Tag: iarna

  • Emil Boc: “Până miercuri va fi o stare în care vom avea şi viscol şi ninsori în diverse regiuni”

    “Într-o formă sau alta, în diverse regiuni va mai continua – potrivit afirmaţiilor celor de la meteo – situaţia de zăpadă şi viscol, dar este sub control toată situaţia”, a conchis Boc.

    Premierul Emil Boc a răspuns unei întrebări a presei privind o eventuală sancţionare a ministrului de interne, Traian Igaş, pentru declaraţia de joi potrivit căreia “s-au anticipat zăpezi mai mari ca în 1954”. “Sancţiunea este să-şi facă datoria. Vieţile oamenilor trebuie să fie salvate. Nu ştiu exact la care afirmaţii sau la ce declaraţii faceţi referire, pentru că ceea ce ne-a spus ANM s-a confirmat cu privire la viscol, cu privire la fenomenul poleiului, cu privire la menţinerea în continuare a vitezei viscolului, aşa încât nu văd ce motiv aş avea să iau decizii suplimentare”.

    La rândul său, ministrul Igaş a negat că ar fi avertizat joi că vor veni zăpezi ca în 1954, avertisment în urma căruia oamenii au luat cu asalt magazinele, ca să-şi facă provizii. “Nu am făcut niciun moment această declaraţie, dar sigur că presa, aşa cum ne-a obişnuit de foarte multe ori, pune în gura unor politicieni şi vorbe pe care nu le-au spus.”

  • Imagini uimitoare cu lumea îngheţată (GALERIE FOTO)

    În urma îngheţului s-au creat mai multe peisaje de-a dreptul uimitoare, în special în Europa de Est.

    La Constanţa, pe malul Mării Negre au fost făcute fotografii cu ţărmul şi portul Tomis acoperit de zăpadă şi de gheaţă. Iată imaginile care au făcut înconjurul lumii.

    SURSA: www.dailymail.co.uk

  • Hotel de iarnă gratuit pentru maşini. Ce condiţii trebuie să îndeplinească şoferii

    Aproximativ 150 de locuri de parcare sunt disponibile, începând de vineri, în incinta Hotelului Caro, situat pe Bulevardul Barbu Văcărescu numărul 164, în urma înţelegerii cu conducerea unităţii hoteliere, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 2. ” Toţi cei care nu circulă cu autovehiculele pe timpul iernii le pot lăsa, fără să plătească parcarea, timp de 60 de zile, adică până la data de 27martie a.c., în siguranţă, într-un loc special amenajat la standardul hotelului de patru stele , cu paza asigurată, singura condiţie fiind aceea de a le parca până la termenul scadent. «Hotelul de iarnă pentru autovehicule» reprezintă o alternativă de parcare civilizată a maşinilor, eliminând riscul de a fi sparte sau avariate în parcările de reşedinţă”, a precizat sursa citată.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum va fi vremea în weekend. Starea drumurilor în ţară

    În această după-amiază se vor semnala precipitaţii mixte în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, iar în a doua parte a nopţii care urmează, şi pe parcursul zilei de duminică, în vestul şi nord-vestul teritoriului. În aceste regiuni intensificările vântului vor fi trecătoare, iar temperaturile nocturne, exclusiv negative, favorizând producerea de polei sau gheţuş.

    Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă şi pe alte artere din ţară, în special în sudul Carpaţilor Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali şi în estul Munteniei, zone în care ninge uşor sau viscolit.

    Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt anunţate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere. Încă de dimineaţă ninge viscolit pe DN1, pe raza staţiunilor montane prahovene. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.

    Având în vedere că pârtiile de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov oferă condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, circulaţia s-a intensificat pe DN1 Bucureşti – Braşov. S-au format coloane de maşini, în zona staţiunilor, mai ales pe sensul de mers către Braşov, începând cu ora 10:00. Pentru că foarte mulţi turişti merg la munte doar pentru o zi, spre seară traficul se va îngreuna, din cauza aglomeraţiei, pe sensul Braşov – Bucureşti.

    Având în vedere că suntem în plin sezon de iarnă şi meteorologii au anunţat înrăutăţirea vremii, Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă tuturor participanţilor la trafic, atât conducători de vehicule, cât şi pietoni să manifeste maximum de prudenţă. Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Poliţia Rutieră recomandă:

    – Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă

    – În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel ca nu se asigură corespunzător la traversare

    – Echipaţi maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant. Evitaţi suprapresiunea, care scade aderenţa anvelopelor la carosabilul drumurilor

    – Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare

    – Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă

    – Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor. Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp. Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor

    – Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca, în cazul unor blocaje, să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare

    – Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă

    – Nu conduceţi când sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool.

  • Udrea: mare succes al noului domeniu schiabil de la Poiana Braşov

    Chiar dacă vacanţa de iarnă s-a sfârşit repede şi mulţi au început munca încă din 3 ianuarie, în primele 10 zile ale anului au fost mai mulţi turişti care au folosit transportul pe cablu decât în întreaga lună ianuarie a lui 2011, “în condiţiile în care Poiana Braşov este cea mai frecventată staţiune turistică montană din România”, scrie ministrul Elena Udrea pe blogul ei.

    Ministrul dezvoltării regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi primarul Braşovului, Gheorghe Scripcaru, au inaugurat în Poiana Braşov la 26 decembrie cel mai mare domeniu schiabil din ţară, investiţie care s-a ridicat la 25 de milioane de euro, plus TVA.

    În 2011, turismul românesc a crescut cu 17% faţă de 2010, ajungând la niveluri comparabile cu perioada de dinainte de criza economică. Numărul turiştilor străini a crescut cu 12,5%, iar investiţiile în infrastructura turistică le-au depăşit pe cele din precedenţii 20 de ani dinainte cumulaţi. “S-a investit în pârtii de schi, în telegondole, telescaune, s-a investit în infrastructura din Delta Dunării, s-au asfaltat drumuri de interes turistic, la mare s-au construit porturi şi miniporturi turistice, ba chiar şi un sat de distracţii, se refac staţiuni balneoclimaterice, existând programe-pilot pentru zone precum Borsec sau Băile Herculane, lăsate în paragină de guvernele precedente”, afirmă Udrea.

    De asemenea, s-au încheiat lucrările la cea mai frumoasă şosea din România – TransAlpina – “pe care vă îndemn să o şi vizitaţi anul acesta”.

    “Îndrăznesc să afirm că 2011 a reprezentat pentru turismul românesc anul ieşirii din criză, iar 2012 va fi cel mai bun an de după Revoluţie. Aceasta este promisiunea pe care le-o fac românilor şi o ţintă pe care mi-o asum pentru acest an”, conchide ministrul.

  • A început festivalul sculpturilor de gheaţă de la Harbin (VIDEO, GALERIE FOTO)

    Festivalul Internaţional de Sculptură în Gheaţă şi Zăpadă, pe numele său oficial, a fost organizat prima dată în 1963, dar a fost întrerupt în acelaşi deceniu, în timpul revoluţiei culturale, spre a fi reluat apoi în 1985. Festivalul, despre care se estimează că anul acesta va atrage peste un milion de turişti, a început oficial la 5 ianuarie, dar nu are o dată exactă la care se va încheia, aceasta depinzând de starea vremii. În general însă, competiţia durează circa o lună.

    Câştigătorul de anul trecut al festivalului a fost Karlis Ile, un artist de 37 de ani din Letonia. Farmecul sculpturilor în gheaţă şi zăpadă constă în capacitatea lor de a reflecta şi descompune lumina”, a declarat Ile pentru BBC. “Încerc să transpun în creaţiile mele o mulţime de idei care nu sunt posibil de realizat în alte materiale.”

    Zona Harbin (provincia Heilongjang) se află sub influenţa iernii siberiene, temperaturile ajungând în timpul iernii la -38 de grade. În 2007, la festivalul de la Harbin a fost stabilit un record de Guinness Book – cea mai mare sculptură în zăpadă din lume, măsurând 250 de metri în lungime şi 8,5 m în înălţime, care a folosit peste 13.000 mc de zăpadă.

    Sursa foto: Los Angeles Times

  • Sezonul de schi se deschide la Buşteni. Vezi unde se poate schia pe Valea Prahovei

    Administraţia domeniului schiabil de la Buşteni va inaugura în acest sezon şi pârtia Kalinderu 2, care are o lungime de 1.100 de metri şi o lăţime de 70 de metri.

    Turiştii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei pot schia şi la Azuga. Pârtiile din Sinaia sunt, în schimb, impracticabile. Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat că autorităţile locale au pornit tunurile de zăpadă pe pârtia care coboară de la Cota 1.500 din Bucegi până în staţiune, însă această pârtie nu va fi deschisă în acest weekend.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Poftiţi la o excursie printre gheţuri

    Mai nou, de când navele echipate corespunzător pentru navigaţia printre gheţuri nu mai sunt accesibile doar armatei sau oamenilor de ştiinţă şi pot fi comandate şi de cei ce doresc să aibă propriul lor iaht, vizitele făcute focilor sau pinguinilor au devenit un motiv de laudă pentru călătorii aflaţi în căutare de altceva decât locurile înţesate de turişti.

    Excursiile printre gheţuri sunt disponibile şi pentru cei care nu doresc să-şi bată capul cu întreţinerea unui iaht, fiindcă aceştia au posibilitatea să închirieze ambarcaţiuni capabile să navigheze pe toate mările lumii. O astfel de croazieră printre gheţuri costă peste 200.000 de dolari pe săptămână, pe o navă unde pot sta zece persoane ce speră să aibă şansa să vadă urşii polari la vânătoare sau să fotografieze morse.

  • Michelin: Piaţa anvelopelor de iarnă s-a dublat în primele nouă luni

    “Dacă pe tot parcursul anului trecut au fost vândute 1,3 milioane de anvelope de iarnă, anul acesta au fost livrate în numai nouă luni aproape 1,5 milioane de unităţi. Creşterea a avut loc, bineînţeles, pe fondul intrării în vigoare a actului normativ privind obligativitatea echipării vehiculelor cu anvelope de iarnă în condiţii de drum cu polei, zăpadă sau gheaţă”, a spus directorul de marketing al Michelin pentru România şi Balcani. Ponderea în piaţă a anvelopelor de iarnă a ajuns în acest an aproximativ egală cu cea a cauciucurilor de vară. Noile reglementări, care intră în vigoare începând cu 1 noiembrie 2011, prevăd sancţiuni pentru şoferii care circulă pe porţiuni de drum acoperite cu polei, zăpadă sau gheaţă, fără a avea vehicule echipate cu anvelope de iarnă (inscripţionate cu simbolurile M+S, fulg de zăpadă sau/şi creasta unui munte stilizate).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro