Tag: securitate

  • Israelul reprezintă “cea mai mare ameninţare” la adresa păcii şi securităţii mondiale

    Preşedintele Trump a declarat după întâlnirea cu Netanyahu că “pericolul ambiţiilor nucleare ale Iranului” reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa securităţii Israelului şi promis că va face mai mult pentru a împiedica dezvoltarea de către Teheran a unor arme atomice.

    Trump a reiterat că acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul este “unul dintre cele mai proaste”.

    “Adevărul crud este că aceste acuzaţii injuste sunt repetate de regimul zionist care nu respectă nicio lege internaţională şi care are sute de focoase în arsenalul său atomic”, a declarat Ghasemi.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Serghei Lavrov: Rusia nu intervine în treburile interne ale altor state

    “Ar trebui să ştiţi că noi nu intervenim în treburile interne ale altor ţări”, a declarat Lavrov înaintea întâlnirii cu omologul său american, Rex Tillerson.

    Lavrov a făcut această afirmaţie la câteva zile după ce consilierul preşedintelui SUA pentru securitate naţională, Michael Flynn, a fost forţat să-şi dea demisia pe fondul unui scandal generat de discuţia pe care ar fi avut-o cu ambasadorul rus pe tema sancţiunilor americane înaintea învestirii lui Donald Trump.

    Ministrul rus a mai declarat că cele două state au “o mulţime de chestiuni” de discutat.

    Reuniunea bilaterală între şefii diplomaţiei din Rusia şi Statele Unite a avut loc cu ocazia renuniunii miniştrilor de Externe ai statelor G20 care a fost organizată la Bonn.

  • China va amprenta toţi turiştii străini, ca măsură de securitate

    Amprentarea turiştilor străini va fi introdusă începând de vineri, la aeroportul Shenzen, din sudul statului chinez, şi se va extinde treptat spre toate punctele de intrare din ţară.

    Vor fi vizaţi toţi deţinătorii de paşapoarte, cu vârste cuprinse între 14 şi 70 de ani. Ministerul Securităţii publice nu a specificat însă dacă vor fi colectate şi alte date biometrice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-a transformat un jaf într-un business de mii de dolari

    În 2011, Jonathan Kinas, Avin Samtani şi Rob Peck se relaxau în South Beach, Miami, când bunurile lor au fost furate de pe şezlongurile pe care le-au lăsat. Cei trei şi-au transformat ghinionul în oportunitate şi au fondat un business pentru a preveni astfel de incidente, potrivit Entrepreneur.com.

    După ce au cercetat piaţa în căutarea de produse de securitate, cei trei, absolvenţi ai Hofstra University Zarb School of Business, şi-au investit propriii bani pentru a dezvolta AquaVault, un seif portabil ideal pentru ieşirile la plajă.

    În seif încap un portmoneu, un telefon mobil şi cheile, este din plastic dur, poate fi legat de alte obiecte fixe şi este prevăzut cu  un cod de securitate, ca al unui seif obişnuit.

    AquaVault a fost lansat pe piaţă la începutul lui 2014. Seifurile, comercializate pe site-ul theaquavault.com, Amazon şi Walmart,com, au un preţ de retail de 40 de dolari. Sunt de asemenea disponibile prin închiriere în anumite staţiuni din Statele Unite ale Americii. În martie anul trecut, cei trei tineri au primit o investiţie de 75.000 de dolari de la un investitor american, în schimbul a 20% din acţiunile companiei.

     

  • Airbus Helicopters a livrat 418 elicoptere anul trecut

    Airbus Helicopters a livrat 418 elicoptere în 2016, cu 5% mai mult decât în 2015, în condiţiile unei pieţe în scădere. Compania şi-a întărit poziţia de lider pe segmentele civil şi public-privat, menţinându-şi în acelaşi timp poziţia pe piaţa militară.

    Airbus Helicopters a înregistrat comenzi brute de 388 de elicoptere în 2016, o performanţă stabilă, comparabilă cu 2015 când a avut 383 de comenzi brute. În 2016 au fost comandate, printre altele, 188 de elicoptere uşoare mono-motor, 163 de aparate H135/H145 şi 23 de aparate din familia Super Puma. La finalul anului 2016, comenzile în curs erau de 766 de elicoptere.

    „Multiplele provocări pe care le-am avut în 2016 ne-au întărit dorinţa de a ne sprijini clienţii,  angajându-ne mai mult ca oricând în favoarea calităţii şi securităţii zborurilor, graţie portofoliului nostru care include cele mai moderne produse şi servicii”, a spus Guillaume Faury, CEO Airbus Helicopters. „Anul 2016 a fost probabil cel mai dificil din ultima decadă pentru întreaga industrie producătoare de aparate de zbor. În ciuda contextului de piaţă complex, am reuşit să ne atingem toate obiectivele operaţionale şi să punem în aplicare planul nostru de transformare a companiei”, a adăugat Faury.

    Printre evenimentele notabile care au marcat anul 2016 se numără licitaţii-cheie câştigate în domeniul achiziţiilor militare cu elicopterul H225M, care a fost selectat de Singapore şi Kuweit, precum şi cu familia de elicoptere H135/H415 care a fost aleasă de Marea Britanie pentru instruirea militarilor. Tot anul trecut au fost livrate primele exemplare ale noului elicopter AS565 Mbe Panther în versiune navală şi a avut loc primul zbor al NH90 Sea Lion pentru marina germană.

    Referitor la versiunea civilă, primul elicopter H175 de clasă medie, cu dublu motor, în configuraţie VIP a intrat în serviciu în 2016 şi tot atunci au început testele de zbor pentru versiunea sa dedicată serviciilor publice, în vederea obţinerii certificării în 2017. Un consorţiu din China a semnat o comandă de 100 de elicoptere tip H135s care vor fi asamblate local în următorii 10 ani. În noiembrie 2016, Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) a certificat versiunea H135 dotată cu echipament Helionix iar pe parcursul întregului an au avut loc zboruri-test pentru noua generaţie de elicoptere H160, creând premisele semnării primelor contracte în 2017.

    În 2016, flota globală de aproximativ 12.000 de elicoptere Airbus, aflată în serviciul a peste 3.000 de operatori, a ajuns la 90 de milioane de ore de zbor. Airbus este lider mondial în aeronautică şi servicii în domeniul spaţiului. În 2015 a generat venituri de 64,5 miliarde de euro şi a avut 136.000 de angajaţi. Airbus oferă cea mai complexă gamă de avioane de pasageri, cu capacităţi între 100 – 600 de locuri. Airbus este de asemenea lider european în domeniile avioanelor cargo, de luptă, transport şi misiuni de  salvare precum şi numărul 1 în Europa şi numărul 2 mondial în industria spaţială. În domeniul elicopterelor, Airbus livrează cele mai eficiente soluţii civile şi militare din lume.

     

  • Scrisoare a lui Klaus Iohannis către premierul Grindeanu: “Reducerea bugetelor pentru securitate naţională este o gravă eroare”. La ce instituţii se referă preşedintele

    ”În contextul dezbaterilor privind alocările bugetare pentru ordonatorii principali de credite, remarc faptul că, pentru domeniul securităţii naţionale, cu excepţia bugetului Ministerului Apărării Naţionale, toate celelalte bugete suferă reduceri faţă de execuţia bugetară a anului 2016, unele dintre aceste reduceri fiind semnificative. În acelaşi timp, nu au fost aduse încă argumente necesare, pertinente şi credibile, care să explice această reducere a finanţării. În condiţiile în care proiectul Bugetului General Consolidat pentru 2017 prevede o creştere a cheltuielilor totale, faţă de 2016, de aproape 31 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere de peste 15% faţă de cheltuielile efectuate în 2016, reducerea bugetelor pentru domeniul securităţii naţionale este nu doar nejustificată, ci total inoportună’se arată în scrisoarea dată publicităţii de Preşedinţie.

    Iohannis subliniază că în ceea ce priveşte bugetul destinat Ministerului Apărării Naţionale, deşi există o alocare suplimentară faţă de 2016, până la circa 1,5% din PIB, ”nu sunt respectate angajamentele ferm asumate, atât de către conducerea Guvernului, cât şi a PSD, de a se asigura un buget de 2% din PIB, conform programului de guvernare şi Acordului din 2015, convenit cu întreg spectrul politic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum vrea să îşi crească afacerile omul care a creat produsul pe care îl folosesc sute de milioane de oameni

    CONTEXT:

    În prezent, piaţa soluţiilor de securitate cibernetică din Franţa este una dintre cele mai mari trei la nivel european şi printre cele mai importante cinci pentru Bitdefender la nivel mondial.

    Unul din trei produse de securitate vândute în magazinele din Franţa este Bitdefender; de asemenea, peste un milion de terminale din mari companii din Franţa sunt protejate de soluţii de securitate cibernetică furnizate de compania dezvoltată de soţii Florin şi Măriuca Talpeş.  Propulsate de cele mai recente inovaţii tehnologice, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani.

    DECIZIE:

    Compania românească a hotărât să achiziţioneze firma Profil Technology, principalul partener din Franţa, în contextul unei strategii ample de concentrare pe canalele de vânzări, dar şi pe dezvoltarea parteneriatelor cu distribuitorii şi resellerii din întreaga lume.

    CONSECINŢE:

    Franţa va reprezenta aproximativ 10% din veniturile Bitdefender prin atingerea unei cote de 10% în sectorul enterprise în următorii trei ani. Astfel, afacerile companiei româneşti pe piaţa franceză ar urma să se dubleze până în 2020.

    „Avem ceva bani şi în partea de achiziţii”, spunea Florin Talpeş, CEO-ul producătorului IT de soluţii de securitate cibernetică, în cadrul unei conferinţe de presă anul trecut. Dacă la acel moment răspundea la o întrebare a jurnaliştilor referitoare la posibilitatea achiziţiei de start-up-uri în tehnologie, anul 2017 a debutat pentru Bitdefender cu un anunţ referitor la o preluare. Reprezentanţii companiei o descriu drept cea mai mare achiziţie realizată până acum de companie, dar nu în zona de tehnologie; firma franceză este concentrată pe vânzări.

    Bitdefender a anunţat în cursul săpămânii trecute achiziţia companiei Profil Technology printr-o tranzacţie cash cu o valoare confidenţială şi care, potrivit reprezentanţilor companiei româneşti, a fost finalizată la sfârşitul lunii decembrie 2016. Decizia achiziţiei se justifică prin faptul că Profil Technology a fost partnerul exclusiv al dezvoltatorului pe piaţa franceză (una dintre principalele cinci pieţe internaţionale pe care se concentrează brandul dezvoltat de Florin şi Măriuca Talpeş), încă din 2001.

    În acest timp, firma parteneră a reuşit să devină lider de piaţă cu produsele consumer vândute în magazine: în prezent, unul din trei produse de securitate vândute în magazinele din Franţa este Bitdefender. De asemenea, peste un milion de terminale din mari companii din Franţa sunt protejate de soluţii de securitate cibernetică sub acelaşi brand, în toate domeniile de activitate: administraţie publică, educaţie, sănătate, industrie etc.

    Ca urmare a acestei tranzacţii, compania românească va integra cei peste 50 de angajaţi ai Profil Technology – 36 în vânzări şi marketing, opt în suport tehnic, şapte în funcţii administrative. Toţi angajaţii responsabili de activitatea Bitdefender au trecut pe statele de plată ale companiei deţinute de soţii Talpeş înaintea finalizării procesului de achiziţie. Integrarea este în curs de derulare, iar integrarea completă a angajaţilor şi proceselor va fi realizată complet în termen de şase luni. Un prim pas în această direcţie a fost participarea tuturor angajaţilor din vânzări şi marketing la evenimentul dedicat echipelor de sales, organizat la Bucureşti în ianuarie.

    Achiziţia face parte dintr-o strategie amplă, care vizează concentrarea românilor pe vânzările în sectorul enterprise, prin consolidarea şi creşterea cotei de piaţă în sectorul marilor companii. În 2016, Florin Talpeş spunea că orientarea pe dezvoltarea tehnologiilor de securitate pentru marile companii va permite Bitdefender creşteri de două cifre pentru următorii ani. În sectorul enterprise pe piaţa franceză, obiectivul este atingerea unei cote de piaţă de 10% în următorii trei ani: Astfel, Franţa va ajunge să reprezinte aproape 10% din veniturile totale ale Bitdefender, în contextul în care piaţa soluţiilor de securitate cibernetică din Franţa este una dintre cele mai mari trei la nivel european şi printre cele mai importante cinci pentru compania românească.

    În segmentul soluţiilor consumer de pe piaţa franceză, unde Bitdefender are o cotă de piaţă de 30% în retail şi o cotă de piaţă totală de 10%, ţinta este depăşirea unei cote de piaţă de 20% în următorii trei ani.
    „Creşterea accelerată a afacerilor se poate obţine numai printr-o prezenţă puternică pe canalele de vânzări şi prin parteneriate solide cu distribuitorii şi reseller‑ii din întreaga lume”, explică reprezentanţii companiei strategia Bitdefender axată pe dezvoltarea canalelor de vânzare. Ca parte a acestei strategiei de expansiune la nivel global, compania a deschis anul trecut birouri proprii în ţări precum Italia sau Danemarca; în aceste ţări nu s-au realizat preluări.

    În plus, reţeaua de parteneri a Bitdefender s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 10.000 de companii la nivel mondial. Potrivit reprezentanţilor companiei, programul de afiliere a câştigat mai multe premii internaţionale în Europa şi America de Nord; un argument este decizia Bitdefender de a creşte marjele acordate partenerilor până la 100%, începând cu 1 ianuarie 2017. Planul de dezvoltare a inclus, printre altele, şi creşteri solide ale numărului de angajaţi în ultimii doi ani – acesta a ajuns la 1.100 – şi recrutarea unor veterani din industrie pe poziţii de vicepreşedinţi pe segmentul enterprise.

    Întrebaţi dacă iau în calcul şi alte achiziţii, reprezentanţii Bitdefender spun că nu exclud astfel de mişcări în continuare. Modelul de business al companiei presupune prezenţa în anumite pieţe prin intermediul unor parteneri exclusivi, care gestionează integral activităţile de vânzări şi marketing pentru produsele Bitdefender. În 2007, Bitdefender a achiziţionat compania Constelacion Negocial din Spania, pentru a-şi stabili prezenţa locală în Peninsula Iberică.

    Potrivit unui interviu acordat de fondatorul Bitdefender în 2016, 97% din vânzările companiei sunt aduse de export, iar pieţele cheie pentru companie sunt în continuare cea nord-americană, care  care aduce în prezent cele mai multe venituri ale companiei (puţin peste 40%), şi cea mai fragmentată este în Europa de Vest. „Aici ne interesează câteva ţări în mod deosebit: Germania, Mare Britanie, Franţa, ţările nordice.“ Compania ţinteşte însă şi pieţele asiatice; şi-au propus chiar să meargă cu o echipă proprie în Japonia. „În Australia compania este binecunoscută, la fel în Thailanda, Coreea de Sud, iar în Japonia, în orice magazin de IT&C ai intra, se află produse Bitdefender.“

    În 2015, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, Bitdefender SRL (controlată integral de compania Bitdefender Holding BV din Olanda), a înregistrat o cifră de afaceri de 387 de milioane de lei, iar profitul net a fost de 57,6 milioane de lei, în creştere cu 242% faţă de anul anterior. Compania nu publică însă şi date privind veniturile totale ale grupului, astfel că valoarea totală a businessului Bitdefender nu este cunoscută.
     

  • La un pas de TRAGEDIE. De ce încă funcţionează cluburile pe răspunderea patronilor, deşi nu au autorizaţie de securitate la incendii. DOCUMENTE

    Din nou la un pas de o tragedie, incendiul din Bamboo, redeschide discuţia privind condiţiile în care cluburile funcţionează. Şi în acest moment, locurile în care sute de persoane petrec în fiecare noapte pot funcţiona pe propria răspundere a patronilor, chiar dacă nu au autorizare pentru securitate la incendiu.  Clubul Bamboo nu făcuse cerere de autorizare de securitate  pentru incendii până în acest moment, însă avea un aviz obţinut în 2009. 

    Află aici de ce încă funcţionează cluburile pe răspunderea patronilor, deşi nu au autorizaţie de securitate la incendii. DOCUMENTE

     

  • ESET deschide un birou de cercetare şi dezvoltare la Iaşi

    Oraşele Montreal din Canada şi Iaşi din România vor găzdui două noi birouri de cercetare şi dezvoltare, aparţinând companiei de  securitate cibernetică ESET. Investiţia în capacitatea de cercetare va permite companiei să sprijine noile servicii, cum ar fi ESET Threat Intelligence, iar pe de altă parte să îmbunătăţească în acelaşi timp capacitatea de reacţie în faţa unor ameninţări informatice sofisticate. Această creştere confirmă, în continuare, strategia pe termen lung a companiei ESET, care vizează să devină un furnizor de securitate IT plasat în top 3 la nivel global.

    ESET intră astfel pe piaţa românească de forţă de muncă, deschizând primul centru de dezvoltare în Iaşi. Compania intenţionează să dedice acest centru pentru dezvoltarea tehnologiilor de bază şi back-end de la ESET. “În Iaşi se găsesc universităţi de calitate şi o forţă de muncă talentată care a corespuns cerinţelor de care aveam nevoie pentru alcătuirea unor echipe puternice şi independente, responsabile cu mentenanţa produselor şi a tehnologiilor existente, precum şi cu dezvoltarea unora noi”, a explicat Malcho cu privire la motivele din spatele alegerii acestei locaţii.

    Noul birou din Montreal presupune o extindere a unui birou deja funcţional, fondat şi localizat iniţial în campusul Politehnicii din Montreal, în anul 2009. Cea mai importantă lucrare de analiză elaborată aici, Operaţiunea Windigo, a fost răsplătită în cadrul celei de-a 24 Conferinţe Internaţionale Virus Bulletin din Seattle cu premiu întâi Péter Szőr oferit pentru cea mai bună lucrare tehnică. Noul birou, situat în afara campusului universitar, este gândit să îşi dubleze personalul în următorii cinci ani.

    Compania ESET reuneşte în prezent peste 1300 de profesionişti din întreaga lume. Sediul general este situat în Bratislava (Slovacia), cu centre regionale de distribuţie în San Diego, Buenos Aires şi Singapore. Compania are birouri suplimentare dedicate activităţilor de vânzări, de marketing şi de suport tehnic în São Paulo (Brazilia), Jena şi Munchen (Germania), Praga (Republica Cehă), Sidney (Australia), Bournemouth (Marea Britanie) şi Toronto (Canada). ESET a stabilit, de asemenea, o reţea extinsă de centre de cercetare a codurilor malware în Bratislava, Praga, Košice (Slovacia), Cracovia (Polonia), Montreal (Canada) şi Taunton (Marea Britanie), precum şi o reţea de parteneri ce acoperă peste 200 de ţări şi de teritorii.

  • Băncile nu pot să ţină sub control frauda financiară. Peste o treime nu fac distincţie între tranzacţiile autentice şi cele frauduloase

    Băncilor şi organizaţiilor de plată le este greu să ţină sub control frauda financiară, în contextul mediului conectat şi complex din punct de vedere tehnologic, din prezent, potrivit unui sondaj realizat de Kaspersky Lab şi B2B International. Peste o treime (38%) dintre organizaţii spun că este din ce în ce mai dificil să îşi dea seama dacă o tranzacţie este frauduloasă sau autentică.

    Creşterea explozivă a plăţilor electronice, precum şi evoluţia tehnologică şi schimbarea priorităţilor companiilor, le-au forţat pe acestea să crească eficienţa proceselor de business pe parcursul ultimilor ani. În multe cazuri, au reuşit acest lucru prin implementarea unor sisteme electronice care să interacţioneze cu furnizorii şi clienţii. Plăţile electronice de toate tipurile au devenit omniprezente astăzi şi este, practic, imposibil pentru companii să evite orice fel de plată electronică.

    Pe măsură ce companiile sunt tot mai prezente în mediile digitale, asigurarea continuităţii activităţii şi protejarea lor împotriva ameninţărilor cibernetice vor deveni cruciale. Nivelul fraudelor online creşte direct proporţional cu numărul tranzacţiilor online, 50% dintre organizaţiile de servicii financiare intervievate fiind de părere că frauda financiară online este în creştere. Prin urmare, instituţiile financiare trebuie să facă toate eforturile pentru a se proteja pe ele şi clienţii lor de infractorii cibernetici.

    Studiul a arătat că 41% dintre companii au implementat o soluţie de securitate cibernetică in-house, iar 45% se bazează pe o soluţie de la banca lor, pentru a face faţă riscurilor. În acelaşi timp, 46% dintre companii au implementat fie doar parţial o soluţie împotriva fraudei financiare, fie nu au implementat nimic. Dintre organizaţiile financiare, doar 57% au o soluţie de securitate anti-fraudă specializată.

    Rezultatele arată că aproximativ jumătate dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul plăţilor electronice folosesc soluţii care nu sunt specializate şi care, conform statisticilor, dau un procent mare de alarme fals pozitive. Folosirea incorectă a unor sisteme de securitate poate duce şi la blocarea tranzacţiilor. În plus, trebuie remarcat că problemele de funcţionare a plăţilor pot determina pierderea clienţilor şi, implicit, a profitului. Frauda în sine nu este singura problemă, instituţiile financiare trebuie să reducă numărul de alarme false în sistemele lor şi să ofere cele mai bune servicii posibile pentru clienţii lor.

    “Având în vedere competiţia acerbă pe piaţa de servicii financiare, o relaţie de încredere între clienţi şi instituţia lor este un factor decisiv pentru prosperitatea pe termen lung a oricărei companii. Interdependenţa relaţiilor digitale între toţi jucătorii de pe piaţa de servicii financiare mai are o implicaţie, aceea că, dacă o organizaţie are o problemă cu un serviciu digital (din cauza unei fraude, a unei scurgeri de date, a unui atac cibernetic etc.) efectele se pot răspândi la toate celelalte organizaţii din domeniu. Pentru că volumul, şi aşa mare, de cereri din partea clienţilor, pentru tranzacţii online, continuă să crească, toate companiile (clienţii care interacţionează cu platforme digitale, infrastructura, datele şi angajaţii lor) ar trebui să fie sigure şi pregătite. Este foarte important, prin urmare, să folosească soluţii specializate de prevenire a fraudelor care să le asigure clienţilor cel mai convenabil şi sigur serviciu posibil”, declară Ross Hogan, Kaspersky Lab Global Head of Fraud Prevention.