Tag: adoptare

  • Poveştile tragice ale copiilor crescuţi de animale sălbatice. Majoritatea nu a reuşit să se reintegreze în societate – GALERIE FOTO

    Fotografa Julia Fullerton-Batten prezintă în imagini viaţa mai multor copii care au fost nevoiţi să trăiască printre animale. Din cauza lipsei contactului uman, copiii s-au sălbăticit, au învăţat să imite animalele şi de cele mai multe ori nu a mai fost posibilă intergrarea lor în societate, se arată într-un articol BBC. Fotografiile spun poveştile oamenilor izolaţi de societate, crescuţi în sălbăticie de la o vârstă fragedă.

    Julia Fullerton-Batten a recreat poveştile acestor tragedii prin intermediul acestor imagini frumoase şi tulburătoare, în acelaşi timp. Acestea nu sunt poveşti precum cea din “Cartea Junglei”, ci, de cele mai multe ori, sunt cazuri de abuz, neglijare, sărăcie şi violeţă domestică. “Nu vreau să exploatez aceste cazuri, ci vreau să sensibilizez lumea la ceea ce se întâmplă”, a spus ea

    Oxana Malaya, Ucraina, 1991

    Potrivit lui Fullerton-Batten, Oxana a trăit alături de câini timp de şase ani. A fost găsită când avea opt ani. Într-o noapte, Oxana a fost uitată afară de părinţii ei alcoolici. Căutând un loc călduros, fetiţa s-a dus în cuşca câinilor. Ea a adoptat comportamentul animalelor şi când a fost găsită, Oxana fugea în patru labe, respira cu limba scoasă şi lătra. Ea ştie să zică doar “da” şi “nu”. În prezent trăieşte într-o clinică din Odessa.

    Shamdeo, India, 1972

    Un băieţel de patru ani a fost găsit într-o pădure din India în 1972. Se juca cu puii de lupi. Pielea lui era închisă la culoare, avea dinţi foarte ascuţiţi, unghiile încovoiate şi avea bătături pe mâini şi pe genunchi. Nu a vorbit niciodată, dar a învăţat limbajul semnelor. A murit în 1985.

    Marina Chapman, Columbia, 1959

    Marina a fost răpită în 1954 la vârsta de cinci ani dintr-un sat din America de Sud şi a fost abandonată  în junglă de către răpitori. A trăit alături  de maimuţe timp de cinci ani înainte de a fi descoperită de vânători. A mâncat banane, rădăcini şi resturile de mâncare ale maimuţelor. Fetiţa a imitat comportamentul lor, iar acestea au acceptat-o lângă ele. Marina Chapman a fost integrată în societate, este căsătorită, trăieşte în Yorkshire şi are două fiice.

    John Ssebunya, Uganda, 1991

    John a fugit de acasă în 1988 la vârsta de 3 ani după ce a fost martor la uciderea mamei sale de câtre tatăl lui. A fugit în junglă şi a trăit alături de maimuţe şi s-a adaptat mediului înconjurător. În 1991 a fost prins şi plasat într-un orfelinat.

    Sujit Kumar, Fiji, 1978


    Sujit avea opt ani când a fost găsit în mijlocul drumului cotcodăcind şi dând din mâini precum o pasăre. Se comporta precum o găină. Părinţii lui îl încuiaseră în coteţul găinilor. Mama lui s-a sinucis, iar tatăl lui a fost ucis, apoi bunicul a devenit tutorele lui, dar nici atunci băieţelul nu a fost eliberat.

    Ivan Mishukov, Russia, 1998
     
    Ivan a fugit de acasă la vârsta de patru ani şi a trăit pe străzi alături de o haită de câini timp de doi ani înainte de a fi prins şi plasat într-o casă de copii. “Ivan a făcut o alegere, a ales să nu mai stea acasă, să trăiască pe stradă. A cerşit mâncare şi a împărţit-o cu haita de câini”, a spus Michael Newton, autorul care a spus povestea lui Ivan în cartea sa “Savage Girls and Wild Boys: A History of Feral Children”. 

    Fotografii realizate de Julia Fullerton-Batten.

     

  • Diferenţa între liderii îngenuncheaţi ai României şi tăria grecilor

    Publicarea pachetului de măsuri pe care Grecia ar trebui să-l adopte ca să rămână în continuare credibilă în faţa finanţatorilor internaţionali arată cum România a fost îngenuncheată în 2009 şi 2010 deşi datoria publică era doar la 20% din PIB, în timp ce Grecia stă în pi­cioare la 170% datorie publică din PIB.

    Finanţatorii internaţionali cer Greciei abia acum majorarea TVA la încălţăminte, haine şi alte bunuri şi servicii –  în afară de mâncare şi apă –  de la 13% la 23%.

    Este uimitor cum o ţară aflată sub pre­siu­nea uriaşă a finanţatorilor internaţionali a reuşit în toată această perioadă să menţină TVA de 13% la majoritatea bunurilor şi ser­viciilor.

    Ce au făcut până acum FMI, Banca Mon­dială şi Comisia Europeană dacă nu i-au con­vins pe greci să ridice plafonul TVA de la 13% la 24% sau, de ce nu, la 27% ca în Ungaria?

    Diferenţa între liderii îngenuncheaţi ai României şi tăria grecilor 

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Ce caută James Bond de Dâmboviţa la Ministerul Fondurilor Europene?

    Nu a avut loc nici un proces de vetting în cadrul PSD, Parlamentul nu a fost implicat nici măcar la nivelul unei audieri în comisiile de specialitate. Domnul Nica a fost scos din joben de domnul Ponta şi plasat, într-o totală nepăsare faţă de interesul public, la unul dintre cele mai sensibile ministere, unde era nevoie mai mare ca oricând de o persoană familiarizată cu domeniul. Uitându-ne în biografia domnului Nica nu facem decât să sesizăm probele mai vechi: fără nici o legătură cu domeniul, acest ofiţer de informaţii a fost şi secretar general la ministerele Mediului şi Muncii, exact acolo unde doamna Rovana Plumb a fost sau este ministru.

    Poate nu vă mai amintiţi, dar, când s-a adoptat legea funcţionarului public, s-a decis ca secretarul general al unui minister să fie funcţionarul de rangul cel mai înalt. După modelul francez, urma ca acesta să fie un personaj matusalemic, cunoscător al fiecărui colţişor al administraţiei păstorite, supravieţuitor al tuturor regimurilor. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că partidele au politizat întregul aparat funcţionăresc, de la secretar general la portar, efectul fiind că avem una dintre cele mai ineficiente şi ostile administraţii din UE. Numirea domnului Nica, ofiţer de informaţii, la Ministerul Fondurilor Europene, exact în anul cel mai sensibil pentru finalizarea absorbţiei fondurilor din bugetul 2007-2013 şi pentru pregătirea proiectelor finanţate de la bugetul 2014-2020, este un fel de nucă pe colivă.

    Am insistat pe acest caz pentru că situaţia de la Fondurile Europene a fost complet ignorată de presă, dar guvernul Ponta are o lungă tradiţie în numirea unor oameni nepotriviţi la locul nepotrivit. Uitaţi-vă la domnul Ioan Rus, o legendă a guvernării Năstase, când era ministru la Interne. De când a ajuns la Transporturi face gafe după gafe, face glume deplasate cu „doamna Codruţa” (Kovesi) şi, în schimb, are un bilanţ dezastruos. Master Planul pentru Transporturi nu a primit nici acum acordul Comisiei Europene! În plus, la ultima remaniere guvernamentală s-au împărţit portofolii economice către câteva personaje obscure dspre care nu s-a mai auzit nimic din ziua în care au depus jurământul: Graţiela Gavrilescu (Mediu), Andrei Gerea (Energie), cel care ar trebui să descâlcească, dacă se mai poate, situaţia de la Rompetrol sau Mihai Tudose (Economie), personajul care asistă pasiv la prăbuşirea Oltchim.

    Sunt de acord că funcţia de ministru este una politică şi că fiecare partid îşi asumă riscurile numirii unui incompetent. Totuşi, există o limită, iar guvernul Ponta a depăşit-o. PSD este un partid mare, are zeci de mii de membri activi, chiar nu se găsea cineva care să ştie cum se gestionează fondurile europene? Nu se putea ca, la Finanţe, să nu-l reciclăm pe cel responsabil de eşecul de la Ministerul Fondurilor Europene? Guvernul Ponta nu mai are la ora actuală nici o legătură cu PSD-ul, de electorat nu mai discutăm. Primul-ministru a lichidat opoziţia din propriul partid, ştie că nu poate fi detronat şi, în consecinţă, acţionează complet discreţionar, împărţind ministere după bunul plac, către prietenii prietenilor. Este greu de estimat dacă nota de plată pentru această distracţie, notă plătită de contribuabili, va fi de zeci sau sute de milioane de euro risipiţi cu incompetenţă.


    George Mioc este un antreprenor român care a emigrat în anul 1975 şi s-a stabilit în SUA. Este proprietarul unei fabrici care produce profile de aluminiu.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: “Nu cred într-un Cod Fiscal scris pe drumul spre puşcărie”

    Nu ştiu cum se va termina procesul domnului Darius Vâlcov, dar nu pot să-mi închipui vreo ţară civilizată care să lase modificarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală pe mâna unui personaj suspectat că lua mită în sacoşa de plastic şi care se ascundea de DNA în cimitir.

    Din această perspectivă, graba cu care premierul Victor Ponta insistă să treacă prin şedinţa de guvern aceste coduri şi ameninţă Parlamentul că, dacă nu le dezbate rapid, le va adopta prin asumarea răspunderii, mi se pare suspectă. Doar proiectul de lege de modificare a Codului de Procedură Fiscală are 231 de pagini. Nu este însoţit de un studiu de impact, ci de o banală expunere de motive, de 26 de pagini. Este imposibil să ceri unei entităţi non-guvernamentale să-şi dea seama, în circa o lună, ce se ascunde în spatele unui volum atât de mare de modificări. Am mai avut experienţa unor miniştri de la Finanţe care au promovat ordonanţe de urgenţă cu dedicaţie, în favoarea unui grup de interese. În 2013, DNA a cerut începerea urmăririi penale împotriva ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu, suspectat de „constituire de grup infracţional organizat”, după ce acesta promovase o ordonanţă care urmărea să rezolve dispute din interiorul PNL. Din păcate, Parlamentul a refuzat să aprobe începerea urmăririi penale împotriva lui Chiţoiu, iar cazul a fost uitat prea uşor.

    Nici modificările la Codul Fiscal nu sunt însoţite de un studiu de impact. Din nou scriu că este imposbil să estimezi ce efecte vor avea noile prevederi. Am văzut un reputat profesor universitar estimând o reducere a încasărilor la buget cu 2% din PIB, în 2016. Nu ştiu pe ce se bazează. Poate va fi 1,6%, poate va fi 2,1%, doar un minister de Finanţe deschis şi transparent ar fi avut resurse să ne arate pe ce scenarii s-a lucrat. Dacă s-a lucrat cu aşa ceva! Legea 24 din 2000 privind tehnica legislativă prevede clar că „proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact”. În plus, actele cu impact asupra bugetului trebuie “elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern”. Ştiu că pare o glumă să ceri aşa ceva, nici un guvern nu a respectat această lege. Este însă greşeală mediului de afaceri din România că nu insistă pentru aplicarea ei şi, dacă Executivul nu se conformează, există calea acţionării în judecată.

    Uitându-mă la ceea ce s-a întâmpalt în anii anteriori, estimarea mea este că, dacă noul Cod Fiscal va fi adoptat, guvernul Ponta va tăia ce se mai poate tăia de la investiţii, pentru  a evita o situaţie în care deficitul bugetar să explodeze. Efectele vor fi în cascadă: se vor reduce şi co-finanţările la proiecte europene, deci abosrbţia fondurilor va merge prost, iar în 2022 ne vom trezi din nou că miliarde de euro alocaţi de UE rămân necheltuiţi. Oricum, pare că FMI-ul renunţă la acordul cu România şi se va pierde acel aşa-numit top-up, adică finanţarea suplimentară oferită de Bruxelles, de la 85% din valoarea unui proiect, la 95%.

    Este firesc ca mediul de afaceri din România să se bucure de reducerea fiscalităţii, aşa cum propune guvernul Ponta. Totuşi, un pic de prudenţă şi de studiu aprofundat nu ar strica. Să nu ajungem în situaţia în care răul făcut să fie mai mare decât binele promis de guvernarea PSD. 

  • Barcelona a văzut 
telefoanele viitorului. Cel puţin aşa era planul

    Bogdan Angheluţă, Barcelona


    Lansările de acest an, cel puţin din punctul de vedere al smartphone-urilor, nu au adus prea multe surprize. LG a prezentat noul model din seria Flex, telefonul curbat, alături de mai multe modele din clasa medie. Sony a preferat să pună în evidenţă tableta Z4, promovând în mai mică măsură modelul Aqua M4. Strategia se poate justifica prin faptul că smartphone-ul celor de la Sony nu aduce nimic nou pe piaţă.

     Marii producători, precum Samsung, Intel, Sony sau Huawei, şi-au respectat statutul şi au construit standuri impresionante, amplasate în prima zonă a centrului de conferinţe. Companiile fără o astfel de putere financiară şi start-up-urile s-au mulţumit cu spaţiile rămase; cu toate acestea, organizatorii au încercat să menţină interesul crescut şi pentru aceste zone, programând conferinţe chiar şi în cele mai îndepărtate hale.

     Companiile care vin din urmă şi câştigă tot mai mult teren, precum ZTE, au fost şi cele care au depus cele mai mari eforturi pentru a se remarca. Standul chinezilor a fost impresionant, poate cel mai atrăgător de la Fira Barcelona.

     La începutul congresului atenţia s-a îndreptat către primele hale, unde erau expuse cele mai noi telefoane şi accesorii lansate de producătorii de renume. Printre gadgeturile care au captat atenţia s-au numărat Samsung Galaxy S6 şi S6 Edge, LG G Flex 2, Microsoft Lumia 640, Sony Xperia Aqua M4, HTC One M9, Alcatel OneTouch Idol 3 sau ceasul inteligent LG Watch Urbane.

    În celelalte zone, dinspre capătul complexului, am găsit atât producătorii mai mici, cât şi firmele specializate în soluţii de software. Unele dintre aceste companii, deşi fără să fie cunoscute, au expus produse cel puţin interesante. Spre exemplu, companii precum Sigur sau LockPhone lansau, cel puţin în teorie, unele dintre cele mai sigure telefoane din lume.

    Cei de la Huawei au atras şi ei atenţia prin standul construit şi prin multitudinea de produse afişate. Din păcate însă, produsul cel mai aşteptat al companiei nu a fost de găsit: după lansarea care a avut loc duminică, ceasul inteligent Huawei nu a fost disponibil decât într-o zonă cu acces limitat. Nu acelaşi lucru se poate spune despre ceasul celor de la LG: la  standul companiei, o secţiune întreagă era dedicată acestui produs. Accesoriul inteligent produs de LG a primit recenzii pozitive, fiind primul ceas inteligent care arată aşa cum ar trebui să arate un ceas. Compania a renunţat la designul futuristic adoptat de ceilalţi producători şi a adoptat un model „clasic” de ceas, care poate fi purtat şi alături de haine ceva mai elegante.

  • 15% din biletele din Sibiu, plătite contactless direct în autobuz

    „Sibiul a fost unul dintre primele oraşe din Europa care a oferit locuitorilor săi conceptul de transport public contactless”, a declarat Gabriel Ghiţă, head of new business, international markets, în cadrul MasterCard. „Plata biletului în autobuz, direct din contul bancar, în timp ce te îndrepţi deja catre destinaţie, fără timp pierdut la casierie, este o soluţie care şi-a demonstrat pe deplin viabilitatea”, continuă acesta.

    La fel ca şi în anii trecuţi, ca parte a campaniei promoţionale, MasterCard şi compania de transport public din Sibiu au decis să menţină preţul promoţional de 0,89 lei/bilet până la finalul lui 2015, în timp ce preţul întreg al unei călătorii este de 1,5 lei.

    „Suntem încântaţi că am fost pionieri ai acestei tehnologii”, spune Adrian Popa, directorul general Tursib. „Călătorii noştri au adoptat în masă plata călătoriei cu carduri bancare.”

    Plata contactless a biletelor Tursib este posibilă atât pentru locuitorii Sibiului, cât şi pentru turiştii români sau străini aflaţi în vizită, pentru că terminalele amplasate în autobuze acceptă carduri MasterCard şi Maestro contactless emise de orice bancă din ţară sau din lume.

    Tranzacţiile contactless au înregistrat o creştere puternică şi la nivel european, pentru cumpărarea biletelor de călătorie necesare în mijloacele de transport în comun, dar şi pentru plata parcărilor, a cumpărăturilor din supermarketuri sau a deplasărilor cu taxiul. În ultimul trimestru din 2014, tranzacţiile realizate în Europa cu carduri contactless au crescut cu 174% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar europenii au deprins mai bine acest obicei, frecvenţa folosirii cardurilor contactless crescând cu peste 20%.

    Cu o reţea de acceptare a plăţilor contactless de peste 3 milioane de locaţii la nivel global, care a avut o creştere de 56% de la un an la altul, cardul contactless, telefonul sau alte dispozitive mobile câştigă teren în domeniul tipurilor de plată.

    După cum a fost dovedit şi în Sibiu, transportul în comun este un factor important pentru adoptarea cardurilor contactless. În Londra, tehnologia contactless a fost instalată în septembrie 2014, iar până în prezent au fost înregistrate peste 40 de milioane de călătorii plătite cu carduri sau dispozitive contactless; plăţile contactless au ajuns la aproape 12% din cele făcute direct în mijloacele de transport.

    „Europenii preferă, tot mai mult, plăţile contactless. Olanda este ţara cu cea mai rapidă creştere a plăţilor contactless din Europa, care a ajuns la 1 milion de tranzacţii contactless pe lună; în trimestrul IV din 2014, numărul tranzacţiilor contactless a fost de opt ori mai mare decât în al doilea trimestru al aceluiaşi an”, a concluzionat Javier Perez, preşedinte al MasterCard Europe.

  • Carte: “Împotriva zeilor” – una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

    Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii) la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli.

    De altfel, Bernstein insistă pe ştiinţa matematicii şi pe dezvoltarea teoriilor legate de statistici şi probabilităţi, demers explicabil, probabil, şi prin dimensiunea sa de finanţist şi investitor, într-o perioadă în care riscul era înţeles cumva altfel. Spun aceasta pentru că Bernstein a publicat ”Împotriva zeilor„ în 1996, cu un an înainte să apară filmul ”Wall Street„ în care Michael Douglas să decreteze că ”lăcomia este bună!„ şi, drept urmare, lumea să se aventureze într-o zonă nouă de crize economice. Vorbesc aici de prăbuşirea Long Term Capital Management, fond de investiţii condus de matematicieni şi laureaţi ai premiului Nobel care a început pe cai mari, dar a eşuat lamentabil, de criza dot com din 2000 sau de criza subprime din 2007.

    Dar cum autorul şi scrierea sa, care a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată, nu au o legătură directă cu crizele, să-i recunoaştem lui Bernstein rigoarea şi plăcerea de a desluşi un subiect ajuns acum la modă, mai ales că, involuntar, cartea are un aer vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte ”În aşteptarea dezordinii„. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa ”Lebădă neagră„, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.

  • Carte: “Împotriva zeilor” – una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

    Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii) la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli.

    De altfel, Bernstein insistă pe ştiinţa matematicii şi pe dezvoltarea teoriilor legate de statistici şi probabilităţi, demers explicabil, probabil, şi prin dimensiunea sa de finanţist şi investitor, într-o perioadă în care riscul era înţeles cumva altfel. Spun aceasta pentru că Bernstein a publicat ”Împotriva zeilor„ în 1996, cu un an înainte să apară filmul ”Wall Street„ în care Michael Douglas să decreteze că ”lăcomia este bună!„ şi, drept urmare, lumea să se aventureze într-o zonă nouă de crize economice. Vorbesc aici de prăbuşirea Long Term Capital Management, fond de investiţii condus de matematicieni şi laureaţi ai premiului Nobel care a început pe cai mari, dar a eşuat lamentabil, de criza dot com din 2000 sau de criza subprime din 2007.

    Dar cum autorul şi scrierea sa, care a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată, nu au o legătură directă cu crizele, să-i recunoaştem lui Bernstein rigoarea şi plăcerea de a desluşi un subiect ajuns acum la modă, mai ales că, involuntar, cartea are un aer vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte ”În aşteptarea dezordinii„. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa ”Lebădă neagră„, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.

  • Dispozitivul de realitate virtuală dezvoltat de Samsung poate fi cumpărat online

    Gadgetul funcţionează doar alături de un Samsung Note 4, care este folosit ca un ecran.

    Pe pagina de comandă a produsului, la secţiunea de termeni şi condiţii, cumpărătorii trebuie să ia la cunoştinţă că vor intra în posesia “unui dispozitiv conceput pentru cei care adoptă ultimele tendinţe în tehnologie”.

    Nu există, la acest moment, review-uri ale acestui produs.

  • Un sport apărut ca urmare a crizei economice

    Una dintre aceste consecinţe este apariţia unui nou sport numit Footgolf, o combinaţie între golf şi fotbal. Explicaţia este una destul de simplă: golful, fiind un sport ce impune costuri ridicate, a înregistrat în perioada de criză o scădere în ceea ce priveşte numărul practicanţilor.

    Ca urmare, tot mai multe cluburi de golf au rămas fără clienţi iar managerii au căutat metode de a se adapta. Între 2010 şi 2014, peste 600 de traseuri de golf şi-au închis porţile. În octombrie 2014, peste 240 de locaţii din Statele Unite ofereau cursuri de Footgolf.

    Nu se ştie exact cine a venit cu ideea, însă primul traseu oficial a fost amenajat în Olada, în anul 2009. Un an mai târziu, Belgia şi Ungaria au adoptat acest sport şi au pus bazele Federaţiei Internaţionale de Footgolf. Primul campionat mondial a avut loc în Ungaria, în iunie 2012.