BusinessMagazin

Tag: gasire

  • Opinie Bogdan Roşu, director executiv Next Capital Group: Sunt IMM-urile sprijinite cu adevărat de creditori să treacă la nivelul următor?

    Este larg acceptat faptul că IMM-urile trebuie să fie motorul creşterii economice sustenabile, de sănătatea acestor companii depinzând în mare măsură starea şi mersul economiei. Condiţiile grele cu care se confruntă antreprenorii la început de drum forţează apariţia inovaţiei şi o întreţin. Fie că vorbim de experienţa dobândită într-o multinaţională cu care nu s-a mai identificat de la un moment încolo, fie că vorbim despre a-şi trăi direct vocaţia, unui antreprenor îi este mult mai confortabil să se ocupe de produsul lui şi de clienţii lui. Dar mai devreme sau mai târziu, el nu se va mai mulţumi cu ce a realizat în faza de start-up şi va avea nevoie să crească, să-şi fructifice pe deplin potenţialul.
    Dar antreprenorul nu mai trebuie să fie singur cu afacerea sa. Era antreprenorilor ”superman“ a apus – nici filmele nu se mai fac doar cu un singur superhero.

    Firma şi-a pornit-o cu banii proprii, ai familiei sau împrumutaţi de la prieteni şi după un timp şi cu mari eforturi a reuşit să dovedească modelul de business şi faptul că are un produs sau serviciu vandabil. Este momentul acum să-şi dorească mai mult şi deci să iniţieze un nou cerc virtuos. Asta înseamnă că va trebui să se promoveze mai bine, să fie mai vizibil. Va ajunge astfel şi la alte categorii de clienţi mai mari, care să îi ofere o stabilitate, o recurenţă şi o predictibilitate a comenzilor, astfel încât să poată creşte nivelul afacerii. Atunci îşi poate permite să angajeze oameni mai bine pregătiţi şi să utilizeze tehnologii noi, cu care să poată inova permanent. |n final, va obţine un produs şi mai bun şi clienţi şi mai mulţumiţi, deci comenzi şi mai mari, iar afacerea va creşte. Pe lângă toate calităţile lui şi ale produsului său, în acel moment, antreprenorul are nevoie de sprijin pentru a trece la nivelul următor, pentru a genera toate aceste efecte pozitive în lanţ, nivel care pentru mulţi înseamnă a putea deveni partener-furnizor al unui key account. Şi astfel se iniţiază acel cerc virtuos.

    Cum însă să intre un furnizor IMM la un key account? Sunt atâtea companii IMM pe piaţă, multe dintre ele au produse bune şi vor şi ele să ajungă furnizori pentru, de pildă, reţelele moderne de comerţ. Competiţia este foarte dură, iar produsul său poate fi oferit într-o formă apropiată şi de alţi furnizori. |n plus, în ziua de azi, cei mai mulţi key accounts au politici şi proceduri foarte complexe şi restrictive de evaluare şi calificare a furnizorilor mai întâi, înainte deci de discuţia de produs. Vremea trimiterii de oferte bulk pe fax sau pe e-mail ”în atenţia departamentului de achiziţii“ a trecut demult.

    Oameni specializaţi în selecţia şi gestiunea furnizorilor caută permanent în piaţă şi îşi aleg singuri firmele de la care cer oferte, după un proces minuţios de filtrare a acestora. Ca să te califici ca furnizor al unui key account, trebuie să îndeplineşti foarte multe condiţii, de la cele de bază legate de capacitate şi calitate a produsului, până la cele legate de integritate şi responsabilitate socială. Caietele de sarcini au zeci de pagini şi cuprind activitatea trecută, curentă şi viitoare a firmei respective în cele mai mici detalii. Asocierea dintre acel key account şi furnizor este o mare responsabilitate şi poate deveni în anumite situaţii un ”liability“ pentru acel key account, ca atare se iau toate măsurile de precauţie necesare încă de la început.

    Noul sport pentru IMM-uri: ”dansul pe sârmă“. Nu este uşor să lucrezi cu un key account şi nu oricine reuşeşte. Furnizorii care vor să lucreze cu aceştia trebuie să poată livra în orice cantităţi, conform dinamicii proiectelor şi bugetelor clientului, aflate într-o permanentă dinamică, în condiţii de piaţă din ce în ce mai pretenţioasă. Ei trebuie să îşi poată modifica produsul oferit, în funcţie de nevoia punctuală a acelui key account, întrucât şi acesta, la rândul său, trebuie să vină pe piaţă cu o ofertă personalizată, complexă, non-standard, iar toate aceste condiţii trebuie în primul rând îndeplinite de furnizorul iniţial, IMM-ul.

    ”Time to market“ este din ce în ce mai redus, iar furnizorii trebuie să fie practic integraţi în procesele şi standardele clienţilor, inclusiv din punct de vedere tehnic.

    Ca să poată juca în această ligă, ei trebuie să fie companii solide, într-o formă financiară foarte bună, ca să poată fi ”pe raft“ şi mâine. Continuitatea serviciului este esenţială pentru orice key account. Trebuie să existe certitudinea rezonabilă că furnizorii vor putea primi şi onora comenzi fără întrerupere. Ei trebuie să fie suficient de flexibili ca să modifice oferta sau chiar producţia din mers şi suficient de permeabili ca sa poată absorbi inclusiv noi termene de plată extinse, dictate de condiţiile de piaţă sau de politicile de cash ale clientului. |n plus, când s-au calificat ca furnizori acceptaţi şi au ajuns deci la nivelul următor, abia atunci devine greu…

  • Ce se întâmplă de multe ori în timpul zborului şi pasagerii nu au habar

    Mai mulţi utilizatori ai site-ului Reddit (piloţi, însoţitori de zbor şi pasageri) au dezvăluit lucruri mai puţin ştiute despre zborul cu avionul. Mai jos găsiţi câteva dintre mărturisirile oamenilor.

    1. Oprirea tuturor electronicelor

    Telefoanele mobile sau alte electronice nu provoaca căderea unei aeronave, dar pot fi extrem de enervante pentru piloţi. Atunci când avionul se pregăteşte de aterizare piloţii pot fi deranjaţi de semnalele emise de telefoanele mobile care caută semnal.

    Sora mea este însoţitoare de zbor, după ce le spune tuturor să oprească toate electronicele se duce în spatele avionului, scoate telefonul mobil şi începe să scrie mesaje

    2. Piloţii dorm majoritatea cursei

    Cel puţin jumătate dintre piloţi dorm în timpul cursei.Între 43 şi 54 la sută dintre piloţi chestionaţi în Marea Britanie, Norvegia şi Suedia au recunoscut că au adormit în timp ce pilotau un avion cu pasageri.

    3. Măştile de oxigen îţi asigură doar 15 minute de aer

    Dacă măştile de oxigen coboară, ai la dispoziţie doar aproximativ 15 minute de oxigen din punctul în care le-ai scos. Totuşi, e mai mult decât suficient pentru ca pilotul să ducă aeronava la o altitudine mai mică, unde poţi respira normal

    4. Apa din avion nu este foarte curată

    Instalaţiile care ar trebui să purifice canalizarea de la toaletă şi cele care trebuie să reumple avionul cu apă potabilă se află la o distanţă de câţiva metri una de alta şi câteodată sunt administrate de aceeaşi persoană”.

    5.Piloţii primesc mese separate în caz că una dintre acestea le provoacă greaţă

    Doi piloţi primesc mese diferite şi nu le pot împărţi. Acest lucru se face în caz de toxiinfecţie alimentară.

    Continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     

  • Pe stilul shaorma cu de toate: garaj de magnat cu mii de cai şi pui de fiare sălbatice

    Cu oameni care într-o parte a Pământului îşi dozează picăturile de apă pe zi pentru supravieţuire, iar în cealaltă în care curge petrol la robinet şi nu ştii ce să faci cu banii. Asta se întâmplă de prea mulţi ani ca să ne trezim noi astăzi justiţiari planetari. Aşa că tot ce-ţi rămâne de făcut când eşti cu mâinile legate, e să râzi de opulenţa unor indivizi foarte bogaţi.

    IATĂ AICI AROGANŢA SUPREMĂ DIN GARAJUL UNUI ARAB EXCENTRIC

  • Un român de 23 de ani a dezvoltat un nou sistem de transport. A primit premiul cel mare pentru inovaţie

    Românul face parte dintr-o echipă internaţională pe care au denumit-o rLoop. Cu toţii au pus bazele unui sistem atipic, capabil să transporte călători printr-un tunel depresurizat, cu peste 1.200 de kilometri pe oră. Viziunea lor a fost recunoscută de Musk, care, la finalul concursului, le-a acordat premiul pentru inovaţie.

    Denis Tudor şi colegii săi de echipă, printre care şi membri NASA, şi-au înglobat ideile într-un prototip, construit cu 70.000 de euro, fonduri atrase exclusiv prin eforturi de crowdfunding.

    “Hyperloop este practic o capsulă ce va fi propulsată cu viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră, într-un tub cu condiţii atmosferice joase. Ar putea fi catalogat ca un mijloc de transport în comun între tren şi avion, ideal pe distanţele de până în 1.000 de kilometri, unde zborul cu avionul nu avantajează, din cauza timpilor petrecuţi în aeroport, iar călătoria cu trenul ar dura prea mult. Totodată, această soluţie are şi avantajul tehnic al unui consum redus de energie, pe fondul  condiţiilor de presiune atmosferică foarte joasă. Astfel, o călătorie cu Hyperloop va fi mai ieftină decât un bilet de avion”, spune Denis Tudor.

    Fiind vorba despre 40 de membri din 14 ţări, echipa din care face parte Denis Tudor a fost organizată asemeni unui open-source, pentru ca fiecare să poată lucra de la distanţă.

    Implementat, proiectul la care lucrează  va “apropia” oraşele lumii. Astfel, o călătorie din Los Angeles în San Francisco, la o distanţă de peste 550 de km,  se va face în mai puţin de 30 de minute, la un cost estimat de circa 50 de dolari.
    “Eu m-am ocupat, alături de colegii mei, de senzorii folosiţi, de controlul capsulei în tubul vidat, dar şi de o parte din electronică”, mai spune românul.

    Prototipul trenului Hyperloop va căpăta forma finală în preajma anului 2020, iar apoi o echipă formată din specialişti îl va construi în mai multe locuri de pe planetă

  • Un român de 23 de ani a dezvoltat un nou sistem de transport. A primit premiul cel mare pentru inovaţie

    Românul face parte dintr-o echipă internaţională pe care au denumit-o rLoop. Cu toţii au pus bazele unui sistem atipic, capabil să transporte călători printr-un tunel depresurizat, cu peste 1.200 de kilometri pe oră. Viziunea lor a fost recunoscută de Musk, care, la finalul concursului, le-a acordat premiul pentru inovaţie.

    Denis Tudor şi colegii săi de echipă, printre care şi membri NASA, şi-au înglobat ideile într-un prototip, construit cu 70.000 de euro, fonduri atrase exclusiv prin eforturi de crowdfunding.

    “Hyperloop este practic o capsulă ce va fi propulsată cu viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră, într-un tub cu condiţii atmosferice joase. Ar putea fi catalogat ca un mijloc de transport în comun între tren şi avion, ideal pe distanţele de până în 1.000 de kilometri, unde zborul cu avionul nu avantajează, din cauza timpilor petrecuţi în aeroport, iar călătoria cu trenul ar dura prea mult. Totodată, această soluţie are şi avantajul tehnic al unui consum redus de energie, pe fondul  condiţiilor de presiune atmosferică foarte joasă. Astfel, o călătorie cu Hyperloop va fi mai ieftină decât un bilet de avion”, spune Denis Tudor.

    Fiind vorba despre 40 de membri din 14 ţări, echipa din care face parte Denis Tudor a fost organizată asemeni unui open-source, pentru ca fiecare să poată lucra de la distanţă.

    Implementat, proiectul la care lucrează  va “apropia” oraşele lumii. Astfel, o călătorie din Los Angeles în San Francisco, la o distanţă de peste 550 de km,  se va face în mai puţin de 30 de minute, la un cost estimat de circa 50 de dolari.
    “Eu m-am ocupat, alături de colegii mei, de senzorii folosiţi, de controlul capsulei în tubul vidat, dar şi de o parte din electronică”, mai spune românul.

    Prototipul trenului Hyperloop va căpăta forma finală în preajma anului 2020, iar apoi o echipă formată din specialişti îl va construi în mai multe locuri de pe planetă

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Bărbatul care pune la dispoziţia lumii întregi milioane de joburi

    Compania şi website-ul Freelancer se bazează pe un concept simplu – îi conectează pe oamenii care au nevoied de angajaţi care să muncească în regim de freelancing pentru anumite activităţi cu cei care pot să face aceste activităţi contra unei sume de bani.

    Businessul a fost fondat în urmă cu opt ani în Sydeny; astăzi websiteul are mai mult de 22,5 milioane de utilizatori în toată lumea. În rândul joburilor găsite pe această platformă se află orice – de la ajutor pentru construirea unei aplicaţii mobile, până la scrierea raportului pentru o companie, designul unui tatuaj, etc.

    Chiar şi  NASA foloseşte website-ul din 2015, permiţând oaemnilor să liciteze pentru a-i ajuta să construiască obiecte de desing pentru Agenţia Spaţială Internaţională – printre acestea s-a aflat şi un braţ electronic.

    Ideea lansării businessului i-a venit după ce a încercat să o ajută pe mama sa. După ce a lucrat ca angajat într-o companie unde nu şi-a găsit locul, el a hotărât să pună bazele unui site pentru mama sa, care lucra  vânzător de obiecte de artă în regim wholesale.

    Voia să includă o listă cu magazinele cărora ea le asigura furnizarea, gândindu-se că astfel ar putea să îi încurajeze şi pe alţii să fie inclusi. Primul tabel Excel avea 1.000 de rânduri. Confruntându-se cu acest lucru, a decis să angajeze pe altcineva care să introducă datele respective – chiar dacă oferea iniţial 2.000 de dolari, nimeni nu voia să preia această responsabilitate. ”M-am uitat în jur, am întrebat câţiva oameni – toţi răspundeau că activitatea este prea plictisitoare”. Le răspundeam ”Ştiu că este plictisitor, tocmai de aceea vreau să o faci tu!”


    După patru luni, Barrie a început să caute online şi a dat astfel peste un site suedez, Getafreelancer. ”Era cel mai urât site pe care l-am văzut vreodată. În cele din urmă am reuşit să-mi dau seama cum să postez informaţiile referitoare la job.”
    Astfel, a angajat o echipă din India care a făcut munca în trei zile pentru 100 de dolari. ”Mi s-a părut incredibil, exista o armată de oameni disponibili să facă astfel de activităţi, majoritatea din pieţele emergente. M-am uitat la toate proiectele de pe website. Era ca un ebay pentru locuri de muncă. Mi s-a părut incredibil.”

    Barrie a fost atât de impresionat de concept, încât a hotărât să pună bazele propriului astfel de proiect.
    A reuşit să finanţeze businessul prin intermediul unui prieten care îşi vânduse propria firmă; în cele din urmă a reuşit să cumpere şi businessul suedez; din 2007, de când i-a venit ideea, Freelancer a cumpăratalte 18 site-uri rivale.

  • Bărbatul care pune la dispoziţia lumii întregi milioane de joburi

    Compania şi website-ul Freelancer se bazează pe un concept simplu – îi conectează pe oamenii care au nevoied de angajaţi care să muncească în regim de freelancing pentru anumite activităţi cu cei care pot să face aceste activităţi contra unei sume de bani.

    Businessul a fost fondat în urmă cu opt ani în Sydeny; astăzi websiteul are mai mult de 22,5 milioane de utilizatori în toată lumea. În rândul joburilor găsite pe această platformă se află orice – de la ajutor pentru construirea unei aplicaţii mobile, până la scrierea raportului pentru o companie, designul unui tatuaj, etc.

    Chiar şi  NASA foloseşte website-ul din 2015, permiţând oaemnilor să liciteze pentru a-i ajuta să construiască obiecte de desing pentru Agenţia Spaţială Internaţională – printre acestea s-a aflat şi un braţ electronic.

    Ideea lansării businessului i-a venit după ce a încercat să o ajută pe mama sa. După ce a lucrat ca angajat într-o companie unde nu şi-a găsit locul, el a hotărât să pună bazele unui site pentru mama sa, care lucra  vânzător de obiecte de artă în regim wholesale.

    Voia să includă o listă cu magazinele cărora ea le asigura furnizarea, gândindu-se că astfel ar putea să îi încurajeze şi pe alţii să fie inclusi. Primul tabel Excel avea 1.000 de rânduri. Confruntându-se cu acest lucru, a decis să angajeze pe altcineva care să introducă datele respective – chiar dacă oferea iniţial 2.000 de dolari, nimeni nu voia să preia această responsabilitate. ”M-am uitat în jur, am întrebat câţiva oameni – toţi răspundeau că activitatea este prea plictisitoare”. Le răspundeam ”Ştiu că este plictisitor, tocmai de aceea vreau să o faci tu!”


    După patru luni, Barrie a început să caute online şi a dat astfel peste un site suedez, Getafreelancer. ”Era cel mai urât site pe care l-am văzut vreodată. În cele din urmă am reuşit să-mi dau seama cum să postez informaţiile referitoare la job.”
    Astfel, a angajat o echipă din India care a făcut munca în trei zile pentru 100 de dolari. ”Mi s-a părut incredibil, exista o armată de oameni disponibili să facă astfel de activităţi, majoritatea din pieţele emergente. M-am uitat la toate proiectele de pe website. Era ca un ebay pentru locuri de muncă. Mi s-a părut incredibil.”

    Barrie a fost atât de impresionat de concept, încât a hotărât să pună bazele propriului astfel de proiect.
    A reuşit să finanţeze businessul prin intermediul unui prieten care îşi vânduse propria firmă; în cele din urmă a reuşit să cumpere şi businessul suedez; din 2007, de când i-a venit ideea, Freelancer a cumpăratalte 18 site-uri rivale.

  • Gadget Review: Un convertibil de 14 inchi cu potenţial – VIDEOREVIEW

    Cum dai cu ochii de laptop, îţi dai seama că ai de a face cu un produs business. Este negru şi minimalist, are o construcţie robustă, iar finisajul este unul premium (mi-au plăcut în special colţurile rotunjite şi lucioase). Aşadar, nu ţi-ar fi ruşine cu el la o şedinţă cu şefii. Totuşi nu este nici cel mai subţire, nici cel mai uşor laptop de acest fel şi din această cauză l-am găsit oarecum dificil de utilizat pe post de tabletă sau doar atingând ecranul. Asta pentru că R 14 vine şi cu un touch screen, ceea ce-i dă un plus la capitolul uşurinţei de utilizare, însă în acelaşi timp dimensiunile sale îl fac mai greu de manevrat într-un alt mod decât clasicul laptop.

    Display-ul de 14 inchi este unul Full HD destul de bun; culorile sunt redate destul de bine (are tendinţa să accentueze albastrul în imagine), iar experienţa vizionării un film a fost plăcută. Totuşi, ecranul ar fi putut beneficia de o putere mai mare în departamentul luminozitate, iar dacă obişnuieşti să lucrezi într-un spaţiu cu multă lumină directă s-ar putea să nu fii mulţumit de acest produs. Însă dacă o să foloseşti acest laptop predominant în interior, atunci ecranul are caracteristici mulţumitoare.

    Tastatura am găsit-o ca fiind mediocră, fără a-mi oferi o experienţă de scris memorabilă, dar nici nu am avut de ce să mă plâng. Tastele sunt subţiri şi cam tari, însă este bine iluminată – caracteristică folositoare noaptea, fără a fi deranjantă pentru ochi.

    În schimb, touchpadul este încăpător, precis şi îngăduie degetelor să alunece fără probleme. Poate fi folosit cu uşurinţă în navigarea pe internet şi nici când scrii nu este sensibil la atingeri accidentale cu podul palmei.

    Modelul pe care l-am avut la test are un procesor Intel Core i7-6500U, 8 GB RAM şi SSD cu capacitatea de 256 GB. Este important de menţionat că plăcuţa de memorie RAM nu poate fi schimbată, astfel că un viitor upgrade nu este posibil.

    Cu această versiune nu am întâmpinat probleme în utilizarea zilnică. Am ţinut deschise zeci de taburi în Chrome, am urmărit video online (streaming) pe jumătate de ecran, în timp ce scriam în Word, fără ca laptopul să se blocheze. Totuşi, programele care necesită mai multă putere rulează la nivel satisfăcător, dar nu la capacitate maximă. Redarea conţinutului multimedia nu reprezintă o problemă, nici măcar cel la rezoluţie 4K. Experienţa multimedia este întregită de cele două difuzoare amplasate pe spate, care oferă un sunet decent pentru filme.
    Am încercat şi câteva jocuri video care au funcţionat bine atât timp cât nu ceri prea mult de la placa video, adică am rulat jocuri în rezoluţie 1.366 x 768 pixeli, cu detalii minime.

    Chiar şi când mă jucam sau când editam clipuri video, carcasa a rămas întotdeauna suficient de rece şi nu m-a deranjat când l-am folosit pe genunchi.

    După cum spuneam, autonomia bateriei este una bună şi majoritatea timpului în care l-am avut în test, R 14 a dus o zi de muncă (luminozitate 60-70%, Wi-Fi pornit, editare texte, browsing şi muzică), dar dacă îi dai mai multe de făcut, bateria se scurge mai repede. Aşadar, autonomia bateriei se situează undeva între patru şi nouă ore de funcţionare, iar încărcarea durează cam două ore şi jumătate.
    Conectivitatea este de asemenea bună, întrucât există trei porturi USB, un port HDMI şi un conector USB Type-C, pe lângă card readerul deja uzual.

    Aspire R 14 este un 2 în 1 cu un aspect business şi care oferă o performanţă satisfăcătoare, dar care nu are o portabilitate ridicată din cauza greutăţii şi dimensiunii.

    CASETĂ TEHNICĂ:
    Ecran – 14 inchi, 1.920 x 1.080 pixeli, IPS, touchscreen
    Procesor – Intel Skylake Core i7-6500U, dual-core 2,5 GHz
    Video – Intel HD 520
    RAM – 8 GB DDR3
    Stocare – 256 GB SSD + 1 TB HDD
    Porturi – 2x USB 3.0, 1 USB 3.1, 1 USB 2.0, HDMI, SD card reader
    Baterie – 48 Wh
    Sistem de operare – Windows 10
    Greutate – 2,2 kg

  • Ai văzut inscripţiile INESTETICE „CE1086” sau „CE0286” de pe spatele smartphone-ului, dar nu ai ştiut niciodată ce înseamnă. Iată ce sunt acele etichete şi de ce Samsung sau Apple nu pot renunţa la ele

    Foarte puţină lume ştie ce înseamnă aceste caractere şi că ele sunt obligatorii pentru terminalele vândute în anumite ţări. De multe ori aceste coduri sunt inestetice, iar producătorii încearcă să găsească soluţii pentru a le face mai puţin vizibile.

    Află ce sunt inscriptiile „CE0168” sau „CE0268” de pe smartphone-uri şi de ce nu au voie producătorii să renunţe la ele