Tag: Siria

  • SUA şi Marea Britanie avertizează opoziţia siriană să participe la conferinţa de la Geneva

     “Statele Unite şi Marea Britanie ne-au spus: trebuie să mergeţi la Geneva”, a declarat oficialul, sub acoperirea anonimatului, potrivit BBC şi The Guardian. “Ne-au spus foarte clar că nu vor mai continua să ne susţină aşa cum o fac acum şi că ne vom pierde credibilitatea în faţa comunităţii internaţionale dacă nu vom participa la conferinţă”, a adăugat el.

    Coaliţia opoziţiei siriene urmează să decidă vineri în legătură cu participarea la conferinţa de pace prevăzută la Montreux, în Elveţia.

    Potrivit BBC, responsabilul menţionat a pus sub semnul întrebării “alternativele” Washingtonului şi Londrei. “Pe de o parte se află în faţa unui dictator sângeros, care a folosit armele chimice, iar pe de altă parte este vorba despre Al-Qaida, deci cu cine vor vorbi din partea noastră?”, s-a întrebat responsabilul.

    Cititi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    1,65 mil.
    numărul turiştilor străini atraşi în 2012, mai mare cu 15% faţă de 1990 şi cu 9,1% mai mare decât în 2011, conform INSSE

    16.576,66 puncte
    valoarea la care indicele bursier DJIA a încheiat şedinţa din 29 dec. 2013, relevând o creştere de 26% pe parcursul anului, cea mai bună performanţă bursieră din 1996 până acum

    153 mld. euro
    excedentul comercial al UE din servicii în 2012, în creştere cu 9% faţă de 2011, conform ultimelor date ale Eurostat

    73.455
    numărul sirienilor morţi în războiul civil în cursul lui 2013, din care 22.436 civili, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului de la Londra

    79%
    ponderea gospodăriilor din UE care aveau anul trecut acces la internet, faţă de 55% în 2007, în timp ce conexiuni în bandă largă aveau 76% din gospodării, faţă de 42%

    1,2%
    cu atât a crescut volumul comerţului UE în noiembrie faţă de luna precedentă, după ce în octombrie scăzuse cu 0,4%, în timp ce creşterea faţă de noiembrie 2012 a fost de 2%


     

  • SUA şi-au exprimat îngrijorarea faţă de scandalul de corupţie din Turcia

     Departamentul de Stat a anunţat că “a comunicat Guvernului” de la Ankara “sprijinul Statelor Unite pentru dorinţa poporului turc de a avea un sistem judiciar corect şi transparent” şi ataşamentul americanilor pentru “libertatea de exprimare şi a presei”.

    De trei săptămâni, Turcia este afectată de un scandal de corupţie fără precedent care vizează zeci de apropiaţi ai Guvernului islamo-conservator şi ameninţă direct poziţia premierului Recep Tayyip Erdogan, cu trei luni înainte de alegerile municipale.

    Acest scandal politico-financiar a condus la încarcerarea a aproximativ 20 de oameni de afaceri, patroni şi aleşi apropiaţi Guvernului, a provocat demisia a trei miniştri şi l-a obligat pe Erdogan să efectueze o vastă remaniere guvernamentală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hassan Rohani, conversaţie la telefon cu Vladimir Putin: Geneva II va fi un eşec dacă Iranul nu va participa

     Statele Unite şi Rusia, aflate la originea conferinţei care se va deschide la 22 ianuarie, în Elveţia, urmează să discute luni pe tema unei eventuale participări a Iranului, refuzată de Washington.

    “O reuniune transregională la care actorii influenţi nu participă nu va fi în măsură să conducă la soluţionarea crizei siriene”, a declarat Rohani în cursul unei conversaţii telefonice cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei Isna.

    “Din acest motiv conferinţa Geneva II a eşuat chiar de la început”, a adăugat el, catalogând iniţiativa ruso-americană drept un “spectacol de negociere”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc şi Vladimir Putin, întâlnire la Vatican. Cei doi susţin o “soluţionare paşnică” a conflictului din Siria

     Cei doi au pledat “pentru favorizarea iniţiativelor concrete către o soluţie paşnică a conflictului” în Siria, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

    Ei şi-au numit dorinţele “o soluţie care privilegiază calea negocierii şi implică diferitele componente etnice şi religioase, recunoscându-le rolul indispensabil în societate”.

    În cursul unei întâlniri de 35 de minute urmată de o altă întâlnire cu secretarul de Stat Pietro Parolin, preşedintele rus i-a mulţumit Papei Francisc pentru scrisoarea trimisă cu ocazia summitului G20 de la Sankt-Petersburg, în care Suveranul Pontif se declara împotriva unei intervenţii militare externe pentru oprirea conflictului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc şi Vladimir Putin, întâlnire la Vatican. Cei doi susţin o “soluţionare paşnică” a conflictului din Siria

     Cei doi au pledat “pentru favorizarea iniţiativelor concrete către o soluţie paşnică a conflictului” în Siria, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

    Ei şi-au numit dorinţele “o soluţie care privilegiază calea negocierii şi implică diferitele componente etnice şi religioase, recunoscându-le rolul indispensabil în societate”.

    În cursul unei întâlniri de 35 de minute urmată de o altă întâlnire cu secretarul de Stat Pietro Parolin, preşedintele rus i-a mulţumit Papei Francisc pentru scrisoarea trimisă cu ocazia summitului G20 de la Sankt-Petersburg, în care Suveranul Pontif se declara împotriva unei intervenţii militare externe pentru oprirea conflictului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVERTISMENTUL Turciei: Militanţii extremişti vor fi împiedicaţi să pătrundă în Siria de pe teritoriul său

     “În niciun caz Turcia nu tolerează sau nu va tolera ca membri ai unor grupări extremiste să traverseze frontierele turce”, a declarat ministrul, în cadrul unei întâlniri cu oficiali americani, la Washington.

    Cotidianul american The Washington Post a apreciat, în acest weekend, că autorităţile de la Ankara “închid ochii” la afluxul de militanţi extremişti, care traversează frontierele turce pentru a ajunge să lupte împotriva regimului Bashar al-Assad, în Siria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia cere prelungirea cu un an a staţionării rachetelor Patriot pe teritoriul său. Oficial NATO: “Este clar că ameninţările din Siria rămân grave”

     “Am primit o scrisoare din partea Guvernului care solicită prelungirea misiunii (unităţii) Patriot”, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul NATO.

    “Alianţa Atlantică a evaluat periodic situaţia, precum şi conducerea misiunii. Este clar că riscurile şi ameninţările (provenite din Siria, n.red.) care vizează Turcia rămân grave”, a adăugat acest oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

    Întrebat de AFP, un diplomat turc a confirmat solicitarea ţării sale.

    Ca răspuns la o cerere a Turciei, care este una dintre ţările sale membre, Alianţa Nord-Atlantică a ordonat în decembrie mobilizarea unor rachete Patriot în Turcia pentru o perioadă de un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siria a înregistrat pierderi de 17 miliarde dolari în sectorul petrolier, din cauza războiului civil

    “Pierderile directe şi indirecte se ridică la 17,7 miliarde de dolari”, a scris publicaţia.

    În luna august, autorităţile siriene au anunţat că au subvenţionat industria petrolieră cu peste 560 de milioane de dolari, în ultimele şase luni.

    Pierderile directe sunt de 2,4 miliarde de dolari, iar cele indirecte, provocate să scăderea producţiei şi încapacitatea de a efectua livrările, se ridică la 15,3 miliarde de dolari.

    Producţia de ţiţei a Siriei a scăzut cu 90% de la declanşarea conflictului intern, în martie 2011, din cauza sancţiunilor internaţionale şi a faptului că instalaţiile de producţie se află sub controlul rebelilor.

    În prima jumătate a acestui an, producţia de petrol a ţării a ajuns la 39.000 de barili pe zi, faţă de 380.000 de barili pe zi la jumătatea lui martie 2011, potrivit datelor oficiale.

    Înainte de război, producţia de ţiţei era cea mai importantă sursă de valută a ţării.

  • Avertismentul experţilor medicali: Reapariţia poliomielitei în Siria ameninţă inclusiv Europa

     “OMS a confirmat apariţia a cel puţin zece cazuri de poliomielită în Siria, unde vaccinarea a scăzut puternic în timpul războiului civil”, scriu într-o scrisoare deschisă profesorii Martin Eichner de la Universitatea Tübingen şi Stefan Brockmann de la Departamentul regional pentru Sănătate din Reutlingen.

    Odată cu exodul unui mare număr de refugiaţi către ţări vecine şi Europa, în prezent există riscuri ca virusul să fie reintrodus în regiuni în care poliomielita a fost eradicată de câteva zeci de ani, îşi exprimă ei îngrijorarea.

    Cei doi experţi avertizează în special asupra riscurilor sporite privind revenirea poliomielitei în regiuni din Europa în care vaccinarea este slabă, ca Bosnia-Herţegovina, Ucraina şi Austria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro