Tag: Klaus Iohannis

  • Iohannis s-a întalnit cu Joe Biden, care şi-a exprimat încrederea în lupta anticorupţie

    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat pe vicepreşedintele Joe Biden la Bucureşti, în noiembrie, cu ocazia organizării un mini-summit NATO.

    “Am avut, evident, în primul rând, discuţii despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente şi am convenit să încercăm să lucrăm şi pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanţială”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

    De asemenea cei doi au discutat despre situaţia din România, potrivit sursei citate, vicepreşedintele Biden exprimându-şi “mulţumirea faţă de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupţiei” şi “încrederea” în continuarea acestui demers.

    “Am evaluat împreună unele chestiuni legate de securitate, securitatea în special a României, sigur, având în vedere că suntem plasaţi într-o zonă cu probleme. Am discutat despre situaţia din Ucraina, am discutat însă şi despre noua bază de la Deveselu, care va fi dată în funcţiune probabil încă în cursul acestui an. Avem o colaborare în acest domeniu foarte bună”, se mai arată în comunicat.

    Un alt subiect abordat a fost criza în care se află acum Europa, numărul mare de refugiaţi care vin în Europa şi modul în care vom gestiona această criză, dar şi situaţia Republicii Moldova.

    Preşedintele a fost însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul României la Washington, Liviu Maior, şi de consilierul prezidenţial pe probleme de politică externă Lazăr Comănescu.

    Şeful statului urmează să participe la dineul oficial oferit şefilor de state prezenţi la Adunarea Generală a ONU de preşedintele Barack Obama, în cursul serii.

     

  • Omul care l-a făcut preşedinte pe Klaus Iohannis conduce campania prezidenţială din Somalia

    La o lună după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis, coordonatorul campaniei online a acestuia, Radu Negulescu, anunţa ca a pus pe picioare  o firmă prin care să replice succesul din România şi peste hotare. People&People, compania dezvoltată alături de Ioan Dan Niculescu şi Vlad Tăuşance după succesul acestora în coordonarea campaniei prezidenţiale online a preşedintelui Klaus Iohannis, va coordona campania prezidenţială a fostului premier, Mohamed Abdullahi Mohamed.
    .

    ”În Somalia facem un proiect de consultanţă pe două paliere: lobby pentru schimbarea legii electorale (acum este o structură tribală, care controlează actul politic), fiind o cerinţă a UN ca statul să ajungă la ”omul şi votul” şi alegerile prezidenţiale din septembrie 2016 – clientul  nostru este candidat la prezidenţiale şi îi coordonăm atât zona de online, dar şi cea de publicy.

    Vom participa la scrierea programului politic, dar nu vom participa la campanie la faţa locului”, povesteşte Radu Negulescu, care spune că nu a fost încă în Somalia, dar că va trebui să meargă acolo anul viitor. Proiectul a fost preluat de People&People de la începutul anului, dar primele trei luni au fost dedicate studiului pieţei, ”deoarece oamenii de acolo au o cu totul altă gândire, apreciază cu totul alte lucruri, de la cromatică până la lingvistică”.
    Somalia este o piaţă foarte interesantă, apreciază Radu Negulescu: ”De fapt, Africa este o piaţă foarte interesantă, cu extrem de mult potenţial. Vizăm multe activităţi acolo, mai ales în estul Africii. Pentru început, prototipăm nişte modele în România pe IT şi infrastructură IT, deoarece este o zonă unde putem dezvolta proiecte de la zero”.

     

  • Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, Klaus Iohannis face un ANUNŢ OFICIAL care provoacă o SURPRIZĂ TOTALĂ în UE. „Suntem îndreptăţiţi să cerem asta”

    Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, la nivelul conducerii UE făcându-se simulări privind numărul imigranţilor care revin fiecărei ţări, după o lungă perioadă de tăcere preşedintele Klaus Iohannis face un anunţ care ia prin surprindere pe toată lumea.

    Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, Klaus Iohannis face un ANUNŢ OFICIAL care provoacă o SURPRIZĂ TOTALĂ în UE. „Suntem îndreptăţiţi să cerem asta”

     

  • Era doar o chestiune de timp! LOVITURĂ neaşteptată pentru Iohannis, venită de unde se aştepta mai puţin. DOVADA e pe Facebook

    Klaus Iohannis împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, au participat duminică seară la deschiderea Festivalului Internaţional “George Enescu”, aspect reflectat şi pe pagina de Facebook a preşedintelui, unde au apărut câteva fotografii din cadrul evenimentului. Postarea a strâns în numai trei ore peste 800 de comentarii, cei mai mulţi “prieteni” virtuali ai şefului statului criticându-l. Astfel, Iohannis se confruntă acum cu una dintre cele mai delicate situaţii din cele 10 luni de mandat. 

    Era doar o chestiune de timp! LOVITURĂ neaşteptată pentru Iohannis, venită de unde se aştepta mai puţin. DOVADA e pe Facebook

  • Când toată lumea se aştepta la REACŢIA TRANŞANTĂ a lui Iohannis, un ANUNŢ OFICIAL ia prin surprindere. E o chestiune de zile până se va întâmpla

    La Cotroceni domneşte tăcerea, iar când toată lumea se aştepta la o reacţie tranşantă a preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa celei mai grave probleme cu care Europa se confruntă, anunţul oficial a luat prin surprindere. Este pentru prima dată de la preluarea mandatului de preşedinte a lui Iohannis când se întâmplă aşa ceva.

    Când toată lumea se aştepta la REACŢIA TRANŞANTĂ a lui Iohannis, un ANUNŢ OFICIAL ia prin surprindere. E o chestiune de zile până se va întâmpla

  • Diferenţe între veniturile din chirii declarate de Iohannis şi cele din contracte

    Între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declaraţiile de avere, în perioada 2004-2007, şi sumele care figurează în contractele semnate pentru închirierea proprietăţilor sale imobiliare este o diferenţă de 115.000 de euro, scriu jurnaliştii de la Rise Project.

    Conform declaraţiei de avere depuse de preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestui an, acesta şi soţia sa obţin venituri anuale din chirii de 228.132 de lei, această sumă figurând în toate declaraţiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

    Jurnaliştii de la Rise Project susţin că, în perioada 2004-2007, Klaus Iohannis ar fi declarat venituri din chirii mai mici, iar acest lucru ar rezulta din câteva contracte de chirie semnate între Iohannis şi firme care şi-au deschis puncte de lucru în imobile deţinute de acesta, obţinute de la Registrul Comerţului, unde au fost depuse de respectivele firme, pentru a face dovada că funcţionează legal în imobilele închiriate de la actualul preşedinte.

    Conform sursei citate, în perioada 2004-2007, interval acoperit de documentele obţinute de Rise Project, diferenţa dintre sumele din contracte şi cele menţionate de Iohannis în declaraţiile de avere este, în total, de 115.000 de euro. Astfel, din contracte ar reieşi că în această perioadă Iohannis ar fi încasat din chirii suma de 150.000 de euro, în timp ce în declaraţiile de avere acesta consemnează venituri totale din chirii de 35.000 de euro.

    Primul dintre contractele de chirie a fost încheiat în noiembrie 2001, cu banca Raiffeisen, iar potrivit acestuia, soţii Iohannis şi Ioan Baştea, proprietari în cote egale ai unui spaţiu comercial situat în centrul Sibiului (strada Nicolae Bălcescu nr. 29), au luat în chirie, pentru cinci ani, o agenţie a băncii Raiffeisen, contra unui preţ de 20.000 de dolari pe an. În 29 decembrie 2006, contractul a fost reînnoit, printr-un act adiţional, fiind prelungit cu zece ani, iar atunci Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat chiria pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.

    Jumătate din bani, 90.000 de euro – 302.000 de lei, ar fi trebuit să le revină lui Klaus Iohannis şi soţiei sale, însă această sumă nu s-a regăsit în declaraţia de avere pe care primarul Sibiului a depus-o în 2008, fiind consemnată o sumă mult mai mică – 16.278 de lei. De altfel, aceeaşi sumă, de 16.278 de lei, s-a regăsit şi în declaraţiile de avere din anii 2005 şi 2006, când, potrivit contractului cu Raiffeisen, primarul Sibiului ar fi trebuit să primească o chirie de 10.000 de dolari pe an (28.800 de lei, în 2005 şi 29.800 de lei, în 2006).

    Contactată de Rise Project, Raiffeisen Bank a spus că face întotdeauna plata chiriei în acord cu datele financiare menţionate în contract: “Agenţia din Sibiu îşi desfăşoară activitatea în spaţiul din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din anul 2002 (n.red. – contractul a fost încheiat în noiembrie 2001, dar a intrat în vigoare de la 1 februarie 2002), pe baza unui contract de închiriere care a fost actualizat periodic atât sub aspectul rediscutării preţului, cât şi în privinţa altor clauze. Nu putem comenta informaţiile privind chiria datorată de bancă proprietarului imobilului, fiind parte dintr-un contract comercial, în care confidenţialitatea trebuie păstrată. În toate situaţiile însă, banca face plăţile în suma şi cu frecvenţa prevăzute în contractele în vigoare în acel moment. (…) Apreciem că preţul chiriei pentru acest spaţiu a evoluat în linie cu piaţa”.

    Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că diferenţe între veniturile menţionate în declaraţia de avere a lui Iohannis şi cifrele consemnate în contractele de chirie apar şi în cazul cedării folosinţei unui alt imobil, respectiv un apartament cu şase camere, pe care şeful statului îl deţine împreună cu soţia sa, pe strada Someşului din Sibiu.

    Astfel, în 25 iunie 2003, Klaus şi Carmen Iohannis au închiriat acest apartament firmei Netex Production, cu sediul în Timişoara, iar din contractul de închiriere ar reieşi că actualul preşedinte şi soţia sa au încasat de la Netex Production următoarele sume de bani: 38.880 de lei (9.600 de euro, în 2004), 38.533 de lei (10.650 de euro, în 2005) şi 42.600 de lei (12.100 de euro, în 2006), însă în declaraţia de avere Iohannis a menţionat, în aceşti ani, o singură sumă – 19.424 de lei.

    Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că declaraţiile de avere ale lui Klaus Iohannis, atât cele din perioada 2005-2008, cât şi cele ulterioare, conţin şi alte neconcordanţe sau date care, prin extrapolarea unor informaţii cunoscute, pot fi puse sub semnul întrebării.

  • SURPRIZĂ DE PROPORŢII pentru Klaus Iohannis. Pentru prima oară, toate bănuielile au fost CONFIRMATE

    La doar opt luni de la câştigarea alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis are parte de o surpriză de proporţii. Datele publicate vin să confirme toate bănuielile de până acum. Ce mai poate face? 

    SURPRIZĂ DE PROPORŢII pentru Klaus Iohannis. Pentru prima oară, toate bănuielile au fost CONFIRMATE

  • Iohannis a semnat decretul pentru acreditarea ambasadorului Mihnea Motoc în Marea Britanie

    Potrivit sursei citate, şeful statului a semnat şi decretul de acreditare în calitatea de ambasador extraordinar al României în Republica Belarus a lui Viorel Moşanu.

    La jumătatea lunii mai, cei doi au primit aviz favorabil din partea comisiilor de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Mihnea Motoc a declarat la audierile în comisiile de specialitate ale celor două Camere că, prin nominalizarea sa ca ambasador în Marea Britanie, are şansa de a porni la drum cu un guvern aflat la început de mandat, cu o majoritate limpede, el arătând că, dintre membrii actualului Executiv, majoritatea vor fi reconfirmaţi în funcţie şi că a avut ocazia să ia legătura cu aceştia în diferite formate ale Consiliului UE.

    El a menţionat atunci că mandatul său, în esenţă, ar trebui concentrat pe patru direcţii majore: cea care ţine de aprofundarea Parteneriatului strategic cu Marea Britanie, cea privind necesitatea de a urmări negocierea raporturilor dintre UE şi Marea Britanie, şi anume referendumul anunţat pentru 2017, şi din perspectiva ţării noastre, centrarea pe problemele şi preocupările, dar şi oportunităţile unei comunităţi de români bine ancorate în societatea britanică.

    Despre comunitatea românilor din Marea Britanie, Motoc a spus că 80% dintre aceştia sunt angajaţi, fiind o medie care depăşeşte media de angajare, de ansamblu, în societatea britanică şi o depăşeşte pe baza unor calificări profesionale care sunt superioare.

    “În cazul comunităţii românilor, problematica este însoţită de foarte multe sensibilităţi, de necazuri, de dureri, iar acest lucru nu mă va lăsa indiferent. Nu voi ocoli aceste aspecte delicate ale fiinţării românilor în Marea Britanie, am început să mă familiarizez cu faţete ale acestui fenomen, inclusiv dimensiunea consulară, cea privind cooperarea poliţienească”, a mai declarat Motoc.

    El a adăugat că este “ofensat de discriminări, de orice stereotipuri la adresa românilor, care în ultimă instanţă se repercutează asupra imaginii şi statutului nostru ca ţară”.

    Mihnea Ioan Motoc (49 de ani) a fost rechemat din postul de Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană şi a fost propus ambasador în Marea Britanie şi Irlanda de Nord.

    Diplomatul Motoc era ambasador pe lângă UE din aprilie 2008.

    În perioada 2003-2008, a fost Reprezentant permanent al României pe lângă ONU, iar între 1999 şi 2001 a fost ambasador în Olanda. Anterior a deţinut diverse funcţii în cadrul Ministerului de Externe.

    La 12 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat alte 10 decrete pentru acreditarea unor ambasadori, între aceştia numărându-se Emil Hurezeanu – ambasador în Germania, Adrian Cioroianu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Ion Jinga – reprezentant permanent al României pe lâgă ONU de la New York.

    La 29 iunie, şeful statului a semnat şi decretul de numirea a lui Liviu Maior ca ambasador al României la Washington.