Tag: energie

  • Ce spune Sebastian Burduja despre preţurile la energie

    Pe datele pe care noi le-am văzut pe gaz suntem pe locul patru în Europa din perspectiva celui mai ieftin gaz disponibil la consumator. Pentru energie electrică cred că suntem pe locul 16. Deci sunt date care trebuie să ne dea încredere că economia românească rămâne competitivă din perspectiva acestor costuri şi pe de altă parte, îi protejăm şi pe românii vulnerabili.

    Pe legislaţia actuală noi mergem până în martie 2025, deci trecem două ierni pe schema actuală de plafonare a preţurilor. Uniunea Europeană a făcut recomandări statelor membre în cadrul rapoartelor semestriale şi ne-a spus şi nouă şi altora: aveţi grijă de aceste măsuri, mergeţi spre o fazare, spre o reducere a lor şi ţintiţi mai bine ajutorul către acei consumatori cu adevărat vulnerabili.

    Soldul la zi de rambursare a plăţilor către furnizori la ministerul nostru este de 1,3 miliarde lei, el s-a acumulat în ultimele 3 săptămâni. Acum o lună, o lună şi ceva, am dat o ordonanţă de urgenţă prin care am putut lua banii din fondul de solidaritate şi să-i direcţionăm către plata acestor facturi. Ministerul Energiei a compensat atunci facturi de peste 3 miliarde de lei şi a reuşit să mai relaxeze lucrurile în piaţă.

     

  • E.ON oferă soluţii business de mobilitate electrică

    E.ON Energie România mai adaugă un client B2B în portofoliu şi un partener de încredere în lupta împotriva poluării, de această dată pe segmentul de transporturi, implementând soluţia la cheie E.ON Drive pentru flota Sezamo România.

    Sezamo s-a lansat public pe 18 octombrie 2022, după ce şi-a testat serviciile vreme de 6 luni. Consumatorii pot economisi între 5 şi 7 drumuri la cumpărături şi timpul pe care în mod normal l-ar fi petrecut la supermarket, la piaţă sau la măcelăria preferată, prin intermediul serviciilor de e-groceries. Din depozitul de 12.000 mp cu aproximativ 15.000 de tipuri de produse se livrează comenzile clienţilor într-un interval de 3 ore, iar pentru asta ai nevoie de mobilitate sporită.

    Pentru a proteja mediul şi pentru o mai bună optimizare a costurilor, Sezamo România a fost prima divizie din grup care a ales varianta cu flotă auto full electrică, iar parteneriatul cu E.ON Energie România a prins contur în mod natural, mai ales că nu este prima colaborare a celor doi parteneri.

    ”Reducerea impactului asupra mediului este o componentă importantă în filozofia de business. Am fost prima ţară din grup care a avut o flotă 100% electrică – decizia flotei a fost luată înainte de a finaliza depozitul” a declarat Delia Dinu, Chief Operations Officer Sezamo România

    60 de staţii de încărcare Alfen 22 (22 kW) au fost instalate şi puse în funcţiune în parcul auto Sezamo în mai puţin de 3 luni. Toate staţiile au fost puse în funcţiune chiar înainte ca ultimele maşini să ajungă în posesia celor de la Sezamo.

    „Ne dorim să livrăm cât mai verde posibil, să scalăm sustenabil şi să rămânem cu un parc 100% electric. E.ON ne-a ajutat foarte mult pentru că a venit cu soluţia completă de instalare a puterii de încărcare, cât şi a staţiilor de încărcare. Totul a fost la cheie şi ne-au pus la dispoziţie toată infrastructura hardware şi software, ba mai mult, ne-au oferit şi un plan de mentenanţă pe termen lung şi soluţii de backup pentru situaţii neprevăzute.” – Adrian Banu, Fleet Manager Sezamo România

    Prin implementarea soluţiei E.ON Drive, Sezamo România şi-a redus emisiile de carbon cu 345 tone, chiar din perioada precedentă lansării oficiale, echivalentul a 14.000 de copaci, iar efectele pozitive se simt puternic şi în costuri. De exemplu, la o medie de 5.000 km/ lună, costurile de mentenanţă al maşinilor a scăzut cu 14%, iar costurile de exploatare, în comparaţie cu maşinile convenţionale, sunt cu 180% mai mici.

    Gestionarea flotei şi a consumului de electricitate a fiecărei maşini se realizează prin intermediul soluţiei software pusă la dispoziţie de E.ON. Astfel se pot face rapoarte periodice în scopul optimizări.

    Cele mai trainice parteneriate de business sunt cele construite pe încredere şi transparenţă, iar atunci când dorinţa de a schimba puţin câte puţin lumea este încă un element puternic de legătură, se face business sustenabil.

  • Burduja: Uniunea Europeană este cea mai mare şansă de dezvoltare pentru România

    Sebastian Burduja s-a întâlnit la Bruxelles cu patru comisari europeni: Kadri Simson, comisar european pentru energie, Wopke Hoekstra, comisar european pentru politici climatice, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi şi Didier Reynders, comisar european pentru justiţie şi concurenţă. Ministrul Energiei s-a întâlnit, totodată, cu Celine Gauer, coordonatoarea PNRR la nivel european.

    Burduja spune că a discutat şi a obţinut sprijin în legătură cu producţia de energie electrică pe bază de cărbuni şi mineritul de pe Valea Jiului.

    „Uniunea Europeană este cea mai mare şansă de dezvoltare pentru România. Avem datoria să apărăm interesele românilor şi să respectăm regulile clubului select în care am fost acceptaţi din 2007. Cu aceste gânduri am venit la Bruxelles, unde, miercuri şi joi, am avut un maraton de întâlniri. Concluzia generală: sprijin şi deschidere din partea Comisiei Europene faţă de toate temele ridicate. Este şi o promisiune îndeplinită: am spus că voi veni aici în luna octombrie pentru discuţii directe privitoare la viitorul mineritului în Gorj şi Hunedoara”, a transmis ministrul.

    Burduja mai spune că importanţa pe care România o acordă sectorului energetic este recunoscută şi susţinută la nivel european. „Am expus pregătirile pentru iarnă şi am detaliat sprijinul nostru constant faţă de fraţii noştri de peste Prut. Totodată, am susţinut programul nuclear civil românesc, sursă de energie sigură, competitivă şi curată. Toate acestea au susţinerea deplină a Comisiei Europene”.

    Ministrul Energiei a transmis că a explicat „măsurile de sprijin pentru cetăţeni şi companii, inclusiv schema de compensare-plafonare, valabilă până în martie 2025. Astfel de măsuri de protecţie a consumatorilor pot şi trebuie să continue”, spune el.

    Un alt subiect discutat la Bruxelles a fost legislaţia pentru energie eoliană offshore. Comisia va sprijini cu „bune practici pentru accelerarea proiectelor, astfel încât din 2032 să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră”.

    Legat de PNRR, Burduja spune că au fost expuse eforturile României de a îndeplini toate jaloanele la timp, inclusiv accelerarea reformelor şi investiţiilor. „Vom ţine pedala de acceleraţie apăsată la maxim”.

    Cele mai complexe discuţii au vizat perspectivele exploatării cărbunelui în Valea Jiului şi la Complexul Energetic Oltenia.

    „Am căutat soluţii echilibrate şi am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete. Transelectrica va face pe parcursul următorului an un studiu de adecvanţă a sistemului energetic naţional, care ne va furniza datele necesare pentru continuarea negocierilor cu Comisia Europeană. Am susţinut ferm că nu putem renunţa la producţia de energie electrică pe bază de cărbune fără a pune altceva în loc. Discuţiile vor continua la nivel tehnic”.

    „Ne dorim cu toţii energie verde pentru România, dar înainte de orice avem nevoie de energie sigură”.

    În urma discuţiilor de la Bruxelles, România a primit asigurări în ceea ce priveşte sprijinul Comisiei Europene pentru construirea unui cadru solid de dezvoltare energetică durabilă şi sigură:

    „Nu promit niciodată ceea ce nu ştiu sigur că pot să fac, dar plec de la Bruxelles fiind convins că există speranţă pentru viitorul sectorului energetic românesc. Ne dorim cu toţii energie verde pentru România, dar înainte de orice avem nevoie de energie sigură. Aceasta este prioritatea zero a mandatului meu de ministru”, a mai adăugat Sebastian Burduja.

  • Companiile de utilităti din energie: Guvernul limitează plata schemelor de compensare a clienţilor de energie electrică şi gaze, printr-un proiect de OUG, ceea ce va bloca tot lanţul energetic, prin incapacitarea achiziţiei de energie şi a plăţilor pe întregul lanţ

    Companiile de utilităti din energie, reunite în Federatia ACUE, atrag atentia că noul proiect de OUG pentru limitarea cheltuielilor bugetare introduce, prin art.4, măsuri de limitare a plăţilor pentru schemele de compensare a consumatorilor şi destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziţia de energie şi, implicit, continuitatea alimentării cu electricitate şi gaze a gospodăriilor şi companiilor.

    Măsura propusă de Guvern va bloca, practic, tot lanţul energetic, prin incapacitarea achiziţiei de energie şi a plăţilor pe întregul lanţ: de la producător, transportator, la distribuitor şi bugetul de stat, se arată într-un comunicat al ACUE.

    “Prin articolul propus, Guvernul limitează, de fapt, aplicarea reducerilor de preţ la clientul final. Banii necesari sunt promişi de stat clienţilor de energie pentru acoperirea diferenţei de preţ, între preţul real şi cel plafonat, nu sunt pentru furnizori. Furnizorii sunt folosiţi ca intermediari pentru prefinanţarea acestor scheme de sprijin. Dacă nu mai poate susţine plafoanele de preţ, statul trebuie să găsească soluţii alternative.” Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE

    Reprezentantii federatiei spun că furnizorii de energie au aplicat preţul plafonat şi au prefinanţat diferenţa de cost. ACUE solicită autorităţilor să-şi îndeplinească partea lor de obligaţie, la care s-au angajat prin propriile reglementări, respectiv să deconteze sumele datorate pentru compensarea clienţilor, în termenul legal.

    ”Furnizorii şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la o discuţie reală, cu factorii de decizie relevanţi. Apreciem înţelegerea manifestată de colegii din plenul Consiliului Economic şi Social şi deschiderea la dialog a reprezentanţilor Ministerului Energiei”, a mai spus Daniela Dărăban.

    Federaţia ACUE a solicitat Guvernului eliminarea articolului XIV din proiectul de OUG.

    Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat recent că statul român a cheltuit până acum 20 de miliarde de lei cu decontarea facturilor la energie şi gaze şi ministerul are nevoie de alte 3 miliarde de lei la rectificare, însă bugetul de stat a câştigat mai mult decât atât din suprataxarea sectorului energetic. El a mai spus că restanţele ministerului către furnizorii de energie sunt în prezent de 1,25 miliarde lei.

     

     

  • În cursa pentru energie verde, Europa priveşte tot mai mult către Africa de Nord

    Marocul exportă deja energie solară către Europa prin intermediul a două conexiuni existente cu Spania  Egiptul analizează în prezent trei propuneri pentru cabluri prin care să se conecteze la Grecia.

    Algeria ar putea deveni un furnizor cheie de hidrogen verde pentru Germania, cea mai mare eco­nomie europeană, scrie Bloomberg.

    Ţara nord-africană ţinteşte să-şi upgradeze în cele din urmă conexiunile de conducte pentru a ajunge la o parte mai mare din continent. Ţinta este de a acoperi până la 10% din cererea europeană de hidrogen verde, relevă o declaraţie a ministerului economiei din Berlin.

    Italia şi Spania au încheiat la rândul lor acorduri de creştere a importurilor din această ţară. Germania, care şi-a oprit ultimele centrale nucleare în acest an, depinde de cărbune şi gaze pentru a-şi alimenta industria mare consumatoare de energie. Hidrogenul este perceput ca fiind vital pentru înverzirea sectorului.

    Nu numai Germania este în căutare de soluţii de energie verde. Operatorul sistemului spaniol Enagas este pregătit să preia potenţiale volume din Africa de Nord în anii 2030, declara recent CEO-ul acestuia Arturo Gonzalo Aizpiri.

    Şi Marocul ar putea deveni un furnizor major de hidrogen verde pentru Europa. Un studiu recent citat de moroccoworldnews.com arată că investiţiile substanţiale ale ţării şi planurile sale strategice ar putea face ca această ţară nord-africană să ajungă să acopere 5% din cererea de energie verde a continentului.

    Emilio Nieto, director la Centrul Naţional de Hidrogen, a subliniat avantajul strategic deţinut de Spania şi Italia ca potenţiale puncte de intrare pentru producţia de hidrogen verde a Marocului pe piaţa europeană.

    Compania spaniolă Cepsa şi-a anunţat recent planuri privind construcţia unei hidroconducte pentru a facilita importurile de hidrogen verde din Maroc.

    Şi Egiptul vrea să-şi accelereze planurile de a exporta hidrogen către Europa.

    Până în 2050, Africa de Nord ar putea deveni un exportator major de hidrogen verde, având Europa drept piaţă principală, relevă un raport al Deloitte citat de AFP.

    Europa vrea să profite şi de energia regenerabilă abundentă a Africii de Nord. În acest sens, pe fondul eforturilor de a scăpa de dependenţa de energia rusească, europenii au pornit într-o cursă de instalare de parcuri solare gigantice şi de cabluri submarine.

    Marocul exportă deja energie solară către Europa prin intermediul a două conexiuni existente cu Spania. Egiptul analizează în prezent trei propuneri pentru cabluri prin care să se conecteze la Grecia.

    Un alt cablu submarin care ar lega noile parcuri solare din deşertul din sudul Tunisiei la sistemul energetic al Italiei are finanţare promisă din partea UE şi Băncii Mondiale.

    În acest context, Africa de Nord este văzută drept cel mai important viitor partener comercial al Europei în domeniul energiei regenerabile.

  • Dinamizarea IMM-urilor din sectorul de construcţii din România: conştientizare şi formare în eficienţă sustenabilă

    Care este gradul de conştientizare a firmelor de construcţii privind creşterea eficienţei energetice? Pe ce îşi concentrează resursele IMM-urile din construcţii pe termen mediu si lung? Care sunt barierele în atingerea unor performanţe de mediu şi energetice? Ce înseamnă eficienţă sustenabilă?

    Tranziţia către o economie bazată, pe cât posibil, pe surse regenerabile de energie şi reducerea de dependenţa de combustibili fosili este un obiectiv strategic al UE, dar şi pentru alte ţări din afara UE. Acest obiectiv strategic a devenit şi mai important de urmărit o dată cu declanşarea crizei energetice şi a condus la acordarea unei importanţe sporite preocupărilor privind diversificarea surselor de energie, a investiţiilor în energie verde şi în creşterea eficienţei energetice.

    Potrivit aproape tuturor indicatorilor în acest sens, România se află pe ultimul loc în clasamentul ţărilor europene în ceea ce priveşte tranziţia la o economie verde. Preocuparea pentru reducerea amprentei de carbon este încă la un nivel scăzut în rândul cetăţenilor şi a companiilor, în special cele mici şi mijlocii. Ca urmare, creşterea gradului de conştientizare a publicului larg şi a companiilor cu privire la eficienţa energetică, energia regenerabilă şi protecţia mediului este o necesitate.

    Un sistem de management de mediu ajută companiile de construcţii să identifice, gestioneze, monitorizeze şi controleze problemele de mediu într-o manieră holistică, luând în considerare ceea ce este relevant pentru operaţiunile lor, cum ar fi poluarea aerului, problemele cu apa şi canalizarea, gestionarea deşeurilor, contaminarea solului, atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice, utilizarea eficientă a resurselor (cea mai importantă fiind eficienţa energetică). Un sistem de management al mediului sprijină companiile de construcţii în îmbunătăţirea utilizării eficiente a energiei, integrând managementul energetic în eforturile lor generale îmbunătăţire a sistemelor de management a calităţii şi mediului. De asemenea, ajută companiile de construcţii să gestioneze mai bine consumul de energie şi să îşi îmbunătăţească, astfel, productivitatea.” declară Răzvan TOMESCU, Formator în cadrul proiectului.

    În acest sens, Federaţia Generală a Sindicatelor FAMILIA în calitate de promotor de proiect, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Prahova – Partener 1 şi Fellesforbundet, Norvegia – Partener 2, continuă implementarea proiectului „Powering Romanian SMEs to Increased Knowledge in Sustainable Efficiency/Dinamizarea IMM-urilor din România, prin creşterea cunoştinţelor în eficienţă sustenabilă”, ID 2022/346631, al cărui obiectiv principal constă în sporirea cunoştinţelor întreprinderilor mici şi mijlocii româneşti din sectorul construcţiilor pentru a încorpora practici sustenabile în realizarea eficienţei durabile prin îmbunătăţirea performanţelor lor de mediu şi energetice.

    „Din perspectiva sustenabilităţii, mediul şi energia sunt interconectate. Deşi un sistem tradiţional de management de mediu poate să nu abordeze consumul de energie, modul în care majoritatea companiilor se folosesc de energie continuă să aibă un impact important asupra mediului. În funcţie de obiectivele, ambiţiile şi resursele financiare ale companiilor, acestea se vor concentra mai mult pe un domeniu faţă de celălalt. Cu toate acestea, pe măsură ce peisajul lumii noastre continuă să se schimbe, există argumente semnificative pentru integrarea sistemelor de management într-o organizaţie. Implementarea ISO 14001 şi ISO 50001 împreună este o modalitate excelentă de a beneficia de avantajele unei abordări integrate.” declară Gabriela STERIAN, Manager de proiect.

    Prin implementarea acestui proiect în România, la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare, se urmăreşte obţinerea de valoare adăugată în ceea ce priveşte tranziţia către o economie bazată, pe cât posibil, pe surse regenerabile de energie şi reducerea dependenţei de combustibilii fosili. Companiile care participă la evenimentele de conştientizare şi sesiunile de formare pot beneficia, ulterior, şi de sesiuni de coaching, prin care 8 IMM-uri româneşti din sectorul construcţiilor vor primi asistenţă tehnică gratuită în implementarea unui Sistem robust de Management al Energiei, cu planuri personalizate pentru a răspunde nevoilor specifice ale activităţii lor.

    „Noile reglementări, precum Regulamentul pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi Acordul Verde European, sporesc cerinţele legate de modul cum se proiectează, realizează şi întreţine proiectele în sectorul de construcţii. Sporirea reglementărilor împing companiile de construcţii să caute soluţii din punct de vedere al economiei circulare şi sustenabilităţii. Un număr tot mai mare de clienţi şi autorităţi contractante presează companiile din sectorul de construcţii să proiecteze şi să execute în mod sustenabil proiectele. Pe măsură ce cererea pentru performanţele de mediu şi energetice creşte, un număr tot mai mare de investitori şi chiar angajaţi încep să pună la îndoială metodele tradiţionale de construcţii şi se fac eforturi în adoptarea unor practici de afaceri mai sustenabile.” declară Dorel CIUCĂ, Director executiv al SC QUALITAS SA.

    Sesiunile de formare reprezintă instruiri certificate pentru implementarea standardelor SR EN ISO 14001 şi SR EN ISO 50001. Toate competenţele vor fi precizate în suplimentul la diplomă. Formatorul este Răzvan Tomescu, trainer, auditor de terţă parte şi consultant implementare sisteme de management din 2003: Sistem de Management al Calităţii (SR EN ISO 9001), Sistem de Management de Mediu (SR EN ISO 14001), Management al Sănătăţii şi Securităţii Ocupaţionale (SR OHSAS 18001), Managementul Riscului (SR EN ISO 31000 şi 31010) şi Management al Energiei (SR EN ISO 50001).

     

    „Gestionarea complexităţii proiectelor de construcţii este o provocare pe tot parcursul ciclului de viaţă, începând chiar de la momentul în care o companie primeşte un proiect, până la angajarea oamenilor potriviţi, obţinerea materialelor, consumabilele şi echipamentele potrivite la şantier şi construirea structurii până la finalizare. la timp. Apoi, există operarea şi întreţinerea continuă a proiectului finalizat. Modul de a încorpora practicile durabile în aceste domenii este o provocare din ce în ce mai mare. Abordarea schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor şi îmbunătăţirea eficienţei energetice ar trebui să însemne întotdeauna o bună gândire „circulară”. Legislaţia ar trebui să asigure că mediul nu este afectat în mod nejustificat în timpul fazei de aprobare a unui proiect de construcţie, iar firmele de construcţii ar trebui să ia iniţiativa de a cerceta cele mai durabile şi mai eficiente tehnici de construcţie din punct de vedere energetic.” declară Marian STERIAN, Director general al SC MENCONSULT SRL.

    Din punct de vedere al activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului pentru atingerea indicatorilor în perioada mai-octombrie 2023 au fost atinse următoarele rezultate:

    • activităţi de conştientizare prin informare – derularea a 8 evenimente de conştientizare în Ploieşti, Timişoara, Oradea, Craiova, Iaşi, Constanţa, Braşov şi Bucureşti, la care au participat 289 de persoane, din care reprezentanţi/manageri ai 124 de firme de construcţii, reprezentanţi ai sectorului public, instituţiilor de învăţământ şi cercetare şi furnizorilor de formare profesională;
    • activităţi de conştientizare prin formare – derularea a 9 sesiuni de instruire certificată, la care au participat 189 de persoane, reprezentanţi ai 115 de firme de construcţii din toată ţara;
    • activităţi de conştientizare prin informare mass-media – derularea de campanii de bannere şi articole online, având peste 1,1 milioane persoane conştientizate din toată ţara;
    • Schimb de bune practici în Norvegia, cu următoarele rezultate:
    • întâlnire la Ambasada României la Oslo cu Excelenţa Sa, domnul Cristian Bădescu, Ambasador al României în Regatul Norvegiei, cu privire la noile linii de finanţare privind energia regenerabilă şi eficienţa energetică;
    • întâlnire cu Oddvin Breiteig, Senior Advisor – NELFO, patronatul norvegian în domeniul energiei;
    • întâlnire cu Pablo Gonzalez, Senior adviser on climate sustainability – Skanska Norway privind politica proprie în domeniul energiei regenerabile şi a eficienţei energetice;
    • întâlnire cu Ingunn Marton, Autoritatea Clădirilor din Norvegia. Studiu de caz: reglementarea gazelor cu efect de seră în legislaţia norvegiană a clădirilor;
    • întâlnire cu Adrian Savu, Head of Bioengineering Department şi Fredrik Walstad, Vicepresident – Carbon Crusher;
    • Vizită de lucru pe şantierul de construcţii al piscinei municipale Oslo, clădire NZEB
    • Şedinţe de lucru cu Kine Asper Vines – Vicepreşedinte, Maika Marie Godal Dam – consilier pe probleme de mediu, Jorgen Kaurin – Secretar Internaţional, Christian Jutnes – membru în comitetul executiv şi Line Eldring – şef departament politici, toţi reprezentând Fellesforbundet, cea mai mare federaţie sindicală din Norvegia.

    „Este de notorietate faptul că ţările scandinave au un model social care combină preocuparea pentru competitivitatea economică, protecţia mediului şi preocuparea pentru drepturile omului. În cadrul vizitei, partenerii români au avut ocazia să înţeleagă modalităţile urmate de părţile interesate norvegiene din industria construcţiilor în ceea ce priveşte eficienţa energetică a clădirilor, tehnologiile şi procesele de lucru mai puţin poluante, utilizarea materialelor de construcţie mai puţin poluante, dezvoltarea sectorului energiei regenerabile, paşi către o tranziţie digitală şi verde, dar şi şantiere de construcţii cu emisii zero de gaze cu efect de seră.” declară Gabriela STERIAN, Manager de proiect.

     

  • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Enel Energie SA cu peste 10 milioane de milioane de euro. Care este reacţia companiei

    În spaţiul public au apărut informaţii despre sancţionarea, de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), companiei Enel Energie SA cu peste 52 de milioane de lei pentru pentru nerespectarea prevederilor art 1, alin 1 (1), lit. a) şi b) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1.04.2022 – 31.03.2023.

    În continuare prezentăm reacţia oficială Enel privind sancţiunea aplicată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

    Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public privind o sancţiune aplicată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) societăţii de furnizare Enel Energie, facem următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:

    Enel Energie a acordat o deosebită atenţie aplicării măsurilor legislative privind sprijinul clienţilor de energie, adoptate de către autorităţi în ultimii ani pe fondul creşterii preţurilor energiei la nivel european.

    Astfel, echipele companiei au depus în ultimii circa doi ani eforturi semnificative şi susţinute pentru a implementa aproape 20 de schimbări ale sistemului de facturare a clienţilor, în vederea respectării repetatelor modificări de legislaţie primară şi secundară în domeniul energiei.

    Întrucât legislaţia la care facem referire, astfel cum a fost ea adoptată, nu acoperă toate situaţiile apărute în activitatea de furnizare şi particularităţile de consum ale tuturor clienţilor, în repetate rânduri am solicitat clarificări şi am purtat discuţii cu autorităţile care coordonează şi reglementează domeniul nostru de activitate.

    Toate aceste demersuri au avut ca scop clarificarea modalităţilor de aplicare a diverselor acte normative sau prevederi apărute, pentru a asigura un tratament corect şi echitabil al clienţilor. În urma acestor discuţii, au fost acceptate de către reprezentanţii instituţiilor relevante pentru domeniul furnizării de energie electrică inclusiv modalităţile de aplicare a legislaţiei în anumite situaţii rare, neprevăzute expres de lege.

    În ceea ce priveşte situaţia de faţă, reprezentanţii Enel Energie au fost informaţi de către ANPC asupra faptului că Autoritatea a primit un număr de 4 sesizări.

    Astfel, pentru clienţii care au o citire sau autocitire a indexului în interiorul perioadei de facturare, pentru a determina consumul total se utilizează, conform prevederilor legale actuale, o medie zilnică de consum pentru perioada pentru care nu există citire. În cazul lunii februarie, care are un număr redus de zile, această medie este mai mare decât în cazul celorlalte luni, astfel că, pentru un număr extrem de redus de clienţi, acest lucru a dus la trecerea în tranşa de consum următoare. În cazul multor sesizări în care existau dubii privind indexul, am stornat facturile şi am aplicat prevederile favorabile clienţilor.

    Aceste situaţii, deşi cu frecvenţă deosebit de redusă, au apărut ca urmare a aplicării reglementărilor legale, iar instituţiile relevante din domeniul nostru de activitate nu au sesizat vreun aspect care să contravină acestora.

    Cu regret constatăm că diverse instituţii ale statului au interpretări diferite ale legislaţiei şi celorlalte prevederi aplicabile în domeniul energiei şi nu ajung să coreleze activităţile lor, pentru a oferi claritate atât clienţilor, cât şi companiilor din domeniu.

    Menţionăm că Enel Energie nu a primit până în prezent decizia de sancţionare, urmând ca, după ce va intra în posesia acesteia, să urmeze căile legale de contestare.

    Ne menţinem angajamentul de a participa la toate consultările la care vom fi invitaţi, cu toate instituţiile relevante, pentru a obţine coerenţă în aplicarea prevederilor legislative în continuă schimbare, pentru a asigura o relaţie corectă şi transparentă cu clienţii noştri. Contăm pe aceeaşi deschidere din partea partenerilor noştri instituţionali, despre care considerăm că au aceleaşi obiective în vederea protejării clienţilor şi ne rezervăm dreptul de a ne apăra, în sistemul juridic, de orice interpretare abuzivă a prevederilor legale.

     

     

  • Occidentul continuă războiul energetic cu Rusia: Franţa plănuieşte o extindere în valoare de 1,8 miliarde de dolari a unei uzine de uraniu din sudul ţării pentru a reduce dependenţa energetică faţă de Moscova

    Orano SA va cheltui 1,7 miliarde de euro (1,8 miliarde de dolari) pentru a extinde o uzină de uraniu din sudul Franţei, în condiţiile în care ţările din Occident încearcă să îşi reducă dependenţa de combustibilul nuclear rusesc, scrie Bloomberg.

    Investiţia va creşte producţia la instalaţia Georges Besse 2 cu peste 30%, a declarat Orano într-un comunicat. În cele din urmă, instalaţia va procesa suficient uraniu pentru a genera energie nucleară pentru echivalentul a 120 de milioane de gospodării pe an, a precizat compania.

    SUA şi Europa s-au abţinut de la sancţionarea gigantului nuclear rus Rosatom Corp. din cauza îngrijorării că alimentarea cu energie electrică a sute de milioane de oameni ar fi pusă în pericol. Cu toate acestea, Occidentul continuă să taie legăturile cu Kremlinul, care a redus fluxurile de gaze naturale către Europa în urma invaziei sale în Ucraina.

    „În contextul geopolitic actual, scopul acestei creşteri a capacităţilor de exploatare a uraniului este de a consolida suveranitatea energetică occidentală în Franţa”, a declarat joi Claude Imauven, preşedintele Orano, companie controlată de stat. „Decizia Orano răspunde cerinţelor exprimate de clienţii noştri de a-şi consolida securitatea aprovizionării, producţia urmând să fie demarată începând din 2028″.

    Rosatom este cea mai mare uzină de uraniu din lume, cu 43% din capacitatea totală de producţie, potrivit Orano. Acesta este urmat de Urenco Ltd., un grup britanico-olandezo-german, cu o cotă de 31%, China National Nuclear Corp. cu 13%, şi Orano cu 12%.

  • Pregătiri de iarnă. România este cu depozitele de gaze 100% pline şi cu lacurile de acumulare la maximul ultimilor trei ani. Care este elementul care poate genera cele mai mari dificultăţi? Vremea

    Europa pare cu temele făcute la intrarea în sezonul rece, cu depozitele de gaze pline şi cu lacurile de acumulare hidro la un nivel confortabil. Mai mult, situaţia dificilă din multe sectoare energointensive dă puţine motive de speranţă că ar putea exista o creştere a cererii de energie sau de gaze, astfel că la momentul actual lucrurile par destul de stabile pe partea de aprovizionare Ce poate ameninţa acest echilibru? Vremea, cu un impact major pe cerere, dar şi pe producţia de energie care este tot mai verde şi meteodependentă, dar şi o schimbare în comportamentul Rusiei.

    Pe 15 octombrie, depozitele de gaze ale României erau pline în proporţie de 100%, arată da­tele furnizate de Gas Infra­structure Europe. Mai mult, nivelul este mult mai confortabil faţă de nivelul de 92% din aceeaşi zi a anului trecut sau de gradul de umplere de 74% de pe 15 octombrie 2021. Acest grad de umplere total se suprapune cu o scădere a cererii de gaze, cel puţin în primele şase luni ale anului de 13%, după cum arată cele mai recente date ale OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze.

    Pe acest trend accentuat de scădere a cererii, generat mai ales de problemele severe din industria îngrăşămintelor, preţul gazului este în scădere continuă. Dacă în iulie 2022 gazul ajunsese la 1.548 de dolari/mia de metri cubi pentru ca în sep­tembrie să depăşească pragul de 2.000 de dolari pe mia de metri cubi, în iunie 2023 preţul gazului de import era de 381 de dolari pe mia de metri cubi, arată datele din cel mai recent raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

    „Livrările de gaze prin conducte către Europa nu sunt estimate să se schimbe pronunţat faţă de curbele înregistrate până acum. Dincolo de variaţiile din zona de gaz natural lichefiat (GNL), cea mai mare îngrijorare pentru livrările de gaze prin conducte către Europa rămâne Rusia, mai ales în ceea ce priveşte livrările prin Ucraina. În ultimul an, Gazprom a avut livrări constante de circa 2 miliarde de metri cubi pe lună către UE şi credem că acestea vor continua la fel, în scenariul nostru de bază“, se arată într-o analiză privind iarna acestui an din punct de vedere energetic realizată de ICIS (Independent Commodity Intelligence Services). În acelaşi studiu se arată că majoritatea cumpărătorilor de gaz rusesc au un plan de avarie în cazul unei eventuale sistări a livrărilor.

    „Eventualitatea ca preţurile să crească rămâne mare oricum. În ansamblu, vedem totuşi probabilitatea unei sistări a lvrărilor prin conducte din Rusia ca fiind scăzută.“

    Pe partea de energie electrică, o parte dintre problemele de anul trecut au fost remediate. Revenind la România, datele Transelectrica arată că gradul de umplere din lacurile de acumulare este în această perioadă la maximul ultimilor trei ani. Astfel, pe data de 15 octombrie gradul de umplere era de 82%. Anul trecut, aproximativ în aceeaşi perioadă, gradul de umplere era de 76%, iar în 2021 lacurile de acumularea erau la un nivel de 79%. Din nou, faptul că cererea se menţine la un nivel redus este, în acest context, o veste bună. Revenind la datele din rapoartele OMV Petrom, acestea arată pentru prima jumătate a anului o scădere a cererii de 8%. În timp ce rapoartele ANRE arată că această scădere a venit mai ales din sectorul industrial, sunt tot mai multe voci care spun că o parte din această scădere este generată chiar de prosumatori. Până în acest moment, ANRE nu a furnizat date pentru a vedea clar care este impactul acestei categorii în evoluţia cererii.

    „Cererea europeană de gaze şi energie a înregistrat scăderi semnificative până în acest moment. În primele nouă luni din 2023, cererea de gaze la nivel european a scăzut cu 11% faţă de anul anterior şi cu 17% raportat la media de consum din anii 2017-2021. Pentru sectorul de energie, s-a înregistrat o scădere de 4,3% faţă de 2022 şi de 7% raportat la media ultimilor cinci ani“, se arată în raportul ICIS.

    Ceea ce este din nou uimitor este faptul că cererea a continuat să scadă chiar în contextul scăderii abrupte a preţului la energie. Acest lucru este cauzat de faptul că industriile energointensive nu dau semne de revenire.

    Astfel, în prima jumătate a anului, la nivelul UE a fost înregistrată o scădere de 18% a industriei chimice, de 10% a pro­ducţiei de oţel şi de 12% a producţiei de alu­miniu. Pe partea de producţie de ener­gie, faţă de anul trecut, sunt câteva îmbu­nătăţiri cum este cazul gradului de umplere al lacurilor de acumulare, dar şi situaţia mult mai bună a reactoarelor nucleare franceze, unde nu se mai estimează opriri.

    Pe zona de preţ, rămâne legătura dintre evoluţia preţului gazului şi al energiei, aspectul de volatilitate fiind puternic şi pentru acest sezon rece. Dar ce poate fi un factor determinant în comportamentul pieţelor de energie în iarna aceasta rămâne vremea.

    „Aşa cum se întâmplă mereu, vremea va fi un factor crucial pe zona de preţ ţinând cont de efectul pe care îl are asupra cererii, dar şi pe zona de producţie în contextul creşterii capacităţii proiectelor de energie regenerabilă. Europa a intrat în iarnă cu temperaturi peste media pentru această perioadă şi deşi este mult prea devreme pentru a estima cu un grad mare de certitudine cum va evolua temperatura şi viteza vântului pentru restul iernii, mai multe previziuni sugerează probabilitatea mai mare a unei ierni blânde.“

    Iarna călduroasă de anul trecut a jucat un rol crucial pentru depăşrea crizei gazului rusesc. Rămâne de văzut cât de blândă va fi iarna aceasta şi cât de tare va sufla vântul pentru eoliene.

  • Cum a ajuns Turcia să monteze panouri solare chinezeşti în România: Este o oportunitate de aur pentru noi. Odată ce am intrat în România, am văzut un potenţial enorm pentru extindere

    În timp ce companiile turceşti văd din România o oportunitate imensă pentru a sprijini tranziţia energetică europeană, campionii naţionali, Hidroelectrica sau Electrica, bat pasul pe loc la noi în ţară şi fac bani din scumpirea energiei.

    Turcia are un parc de producţie de energie de 100.000 MW, faţă de cei 18.000 MW ai României, fiind a şasea piaţă europeană ca dimensiune şi a 14-a la nivel global. Jumătate din această capacitate este montată în surse regenerabile (hidro, eolian, solar, geotermal). Cu un consum de energie în creştere, Turcia a devenit la rândul său un exemplu privind tranziţia energetică şi pare acum pregătită să pună umărul şi la tranziţia spre verde a UE, piaţa de intrare fiind chiar România.

    Cu o populaţie de peste 85 de milioane de persoane şi cu un segment de producţie industrială în creştere, situat chiar la porţile Europei, Asiei şi Orientului Mijlociu, Turcia a devenit unul dintre susţinătorii reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltându-şi capacităţile de energie verde în ultimii ani, se arată într-o analiză a Reuters.

    „Între 2018 şi 2021, ţara a reuşit să-şi crească producţia de energie cu 9% în timp ce a redus cu 8% producţia de energie pe bază de cărbuni datorită unei creşteri agresive cu 21% a unităţilor de energie verde cum ar fi eolienele, solarele şi energia hidro“, mai spune Reuters, citând date ale EMBER. În aceeaşi perioadă, consumul de gaze naturale al Turciei a crescut cu 18%, tot datorită trecerii centralelor pe cărbuni spre un combustibil mai puţin poluant. Ţinând cont de magnitudinea tranziţiei din piaţa internă, Turcia pare acum pregătită să pună umărul şi să extragă avantaje economice din tranziţia energetică pe care se chinuie Uniunea Europeană să o lanseze. Iar una dintre porţile de intrare pentru companiile turceşti esta chiar România, sufocată cel puţin în acest moment chiar de dimensiunea oportunităţilor care îi bat la uşă.

    Una dintre companiile turceşti care beneficiază de oportunitatea adusă de tranziţia energetică europeană este Helios Energy, lansată în 2022 de către grupul Doguhan Enerji. „Călătoria noastră europeană a început atunci când am primit o invitaţie de a participa la un proiect solar în România din partea unuia dintre clienţii noştri. În Turcia, noi suntem axaţi pe dezvoltarea proiectelor de energie eoliană. Proiectul solar Răteşti (Argeş), cu o capacitate uimitoare de 155 MW, a marcat intrarea noastră pe piaţa de energie solară din România“, spune Batuhan Ildas, managing partner în cadrul Doguhan Enerji, citat de SeeNext.

    Mişcarea pe care o face Turcia este foarte interesantă şi arată receptivitatea acestei ţări la o oportunitate care este practic la uşa sa. Spre comparaţie, în acest moment, România pare mai degrabă încurcată de dimensiunea fondurilor pe care le are la dispoziţie pentru tranzaiţia sa energetică, de oportunitatea istorică, fiind puţine investiţii palpabile realizate în acest moment.

    Reprezentantul Doguhan Enerji mai spune în acelaşi interviu că deja compania are un portofoliu de proiecte de circa 1.000 MW în România.

    „Când vine vorba de investiţiile necesare în infrastructură, Europa de Sud-Est iese în evidenţă ca fiind o regiune care are o nevoie acută de dezvoltare în comparaţie cu alte părţi din Europa. Cererea pentru creşterea ofertei de energie este foarte pronunţată aici. Pe măsură ce ţările din regiune se dezvoltă şi necesarul lor de energie creşte. Ca să fiu sincer, această oportunitate de aur ne-a atras atenţia către ţările din zonă“, mai spune Batuhan Ildas. Acesta mai spune că firma deja a acumulat multă experienţă chiar în Turcia, ambiţia de acum fiind expansiunea. Optica de lucru diferă mult faţă de ceea ce se vede pe plan local, unde companii cu un potenţial imens încă nu reuşesc să facă paşi în regiune. Hidroelectrica sau Electrica sunt companii care ar trebui să aibă un cuvânt de spus în energia regională, dar care deocamdată nu găsesc curajul să iasă peste graniţe.

    „Ambiţia noastră a fost să ne extindem operaţiunile în Europa şi regiunea MENA (Orientul Mijlociu şi nordul Africii) şi am explorat în mod activ diferite pieţe şi am participat la licitaţii. Europa de Sud-Est a intrat sub radarul nostru, mai ales în contextul în care mulţi investitori turci sunt deja implicaţi activ în această regiune. Dar deşi am participat la numeroase licitaţii în zonă, nimic substanţial nu s-a materializat.“

    „Asta până când am primit invitaţia din partea clientul nostru din Răteşti (grupul israelian Econergy) care a fost ca un catalizator pentru intrarea noastră pe piaţa din România. Odată făcut acest pas, am avut şansa să vedem cât de vast este potenţialul pentru extinderea operaţiunilor noastre“, mai spune reprezentantul Doguhan Enerji. El mai spune că deja compania a intrat în Ungaria, iar în viitor doreşte să se extindă în Polonia, Bulgaria şi Cehia.

    România are în acest moment circa 3.000 MW în proiecte de energie eoliană şi 1.400 MW în parcuri solare. Potrivit estimărilor incluse în cea de-a doua ediţie a Codului de bune practici pentru energia regenerabilă în România, în următorii doi-trei ani, România se poate aştepta la puneri în funcţiune de circa 3.000 MW-4.000 MW.