Tag: psd

  • Orban: Ne luptăm cu 28 de baroni roşii şi cu peste 1600 de satrapi locali, capabili de orice

    „Alegerile locale sunt cele mai dificile. Ne luptăm cu 28 de baroni roşii din 41 de judeţe şi cu peste 1600 de satrapi locali, primari în funcţie, care sunt capabili de orice pentru a se menţine în funcţie. Din cauza asta alegerile locate trebuie abordate cu toată seriozitatea, trebuie generate proiecte de dezvoltare care să convingă cetăţenii”, spune Ludovic Orban.

    El mai afirmă că trebuie demarată oo campanie de comunicare a proiectelor „foarte serioase, pentru a arăta că se poate şi în judeţele care au fost năpăstuite de PSD, ţinute în sărăcie şi subdezvoltare”

  • Guvernul Orban, în faţa moţiunii de cenzură. Al cincilea guvern care cade în patru ani? Nu este cam mult?

    Instabilitatea politică nu se vede decât în momente de cumpănă.  Când  nimănui nu-i pasă că se schimbă guvernul, este bine.

    Este bine? Cinci guverne în patru ani?

    *La 4 ianuarie 2017 Sorin Grindeanu este instalat ca prim-ministru, iar la 21 iunie 2017, este demis, printr-o moţiune de cenzură depusă de propriul său partid – o schizofrenie politică neîntâlnită în anii de după căderea comunismului. Acum Grindeanu, care a fost şef peste guvern doar 4 luni, reîntors în partid, ţintind din nou poziţia de premier, ameninţă: cine nu va veni la vot să dărâme guvernul Orban va fi exclus din partid (PSD).

    * La 16 ianuarie 2018, Mihai Tudose a demisionat, la presiunea propriului partid, PSD. Mandatul lui a fost de cinci luni şi jumătate. A plecat din PSD, a câştiga un mandat de europarlamentar în partidul lui Victor Ponta, s-a reîntors în PSD, îl înjură acum pe Ponta, şi scrie articole despre cât de mişto este social-democraţia.

    * La 4 noiembrie 2019, Viorica Dăncilă este demisă din poziţia de premier, cu largul concurs al propriulul său partid, PSD. Un mandat de zece luni.

    *La 5 februarie 2020, guvernul liberal al lui Ludovic Orban este demis. Mandat: 3 luni.

    *La 14 martie 2020, guvernul Orban este reistalat, cu ajutorul total al PSD.

    * Astăzi, 31 august 2020, acelaşi guvern va fi demis/nu va fi demis, cu susţinerea/nesusţinerea PSD.

    Nu este cam mult? Cinci-şase guverne în 4 ani?

    Situaţia este complet ridicolă. Dar dacă ar fi doar ridicolă, atunci râdem şi gata. Dar nu e doar aşa.

    Regimurile nedemocratice se nasc din astfel de momente de silă socială. Nu există un remediu pentru această silă socială. Nu există un remediu paşnic.

     

  • Dîncu: PSD revine la o stângă raţională. Vrem să pregătim o nouă generaţie de intelectuali

    „Este vorba de o rupere de ceea ce a fost greşit în trecut, de ceea ce a fost rău, să spunem aşa. În primul rând, este vorba de un anumit tip de conducere, mult prea autocratică şi cu foarte multe inconsecvenţe atât de natură ideologică, a poziţiei politice. În al doilea rând, este vorba de o mai mare stabilitate a proiectelor şi a oamenilor şi de un alt mod de a-i selecţiona pe cei pe care-i promovăm în spaţiul politic, în spaţiul public”, declară la RFI Vasile Dîncu cu privire la ce ar presupune ruperea de trecut, dorită de conducerea PSD.

    Întrebat dacă PSD se poate rupe de trecut, având la vârf oameni din vechea gardă, preşedintele Consiliului Naţional afirmă că un partid nu îşi poate schimba resursa umană „este noapte.

    „Tocmai aceasta vrem, în condiţiile Consiliului Naţional, în cadrul pe care ni-l va oferi Consiliul Naţional, vom încerca să reconstruim resursa umană, să aducem, să pregătim o nouă generaţie de intelectuali de stânga, să pregătim pe cei care vor ajunge în structurile administrative, dar în acest moment, eu cred că acest lucru se poate, atâta timp cât schimbăm cadrul în care funcţionează oamenii, schimbăm proiectul şi cred că oamenii pot să se adapteze, pentru că în această situaţie era vorba de câţiva oameni, foarte puţini, care au condus şi care în acest moment nu mai sunt în vârf”, adaugă preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

    Realizatorul emisiunii l-aîntrebat de ce ar vrea intelectualii de stânga să adere la un PSD în conducerea căruia se află oameni din vechea gardă, ca Lia Olguţa Vasilescu, Titus Corlăţean şi Claudiu Manda, iar replica lui Vasile Dîncu a fost: ”Sunt oameni din vechea gardă, dar care luaţi individual, fiecare a făcut ceva şi care în interior, dar şi în afară au fost votaţi de foarte multe ori şi au fanii lor. Sigur că dacă intelectualii nu se regăsesc în aceşti oameni, poate se regăsesc în alţii care sunt acum la vârf. Să nu uităm că a revenit la vârful partidului Sorin Grindeanu, care în acel moment a fost executat, ca să folosesc un termen un pic cam militar şi am revenit eu şi alţi oameni care suntem noi în această perioadă, chiar dacă am mai făcut politică în cadrul PSD-ului mai demult”.

    La remarca jurnalistului că Sorin Grindeanu a fost pus premier de mâna lui Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a afirmat: ”Da, evident acesta este un adevăr istoric, peste care nu putem trece, dar Sorin Grindeanu a fost cel care a renunţat până la urmă atunci şi şi-a păstrat identitatea de stânga, a primit încrederea oamenilor în acest moment, chiar dacă a fost actorul, protagonistul unui moment nefericit din istoria partidului şi am putea spune că OUG 13 a fost într-adevăr şi pentru România un eveniment care a marcat din păcate negativ istoria social-democraţiei din România”.

    Vasile Dîncu explică ce mesaje ar trebui să transmită PSD mai departe: ”Cel mai important program politic este să faci viaţa oamenilor din comunităţi mai bună, iar cel mai bun discurs este să poţi face dreptate socială. Acesta este pentru stânga cel mai bun discurs şi cel mai bun program. Mesajul principal pe care ar trebui să-l transmită în acest moment PSD-ul este acela că noi facem corecţii şi revenim la o stângă raţională, la o stângă care înţelege în acest moment criza prin care trecem, unde nu ideologia este cea mai importantă, ci este foarte importantă o acţiune concretă, o acţiune pragmatică (…). Unul din lucrurile importante care a fost spus la Congres a fost faptul că bătălia noastră principală, chiar dacă suntem în momentul unei moţiuni, nu este cu Guvernul, în acest moment, ci cu viitorul României”.

  • PSD trezeşte ”dinozaurii” partidului pentru a aduna voturi la alegerile locale

    Social-democraţii mizează în lupta pentru primării pe ”dinozaurii” din partid. Lia Olguţa Vasilescu, Marian Vanghelie, Nicolae Onţanu, dar şi Mihai Fifor sunt ”piesele de rezistenţă” scoase la înaintare. PSD speră astfel să-şi convingă nucleu dur de alegători să iasă la vot

    Când nu mai poţi folosi aparatul administrativ să-ţi adune voturi, scoţi jokerul din mână sau, faci ca PSD-ul! Reînvii dinozaurii partidului pentru a-ţi aduna voturi la alegerile locale. Pregăteşte-te să-o revezi în lupta primăria Craiovei pe Lia Olguţa Vasilescu. Candidatura acesteia a fost anunţată de soţul social-democratei, Claudiu Manda.

    De trei săptămâni, s-a trezit din somnul de patru ani şi Marian Vanghelie. Fostul primar al sectorului 5 anunţă scurt ”Merg către alegeri cu toată viteza”. Politician cu state vechi, ameninţă că va candida la primăria Capitalei, dacă Victor Ponta va decide să se bată cu Gabriela Firea. Cel mai degrabă, însă, Vanghelie va candida independent tot la sectorul 5, susţinut tacit de întreaga maşinărie a PSD-ului.

    Un alt nume uitat după suspendarea de la secotrul 2 este Niculai Onţanu. Acesta cică este susţinut de Alianţa ADER-PPU-SL. Însă, candidatura lui a fost anunţată de însuşi Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, pe care parlamentarii PSD l-au protejat de DNA, atunci când procurorii l-au acuzat de abuz în serviciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orban, despre moţiunea de cenzură: Arată iresponsabilitatea PSD, nu există niciun motiv

    Premierul Ludovic Orban acuză PSD de iresponsabilitate în ceea ce priveşte depunerea moţiunii de cenzură. 

    Ludovic Orban a declarat sâmbătă că Guvernul şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat.

    ”Să vii să depui moţiune de cenzură, fără niciun fel de motivaţie palpabilă, să creezi instabilitate politică şi instituţională într-o situaţie de criză, arată iresponsabilitatea acestui partid care se numeşte PSD. Nu există niciun motiv pentru o astfel de moţiune de cenzură. Guvernul şi-a făcut datoria faţă de România cu vârf şi îndesat. (…) Mergem în faţa românilor cu fruntea sus, putem să ne uităm în ochii oamenilor”, a spus Orban.

  • Iohannis,atac la PSD pe legea carantinării:Poate să coste viaţa a zeci, poate chiar a sute de români

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este „siderat” şi surprins de „acest cinism exagerat” al PSD în privinţa reacţiei în Parlament pe legea carantinării. „Poate să coste viaţa a zeci, doamne fereşte, poate chiar a sute de români”, a spus Iohannis.

    Iohannis s-a arătat îngrijorat de faptul că, în România, efectele pandemiei devin din ce în ce mai vizibile, după ce, doar marţi, au fost 637 de cazuri noi, iar 30 de români au murit din cauza acestei boli.

    „Este greu de imaginat cum pot fi unii care umblă pe la televizor, pe stradă, şi spun că nu este niciun pericol, că putem să ne relaxăm, că de fapt boala asta este una uşoară. Ba alţii chiar, adepţii unor teorii conspiraţioniste, spun că nici nu există boala. Această boală, din păcate, există. Este o boală grea şi cu un impact devastator asupra lumii, dar şi asupra României, din păcate”, a spus Iohannis, care a amintit faptul că, săptămâna trecută a transmis să se renunţe la disputele politice, pentru a combate epidemia.

    În acest context, Iohannis a spus că este „siderat” de modul în care a reacţionat şi reacţionează PSD în privinţa Legii carantinării.

    „Vă spun drept că sunt siderat de felul în care PSD a reacţionat şi reacţionează în Parlament acum, când este în discuţie o lege foarte importantă, legea care reglementează izolarea persoanelor bolnave şi carantinarea persoanelor. Este o lege care a fost introdusă în Parlament în regim de urgenţă şi toată lumea, pe bună dreptate, s-a aşteptat să fie discutată în regim de urgenţă, fiindcă este nevoie de ea. Este urgentă nevoie de această lege. PSD a venit cu argumente care pur şi simplu sunt false. Ziceau că trebuia să vină Guvernul mai repede cu această lege, or Guvernul nu avea cum să vină cu această lege până când nu s-au publicat argumentele Curţii Constituţionale”, explică preşedintele.

    Acesta a mai spus că „raţiunea unei dezbateri parlamentare este tocmai de a găsi cea mai bună formă de lege”, referindu-se la reclamaţia PSD cum că legea nu este bine făcută.

    „Putem să constatăm că PSD tergiversează această discuţie. Şi trebuie să recunosc că şi pe mine mă surprinde acest cinism exagerat de care dă dovadă PSD, tergiversând adoptarea acestei legi. Şi, în acest fel, ce se întâmplă de fapt este că PSD privează Guvernul de un instrument foarte important, absolut necesar în combaterea acestei epidemii. Privează Guvernul de acest instrument, care reglementează izolarea şi carantinarea. Vă spun drept – este extrem de trist, este şocant, fiindcă această tergiversare, prin care PSD probabil vrea să pară important sau interesant, poate să coste viaţa a zeci, doamne fereşte, poate chiar a sute de români”, a mai spus şeful statului.

    Klaus Iohannis a reluat apelul către Parlament: „Finalizaţi discuţiile! Aprobaţi o formă bună pentru această lege! Altfel, veţi fi, moralmente, răspunzători de moartea poate a zeci sau chiar a sute de români! Acest comportament, această tergiversare este intolerabilă!”.

    Legea carantinării a trecut de votul Camerei Deputaţilor şi se află, în prezent, la Senat.

  • Doi deputaţi PSD au făcut scandal într-un fast-food din Capitală, după ce au refuzat să poarte mască de protecţie

    Doi parlamentari PSD au fost amendaţi, marţi dimineaţa, de poliţiştii din Capitală, după ce au refuzat să poarte mască de protecţie într-un fast-food din sectorul 3 şi au făcut scandal.

    Aceştia sunt deputaţii PSD Ioan Stativă (stânga) şi Adrian Solomon (dreapta).

    Potrivit Poliţiei Capitalei, marţi dimineaţa poliţiştii au fost solicitaţi de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, după ce un bărbat care se afla în interiorul localului a refuzat să poarte mască şi a devenit recalcitrant.
    În timpul discuţiilor purtate de poliţişti cu bărbatul, acesta le-a adresat expresii jignitoare şi a avut o atidudine sfidătoare. Acesta era însoţit de un alt bărbat care a avut un comportament similar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre cei mai importanţi oameni din PSD anunţă public că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din toamnă

    Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă. El a invocat „numeroase dezamăgiri şi revolte în calitate de membru PSD” şi a punctat că „epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România”.

    „După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile şi priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simţit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol. Anunţ public, astăzi (luni n- n.red.), că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă. Despre motivele acestei decizii previzibile am tot vorbit, dar o să le punctez încă o dată pe scurt: în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri şi revolte în calitate de membru PSD. Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, în care politica pumnului în gură a consfinţit dictatura absolută a unui individ ce a adus şi promovat în conducerea PSD-ului multe nulităţi, a căror singură calitate a fost aceea de a lătra la ordin şi de a asculta cu sfinţenie comanda <Stăpânului>”, a scris, luni, pe Facebook, Robert Negoiţă.

    Primarul Sectorului 3 a mai spus că „aceste personaje au reuşit, ulterior dispariţiei <jupânului> Dragnea, performanţa istorică de a propune şi susţine un personaj ca Viorica Dăncilă ca reprezentant PSD” în cursa pentru cea mai înaltă funcţie publică din România, cea de preşedinte al ţării.

    „O nouă ruşine, fără precedent în istoria partidului. După acest fiasco, previzibil pentru orice om de bun simţ, PSD-ul arată că este o structură mult prea slăbită de aceste <căpuşe> care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate şi ţinându-l captiv în vremuri trecute. Aceşti paraziţi se ştiu foarte bine. Despre ei am vorbit şi în trecut, dar, din nefericire, ei par că înving trecerea timpului şi rămân să sugă sângele acestui partid, cred eu, până la moartea organismului gazdă”, a adăugat Negoiţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Domnul” Covid este temă de campanie în PSD pentru următoarele şapte zile, cu oamenii lui Ciolacu în rolul salvatorilor


    PSD amestecă iar pandemia cu campania electorală. Oamenii lui Ciolacu au fost instruiţi să-ţi spună că PNL e responsabil de criza COVID-19. Un document intern al PSD arată ce indicaţii au primit liderii PSD din ţară.

    Şefii PSD vor face conferinţe de presă în care îţi spun că Orban nu a făcut nimic.PSD: PNL ţine România închisă în frică şi teroare, în timp ce toată Europa anunţă măsuri de relaxare şi relansare economică.

    Am obţinut pentru tine punctajul pe care Marcel Ciolacu l-a trimis tuturor liderilor PSD, pentru a da mesaje unitare.
    În zilele următoare, social-democraţii trebuie să-ţi transmită, insistent, câteva critici la adresa PNL.

    Îţi vor spune că ” Greul crizei pandemiei a fost dus de autorităţile locale, nu de guvern, iar liderii PNL în frunte cu Orban şi Rareş Bogdan au dat cel mai rău exemplu prin încălcarea sfidătoare a restricţiilor în vigoare.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD propune „o taxă tip Robin Hood pe supra-profitul distribuitorilor de gaze”

    PSD a propus în Parlament „o taxă tip Robin Hood pe supra-profitul distribuitorilor de gaze, pentru că românii nu trebuie să plătească factura incompetenţei liberale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a social-democraţilor.

    „Guvernarea Orban a sufocat economia şi a stabilit un record negru de 10 mii de şomeri pe zi la final de mai. Numărul locurilor de muncă distruse va ajunge la peste 600.000 la final de iunie, iar ceea ce e mai rău abia acum urmează”, se arată în postarea PSD.

    Potrivit social-democraţilor, euro e cotat aproape de 5 lei în a doua parte a anului, „deci vin scumpiri masive”.

    „Oamenii nu mai au economii din care să trăiască. PNL le-a promis românilor că facturile la gaze scad în urma liberalizării, dar marii furnizori străini menţin preţurile mărite. De aceea, PSD a propus în Parlament o taxă tip Robin Hood pe supra-profitul distribuitorilor de gaze. Românii nu trebuie să plătească factura incompetenţei liberale”, se mai arată în postare.

    Guvernul a luat, în şedinţa de joi, măsuri pentru a definitiva liberalizarea pieţei gazelor naturale.

    „Sunt convins că această liberalizare va duce la o scădere cu un procent între 10-15% şi mă aştept ca în perioada imediat următoare, în cursul lunii iulie, cel mai târziu la începutul lunii august, acest lucru să se vadă şi în facturile cetăţenilor”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

BusinessMagazin