BusinessMagazin

Tag: majoritate

  • 65% dintre utilizatorii de internet din Europa au făcut cumpărături online anul trecut. Doar 18% din români cumpără online

    Dacă majoritatea britanicilor (87%) fac cumpărături online, în România situaţia este inversată, doar 18% din români cumpără online, astfel România ocupă ultimul loc din Europa la acest capitol. Potrivit aceluiaşi sondaj Eurostat, 30% dintre bulgari au achiziţionat online, iar Ungaria se apropie de un procent de 50%.

    Îmbrăcămintea şi articolele sportive sunt cele mai populare categorii în Europa. 60% dintre cumpărătorii online au achiziţionat unul sau mai multe articole din aceste categorii. La polul opus se află medicamentele şi materialele de e-learning.

    Majoritatea cumpărătorilor online (88%) au făcut achiziţii de la retaileri din propria ţară, însă procentul celor care au făcut cumpărături online de la magazine din altă ţară este în creştere, unul din trei cumpărători a realizat o achiziţie la un retailer din altă ţară.
     

  • Povestea incredibilă a oraşului care a costat o avere şi are doar o mână de locuitori

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ

  • Cum arată apartamentul din New York al lui Donald Trump – GALERIE FOTO

    Averea colosală a lui Donald Trump nu mai surprinde pe nimeni, mai ales de când omul de afaceri a intrat în cursa pentru nominalizarea republicană drept candidat pentru preşedinţia Statelor Unite.

    Apartamentul său din New York, de tip penthouse, a reuşit totuşi să surprindă prin opulenţa elementelor prezente, majoritatea în nuanţe de auriu.Murale atent elaborate, candelabre strălucitoare şi coloane din marmură de Carrera au stat ca fundal pentru o sesiune foto din 2010 cu Donald Trump, soţia Melania şi fiul lor Barron.

  • Omul care are 1.497 de carduri de credit. A fost numit “Mr. Plastic Fantastic”

    Walter Cavanagh are 1.497 de carduri de credit valide pentru care are o sumă disponibilă de 1.7 milioane de dolari.
    Cartea de recorduri Guinness i-a oferit titlul de “Mr. Plastic Fantastic” încă din 1971. Acesta are cel mai lung portofel din lume: are 76 de metri lungime şi cântăreşte 17.6 kg. Portofelul poate ţine până la 800 de carduri de credit, însă Cavanagh îşi tine majoritatea cardurilor într-un seif.

    “Am început să colecţionez carduri încă din 1960 când am făcut un pariu cu un prieten. Care strânge cele mai multe carduri la finalul unui an. Eu am câştigat”, spune el. Are carduri de credit de la benzinării, baruri, companii aeriene şi chiar de la un magazin de îngheţată din Texas. Cardurile au limite diferite, dar în total Walter Cavanagh are disponibil în orice moment 1.7 milioane de dolari.

    Până acum o singură companie, J.J Newberry Co., a refuzat să-i facă un card de credit. Însă asta s-a întămplat cu mult timp în urmă, în anii 70.

  • Povestea tânărului fără casă care zboară la clasa I fără să plătească şi spune că oricine ar putea să-i urmeze exemplul

    Ben Schlappig are 25 de ani şi este un blogger axat pe turism. Nu are o casă fiindcă îşi petrece majoritatea timpului în aer, zburând la clasa I – fără să plătească de cele mai multe ori. El a declarat într-un interviu acordat Business Insider că oricine ar putea să obţină bilete la clasa I gratis. ”Poate suna ca un clişeu, dar îmi trăiesc visul”, a declarat Schlappig.  

    Blogul lui se numeşte ”One Mile at a Time” şi are peste 34.000 de followeri pe Twitter şi peste 55.000 de followeri pe Instagram. Călătoritul este mai mult decât un hobby pentru Schlappig, este aproape o obsesie. ”De la o vârstă fragedă, tot ce mi-am dorit să fac a fost să zbor”, a declarat el pentru Business Insider.  Obsesia s-a transformat însă într-un job real. Îşi câştigă existenţa datorită blogului său şi a afacerii de consultanţă în turism pe care o deţine. Este cunoscut mai ales pentru călătoriile sale în jurul lumii gratis, folosindu-se de cardurile de fidelitate ale companiilor aeriene (frequent-flyer) şi de bonusurile de pe cartea de credit.

    În 2015  Schlappig a zburat aproximativ 500.000 mile şi a petrecut mai mult timp în afara Statelor Unite ale Americii decât în ţara sa de origine. De Revelion a zburat în Maldive cu un zbor la clasa I cu Etihad. Cum a reuşit să facă acest lucru?

    ”Când pasagerii trec pe la clasa I presupun că oamenii de acolo sunt multimilionari şi plătesc mii de dolari ca să ocupe locurile respective. Dar nu este aşa, în majoritatea cazurilor, cei care ocupă acele locuri nu au plătit pentru acestea. Sunt mai ales oameni care au făcut un efort mai mare decât alţii de a acumula mile pe cardurile lor de fidelitate”, a declarat Schlappig. 

    Ghidat de pasiunea lui, Schlappig a decis în urmă cu doi ani să îşi vândă apartamentul din Seattle şi toate lucrurile din acesta. ”Sunt vagabond în mod voluntar”, a declarat el. Îşi petrece majoritatea timpului zburând sau cazat la hoteluri din toată lumea. Zboară internaţional cel puţin o dată pe săptămână şi încearcă să nu stea în acelaşi loc mai mult de trei zile. Majoritatea nopţilor petrecute de el la hotel sunt plătite prin programele de loialitate ale companiilor de la care a obţinut cardurile sale de creit. Toate lucrurile sale încap într-un bagaj de mână şi spune că prin acest mod de viaţă, economiseşte banii pe care i-ar plăti pe chirie, pe o maşină sau orice alte costuri ce le-ar implica traiul într-un loc fix. Preferă în schimb să zboară la clasa I şi să stea la hoteluri de cinci stele, astfel că Schlappig spune că ajunge să cheltuie aceiaşi bani pe care i-ar cheltui dacă ar sta într-un singur loc.

    Totuşi, valoarea călătoriilor sale este mult mai mare decât banii cheltuiţi de el: ”Costul de retail al călătoriilor mele din 2015 este de peste un milion de dolari, iar eu am cheltuit mult mai puţin decât atât.” Schlappig a început să acumuleze mile de la 14 ani, când a văzut că United Airlines oferea 5.000 de mile bonus pentru un segment de zbor.

    Şi-a convins părinţii să îi plătească zborurile interne, iar până la 15 ani, ajunsese să zboare aproape în fiecare weekend. ”Mi-a plăcut, dar ca să fiu sincer, chiar şi eu credeam că sunt uşor nebun”, a declarat el pentru Business Insider. A ajuns să acumuleze mile gratuite pe care le-a folosit pentru zborurile anuale ale familiei în Germania, de unde erau părinţii săi originari, iar de atunci a învăţat să îşi transforme pasiunea într-o profesie şi într-un stil de viaţă.

     

  • Povestea tânărului fără casă care zboară la clasa I fără să plătească şi spune că oricine ar putea să-i urmeze exemplul

    Ben Schlappig are 25 de ani şi este un blogger axat pe turism. Nu are o casă fiindcă îşi petrece majoritatea timpului în aer, zburând la clasa I – fără să plătească de cele mai multe ori. El a declarat într-un interviu acordat Business Insider că oricine ar putea să obţină bilete la clasa I gratis. ”Poate suna ca un clişeu, dar îmi trăiesc visul”, a declarat Schlappig.  

    Blogul lui se numeşte ”One Mile at a Time” şi are peste 34.000 de followeri pe Twitter şi peste 55.000 de followeri pe Instagram. Călătoritul este mai mult decât un hobby pentru Schlappig, este aproape o obsesie. ”De la o vârstă fragedă, tot ce mi-am dorit să fac a fost să zbor”, a declarat el pentru Business Insider.  Obsesia s-a transformat însă într-un job real. Îşi câştigă existenţa datorită blogului său şi a afacerii de consultanţă în turism pe care o deţine. Este cunoscut mai ales pentru călătoriile sale în jurul lumii gratis, folosindu-se de cardurile de fidelitate ale companiilor aeriene (frequent-flyer) şi de bonusurile de pe cartea de credit.

    În 2015  Schlappig a zburat aproximativ 500.000 mile şi a petrecut mai mult timp în afara Statelor Unite ale Americii decât în ţara sa de origine. De Revelion a zburat în Maldive cu un zbor la clasa I cu Etihad. Cum a reuşit să facă acest lucru?

    ”Când pasagerii trec pe la clasa I presupun că oamenii de acolo sunt multimilionari şi plătesc mii de dolari ca să ocupe locurile respective. Dar nu este aşa, în majoritatea cazurilor, cei care ocupă acele locuri nu au plătit pentru acestea. Sunt mai ales oameni care au făcut un efort mai mare decât alţii de a acumula mile pe cardurile lor de fidelitate”, a declarat Schlappig. 

    Ghidat de pasiunea lui, Schlappig a decis în urmă cu doi ani să îşi vândă apartamentul din Seattle şi toate lucrurile din acesta. ”Sunt vagabond în mod voluntar”, a declarat el. Îşi petrece majoritatea timpului zburând sau cazat la hoteluri din toată lumea. Zboară internaţional cel puţin o dată pe săptămână şi încearcă să nu stea în acelaşi loc mai mult de trei zile. Majoritatea nopţilor petrecute de el la hotel sunt plătite prin programele de loialitate ale companiilor de la care a obţinut cardurile sale de creit. Toate lucrurile sale încap într-un bagaj de mână şi spune că prin acest mod de viaţă, economiseşte banii pe care i-ar plăti pe chirie, pe o maşină sau orice alte costuri ce le-ar implica traiul într-un loc fix. Preferă în schimb să zboară la clasa I şi să stea la hoteluri de cinci stele, astfel că Schlappig spune că ajunge să cheltuie aceiaşi bani pe care i-ar cheltui dacă ar sta într-un singur loc.

    Totuşi, valoarea călătoriilor sale este mult mai mare decât banii cheltuiţi de el: ”Costul de retail al călătoriilor mele din 2015 este de peste un milion de dolari, iar eu am cheltuit mult mai puţin decât atât.” Schlappig a început să acumuleze mile de la 14 ani, când a văzut că United Airlines oferea 5.000 de mile bonus pentru un segment de zbor.

    Şi-a convins părinţii să îi plătească zborurile interne, iar până la 15 ani, ajunsese să zboare aproape în fiecare weekend. ”Mi-a plăcut, dar ca să fiu sincer, chiar şi eu credeam că sunt uşor nebun”, a declarat el pentru Business Insider. A ajuns să acumuleze mile gratuite pe care le-a folosit pentru zborurile anuale ale familiei în Germania, de unde erau părinţii săi originari, iar de atunci a învăţat să îşi transforme pasiunea într-o profesie şi într-un stil de viaţă.

     

  • A long time ago in a galaxy far, far away: lucruri mai mult sau mai puţin ştiute despre fenomenul Star Wars

    „În ziua când a avut loc lansarea eram pe Coasta de Est şi participam la o emisiune de radio“, povesteşte Gary Kurtz, unul dintre producătorii Star Wars. „Pe la mijlocul emisiei, un ascultător a intrat în direct şi a început să dea tot felul de detalii despre film. I-am spus că ştie destul de multe lucruri, dat fiind că eram abia în ziua lansării filmului, iar el mi-a răspuns că l-a văzut deja de patru ori. În momentul acela mi-am dat seama că ceva se întâmplă“. Ziua Star Wars a adus „o nouă eră pentru genurile science-fiction şi fantasy. A deschis apetitul lumii întregi pentru aceste poveşti, pentru că a reuşit să traducă ceva complicat pe înţelesul oamenilor. A fost şi este un moment definitoriu în istoria filmului“, explică debutul fenomenului Star Wars Robert Muratore, producător al documentarului The people vs. George Lucas.

    „I HAVE A BAD FEELING ABOUT THIS!“

    Câteva generaţii mai târziu, curiozitatea faţă de noul film din universul Star Wars este mai mare ca oricând. Este o stare pe care o putem numi, simplu, mania Star Wars. Ca multe dintre lucrurile care schimbă lumea, Star Wars a pornit nesigur şi are o poveste de dezvoltare inspiraţională.

    Povestea spune că George Lucas nu reuşea să termine scenariul lui Star Wars; avea firul evenimentelor în minte, dar nu reuşea să îl transpună într-un format pe care să îl poată prezenta caselor de producţie. Apoi şi-a adus aminte de un text pe care îl citise în facultate, „Eroul cu o mie de feţe“, o explorare a miturilor universale. Lucas a recitit studiul semnat de Joseph Campbell şi a înţeles ce avea de făcut: să concentreze întreaga poveste în jurul unui singur personaj, Luke Skywalker, şi al drumului pe care acesta îl avea de urmat.

    Lucas nu a avut însă mare încredere în filmul său, fapt ilustrat cel mai bine de un celebru pariu pe care regizorul l-a pus cu bunul său prieten Steven Spielberg. În timpul filmărilor pentru Star Wars, Lucas a făcut o vizită la studioul unde Spielberg pregătea un alt clasic al anilor ’70, Întâlnire de gradul III. „George era extrem de supărat, credea că Star Wars nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor lui“, a povestit Spielberg într-un interviu acordat celor de la Turner Classic Movies. „Credea că a făcut un film pentru copii. Aşa că a venit la mine şi mi-a spus că Întâlniri de gradul III o să aibă mult mai mult succes decât Star Wars, că o să fie cel mai de succes film din toate timpurile. Mi-a propus şi un pariu: 2,5% din încasările Star Wars pentru 2,5% din încasările mele. I-am spus că sunt de acord“.

    Întâlnire de gradul III a fost într‑adevăr un hit, generând venituri de 303 milioane dolari. Însă Lucas a fost adevăratul câştigător, iar, pentru Spielberg, pariul s-a dovedit a fi mai mult decât inspirat. După calculele celor de la Time, 2,5% din încasările Star Wars i-au adus lui Spielberg în jur de 40 de milioane de dolari. „Filmul meu a fost o poveste de succes, dar Star Wars a fost un fenomen“, spune Spielberg, precizând că „George îmi trimite şi azi bani în contul acelui pariu“.

    După primul film din serie, George Lucas a devenit proprietarul francizei, el închiriind practic drepturile celor de la 20th Century Fox. Cu banii obţinuţi, Lucas a pus bazele Industrial Light & Magic, compania de efecte vizuale care a semnat sute de filme în anii ce au urmat. Regizorul a mers chiar mai departe, creând o companie de cercetare pentru a găsi noi metode de a edita efecte de sunet sau vizuale; acea companie a inventat multe dintre sistemele folosite astăzi de marile case de producţie. În caz că nu aţi ghicit, compania în cauză se numeşte Pixar. George Lucas are astăzi o avere estimată la 5 miliarde de dolari, ocupând locul 309 în topul Forbes 500 miliardari.

    „HE IS THE CHOSEN ONE. SURELY YOU MUST SEE IT“

    De ce a generat însă Star Wars un val de entuziasm nemaiîntâlnit? Ce a diferenţiat povestea cavalerilor Jedi de altele? „Cred că este important să înţelegem de cine a fost bine primită“, explică sociologul Andrei Boţeşteanu: „Pentru un segment considerabil de public, Star Wars îmbină dozele potrivite de nostalgie şi optimism. În sfârşit, nu mai e nevoie să consume Star Wars clandestin, ci o pot face ca oamenii, în HD şi la vedere, public. Orgoliul acestui public e şi el mângâiat, fiind în cele din urmă recunoscuţi ca demni de a fi vizaţi de promovarea Disney. Contăm şi putem să arătăm asta cu gadgeturi şi cu alte lucruri disponibile în România. Celălalt segment de public, mai tânăr, primeşte Star Wars aşa cum primeşte şi moda. Este o atitudine consumeristă, de apartenenţă la „the next big thing“. Este un public mai puţin fidel personajelor, cât universului Star Wars, probabil un public care va sesiza mai degrabă lipsa efectelor speciale decât arta trucurilor de cameră folosite la filmele mai vechi din serie.“

    Privind înapoi la anii ’70, devine clar că Star Wars a fost construit pentru succes din mai multe puncte de vedere. Pentru a înţelege fenomenul Star Wars, trebuie să înţelegem contextul. Încă de la sfârşitul secolului XIX genul science-fiction devenise extrem de popular, mai ales datorită unor autori precum Jules Verne sau H.G. Wells. Această tendinţă a continuat şi în secolul XX, când poveştile au devenit mai complexe şi mai sofisticate. În anii ’70 exista deja o listă lungă de autori consacraţi, dintre care trebuie amintiţi Isaac Asimov, Philip K. Dick, Ray Bradbury sau Larry Niven; aceştia au adus o nouă dimensiune genului, dezvoltând lumi şi personaje aparte.

    Evoluţia filmelor science-fiction a fost una similară, fapt explicat prin costurile foarte mici de producţie de la acea vreme. Dacă pentru un western, un alt gen foarte popular la acea vreme, producătorii aveau nevoie de costume, de cai sau de mai multe decoruri, toate acestea ridicând costul unui film, în cazul SF-urilor toate acestea puteau fi înlocuite prin efecte speciale. Iar la acea vreme efectele nu presupuneau investiţii precum cele de astăzi; spre exemplu, puţini au remarcat probabil că atunci când nava pilotată de Han Solo trebuie să treacă printr-un câmp de asteorizi, una dintre pietre este de fapt un cartof, iar alta un pantof. Explicaţia este una simplă: oamenii nu erau obişnuiţi cu efectele speciale şi nu aveau aşteptări, iar asta permitea producătorilor să folosească diverse trucuri pentru a simula obiecte sau acţiuni. Cu alte cuvinte, filmele şi serialele science-fiction au devenit apreciate de casele de producţie pentru că erau ieftine şi relativ uşor de realizat.

    Deşi genul science-fiction era popular, filmele de profil nu aveau încă rezultate extraordinare la box-office. 2001: A Space Odyssey, filmul lui Kubrick lansat în 1968, a obţinut din încasări sub 60 de milioane de dolari. Acest lucru avea să se schimbe însă în 1977, anul în care două filme SF au ocupat primele poziţii în topul celor mai profitabile producţii.

  • În aşteptarea noului Centru Vechi

    Cât ne costă închiderile din Centrul Vechi?

    Există alte zone de interes pentru proprietarii care şi-au crescut afaceri în centrul istoric al capitalei?

    Ce afaceri generează Centrul Vechi şi cu cât vor fi reduse acestea, odată cu aplicarea legii promulgate de preşedintele României?

    Ce investitori şi antreprenori sunt interesaţi în continuare de Centrul Istoric?

    La ce costuri se ridică valoarea consolidărilor pentru clădirile vizate de legea recent promulgată?

    Ajung la Lupoaică, locul de întâlnire pentru majoritatea celor care ies în Centrul Vechi. Un domn în jur de 50 de ani, cu fular cu model Burberry, mă întreabă: „Is this the Old City“?, indicând Piaţa Unirii, cu luminile de sărbători proaspăt aprinse, direcţie spre care mergea majoritatea mulţimii. „No, actually this is it“ – îi arăt eu strada Lipscani, mai degrabă întunecată, încă nedecorată cu lumini de sărbătoare şi pe care se plimbă doar câţiva oameni. „Are you sure?“ întreabă domnul cu fular şi înaintează totuşi uşor ezitant, după ce îi confirm. Mă adâncesc şi eu în Centrul Istoric şi constat că ghirlandele luminoase ce legau în vara aceasta clubul La Muse, ce funcţiona în foaierul teatrului de pe Lipscani, de partea cealalată, unde se află magazinul H&M, nu sunt aprinse.

    Vizavi de H&M, se află şi un cordon galben al Poliţiei Locale care interzice intrarea pe coridorul unei clădiri părăsite, ce adăposteşte în faţă o veche cabină de telefon şi numeroase desene graffiti. Pe Smârdan nu mai există nicio urmă care să indice că aici a funcţionat restaurantul Taverna Racilor, care fusese inaugurat în urmă cu doar trei luni, la fel şi firma luminoasă care îşi atrăgea vizitatorii în clubul de noapte de alături. Barul La Comedie, aflat lângă teatrul omonim, funcţionează în schimb în continuare. Sucursala BCR care funcţiona vizavi de Banca Naţională a României îşi anunţa mutarea încă de la data de 14 octombrie, clădirea fiind acum goală. Divan Express, aflat de mai mulţi ani într-o clădire de pe Strada Franceză şi de care îmi amintesc că era atent decorată în interior în stil turcesc, îşi trimite clienţii în fast-food-ul din Piaţa Romană: „Pentru că o parte din clădirea în care activăm noi în Centrul Vechi nu corespunde din punct de vedere al siguranţei la incendiu, ne mutăm“.

    Gabroveni pare cea mai afectată: Biutiful, restaurantul de lux din grupul Fratelli, anunţă că „Pentru moment este închis“, iar Mojo, pubul despre care ştiam că a fost deschis de un britanic şi care funcţiona încă din 2009 pe trei niveluri, are de asemenea lacăte pe uşă. Mesaje cu „de închiriat“ ori „în curs de relocare“ sau  „ne-am relocat“ sunt răspândite pe toate străzile Centrului Vechi, iar din unele se distinge chiar revolta celor ce le-au deschis: „Nomad Skybar funcţionează într-o clădire consolidată, pe baza Autorizaţiei de funcţionare emisă de Primăria Sectorului 3, Autorizaţiei de Construcţie emisă de PMB, Autorizaţiei de Construcţie pentru firme luminoase emise de PMB, Autorizaţiei de Mediu emisă de ANPM, Autorizaţiei Sanitar -Veterinară emisă de DSPMB şi a Avizului de Securitate la Incendiu emisă de ISU. Conform modificării legislaţiei de la 5 noiembrie, peste noapte şi fără termen de implementare, suntem nevoiţi să închidem locaţia până la alinierea totală la normele actuale de funcţionare şi de transformare a avizului ISU în autorizaţie ISU. Majoritatea covârşitoare a locaţiilor de orice fel din România, inclusiv instituţii publice foarte importante, se află în aceeaşi situaţie Menţionăm că securitatea a fost şi rămâne obiectivul principal. Orice măsură suplimentară propusă, inclusiv colaborarea cu o firmă privată de pompieri cu maşina închiriată în faţa locaţiei pentru prevenirea 100% a riscului de incendiu, ne-a fost refuzată.  Locaţii ca ale noastre funcţionează peste tot în lume în condiţii identice cu ale noastre. Mulţumim pentru înţelegere. Ne vedem în decembrie!“. Mesajele din Centrul Istoric sunt relevante pentru atitudinea antreprenorilor ce şi-au întemeiat afaceri aici. Dintre antreprenorii contactaţi de Business Magazin, unii au declarat că nu vor să discute subiectul legii privind interzicerea funcţionării în spaţii cu risc seismic clasa I. „Nu încă, poate peste o săptămână, nu vreau să atrag mai mult rău“, îmi spunea la telefon, pe un ton realmente trist, un om de afaceri britanic ce miza pe dezvoltarea centrului istoric pentru afacerea sa; un altul vorbea despre o relocare, tot în Centrul Istoric, iar un al treilea, despre încercarea de a obţine o expertiză, ţinând cont de faptul că cea mai recentă data tocmai din anul 1993. 


    CÂT PIERDE CENTRUL VECHI DE FAPT?

    O statistică mai exactă a situaţiei o oferă însă Octav Dura, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric (ACCI), care reprezintă 60% din cele peste 200 de locaţii din Centrul Vechi. ACCI este formată din peste 50 de membri, iar fiecare dintre ei deţine între una şi trei locaţii (grupul City Grill are trei locaţii, Saint Patrick’s – două, Freddo – trei, Vintage – patru). „Astăzi în Centrul Istoric sunt încadrate în clasa I de risc seismic 14 clădiri, din peste 200 ale comercianţilor ce funcţionează aici, astfel că sunt afectate în jur de 5% din afacerile din Centrul Istoric; sunt într-adevăr afaceri în care oamenii au investit, dar nu trebuie să gândim că se va închide Centrul Istoric din cauză că 5% au fost nevoiţi să închidă“, descrie Dura situaţia. Pe site-ul Primăriei Bucureşti se află o listă de 176 de clădiri încadrate la clasa I de risc seismic – pericol public, iar alte 182 de clădiri sunt clasate la clasa I de risc seismic, majoritatea fiind aflate în centrul oraşului. Cele mai multe dintre acestea se află însă în centru, iar Dura explică mai exact cum este delimitat spaţiul comercial al centrului istoric: „Centrul Istoric este delimitat de zona Bulevard – de la statuia lui Mihai Viteazu până-n Cheiul Dâmboviţei – şi între Calea Victoriei şi bulevardul I. C. Brătianu“. Potrivit lui, parte din oamenii de afaceri ce îşi aveau activitatea între aceste limite încearcă să se relocheze în spaţiile reabilitate disponibile, aflate tot în zona Centrului Vechi.

  • A câştigat aproape 3 milioane de dolari la loterie, iar în câţiva ani a pierdut toată averea. Acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală

    Callie Rogers avea 16 când a câştigat, în 2003, aproape 3 milioane de dolari la loterie. Adolescenta a promis că va cheltui responsabil bani, dar acest lucru nu s-a întâmplat. 

    Nouă ani mai târziu Callie avea doi copii şi majoritatea averii dispăruse. Ea a cheltuit bani pe operaţii estetice, petreceri şi nu mai puţin de 380.000 de dolari pe cocaină. Şi-a dat seama că aceste cheltuieli nesăbuite şi stilul de viaţă excentric au fost cauzate de faptul că a fost molestată când era doar un copil.

    “Am sperat că banii o să mă facă fericită, că o să uit ce s-a întîmplat. Dar, la doar câteva săptămâni după ce am câştigat la loto, mi-am dat seama ca asta nu se va întămpla, că o să mă gândesc tot timpul la ceea ce mi-a făcut acel bărbat”, a declarat ea pentru The Sun.

    Callie Rogers s-a recăsătorit, iar acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală.

  • Credeaţi că Biserica Ortodoxă Română face mulţi bani? Într-un stat european, biserica a câştigat mai mult decât McDonald’s

    Veniturile Bisericii din Anglia sunt mai mari decât cele ale McDonald’s, potrivit unui studiu publicat ieri. Veniturile bisericii s-au ridicat la 1,4 miliarde de lire sterline în 2013, în vreme ce lanţul de restaurante a obţinut doar 1,37 miliarde de lire sterline.

    Cu alte cuvinte, Biserica din Anglia ar fi putut plăti fiecare Big Mac, McChicken sau McFlurry vândut de McDonald’s anul trecut în Marea Britanie.

    Majoritatea banilor provin din taxe pentru slujbe, închirierea unor spaţii, intrări la catedrale sau din vânzarea de suveniruri.

    Credincioşii din cele peste 12.000 de parohii au donat peste 751 de milioane de lire sterline, adică aproape 700 de lire fiecare.

    Chiar dacă venitul s-a ridicat la o valoare impresionantă, cheltuielile au fost şi mai mari, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Astfel, biserica a fost numită de cei de la DailyMail “una dintre cele mai puternice corporaţii din Regat”.