Economic – Presiunea tot mai mare pe nevoia de inovaţie este determinată de ciclurile tot mai scurte de viaţă a produselor, de creşterea pirateriei şi de tranziţia de la economia industrializată la economia bazată pe cunoaştere. Schimbările care au loc în modelele de inovare, deja vizibile în mediul de lucru, includ scheme flexibile de muncă, de outsourcing şi un număr tot mai mare de profesionişti în regim freelancer. Se observă schimbări ale tiparelor de inovaţie în funcţie de spaţiul geografic şi o deplasare a centrului de greutate către ţările în curs de dezvoltare. Inovarea cunoaşte o accelerare rapidă în aceste ţări şi este determinată de avantajele de cost.
Tehnologic – Aplicaţiile Web 2.0 produc schimbări importante în modelele de inovare, pe măsură ce permit o împărtăşire tot mai extinsă a cunoştinţelor şi o creştere a accesibilităţii şi uşurinţei colaborărilor la scară locală şi globală. Inovaţii sunt aşteptate să apară dinspre noul val de tehnologii sustenabile şi noile dispozitive tehnologice tot mai ieftine, mai puternice şi mai uşor de utilizat.
Social – Creşterea abilităţilor şi a dorinţei oamenilor de a se implica tot mai mult în social media şi instrumente de colaborare schimbă modul de gândire în privinţa împărtăşirii de cunoştinţe, a colaborării şi a realizării invenţiilor. Un alt factor de influenţă este individualizarea, prin creşterea ambiţiei indivizilor de a se exprima şi de a influenţa astfel designul produselor şi/sau schimbarea funcţionalităţii soluţiilor şi serviciilor, ţinând cont de nevoile lor. A fi inovativ este văzut drept ceva pozitiv din punct de vedere social, ceva care te face atractiv pentru un număr tot mai mare de persoane.
Mediu – Creşterea gradului de conştientizare a schimbărilor climatice, creşterea îngrijorărilor sociale şi folosirea ineficientă a resurselor determină schimbări în modelele de inovare. Companiile devin tot mai conştiente de legătura directă dintre câştiguri şi reputaţie. Inovarea reprezintă un proces prin care organizaţiile generează idei pe care le valorifică punându-le în practică. Aceste idei permit schimbarea care creează valoare răspunzând la nevoi încă nesatisfăcute ale clienţilor. Comunicarea şi demonstrarea valorii aduse sunt condiţii obligatorii în procesul de adoptare a inovaţiei.
La nivel organizaţional, pentru ca inovaţia să devină realitate, este necesar să fie susţinută de doi factori decisivi: Inovatorul – al cărui profil e caracterizat de determinarea cu care îşi doreşte să rezolve problemele – şi Sponsorul – cel care este în măsură să identifice valoarea unui proiect înainte de a fi implementat şi este perseverent în a promova schimbarea. Din interacţiunea acestor doi factori rezultă un cadru al inovării. Iar acest cadru, de cele mai multe ori, este oferit pentru a marca fazele, cerinţele şi modul cum inovaţia poate fi încurajată.
La nivel macro, inovaţia este măsurată prin modul în care o caracteristică a unui serviciu sau produs al companiei generează o noutate în lumea înconjurătoare, pe piaţă sau în industrie. La nivel micro, aceasta este măsurată prin noutatea produsului sau serviciului pentru companie sau pentru client. În primul caz, este vorba de factori exogeni, precum nivelul de familiaritate al inovaţiei din perspectiva publicului şi a industriei. În al doilea caz, inovaţia este elementul de noutate adus unui produs al unei companii şi al unei categorii de clienţi ai companiei.
În inovaţia macro, discontinuităţile care rezultă nu sunt dependente de strategia sau de structura companiilor, baza de cunoştinţe sau de disponibilitatea sa de resurse (de exemplu, World Wide Web). În cazul inovaţiei la nivel micro, pot să apară discontinuităţi în strategia de marketing sau de cercetare-dezvoltare a companiei, în lanţul de aprovizionare sau de distribuţie sau chiar pe zona de vânzări.
Cu toate acestea, capacitatea de inovare a unui produs este condiţionată de capacităţile şi competenţele companiei (de ex. IBM, pentru a dezvolta o capacitate de producţie a automobilelor electrice, şi-ar induce perturbări şi discontinuităţi în activitate; General Motors nu ar fi în aceeaşi situaţie). Discontinuităţile care rezultă de aici depind de strategia sau de structura firmei, de competenţele ei, de baza sa de cunoştinte sau de resurse. Inovaţia se dezvoltă în lumea reală la fel ca în minţile noastre, conducând către o nouă realitate. Inovaţia este omniprezentă şi nu lasă nimic neatins.
Ea are loc simultan în diverse domenii, sectoare sau industrii şi atrage după sine dezvoltarea unui întreg vocabular. Prin integrarea diverselor sfere – cum ar fi pieţele, competitorii, dezvoltările tehnologice -, inovarea dă naştere unor noi şcoli de gândire. În ceea ce priveşte modelele de business şi tehnologiile concurente, tot mai multe părţi implicate, cum ar fi companiile, universităţile, laboratoarele de cercetare şi chiar şi publicul larg pot să-şi exprime punctul de vedere.
Din multitudinea de idei şi gânduri, companiile optează pentru diferite abordări, pe care le articulează în strategii şi planuri, având la bază modelul mental stabilit al organizaţiei. Din contextul mai larg şi în funcţie de nevoi, o companie ar trebui să înveţe cum să identifice contextul, modelele organizaţionale şi capacităţile sale pentru a incuba inovaţia.
CONSTANTIN MĂGDĂLINA
(Knowledge Management Officer, Marketing – EY România)
