BusinessMagazin

Tag: companii

  • Avocatii inca se aseaza

     

    E drept, anul acesta a avut doua epoci distincte, cu un inceput fulminant si un semestru doi puternic franat de lipsa lichiditatilor: vorbind despre volum, n-au mai fost incheiate nici tranzactii de fuziuni si achizitii, nici pe piata imobiliara si nici prea multe finantari. Totusi, principalele firme de avocatura din top au facturat relativ la acelasi nivel ca in prima parte a anului, explicatia stand in comisioane, care au crescut odata cu dificultatea de finalizare a unei tranzactii sau a unei finantari.
     
    Desi nu se mai asteptau miscari importante la varful ierarhiei, ele s-au intamplat si anul acesta. In primul rand, 2008 marcheaza iesirea Linklaters de pe piata locala, o iesire ce se traduce, pentru multe nume scrise acum pe usa altor firme cu greutate, drept cel mai important moment al anului. Nu numai pentru ca unul dintre primii trei clasati pe piata a decis sa-si inchida birourile din Romania, ci pentru ca Linklaters a fost de-a lungul prezentei sale aici atat un model de business, cat si o rampa de lansare pentru o serie de avocati care au iesit de sub umbrela sa pentru a-si forma propriile case de avocatura. Chiar daca a pierdut mai multi avocati experimentati in ultimele cinci-sase luni, lucru firesc de altfel, biroul Linklaters va continua intr-o alta formula activitatea, sub denumirea de Kinstellar Miculitii Mihai & Asociatii (numele “Kinstellar” este o anagrama a Linklaters).
     
    Un alt eveniment important al anului a fost asocierea dintre RTPR (Radu Taracila Padurari Retevoescu) si Allen & Overy, unul dintre numele din Magic Circle (grupul celor mai mari firme de profil din Londra, din care mai fac parte Clifford Chance, Freshfields, Linklaters si Slaughter and May). Costin Taracila a fost desemnat managing partner al RTPR in asociere cu Allen & Overy, iar biroul este functional de la 1 iulie.
     
    De la 1 mai 2009, in elita britanica va intra si casa de avocatura Badea & Asociatii, odata cu preluarea de catre firma Clifford Chance, cea mai mare companie de profil din lume. Firma condusa de Daniel Badea si Nadia Badea a activat incepand din 2006 ca partener local al firmei britanice. Daniel Badea va deveni astfel primul partener roman intr-o casa de avocatura din Magic Circle.
     
    Tot la capitolul tranzactiilor notabile ale anului trebuie mentionata preluarea, aflata inca in curs de finalizare, de catre grecii de la Piraeus Bank, a 51% din compania de consultanta pentru investitii Capital Partners, cu optiune de cumparare si pentru restul actiunilor. Valoarea tranzactiei: 32 de milioane de euro.
     
    Pe langa britanicii de la Allen & Overy, anul acesta si-au mai facut intrarea pe piata inca trei companii straine, DLA Piper (cu o echipa coordonata de Marian Dinu, unul dintre cei plecati de la Linklaters), White & Case si Garrigues, astfel ca 2009 se anunta un an de concurenta dura intre case de avocatura ce se vor lupta pentru un numar restrans de tranzactii.
     
    In ciuda vocilor care dadeau piata si ierarhiile ei drept mature si stabile, anul 2008 a continuat traditia, perpetuata in ultimii cinci-sase ani, a desprinderii unor grupuri de avocati din marile firme, cu scopul de a-si crea propriile companii. In a doua jumatate a anului, cinci avocati cu ratinguri personale foarte bune – Carmen si Francisc Peli, Cristina Filip, Alexandru Barsan si Ioan Dumitrascu – au parasit NNDKP (Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, liderul de piata, cu afaceri de 12,6 milioane de euro si peste 115 avocati), respectiv Linklaters, pentru a-si forma propria casa de avocatura, PeliFilip.
     
    REPERE 2008
    • Biroul Linklaters de la Bucuresti a devenit de la 1 noiembrie Kinstellar Miculitii Mihai & Asociatii.
    • RTPR se asociaza cu casa britanica de avocatura Allen & Overy.
    • Piraeus Bank preia 51% din compania de consultanta pentru investitii Capital Partners.
    • Intra pe piata DLA Piper, White & Case si Garrigues.
    • Cinci avocati plecati de la NNDKP si Linklaters isi infiinteaza propria casa de avocatura, PeliFilip.

     

  • Snacksuri a la grec

     

    Cand a patruns pentru prima oara pe piata romaneasca, compania greceasca Star Foods distribuia snacksuri produse in Bulgaria. Acum, cu 15 ani mai tarziu, lucrurile s-au schimbat semnificativ – nu numai ca tara noastra a ajuns unul dintre cei mai mari producatori din regiune, dar acum o fabrica din Bulgaria este integrata in Star Foods. Ce a intervenit intre timp? E simplu: Pepsi.
     
    In 2004, grupul PepsiCo International achizitiona compania Star Foods, inte-grand-o in divizia sa de produse alimentare, PepsiCo Americas Foods. Cumpararea nu a presupus si schimbarea numelui companiei, aceasta fiind politica Pepsi in relatie cu brandurile locale. “In Grecia, spre exemplu, Pepsi produce snacksuri sub numele Tasty Foods”, explica Sotiris Yannopoulos, actualul director general al Star Foods. De fapt, de la Tasty Foods a venit in Romania si el, in 2004, odata cu Pepsi. Misiunea lui Yannopoulos nu a fost usoara – a coordonat operatiunile de integrare ale companiei nou achizitionate de catre Pepsi, s-a ocupat de transformarea fabricii de la Popesti Leordeni, dar si de aducerea noilor branduri, cum ar fi Lays sau Cheetos. Insa cea mai importanta misiune a grecului ramane transformarea Romaniei intr-un jucator regional din punctul de vedere al companiei, dupa cum marturiseste: “PepsiCo ajuta Star Foods sa devina dintr-un producator local foarte bun un jucator regional puternic”. Yannopoulos coordoneaza de la Bucuresti si operatiunile companiei in Bulgaria si Moldova. In urma cu aproximativ un an, Pepsi a cumparat compania Penelopa din Bulgaria, care produce alune si seminte si pe care a integrat-o in cadrul Star Foods, “exportand modelul romanesc si in Bulgaria”, dupa cum spune el.
     
    “Atunci cand am cumparat fabrica de la Popesti Leordeni, am renovat-o gandin-du-ne in perspectiva, la nevoile viitoare”, spune seful Star Foods, adaugand ca exista putine asemanari intre fabrica dinainte si de dupa Pepsi. “Poate doar peretii si cateva utilaje”, continua grecul, explicand ca au fost investite “milioane bune” in renovarea fabricii, in utilaje si in linii de productie (Star Foods a avut cea mai avansata linie pentru chipsuri din Europa). Noua extindere a fabricii, ce va incepe la anul si va dura aproximativ doi ani, presupune o structura modulara, care va mari cu 10.000 de metri patrati fabrica, de la 7.000, cat are acum. “Vrem sa avem mai intai infrastructura pentru ca apoi sa crestem pe masura ei”, spune Yannopoulos, explicand ca nu vor fi ocupati imediat toti cei 10.000 de metri patrati, ci modulele vor fi adaugate treptat, pe masura ce va aparea necesitatea maririi productiei. “Acum avem nevoie de capacitate mai mare pentru anumite categorii, cum ar fi chipsurile sau florice­lele de porumb, spre exemplu, dar si pentru noi tehnologii” – necesare pentru productia altor categorii de snacksuri, pe langa cele din porumb. Proprietatea Star Foods de la Popesti Leordeni are in total 123.000 de metri patrati, din care doar 25.000 reprezinta suprafata construita, ceea ce inseamna, dupa Yannopoulos, ca posibili­tatile de extindere raman mari si pentru viitor.
     
    Produsele fabricate la Popesti-Leordeni sunt destinate pietelor din Romania, Bulgaria si Moldova, singurele produse pe care Star Foods le importa fiind cele ale fostei fabrici Penelopa, aflata acum sub umbrela Star Foods. Marirea capacitatii de productie ii va da posibilitatea lui Yannopoulos sa tinteasca mai multe tari din regiune; urmatoarea destinatie va fi Slovenia, unde Star Foods va patrunde in curand prin export, prin intermediul unor distribuitori locali.
     
    Insa alte tari inseamna si alte gusturi in ceea ce priveste portofoliul de produse. Yannopoulos a invatat sa fie prudent din acest punct de vedere odata cu experienta romaneasca, dupa ce a fost uimit sa vada cat de atenti sunt romanii la ceea ce cumpara, cum citesc cu atentie etichetele, compara diferite produse si sunt astfel suficient de informati incat sa-si argumenteze o alegere sau alta. “In alte tari, oamenii nu sunt atenti la astfel de detalii, mai ales pe categoria noastra de produse”, spune Yannopoulos, care a mai lucrat si in SUA sau Africa de Sud unde, la fel ca in Grecia, cumparatorii sunt mai impulsivi in alegere. Star Foods a schimbat retetele produselor, renuntand la coloranti artificiali sau aditivi, sustine grecul, care recunoaste ca la capitolul comu­nicare au stat mai slab: “Multi ma intreaba daca chipsurile sunt facute chiar din cartofi”.
     
    In ultimii trei ani, cantitatea de materie prima furnizata din Romania s-a dublat, insa n-a ajuns decat la jumatate din total, ceea ce “nu e normal pentru o tara cu un asemenea potential agricol; ca sa fiu sincer, nu ar trebui sa importam deloc”, sustine seful Star Foods, care a dezvoltat o serie de programe in parteneriat cu fermierii locali. “Merg la supermarket si vad numai legume importate. Ma intreb, onest, de ce importati legume din Grecia, in conditiile in care Grecia nu are nici a 20-a parte din capacitatea agricola a Romaniei?”, comenteaza Yannopoulos, estimand totusi ca peste cativa ani doar 10% din materia prima folosita de Star Foods va mai fi importata.

     

  • Am nevoie de aer

    Adunatii Copaceni, binein­teles. Acolo se afla sediul primei companii a lui Nelu Iordache, Romstrade, si tot acolo i-ar placea sa fie si baza aeriana de unde sa ii decoleze cele zece avioane Blue Air – daca s-ar construi acolo noul aeroport din sudul Bucurestiului, atat de des invocat de autoritati, dar si de speculatorii imobiliari in ultimul an. Tot la Adunatii Copaceni a fost montata prima turbina din cele trei pe care le-a cumparat omul de afaceri, prin compania sa Romstrade, ceea ce arata o consolidare in zona a businessurilor controlate de Iordache.
     
    “Compania Romstrade a cerut autorizatie pentru constructia, intr-o prima etapa, a trei centrale eoliene; probabil saptamana viitoare (saptamana aceasta – n.red.) vor primi atat autorizatiile de constructie, cat si pe cele de racordare la retea”, spune Ion Tache, primarul comunei Adunatii Copaceni si unul dintre oamenii de afaceri mici, dar cunoscuti din zona (avand o mica retea de cinci benzinarii, una dintre ele fiind prima benzinarie pe drumul dinspre Bucuresti spre Giurgiu), dar si unul dintre partenerii de business ai lui Nelu Iordache.
     
    Romstrade este compania care i-a adus proprietarului Blue Air o reputatie de “client al contractelor cu statul”, atat pentru constructia de strazi, dar si pentru deszapezire sau alte contracte publice. In 2007 si 2008, Romstrade a fost principalul contractor al aeroportului Baneasa – in 2007 pentru refacerea integrala a pistei, iar in 2008 pentru reparatii anuale. Conform lui Stefan Mladin, directorul general al aeroportului Baneasa, contractele cu Romstrade s-au semnat in urma unei licitatii la care au participat mai multe companii. Tot Romstrade a fost principala sursa de venit a lui Nelu Iordache pentru inceperea afacerii Blue Air, pe care a catalogat-o dintotdeauna drept o pasiune a lui, chiar daca, spre deosebire de Romstrade, nu a facut mult profit net in cei patru ani de cand este pe piata. Compania s-a lansat la sfarsitul lui 2004, iar dupa ce in primii ani a investit toate veniturile in dezvoltare, a urmat o perioada de declin al industriei aviatice, accentuata de saltul pretului petrolului, iar acum de criza financiara. Ion Tache, care este si partener de afaceri al omului de afaceri Nelu Iordache, considera ca viitoarele turbine eoliene din comuna sunt in primul rand o diversificare a afacerii Romstrade, care a facut doar contracte pentru infrastructura in anii trecuti. Pentru moment insa, turbinele sunt mai mult “o incercare” pentru oficialii Romstrade: “Vrem sa testam piata energiei eoliene si vom incerca in prima faza cu cele trei turbine, urmand ca ulterior sa decidem daca este interesant sa mai facem si alte investitii in aceasta zona, cum ar fi achizitionarea altor turbine, poate chiar noi, sau investitia in alte segmente ale energiei verzi”.
     
    Dincolo de testarea pietei, Tache spune ca montarea turbinelor este atractiva pentru comuna, putand genera pe viitor o dezvoltare a acestui tip de afacere pe plan local. Mai mult, primarul admite ca o parte din energie ar putea fi directionata si catre proiecte locale care au nevoie de energie, cum ar fi cartiere rezidentiale sau chiar aeroportul, daca intr-adevar se va face acolo. Necesarul de energie al unui aeroport de capacitate medie (cum se estimeaza ca ar putea fi cel de la Adunatii Copaceni), cu un trafic de aproximativ 8 milioane de pasageri pe an, consuma aproximativ 15 MWh. Multe aeroporturi din lume, in special din Europa, au ales sa isi rezolve singure o parte din problema cu energia montand centrale eoliene sau, mai ales, panouri solare. 
     
    Cele trei turbine instalate de Nelu Iordache la Adunatii Copaceni nu vor livra multa energie – este vorba pana la urma doar de trei turbine a cate 1,5 MW fiecare, dupa cum admit oficialii companiei: “Deocamdata, ele vor fi legate la sistemul national, dar ulterior le putem redirectiona catre contracte viitoare pe care le-am putea obtine”.
     
    Cele trei turbine, cumparate la mana a doua, vor fi aduse una cate una pana la sfarsitul acestei luni, mai spune Tache. Nou-venitele se incadreaza in peisajul turbinelor instalate pana acum in tara, toate acestea fiind cumparate la mana a doua – este vorba despre doua turbine instalate in Bistrita de catre Blue Line Impex, alte trei instalate la Ploiesti de catre una dintre companiile omului de afaceri Silviu Prigoana, alte doua instalate la Baia Mare de firma Pentium, carora li se adauga trei turbine instalate in “taramul fagaduintei” pentru energia eoliana, Dobrogea. Toate sunt la mana a doua, dar companiile sustin ca astfel de instalatii vor mai avea viata buna in Romania si de acum inainte: “Pana acum, reglementarile erau mai laxe, dar din acest an, fiecare turbina la mana a doua va trebui recertificata odata cu trecerea fiecarui an; practic, ar fi ca o revizie la milimetru suplimentara controlului anual de care vor avea parte toate turbinele, inclusiv cele noi”, spune Dacian Nath, unul dintre proprietarii Blue Line Impex, care au vandut primul lor proiect de 200 MW in Tulcea companiei italiene Blue Line si intentioneaza in continuare sa dezvolte un parc eolian, tot in Tulcea.

  • Cati bani inghite vantul?

    Asa s-a intamplat in cazul Enel, care a cumparat un proiect de 200 MW de la Blue Line, si intr-o maniera asemanatoare s-a intamplat la tranzactia CEZ cu Continental Wind Partners. Companiile au anuntat o valoare, de 1,1 miliarde de euro, care cuprinde insa atat pretul achizitiei, dar si investitiile care vor fi facute pentru dezvoltarea parcului eolian. Tranzactia dintre Iberdrola si romano-elvetienii de la Rokura a dezvaluit de asemenea un pret, dar spaniolii au refuzat sa spuna ce anume include acesta si daca toti acesti bani au ajuns sau nu la dezvoltatorul local.

    In tranzactia de saptamana trecuta, companiile au anuntat ca pretul de achizitie platit de Energias de Portugal pentru proiectul de 228 MW din Dobrogea dezvoltat de Renovatio Power (o companie inregistrata in Cipru) a fost de 8,4 milioane de euro. De fapt, dupa cum arata un comunicat al companiei de consultanta Wind Expert, acesta a fost doar pretul consultantei pentru proiectul respectiv. “Serviciile de consultanta furnizate de Wind Expert pentru cele doua proiecte au constat in identificarea de locatii, realizarea studiilor de vant, a studiilor de fezabilitate, obtinerea autorizatiilor necesare si realizarea designului de parc eolian”, explica Alexandru Teodorescu, director general al Wind Expert si actionar minoritar, cu 5%, al unuia dintre cele doua proiecte achizitionate de EDP.

    Practic, Alexandru Teodorescu spune ca a facturat clientului Renovatio Power 8,4 milioane de euro – contravaloarea livrarii la cheie a celor doua proiecte, pretul consultantei per MW fiind in jur de 30.000 de euro. Daca din banii luati de la EDP, Renovatio si-a platit doar consultantul, intrebarea automata este cu ce bani se alege fostul proprietar. Aici intra in scena metoda clasica prin care EDP achizitioneaza proiecte. In comunicatul dat de EDP, compania portugheza spune ca pretului de 8,4 milioane de euro i se va adauga o taxa de succes.

    Aceasta ar putea dubla valoarea tranzactiei, daca ar fi echivalenta cu cea din cazul proiectului achizitionat de EDP in Polonia (portughezii au cumparat anul trecut in Polonia un proiect de 1.022 MW pentru care au platit 54 de milioane de euro, dar care prevede si o taxa de succes de 40.000 euro per MW, care va fi platita cand proiectul va fi in faza de maturitate). Daca taxa ar fi la fel si in Romania, proprietarii care au vandut ar mai putea incasa aproximativ inca aproximativ 9,3 milioane de euro. Sau, daca proiectul va permite dezvoltarea maxima a capacitatii proiectului (mai precis, daca se va reusi dezvoltarea a 750 de MW – totalul celor patru etape de constructie, respectiv punerea in practica a celor 400 MW aflati in faza de prospect), ar putea fi vorba de o taxa de succes de 30 de milioane de euro.

    “Mi se pare o metoda foarte corecta de achizitie; in felul acesta se evita ca fostul proprietar sa lase balta dezvoltarea afacerii sau sa vanda un proiect cu lipsuri mari”, spune Alexandru Teodorescu. El se declara multumit si de faptul ca EDP a comunicat acest pret, facand astfel putina lumina asupra pretului real de dezvoltare a unui proiect de energie eoliana. “Intotdeauna lucram cu taxa de succes”, a declarat pentru BUSINESS Magazin un oficial al companiei portugheze.

    Principala motivatie pentru existenta acestei taxe de succes este faptul ca pe piata energiei eoliene, o piata destul de tanara, se avanseaza zeci de proiecte cu capacitati foarte mari, care par deseori dificile sau chiar imposibil de pus in practica: “In acest fel evitam sa platim ceva ce ar putea sa nu iasa cum trebuie: pe de o parte ne punem la adapost, iar pe de alta parte dezvoltatorul care ne-a convins si ne-a vandut proiectul lucreaza cu noi pana in faza finala de implementare si atunci isi poate lua acest comision, daca lucrurile merg bine”. Oficialul companiei portugheze nu vrea sa ii apara numele deocamdata. Prefera sa mai treaca putin timp si sa poata inainta cu proiectul, pentru a putea avea ceva mai concret de spus.

    O parte din cauze sunt legate tot de faptul ca in aceasta piata a energiei eoliene se vorbeste mult si de multe ori nefondat. Deocamdata, deabia au facut achizitia, pe care o vad ca pe o amprenta importanta in extinderea lor in Europa. Anul trecut, EDP Renovaveis, compania de productie verde controlata in proportie de 77% de EDP si listata separat la bursa de la Lisabona, a facut primii pasi in Europa de Est achizitionand anul trecut Relax Wind Parks, un proiect de 1.022 MW in Polonia, cu 54 de milioane de euro. Proiectul include insa si o ferma de 120 MW capacitate deja instalata, restul de proiecte urmand a fi puse in functiune pana in 2010, cand fostul proprietar ar mai putea castiga inca aproape 40 de milioane de euro.

    Intrarea in estul Europei face parte dintr-un plan de extindere atent gandit de strategii portughezi, care au dezvoltat intai proiecte de energie eoliana la ei acasa (unde detin 20% din productia de energie eoliana, cifrata in total la 3.000 MW, care la randul ei reprezinta 10% din totalul productiei la nivel national). Extinderea Renovaveis a urmat in Europa de Vest, unde a instalat turbine eoliene in Franta si Belgia, apoi s-a mutat peste ocean, facand una dintre cele mai mari achizitii in acest domeniu anul trecut, cand a cumparat Horizon Wind Energy. In iulie 2007, Horizon Wind Energy era evaluata la 2,7 miliarde de dolari (2,1 de miliarde de euro) de catre proprietarii ei, compania de investitii Goldman Sachs.

    Proiectul este deocamdata, conform companiei portugheze, cel mai mare proiect de energie eoliana din Statele Unite, cu 2.000 MW capacitate instalata (la inceputul lui octombrie a fost lansata cea de-a 13-a ferma in Oregon, de 104 MW) si care ar trebui sa atinga 9.000 MW in urmatorii cinci ani in cele 15 state americane unde opereaza EDP Renovaveis. Horizon a fost de fapt si singura achizitie la care EDP nu a platit taxa de succes – pentru ca “proiectul este mare, piata este flexibila si mai experimentata decat cea europeana”, dupa cum spune oficialul portughez. Este de asemenea vorba de faptul ca proiectul din Statele Unite a venit perfect in completarea strategiei EDP, care a lucrat intensiv in ultimii ani si si-a stabilit ca obiectiv constructia a 1.400 MW in fiecare an, in oricare dintre cele trei piete in care actioneaza (Portugalia, Europa sau Statele Unite). Iar achizitia din Romania a fost conforma cu acest plan, dat fiind ca EDP estimeaza ca va incepe constructia proiectelor de aici in aproximativ trei ani.

    “In trei ani vom termina cea mai mare parte din proiectele din Statele Unite si vom construi in Europa”, spune reprezentantul EDP. Cand spun “in Europa”, oficialii EDP se gandesc in special la noi piete pentru energia eoliana, precum Romania sau Polonia, dar si la Portugalia si Spania, care au acum un potential de crestere important. Conform unor studii dezvoltate de Emerging Energy Research (EER), Spania este acum cea mai atractiva piata pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliana, depasind Germania in 2008 ca rapiditate a cresterii acestui domeniu. Estimarile EER arata ca Spania ar trebui sa instaleze capacitati de 20 GW de energie eoliana pana in 2015, ceea ce ar reprezenta un sfert din totalul capacitatii de energie eoliana care s-ar construi in Europa pana atunci.

    In acest tablou, Romania, care ar putea suporta in urmatorii ani maxim 2.000 MW din energie eoliana, ramane doar o speranta din punctul de vedere al sanselor ca sistemul de transport sa se dezvolte si sa accepte mai mult. Deocamdata, piata asteapta ca proiectele intrate in portofoliul unor companii precum CEZ, ENEL, EDP sau Iberdrola sa inceapa sa se dezvolte. Cele mai avansate dintre ele, cum ar fi proiectul CEZ, ar trebui sa intre in faza de constructie incepand cu 2009. Altele, precum proiectele EDP, ar ajunge in aceasta etapa in trei ani, cand se estimeaza ca cei mai multi dintre megawatii acceptati de Transelectrica ar ajunge la aceasta etapa de constructie. Abia de aici EER va incepe sa contabilizeze si Romania, mai ales daca Transelectrica va mari procentul energiei electrice care poate proveni de la centrale eoliene.

  • Mamutul care seamana cu RENEL

     

    Anul trecut, comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, se declara ingrozit de perspectiva infiintarii unui colos care sa cuprinda toate companiile de energie detinute de stat in Romania. Piebalgs considera ca o asemenea initiativa ar crea un monstru greu de controlat, care ar intoarce piata de energie de unde a plecat, eliminand progresele pe care le-a facut pana acum. Prin eliminarea progreselor, comisarul european se referea la modul in care Romania a reusit sa treaca de negocierile pentru capitolul 14 (energie) din raportul de aderare, tocmai prin faptul ca a reusit sa sparga monopolul RENEL, fosta regie nationala de electricitate, si sa liberalizeze incetul cu incetul piata.
     
    “Decizia de a infiinta totusi o astfel de companie da impresia ca Romania s-a conformat unor reguli doar pentru a intra in UE si acum a decis sa renunte la ele”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si fost director al ANRE in perioada cand s-a dezmembrat RENEL si au inceput negocierile cu UE pentru capitolul 14. “UE ne-a iertat pentru alte domenii care nu mergeau, deoarece reusisem sa facem o piata de energie cat de cat functionala, dar acum problemele vor reincepe”, spune Constantinescu.
     
    Problemele la care se refera el sunt legate in special de crearea unui monopol, dar si de faptul ca gradul de transparenta la care ajunsese piata va scadea. Crearea de monopol se refera la faptul ca noua companie va detine jumatate din capacitatea nationala de productie, dar procentul va creste la 70% in orele de varf si la 90% cand vine vorba de servicii de sistem (Hidroelectrica asigura 90% din serviciile de urgenta la nivel national, putand pune in functiune grupuri pentru acoperirea deficitelor).
     
    Studiul de fezabilitate pentru infiintarea noii companii facut de KPMG arata ca, odata cu crearea noii Electrica, Romania ar ramane cu cinci companii active pe piata de productie a energiei (Electrica, Nuclearelectrica, Elcen, Termoelectrica si Complexul Energetic Craiova), numar inca mare fata de media din tarile UE (3,23).
     
    “Infiintarea noii Electrica este in concordanta cu ce se intampla si in UE, unde concentrarea pietei in sectorul energetic este in crestere, atat datorita integrarii verticale, dar si numarului ridicat de fuziuni si achizitii”, arata raportul KPMG. Aceasta a fost si justificarea premierului Calin Popescu-Tariceanu la anuntarea vestii ca pana la urma societatea de stat se va infiinta: “Statul roman avea nevoie de o companie puternica si destul de mare cat sa intre in top 25 al companiilor energetice din Europa”.
     
    Crearea unei companii care sa poata face concurenta sau macar rezista in fata unor nume europene mari si cu istorie in spate (gen CEZ din Cehia, E.ON din Germania sau EdF in Franta) a fost aprobata de guvern prin ordonanta de urgenta, dar mai are inca de asteptat cel putin doua aprobari importante: a Consiliului Concurentei din Romania si a autoritatii europene de concurenta. “Daca   se vor face cateva amendamente la proiectul initial si statul va fi ferm ca noua companie va actiona respectand principiile pietei libere, s-ar putea sa treaca de aceste autoritati, mizand pe cartea ca Romania este cam singura tara europeana fara o companie puternica in energie”, spune Jean Constantinescu.
     
    Conform proiectului aprobat de guvern, noua Electrica, in portofoliul careia vor intra doar companii profitabile de pe piata de energie (atat Electrica, dar si complexurile Rovinari si Turceni si mai ales Hidroelectrica sunt printre firmele de stat cu cele mai stabile pozitii), va avea o cifra de afaceri de 3,3 miliarde de euro, urcand pe al doilea loc in clasamentul dupa cifra de afaceri al companiilor din domeniu, dupa Petrom.
     
    Formula aleasa de Guvern, care exclude companiile neprofitabile, elimina una dintre principalele critici legate de proiectul initial de infiintare a colosului energetic, si anume ca ar presupune un fel de subventie, iar banii din companiile profitabile ar intra in cele neprofitabile. Or, atat Complexul Energetic Craiova (care nu este tocmai neprofitabil, dar nici nu este atat de rentabil precum celelalte doua), dar mai ales Termoelectrica nu au fost incluse in noua societate. Explicatia neoficiala in legatura cu pastrarea Termoelectrica in afara acestui proiect a fost faptul ca ea are deja o serie de proiecte in parteneriat cu investitori privati, in timp ce noua structura trebuie sa fie exclusiv de stat, cel putin deocamdata, pana la listarea la bursa prevazuta pentru anii urmatori – insa nu mai tarziu de un an de la formarea efectiva a companiei. 
     
    Acelasi a fost motivul si pentru neincluderea in proiect a Nuclearelectrica, companie care are de asemenea proiecte in asociere cu investitori privati, chiar daca formula investitiei nu a fost inca stabilita. “Cu atat mai bine”, spune Theodor Chirica, directorul Nuclearelectrica, a carui multumire pentru actuala situatie financiara a companiei ar fi fost umbrita de o noua amestecare a companiei alaturi de altele mai mult sau mai putin profitabile, unde regulile sunt mai dificile si deciziile mai greoi de luat. “Deja suntem in formula asta de aproape zece ani si ne este foarte bine asa.” Nuclearelectrica ramane cea mai mare companie strict producatoare de energie de pe piata, furnizand in sistemul national 18% din totalul energiei. Compania este acum in asteptarea formulei de investitie la reactoarele trei si patru (care vor fi facute cu Nuclearelectrica actionar principal si cu maxim sase investitori strategici europeni).

     

  • Mai usor cu calculatoarele noi

    Criza financiara loveste companiile in punctele cele mai slabe, iar unul din ele e departamentul de IT. Marile companii, in special cele americane, au inceput sa fie mai atente cu cheltuielile pentru achizitia de echipamente hardware sau aplicatii software, pentru plata specialistilor din departamentul IT si pentru proiectele de IT in care investesc. Presa internationala scrie ca unele firme au decis sa reduca bugetele alocate pentru acest departament, in unele cazuri chiar la jumatate, din cauza temerii de o recesiune economica in SUA. Iar in ce priveste proiectele, managerii se orienteaza spre cele care asigura o recuperare rapida si substantiala a investitiei.
     
    Concluzia apartine analistilor companiei americane de cercetare a pietei Forrester Research care, in urma unui sondaj de opinie realizat recent in randul a aproximativ 950 de manageri de top din departamentele IT ale unor intreprinderi mari din Europa si America de Nord, au constatat ca 43% dintre companiile respon­dente si-au revizuit in scadere cheltuielile pentru produsele si serviciile IT. Dintre companiile americane, 49% au redus buge­tele alocate pentru IT, in Canada e vorba de 38%, iar in ce priveste Europa, 33% dintre companiile britanice, 32% dintre cele fran­ceze si 28% dintre firmele nemtesti si-au ajustat cheltuielile IT pentru anul acesta.
     
    “Diminuarea cheltuielilor de IT e legata direct de aria unde opereaza companiile”, constata John McCarthy, vicepresedinte si analist in cadrul Forrester Research, referindu-se la faptul ca firmele americane au redus bugetele de investitii pentru domeniul IT mai mult decat cele din Europa. Previzibil, industria financiara a fost cea mai prompta in reorganizarea activitatiilor de IT, scaderea bugetelor de profil fiind estimata de specialistii din domeniu la 20% in acest sector. In unele cazuri, determinanta n-a fost aici temerea de criza, ci un faliment ori o fuziune. Falimentul bancii de investitii Lehman Brothers, spre exemplu, va insemna o reducere a cheltuielilor cu tehnologia informatica, pe ansamblul sectorului, de 1,5 miliarde de dolari (aproximativ un miliard de euro), in timp ce fuziunea dintre Merrill Lynch si Bank of America se va traduce intr-o scadere de inca 2 miliarde de dolari (1,36 mld. euro) a investitiilor in IT. Pentru producatorii si distribuitorii de echipamente informatice, vestile nu sunt deloc bune. In cazul Microsoft, spre exemplu, industria financiara americana a realizat anul trecut 22% din vanzarile de software ale companiei. Dintr-un calcul realizat de analistii firmei de cercetare Gartner rezulta ca producatorii de computere, dar si cei de echipamente de retea sau de software ar putea inregistra anul viitor pierderi ce insumeaza 4,3 miliarde de dolari (2,9 miliarde de euro).
     
    Totusi, nu toti furnizorii de soft sau de echipamente hardware vor fi afectati. Unele dintre cele mai mari companii din industria IT, precum Hewlett-Packard sau IBM, au publicat recent rezultate financiare bune, o parte a castigurilor anuntate fiind atribuite afacerilor substantiale pe care cele doua companii le desfasoara in afara SUA. “Aceste companii sunt atat de mari si atat de diversificate din punctul de vedere al liniilor de productie si al amplasarii geografice, incat par sa reziste la aceasta criza”, puncteaza analistul McCarthy.
     
    Perspective pozitive exista in anumite sectoare si din punctul de vedere al bugetelor alocate tehnologiei informatice. In timp ce companiile din domeniul financiar, cel al utilitatilor si operatorii de telecomunicatii au avut cea mai mare nevoie de o ajustare a investitiilor in IT, cele din mass-media si divertisment cheltuiesc tot mai mult. Analistul John McCarthy a remarcat ca aceste din urma companii au nevoie stringenta de investitii mai mari pentru IT, atat timp cat informatia si divertismentul migreaza spre internet si spre mediile mobile. Asa se explica si cresterea de ansamblu cu 8% a cheltuielilor IT estimate pentru anul acesta, estimate de analistii companiei de cercetare Gartner la peste 3.400 de miliarde de dolari (2.305 miliarde de euro), intrucat companiile de media sunt asteptate sa echilibreze scaderile din zona financiara sau a furnizorilor de utilitati.
     
    “In mod cert, companiile mari din lume vor incepe sa calculeze mult mai atent cheltuielile IT pe care le au de facut”, a spus McCarthy. Aceasta prudenta nu va aduce insa neaparat o reducere substantiala a bugetelor pentru IT. Forrester Research, spre exemplu, considera ca pe ansamblu, situatia din acest an nu va fi chiar atat de grava in SUA, unde compania de cercetare estimeaza o crestere de 5,4% comparativ cu 2007, pana la 572 de miliarde de dolari (392,2 miliarde de euro). In schimb, pentru 2009 Forrester a coborat estimarile de crestere de la 9,4% la 6,1%, cifra oricum mai mare decat cea de anul acesta.
     
    Aproape paradoxal, unele dintre cele mai sigure locuri de munca intr-o astfel de perioada continua sa fie cele din domeniul tehnologiei. O serie de analisti si specialisti in resurse umane sunt de parere ca sectorul IT este mult mai in siguranta din acest punct de vedere decat multe alte domenii. Potrivit unui clasament facut de catre compania Jobfox, intr-un top al celor mai sigure si de succes 20 de meserii, cea de dezvoltator de software este considerata a doua cea mai sigura, iar cea de administrator de retele se claseaza pe locul al saselea.

  • Business Magazin anunţa venirea crizei economice

    In seara zilei de luni in care Lehman Brothers si-a anuntat falimentul, BUSINESS Magazin a organizat o intalnire cu un grup de oameni de afaceri. Redactorul care a condus discutia si-a inceput prezentarea temei pe un ton destul de grav, adecvat situatiei. Interlocutorii nostri, in schimb, sefi de companii importante si cu putere financiara, s-au manifestat cu degajare, ba chiar cu un dram de condescendenta. Lehman era departe, iar Romania, buna-rea, cu probleme mai multe sau mai putine, era aici. Si aici era inca bine.

    Efectele crizei ajunsesera, in schimb, in Europa, unde guvernele erau nevoite sa ajute bancile cu miliarde dupa miliarde de euro, iar fiecare zi bursiera aducea noi recorduri negative. Analistii prevedeau ca seria vestilor rele va continua, iar cresterea economica pe vechiul continent va avea de suferit – ceea ce urma sa se rasfranga fara doar si poate asupra a ceea ce se intampla in economia romaneasca.
     
    Criza? Si mai cum?
     
    Pana in acel moment, putini oameni de afaceri din cei cu care am vorbit isi declarau afacerile afectate de criza, desi temeri existau. “In mod normal, o situatie de criza poate afecta orice afacere. Agentia de turism nu este influentata, sunt afectate doar investitiile mele imobiliare si cele de pe piata de capital – dar e greu de cuantificat, totul depinde de durata crizei si de momentul ales pentru a vinde”, spunea Sorin Stoica, proprietarul agentiei de turism Eturia.
     
    Nici Marius Ghenea, presedintele magazinului online PCFun, nu se simtea afectat “brutal” de criza. “Cei mai afectati in acest moment sunt cei care au investit foarte speculativ sau complet pasiv, astfel incat nu pot influenta in niciun fel trendul activelor pe care le detin”, spunea el. Riscurile pot fi reduse insa, considera el, daca investitiile sunt urmarite in mod activ, iar portofoliul este divers.
     
    Mike Borze, managing director pentru Europa Centrala si de Est la producatorul IT BenQ, afirma scurt ca “nu suntem in criza si nu avem o criza”, dar simtea o scadere a interesului clientilor, care nu se mai avantau sa faca investitii in IT&C, fapt confirmat si de Radu Georgescu, presedintele grupului Gecad. “Bugetele dedicate sectoarelor de activitate care se adreseaza unor nevoi neprioritare vor scadea. Printre aceste sectoare se regaseste, din pacate, si cel de IT&C”, spunea Georgescu. Oricum, impactul asupra celor doua companii ale lui Radu Georgescu, unul din primii romani care a facut afaceri profitabile in America, vanzand antivirusul RAV companiei Microsoft, s-a vazut in urmatoarele luni; dupa seful Gecad, criza putea insemna o scadere a vanzarilor sau doar o incetinire a cresterii.
     
    Pe langa IT, companiile isi puteau reduce bugetele pentru marketing, training, team-building si, in general, pentru dezvoltarea angajatilor sau a organizatiei. Totusi, pe termen lung, Costea Dumitrescu, atunci partener si cofondator al companiei de consultanta Ascendis, anticipa o crestere a competitiei pe piata de training, unde necesarul de training era mult prea mare pentru ca efectele crizei sa se vada intr-o reducere a cererii. Octavian Radu, presedinte si fondator al grupului RTC, introducea in ecuatie si scaderea artificiala a cererii, indusa de vestile si zvonurile panicarde.
     
    Pentru un retailer cum este Flamingo, mai importanti decat criza erau factorii pe care ii considera locali, ca inflatia sau nivelul creditarii. “Chiar daca pe termen scurt pot exista elemente de rezistenta, totusi, pe termen mediu, sunt indeplinite cele mai multe conditii pentru cresterea in continuare a pietei”, sustinea Dragos Simion, presedintele companiei.
     
    Vlad Ardeleanu, CEO al IpoteciDirect, companie specializata in consultanta financiara pe credite imobiliare garantate cu ipoteca, insista asupra efectului psihologic al crizei in domeniul de care se ocupa – era vorba de “pesimismul generalizat” cu privire la viitorul pietei imobiliare, care condusese deja la o scadere semnificativa a tranzactiilor. Ardeleanu recunoastea insa ca “efectul pe care il resimtim in primul rand este lipsa de lichiditate la nivelul sistemului financiar-bancar”.
     
    Lipsa de lichiditate era o perspectiva de care vorbea si Bogdan Belciu, atunci managerul reprezentantei din Romania a firmei de consultanta A.T. Kearney. Dupa cum se stia, criza fusese cauzata de riscurile excesive pe care anumite institutii financiare si le-au asumat pe o piata imobiliara aflata intr-o scadere masiva, iar riscurile s-au propagat in lant de la bancile comerciale si institutiile de credit catre banci de investitii si societati de asigurari care au creat produse financiare bazate pe credite ipotecare neperformante.
     
    Vandute si revandute in lant sub alte forme, aceste produse i-au afectat pe toti cei expusi sau pe emitentii lor. “De exemplu, in timp ce bancile romanesti nu sunt foarte active pe pietele financiare internationale, firmele-mama ale multor banci romanesti sunt in schimb active si ramane de vazut in ce masura acestea nu vor fi afectate financiar de falimentele din ultima vreme”, afirma Bogdan Belciu.

     

  • Sa vezi ce-au facut colegii








    Disponibila in limba romana si in engleza, aplicatia online Teamness le permite angajatilor unei companii sa colaboreze la acelasi proiect, chiar daca nu se afla in aceeasi cladire sau acelasi oras. “E o aplicatie de project management care ajuta la rezolvarea problemelor de comunicare ce pot aparea pe parcursul dezvoltarii unui proiect, cu facilitati precum lista de sarcini, monitorizarea stadiilor de lucru, organizare pe fisiere, rezumatul activitatii si un motor de cautare”, spune Paul Marculescu, directorul Bitground Software Solutions, compania din spatele Teamness.ro.




     

    Lansat de doua luni, site-ul a avut pana in prezent aproximativ 6.000 de vizitatori unici, dintre care 10% si-au creat conturi active pentru a putea folosi aplicatia. Principalii utilizatori ai site-ului sunt echipele formate din 20-30 de membri, ce au nevoie sa acceseze de pe internet datele proiectelor in care sunt implicate si sa interactioneze de la distanta. Modelul ales pentru Teamness este SaaS sau “software as a service”, ceea ce inseamna ca aplicatia software este folosita ca un serviciu, fiind accesibila online, fara instalare. In ce priveste investitiile facute pentru dezvoltarea si promovarea proiectului, Paul Marculescu spune ca acestea se ridica la aproximativ 5.500 de euro, dintre care aproape jumatate pentru hosting si realizare, iar restul pentru licente de software si reclama. “Momentan serviciul este gratuit, dar din 2009, dupa ce vom atinge pragul de 10.000 de conturi active, vom introduce si planuri de pret”, afirma Marculescu. Paul Marculescu (30 de ani) si Sorin Ostafiev (29 de ani), antreprenorii de la Bitground Software Solutions, sustin ca mizeaza pe pietele unde exista vorbitori de limba engleza si romana, adica SUA, o parte din Europa, eventual India si Australia. La un moment dat s-ar putea orienta insa si spre tarile cu vorbitori de spaniola si franceza, avand in plan sa lanseze versiuni ale aplicatiei in aceste limbi.




  • Cei 500 de tigri ai Estului




    De la inaltimea cresterii economice de 8,8% in primul semestru, cea mai ridicata din istoria Romaniei, premierul Calin Popescu-Tariceanu isi permite sa viseze. La o intalnire recenta cu diplomatii romani, premierul Tariceanu afirma cu mandrie ca Romania ar putea ajunge a saptea sau a opta putere economica a Europei pana in 2014, daca actualele tendinte economice se mentin.

    “Romania a avut o imagine de tara modesta si complexata imediat dupa caderea regimului comunist. Trebuie pus un accent major pe expansiunea economica in strainatate”, spunea Tariceanu, care cerea diplomatilor romani sa se implice in promovarea unei “alte fete”, de stat ambitios si emancipat. Nu este prima data cand premierul declara ca are ambitia sa aduca Romania pe locul corespunzator numarului de locuitori si suprafetei sale in regiune.

    Pare frumos, nu? Ceea ce ar trebui sa aiba in vedere premierul este ca o economie mare se bazeaza pe companii mari, iar marile companii romanesti (de fapt formularea corecta ar trebui sa fie “companii din Romania”, caci sunt detinute in cea mai mare parte de grupuri straine) sunt mai degraba niste jucatori din liga a doua la nivel regional, asa cum reiese din topul realizat de compania de consultanta Deloitte, in colaborare cu ziarul polonez Rzeczpospolita si publicat pentru al doilea an consecutiv de BUSINESS Magazin.

    Cu doar 30 de companii afl ate in topul celor mai mari 500 din Europa Centrala si de Est, Romania este cu mult in urma potentialului pe care il are, considera George Mucibabici, presedintele Deloitte Romania. “Procesul ingreunat al reformelor a influentat principalii indicatori macroeconomici, ca rata inflatiei sau cursul de schimb. De asemenea, mediul economic instabil a constituit un factor decisiv care a impiedicat companiile romanesti sa atraga investitii straine directe importante si sa se dezvolte in ritmul in care au facut-o companiile din Europa Centrala”, sustin oficialii Deloitte.

    In aceste conditii, Romania este devansata in clasamentul regional nu doar de Polonia (cu aproape 180 de companii in top), ci si de tari cu o populatie de doua ori mai mica (Cehia si Ungaria, fiecare avand de doua ori mai multe companii in top decat Romania), semn ca mai este inca mult de recuperat pentru ca aspiratiile premierului Tariceanu sa devina realitate. Iar unul dintre cele mai bune lucruri pe care un guvern le poate face ar fi sa nu intervina asupra mecanismelor pietei, spun managerii celor mai mari companii.

    “Companiile ar putea fi prinse intre doua prevederi ale legii obligatorii si la fel de puternice, dar implementarea uneia dintre aceste prevederi ar putea-o incalca pe cealalta”, avertizeaza Mariana Gheorghe, seful Petrom, cea mai mare companie din Romania. Cu afaceri de peste 3,5 miliarde de euro anul trecut, Petrom se afla abia pe locul 16 in clasamentul dominat de giganti din domeniul energiei precum PKN Orlen, MOL sau CEZ sau producatori de masini precum Skoda, Audi sau Volkswagen.  

    De altfel, Volkswagen este de departe grupul industrial care a beneficiat cel mai mult de urma ascensiunii economice a Europei Centrale si de Est. Anul trecut cele mai mari companii pe care producatorul german de masini le controleaza in regiune au avut afaceri cumulate de aproape 24 de miliarde de euro, adica de zece ori mai mari decat afacerile realizate de cel mai mare producator de masini din Romania, Dacia, detinut de grupul francez Renault.



  • Romania are cele mai slabe companii din Europa Centrala si de Est

    Romania are doar 30 de companii in topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrala in functie de cifra de afaceri din 2007, realizat de compania Deloitte, de doua ori mai putine decat Cehia si Ungaria si de sase ori fata de Polonia, in conditiile in care i-am ajuns din urma ca putere economica (valoarea PIB-ului) pe cehi si unguri, iar fata de polonezi economia este de 2,5 ori mai mica.

     

    Mai multe amanunte, pe www.zf.ro