Tag: risc

  • Banca Italo Romena a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 11,7 milioane euro

    Volumul mare al provizioanelor, deşi are un impact negativ asupra contului de profit şi pierdere a exerciţiului, a fost o măsură necesară pentru a adapta fondul de rezervă pentru deprecierea creditelor conform principiilor de gestiune prudenţială a băncii-mamă Veneto Banca, supusă reglementărilor Băncii Italiei, potrivit reprezentantilor bancii.  

    “Rezultatele pozitive ale schimbărilor la nivel macro-economic în 2013 nu s-au făcut văzute încă în economia reală a ţării şi, deci, nici în activitatea de creditare. În consecinţă, Banca a adoptat de mai mult timp o abordare prudenţială cu scopul de a îmbunătăţi calitatea portofoliului de credite şi a garanţiilor aferente. Trebuie subliniat cum această abordare, deşi impactează profund rezultatele exerciţiului, este destinată să garanteze Băncii o accelerare a revenirii la rezultate pozitive odată cu relansarea economiei care îi va reactiva pe clienţii cu credite non performing în momentul de faţă”, a declarat Paolo Mariani, Directorul General al Băncii Italo Romena.

    În conformitate cu principiile de gestiune prudenţială ale Grupului Veneto Banca, volumul creditelor acordate clienţilor s-a ridicat la valoarea de 882 milioane de euro, cu o uşoară scădere la 6,9% faţă de exerciţiul precedent, respectiv de 65 de milioane de euro. Această dinamică a fost influenţată de rambursarea efectuată de către societatea Immobiliare Italo Romena aferentă finanţării acordate de către Banca în valoare de 65 de milioane de euro ca urmare a capitalizării acesteia cu aceeaşi sumă.

    Volumul creditelor neperformante la sfârşitul anului 2013 a ajuns la 127,5 milioane de euro, în creştere cu 29,6 milioane de euro faţă de exerciţiul precedent, având o pondere de 14,4% în total portofoliu, adică sub nivelul mediei pe sistem (circa 20%).

    Volumul fondurilor atrase de la clienţi a ajuns la valoarea de 660,5 milioane de euro, în creştere cu 6,3% faţă de rezultatul înregistrat la finalul anului 2012. O pondere semnificativă au avut-o depozitele la vedere, care au înregistrat o creştere de 38,6% faţă de anul precedent.

    Valoarea comisioanelor nete a depăşit nivelul de 4,5 milioane de euro, înregistrând o creştere de 3,6% faţă de 2012. La finalul exerciţiului, patrimoniul net, care cuprinde şi rezultatul exerciţiului, s-a ridicat la 58,2 milioane de euro, în creştere cu 8,7 milioane de euro (+17,5%) faţă de rezultatul din decembrie 2012. Această creştere derivă din majorarea capitalului realizat în aprilie, destinat consolidării patrimoniale a Băncii.

  • Comisarul UE pentru Energie: Nu există riscul ca aproivizionarea cu gaze a Europei să fie afectată de sancţiunile care ar putea fi impuse Rusiei

    Oettinger a afirmat într-un interviu acordat publicaţiei germane Bild am Sonntag că este împotriva unui scenariu de restricţionare sau întrerupere a legăturilor cu Rusia în domeniul gazelor în următorii câţiva ani. El a adăugat că UE trebuie să continue eforturile de diversificare a surselor de energie.

    Întrebat dacă criza din Ucraina impune o reevaluare a politicii energetice a Germaniei, Oettinger a spus că la un summit al liderilor europeni din luna iunie se aşteaptă la răspunsuri referitoare la strategia energetică a Uniunii pentru următoarele decenii.

    Oficialul a explicat că obiectivul pe termen scurt este evitarea unei crize a gazelor şi garantarea securităţii livrărilor pentru iarna viitoare.

    El a declarat că nenumăratele negocieri cu Gazprom, care livrează circa 25% din necesarul de gaze al Europei, i-au lăsat impresia că grupul rus îşi va respecta obligaţiile.

    Oettinger a susţinut totodată că există un acord potrivit căruia în cazul unor posibile sancţiuni economice, din partea UE sau a Rusiei, sectorul gazelor să nu fie prioritar.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cutremur cu magnitudinea 7,3 în largul statului Papua Noua Guinee

    Hipocentrul seismului a fost măsurat la 50 de kilometri adâncime, iar epicentrul la 52 de kilometri de oraşul Panguna, pe Insula Bougainville.

  • Blocarea importurilor de către Rusia riscă să ruineze industria Ucrainei

     Regiunile estice Lugansk, Doneţk, Harkov şi Dnipropetrovsk, unde trăieşte 28% din populaţia de 45 de milioane de locuitori a Ucrainei, asigură aproape jumătate din producţia industrială a ţării, potrivit datelor statistice aferente perioadei ianuarie-februarie, relatează Bloomberg. Conform biroului ucrainean de statistică, 70% din exporturile regiunii Lugansk merg în Rusia.

    Pentru directorul fabricii de locomotive Luganskteplovoz din Lugansk, Pavel Cesnek, este în joc însuşi viitorul companiei.

    Fabrica datează din era comunistă, are 6.500 de angajaţi şi construieşte locomotive livrate în mare parte companiei de căi ferate din Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zona euro: păziţi-vă de deflaţie!

    Ea a spus că PIB global poate creşte cu peste 3% în acest an şi în următorul, dar riscurile prezentate de inflaţia prea mică, tensiunile geopolitice din jurul Ucrainei şi “volatilitatea pieţelor” ar putea iniţia o perioadă de creştere foarte slabă. Inflaţia anuală în zona euro a ajuns la 0,5% în martie, minim din 2009 încoace.

    În ciuda apelurilor de la FMI, BCE a decis săptămâna trecută să menţină neschimbată principala rată a dobânzii, la nivelul minim de 0,25%. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a explicat că banca se aşteaptă ca perioada cu preţuri scăzute să mai dureze în Europa, dar că va lua decizia de a acţiona dacă va apărea într-adevăr pericolul deflaţiei. Estimarea lui este că inflaţia se va apropia de ţinta de 2% în jur de 2016.

    Surse citate de Bloomberg au anunţat că BCE a făcut deja simulări privind efectul pe care l-ar avea asupra inflaţiei un program de cumpărare de obligaţiuni în valoare de 1.000 de miliarde de euro (măsurile neconvenţionale” de care vorbea Lagarde). Unii analişti consideră însă că dacă BCE va decide să procedeze la un program de relaxare monetară – după modelul Rezervei Federale a SUA – prin achiziţii de active, cel mai probabil se va orienta spre cumpărări de credite bancare, cumpărări de datorii făcute de sectorul privat sau alte facilităţi oferite băncilor, în loc de cumpărări de obligaţiuni guvernamentale, fiindcă statutul BCE îi interzice acesteia să finanţeze direct guvernele ţărilor membre ale zonei euro.

  • Ikea retrage de pe piaţă baldachine pentru paturile bebeluşilor şi copiilor

     “Compania Ikea a primit sesizări cu privire la faptul că există posibilitatea ca, în timpul somnului, bebeluşii sau copiii să tragă şi să îşi înfăşoare în jurul gâtului perdeaua baldachinului care acoperă patul. Pentru prevenirea oricărui risc de producere a unui incident, baldachinele pentru pat au fost retrase imediat din toate magazinele IKEA din lume”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Produsele care au fost retrase de pe piaţă sunt: Legendarisk, setul de baldachine Minnen, Barnslig Boll, Minnen Brodyr, Himmel, Fabler, Tisla şi Klamming.

    “Numai baldachinele pentru pat menţionate sunt incluse în această acţiune de retragere de produs. Toate produsele din gama IKEA pentru copii pot fi folosite în deplină siguranţă. Compania Ikea se concentrează în primul rând pe prevenirea oricărei posibilităţi de producere a vreunui incident, mai degrabă decât pe remedierea unor eventuale urmări ale acestora”, menţionează comunicatul.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Decizie radicală luată de IKEA. CE PRODUS VA RETRAGE DE PE PIAŢĂ: “Nu putem face niciun compromis”

    IKEA a primit sesizări cu privire la faptul că există posibilitatea ca, în timpul somnului, bebeluşii sau copiii să tragă şi să îşi înfăşoare în jurul gâtului perdeaua baldachinului care acoperă patul. 

    Pentru prevenirea oricărui risc de producere a unui incident, baldachinele pentru pat au fost retrase imediat din toate locaţiile IKEA din lume. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a îndemnat clienţii care au achiziţionat baldachine pentru pat să le returneze în magazin, pentru a primi înapoi suma plătită pe produs.

    Baldachinele pentru pat au fost introduse în magazinele IKEA din anul 1996 şi s-au vândut peste 2.7 milioane de bucăţi la nivel global. Produsele care au fost retrase de pe piaţă sunt următoarele: Legendarisk, setul de baldachine Minnen, Barnslig Boll, Minnen Brodyr, Himmel, Fabler, Tissla şi Klammig.

    Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.

  • Ponta: În acest an trebuie atrase fonduri UE de 2,8 miliarde, ca în 2013, pentru a evita dezangajări

     În ultima scrisoare de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional, transmisă în această lună şi obţinută de MEDIAFAX, se arată că sunt necesare “eforturi susţinute” pentru atenuarea riscului de dezangajare în 2015, deoarece fonduri care riscă dezangajarea în 2014 se ridică la 2,8 miliarde euro, valoare mai mică decât cheltuielile anticipate pentru acest an.

    În şedinţa de miercuri a Guvernului, Ponta i-a solicitat ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, să indice care este suma atrasă de România din fonduri europene în 2013 şi cât trebuie să fie atras anul acesta pentru a evita dezangajări de sume.

    Potrivit ministrului Teodorovici, cererile de rambursare trimise de România anul trecut au fost de 3,5 miliarde euro, iar de la Comisia Europeană au fost rambursate aproximativ 2,88 miliarade euro. Totodată, România trebuie să cheltuiască eligibil, în 2014, aproximativ 2,8 miliarde euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Occidentul ar putea abandona Crimeea pe mâna lui Putin, în schimbul apropierii Ucrainei de UE

     Această împărţire între marile puteri necesită ca anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea să satisfacă ambiţia preşedintelui rus de a rămâne în Istorie ca cel care a restaurat puterea Rusiei, afectată de prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice.

    O asemenea strategie ar putea să-i aducă critici preşedintelui american Barack Obama şi să displacă foştilor sateliţi ai fostei URSS din Europa de Est, care se tem pentru securitatea lor.

    Niciuna dintre marile puteri nu pare pregătită să înfrunte Rusia pentru a apăra Crimeea, o regiune pe care liderul sovietic Nikita Hruşciov a desprins-o din Rusia în 1954 şi a “dat-o” Ucrainei, în cadrul URSS.

    În acelaşi timp, occidentalii ar vrea să vadă Ucraina ieşind din zona de influenţă a Moscovei, având astfel o ţară prietenă la frontiera cu Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro