj pe un activ

    Cum l-au schimbat pe Prosszer experientele pe plan personal
     

  • Chrysler e aproape de faliment

    Vicepresedintele constructorului auto american, Jim Press, a declarat, la salonul auto de la Geneva, ca este posibil ca producatorul auto sa se puna sub protectia legii americane a falimentului (Chapter 11) dar ca, in conditiile in care va primi sprijin din partea guvernului SUA, este in masura sa continue activitatea.

    “Stim ca suntem viabili din punct de vedere economic”, a spus Press, adaugand ca pentru moment compania nu are nevoie de astfel de masuri pentru a pune in aplicare procesul de restructurare si planul de viabilitate discutat cu guvernul.

    Cititi aici mai multe despre soarta unuia dintre cei trei mari jucatori de pe piata auto americana.

  • Esecul micilor investitori in imobiliare

    BUSINESS Magazin a luat decizia de a realiza in luna aprilie a anului trecut un articol privindu-i pe micii investitori in imobiliare, o cu totul alta specie decat marii dezvoltatori de ansambluri rezidentiale cu sute de apartamente. In ciuda faptului ca primele semne ale blocajului imobiliar incepeau deja sa se intrevada – mai ales printr-o usoara scadere la acea vreme a preturilor locuintelor vechi – micii investitori in imobiliare reprezentau atunci o poveste de succes.

    Atrasi de profiturile spectaculoase pe care investitiile imobiliare le returnau de cativa ani deja, acesti investitori au decis sa riste – avand in vedere ca majoritatea nu aveau experienta in dezvoltarea de ansambluri rezidentiale – si sa inceapa dezvoltarea cate unui proiect care reunea in medie doar cateva zeci de apartamente.

    Unii se aflau deja la a doua sau a treia investitie, al carei rezultat ar fi urmat sa ii apropie si mai mult sau chiar sa le asigure trecerea intr-o noua liga: cea a milionarilor in euro. Anul 2008, in special a doua jumatate a sa, a adus insa o scadere drastica a tranzactiilor cu apartamente noi, ceea ce a dus la stoparea mai multor proiecte cu sute de apartamente.

    Dar nici investitorii mici nu au facut exceptie. “N-am nici cea mai vaga idee ce o sa fac”, spune Daniel Sava, intrebat cum isi judeca acum decizia de a investi in imobiliare si ce va face in viitorul apropiat. Investitorul, una dintre persoanele alese de BUSINESS Magazin pentru a creiona portretul unei categorii estimate la cateva sute de investitori, se intorsese din Italia, unde lucrase in constructii inca de la varsta de 17 ani.

    Acolo isi formase o echipa de muncitori cu care s-a intors in tara pentru a construi locuinte. Terminase deja un imobil cu sase apartamente, avea o societate de constructii care lucra si pentru alti dezvoltatori, iar cel mai important proiect urma sa-l inceapa in luna mai – un bloc cu 45 de apartamente, in Tecuci, care ar fi avut nevoie de investitii estimate la doua milioane de euro.

    “Aveam toate actele gata si cand sa iau creditul a aparut criza. M-am dus in toamna la banca si m-au refuzat din start”, povesteste investitorul in varsta de 27 de ani. Dupa Sava, faptul ca a finalizat deja o constructie nu a contat in analiza dosarului de obtinere a creditului – care, potrivit declaratiilor lui anterioare, ar fi trebuit sa fie de 800.000 de euro, institutia bancara solicitand o garantie imobiliara.

    “Nu au mai dorit sa crediteze constructii nefinalizate si am mers cu banii mei. Acum ma chinuiesc sa obtin un credit, am ajuns aproape la rosu cu constructia. Am vandut doar doua apartamente”, mai spune Daniel Sava. Pretul pe metrul patrat este de 900 de euro. Intr-o situatie mult mai disperata se afla Catalin Petrus, care ajunsese cu constructia, in luna mai a anului trecut, la etajul al doilea al unui bloc care ar fi urmat sa aiba 18 apartamente.

    De profesie inginer mecanic, Petrus isi vanduse apartamentul propriu si cu banii obtinuti din constructia mai multor case, impreuna cu o echipa de muncitori pe care si-o formase in ultimii ani, a decis sa faca trecerea spre un proiect de dimensiuni mai mari, care ar fi necesitat o investitie de circa un milion de euro.

    Suma, potrivit declaratiilor de atunci ale micului investitor, ar fi provenit din resurse proprii si mai ales din vanzarea apartamentelor – Petrus avea deja semnate, in luna mai, antecontracte pentru trei locuinte. Urmatoarele luni nu numai ca nu i-au adus noi tranzactii, dar si cele deja semnate au cazut, cumparatorii cerandu-si avansurile inapoi.

    “Constructia a ramas asa, nu am bani sa o termin. Si asa o sa ramana, caci nu am datorii la banci”, spune investitorul, adaugand insa ca nu va scadea preturile fata de nivelul din vara anului trecut. Esecul, cel putin temporar, al micilor investitori din dezvoltarea rezidentiala este de inteles, avand in vedere ca proiecte cu sute si mii de apartamente, precum Quadra 2 sau Sunset Residences, au fost anulate sau amanate pana la imbunatatirea conditiilor din piata – dupa cum se exprima in general dezvoltatorii sau consultantii imobiliari.

    Situatia micilor investitori este insa, in general, mai buna decat cea a marilor dezvoltatori, avantajul primilor fiind ca resursele proprii au avut un procent mult mai ridicat din investitia totala. “Nu sunt in faliment, caci nu au datorii la banci.

    Doar ca si-au blocat toti banii intr-o cladire nefinalizata – si vor sta asa pana vor reusi sa vanda primele doua etaje pentru a continua constructia, caci merg la banci in cautarea unei finantari, insa nimeni nu le da credite”, considera Valentin Ilie, CEO si actionar al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    Consultantul imobiliar spune ca de la inceputul acestui an a fost contactat de mai multi investitori de acest gen care solicitau intocmirea unui dosar pentru obtinerea unei finantari si sfaturi din sfera marketingului pentru a vinde macar cateva apartamente.

    “Nu le sugerez sa scada preturile, cel putin nu la nivel de lista, caci s-ar putea sa nu vanda nici asa si se va crea panica. Insa ii intreb cat sunt dispusi sa negocieze si cand am un posibil cumparator, ii spun sa lasam pretul la urma. Daca gasim o proprietate care sa ii placa, intreb cat e dispus sa ofere”, povesteste Ilie cum se poarta astazi negocierile intr-o piata care a devenit a cumparatorilor.

    Surprinzator, chiar si in conditiile actuale neprielnice mai exista investitori care merg inainte cu proiectele lor rezidentiale, desi o amanare de cateva luni a planurilor initiale totusi exista. Un exemplu in acest sens il ofera Gheorghe Predescu, care a finalizat in 2007 un bloc cu 22 de apartamente in partea de sud a Capitalei si care se afla intr-o faza incipienta de dezvoltare a unui nou bloc, cu 44 de apartamente.

    “Am promisiuni ca voi primi finantarea, in rate. Creditul ar urma sa reprezinte in final circa jumatate din valoarea investitiei, iar pana acum am deja 12 antecontracte semnate”, spune Predescu, care spera sa obtina finantarea in perioada imediat urmatoare.

    Prima transa a creditului ar fi trebuit obtinuta la inceputul verii trecute, potrivit declaratiilor anterioare ale fostului partener al lui Predescu in cadrul proiectului, partener care s-a retras intre timp. “Am preluat eu totul, nu este o perioada buna acum, dar trebuie sa privim in viitor”, comenteaza micul investitor, care se bazeaza pe acelasi argument invocat staruitor si pe vremea boom-ului imobiliar – nevoia ridicata de locuinte noi.

    Predescu admite insa ca preturile ar trebui sa mai scada pentru ca nevoia despre care vorbeste sa se transforme in cerere reala, solvabila. Iar visul reusitei rapide a devenit deocamdata o himera pentru sutele de investitori de talie mica care au pariat totul pe imobiliare.

  • Bursa de la Bucuresti, lovita in plin de criza din America

    Falimentul Lehman Brothers si posibila prabusire a gigantului American International Group (AIG) au trimis unde de soc pe pietele financiare din toata lumea. Bursa de la Bucuresti a scazut cu peste 7%, cea de la Moscova a trebuit sa fie inchisa din cauza scaderii cu peste 15% a celor mai importante actiuni. In Europa, bursele au continuat sa scada, trase in jos de actiunile companiilor de asigurari si ale bancilor.

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • Fabrica IKEA de la Siret, in faliment

    “Fabrica a intampinat in ultimii ani mari probleme de profitabilitate si nu s-a pus vreodata problema relocarii acesteia. Noi am aflat de aceasta decizie luna trecuta, atunci cand consiliul de conducere al companiei-mama (Swedwood Holding B.V. – n. red) a hotarat sa insarcineze filiala de la Siret cu oprirea activitatii”, a declarat pentru BUSINESS Magazin, Kelemen Balazs, directorul general al Swedwood Siret.

     

    Inchiderea fabricii a fost cauzata atat de problemele serioase de rentabilitate cu care compania s-a confruntat in ultimii ani, cat si de cele cauzate de cresterea cu peste 70% a preturilor la materiile prime, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii companiei. Totodata, s-a dispus concedierea a 90% dintre cei 550 de angajati ai fabricii, restul urmand a se ocupa de paza si gestionarea bunurilor si produselor ramase in stoc.

     

    Swedwood Romania, care detine fabrica de la Siret, a raportat, anul trecut, o cifra de afaceri de 16,3 milioane de euro si pierderi de 2,8 milioane de euro.
     

  • Cum sa faci profit din falimentele imobiliare

    Unele proiecte imobiliare au intarzieri mari de predare, altele ar putea fi anulate inainte de saparea fundatiei. Daca pentru dezvoltatorii acestor proiecte falimentul echivaleaza cu dezastrul, pentru tn investitor abil aceste falimente pot reprezenta adevarate mine de aur.

     

    Cititi mai multe pe www.gandul.info
     

  • Esecul unei agentii imobiliare




    Spatii largi, luminoase, machete, brosuri si angajati gata sa ofere consiliere, nu doar sa vanda un apartament. Astfel era descris in urma cu aproape un an modelul de afaceri pe care Contempo, o companie imobiliara de intermediere imobiliara, dorea sa il foloseasca. Compania se formase prin asocierea dintre spaniolii de la Harmonia si compania autohtona GIS Imobiliare, planurile presupunand extinderea retelei de agentii la 20 de unitati, majoritatea in tara – fata de cele patru deschise initial in Bucuresti, unitati in a caror deschidere s-ar fi investit aproximativ doua milioane de euro.








     

    Insa dupa doar sase luni compania a luat decizia de a renunta la toate spatiile inchiriate, incetandu-si practic activitatea. “Nu ne-am inteles cu partenerul nostru din Spania”, spune Rafaela Nebreda, actionar al GIS si al Contempo. Fara a intra in detalii, Nebreda povesteste ca spaniolii de la Harmonia nu au dorit sa investeasca in extinderea retelei de unitati, primele patru unitati fiind inaugurate in principal prin investitiile GIS. “Aveam pregatita a cincea deschidere, tot in Capitala; noi am investit cam un milion de euro”, declara Nebreda.

     

    Renuntarea celor de la Harmonia la investitiile in afacerea Contempo vine in contextul in care piata imobiliara din vestul Europei este lovita de efectele crizei financiare din SUA, efecte care au facut ca o serie de dezvoltatori spanioli sa nu mai poata obtine finantare pentru continuarea proiectelor demarate.

     

    Oficialii Contempo estimau la inceputul acestui an, prin intermediul managerului general Carmen David, ca volumul tranzactiilor intermediate in 2008 ar urma sa ajunga la 80 de milioane de euro, ceea ce ar fi dus la venituri de cateva milioane de euro pentru Contempo, avand in vedere comisioanele de 3% percepute in general atat vanzatorului, cat si cumparatorului.

     

     In plus, compania ar fi urmat sa foloseasca reteaua de magazine imobiliare stradale si pentru vanzarea apartamentelor din cele trei proiecte rezidentiale pe care Harmonia anuntase ca le va dezvolta pe plan local. Primul proiect, Harmonia Residence, urma sa fie lansat oficial in primavara acestui an, totalizand circa 90 de apartamente in zona de nord a Capitalei. Potrivit informatiilor existente in piata, proiectul se afla intr-o etapa de blocaj ca urmare a faptului ca dezvoltatorul spaniol nu a obtinut finantarea bancara, stadiul actual al proiectului fiind incipient si doar prin aportul partenerului local al Harmonia, care ar fi trebuit sa participe doar cu terenul. In plus, Harmonia anuntase ca va construi alte doua ansambluri rezidentiale in urmatorii trei ani, ambele in Bucuresti, proiecte care ar urma sa insumeze 1.500 de apartamente.

     

    Noi informatii despre stadiul proiectelor Harmonia nu au mai aparut dupa declaratiile initiale ale oficialilor celor doua companii, posibila amanare a acestora fiind un alt factor care ar fi putut sa duca la un esec al Contempo, deoarece formarea unui portofoliu de proiecte rezidentiale exclusiv vandute doar printr-un singur agent este un indicativ crucial pentru acest model de afaceri, dupa cum spune si Valentin Ilie, CEO si actionar al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

     

    “Exista si o vorba in domeniu: trebuie sa impusti un elefant mare, iar noi am reusit asta prin castigarea proiectelor Adama (dezvoltator care a inceput lucrarile la proiecte rezidentiale de cateva mii de apartamente – n. red.)”, spune seful biroului local al Coldwell Banker, singura companie imobiliara cu acelasi model de business aplicat si de Contempo – intermedierea tranzactiilor imobiliare cu locuinte, atat noi, cat si vechi, prin magazine stradale detinute de catre companie.

     

    Concentrarea pe segmentul rezidential reprezinta si modelul de baza si pentru alte doua companii imobiliare prezente pe plan local, RE/MAX si Century21, diferenta fiind data de faptul ca ultimele doua si-au extins reteaua de agentii si prin francize.

     

  • Ce bine ca avem o criza




    “Vara, tipii cu greutate pleaca la mare/Tranzactiile in locul lor le fac asistentii/De-asta pietele prospera cand e-afara soare/Si bat recorduri cu-atata usurinta./Traderii de rand urca in cariera/Pe cand expertii se prajesc la soare/Iar faima lor creste odata cu piata/Spre piscuri deseori ametitoare./Acesta-i deci modelul sezonier la bursa/Si bine-ar fi sa-l tinem minte/Caci piata parca alearga-acum la cursa/Dar in septembrie se duce tot de rapa.”








     

    Versurile de mai sus ii apartin lui Michael Silverstein, fost senior editor la Bloomberg Financial News, care a publicat in ultimii ani diverse poeme satirice pe teme financiare. MarketWatch scrie ironic ca versurile de mai sus probabil au fost scrise inainte de luna iunie, cand nimic nu prevestea frenezia perversa de acum a pietelor, cand pare ca toata lumea face short selling, adica pariaza pe o viitoare scadere a actiunilor. Martea trecuta, contractele cu optiuni pe actiuni la bursa din New York ajunsesera la cifra record de 22,9 milioane, cu 2 milioane mai mult decat la fostul record din 8 noiembrie trecut, iar proportia intre pariurile pe scadere si cele pe cresterea actiunilor a fost de 1,28 la 1, preferinta pentru primele fiind constanta de la sfarsitul lui iunie incoace.

    Numai ca tot martea trecuta, Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (Securities and Exchange Commission – SEC) a dat un ordin de urgenta ce ar trebui sa intre in vigoare la 21 iulie, prin care interzice o anumita tehnica de short selling agresiv impotriva a 17 mari grupuri financiare deja afectate de criza financiara ori in pericol de a fi afectate – de la Citigroup, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan Chase si Merrill Lynch pana la Barclays si BNP Paribas – precum si impotriva celor doua mari institutii de finantare a creditelor ipotecare din America, Fannie Mae si Freddie Mac, in cazul carora valoarea actiunilor s-a prabusit cu circa 80% de la inceputul anului.

     

    A gasit cumva SEC in acesti speculatori adevaratii vinovati pentru criza financiara ce se extinde de la o banca la alta? Poate ordinul SEC sa opreasca manevrele speculatorilor si astfel sa salveze onoarea si bilantul contabil al bancilor incluse pe lista? Cei mai multi comentatori inclina sa creada ca nu e vorba nici de una, nici de alta, ci de o incercare cam disperata de a opri adevarul financiar sa iasa la lumina – fiindca daca niste traderi de fonduri speculative mizeaza pe scaderea pretului unor anumite actiuni, o fac pentru ca intr-adevar cred ca acele actiuni au motive reale sa scada. In cazul de fata, e vorba de portofoliile nesanatoase create pe seama creditelor ipotecare, dar nu numai de ele, ci de intreaga politica de impachetare a riscurilor dusa de banci si care pana acum a facut ravagii in industria financiara din SUA si din Europa. Cu un an in urma, primele analize vorbeau de reduceri ale valorii contabile a activelor bancare cu un total de 400 de miliarde de dolari din cauza creditelor neperformante; in decembrie, estimarea a crescut la 800 de miliarde, pentru ca acum, un raport de analiza al fondului speculativ Bridgewater Associates sa vorbeasca de 1.600 de miliarde de dolari (circa o mie de miliarde de euro). Raportul afirma ca e improbabil ca bancile sa genereze suficient capital ca sa acopere pierderile si, inca mai alarmant, sustine ca proportia creditelor de nerecuperat provenite din piata primara, adica a debitorilor in principiu cat se poate de solvabili, e mult mai mare decat se crezuse. Mai exact, daca 90% din pierderile de pe urma pietei ipotecare secundare (cu risc ridicat) au fost deja eliminate din contabilitate, pierderile aduse de creditele pe piata primara ar urma sa ajunga la 500 de miliarde de dolari.

     

    Preocuparea SEC pentru speculatorii care fac pariuri pe viitoare caderi ale actiunilor poate aminti de figura legendarului trader Jesse “Laurie” Livermore, cel ce a facut short selling inainte de declansarea in 1929 a Marii Crize, fiind ulterior acuzat ca a grabit prabusirea burselor prin tehnica sa (care, de altfel, l-a imbogatit cu 100 de milioane de dolari exact pe seama crizei). Numai ca lucrurile sunt mai complicate decat si-ar dori SEC. Tehnica agresiva de short selling incriminata de SEC (vanzarea de actiuni fara ca ele sa fi fost in prealabil imprumutate de la brokeri) se practica de mult, numai ca ilegalitatile sunt greu de dovedit si eforturile de prindere a vinovatilor ar putea sa nu insemne decat un plus zadarnic de cheltuieli de timp si de bani.

    Mai important decat aceasta e insa faptul ca o protejare selectiva a marilor grupuri financiare poate dezechilibra piata, indreptandu-i pe speculatori spre bancile de dimensiuni medii – si in orice caz pune problema de principiu a justetei unei interventii administrative in mersul pietei. Problema s-a pus din plin pe tot parcursul de pana acum al crizei, de fiecare data cand autoritatile au anuntat cate o masura pe care au prezentat-o ca necesara pentru stapanirea crizei. De pilda, cand Rezerva Federala a eliberat de urgenta lichiditate in folosul bancilor care nu o mai puteau obtine din alta parte, cand presedintele Bush si Trezoreria au decis sa inghete pe cinci ani dobanda la creditele ipotecare pentru americanii amenintati cu evictiunea si cand Fed a orchestrat, in primavara, preluarea de catre JP Morgan Chase a bancii Bear Stearns, amenintata de colaps. Ori cand, in Europa, statul britanic a preluat administrarea bancii aproape falite Northern Rock, iar autoritatea monetara daneza a oferit garantii de lichiditate de circa 100 de milioane de euro bancii Roskilde, pentru a o feri de efectele expunerii pe piata creditelor imobiliare.

     

    “Pe termen scurt e clar ca guvernele incearca sa salveze institutii financiare aflate in dificultate, acordandu-le bani mai usor decat ar face-o in mod normal”, comenteaza Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului BNR. “Pe termen scurt, astfel de masuri au un efect benefic, pentru ca prabusirea unor asemenea institutii ar arunca lumea financiara intr-un adevarat haos. Eu, sa fiu in locul lui Ben Bernanke, nu stiu daca as fi avut indrazneala sa fi intervenit in acest fel in care a facut-o.”

     

    Referirea la presedintele Rezervei Federale n-are in vedere numai curajul de a implica banca centrala a SUA in asemenea operatiuni, ci si un impact de alt gen asupra pietei. Comentatorii cu o ideologie a pietei libere mai ferma decat cea a actualilor oficiali ai administratiei (paradoxal) republicane au protestat de fiecare data: daca e vorba de cadrul strict al politicii monetare, unde Fed si-a facut datoria pe cat posibil, reducand succesiv dobanzile, foarte bine, dar de ce trebuie statul sa salveze niste banci lacome si niste datornici imprudenti? Controversa a devenit si mai aprinsa cand dominoul creditelor pierdute a ajuns la Fannie Mae si Freddie Mac, coloana vertebrala a pietei ipotecare americane, institutii care nu doar ca detin sau garanteaza aproape jumatate din totalul creditelor de profil, dar prin tranzactiile cu ipoteci si instrumente financiare bazate pe ipoteci asigura mare parte din lichiditatea acestei piete. E drept, analistii n-au tratat cu aceeasi masura salvarea unei banci ca Bear Stearns, unde politicilor imprudente de creditare li s-a adaugat frauda (vezi cazul arestarii a doi administratori ai unor fonduri speculative ale bancii) si sustinerea unor institutii atat de importante pentru mersul intregii economii americane precum Fannie Mae si Freddie Mac.