Tocmai citisem despre unii care fabricau o pompă de bicicletă pe care o vând cu 450 de dolari, adică cu mai mult decât preţurile a jumătate din bicicletele de stradă vândute de Amazon, când am dat peste o poză neclară, un soi de selfie tremurat, cu planeta Marte.
Am citit că respectiva fotografie era realizată de o sondă spaţială indiană. Indienii, oricum lansaţi în ceea ce se cheamă cursa spaţială asiatică, adică un soi de întrecere „care unde cum ajunge“ cu China, au reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială. Mai mult, au făcut asta din prima încercare, un lucru care trebuie, cel puţin aşa înţeleg, evidenţiat.
Şi mai mult, au făcut asta „low-cost“ cu numai 74 de milioane de dolari lucru care chiar mi se pare a fi evidenţiat, pentru că tocmai făcusem nişte cercetări legate de costuri spaţiale, în contextul anunţului făcut de ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, că vom achiziţiona un satelit al nostru, pentru comunicaţii, pe care să-l folosească şi autorităţile, şi mediul privat; estimările ministrului mergeau de la câteva zeci de milioane de euro la sute de milioane de euro (şi, trăitor aici, cred că o să mergem pe soluţia medie, de vreo 200 de milioane, acoperitoare pentru orice cerinţă sau, de ce nu? orice comision va fi necesar). Da, costurile unui satelit sunt destul de consistente, dincolo de preţul aparatului în sine numai lansarea poate costa între 30 şi 120 de milioane de dolari.
Un satelit de comunicaţii are rostul lui şi îmi pare a fi o investiţie bună, în măsura în care se va ţine cont şi se va întocmi o strategie, un program naţional de dezvoltare coerentă a tehnologiei şi comunicaţiilor, de folosire a întregului potenţial cuprins în ceea ce se cheamă capacităţile softiştilor români. Altfel, cred că un satelit pictat cu cocoşi de Horezu au fi un soi de pompă de 450 de dolari folosită la o bicicletă de sub 100 de dolari. Pentru curioşi, spun că pompa de 450 de dolari este un obiect chiar frumos, fabricat de o companie italiană, din Milano, şi încă una cu vechime, cu corp din oţel inoxidabil, furtun elegant, folosit de obicei în industria aerospaţială, cu mâner din lemn de trandafir şi cu un mic manometru integrat în talpa maşinăriei. Şi se vinde bine.
De ce vă plictisesc cu chestiile astea? Pentru că vreau să vă povestesc depre cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010-2012. Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Când spun companii inovatoare vorbesc nu despre tineri softişti care lansează aplicaţii de mobil, sau nu numai, pentru că şi ei intră în categorie, ci despre întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.
Faptul că o companie din cinci a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.
Trăim cu impresia că România se mişcă lent şi că inovaţia este în altă parte, pe alte meleaguri, că alţii pot face pompe de bicicletă de 450 de dolari şi pot plasa sateliţi pe orbite. Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie. În perioada următoare, vă rog, şefi de companii sau oameni de comunicare, să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania voastră. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea şi, cine ştie, poate că le vom şi premia.
Ilustrez cu El Greco, „A cincea pecete“, el însuşi un pictor inovator, aflat, tehnic şi stilistic, mult înaintea epocii sale.
