Tag: contract

  • Emil Boc: Ce face Şova cu contractul Bechtel este din ciclul «Ali Baba şi cei 40 de hoţi»

     Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ceea ce face ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, este un “tertip ieftin”, pentru a ascunde contractul din 2003 cu Bechtel.

    “Este din ciclul «Ali Baba şi cei 40 de hoţi». Cum poţi tu, care eşti titularul contractului, să te duci la DNA şi să spui «Mi s-a furat contractul»? Cred că intrăm în Cartea Recordurilor cu asemenea solicitare, când un guvern spune: «Nu sunt în stare să păzesc un contract, veniţi voi şi-l găsiţi». Este un tertip ieftin pentru a ascunde esenţa contractului din 2003, despre care am spus de fiecare dată că este răul primordial în ceea ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania, de acolo s-a început prost şi, conform legii lui Murphy, ce începe prost, se termină şi mai prost. Şi, cel mai prost se termină acum cu Suplacu de Barcău, unde mai trebuie să cheltuim bani publici pentru a păzi şantierul, iar de continuarea lucrării nici nu mai poate fi vorba. Este o lucrare de artă acolo, mai mulţi kilometri de viaduct, care se va deteriora, dacă nu vor continua lucrările. Transilvania continuă să fie ignorată în materie de infrastructură” a spus Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Contractul de privatizare a CFR Marfă ar putea fi semnat luni

     “Cred că luni, nu ştiu. Depinde de doamna ministru Mănescu”, a spus Ponta la Ungheni, răspunzând unei întrebări privind data la care va fi semnat contractul.

    Ponta va merge miercuri la sediul Ministerului Transporturilor, de la ora 10:00 pentru protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor. Premierul a ocupat şi poziţia de mnistru interimar al Transporturilor.

    Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce indemnizaţie lunară va avea directorul general al Nuclearelectrica

     “În baza hotărârii AGA a Nucleareletrica din 22 august 2013, care fixează limitele indemnizaţiei fixe pentru administratorii executivi, Consiliul de Administratie al Nucleareletrica a stabilit următoarele cuantumuri ale indemnizaţiei fixe brute lunare pentru administratorii executivi: 24.150 lei brut lunar pentru directorul general, 22.950 lei brut lunar pentru directorul sucursalei Cernavodă, respectiv 95% din indemnizaţia directorului general”, potrivit datelor companiei de stat.

    Directorii care sunt şi membri ai Consiliului de Administraţie sunt administratori executivi. În perioada în care directorii deţin şi calitatea de administrator, aceştia sunt îndreptăţiţi doar la plata remuneraţiei conform contractului de mandat, fără să primească bani şi pentru calitate de membrul al CA.

    “Indemnizaţia fixă brută lunară a directorilor poate avea un cuantum de maxim de şase ori media câştigului salarial brut pe ramura de activitate (…). Având în vedere cuantumul câştigului salarial mediu brut pe ramura energie anterior datei numirii administratorilor executivi, respectiv 4.028 lei brut lunar, rezultă că plafonul maxim brut lunar al indemnizaţiei fixe este de 24.168 lei brut lunar”, menţionează Nuclearelectrica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungureanu despre contractul cu Bechtel: Ori a dispărut, ori e o minciună ce acoperă neregularităţile

     Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, senator de Arad, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Forţa Civică Arad, despre contractul cu Bechtel, dacă l-a solicitat cât a fost premier, şi despre posibilitatea dispariţiei acestuia.

    “Nici nu îmi pot imagina că acel contract nu se află la ministerul de resort. Sunt surprins, pentru că în mod normal contractul nu are de ce să dispară. Nu se pot întâmpla decât două lucruri: a dispărut fizic, iar atunci cineva trebuie să plătească şi există funcţionari din minister care au opis cu toate hârtiile aflate în fişetele lor, sau contractul există şi totul este, de fapt, o cumplită minciună făcută să acopere toate neregularităţile acestui contract, care este de departe un campion al costurilor per kilometru de autostradă din toată Europa”, a spus senatorul.

    În varianta că documentul original a dispărut, “cineva ori a fost neglijent, ori a făcut-o intenţionat”, a afirmat Ungureanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Netflix a achiziţionat drepturile exclusive asupra filmelor produse de compania fraţilor Weinstein

     Potrivit Reuters, acordul pentru prima difuzare la televiziune a filmelor produse de fraţii Weinstein după ce au rulat în cinematografe va aduce noi conţinuturi pe platforma Netflix, ajutând această companie să atragă un număr mai mare de clienţi plătitori şi să concureze contra unor renumite posturi de televiziune prin cablu, precum HBO şi Showtime.

    Termenii financiari ai acestui acord nu au fost dezvăluiţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PLÂNGERE PENALĂ privind lipsa contractului cu Bechtel. Departamentul condus de Şova reclamă neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate

     “Plângerea penală (…) cere, de asemenea, ca în situaţia în care se va dovedi că faptele care au condus la lipsa/refuzul de punere la dispoziţie a acestui document îmbracă forma altei infracţiuni să se dispună atragerea răspunderii penale, după caz, pentru infracţiunea de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice. (…) Aceasta a fost făcută «in rem» şi nu e îndreptată împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului”, arată într-un comunicat departamentul condus de ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

    Potrivit sursei citate, plângerea a fost depusă la DNA fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce statului pagube importante, mai mari decât echivalentul a un milion de euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ING lansează UNA, o asigurare de viaţă dedicată femeilor

    “Atât în sediul central cât şi în forţa de vânzare, echipa ING Asigurări de Viaţă e formată în proporţie de 75% din femei. Pornind de aici, pe baza studiilor pe care le-am realizat, am constatat că există un segment important de femei care, deşi manifestă o nevoie reală de protecţie financiară, nu dispune în piaţă de nicio asigurare de viaţă adaptată nevoilor specifice. Este un public pe care îl estimăm la aproape 130.000 de persoane şi care creşte, format din acele femei puternice, ambiţioase, cu familie şi carieră, care îi susţin financiar pe cei dragi, nu se rezumă să viseze, ci fac lucrurile prin propria voinţă şi reuşesc într-o lume <a bărbaţilor> fără a-şi pierde însă feminitatea. Le-am întrebat prin intermediul unui studiu calitativ online ce îşi doresc, ce le sperie şi cum le putem ajuta. Astfel am ajuns să creăm UNA de la ING”, a declarat Marius Popescu, Membru al Consiliului de Administraţie şi Director General ING Asigurări de Viaţă (în curs de aprobare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară).

    Concret, componenta de protecţie acoperă principalele vulnerabilităţi exprimate de publicul ţintă: diagnosticarea cancerului, inclusiv în fazele incipiente, reconstrucţia mamară după mastectomie în urma cancerului, invaliditatea şi decesul din orice cauză. Durata contractului este fixă, de 10 ani, iar suma asigurată se stabileşte de către client şi poate varia între 30.000 şi 400.000 de lei.

    Dacă riscurile asigurate se produc, ING plăteşte beneficiarilor indemnizaţia calculată în funcţie de suma asigurată aleasă, ce poate fi folosită pentru acoperirea tratamentelor medicale (în cazul apariţiei cancerului, chiar din stadiile incipiente), a recuperării sau pentru menţinerea independenţei financiare în cazul invalidităţii din boală sau accident (în aceste situaţii beneficiarul asigurării este chiar persoana asigurată) sau pentru susţinerea financiară a celor dragi, în cazul decesului (situaţie în care beneficiarii sunt persoane desemnate de contractant). În cazul decesului survenit din accident, suma asigurată plătită de ING beneficiarilor se dublează.

    Dacă până la sfârşitul contractului nu se produce niciunul dintre evenimentele asigurate, ING rambursează clientului 30% din valoarea primelor plătite.

    În plus, pe parcursul contractului, persoana contractantă are posibilitatea de a întrerupe plata primelor de asigurare pentru o perioadă cumulată de şase luni (fracţionat pe mai multe intervale sau integral), continuând să fie în această perioadă acoperită pentru toate riscurile asigurate şi, astfel, protejată financiar.

    UNA reprezintă, de asemenea, un instrument ce permite acumularea financiară pentru realizarea planurilor pe termen lung, prin componenta de investiţie pe care o include. Primele pentru componenta de investiţii nu sunt însă obligatorii şi pot fi plătite oricând pe durata contractului. Alături de aceasta, taxele comparabile cu cele aferente subscrierii într-un fond mutual diferenţiază UNA de alte asigurări de viaţă cu componentă de investiţie.

    De exemplu, o clientă în vârstă de 35 de ani care încheie o poliţă de asigurare UNA de la ING pentru o sumă asigurată de 100.000 lei, plăteşte lunar pentru componenta de protecţie 154 de lei. în cazul În care este diagnosticată cu cancer, ea primeşte de la ING suma asigurată de 100.000 de lei sau 20.000 de lei pentru fiecare diagnosticare cu un carcinom in situ. Dacă este necesară reconstrucţia mamară după masectomie în urma cancerului, ING plăteşte clientei 20.000 de lei (20% din suma asigurată, o singură dată pe durata contractului). în cazul încadrării în grad de invaliditate, clienta primeşte maxim 100% din suma asigurată, în funcţie de gradul de invaliditate. în situaţia decesului, ING plăteşte beneficiarilor desemnaţi 100.000 de lei dacă acesta survine din îmbolnăvire sau 200.000 de lei dacă survine din accident, la care se adaugă valoarea contului de investiţii. Dacă până la sfârşitul contractului clienta nu face nicio solicitare de despăgubire, ea va primi înapoi 5.544 lei, respectiv 30% din primele plătite pentru componenta de protecţie. Dacă, în plus, alege să aloce separat pentru contul de investiţii 300 de lei în fiecare lună, la finalul celor 10 ani de contract va acumula 45.166 lei (folosind un scenariu prudent şi luând în calcul o alocare de 100% în fondul Mixt 50. Suma nu este garantată, ci depinde de randamentul fondurilor alese de către client).

    Astfel, pentru a asigura flexibilitate şi rapiditate maxime, toate informaţiile despre contract sunt disponibile în cadrul MyING (portalul integrat prin care clienţii pot afla informaţii despre toate contractele de pensii private obligatorii, facultative şi asigurări de viaţă pe care le deţin la ING), unde pot fi realizate şi tranzacţii online. Plata primelor se poate realiza prin MyING, prin debitare directă, cu ordin de plată din cont deschis la orice bancă din România, prin serviciul HomeBank, multimatele sau Serviciul Plăţi Expres de la ING. Pe parcursul contractului, clienţii pot face oricând schimbări în privinţa sumei asigurate, a beneficiarilor sau modalităţilor de plată. în plus, ING va crea o comunitate online dedicată femeilor.

    “Prin lansarea UNA, marcăm şi cel de-al 16-lea an de prezenţă ING Asigurări de Viaţă pe piaţa din România,”, declară Marius Popescu.

    Concret, de la începutul anului 2013, ING a desfăşurat mai multe iniţiative în premieră pe piaţa de asigurări de viaţă din România, (funcţionalităţi noi în cadrul portalului MyING, pentru tranzacţionare şi plăţi online), cât şi creşterea profesionalismului forţei de vânzări (Sales Force Academy, un program construit după modelul programelor internaţionale de master, ce se adresează celor 1.650 de consultanţi financiari şi 200 de manageri ai ING Asigurări de Viaţă), dezvoltarea canalelor de distribuţie (Vita Protect, prima asigurare de viaţă vândută online prin intermediul serviciului Homebank al ING Bank) şi crearea brandului de angajator (ING Welcome, care combină elemente specifice culturii organizaţionale proprii şi aşteptările potenţialilor candidaţi).

     

  • Ponta a participat pentru scurt timp la slujba de la Mănăstirea Putna, plecând la Cacica

     Victor Ponta a ajuns la Mănăstirea Punta în jurul orei 10.00, el mergând până acolo pe jos de la primărie, prin mulţime, unde s-a oprit să vorbească cu oamenii.

    Înainte de a intra în mănăstire, premierul a fost oprit de un tânăr din Republica Moldova, care i-a cerut să facă mai multe pentru Republica Moldova, Ponta răspunzându-i că peste două săptămâni va fi semnat contractul pentru gazoductul Iaşi-Ungheni.

    Tânărul a insistat şi i-a cerut lui Ponta crearea unei structuri pentru Republica Moldova, acesta răspunzându-i că există un ministru delegat pentru românii din diaspora. Bărbatul i-a mai spus premierului că are un proiect de lege în acest sens, Ponta răspunzând: “Cu mare drag pentru Republica Moldova”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul IAG a comandat peste 200 de avioane Airbus, evaluate la 20 miliarde de dolari

     Contractul include o comandă fermă pentru 62 de aeronave destinate operatorului aerian low-cost Vueling, preluat în aprilie de IAG pentru 123,5 milioane euro, transmite Bloomberg.

    În total, IAG va prelua până la 220 de avioane Airbus A320, inclusiv o variantă cu motoare noi, care va fi produsă începând din anul 2015, potrivit unui comunicat al companiei.

    Comenzile ferme sunt evaluate la 5,4 miliarde de dolari la preţuri de listă, iar contractul are o valoare totală de 20 miliarde de dolari, însă companiile de transport aerian obţin deseori reduceri semnificative de preţ de la producătorii de aeronave.

    Vueling va primi noile avioane în perioada 2015-2020, urmând să înlocuiască astfel o parte din cele 70 de aparate A320 pe care le deţine şi să-şi extindă activitatea odată cu creşterea flotei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: În lipsa originalului, Şova a reziliat contractul cu Bechtel pe baza unei copii legalizate

     “Este extrem de bizar că în toţi aceşti ani, în care s-a tot renegociat acel contract, nimeni nu ştia unde e contractul până l-a cerut Şova. El, sigur, a avut copia legalizată, a avut toate celelalte când a lucrat la reziliere. Primul exemplar, cel de la CNADNR de atunci, cum se numea, pur şi simplu nu este în arhiva CNADNR”, a declarat marţi seară premierul Victor Ponta, într-o emisiune la România TV.

    Ponta l-a sfătuit pe Dan Şova să reclame la Parchet lipsa originalului, pentru a se afla unde se găseşte acest document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro