Tag: accident

  • Corlăţean: Autorităţile române s-au mişcat repede şi au comunicat informaţii “certificate”

     Corlăţean a fost întrebat, într-o intervenţie la Digi Tv, ce răspunde acuzaţiilor la adresa vitezei de reacţie a autorităţilor române în cazul accidentului din Muntenegru.

    “În România întotdeauna vor exista voci care vor spune şi aşa ceva”, a răspuns Titus Corlăţean.

    Ministrul a menţionat că au trecut doar 24 de ore de la accident, iar Celula de criză convocată la MAE a lucrat tot timpul, el a ţinut legătura cu aceasta, au fost luate decizii, s-au deplasat echipe şi oficiali la Podgoriţa.

    “Autorităţile române s-au mişcat foarte repede şi au comunicat atunci când au avut informaţia certificată de autorităţile din Muntenegru”, a mai spus Titus Corlăţean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii în ţară au plecat spre Podgoriţa

     La bordul acestora se află 11 medici şi 11 asistenţi SMURD şi cinci angajaţi ai MApN. Aceştia sunt coordonaţi de Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

    Luni seară, la Baza 90 din Otopeni, au fost prezentate presei, de către ministrul Mircea Duşă, cele două avioane militare – Hercule şi Spartan – cu care vor fi transportate persoanele rănite în accidentul de duminică din Muntenegru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O echipă medicală condusă de Raed Arafat şi una consulară au ajuns în Muntenegru cu o aeronavă MApN

    La bord se află şi secretarul de stat Raed Arafat.

    Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a aprobat efectuarea unui zbor în Muntenegru, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene, care va acţiona pentru sprijinul şi recuperarea cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier de duminică.

    Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Mircea Duşa declara, duminică noaptea, pentru MEDIAFAX, că într-o primă etapă ar urma să fie aduşi în ţară românii răniţi, iar apoi şi trupurile neînsufleţite ale celor decedaţi. Numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului din Muntenegru a crescut la 18, informează MAE, care a anunţat că a deschis două linii telefonice pentru familiile celor care se aflau în autocarul prăbuşit. Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate – 0214311259.

    Marius Usturoi, directorul Maree Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.

    Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegru.

    Toate stirile sunt pe mediafax.ro

  • Cel mai mare dezastru din turismul românesc: 18 români au murit în Muntenegru, după ce un autocar s-a prăbuşit. Alte 30 de persoane rănite

    PRIMELE DECLARAŢII DUPĂ TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU Marius Usturoiu, proprietarul Mareea Comtur

    Numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului din Muntenegru a crescut la 18, informează MAE, care a anunţat că a deschis două linii telefonice pentru familiile celor care se aflau în autocarul prăbuşit.

    Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate – 0214311259.

    Ministerul Afacerilor Externe monitorizează permanent evoluţia celorlalte persoane implicate în accident, urmând să acorde întreaga asistenţă necesară.

    Totodată, personalul MAE aflat la faţa locului acordă asistenţă consulară victimelor accidentului şi pentru repatrierea corpurilor neînsufleţite. Şi Consulul României la Tirana a plecat în Muntenegru, pentru a sprijini membrii misiunii diplomatice, în acest caz.

    Alte stiri pe zf.ro

  • ACCIDENT în Dâmboviţa: Trafic feroviar blocat după ce un tren a lovit un camion. Două persoane sunt rănite

     Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu, a declarat că accidentul a avut loc la o trecere de cale ferată fără bariere, din localitatea Văcăreşti, unde un camion cu lemne a fost lovit de un tren “Săgeata Albastră”, care circula de la Târgovişte la Bucureşti.

    Potrivit sursei citate, primele informaţii arată că şoferul camionului şi un pasager al maşinii al fost răniţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Buzău: Primarul care a provocat un accident soldat cu moartea unei adolescente a fost reţinut

     Potrivit unor surse din Poliţie, primarul din Cernăteşti a fost reţinut pentru 24 de ore, în noaptea de marţi spre miercuri, în prezent el aflându-se în arestul Poliţiei Judeţene Buzău.

    Miercuri, primarul va fi dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru ucidere din culpă.

    Primarul localităţii buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu (PSD), a provocat, marţi seară, un accident de circulaţie în satul Potoceni, comuna Mărăcineni. Şercăianu, care se afla la volanul unui jeep, a încercat să depăşească o altă maşină care se angajase într-o manevră similară. Jeep-ul condus de primarul din Cernăteşti a acroşat una dintre maşini, după care a lovit în plin două adolescente care se întorceau acasă de la şcoală şi care mergeau pe marginea şoselei. În final, maşina condusă de primar s-a oprit într un stâlp de electricitate pe care l-a retezat, 70 de familii rămânând fără curent electric timp de două ore şi jumătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accident între un microbuz şi o autoutilitară, în Alexandria: 18 femei au fost rănite

     Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Teleorman, o autoutilitară care transporta pâine nu a oprit la indicatorul Stop şi a lovit un microbuzul cu călători, care în urma impactului s-a răsturnat.

    În urma accidentului, 18 femei aflate în microbuz, care făceau naveta la o unitate economică din Alexandria, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Teleorman.

    “A fost un accident între un microbuz cu 20 de locuri, în care se aflau 18 femei care făceau naveta la o unitate economică din Alexandria, şi o autoutilitară, iar după impact microbuzul s-a răsturnat. Şoferul autoutilitarei nu a acordat prioritate de trecere microbuzului cu călători, iar ulterior autovehiculele au intrat în coliziune. Cele 18 pasagere din microbuz, care au suferit diferite leziuni, au fost transportate cu salvările SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman la Spitalul Judeţean Teleorman, unde se va stabili gravitatea rănilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Teleorman, comisar Adrian Ilicea

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accident pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală: Circulaţia tramvaielor, blocată aproape o oră

     Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat pentru MEDIAFAX că accidentul s-a produs în jurul orei 13.30, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, unde, la intersecţia cu Calea Dorobanţilor, tânăra a virat la stânga fără să se asigure şi a lovit burduful unui tramvai de serviciu al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

    În urma impactului, tânăra s-a lovit uşor la cap, au mai spus sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tragedia din Bangladesh: Bilanţul accidentului a depăşit 800 de morţi

    Un purtător de cuvânt din cadrul armatei, locotenentul Mir Rabbi, a anunţat pentru AFP că “bilanţul se ridică de-acum la 803 morţi”, dintre care 790 de persoane găsite între ruine şi 13 decedate din cauza rănilor. În imobilul de nouă etaje, Rana Plaza, situat la aproximativ 30 de kilometri de Dhaka, se aflau cinci ateliere de confecţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accident pe Autostrada Soarelui: Cinci persoane au fost rănite după ce un autoturism a lovit un camion

     Potrivit reprezentanţilor Infotrafic, accidentul a avut loc pe sensul Constanţa – Bucureşti, la kilometrul 63, în zona localităţii Lehliu.

    Astfel, un autoturism Volkswagen Golf a intrat într-un camion înmatriculat în Bulgaria, iar în urma impactului cinci persoane au fost rănite.

    Cei cinci răniţi, toţi din autoturism, au fost transportaţi la spital. Şoferul şi trei pasageri din maşină au fost duşi la spitalul din Lehliu, iar pasagerul din dreapta a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro