Tag: manageri

Business Magazin a strâns până în prezent 1.100 de manageri, sub 40 de ani, la care se vor adăuga de săptămâna aceasta încă 100. Până la urmă este un pariu pentru viitor din partea Business Magazin.

În 2006, la prima ediţie, nu ştiu dacă ne gândeam că Iulian Stanciu de la eMAG va ajunge unde a ajuns astăzi, de exemplu. La fel, Călin Drăgan, de la Coca-Cola, care era un director operaţional în România când l-am descoperit, pentru a ajunge acum în Japonia şef peste un business de peste 10 miliarde de dolari.

Fiecare dintre cei 1.100 de tineri manageri adunaţi an de an are propria poveste de creştere, de eşec, de stagnare sau de ieşire de tot din business.

Odată cu creşterea investiţiilor străine şi apariţia multinaţionalelor, noţiunile de manager, de director, de CEO, CFO, COO, CMO au devenit tot mai importante. De asemenea, numele celor care ocupă aceste poziţii au crescut în importanţă în mediul de afaceri din România, mulţi identificându-se chiar cu firma.

La polul opus, în companiile româneşti, numele managerilor din interior sunt mai puţin cunoscute. Antreprenorul este cel care are prim-planul.

Spre exemplu, la Mobexpert, toată lumea ştie de Dan Şucu, proprietarul, patronul, antreprenorul. Prea puţină lume ştie de Bogdan Staicu, unul din oamenii de bază din spatele acestui brand, cu o activitate de peste 20 de ani în companie.
Dar, dincolo de panoul de onoare, o întrebare care se pune din ce în ce mai des este dacă mai merită să te lupţi să fii manager, director şi – de ce nu? – chiar antreprenor.

Stresul de zi cu zi din businessul românesc este infernal, iar acest lucru îţi poate aduce o depresie, o cădere totală din punct de vedere psihic şi fizic, un colesterol, un cancer sau rupturi ireparabile în familie.

Creşterea orgoliului odată cu avansul din organigramă şi majorarea salariului/bonusului, necesitatea de a fi în priză tot timpul, obligaţia de a atinge ţintele din buget, dorinţa de a nu claca şi eşua pun presiune pe manageri în fiecare zi.
Viaţa a făcut ca în România anilor 2000, când se deschidea o altă economie, mulţi angajaţi români să ajungă manageri şi directori în foarte scurt timp. Ei au ars etapele şi nu au avut timp să acumuleze nici experienţă şi nici detaşare pentru a face faţă schimbărilor rapide. Criza a măcelărit mulţi manageri care ştiau că sunt buni, dar care au aflat că nu sunt de neînlocuit.

Cu ridurile acestui ultim deceniu, care a lovit în plin mediul românesc de afaceri, mulţi manageri se întreabă dacă merită acest job, dacă merită să te lupţi să ajungi sus, dacă merită să-ţi strici sănătatea pentru 3.000 – 5.000 de euro pe lună, în condiţiile în care diferenţa dintre salariile de intrare şi cele de manager nu mai sunt atât de mari ca acum un deceniu.
Tendinţa în piaţă este de a majora salariile de intrare şi cele de la limita de jos şi de a plafona salariile de top, dacă nu chiar de a le reduce.

Noile generaţii de angajaţi preţuiesc timpul, locul şi cu cine lucrează, cafeteria şi cantina de la parter mai mult decât salariul şi poziţia în companie. Plus că pleacă la prima dispută verbală.

Pentru noile generaţii de angajaţi, nici nu se mai pune problema determinării, energiei, dorinţei de a mişca lucrurile, de a sări etapele, de a ajunge sus, de a muri pentru companie.

La ora 18.00 toată lumea vrea să plece la mall sau la bere.

În aceste condiţii, tu, ca manager, cu cine mai lucrezi? Pe cine mai suni noaptea ca să-i dai de lucru pentru a doua zi la prima oră? Cu cine îţi mai faci bugetul? Cu cine mai obţii bonusurile, care oricum au scăzut de la criză încoace?
Acum un deceniu, multă lume voia să fie şef, să aibă angajaţi în subordine, să fie şi mamă, şi tată pentru problemele tuturor.
În prezent, toată lumea fuge de poziţii care înseamnă a lucra cu alţii, a-i învăţa pe alţii, de a fi responsabil de munca altcuiva. Ierarhiile verticale s-au transformat în multe poziţii orizontale pentru că nimeni nu mai vrea să-şi ia crucea responsabilităţilor pentru alţii.

Mulţi manageri, odată ce îşi preiau poziţia mai mult ca o corvoadă decât un mare pas înainte, încep să se gândească cum să devină mici antreprenori, să facă prăjituri, dulciuri, bijuterii, să înlocuiască un salariu de 3.000 de euro cu un business din care să câştige 2.000 de euro pe lună, dar fără stres, cu trei vacanţe pe an. În aceste condiţii, de ce mai merită să lupţi pentru a ajunge manager?

O parte din răspunsuri le veţi primi de la noua generaţie de tineri manageri descoperiţi, şi anul acesta, de Business Magazin.