BusinessMagazin

Tag: companii

  • Cel mai mare producator de jocuri

    Biroul lui Robert Kotick e plin de carti de arta, cu insemnari despre lucrari care ii plac ori pe care i-ar placea sa le aiba in colectie. Membru al consiliului director al Muzeului de Arta din Los Angeles, cunoscut ca un mare pasionat de arta plastica africana si de expresionism abstract, Kotick nu e un comerciant de arta si nu cumpara picturi sau sculpturi ca sa le vanda, ci pentru propria sa placere. E drept ca nu are nevoie sa castige bani de pe urma pasiunii sale: are in portofoliu cam 4,5 milioane de actiuni ale companiei Activision, producatoare de jocuri video pentru console, actiuni evaluate la circa 110 milioane de dolari cu totul (peste 75 de milioane de euro).

    Kotick, directorul executiv al companiei, s-a aflat printre investitorii care au cumparat in 1990 un pachet de 25% din Activision, pe atunci un furnizor de soft si jocuri pentru PC aflat in dificultati financiare. Saptamana trecuta, divizia de jocuri a grupului francez Vivendi a cumparat pachetul majoritar al Activision cu 9,8 miliarde de dolari (6,6 miliarde de euro). Noua companie formata – Activision Blizzard, botezata dupa numele celui mai mare studio al Vivendi Games, Blizzard Entertainment – ar putea surclasa Electronic Arts, liderul pietei de multa vreme, ale carui vanzari ar urma sa atinga 3,5 miliarde de dolari (2,4 miliarde de euro) in anul fiscal care se incheie in martie 2008, daca veniturile cumulate ale Vivendi Games si Activision se vor ridica la nivelul asteptarilor – 3,8 miliarde de dolari (2,6 miliarde de euro). Cat priveste valoarea de piata a Activision Blizzard, aceasta este estimata sa ajunga la 18,9 miliarde de dolari (12,9 mld. euro).

    „Miscarea facuta de cele doua companii este practic o metoda prin care isi combina punctele forte – Activison pe partea de jocuri pentru console, iar Blizzard pe partea de jocuri online pe baza de abonament“, considera Jeff Green, directorul editorial al revistei Games for Windows: The Official Magazzine. Activision este cel mai mare producator de jocuri pentru consolele Xbox 360 de la Microsoft, Sony PlayStation 3 si Nintendo Wii, detinand licente pentru jocuri precum „Call of Duty“, „Guitar Hero“, „Spiderman“, „X-Men“, „James Bond“ sau „Shrek“. Vivendi, prin Blizzard Entertainment, care va incheia anul cu afaceri de 1,1 miliarde de dolari (0,7 mld. euro), a lansat in 2004 cel mai popular joc pe internet, „World of Warcraft“, cu peste 9,3 milioane de jucatori online inregistrati. Blizzard inregistreaza cea mai mare marja de profit din intreaga industrie a jocurilor, de peste 40%, potrivit companiei. In acelasi timp, este printre putinii producatori de jocuri care au o prezenta semnificativa in Asia, avand in vedere popularitatea jocului „Starcraft“ in China si Coreea.

    Tatonarile pentru o alianta au inceput in ianuarie anul acesta, printr-o convorbire telefonica intre Bruce Hack, directorul executiv al Vivendi, si Robert Kotick, omologul lui de la Activision, urmata de o cina unde managerii au discutat posibilitatile de dezvoltare a celor doua companii in situatia unei fuziuni. Decizia a fost luata insa abia de putin timp, Kotick urmand sa devina presedintele si directorul executiv al noii companii, in timp ce Hack va prelua functia de director operational (COO). Interesant e ca din ianuarie incoace nu s-au facut speculatii privind o alianta de o asemenea amploare: John Riccitiello, directorul executiv al Electronic Arts, chiar spunea recent ca in piata mondiala a jocurilor vor fi tot mai putine consolidari in urmatorii ani, pentru ca majoritatea afacerilor viabile au fost deja cumparate.
    „Din partea noastra le dorim succes si asteptam cu interes competitia“, a declarat acum Tiffany Steckler, directorul de comunicare al Electronic Arts, fara a face insa alte comentarii despre aceasta tranzactie. Jocurile lansate de companie, printre care „The Sims“, „Need for Speed“ sau „Harry Potter“, sunt extrem populare mai ales in SUA, iar Electronic Arts este un brand asociat clar industriei jocurilor, spre deosebire de Vivendi, Blizzard sau Activision. Cat priveste asocierea Vivendi cu Activision, ea e privita mai curand ca o ocazie de a aduce sub aceeasi umbrela mai multe titluri cunoscute, nu ca un punct de plecare pentru lansarea unor eventuale titluri combinate, gen „Guitar Hero“, produs de creatorii „World of Warcraft“. „Activision Blizzard nu va fi altceva decat un brand corporate, nefiind deci asociat vreunui produs anume“, spune Mike Morhaime, directorul executiv al Blizzard Entertainment. Activision Blizzard va continua sa lucreze la titlurile aflate deja in plan, care ar trebui sa fie lansate anul viitor – „Wrath of the Lich King“, o extensie a „World of Warcraft“, „Starcraft 2“ si „Call of Duty“.

    Piata jocurilor video are parte de o crestere solida, conform analistilor PricewaterhouseCoopers, anul acesta urmand sa urce cu 18,5% fata de 2006, pana la 37,5 de miliarde de dolari (25,5 mld. euro). Iar cresterile sunt foarte mari, comparativ cu alte industrii, cum ar fi spre exemplu cea a filmelor, unde chiar daca valoarea pietei este mai mare – 84,3 miliarde de dolari (57,5 mld. euro), cresterea este de numai 3,8%, sau cea a muzicii, care va scadea anul acesta cu 1,3% la 25,6 miliarde de dolari (17,4 mld. euro). Este explicabil deci de ce marile grupuri de media se orienteaza spre jocuri: Vivendi detine Universal Music, una dintre cele mai mari case de discuri din lume, insa reducerea vanzarilor a silit compania sa caute o oportunitate in segmentul de jocuri, mult mai dinamic si mai susceptibil sa ofere posibilitati de marketing incrucisat; Activision ar putea acum sa se foloseasca de catalogul Universal pentru material muzical necesar jocurilor sale, ceea ce ar putea sa impulsioneze vanzarile de muzica ale Vivendi. Si alte grupuri de media procedeaza la fel: Viacom a cumparat anul trecut Harmonix, firma care a creat jocul „Guitar Hero“, si acum isi promoveaza noul joc „Rock Ban“ pe postul de televiziune MTV.

  • Magnetul banilor de la UE

    CONTEXTUL: Cu o cota de piata de circa 10% in 2006, conform propriilor estimari, Pegas ocupa primul loc pe piata de consultanta pentru certificare in standarde internationale.

    DECIZIA: La inceputul anului in curs, Pegas decide sa intre pe domeniul consultantei in fonduri structurale, ca urmare a solicitarii acestui tip de servicii din partea clientilor deja prezenti in portofoliu.

    EFECTELE: In totalul cifrei de afaceri a companiei, ponderea consultantei in fonduri structurale a evoluat de la 3% in martie 2007 la 18% din CA in noiembrie 2007. Conform previziunilor companiei, aceasta pondere ar urma sa ajunga la 50% din cifra de afaceri in primavara lui 2008.

    Pegas nu s-a gandit serios la acest segment de piata pana la inceputul lui 2007. „Foarte multi dintre clientii cu care lucram deja pentru consultanta in domeniul standardelor internationale ne-au solicitat acest tip de servicii“, spune Calin Sarchiz, managing partner la Pegas. Firma are acum peste 1.000 de clienti, companii private si autoritati publice, in conditiile in care, potrivit ISO Survey 2006, anul trecut erau, in Romania, peste 9.400 de firme certificate.

    Decizia de a aborda noul segment de piata, al consultantei pe fonduri structurale, a avut impact imediat in cifre, acest tip de consultanta ajungand sa detina acum aproape 20% din totalul cifrei de afaceri a companiei, fata de 3% la nivelul lunii martie. Previziunile pentru anul viitor arata si mai bine: in martie, jumatate din cifra de afaceri a firmei ar urma sa revina departamentului specializat in consultanta pe fonduri structurale. Cresterea sensibila a incasarilor este direct legata de faptul ca in acel moment „vor incepe sa fie aprobate proiecte, iar sumele incasate de noi vor fi mai mari, pentru ca vor cuprinde si comisioanele de succes“, spune Sarchiz.

    Previziunile pentru cifra de afaceri din acest an se refera la 1,1 milioane de euro, fata de 900.000 de euro anul trecut. In 2008, ritmul de crestere ar urma sa se accelereze, previziunile pentru incasari incadrandu-se intre 1,5 si 2 milioane de euro, potrivit lui Sarchiz. Comisionul consultantilor ajunge la cateva procente din valoarea finantarii europene atrase pe fiecare proiect, astfel incat e de asteptat ca numarul companiilor ce ofera servicii de consultanta in domeniul fondurilor structurale sa creasca. Nu mai departe de finalul lunii noiembrie, compania de audit si consultanta Deloitte Romania a anuntat ca a deschis recent un departament dedicat acestui domeniu.

    „Obiectivul nostru este sa devenim numarul unu si pe piata de consultanta pentru proiecte structurale“, declara managing partnerul Pegas. Firma domina acum segmentul de consultanta pentru certificare in standarde internationale, avand o cota de piata de 10%, conform estimarilor companiei. In domeniu sunt prezente zeci de firme de profil, dar peste 80% din piata este concentrata in mainile a 10-15 companii.

    Pentru segmentul de consultanta in fonduri structurale, Pegas are un departament format acum din noua persoane. Compartimentul a fost infiintat in acest an „cu oameni cu experienta in acest domeniu, pe proiecte de investitii derulate prin fonduri de preaderare (Phare, Sapard) sau cu experienta in managementul proiectelor“, spune Sarchiz. Pentru a lucra in consultanta pentru fonduri structurale, adauga tot el, sunt necesare doua tipuri de specializari: in domeniul tehnic si in zona economica, „ambele fiind absolut necesare pentru elaborarea si implementarea proiectelor“. Cererea pentru acest tip de consultanta este tot mai mare, explica reprezentantul Pegas, pe masura ce apar ghidurile programelor de finantare si se apropie termenele de depunere a proiectelor. Cele mai efervescente domenii in consultanta pentru fonduri structurale sunt constructiile industriale si industria de prelucrare (pentru achizitia de utilaje). Pegas lucreaza acum la 30 de proiecte pentru fonduri structurale, dar nu a depus inca niciunul, pentru ca nu au fost dechise termenele. Fiind un domeniu nou de activitate, compania romaneasca a incheiat un parteneriat cu firma franceza Welcomeurope, care de peste 10 ani lucreaza in consultanta pentru fonduri structurale.

    Interesul tot mai mare in proiecte pentru obtinerea de fonduri nerambursabile intervine in contextul in care Romania urmeaza sa primeasca in perioada 2007-2013 fonduri structurale si de coeziune de la Bruxelles in valoare de 20 mld. euro. Majoritatea fondurilor sunt adresate autoritatilor publice (in cazul carora fondurile europene pot acoperi pana la 98% din valoarea finantabila a proiectului), restul sumelor fiind accesibile sectorului privat (unde finantarile europene pot acoperi maximum 50% din valoarea fiecarui proiect).

    „Lunile viitoare sunt esentiale in eforturile noastre de a absorbi fonduri. Guvernul, administratiile locale, managerii de companii, firmele de consultanta si bancile trebuie sa se mobilizeze la maxim“, declara recent Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor. Fondurile neaccesate se pierd, astfel incat sunt cautate acum variante pentru un grad de absorbtie cat mai ridicat. Pentru completarea cheltuielilor in proiecte, bugetul de stat asigura cofinantarea pana la 13% a cheltuielilor eligibile. Pentru initierea proiectelor aprobate este asigurata o prefinantare de maximum 20% din valoarea eligibila a proiectului, iar valoarea TVA aferenta cheltuielilor eligibile este suportata tot de la bugetul de stat.

  • Jumatatea mea de miliard

    Cel mai cunoscut om de afaceri din Medias nu ar fi ajuns in 2007 unul dintre cei mai vizibili actionari de pe bursa daca Dafora, compania sa fanion de pe Rasdaq, nu ar fi facut salturile care au dus-o in aprilie la o capitalizare de 300 de milioane de euro. Multe priviri au ramas atintite de atunci asupra evolutiei lui Gheorghe Calburean, omul de afaceri de la Medias (Sibiu) a carui companie ajunsese sa valoreze pe bursa de peste sase ori cifra sa de afaceri. Si Dafora ramane o actiune atent urmarita, chiar daca acum capitalizarea este undeva la doar de doua-trei ori cifra de afaceri.

    „Un actionar al Dafora mi-a scris cu ceva timp in urma pe e-mail ca si-a dat seama ca Dafora exista cu adevarat atunci cand a vazut prin Bucuresti o masina cu o albinuta pe ea (albinuta este simbolul vizual al companiei Dafora Medias – n. red.)“, spune Gheorghe Calburean, directorul general si actionarul majoritar al Dafora, una dintre companiile de pe bursa Rasdaq pentru care 2006 si prima parte a anului 2007 au adus cresteri mari si foarte mari.

    Omul de afaceri crede ca expeditorul mesajului electronic era unul dintre acei actionari care acuza faptul ca Dafora a fost si inca mai este o companie „inchisa“, de unde au iesit de-a lungul timpului foarte putine informatii. Acesta este, spune Gheorghe Calburean, si unul dintre motivele pentru care vrea sa transfere cat de curand compania de pe bursa electronica Rasdaq la Bursa de Valori Bucuresti, acolo unde incepand din vara se tranzactioneaza cealalta mare companie controlata de el, Condmag. Practic, omul de afaceri spune ca vrea ca din aceasta mutare (estimata pentru mijlocul lunii decembrie, dat fiind ca saptamana trecuta Dafora tocmai a primit acordul CNVM pentru transferul pe BVB) actionarii sa obtina mai multa transparenta si sa capete mai multa incredere in companie: „Eu as vrea ca venirea noastra la BVB sa transmita actionarilor sau potentialilor actionari ca noi intr-adevar suntem ceea ce apare in hartii, iar noua structura la care ne obliga BVB – conducere prin consiliu de administratie – va permite un acces mai mare la date“.

    Un acces mai mare la date ar duce, dupa cum spune omul de afaceri, la o revenire a capitalizarii bursiere a Dafora. Poate ca, spune omul de afaceri, o intelegere mai buna a activitatii companiei ar face-o pe aceasta mai putin sensibila la scaderile pietei, desi, pe de alta parte, este de parere ca lucrurile care s-au intamplat in aceasta toamna la bursa si mai ales companiilor sale sunt „anormale“: „Nu stiu daca o explicatie pentru aceste urcusuri si coborasuri trebuie sa o cautam in potentialul firmei, deoarece este paradoxal sa ai o firma care merge prost si creste de trei ori, cum a fost anul trecut, iar cand merge bine, scade, cum este situatia de acum“.

    Cifra de afaceri a Dafora la noua luni in 2006 a fost de 95 de milioane de lei (27 de milioane de euro), iar la noua luni in 2007 a fost de 178 de milioane de lei (51 de milioane de euro); in 2006, capitalizarea la care a ajuns compania a fost de 230 de milioane de lei (66 de milioane de euro), iar in 2007 de 920 de milioane de lei (265 de milioane de euro). Astfel, Gheorghe Calburean, actionarul majoritar al Dafora Medias (DAFR – simbolul bursier), prin intermediul careia controleaza si Condmag Brasov (COMI), a castigat de la inceputul anului pana la sfarsitul lui iulie circa 150 de milioane de euro din cresterea pe bursa a Dafora si Condmag, averea lui ridicandu-se la aproape 200 de milioane de euro (luand in calcul numarul de actiuni pe care le detine in fiecare din cele doua afaceri). In ultimele patru luni insa (incepand cu sfarsitul lunii iulie, cand bursa a inceput sa scada), Gheorghe Calburean a pierdut aproape jumatate din ce a castigat. Desi mai multe afaceri listate au pierdut, procentual, cea mai puternica scadere au inregistrat-o detinerile lui Calburean, a caror valoare s-a redus de la 182 milioane de euro la sfarsitul lunii iulie la 75 milioane euro la sfarsitul lunii noiembrie. Astfel, Calburean a pierdut 107 milioane de euro.

    Chiar daca in toamna capitalizarea bursiera a celor doua companii a scazut, iar averea lui direct proportional, Gheorghe Calburean se considera cel putin la fel de bogat: „Ca valoare de piata (pozitie, contracte, potential), Dafora insemna in urma cu doi ani si jumatate 150 de milioane de euro. Acum cred ca firma merita cel putin 300 de milioane de euro, iar Condmag jumatate din aceasta valoare“. Calburean spune ca ceea ce se intampla pe bursa este si o chestiune de conjunctura, dar crede ca potentialul companiilor sale va depasi momentul toamnei 2007 de pe piata bursiera.

    Omul de afaceri considera de fapt ca principala motivatie a scaderii de la bursa n-are legatura cu performanta actiunilor cotate: „Eu sunt convins ca aceste scaderi inregistrate pe BVB si Rasdaq sunt cauzate de instabilitatea politica simtita de orice actionar, care nu este sigur ce se va intampla maine sau poimaine in tara din punct de vedere administrativ, al cresterii nivelului de trai, din punctul de vedere al PIB, al riscului de tara, al inflatiei care tot creste. In vremurile acestea e normal ca orice investitor sa-si puna intrebarea daca sa mai investeasca sau nu in tara“. Gheorghe Calburean e de parere insa si ca bursele romanesti ar trebui sa aiba o politica mai deschisa fata de actionari sau de potentialii actionari si sa fie mai atractive pentru acestia din urma: „Cred ca pe BVB si Rasdaq sunt de fapt o mana de oameni si de firme care controleaza totul“.

  • Lazar si camioanele lui

    In fiecare saptamana, Ioan Lazar are cel putin 60 de interviuri cu viitori posibili soferi de TIR. La el ajung doar cei preselectati de resursele umane, care ii dau automat la o parte pe cei cu cazier, cu referinte proaste de la alti angajatori sau care au avut vreodata probleme cu alcoolul. „Ii intervievez personal, pentru ca soferii sunt cel mai important capital de lucru dintr-o firma de transport“, spune Ioan Lazar, proprietarul si directorul general al International Lazar Company, care se asteapta in acest an la afaceri de 60 de milioane de euro. Nu numai din transport, pentru ca omul de afaceri argesean este implicat in mai multe afaceri, doua dintre ele listate pe bursa Rasdaq, iar altele in parteneriat cu companii vestice.

    „Cred ca toate aceste parteneriate imi fac bine la imagine“, spune Lazar, care e mandru de acestea nu atat din punctul de vedere al volumului afacerilor (desi merg bine si ii asigura o treime din totalul vanzarilor), dar mai ales din modalitatea in care a ajuns sa deruleze afaceri cu volum atat de mare.

    Povestea lui Ioan Lazar incepe inainte de 1989, cand era tinichigiu auto si facea ceea ce el numeste „comert“ – cu fructe, cu legume, cu animale, cu piese auto, „cu tot ce se gasea“. „In 1990 aveam cateva sute de mii de lei si i-am folosit pentru a cumpara piese auto en-gros, tot ce gaseam in tara“, povesteste Ioan Lazar, care a atins astfel urmatorul prag financiar ce i-a marcat existenta in 1994, cand a numarat pentru prima data 100.000 de marci germane (aproximativ 60.000 de dolari, la cursul aferent anului 1995). In acel moment, a aparut o oportunitate de a cumpara de toti banii piese din Germania – insa avea nevoie sa intre in legalitate. „In acel moment nu aveam firma, nu aveam cont in banca, nu ma gandeam decat la piese, de unde sa le cumpar cat mai ieftine si mai multe“, spune Lazar. Volumul mare de piese achizitionate si nevoia de a le vinde cat mai repede au dus la deschiderea primului magazin de piese auto, in Bascov, langa Pitesti, unde omul de afaceri isi are si acum sediul.

    Ioan Lazar este foarte exact cu cifrele. Stie exact cat a castigat din fiecare afacere facuta, iar pierderile le vede ca pe niste intamplari care ii micsoreaza cateodata profitul. In 1994, primul an dupa deschiderea magazinului, a avut un profit net de 823.000 de dolari. Cu banii respectivi a continuat dezvoltarea si in 1995 a deschis magazine de piese auto la Bucuresti, la Valcea si la Sibiu. Extinderea i-a adus si nevoia de a transporta piesele si asa a cumparat si primul camion. Cum afacerea cu piese auto nu a mai durat mult si intre timp a renuntat la ea, Ioan Lazar s-a concentrat pe transport – oricum cumparase din 1995 camioane in fiecare an, „pentru ca incepusera sa vina din ce in ce mai multe comenzi pe transport“, ajungand la o flota de 35 de camioane in 2001. „In 2002 au fost doua momente de cotitura in istoria International Lazar Company (ILC)“, spune proprietarul afacerii, care a semnat atunci doua contracte ce l-au propulsat la un alt nivel al afacerilor. Cu un an inainte, pe Lazar l-a contactat un consultant care cauta un partener local pentru un joint-venture in domeniul transportului de autovehicule: „Am spus da imediat si am devenit francizor pentru Romania al Hödlmayr Austria“ – unul din cei mai mari transportatori de vehicule din Austria. Firma voia sa intre pe piata cat mai repede, deoarece avea de onorat un contract foarte important si anume contractul exclusiv pentru transportul masinilor din holdingul Tiriac. Dupa un an, austriecii se inteleg cu Ioan Lazar pentru infiintarea unui joint-venture in care romanul avea 49% si intra cu terenul, sase hectare pentru parcul auto al Hödlmayr International de la Bascov.

    Hödlmayr-Lazar este si acum una dintre afacerile unde Ioan Lazar este actionar, iar asocierea cu austriecii ii va aduce in acest an putin peste 8,5 mil. euro (Hödlmayr-Lazar va avea in 2007 o cifra de afaceri de 18 mil. euro). Intre timp, centrul de greutate al activitatii grupului romano-austriac s-a mutat de pe contractul cu grupul Tiriac (care inca este client, dar nu cel mai important) pe contractul cu Dacia-Groupe Renault.

    De fapt, dupa cum explica Ioan Lazar, contractul pentru transportul de masini a venit ca urmare a dezvoltarii unui parteneriat de transport de piese auto intre Dacia-Renault si International Lazar Company. Acesta a fost cel de-al doilea mare pas facut de companie in 2002, cand grupul de la Pitesti a cerut de la ILC sase camioane pentru cateva curse interne. „Pentru a construi o relatie buna cu ei, le-am dat camioanele la un pret mai mic si pe o comanda interna – ceea ce nu prea ne convenea, noi facand predominant curse internationale (85% din totalul afacerilor), pentru ca au adaos mai mare“, explica omul de afaceri.

    La cateva luni dupa aceea, Dacia a anuntat ca isi va externaliza divizia de transport, iar ILC s-a prezentat la licitatie alaturi de Viator Vektor, liderul pietei de transport din Slovenia. Cele doua firme au preluat impreuna peste jumatate din contractele de transport ale producatorului de autoturisme. „Din 2003, contractul cu Dacia a devenit foarte fructuos si am inceput sa ne dezghetam“, spune Lazar, care recunoaste ca daca nu ar fi fost contractul fericit cu cei de la Dacia, nu s-ar fi putut dezvolta atat de bine. Saltul s-a vazut in afaceri: de la 3,5 milioane de euro in 2002, compania si-a triplat afacerile in 2003, iar urcusul a continuat (16 mil. euro in 2005, 24 de milioane de euro in 2006 si 35 de milioane estimate pentru 2007). Estimarea pentru 2007 arata asa si datorita faptului ca, din a doua parte a lui 2006, Ioan Lazar a iesit din parteneriatul cu Viator Vektor si a preluat pe compania sa 68% din totalul necesarului de transport al Dacia – care ii asigura, in acest an, 65% din cifra lui de afaceri, adica 22,7 mil. euro. Volumul afacerilor cu Dacia va creste insa, dat fiind ca in aceasta perioada Lazar si oficialii de la Pitesti pregatesc semnarea unui contract pana in 2010, dar si marirea volumelor de transport. Pe langa dezvoltarea transporturilor, Lazar s-a mai ocupat si de achizitii: pe langa terenuri (detine acum aproximativ 40-50 ha in zona Pitestiului), a cumparat in 2004 Mecan Petrol Gaesti si apoi BAT Bascov, ambele cu activitati de forare si cu profit in acest an: 800.000 de euro la Mecan Petrol si 600.000 de euro la BAT. Pentru ambele a primit oferte de achizitie; cea mai buna a venit in 2003, imediat dupa ce a cumparat Mecan, de la compania italiana Demont (unul dintre cei mai mari montatori industriali din Italia), care i-a oferit 2 milioane de euro. „Atunci as fi vandut-o pe banii acestia, acum nici nu ma mai gandesc“, spune Lazar.

  • O data cu piata

    Piata de transporturi este in crestere si schimbarile se produc in functie de cresterile anumitor sectoare ale economiei. Pentru 2008, factorii care vor influenta piata de transport vor fi:

    RETAIL SI AUTO. Retailul si componentele auto sunt unul dintre principalele motoare de crestere ale transporturilor.

    COMERT EXTERIOR. Un alt factor este cresterea asteptata a exporturilor si a importurilor (dincolo de impactul cursului valutar).

    OUTSOURCING. Cresterea transporturilor este favorizata si de tendinta in crestere a companiilor de a externaliza logistica (depozitare, ambalare, etichetare, transport etc.).

    RELOCARE. Investitiile in Romania ale companiilor de productie care decid sa transfere aici capacitati de productie.

    Sursa: COMPASS CONSULTING

  • Cei mai cunoscuti

    Cateva firme mari de transport domina deocamdata o piata in care alte cateva mii de companii mici si medii se lupta pentru contracte importante. Saltul afacerilor unei companii de transport vine odata cu semnarea unui contract important.

    EDY SPEDITION. Cu o flota de peste 1.200 de camioane si afaceri de 95 de milioane de euro preconizate pentru acest an, compania hunedoreana este considerata cea mai mare de pe piata si are drept clienti importanti Coca-Cola Romania, IKEA, Tenaris, Saint-Gobain, Electrolux, Continental, Delphi sau Romstal.

    DUNCA EXPEDITII. Cunoscut in special pentru faptul ca ofera si transporturi aeriene, pe langa cele 620 de camioane, compania timisoreana are printre clienti Linde Gaz, Nestlé Romania, Michelin, Procter & Gamble sau Euroholding. In 2007 va atinge afaceri de 28 de milioane de euro.

    TRANSCAR. Flota de 220 de camioane a transportatorului sibian este folosita predominant pentru compania germana Meyer & Meyer.

    DUMAGAS. Compania de transport a Dumagas este una dintre cele sase divizii ale grupului care estimeaza pentru acest an afaceri de 100 de milioane de euro. Dumagas Transport va realiza in acest an afaceri de 40 de milioane de euro si are o flota de 400 de camioane.

    PLUTONUL. Afacerile din transporturi ar putea ajunge in acest an la 4,1 miliarde de euro, conform unui studiu al InterBiz Group. Desi este o piata cu volume mari, cel mai mare transportator rutier (Edy Spedition) nu a atins inca afaceri de 100 de milioane de euro, deoarece piata este destul de faramitata intre 18.400 de companii.

  • Noua structura

    Cea mai mare companie romaneasca de bricolaj va avea in actionariat cinci parteneri de afaceri ai lui Ioan Ciolan.

    ACTIONARIAT. 75% din actiuni ii revin lui Ioan Ciolan, 10% sunt detinute de omul de afaceri mediesean Gheorghe Calburean, care controleaza companiile cu afaceri in domeniul serviciilor de foraj si transport de combustibili Dafora si Condmag. In prezent Calburean este partener cu 33% din actiuni la Ambient Cluj si controleaza 50% din Ambient Medias. Restul de 15% din actiunile Ambient de dupa fuziune sunt impartite in principal intre Dan Olteanu (5,5%), cel de-al treilea asociat de la Ambient Cluj, Lucian Bezerita (5%), managerul Ambient Baia Mare, respectiv Zsolt Bereczki (1,8%), partenerul de la Gheorgheni.

    RETEA. Infiintata in 1993, reteaua Ambient are acum 14 centre comerciale si 17 magazine in 12 judete. Firma lucreaza cu 1.000 de furnizori si are 2.600 de angajati.

    GRUPUL. Alaturi de retelele de magazine si centre comerciale, grupul Ambient cuprinde Voestalpine Ambient, ce comercializeaza produse metalurgice, si Ambient Structuri, care activeaza in domeniul betoanelor.

  • La jumatate de drum

    Administratorii ce au luat un start intarziat sau mai lent au timp inca doua luni pentru a mai recupera din diferentele uriase.
     
     Loc
    Compania
    Clienti
     1.
    ING
    762.265
     2.
    Allianz-Tiriac
    567.404
     3.
    Generali
    188.952
     4.
    Aviva
    184.853
     5.
    Interamerican
    137.631
     6.
    AIG
    123.581
     7.
    BT Aegon
    63.936
     8.
    BRD
    56.806
     9.
    BCR
    49.031
     10.
    Omniasig
    31.318
     11.
    OTP
    13.818
     12.
    Bancpost
    12.446
     13.
    Prima Pensie
    7.442
     14.
    KD
    1.149
     15.
    MKB Romexterra
    677
     16.
    AG2R
    231
     17.
    Marfin
    54
     18.
    Zepter
    0
     
    Total
    2.201.594
     
    Sursa: CSSPP, date valabile la 15 noiembrie 2007

  • El e seful APIA

    Desi recunoaste ca nu este un specialist in domeniul auto, avocatul Ernest Popovici crede ca a fost desemnat presedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) tocmai pentru ca nu are niciun parti-pris. „Pana la urma, nici masina mea nu este una dintre marcile prezente in APIA“, glumeste Popovici. Avocatul are un automobil Infiniti, marca importata in Romania de Dom Automobile, companie care nu este membru al APIA.

    La inceputul acestei luni, APIA si-a desemnat un nou Consiliu Director, al carui presedinte este Ernest-Virgil Popovici. Predecesorul sau, Brent Valmar, directorul general al Porsche Romania, a devenit vicepresedinte, iar printre ceilalti membri ai consiliului figureaza nume cunoscute din industria auto – Constantin Stroe si Jacques Daniel (Dacia Groupe Renault), Herbert Stein (Autoitalia) sau Paul Badea (Badsi).

    In urma cu 14 ani, Popovici era unul dintre cei care puneau bazele asociatiei pe care ulterior avea s-o conduca actualul premier Calin Popescu-Tariceanu. Isi aminteste ca s-a numarat printre fondatorii APIA din mai multe motive. „In primul rand, pasiunea pentru auto, apoi relatiile de prietenie cu anumiti oameni de acolo si, nu in ultimul rand, din motive strict profesionale“, spune Popovici. El spune ca s-a implicat in calitate de avocat, fiind cel care a constituit asociatia si a arbitrat parerile fiecarui fondator. Avocatul este si membru fondator al altei organizatii – Yacht Club Regal Roman – reinfiintat in 1999, desi nu mai detine acum nicio ambarcatiune.

    Unul dintre cei mai cunoscuti avocati de business din Romania, fondatorul casei de avocatura Popovici, Nitu si Asociatii a renuntat partial la discretia care guverneaza aceasta breasla, implicandu-se in activitatea unei industrii extrem de dinamice. „Ii stiu pe toti membrii APIA, ne intelegem foarte bine, era poate nevoie de un echilibru la ora actuala“, afirma noul presedinte al organizatiei. Acum, referindu-se la alegerea sa, Popovici spune ca „toata lumea a fost de acord ca la ora actuala este nevoie de o voce neutra, de o persoana care sa nu fie implicata neaparat, care sa fie detasata, sa poata media conflicte cand apar“. In aceasta logica, un avocat ar putea avea o mai mare putere de negociere cu autoritatile, mai ales in chestiuni spinoase, cum e cea a taxei de prima inmatriculare. Deocamdata, obiectivele mandatului sau nu sunt inca definite, dar obiectivele majore ale APIA raman aceleasi, sustine Popovici.

    Desi, tangential, a mai fost implicat in mediul de business, fiind actionar – alaturi de alti doi parteneri ai Popovici, Nitu si Asociatii – al companiei care opereaza hipermarketurile Auchan pe piata romaneasca, Popovici spune ca nu vrea sa intre in afaceri si adauga ca nici nu mai este actionar al respectivei firme. Ernest Popovici se trage dintr-o familie de avocati cu traditie in Romania si spune ca ar fi putut sa se duca in zona de business, dar a preferat sa ramana avocat. Nici acum, dupa ce a preluat conducerea APIA, nu va renunta la activitatea de consultanta juridica: „In afara de avocatura, nu am facut altceva toata viata“.

  • Epoca dinozaurilor

    Demisiile subite ale lui E. Stanley O’Neal de la Merrill Lynch si Charles O. Prince III de la Citi in ultimele saptamani, ca urmare a unor pierderi de peste 15 miliarde de dolari la companiile lor, n-au facut doar sa arate cat de nepregatit era Wall Street-ul pentru o prabusire a pietei; au aratat si cat de greu e sa tii fraiele unor asemenea colosi financiari.

    „De la cel mai mic pana la cel mai mare, oamenii se intreaba daca nu cumva companiile lor sunt prea mari, rigide si fara o tinta clara“, spune Jeffrey A. Sonnenfeld, decan principal asociat pentru programe executive la Scoala de Management de la Yale. Pe Wall Street, adauga el, marimea naste pericole speciale. „E greu sa ramai deasupra riscurilor intr-un asemenea business rasfirat.“

    Roy Smith, fost partener la Goldman Sachs si acum profesor de finante la New York University, face trimitere la foarte diferitele experiente ale Citigroup si ale fostului sau angajator in timpul recentei crize a creditelor ipotecare secundare. Pierderile de la Goldman, observa el, au fost doar o farama din cele ale Citigroup, chiar daca ambele companii erau active in aceleasi afaceri. „Probabil fiindca Goldman are 30.000 de angajati, iar Citigroup are de zece ori mai multi“, spune el. „Prin urmare, cei dintai sunt capabili sa se concentreze pe numarul mai mic de lucruri pe care le fac.“

    Nu numai companiile financiare sunt puse in fata dilemelor. La o zi dupa ce Prince si-a dat demisia, Richard D. Parsons, directorul executiv al unei alte companii rezultate dintr-o megafuziune, Time Warner, a anuntat si el ca se va retrage la sfarsitul anului. Cotatia actiunilor Time Warner este aceeasi ca in urma cu cinci ani, cand Parsons i-a succedat lui Gerald M. Levin, cel care a supervizat fuziunea cu AOL, considerata printre cele mai mari – dar si cele mai dezastruoase – tranzactii de acest fel facute vreodata. Totusi, Parsons va ramane presedinte.

    In timpul mandatului sau, Parsons s-a zbatut sa ofere motivatii rationale pentru ca activitati diverse cum sunt publishing-ul, televiziunea prin cablu si productia de film sa faca parte din aceeasi companie. Si Citigroup opereaza in peste 100 de tari, are in jur de 307.000 de angajati si ofera o gama intinsa de servicii, de la carduri de credit (numai in Statele Unite sunt 120 de milioane de conturi) la servicii bancare, acordare de ipoteci si management de active.

    „Conceptul Citigroup si Time Warner de companii unitare este chestionabil“, spune William W. George, fostul director executiv al producatorului de dispozitive medicale Medtronic, care preda la Harvard Business School. „Poate ca a fost prea extins ceea ce s-a pus laolalta.“

    Bineinteles, la fel cum moda vine si trece, asa s-a intamplat si cu modelul preferat de organizare pentru corporatiile americane. In anii ’60 si ’70, conglomerate ca ITT si GulfAWestern erau la moda. Dar in anii ’80, investitorii au inceput sa se planga de performantele scazute si de lipsa evidenta de sinergie (GulfAWestern avea de toate, de la plantatii de trestie de zahar la studiouri de film), iar conglomeratele au fost destructurate.

    Pana la sfarsitul anilor ’90 si prima parte a acestui deceniu, se parea ca totusi conglomeratul cunoaste un reviriment. Acum, odata cu plecarile lui Parsons, Prince si O’Neal, intrebarea daca marimea conteaza la corporatiile americane este din nou subiect de dezbatere. „Suntem la un punct de inflexiune“, spune Sonnenfeld. „Daca economia slabeste, e foarte probabil ca acesti giganti sa se sparga.“

    Inca nu se stie daca modelul companiei supradimensionate va intra intr-un con de umbra, dar cu siguranta directorii vor dori sa reexamineze una dintre principalele ratiuni care il sustin – diversificarea. Teoria, cel putin, era ca pierderile dintr-o anumita parte vor fi compensate de castigurile din alta parte intr-o companie diversificata. Aceasta plasa de siguranta in mod evident n-a functionat pentru Citigroup.

    Orice s-ar intampla, este evident ca investitorii isi pierd rabdarea cu directorii executivi care nu aduc rezultate. Un studiu pentru 2.500 de companii de top din toata lumea, facut de firma de consultanta Booz Allen Hamilton, a descoperit ca rata de inlocuire in randul directorilor executivi a crescut cu 59% intre 1995 si 2006. In aceeasi perioada, potrivit sondajului, plecarile nu de bunavoie din functii de top au crescut. In 1995, una din opt plecari nu a fost voluntara; in 2006, raportul ajunsese la una din trei.

    O explicatie pentru aceasta tendinta, spune Steven Wheeler, vicepresedinte principal al Booz Allen, nu este neaparat marimea, ci complexitatea. „Capacitatea de a conduce si de a face schimbari intr-o divizie nu inseamna automat ca omul respectiv are capacitatea de a face acelasi lucru si pentru o alta divizie; or, in calitate de CEO esti responsabil de intreaga afacere“, spune el. Alti experti insista ca problema nu este marimea sau complexitatea, ci talentul fiecarui director executiv si al echipei sale. Si asa ceva este tocmai ce lipseste la Merrill si Citigroup, dupa cum spune Noel M. Tichy, o autoritate in management la Universitatea din Michigan si coautor al noului volum „Judecata: cum liderii castigatori iau marile decizii“. Marile companii, spune el, sunt in special vulnerabile daca nu-si rezerva timpul necesar ca sa-i formeze si sa-i antreneze pe viitorii directori executivi. „Din cauza asta se ajunge la secarea pepinierei de conducatori“, spune el. „Merrill si Citi nu au investit niciodata in aceste pepiniere.“

    Cat despre complexitate, Tichy sustine ca General Electric a prosperat chiar daca a avut o gama de businessuri foarte variata, de la motoare de avioane la finantari sau dispozitive de iluminat. In parte, spune el, aceasta e din cauza ca Jeffrey Immelt, directorul executiv, petrece in fiecare an cate 25 de zile ocupandu-se de planuri de succesiune si cultivandu-i pe viitorii lideri ai GE. „GE este cu mult mai complex si decat Merrill si decat Citigroup“, spune Tichy. „Sa nu-mi spuna mie cineva ca problema e ca ori sunt prea mari, ori sunt prea complecsi. Variabila cea mai importanta este aici talentul.“

    Traducere si adaptare: Mihai Mitrica