BusinessMagazin

Tag: arta

  • La prima vedere, e o femeie obişnuită, însă cheltuie 1 miliard de dolari pe an. Ce se ascunde în spatele persoanei discrete

    Sheikha al Massaya este una dintre cele mai puternice femei din lumea artei, investind până acum peste un miliard de dolari în acest domeniu, în numele statului Quatar, informează CNN.

    Ea refuză să discute în general despre colecţia personală de artă şi despre achiziţiile făcute în numele statului Quatar, fiind o persoană extrem de discretă.

    Într-un interviu televizat pentru CNN, primul al ei după doi ani de zile, Sheikha al Mayassa explică importanţa artei pentru cultura islamică şi de ce arta a ajuns mai internaţională decât oricând.

    “Arta este foarte puternică, deoarece nu are limite şi nu trebuie să aparţină niciunei ţări, religii sau clase sociale”, susţine ea.

    “Arta aduce oameni din toate categoriile sociale împreună, vorbind toţi despre o idee”, mai spune Sheikha

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film “All About Economy” va avea loc în Polonia; ediţia a treia se va ţine la Bucureşti

    Cea de a doua ediţie a festivalului va avea loc la Fribourg Elveţia la începutul anului 2018, iar ediţia cu numărul trei se va organiza în Bucureşti România, evenimentul promiţând a fi un dialog fructuos între reprezentanţii acestor ţări cu un mediu economic diferit, dar unite de obiectivul comun de a crea condiţiile pentru o economie performantă şi durabilă orientată spre nevoile oamenilor.

    Ideea unui festival internaţional de film a apărut în contextul creării unei noi imagini publice a economiei, care ar putea explica consecinţele anumitor decizii economice pentru publicul larg şi pentru a încorpora o preocupare mai largă pentru binele social în propriul său edificiu teoretic. În primul rând, scopul evenimentului este acela de a difuza cunoştinţe despre economie şi pieţele financiare într-o manieră neconvenţională şi inteligibilă.

    În cadrul primei ediţii ce se va desfăşura la Gdańsk, se vor prezenta filme documentare şi filme artistice ce vor fi evaluate în funcţie de calitatea raţionamentului economic conţinut, de utilizarea mijloacelor didactice pentru transferul de cunoştinţe, precum şi de valoarea lor artistică.

    În timpul festivalului, filmele cu un nivel ridicat pentru toate cele trei criterii vor fi proiectate şi evaluate de către specialiştii invitaţi, de reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi de către publicul larg.

  • Calea serigrafică de mijloc

    Acest procedeu de imprimare, ce presupune trecerea cernelii printr-un ecran de mătase sau, mai recent, de nailon, permite obţinerea unor imagini vii, numai bune de expus. Cum echipamentele necesare nu sunt tocmai ieftine şi ocupă destul de mult spaţiu, au apărut companii ca Print Club din Londra, care-i ajută pe artişti să-şi tipărească lucrările şi să le vândă.

    Totodată, Print Club îşi propune să fie o soluţie şi pentru colecţionarii de artă aflaţi la început de drum, precum şi pentru cei care altfel s-ar îndrepta spre lucrări lipsite de personalitate tipărite digital care se pot găsi în magazine de mobilă şi decoraţiuni.

     

  • Povestea ceasornicarului român ce face adevărate opere de artă. A creat peste 100 de ceasuri în doi ani – GALERIE FOTO

    Primul ceas Augustin a fost gata acum 2 ani, de Crăciun, după o muncă de 4 ani. Watchmaker-ul a învăţat singur, pentru că în breaslă şi educaţia este exclusivistă. Pentru partea tehnică a fost autodidact, iar pentru cea artistică l-au ajutat studiile de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, dar şi cele de Arhitectură Peisageră de la Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti.
     
    „Nu am avut în spate o familie de ceasornicari. Pur şi simplu am văzut ceasuri pe net care aveau aşa o abordare mai artistică. Mi-am acordat câteva ore să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am ţinut de el până am reuşit.  Mi-a luat patru ani să fac primul cadran de ceas. Acum poate să îmi ia 3 sau 4 zile. Asta înseamnă că ştiu de unde să încep şi unde să termin. Atunci când targ o linie pe o schiţă, trebuie să ştiu exact şi soluţia tehnică a acelei linii: este şansţ, este tăietură, este altă piesă pentru linie… Aceasta este partea mai grea, găsirea soluţiei tehnice exact din mometul în care desenez…. Mereu mi se rupe sufletul când pleacă un ceas de la mine. Mereu spun că acel model o să mi-l fac şi mie. Nu cred că există cel mai drag ceas. Cred că există povestea din spatele fiecărui ceas şi reacţia clienţilor.” mărturiseşte Augustin.
     
    În 2 ani, aproximativ 100 de cadrane de ceas au ieşit din mânile sale. Carcasele sunt nemţeşti, iar mecanismee elveţiene, de cea mai înaltă calitate. Pentru curele apelează la un alt meşter artist, care manufacturează curele din materiale exotice: piton, aligator, pisică de mare,  şi struţ.  Spune că ceasurie sale nu sunt pentru cei cu bani, ci pentru cei educaţi: „. 99% din clienţii au un nivel de educaţie foarte ridicat. Pentru că eu vând un statut spiritual, nu un statut financiar. ( … ) Augustin este un brand acum, mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de ceasuri. Am  comenzi din străintate, dar multe comenzi vin de la noi. Şi parcă mie mai drag să fac ceasuri românilor, decât celor de afară.”
     

  • Povestea ceasornicarului român ce face adevărate opere de artă. A creat peste 100 de ceasuri în doi ani – GALERIE FOTO

    Primul ceas Augustin a fost gata acum 2 ani, de Crăciun, după o muncă de 4 ani. Watchmaker-ul a învăţat singur, pentru că în breaslă şi educaţia este exclusivistă. Pentru partea tehnică a fost autodidact, iar pentru cea artistică l-au ajutat studiile de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, dar şi cele de Arhitectură Peisageră de la Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti.
     
    „Nu am avut în spate o familie de ceasornicari. Pur şi simplu am văzut ceasuri pe net care aveau aşa o abordare mai artistică. Mi-am acordat câteva ore să văd despre ce este vorba. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am ţinut de el până am reuşit.  Mi-a luat patru ani să fac primul cadran de ceas. Acum poate să îmi ia 3 sau 4 zile. Asta înseamnă că ştiu de unde să încep şi unde să termin. Atunci când targ o linie pe o schiţă, trebuie să ştiu exact şi soluţia tehnică a acelei linii: este şansţ, este tăietură, este altă piesă pentru linie… Aceasta este partea mai grea, găsirea soluţiei tehnice exact din mometul în care desenez…. Mereu mi se rupe sufletul când pleacă un ceas de la mine. Mereu spun că acel model o să mi-l fac şi mie. Nu cred că există cel mai drag ceas. Cred că există povestea din spatele fiecărui ceas şi reacţia clienţilor.” mărturiseşte Augustin.
     
    În 2 ani, aproximativ 100 de cadrane de ceas au ieşit din mânile sale. Carcasele sunt nemţeşti, iar mecanismee elveţiene, de cea mai înaltă calitate. Pentru curele apelează la un alt meşter artist, care manufacturează curele din materiale exotice: piton, aligator, pisică de mare,  şi struţ.  Spune că ceasurie sale nu sunt pentru cei cu bani, ci pentru cei educaţi: „. 99% din clienţii au un nivel de educaţie foarte ridicat. Pentru că eu vând un statut spiritual, nu un statut financiar. ( … ) Augustin este un brand acum, mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de ceasuri. Am  comenzi din străintate, dar multe comenzi vin de la noi. Şi parcă mie mai drag să fac ceasuri românilor, decât celor de afară.”
     

  • Vremea colecţionarilor discreţi

    După o generaţie de miliardari chinezi care au atras atenţia publicului de pe glob cu sumele exorbitante cheltuite pe opere de artă, apare o nouă generaţie de colecţionari, mai discreţi, scrie CNN.

    Aceşti noi colecţionari sunt, de regulă, tineri chinezi educaţi în străinătate, care preferă să caute singuri piese pentru colecţiile lor participând la evenimente dedicate artei ori vizitând expoziţii şi galerii, cum ar fi Michael Xufu Huang, cofondator al unui muzeu de artă contemporană la Beijing, M Woods, ori Adrian Cheng din Hong Kong, fondator al K11 Art Foundation.

    Alţi colecţionari tineri şi discreţi preferă să se bazeze, totuşi, pe specialiştii caselor de licitaţii în alegerea operelor de artă, optând însă pentru serviciile de vânzări private ca să nu atragă atenţia mass-media, unde să fie criticaţi pentru cheltuielile lor, în timp ce o a treia categorie preferă să caute informaţii pe internet pe baza cărora să aleagă lucrările pe care le vor cumpăra.

  • “Miliardarul fără casă” investeşte 500 de milioane de dolari în construcţia unui spaţiu de studiu pentru oamenii de ştiinţă

    Nicolas Berggruen vrea să investească acum 500 de milioane de dolari într-un “spaţiu dedicat studiului”, ce va fi construit la marginea oraşului LA. El a cumpărat un teren de 180 de hectare şi va ridica o mănăstire seculară unde oamenii de ştiinţă să poată medita la probleme precum economia mondială sau sistemul ideal de guvernare.

    Berggruen a anunţat planurile sale în cadrul unei petreceri organizate în Beverly Hills, unde a avut invitaţi de seamă precum Eric Schmidt de la Google, Mellody Hobson de la Ariel Investments sau Bobby Kotick, CEO al Activision Blizzard.

    Două animale de jucărie par să fie printre puţinele lucruri pe care le are Nicolas Berggruen, proprietar, prin holdingul ce îi poartă numele, al lanţului german de magazine Karstadt, al conglomeratului media spaniol Prisa sau al lanţului hotelier Keys din India, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari potrivit Forbes. A renunţat la tablouri, proprietăţi scumpe, dar şi la cele mai banale lucruri, pe care le deţin mai degrabă oamenii obişnuiţi.

    Casele, maşinile sau ceasurile de mână, toate ocolesc declaraţia de avere a unuia dintre cei mai cunoscuţi investitori şi filantropi. Are 52 de ani, nu s-a căsătorit şi nu are copii. Îşi petrece timpul hoinărind pe întreg globul, din hotel în hotel, singura casă de care îşi aduce aminte fiind cea de la Paris, deşi are rădăcini germanice. Tatăl lui, Heinz, un evreu cunoscător de artă din Berlin, a părăsit Germania în timpul regimului nazist şi s-a împrietenit cu Picasso, devenind unul dintre cei mai mari colecţionari ai operelor sale. Berggruen îşi aminteşte că în adolescenţă scria noi constituţii şi se certa cu autorităţile.

    A fost deci exmatriculat pentru insubordonare de la internatul elveţian unde studia, a terminat liceul în Paris şi s-a mutat apoi la New York pentru a studia finanţe. A început să-şi investească economiile în acţiuni şi obligaţiuni, iar alegerile sale, uneori contradictorii, i-au sporit averea moştenită.

    ÎN 1980, A INVESTIT CAPITALUL CÂŞTIGAT ÎN PROPRIETĂŢI DIN SUA, iar în 1988 a participat la construirea unui grup de fonduri speculative pe care le-a vândut băncii Safra. A cumpărat apoi lanţuri hoteliere în întreaga lume şi compania producătoare de ochelari FGX, pe care a restructurat-o şi a transformat-o într-o companie profitabilă. Iar seria companiilor înviate de Berggruen a continuat: a cumpărat retailerul german Karstadt, aflat în insolvenţă, în schimbul preţului simbolic de un dolar.

    După o investiţie riscantă de 70 de milioane de dolari, a reuşit să ridice compania la linia de plutire şi să salveze astfel slujbele celor 25.000 de angajaţi. Pe măsură ce averea lui creştea, Berggruen a devenit din ce în ce mai sceptic şi a început să renunţe treptat la bunuri: a vândut un apartament din New York şi o proprietate aflată pe o insulă din statul american Florida. În final, a ajuns să îşi depoziteze chiar şi hainele la hoteluri din întreaga lume, iar colecţia lui de artă este împrumutată galeriilor de artă deoarece a simţit că este “posedat de propriile posesii”. Singurul obiect de care nu se poate debarasa Berggruen este avionul personal de care se foloseşte frecvent.

    Tot cu avionul a ajuns şi la Davos, locul unde s-au adunat peste 2.500 de lideri politici şi personalităţi din finanţe şi business pentru reuniunea anuală organizată de Forumul Economic Mondial. “Miliardarul fără casă” se alătură celorlalţi 74 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. Intervievaţi înaintea startului reuniunii, ei considerau că situaţia economiei europene ar trebui să fie o prioritate în agenda conferinţelor din acest an.

    Recesiunea îl preocupă de mult timp pe Berggruen, care spunea în 2011 pentru The Wall Street Journal că “liderii cad de acord asupra unor lucruri, toată lumea zâmbeşte, îşi strâng mâinile, iar apoi toţi se întorc la casele lor. La o săptămână după, începe o nouă criză”. Despre întâlnirea din acest an, el a spus că participă pentru ocazia de a avea o conversaţie bună: “Davos seamănă puţin cu speed-dating-ul. Dar este greu să găseşti aceste conversaţii, pentru că toată lumea are programul încărcat”, a spus Berggruen într-un interviu pentru Bloomberg.

  • “Miliardarul fără casă” investeşte 500 de milioane de dolari în construcţia unui spaţiu de studiu pentru oamenii de ştiinţă

    Nicolas Berggruen vrea să investească acum 500 de milioane de dolari într-un “spaţiu dedicat studiului”, ce va fi construit la marginea oraşului LA. El a cumpărat un teren de 180 de hectare şi va ridica o mănăstire seculară unde oamenii de ştiinţă să poată medita la probleme precum economia mondială sau sistemul ideal de guvernare.

    Berggruen a anunţat planurile sale în cadrul unei petreceri organizate în Beverly Hills, unde a avut invitaţi de seamă precum Eric Schmidt de la Google, Mellody Hobson de la Ariel Investments sau Bobby Kotick, CEO al Activision Blizzard.

    Două animale de jucărie par să fie printre puţinele lucruri pe care le are Nicolas Berggruen, proprietar, prin holdingul ce îi poartă numele, al lanţului german de magazine Karstadt, al conglomeratului media spaniol Prisa sau al lanţului hotelier Keys din India, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari potrivit Forbes. A renunţat la tablouri, proprietăţi scumpe, dar şi la cele mai banale lucruri, pe care le deţin mai degrabă oamenii obişnuiţi.

    Casele, maşinile sau ceasurile de mână, toate ocolesc declaraţia de avere a unuia dintre cei mai cunoscuţi investitori şi filantropi. Are 52 de ani, nu s-a căsătorit şi nu are copii. Îşi petrece timpul hoinărind pe întreg globul, din hotel în hotel, singura casă de care îşi aduce aminte fiind cea de la Paris, deşi are rădăcini germanice. Tatăl lui, Heinz, un evreu cunoscător de artă din Berlin, a părăsit Germania în timpul regimului nazist şi s-a împrietenit cu Picasso, devenind unul dintre cei mai mari colecţionari ai operelor sale. Berggruen îşi aminteşte că în adolescenţă scria noi constituţii şi se certa cu autorităţile.

    A fost deci exmatriculat pentru insubordonare de la internatul elveţian unde studia, a terminat liceul în Paris şi s-a mutat apoi la New York pentru a studia finanţe. A început să-şi investească economiile în acţiuni şi obligaţiuni, iar alegerile sale, uneori contradictorii, i-au sporit averea moştenită.

    ÎN 1980, A INVESTIT CAPITALUL CÂŞTIGAT ÎN PROPRIETĂŢI DIN SUA, iar în 1988 a participat la construirea unui grup de fonduri speculative pe care le-a vândut băncii Safra. A cumpărat apoi lanţuri hoteliere în întreaga lume şi compania producătoare de ochelari FGX, pe care a restructurat-o şi a transformat-o într-o companie profitabilă. Iar seria companiilor înviate de Berggruen a continuat: a cumpărat retailerul german Karstadt, aflat în insolvenţă, în schimbul preţului simbolic de un dolar.

    După o investiţie riscantă de 70 de milioane de dolari, a reuşit să ridice compania la linia de plutire şi să salveze astfel slujbele celor 25.000 de angajaţi. Pe măsură ce averea lui creştea, Berggruen a devenit din ce în ce mai sceptic şi a început să renunţe treptat la bunuri: a vândut un apartament din New York şi o proprietate aflată pe o insulă din statul american Florida. În final, a ajuns să îşi depoziteze chiar şi hainele la hoteluri din întreaga lume, iar colecţia lui de artă este împrumutată galeriilor de artă deoarece a simţit că este “posedat de propriile posesii”. Singurul obiect de care nu se poate debarasa Berggruen este avionul personal de care se foloseşte frecvent.

    Tot cu avionul a ajuns şi la Davos, locul unde s-au adunat peste 2.500 de lideri politici şi personalităţi din finanţe şi business pentru reuniunea anuală organizată de Forumul Economic Mondial. “Miliardarul fără casă” se alătură celorlalţi 74 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. Intervievaţi înaintea startului reuniunii, ei considerau că situaţia economiei europene ar trebui să fie o prioritate în agenda conferinţelor din acest an.

    Recesiunea îl preocupă de mult timp pe Berggruen, care spunea în 2011 pentru The Wall Street Journal că “liderii cad de acord asupra unor lucruri, toată lumea zâmbeşte, îşi strâng mâinile, iar apoi toţi se întorc la casele lor. La o săptămână după, începe o nouă criză”. Despre întâlnirea din acest an, el a spus că participă pentru ocazia de a avea o conversaţie bună: “Davos seamănă puţin cu speed-dating-ul. Dar este greu să găseşti aceste conversaţii, pentru că toată lumea are programul încărcat”, a spus Berggruen într-un interviu pentru Bloomberg.

  • Arta pe care o poţi călca în picioare

    Printre companiile care au convins artişti să-şi lase opera călcată în picioare se numără Amini Carpets din Italia, care s-a asociat cu galeria newyorkeză de artă R&Company pentru colecţia Woven Forms la care au lucrat artişti şi designeri, cum ar fi Haas Brothers, care au creat carpete viu colorate inspirate de blănurile de animale puse pe jos prin case.

    Un alt exemplu este producătorul britanic Brintons, care a colaborat cu cineastul Shezad Dawood, care a folosit ca inspiraţie picturi ale sale şi role de film parţial neexpus; iar firma Christopher Farr a lansat în ediţie limitată de covoare de inspiraţie indiană după o pictură creată special de pictorul Howard Hodgkin.

  • A apărut o noua monedă virtuală. Poţi cumpăra un tricou cu 3 poze din telefon sau cu 4 conversatii din WhatsApp

    Data Dollar Store, creat de Kaspersky Lab, a făcut vâlvă pe Old Street, în Londra, iar clienţii s-au înghesuit de la primele ore ale dimineţii pentru a obţine obiecte exclusive de artă, dar au fost surprinşi să afle cum pot fi achiziţionate acestea.

    Apoi, s-au arătat dispuşi să dea poze sau materiale video personale ca modalitate de plată, devenind pionierii unei monede, dolarul informaţional. Prin intermediul acestui magazin, Kaspersky Lab urmăreşte să atragă atenţia asupra valorii reale a datelor şi face apel şi la alţi jucători să le sprijine eforturile, prin folosirea simbolului dolarului informaţional.

    Experimentul făcut de Kaspersky Lab, cu un magazin temporar, unde datele personale sau dolarul informaţional (Data Dollar) reprezintă singura monedă acceptată, demonstrează valoarea pe care ar putea să o aibă în retail, pe viitor.

    Având în vedere că volumul de date personale continuă să crească, utilizatorii ar putea ca, fără să ştie, să stea pe o mină de aur, care îşi păstrează valoarea – indiferent de localizarea geografică sau de influenţa altor rate de schimb. Lipsa de conştientizare a valorii reale a datelor lor este un obstacol major în a-i face pe oameni să înţeleagă de ce ar trebui să-şi protejeze datele, consideră Kaspersky Lab. Ei speră că dolarii informaţionali vor atrage atenţia asupra acestui fapt şi, astfel, vor face mediul online mai sigur pentru toată lumea.

    “Vedem dolarul informaţional ca o modalitate de a atrage atenţia asupra valorii datelor”, spune David Emm, Principal Security Researcher la Kaspersky Lab. “Deci, dacă un site oferă servicii gratuite, dar foloseşte datele utilizatorilor pentru a obţine bani, ar trebui să folosească simbolul Data Dollar, pentru a arăta că are loc, totuşi, o formă de schimb.”

    “- As vrea sa cumpar acest tricou.”
    ” – Desigur. Il puteti plati cu 3 poze din telefon sau cu 4 conversatii din WhatsApp.”

    David Emm a adăugat: “Uităm uşor ce cantităţi vaste de date facem publice zilnic. Sentimentul de pierdere, dacă sunt luate împotriva voinţei noastre, este mult mai real atunci când cineva ne ia, fizic, telefonul şi decide ce date să folosească. Acest efect a fost interesant de explicat cu ajutorul magazinului Dolarul Informaţional: Data Dollar Store. Conform unui studiu global, chiar dacă 29% dintre utilizatorii din toată lumea au fost victimele unui atac cibernetic, 39% îşi lasă dispozitivele neprotejate  împotriva atacurilor.
     
    Clienţii ar trebui să-şi preţuiască datele la fel de mult ca banii din portofele. Dacă au o valoare, oricare ar fi ea, pot fi folosite ca modalitate de schimb sau achiziţie. Nu vrem, însă, să rămânem fără nimic, dacă pierdem sau ne sunt furate datele – sau dacă datele pe care le dăm la schimb sunt folosite într-un mod rău intenţionat, aşa că protecţia este esenţială.”