De la inceputul anului, Guvernul a supus dezbaterii publice
proiectul introducerii unei taxe pe viciu, care se referea si la
produsele de tip fast-food. Daca aceasta ar intra in vigoare,
influenta asupra comportamentului de consum va fi cat se poate de
nesemnificativa, sustin specialistii chestionati de BUSINESS
Magazin.
“Taxa pe acest tip de produse nu are rolul de a educa, pentru
ca, in lipsa unor demersuri puternice de educare, orice masura
punitiva nu poate da efectele scontate”, sustine profesorul
Gheorghe Mencinicopschi, directorul stiintific al Institutului de
Cercetari Alimentare (ICA). Mencinicopschi aminteste de exemplul
legii referitoare la alimentele care pot fi comercializate in
incinta scolilor. In acel caz, interdictia de vanzare a produselor
fast-food nu s-a corelat cu niciun fel de educatie a parintilor si
a copiilor in privinta alimentatiei, asa incat acestia trec strada
si isi cumpara in continuare tot gustari “nesanatoase”. “Parintii
trebuie sa fie exemple, urmand ca, prin cunostintele lor si prin
exemplul lor personal sa ii instruiasca pe copii. In aceeasi
postura de educatori trebuie sa se regaseasca si gradinitele,
scolile, universitatile si mass-media”, sustine profesorul.

Intarind spusele sefului ICA, nutritionistul Marius Preda
considera ca introducerea taxei pe fast-food are in vedere numai
aducerea unor venituri suplimentare la bugetul sanatatii si nu
reflecta nicidecum o grija brusca fata de starea de sanatate a
oamenilor. “Pentru ca fast-food-ul a intrat deja in viata multora,
o eventuala crestere a preturilor ca efect al taxei nu va reusi sa
limiteze preferinta consumatorilor pentru acest gen de produse”,
spune Preda.