BusinessMagazin

Tag: aur

  • Doi antreprenori români au readus la viaţă un brand românesc din Epoca de Aur. Înainte de Revoluţie, niciunui român iubitor de munte nu-i lipsea

    Deşi poartă încă numele localităţii unde au fost realizate iniţial, acum aceste schiuri sunt ”made in Cehia“. Designul, brandul şi ideea sunt în continuare româneşti, făcând apel la nostalgia şi patriotismul consumatorilor.

    Din ce am «săpat» noi, schiuri s-au făcut pe la Reghin încă din anii ’30. Mai apoi, sub diferite nume, atât de fabrică, cât şi de modele, s-au tot construit schiuri în secţiile de prelucrare a lemnului din Reghin“, povesteşte Sebastian Big, unul dintre cei doi antreprenori care au readus la viaţă acest brand, asociatul său fiind Ionuţ Paţiu.

    El spune că undeva în anii ’60 se putea deja vorbi de o marcă de schiuri Reghin, pe lângă toate celelalte articole sportive produse sub această marcă. ”Oricum, istoria asta e destul de ascunsă în ceaţă şi scoaterea ei la lumină e încă «work in progress».“

    Decizia de a readuce la viaţă brandul Reghin şi de a porni o afacere în industria de schi le-a venit celor doi antreprenori acum trei ani. Deşi erau la curent cu ce înseamnă schiuri şi cu ultimele trenduri din industrie, a te apuca de o afacere în domeniu presupune un nivel de cunoştinţe diferit, povestesc antreprenorii. Aşa că au dedicat un an pentru a se familiariza cu astfel de informaţii, au definit designul schiurilor şi au găsit un producător OEM (Original Equipment Manufacturer).

    ”Suntem doi tineri din Cluj, consumatori înrăiţi de schi, cu ocupaţii de zi cu zi care se învârt în zona designului de produs şi a vânzărilor. Am început pe schiuri Pitic şi am trecut la Combi-R, galben şi mai apoi albastru; în plus, suntem amândoi adepţii unei abordări de tip do it yourself.“ Practic, cei doi antreprenori au vrut să îşi facă ei înşişi schiurile proprii, să aducă un tribut lucrurilor cu care au crescut. Mai mult, încearcă să aducă un suflu nou pe scena autohtonă de schi.

    ”Din primăvara lui 2016 am dat drumul la treabă, am înregistrat brandul, am cumpărat domeniile .ro şi .com şi am pus la punct o platformă de vânzări online integrată cu procesator de plăţi.“ Din ce bani aveau puşi deoparte, au produs 30 de perechi de schiuri potrivite pentru schi de relaxare şi 10 perechi de off-piste.

    În primul lor sezon de iarnă, 2016-2017, povestesc cei doi, au avut sesiuni de testare în majoritatea staţiunilor din ţară.
    ”Ideea noastră a fost ca lumea să încerce schiurile pe principiul «try before you buy» şi să precomande pentru sezonul următor, bineînţeles cu un discount generos.“ Mai mult, antreprenorii au decis încă din primul an să sponsorizeze doi schiori. Aceasta rămâne în continuare direcţia principală de marketing a companiei. ”Oamenii sponsorizaţi de noi generează conţinut pentru marketing.“ Şi asta din două motive: primul – pentru că acest sistem este mult mai ieftin decât campaniile publicitare clasice şi al doilea – pentru că metoda este mult mai autentică, mai sinceră, consideră fondatorii noilor schiuri Reghin.

    În al doilea sezon, 2017 – 2018, au fost produse 300 de perechi de schiuri din modelele testate în anul anterior, acestea fiind puse în vânzare pe propria platformă online şi în zece magazine specializate din ţară, mai exact în cele mai mari oraşe. ”Am vândut practic mai bine de 80% din stoc (şi iarna nu pare încă să fie gata), din care o cantitate generoasă la centre de închirieri de schiuri.“ Au mai fost produse ca prototipuri încă două modele de pârtie (sportiv şi expert) şi unul de off-piste, acestea fiind deja în proces de testare în staţiunile montane.

    Schiurile Reghin, în pofida numelui, nu sunt produse local, ci în Cehia. ”Cele mai importante aspecte pentru noi sunt calitatea produselor şi preţul accesibil.“ Cehia s-a dovedit a fi o opţiune logică. ”Pe vremuri, produsele cehoslovace erau cunoscute pentru calitatea lor şi în continuare, la nivel de producţie, Cehia rămâne un etalon.“ Schiurile Reghin sunt realizate într-o fabrică cu o istorie de peste 100 de ani. ”Sigur, visul nostru e să ajungem la producţie proprie în România, dar mai e drum lung până acolo.“

    Acum, portofoliul companiei cuprinde o colecţie completă de schiuri, mai exact există modelul Combi-R pentru schi relaxat, accesibil. Pentru schiori mai sportivi, a fost creionat modelul Rubin, iar pentru cei mai sportivi există modelul Naţional, acesta fiind destinat schiorilor experţi. ”Astea sunt pentru schiul pe pârtie. Pentru off-piste avem modelele Topaz, Topazz şi Topazzz, cu 100, 110 şi respectiv 120 mm sub legătură.“ |n cazul acestora, fiecare schior îşi alege modelul după gust şi influenţe. ”Pentru cei mai mici amatori de schi avem modelul Pitic.“

    În acest sezon, în magazine, au fost prezente modelele Combi-R, Pitic, Topazz şi Topazzz, urmând ca restul modelelor să intre în producţie pentru sezonul viitor, după ce lumea le va fi testat în staţiuni. ”Vrem să devenim o prezenţă de încredere pe scena sporturilor de iarnă din România şi să contribuim la educaţia publicului şi construcţia unei adevărate culturi de schi în România. E singurul mod în care o afacere de genul schiuri Reghin poate fi sustenabilă.“ Preţul unei perechi variază între 490 de lei în cazul celor pentru copii şi 1.990 de lei pentru modelul Topazzz, cel mai lat şi cel mai lung model din gama Schiuri Reghin.

    ”Sigur, afacerea trebuie să crească, dar trebuie să avem grijă şi de felul în care asta se întâmplă. Deocamdată, în cazul nostru, e vorba de producţie la scară mică.“ Idealul, recunoaşte Sebastian Big, este să ajungă la producţie de masă, dar sustenabilitatea rămâne un element cheie al businessului. ”|n fond, schiul e un sport care are loc în natură, aşa că încercăm să învăţăm lecţiile pe care ea ni le oferă.“

    Cei doi antreprenori care au readus la viaţă schiurile Reghin spun că au o colaborare cu Salvamontul, pentru care au produs o serie de schiuri personalizate. O altă colaborare este cu sportivi de performanţă la schi-alpinism, pentru care au realizat un model de schiuri de competiţie. Dacă la început au pornit la drum cu doi sportivi sponsorizaţi, în acest sezon au ajuns la şase. Mai mult, sunt parteneri la o serie de evenimente de schi freestyle şi freeride din România, cum ar fi Freestyle Open de la Arena Platoş şi Oslea Hike and Ride de pe Valea Jiului.

    Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, ce au  o lungime totală de 164 de kilometri, dintre care două pârtii autorizate în 2017, însă care nu sunt omologate, potrivit datelor transmise la finalul anului trecut de oficialii Ministerului Turismului.

    Dintre acestea, doar 55 de pârtii din ţară au o lungime de peste un kilometru, doar două pârtii au peste trei kilometri lungime şi una singură sare de 4 kilometri lungime. |n acest context, cele mai multe pârtii sunt foarte scurte şi, în plus, sunt dependente de ninsori, dat fiind că nu dispun de tunuri de zăpadă.

    Deşi infrastructura este încă subdezvoltată, numărul practicanţilor de schi creşte, mulţi alegând chiar să exerseze în Austria, Franţa, Bulgaria sau Elveţia. Astfel, odată cu pofta de sporturi de iarnă, creşte şi vânzarea de echipamente, iar schiurile Reghin îşi trăiesc a doua tinereţe.

  • Noul aur al lumii: Materia primă a cărei preţ a EXPLODAT în ultima perioadă

    Preţul metalului a crescut de patru ori în ultimii doi ani. Creşterea preţurilor survine în condiţiile în care producătorii auto încearcă să-şi asigure stocuri pe termen lung de cobalt pentru utilizarea în baterii reîncărcabile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul excentric, asezonat cu praf de aur comestibil

    Acesta este cel de-al 24-lea an în care meniul de la banchetul Oscar, la care sunt aşteptaţi aproximativ 1.500 de invitaţi, este creat de Wolfgang Puck, chef de origine austriacă, în vârstă de 68 de ani.

    Invitaţii vor fi trataţi cu peste 50 de preparate, inclusiv mini-antreuri precum ravioli cu mazăre, morcovi şi trufe negre, parfé de caviar cu praf din aur comestibil de 24 de carate şi “macarons” inspirate de cocteiluri ca negroni şi mojito.

    Pentru acest banchet lucrează peste 1.000 de bucătari. La banchet se vor mai servi peste 10.900 de pahare de şampanie, băutură furnizată de crama regizorului Francis Ford Coppola.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

     

  • Dan Negru a scos-o din minţi pe Dorina Chiriac: “Un şmenar tv de alba-neagra”

    Dan Negru a reacţionat extrem de dur după ce a vizionat pelicula. “Bagaţi-vă “Ursul de aur” în fund ! Dacă aş posta aici imagini din film, FB mi-ar dezactiva contul. O femeie încearcă să-şi vindece frigiditatea plătind un barbat să se masturbeze în fata ei. Şi ăla stă şi se masturbează. Iaca filmu’. Ştiu, nu înteleg eu masturbarea ca arta. Dar toţi “Ursii de Aur” fac săli goale de cinema, filme ieftine cu curve şi înjurături vândute fraierilor drept artă. Pe piaţa liberă, sunt falimentare, n-au public. Bagaţi-vă “Ursii” în fund!”, a scris pe contul personal de socializare Dan Negru.

    O contra-replică la cele declarate de prezentator vine din pareta actriţei Dorina Chiriac, care s-a enervat la culme de jignirile aduse de Dan Negru. ”Băăăă, da’ mai opriţi-vă oleacă, nene! Să auzim şi noi dacă nu scârţâie planeta când se-nvârte. Copiii nu se duc la şcoală zilele-astea, da. Copiii ăştia, nu ăia de-acu 40 de ani. Ăştia de-acu sunt alţii. Altfel. Văd pe aici atâtea copilării fericite trăite-n sănătate-n comunism, cât n-am văzut pisici in cei 3 ani de când mă dau p’aici. Şi ia uite, colacul peste pupăză este asigurat de un şmenar tv de alba-neagra care s-a apucat de cronică de film de artă. Bă, scârţâie ceva”, a scris actriţa într-un mesaj publicat pe Facebook.

     

  • “Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, marele câştigător la Berlin, un film care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate/ Câţi români au câştigat până acum Ursul de Aur

    Acesta este cel de-al doilea premiu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj regizat de un cineast român la Festivalul de la Berlin, după cel primit de Călin Peter Netzer pentru “Poziţia copilului”, în 2013. De asemenea, în 2004, Cristi Puiu a primit un Urs de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj, pentru “Un cartuş de kent si un pachet de cafea”.

    Filmat pe o perioadă de zece săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale, “Nu mă atinge-mă” este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate, ca aspect fundamental al existenţei umane. Filmul “Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” este o coproducţie România / Germania / Cehia/ Bulgaria / Franţa, iar, în 2012, proiectul a fost selecţionat pentru Atelierul secţiunii Cinéfondation de la Festivalul de la Cannes.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DEZASTRU pe pieţele globale: pierderi cumulate de 4.000 de miliarde de dolari

    Bursele europene au deschis cu scăderi de circa 3 procente, lăsând investitorilor opţiuni reduse: cumpărarea de aur, de yeni japonezi sau obligaţiuni guvernamentale.

    Şi preţurile mărfurilor au înregistrat scăderi, în special petrolul şi metalele, după un început de an foarte bun.

    „Jocul s-a terminat. Volatilitatea rdicată le reaminteşte, în mod dureros, investitorilor că nu există numai pariuri câştigătoare”, a declarat un analist de la Rabobank.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMAGINEA DISPERĂRII TOTALE. Zeci de oameni ucid o vacă cu pietre pentru că mureau de foame.Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China in această situaţie

    Venezuela s-a lovit de multe crize politice de-a lungul istoriei sale, însă indiferent de situaţie potenţialul economic al ţării nu a fost niciodată negat. Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe spatele aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili.

    Astăzi situaţia este complet diferită. Banii nu mai au nicio valoare în această ţară, iar oamenii mor de foame. Recent, un video în care apar mai mulţi venezueleni care încercă să omoare o vacă cu pietre a devenit viral demonstrează vremurile grele prin care trece ţara sud-americană. 

     
    Zeci de oameni strigau “ne este foame” şi “oamenii suferă” în timp ce încojurau animalul şi dădeau cu pietre în el, conform Daily Mail. Acesta nu este un caz singular, mai multe animale de la diferite ferme au fost vânate de oameni flămânzi. 
     
     
    Patru ani de recesiune şi cea mai mare inflaţie din lume au făcut ca milioane de venezueleni să ajungă la o sărăcie severă, în timp ce regimul socialist autoritar al preşedintelui Maduro se confruntă cu proteste şi conflicte cu masele de oameni. Furturile din magazine au crescut în oraşele de provincie de la Crăciun până în prezent din cauza lipsei de hrană şi hiperinflaţiei. Cum s-a ajuns în această situaţie?

    În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La vremea aceea, muncitorii din Venezuela erau printre cel mai bine plătiţi din regiune.

    La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. FMI prognozează că până în 2022, PIB-ul per capita va fi de doar 12.210 dolari, ceea ce ar însemna o sărăcie mai mare decât chiar înainte de era Chavez. În ultimii patru ani, PIB-ul ţării a scăzut cu peste 35%, adică o scădere mai drastică decât au avut-o Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.

    Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării este reprezentat de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%. În 1998, Hugo Chavez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chavez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol.

    Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chavez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Din păcate pentru el, preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    Recent, guvernul a modificat constituţia ţării pentru a câştiga şi mai multă putere, deşi 80% din populaţia ţării nu-l mai vrea la conducere. Nicolas Maduro refuză să-şi dea demisia în ciuda unor proteste masive care au acaparat întreaga ţară şi în urma cărora au murit peste 100 de oameni. Aşadar, în condiţiile unei crize economice şi politice profunde, regimul preşedintelui Nicolas Maduro a devenit tot mai dependent de Rusia pentru finanţare, oferind în schimb Moscovei active ale companiilor de stat, în special din industria petrolieră, se arată într-o analiză a Reuters.

    Compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA) este angrenată în negocieri cu firma rusă de stat Rosneft pentru cedarea unor participaţii în câteva din cele mai productive proiecte petroliere din Venezuela, potrivit unui oficial de rang înalt de la Caracas şi unor surse din industria energiei. În ultimii doi ani, regimul preşedintelui Maduro a devenit din ce în ce mai dependent de Moscova, după ce China şi-a redus expunerea în această ţară din cauza corupţiei şi criminalităţii. Multe companii multinaţionale şi-au redus sau închis operaţiunile locale din cauza gravei crize politice şi economice cu care se confruntă Venezuela.

  • Cum arată noua casă de vacanţă a lui Putin: faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi un radar împotriva spionilor – FOTO

    Villa Sellgren, somptuoasa casă a lui Putin, e construită pe o insulă din golful Vyborg, la 12 kilometri de Finlanda.

    Oficial, proprietatea aparţine unui prieten al preşedintelui, dar localnicii susţin că Putin este singurul care se bucură de casă.

    Printre “dotări” se numără plăci de faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi chiar un radar care să detecteze din timp orice încercare de a-l deranja pe Putin.

    Sursa: Daily Mail

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE. Zeci de oameni au ucis o vacă cu pietre pentru că mureau de foame – FOTO

    Venezuela s-a lovit de multe crize politice de-a lungul istoriei sale, însă indiferent de situaţie potenţialul economic al ţării nu a fost niciodată negat. Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe spatele aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili.

    Astăzi situaţia este complet diferită. Banii nu mai au nicio valoare în această ţară, iar oamenii mor de foame. Recent, un video în care apar mai mulţi venezueleni care încercă să omoare o vacă cu pietre a devenit viral demonstrează vremurile grele prin care trece ţara sud-americană. 

     
    Zeci de oameni strigau “ne este foame” şi “oamenii suferă” în timp ce încojurau animalul şi dădeau cu pietre în el, conform Daily Mail. Acesta nu este un caz singular, mai multe animale de la diferite ferme au fost vânate de oameni flămânzi. 
     
     
    Patru ani de recesiune şi cea mai mare inflaţie din lume au făcut ca milioane de venezueleni să ajungă la o sărăcie severă, în timp ce regimul socialist autoritar al preşedintelui Maduro se confruntă cu proteste şi conflicte cu masele de oameni. Furturile din magazine au crescut în oraşele de provincie de la Crăciun până în prezent din cauza lipsei de hrană şi hiperinflaţiei. Cum s-a ajuns în această situaţie?

    În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La vremea aceea, muncitorii din Venezuela erau printre cel mai bine plătiţi din regiune.

    La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. FMI prognozează că până în 2022, PIB-ul per capita va fi de doar 12.210 dolari, ceea ce ar însemna o sărăcie mai mare decât chiar înainte de era Chavez. În ultimii patru ani, PIB-ul ţării a scăzut cu peste 35%, adică o scădere mai drastică decât au avut-o Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.

    Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării este reprezentat de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%. În 1998, Hugo Chavez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chavez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol.

    Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chavez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Din păcate pentru el, preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    Recent, guvernul a modificat constituţia ţării pentru a câştiga şi mai multă putere, deşi 80% din populaţia ţării nu-l mai vrea la conducere. Nicolas Maduro refuză să-şi dea demisia în ciuda unor proteste masive care au acaparat întreaga ţară şi în urma cărora au murit peste 100 de oameni. Aşadar, în condiţiile unei crize economice şi politice profunde, regimul preşedintelui Nicolas Maduro a devenit tot mai dependent de Rusia pentru finanţare, oferind în schimb Moscovei active ale companiilor de stat, în special din industria petrolieră, se arată într-o analiză a Reuters.

    Compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA) este angrenată în negocieri cu firma rusă de stat Rosneft pentru cedarea unor participaţii în câteva din cele mai productive proiecte petroliere din Venezuela, potrivit unui oficial de rang înalt de la Caracas şi unor surse din industria energiei. În ultimii doi ani, regimul preşedintelui Maduro a devenit din ce în ce mai dependent de Moscova, după ce China şi-a redus expunerea în această ţară din cauza corupţiei şi criminalităţii. Multe companii multinaţionale şi-au redus sau închis operaţiunile locale din cauza gravei crize politice şi economice cu care se confruntă Venezuela.

  • Cum a ajuns o ţară care era de 12 ori mai bogată decât China să fie MĂCINATĂ de SĂRĂCIE şi CONFLICTE. Zeci de oameni au ucis o vacă cu pietre pentru că mureau de foame – FOTO

    Venezuela s-a lovit de multe crize politice de-a lungul istoriei sale, însă indiferent de situaţie potenţialul economic al ţării nu a fost niciodată negat. Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe spatele aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili.

    Astăzi situaţia este complet diferită. Banii nu mai au nicio valoare în această ţară, iar oamenii mor de foame. Recent, un video în care apar mai mulţi venezueleni care încercă să omoare o vacă cu pietre a devenit viral demonstrează vremurile grele prin care trece ţara sud-americană. 

     
    Zeci de oameni strigau “ne este foame” şi “oamenii suferă” în timp ce încojurau animalul şi dădeau cu pietre în el, conform Daily Mail. Acesta nu este un caz singular, mai multe animale de la diferite ferme au fost vânate de oameni flămânzi. 
     
     
    Patru ani de recesiune şi cea mai mare inflaţie din lume au făcut ca milioane de venezueleni să ajungă la o sărăcie severă, în timp ce regimul socialist autoritar al preşedintelui Maduro se confruntă cu proteste şi conflicte cu masele de oameni. Furturile din magazine au crescut în oraşele de provincie de la Crăciun până în prezent din cauza lipsei de hrană şi hiperinflaţiei. Cum s-a ajuns în această situaţie?

    În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La vremea aceea, muncitorii din Venezuela erau printre cel mai bine plătiţi din regiune.

    La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. FMI prognozează că până în 2022, PIB-ul per capita va fi de doar 12.210 dolari, ceea ce ar însemna o sărăcie mai mare decât chiar înainte de era Chavez. În ultimii patru ani, PIB-ul ţării a scăzut cu peste 35%, adică o scădere mai drastică decât au avut-o Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.

    Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării este reprezentat de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%. În 1998, Hugo Chavez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chavez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol.

    Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chavez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Din păcate pentru el, preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

    Recent, guvernul a modificat constituţia ţării pentru a câştiga şi mai multă putere, deşi 80% din populaţia ţării nu-l mai vrea la conducere. Nicolas Maduro refuză să-şi dea demisia în ciuda unor proteste masive care au acaparat întreaga ţară şi în urma cărora au murit peste 100 de oameni. Aşadar, în condiţiile unei crize economice şi politice profunde, regimul preşedintelui Nicolas Maduro a devenit tot mai dependent de Rusia pentru finanţare, oferind în schimb Moscovei active ale companiilor de stat, în special din industria petrolieră, se arată într-o analiză a Reuters.

    Compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA) este angrenată în negocieri cu firma rusă de stat Rosneft pentru cedarea unor participaţii în câteva din cele mai productive proiecte petroliere din Venezuela, potrivit unui oficial de rang înalt de la Caracas şi unor surse din industria energiei. În ultimii doi ani, regimul preşedintelui Maduro a devenit din ce în ce mai dependent de Moscova, după ce China şi-a redus expunerea în această ţară din cauza corupţiei şi criminalităţii. Multe companii multinaţionale şi-au redus sau închis operaţiunile locale din cauza gravei crize politice şi economice cu care se confruntă Venezuela.