Tag: Brasov

  • Şova: Contractul pentru desemnarea constructorului Comarnic – Braşov ar putea fi semnat în august

     Ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse la finele lunii februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini.

    Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a fost înştiinţat de către ministrul Şova că de miercuri încep negocierile pentru încheierea contractului de construcţie a autostrăzii Comarnic – Braşov.

    Ponta a spus, totodată, că negocierile pentru centura Sud a Capitalei şi cele pentru autostrada Piteşti – Craiova sunt în fază avansată.

    Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Mâine încep negocierile pentru contractul de construcţie a autostrăzii Comarnic – Braşov

     Ponta a spus, totodată, că negocierile pentru centura Sud a Capitalei şi cele pentru autostrada Piteşti – Craiova sunt în fază avansată.

    “Domnul Şova m-a înştiinţat că practic de mâine (miercuri – n.r.) încep negocierile care trebuie să finalizeze contractul pentru Comarnic – Braşov. La fel, suntem în fază avansată cu centura Sud a Bucureştiului şi cu autostrada Piteşti – Craiova. Deci, partea de infrastructură categoric trebuie îmbunătăţită”, a spus premierul.

    CNADNR a primit oferte din partea unei companii din China şi a trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, printre ofertanţi fiind şi companiile Vinci şi Aktor, care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani.

    Astfel, pe listă s-au înscris compania China Communications Construction şi asocierea formată din din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VACANŢA DE 1 MAI: Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

     Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

    Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concursul “Turist în Oraşul Meu”, la final. Câştigătorul este Ana-Maria Plăcintă Alexandrache, din Suceava

     Premiul al II-lea a fost câştigat de Florina Marinoaca din Braşov, iar premiul al III-lea de Adela Mihaela Neagu din Piteşti. Primele şase cele mai votate oraşe sunt, în ordine, Suceava, Braşov, Piteşti, Hunedoara, Craiova şi Oradea.

    Pe parcursul celor 21 de zile de concurs au fost încărcate 402 fotografii din 83 oraşe. După înscriere, fiecare participant şi-a promovat fotografia, îndemnându-şi prietenii să îl voteze. Lupta a fost strânsă, iar clasamentul a fost în continuă schimbare până în ultimul moment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega Image deschide şase magazine Shop&Go în Braşov

     Retailerul a deschis la 9 aprilie primul Shop&Go din Braşov, al doilea oraş după Bucureşti în care este dezvoltat acest concept de magazine.

    Potrivit presei locale, în ianuarie cinci din cele 20 de magazine ale reţelei Luca din Braşov au intrat în portofoliul Mega Image. De asemenea, ca urmare a intrării în insolvenţă, firma Retail D&I 2011 a închis în 2012 magazinele Spar din Braşov, în locul acestora putând fi deschise magazine Express, ale Carrefour, şi Shop&Go, ale Mega Image.

    Vineri au fost deschise trei magazine, unul în strada Griviţei (104 metri pătraţi) şi două în Calea Bucureşti (93 metri pătraţi, respectiv 115 metri pătraţi), iar sâmbătă vor fi inaugurate alte trei, în strada Hărmanului (108 metri pătraţi), strada Jepilor (105 metri pătraţi) şi strada Jupiter (102 metri pătraţi).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restricţii pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului

     Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, circulaţia rutieră se desfăşoară cu restricţii, joi, pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, unde au loc lucrări de întreţinere a drumului.

    Astfel, în zona Lunca Cornului, spre Valea Prahovei, două dintre cele patru benzi de circulaţie ale drumului sunt blocate pentru lucrări de reabilitare a carosabilului. Traficul rutier în zonă se desfăşoară pe celelalte două benzi ale drumului rămase libere.

    Poliţia le recomandă şoferilor să respecte semnificaţia indicatoarelor amplasate în zonă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Minivacanţa de 1 Mai şi Paşte în staţiunile de la munte. Cât costă un sejur

     În judeţul Braşov, cele mai ieftine alternative de petrecere a sărbătorilor de Paşte în stil tradiţional sunt oferite de pensiunile şi vilele incluse în Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care pun la dispoziţie aproximativ 3.000 de locuri de cazare la Bran, Moeciu, Poiana Mărului, Râşnov, Zărneşti, Săcele sau Buneşti.

    Până acum, locurile în pensiunile din aceste localităţi au fost ocupate în proporţie de 70-80 la sută, dar sunt şi pensiuni unde locurile de cazare au fost rezervate în totalitate şi pensiuni unde nu a fost făcută nicio rezervare pentru paşte sau 1 mai, spune Ioana Dodiţă, reprezentant ANTREC Braşov.

    “Mulţi turişti au optat pentru pachete de 5 nopţi, ca o vacanţă prelungită de 1 Mai şi Paşte. Preţurile au rămas la fel ca anul trecut, iar proprietarii pensiunilor şi-au făcut în principal tarife pe zi pentru familie, astfel încât fiecare să aleagă să stea cât doreşte”, afirmă reprezentantul ANTREC Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un pui de urs de două luni, rătăcit de mama lui, găsit de pădurari lângă Braşov

     Asociaţia de protecţie a animalelor “Milioane de prieteni” din Braşov a anunţat, vineri, că a fost solicitată recent pentru a prelua un pui de urs rătăcit de mama sa.

    Puiul, în vârstă de două luni, a fost descoperit de silvicultorii din zona Valea Seacă, la marginea localităţii Şinca Nouă.

    “Cel mai probabil, ursoaica a fost împuşcată în timpul unei partide de vânătoare, astfel de incidente având loc în special când se aplică metoda «la goană»”, spun reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.

    Pădurarii au luat legătura cu reprezentanţii asociaţiei, iar puiul a ajuns la Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti. Asociaţia a luat legătura cu reprezentanţii “Centrului de reabilitare a puilor de urs” din localitatea Bălan, judeţul Harghita, unde puiul a fost transportat în cursul acestei săptămâni. Acolo, ursul va învăţa cum să să se adapteze şi, după deprinderea abilităţilor de supravieţuire, va fi eliberat în pădure şi va deveni un urs liber.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega Image deschide în aprilie şapte magazine la Braşov, primele unităţi Shop&Go din afara Capitalei

     Primul dintre acestea, situat pe strada General Dumitrache, a fost inaugurat marţi.

    În Bucureşti compania va lansa miercuri două unităţi (Paşcani, respectiv Moşilor 2).

    Mega Image va deschide în aprilie un total de 10 magazine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ergun Ergen pune umărul la mallul de la Tractorul Braşov

    Ali Ergun Ergen, managerul care la sfârşitul lunii martie a părăsit poziţia de CEO al companiei imobiliare Anchor Grup, pune bazele unei firme de consultanţă specializată în centre comerciale, iar primul mandat constă în sprijinirea francezilor de la Immochan la dezvoltarea proiectului Coresi din Braşov.

    Ergun, de numele căruia se leagă proiectele Bucureşti Mall şi Plaza România, dar şi zona comercială a proiectului Băneasa, la conducerea căreia a stat timp de şase ani, are acum posibilitatea să „pună umărul“ la un proiect care prin amploare se aseamănă cu investiţia începută de către G­a­bri­el Popoviciu în nordul Capitalei. Francezii vor să înceapă în vară lucrările la Coresi, unul dintre puţinele malluri care vor mai fi construite în următorii ani pe piaţa locală.

    „Proiectele de renovare şi extinderile vor fi cele mai importante în piaţa locală de retail în următorii cinci ani, în condiţiile în care nu vor mai fi construite multe malluri noi. Proiectele care au deja cinci ani de funcţionare, în mod ideal, ar trebui să intre într-un proces de împrospătare. E vremea schimbării pentru multe dintre mallurile din România, dar unii proprietari nu îşi dau încă seama“, afirmă Ergen.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro