Tag: spatiu

  • Concurs cu premiu insolit: o călătorie în spaţiu

    La concurs, lansat recent cu participarea lui Buzz Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună, se pot înscrie doar cetăţenii americani, până la sfârşitul anului. Dintre aceştia vor fi selectaţi o mie de concurenţi ce vor fi supuşi la o probă de îndemânare pentru a se desemna câştigătorul.

    Norocosul va primi un loc pe o navă a companiei Space Adventures, ajungând în 2012 la graniţa dintre atmosfera Pâmântului şi spaţiul cosmic.

    Înfiinţată în 1998, Space Adventures a trimis până acum în spaţiu şapte turişti în opt excursii pe Staţia Spaţială Internaţională, la preţuri între 20 şi 35 de milioane de dolari. Primul turist spaţial a fost americanul Dennis Tito în aprilie 2001, într-o călătorie de şapte zile pentru care a plătit 20 de milioane de dolari. Unul dintre turişti a zburat de două ori în spaţiu, în 2007 şi 2009. Printre curajoşii cu dare de mână s-a numărat şi o femeie, americanca de origine iraniană Anousheh Ansari, care a petrecut 10 zile în spaţiu.

  • Presedintele Obama a glumit cu astronautii de pe Atlantis: “Eu sunasem sa cer o pizza” (VIDEO)

    “Sunt presedintele Obama. Cu cine stau de vorba?”, a inceput
    presedintele, apoi, dupa ce capitanul Chris Ferguson s-a prezentat,
    a continuat cu o gluma: “Eu sunasem sa cer o pizza, nu stiam ca am
    ajuns in spatiu”.

    Liderul de la Casa Alba le-a multumit apoi tuturor oamenilor de la
    NASA si le-a spus ca e mandru de ei. “Voi ati facut ca tara noastra
    sa fie in fruntea tuturor in era spatiala si continuati sa fiti o
    inspiratie pentru toti”, a spus Obama.

    Naveta Atlantis, care a adus cateva tone de provizii si alimente
    la bordul Statiei Spatiale Internationale (ISS) si va lua de aici
    alte cateva tone de deseuri, se va intoarce pe Pamant joia
    viitoare, urmand sa se alature celorlalte vehicule iesite din uz
    din flota NASA, transmite BBC.

    Membrii echipajului au vorbit cu presedintele despre intentia NASA
    de a lansa transporturi spatiale comerciale, operate de companii
    private. Primul “taxi spatial” de acest fel ar putea fi lansat in
    interval de trei sau patru ani.

    “Speram sa-i vedem pe unii dintre partenerii nostri comerciali
    sosind aici cat de curand”, a declarat capitanul Chris Ferguson.
    Echipajul a lasat pe statia spatiala un steag special purtat de
    Atlantis la primul sau zbor, in 1981, urmand ca primul “taxi
    spatial” care va sosi pe ISS sa revendice steagul ca premiu.

  • UE sarbatoreste marti implinirea a 26 de ani de la infiintarea spatiului Schengen

    Intr-un comunicat publicat luni de Comisia Europeana pe site-ul
    sau de Internet, comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia
    Malmström, prezinta beneficiile acestui spatiu fara control la
    frontiere, care s-a extins de la cinci tari initial, la 25 in
    prezent (toti membrii UE cu exceptia Romaniei, Bulgariei, Ciprului,
    Marii Britanii si Irlandei – ultimele doua optand sa nu adere la
    aceasta zona, carora li s-au alaturat Norvegia, Islanda si
    Elvetia). “Crearea spatiului Schengen este una dintre achizitiile
    cele mai tangibile, mai populare si mai de succes ale Uniunii
    Europene si, daca va fi necesar, va trebui sa gasim modalitati sa
    il imbunatatim”, a declarat Malmström. Ea a subliniat
    responsabilitatea tarilor de a-si proteja granitele externe in
    numele celorlalte state membre Schengen, salutand activitatea
    “excelenta” a agentiei Frontex.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eruptie solara de proportii (VIDEO). Risc minor de furtuna geomagnetica in cursul zilei de joi

    Evenimentul a fost catalogat ca fiind de clasa M-2, ceea ce
    inseamna eruptie de intensitate medie, cu o furtuna minora de
    radiatii. Alex Young, astrofizician la Centrul Spatial Goddard al
    NASA, a descris fenomenul ca pe un nor urias de praf aruncat in aer
    si care cade inapoi.

    “A fost o eruptie spectaculoasa, de proportii pe care nu le-am
    mai vazut pana acum. Nu e ceva de care ar trebui sa ne ingrijoram
    insa. E doar ceva foarte, foarte frumos”, afirma Young in
    materialul video postat pe blogul sau, TheSunToday si preluat de
    Space.com.

    In fapt, miliarde de tone de plasma magnetica au fost proiectate
    in interiorul coroanei solare, cu viteze de pana la 1.400 km/s,
    pentru a recadea apoi pe suprafata astrului. Filamentele de plasma
    de astfel de dimensiuni, de pana la 10 ori suprafata Terrei,
    parasesc de obicei campul magnetic al Soarelui, insa cele din
    eruptia de marti n-au avut suficienta energie, astfel incat au
    revenit pe suprafata solara, a explicat Young.

    Furtuna solara de marti si-a atins maximul marti in jur de ora
    6,41 GMT, iar eruptia propriu-zisa s-a prelungit circa trei ore.
    Serviciul National Meterorologic al SUA a emis o alerta de furtuna
    geomagnetica, estimata initial pentru seara de miercuri, apoi
    pentru ziua de joi, 9 iunie, in jurul orei 13,00 GMT, insa riscul
    prezentat de aceasta pentru functionarea comunicatiilor si a
    infrastructurii de transporturi aeriene de pe Pamant este apreciat
    drept minor, pe o scala de la 1 (minor) la 5 (extrem).


    NASA
    a estimat ca aurora boreala si aurora australa vor putea
    fi vizibile in cursul serii de miercuri sau joi.

    O furtuna geomagnetica, drept efect al ejectiei de masa coronala
    solara, poate avea loc in decurs de 36-48 de ore de la eruptie.
    Perturbarea temporara a campului magnetic terestru poate afecta, in
    functie de intensitatea eruptiei si de directia acesteia in raport
    cu Pamantul, functionarea retelelor electrice si de
    comunicatii.

    Soarele se afla in prezent aproape de varful ciclului
    de 11 ani de activitate magnetica inceput in 2008 si care ar urma
    sa-si atinga maximul in 2011-2012, marcat de o intensificare a
    furtunilor solare.

  • Cel mai scump pachet turistic din lume: 150 mil. dolari pentru un zbor in jurul Lunii (GALERIE FOTO)

    Pretul calatoriei in premiera in jurul Lunii este de circa 150
    de milioane de dolari de persoana, iar pentru primul zbor s-a
    inscris deja un client. Daca va aparea si un al doilea client in
    cursul acestui an, expeditia poate avea loc in urmatorii cinci ani,
    a declarat pentru Space.com Tom Shelley, presedintele Space
    Adventures.

    “Exista numai 24 de oameni in toata lumea care au vazut Luna de la
    o distanta atat de mica. Este o destinatie speciala, o premiera
    care ridica stacheta, asa incat va fi un adevarat eveniment”, spune
    Shelley despre momentul cand va putea fi anuntat ca s-au cumparat
    ambele locuri, astfel incat expeditia poate fi pregatita financiar
    si tehnic.

    Capsula Soyuz, pilotata de un cosmonaut rus, se va cupla in spatiu
    cu o racheta lansata separat, care ii asigura propulsia pentru
    continuarea zborului. Tom Shelley a explicat ca exista deocamdata
    doua variante luate in calcul – fie cuplarea si zborul direct spre
    Luna, fie o escala pe Statia Spatiala Internationala si abia apoi
    cuplarea cu racheta.


    Infiintata in 1998, Space Adventures a trimis pana acum in spatiu
    sapte turisti in opt excursii pe Statia Spatiala Internationala, la
    preturi intre 20 si 35 de milioane de dolari. Primul turist spatial
    a fost americanul Dennis Tito in aprilie 2001, intr-o calatorie de
    sapte zile pentru care a platit 20 de milioane de dolari. Unul
    dintre turisti a zburat de doua ori in spatiu, in 2007 si 2009.
    Printre curajosii cu dare de mana s-a numarat si ofemeie,
    americanca de origine iraniana Anousheh Ansari, care a petrecut 10
    zile in spatiu.

    Sursa foto: NASA, Space Adventures

  • De ce nu functioneaza paracetamolul in spatiu

    Oamenii de stiinta au demonstrat ca medicamentele isi pierd din
    eficienta mult mai repede in afara atmosferei terestre. De vina ar
    fi lipsa gravitatiei si nivelul ridicat al radiatiilor, dupa cum
    reiese din cercetarea Centrului Johnson Space al NASA. Pe Pamant,
    medicamentele sunt fabricate pentru a rezista timp de doi ani de la
    productie. Insa, conditiile de pastrare, cum ar fi locurile uscate,
    ferite de lumina si caldura, au un rol decisiv in conservarea
    substantei active, deci in eficienta tratamentelor, scrie
    dailymail.co.uk.

    Ca urmare a acestor descoperiri, specialistii lucreaza la
    gasirea unor noi variante care sa le garanteze astronautilor
    posibilitatea de a se trata in cazul aparitiei unor afectiuni.
    Solutiile sunt deocamdata greu de gasit, insa misiunile in spatiu,
    mai ales cele de lunga durata, cresc nevoia de a lua
    medicamente.

  • Povestea celor sase romani si a robotului Grivei care au uimit NASA

    Au facut dus o data la trei zile pentru ca apa e pretioasa, au
    mancat prafuri si hrana deshidratata, au purtat costume de
    astronaut si au facut cercetari ca sa afle daca exista cumva noi
    forme de viata. “Singurele diferente intre noi si un echipaj real
    au fost valoarea diferita a gravitatiei si faptul ca ne-am dus
    acolo cu un SUV in loc de o racheta”, spune astronomul Haritina
    Mogosanu, secundul primei misiuni romanesti de simulare a unui zbor
    pe Planeta Rosie. Timp de doua saptamani, intre 14 si 29 ianuarie,
    ea si cei cinci colegi ai ei s-au comportat ca si cum s-ar afla pe
    Marte.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Pe urmele lui Gagarin. Excursie de 200.000 de dolari in spatiu (FOTO+VIDEO)

    Excursiile se regasesc in oferta a trei agentii de turism din
    SUA, care promoveaza vacante pe Virgin Galactica, nava spatiala
    comerciala a lui Sir Richard Branson de la Virgin Group, scrie
    SunSentinel.com

    Trei americani, dintre care unul este David Mendal, proprietarul
    Forest Travel of Aventura, una dintre cele trei agentii care au pus
    la vanzare excursiile in spatiu, au dat si ei avans 20.000 de
    dolari, adica 10% din suma totala pe care vor trebui sa o plateasca
    pentru a ajunge in spatiu. Un alt cuplu a decis sa amane achizitia
    unei locuinte pentru a se numara si ei pe lista excursionistilor in
    spatiu.


    Interes exista peste tot in lume, cu rezervari venite din Spania
    si chiar Japonia, spune Jeannie Cartier Sauleau, prorpietarul
    agentiei Sixt Star Travel.Astfel, cele trei agentii mizeaza ca vor
    mai gasi alti cel putn 30 de clienti pentru acest pachet de vacanta
    neobisnuit. Printre ei se va numara cu siguranta si Sir Richard
    Branson, impreuna cu mama si copi sai.

    Nava spatiala va fi lansata din desertul din New Mexico, atasata
    unui avion ajutator care o va duce la o inaltime de peste 15
    kilometri de la sol, dupa care va fi detasata si proiectata la
    aproape 105 kilometri distranta de Pamant. “De acolo, pasagerii vor
    putea vedea totul pe o raza de 1.600 de kilometri”, spune Peter
    Friedman de la Unique Travel.

    Odata in spatiu, turistii excentrici vor avea voie sa pluteasca
    prin cabina pentru patru pana la sapte minute, simtind pe propria
    piele legile imponderabilitatii, moment in care nava va porni
    inapoi spre Pamant, la cel mult doua ore dupa decolare.

    Pretul de 200.000 de dolari va include si trei zile de pregatire
    si instructaj pentru excursie.

  • Ce “obiect exceptional” a descoperit NASA in apropierea Terrei

    Aceasta descoperire a fost facuta de satelitul Chandra X-ray
    Observatory, lansat de NASA pe 23 iulie 1999.

    Conferinta de presa va avea loc la sediul central din Washington
    al postului de televiziune NASA TV, la ora 20.30 GMT (22.30 ora
    Romaniei)

    Printre oamenii de stiinta care vor raspunde intrebarilor
    adresate de jurnalistii prezenti la eveniment se numara Jon Morse –
    directorul departamentului de astrofizica de la sediul general din
    Washington al NASA, Kimberly Weaver – astrofizician la Goddard
    Space Flight Center si Alex Filippenlo – astrofizician la
    University of California din Berkeley.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Pe 27 martie 2011, Romania intra in spatiul Schengen

    “Promit romanilor ca in 27 martie anul viitor vom intra in
    spatiul Schengen. Am dat dispozitie ca planul de masuri Schengen sa
    fie transformat intr-un plan de masuri prioritare, astfel incat
    Romania sa-si sa poata indeplini criteriile de aderare nu la 27
    martie 2011, ci la 31 decembrie 2010”, a spus Vasile Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro