Tag: raport

  • Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore, dacă ar dori – experţi NATO

    Rusia ar putea obţine controlul militar asupra statelor baltice în mai puţin de 36 de ore, potrivit unei comisii de experţi ai NATO, informează site-ul publicaţiei The Guardian.

    În cadrul unui raport, RAND Corporation, care efectuează cercetare şi analiză pentru forţele armate ale Statelor Unite, a comunicat că activitatea militară NATO din Estonia, Letonia şi Lituania este inegală cu cea a Rusiei şi “mai degrabă conduce spre un război devastator, decât să-l împiedice”. Dacă Rusia ar dori să ocupe statele baltice, alianţa vestică nu ar mai rămâne decât cu opţiunea de a recunoaşte pierderea unora dintre cei mai vulnerabili membri NATO.

    Conform comisiei de experţi, au fost întreprinse o serie de simulări ale unui război ce luau în calcul un scenariu în care Rusia încerca să anexeze teritoriului rus capitala Estoniei sau Letoniei, ori ambele oraşe, în mod similar felului în care a procedat în cazul peninsulei Crimeea, în anul 2014.

    “Rezultatul acestor simulări a fost dezastruos pentru NATO”, potrivit raportului, fiecare act de simulare s-a încheiat cu mobilizarea forţele ruse la porţile capitalelor Tallin şi Riga, în mai puţin de 60 de ore.

    Rusia întrece numeric batalioanele terestre NATO şi posedă mai mult armament decât forţele baltice de Apărare, în cadrul unora dintre simulări, capitalele Tallin şi Riga erau ocupate în mai puţin de 36 de ore de la începerea ostilităţilor.

    “NATO nu poate proteja cu succes teritoriile celor mai expuşi membri ai alianţei”, a concluzionat raportul efectuat de RAND Corporation.

  • Ministrul de Interne: Şeful Poliţiei din Sibiu a cerut ca ursul să fie călcat cu maşina

    Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a declarat că şeful poliţiei din Sibiu le-ar fi spus subordonaţilor să dea cu maşina peste ursul care ajunsese pe străzile din oraş.

    „Apare o referire la această înregistrare şi în raportul Corpului de Control. Întreaga derulare a operaţiunii, aşa cum a fost ea fixată tehnic, este deja pusă la dispoziţia Parchetului, în cadrul anchetei pe care procurorii o desfăşoară. În raport apare ca fiind o instrucţiune dată din partea şefului poliţiei, cel care coordona operaţiunea”, a declarat ministrul de Interne.

    De asemenea, ministrul de Interne, Dragoş Tudorache a precizat că mai trebuia făcută o încercare de tranchilizare a ursului în condiţiile în care, în momentul în care acesta a fost împuşcat, nu mai prezenta un pericol iminent faţă de oamenii din jur.

  • Cererea pentru energie va atinge punctul culminant în 2030, susţine Consiliul Mondial al Energiei

    Cererea pentru energie va scădea după 2030, noile tehnologii şi politici transformând industria pe fondul creşterii energiei solare şi a celei eoliene, susţine un raport al Consiliului Mondial al Energiei, ditat de The Guardian.

    Raportul, lansat înainte de Congresul Mondial al Energiei din Istanbul, susţine că cererea de energie pentru fiecare individ, inclusiv combustibilul pentru transport, încălzire şi electricitate, va scădea după 2030, dar cererea pentru electricitate se va dubla până în 2060, precizează reprezentanţii consiliului, care cer investiţii mai mari de infrastructură şi în sisteme performante care promovează eficienţa energetică.

    Valoarea energiei solare şi a celei eoliene este aşteptată să crească, în timp ce cărbunele şi petrolul îşi vor slăbi ponderea pe piaţa resurselor energetice. Cele două resurse regenerabile au reprezentat 4% din energia totală generată în 2014, dar ar putea ajunge la 39% până în 2060. Mai mult, energia hidroelectrică şi cea nucleară sunt aşteptate să crească. Totuşi, combustibilul mineral va rămâne prima sursă de energie, pierzând doar 5% din 1970 până în 2014 şi deţinând 81% din totalul energetic.

    Consiliul a stabilit trei scenarii pentru utilizările energiei în diferite regiuni. Conform primei proiecţii, combustibilul fosil ar putea genera între 50% şi 70% din energie până în 2060. Alte două scenarii prevăd ca producţia de petrol să ajungă în 2030 la 94 de milioane de barili pe zi, iar al treilea plan presupune atingerea nivelului de 104 milioane de barili pe zi, apoi plafonarea pentru un deceniu, începând cu 2040.

  • Concedieri masive la o bancă importantă. Vor să dea afară 9000 de oameni după ce a concediat deja 5200 de persoane

    Commerzbank şi-a extins pierderile în şedinţa de marţi după ce un raport media arată că a doua cea mai mare bancă germane plănuieşte să taie 9.000 de locuri de muncă şi să suspende plata dividendelor, ca parte a planului de reorganizare conceput de nou CEO Martin Zielke.

    Acţiunile băncii au scăzut cu 3,1%, la 5.86 euro în Frankfurt, după ce luni au scăzut cu 4,4%. Măsurile vehiculate în raport ar urma să fie impuse până în 2020 şi ar costa un milliard de euro.

    Zielke, în vârstă de 53 de ani, a fost pus sub presiune să oprească pierderile care au forţat banca să îşi restrângă ţinta de profit pe tot anul. Banca a fost afectată puternic de dobânzile negative şi de pieţele volatile.

    Al doilea cel mai mare creditor german a concediat deja 5.200 de persoane în cadrul unui program anunţat de fostul CEO Martin Blessing, menit să reducă costurile şi să demareze din nou plata dividendelor.

    “Într-un peisaj cu rate negative, trebuie să faci ceva. Însă nu se pot face multe lucruri, reducerea de costuri este o alegere evidentă”, a spus Andreas Plaesier, analist la Warburg Research.

  • Câţi pensionari sunt în România şi care este pensia medie lunară

    Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS) numărul pensionarilor din ţară a ajuns la 5.260.000 de persoane în trimestrul II 2016, în scădere cu 13.000 faţă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară a fost de 943, mai mare cu 0,3% comparativ cu aceeaşi perioadă anul trecut.

    Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor
    a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti la 17 la 10 în judeţul Teleorman.

    Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total, iar pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,0% în totalul celor de asigurări sociale.

  • Câţi pensionari sunt în România şi care este pensia medie lunară

    Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS) numărul pensionarilor din ţară a ajuns la 5.260.000 de persoane în trimestrul II 2016, în scădere cu 13.000 faţă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară a fost de 943, mai mare cu 0,3% comparativ cu aceeaşi perioadă anul trecut.

    Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor
    a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti la 17 la 10 în judeţul Teleorman.

    Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total, iar pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,0% în totalul celor de asigurări sociale.

  • Curtea Europeană de Conturi: România şi Bulgaria nu erau pregătite pentru aderare în 2007

    Într-un raport al Curţii Europeane de Conturi, care a fost dat publicităţii luni, se afirmă că România şi Bulgaria nu erau pregătite pentru aderare, instituţia precizând că doreşte să evite situaţii similare în cazul viitoarelor extinderi ale Uniunii Europene.

    Istvan Szabolcs Fazakas, membru al Curţii Europeane de Conturi, a prezentat presei un raport de audit privind modul în care s-a desfăşurat programul de asistenţă preaderare la UE în cazul statelor din regiunea Balcanii de Vest.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport ONU: Armata siriană este vinovată de două atacuri cu gaze toxice

    Trupele militare ale Guvernului de la Damasc sunt responsabile pentru două atacuri cu gaze toxice care au avut loc în Siria, fapt presupus şi confirmat de o anchetă oficială a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează site-ul postului Euronews.

    Există suficiente dovezi pentru a stabili că elicopterele forţelor aeriene arabo-siriene au lansat bombe care au eliberat substanţe toxice în Talemens, în anul 2014, şi în Sarmin, în 2015, ambele localităţi fiind situate în provincia Idlib. Aceste cazuri au implicat utilizarea clorului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii trăiesc în apartamente mici, slab iluminate şi cu igrasie. Raportul guvernului despre starea locuinţelor

    Guvernul României a lansat în dezbatere publică proiectul pentru Strategia Naţională a Locuirii. La baza documentului stau studiile realizate cu privire la spaţiile de locuit din România şi principalele probleme locative cu care se confruntă populaţia. Nota de fundamentare a Strategiei Naţionale arată foarte clar că guvernul trebuie să ia măsuri urgente dacă vrea să crească calitatea vieţii propriilor cetăţeni.

    „Din punct de vedere al nivelului sărăciei, România este pe locul 2 în Uniunea Europeană, însă condiţiile de locuire sunt cele mai scăzute din Europa. România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populaţiei din lume, cu o scădere a populaţiei preconizată la peste 15% până în 2050. Numărul de locuinţe depăşeşte numărul de familii – aproximativ 8 milioane de locuinţe la 7,2 milioane de familii. Amploarea fenomenului migraţiei din ultimii ani a generat un dezechilibru al cererii şi ofertei, cu suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuinţelor neocupate în altele. Procentul locuinţelor vacante din România, de 16%, se numără printre cele mai ridicate din lume,” arată documentul elaborat de guvern.

    Strategia Naţională a Locuirii ar veni să găsească măsuri nu doar pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire ci şi pentru creşterea condiţiilor de trai din satele, comune şi oraşele ţării.

    Studiile INS pe care se bazează nota de fundamentare a guvernului relevă un fapt îngrijorător despre spaţiul locativ din ţara noastră. Datele arată că peste 35% dintre cele 8,8 milioane de locuinţe ale ţării au nevoie de reparaţii urgente. Aceste unităţi, dintre care multe sunt blocuri de locuinţe din perioada socialistă, fac ca multe oraşe din România să pară neîngrijite. Este vorba de peste 10.000 de blocuri construite înainte de 1980 cu nevoi de reparaţii legate de structură, acoperiş şi încălzire.

    În mediul urban, cele mai multe locuinţe se luptă cu probleme precum lumină insuficientă, igrasie în pereţi, fundaţie sau podele precum şi tocuri de ferestre, pereţi şi podele deteriorate. Situaţia nu este cu mult diferită faţă de cea din mediul rural, chiar dacă aici, cei mai mulţi români încă mai locuiesc în case individuale şi nu în apartamente. Scurgerile prin acoperiş sau pe pereţi sunt o constantă problemă atât în mediul urban cât şi în mediul rural doar că în satele şi comunele noastre, canalizarea şi accesul la sistemul de distribuţie a apei potabile este limitat, un alt factor care depunctează ţara noastră atunci când vorbim de nivelul de trai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport Prefectură Argeş: Un bărbat a murit în timp ce era ţinut sechestrat la Berevoeşti / Primarul din localitate ştia că sunt minori supuşi la muncă forţată

     “În data de 1 noiembrie 2015 moare în condiţii suspecte una dintre persoanele sechestrate, persoană cu identitate necunoscută. Condiţiile producerii acestui deces fac în prezent obiectul unui dosar de cercetare penală la IPJ Argeş”, se arată în raportul Prefecturii Argeş făcut public marţi.

    Conform Prefecturii Argeş, primarul din Berevoeşti ştia de existenţa unor minori supuşi la muncă forţată în localitate, însă nu a făcut nimic pentru salvarea acestora.

    “Primarul comunei transmite în data de 9 noiembrie 2015, două adrese: către Postul de poliţie din localitate şi, respectiv, către Secţia rurală de poliţie Schitu Goleşti, unde este arondată comuna Berevoeşti. În aceste adrese, primarul afirma că «există suspiciuni că în unele familii se află minori fără acte de identitate care sunt folosiţi la diverse activităţi care nu sunt specifice vârstei lor» şi solicită organelor de poliţie să ia măsuri pentru identificarea lor. (…) În data de 09.12.2015, primarul constituie o comisie pentru a identifica familiile cu minori care nu deţin acte de naştere sau de identitate, în vederea punerii acestora în legalitate pe linie de stare civilă, deci nu pentru a identifica minori puşi la muncă forţată, asa cum preciza în adresele transmise poliţiei. (…)

    Toate aceste elemente ne conduc la concluzia că primarul comunei Berevoeşti, după cum chiar el afirma în cele două adrese transmise poliţiei, ştia de existenţa unor minori supuşi la muncă forţată în localitate, însă nu a făcut nimic concret pentru identificarea şi salvarea acestora”, se mai arată în raportul Prefecturii Argeş făcut public marţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro