BusinessMagazin

Tag: ziar

  • SMINTEALĂ: Cireşi înfăşuraţi cu sârmă ghimpată să nu poată mânca copiii fructele

    Fiecare bloc îşi are trăzniţii lui. Dar pe Mesteacănului, locatarii au parte de ceva special, vecini care mai bine ar vedea copii sfâşiaţi de sârmă ghimpată dacă ar îndrăzni să râvnească la cireşe.
     
    Ieri dimineaţă, locatarii din zonă s-au trezit că cireşul din curtea blocului a fost înfăşurat temeinic cu câţiva metri de sârmă ghimpată, care, fără îndoială, vor ţine departe orice copil care ar îndrăzni să poftească la fructe.
     
    Anul trecut, acelaşi/aceiaşi vecini care apără cireşul de copiii pofticioşi i-au tăiat crengile, să nu poată copiii să ajungă la ele. Se pare că metoda n-a prea dat roade, aşa că anul acesta s-a trecut la faza pe sârmă ghimpată. Cu siguranţă nimeni nu se va putea atinge de cireş, astfel că fructele se vor usca în pom, care a devenit astfel unul ornamental.
     
    Mai multe detalii, pe Bistriţeanul.

  • SMINTEALĂ: Cireşi înfăşuraţi cu sârmă ghimpată să nu poată mânca copiii fructele

    Fiecare bloc îşi are trăzniţii lui. Dar pe Mesteacănului, locatarii au parte de ceva special, vecini care mai bine ar vedea copii sfâşiaţi de sârmă ghimpată dacă ar îndrăzni să râvnească la cireşe.
     
    Ieri dimineaţă, locatarii din zonă s-au trezit că cireşul din curtea blocului a fost înfăşurat temeinic cu câţiva metri de sârmă ghimpată, care, fără îndoială, vor ţine departe orice copil care ar îndrăzni să poftească la fructe.
     
    Anul trecut, acelaşi/aceiaşi vecini care apără cireşul de copiii pofticioşi i-au tăiat crengile, să nu poată copiii să ajungă la ele. Se pare că metoda n-a prea dat roade, aşa că anul acesta s-a trecut la faza pe sârmă ghimpată. Cu siguranţă nimeni nu se va putea atinge de cireş, astfel că fructele se vor usca în pom, care a devenit astfel unul ornamental.
     
    Mai multe detalii, pe Bistriţeanul.

  • Care este ideea voastră de creştere pentru România următorilor 100 de ani? Să fiţi mai concreţi decât educaţie, infrastructură, schimbarea mentalităţii sau reducerea birocraţiei!

    Dacă fiecare dintre voi aţi fi întrebat care sunt ideile voastre pentru ca România să crească mai repede decât alţii din punct de vedere economic, politic, social sau cultural, răspunsurile ar fi identice: educaţie, infrastructură, autostrăzi, spitale, schimbarea mentalităţii (nu ştiu de ce nu vă place cum suntem, pentru că nici noi, nici copiii noştri nu vom fi altfel, nu putem fi toţi nemţi în România), reducerea birocraţiei statului, să nu mai plece tinerii din ţară, să nu mai fim atât de dezbinaţi (dacă te uiţi în fiecare seară la televizor, sigur ajungi să constaţi că toţi ne urâm între noi).

    Toate sunt idei atât de generoase încât nu ai cum să le conteşti. Au fost valabile acum 100 de ani, vor fi valabile şi peste alţi 100 de ani.
    Problema intervine atunci când ceri interlocutorilor idei mai concrete: cum ne schimbăm mentalitatea? Cine este acel „cineva” care să schimbe lucrurile pentru că aşa nu se mai poate? Cum îmbunătăţim calitatea educaţiei în România? Facem mai multe şcoli? Avem nevoie de profesori mai pregătiţi, dar unde îi găsim? Introducem cursuri de antreprenoriat şi educaţie financiară încă din şcoala primară, dar cine să fie profesorii ? Bancherii, Isărescu, patronii şi oamenii de afaceri actuali? Cum adaptezi programa la cerinţele actuale ale pieţei muncii? (Toate companiile au pretenţii ca toţi absolvenţii să ştie când vin la ei ce să facă şi cum să facă, sau cum să facă la fel ca altcineva care are 10-20 de ani de experienţă.)

    Ca să avem un reper în privinţa ideilor mai concrete pentru viitor, ar trebui să ne întoarcem puţin în trecut, să avem câteva exemple de idei, de politici care au susţinut economia României în ultimii 20 de ani:

    1. Deschiderea economiei printr-o politică de stat pentru investiţii străine. După 1997, acest lucru a dus la creşterea economică de după 2000, a permis intrarea de bani, peste 70 de miliarde de euro, de know-how, de deschidere a pieţelor externe şi de intrare a economiei româneşti în fluxurile globale. Cu ajutorul acestor investiţii străine s-a format generaţia de astăzi, dintre care mulţi au devenit directori, şi o parte dintre voi chiar antreprenori. Inflaţia a scăzut, creşterea cursului valutar s-a temperat, salariile au crescut, iar mulţi dintre voi v-aţi permis să vă luaţi maşini, apartamente şi să umblaţi liberi prin Europa.

    2. Facilităţile fiscale pentru industria IT acordate la începutul anilor 2000 de către guvernul Năstase, care au permis crearea unei industrii cu o pondere de 5% în PIB acum şi cu un potenţial de a ajunge la 10% din PIB. Cei 110.000 de oameni din industria IT au salarii de 1.200 de euro net pe lună, în România ajungând cel mai bine plătiţi salariaţi.

    3. Deschiderea sistemului bancar românesc, inclusiv prin privatizarea băncilor de stat după anul 2000. Acest lucru a permis intrarea de finanţare externă, acordarea de credite nu numai companiilor, ci şi persoanelor fizice, acordarea de credite pentru apartamente şi, nu în ultimul rând, celebrele credite de consum.

    4. Cota unică de 16%, care, pe fondul schimbării puterii politice din România, a atras atenţia investitorilor către piaţa românească. Această cotă unică de 16% a fost înaintea vremurilor, având în vedere că după aceea din ce în ce mai multe state au trecut la acest sistem, în încercarea de a atrage atenţia investitorilor.

    5. Construcţia de malluri şi supermarketuri, care a schimbat faţa comerţului din România şi, nu în ultimul rând, a schimbat peisajul social. Noile generaţii şi-au găsit un punct de sprijin pentru ei, aşa cum exista în Occident.

    Poate nu toate ideile au adus creştere economică sau au avut un impact pozitiv în societate (spre exemplu, acordarea de credite în franci elveţieni), dar rezultatele arată că în ultimele două decenii România a avut una dintre cele mai mari creşteri ale puterii de cumpărare din ţările foste comuniste, care imediat după 1990 – când noi oscilam politic între Est şi Vest – se deschideau companiilor străine.

    Ce am putea face efectiv, ce idei, ce soluţii ar fi pentru următorii 100 de ani şi care s-ar putea aplica? Cosmin Vladimirescu, CEO al Mastercard România şi Republica Moldova, spune că ar mări numărul de ore de sport din şcoală, de joc în echipă, pentru a-i face pe copii, pe elevi şi, de ce nu, pe studenţi să fie şi să ajungă să joace ca o echipă (team work). Acest lucru ar putea să permită apropierea mai mare a noilor generaţii, în încercarea de a mai reduce individualismul caracteristic. Jocul în echipă, team work-ul, înseamnă fair-play, înseamnă că toţi trebuie să joace pentru un bine comun, spune Cosmin Vladimirescu.

    O altă idee pentru următorii 100 de ani ar fi ca educatorii, profesorii din ciclul primar, gimnazial şi liceal să fie mai bine plătiţi decât profesorii universitari pentru a fi încurajaţi să „producă” mai mulţi elevi buni, nu numai câţiva.

    Arhitectul Dorin Ştefan a venit cu ideea refacerii infrastructurii din Bucureşti în jurul Gării de Nord. În cinci ani, cu câteva miliarde de euro, Gara de Nord ar putea fi transformată într-un imens mall, care ar schimba toată faţa Bucureştiului.

    Lista este deschisă pentru ca fiecare dintre voi să vină cu o idee.

  • Antreprenorul care alături de “vecinii” săi au transformat o ruină într-unul dintre cele mai cool locuri din Bucureşti

    Deschisă în 1930, structura uşor ţuguiată a găzduit redacţia ziarului Universul, care în acea vreme apărea zilnic într-un tiraj de 50.000 de exemplare. Informaţiile disponibile vorbesc despre o forfotă extraordinară care însoţea acest loc, vânzătorii urlând titlurile senzaţionale către cei interesaţi de cancanul vremurilor. În loc de clicuri, se auzeau glasuri. După 1945, peste clădire se aşterne tăcerea, dar în ultimii ani ceva s-a schimbat, Alexandru Aron fiind unul dintre oamenii direct responsabili de trezirea la viaţă a palatului.

    “Da, pot să zic că am şi respins oameni, eu fiind filtrul pentru intrarea în acest spaţiu de co-working“, spune Alexandru Aron, ex-senior copywriter la McCann Erickson sau ex-creative director la Odyssey, acum unul dintre proprietarii proiectului Talent Garden Bucureşti, primul spaţiu de lucru în comun dedicat industriilor creative.

    Talent Garden Bucureşti (TAG Bucureşti) s-a deschis oficial în primăvara anului trecut, fiind una dintre micile afaceri care au readus viaţa în Palatul Universul.

    ”Ne adresăm industriei creative: arhitecţi, designeri, oameni activi în zona de PR, jurnalişti. Apartenenţa la industria creativă este primul filtru pe care îl punem. Apoi vine vibe-ul personal al omului. Prin toate businessurile pe care le-am atras aici, noi am urmărit de fapt să punem bazele unei comunităţi. Am reuşit, alături de vecinii noştri, să facem din clădirea aceasta unul dintre cele mai cool locuri din Bucureşti, un loc pentru cei young and still young (tineri şi încă tineri – n.red.). Avem oameni din aceeaşi poveste.“

    Compania din România este deţinută în proporţie de 20% de Talent Garden Italia, restul acţiunilor fiind împărţite în mod egal între Alexandru Aron şi alţi doi parteneri.

    ”De ce este nevoie de astfel de spaţii? Ca freelancer, după un anumit interval, simţi nevoia de a te întoarce în comunitate. Nu mai poţi continua de acasă. Eu, după trei ani, am zis că mă urc pe pereţi. Nu mai suportam să fiu singur. Din această nevoie personală a venit ideea unui spaţiu de co-working nişat pe industriile de creaţie.“

    Primul an nu a fost deloc uşor, dar, cu un background de creativ, Alexandru Aron a reuşit să găsească nişte soluţii.

    ”La început am fost doar spaţiu de co-working, dar după trei luni aveam numai opt oameni aici. Au fost mai multe lucruri care nu au mers aşa cum trebuia, unul fiind chiar momentul lansării proiectului, la începutul lui 2017. Oamenii aveau altele pe cap atunci. Aveam nişte costuri lunare de circa 10.000 de euro, iar la momentul acela, alături de partenerii mei, am zis: Băi, trebuie să facem ceva!“

    Iniţial, TAG Bucureşti ocupa cam tot etajul 1 din Palatul Universul, circa 750 mp. Ulterior, a apărut un spaţiu de evenimente, Mezanin, la acelaşi etaj fiind deschise cafeneaua Beans & Dots şi magazinul concept al designerului vestimentar Adelina Ivan. Potrivit informaţiilor disponibile, în martie 2017 spaţiul de co-working avea circa 65 de locuri.

    ”Lucrurile nu mergeau. Nu primeam cereri pentru birouri, dar primeam cereri pentru evenimente. Aşa a apărut Mezanin. Pe hârtie, lucrările la acest spaţiu de evenimente nu trebuia să dureze mai mult de două săptămâni. Ca orice lucru românesc, au durat două luni. Am făcut însă totul pentru a fi gata pentru Romanian Design Week (eveniment care anul trecut a avut loc în perioada 20-28 mai şi care promovează designul românesc – n.red.). În buza evenimentului, am dat şi noi drumul la spaţiul de evenimente. S-a dovedit a fi o investiţie bună, o pivotare isteaţă care ne-a permis ca în opt luni de funcţionare să putem returna cam 15% din banii investiţi. Avem deja cereri pentru evenimente până în iunie.“

    |n total, investiţia în spaţiul de co-working şi în Mezanin, spaţiul de evenimente, s-a ridicat la circa 170.000 de euro, cea mai mare parte a banilor, 120.000 de euro, venind de la cei trei parteneri.

    Cafeneaua Beans & Dots şi magazinul concept sunt administrate de altă firmă, dar cumva cele două businessuri se potrivesc perfect cu spaţiul de co-working creativ, TAG Bucureşti, şi cu Mezaninul tot mai plin de evenimente. ”Nu trăieşti doar din zona de co-working decât dacă ai spaţiul tău. Un hub trăieşte mai degrabă din închirierea spaţiilor pentru evenimente. Noi la acest etaj avem circa 750 mp, dar am integrat aici partea de co-working, Mezanin, spaţiul dedicat evenimentelor, un designer shop şi cafeneaua Beans & Dots.“
    Alexandru Aron spune că în acest moment sunt 44 oameni în zona de co-working.

    ”Niciun hub din România nu este plin, iar un factor care contribuie la acest lucru este mentalitatea. Sunt mulţi care cred că pot folosi un spaţiu, cu tot ce vine el la pachet, fără a plăti. De exemplu, în cafenea am parolat netul. După o oră, primeşti o nouă parolă, dar trebuie să iei ceva. Oamenii încă nu înţeleg că internetul gratuit nu este un dat. Nu este mandatory. Este un add on drăguţ de care nu trebuie să abuzezi“.

    În rest, pentru cei care nu lucrează din cafenea şi aleg spaţiul de co-working, proprietarii TAG Bucureşti au pus la punct un sistem de abonamente foarte simplu.

    ”Paradoxal este că fix atunci când am făcut spaţiul de co-working mai mic, au început să vină şi cererile. Avem un sistem de abonamente simplu, 150 de euro pe lună pentru un spaţiu deschis şi 250 de euro pe lună pentru un spaţiu închis. Facem contracte pe un an, cu posibilitate de reziliere, dar cu un preaviz de 60 de zile.“

    La aproape un an de la deschiderea spaţiului de co-working, Alexandru Aron se arată optimist mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea (eco)sistemului din jurul TAG Bucureşti.

    ”Acum un an ziceam că închidem într-o lună. Acum spunem că va mai dura până vom recupera investiţia. Ne propunem anul acesta să găzduim mai multe evenimente şi ne pregătim pentru ale noastre. Suntem în discuţii, dar acum 60% din încasări vin din evenimente, aşa că este un segment pe care ne dorim să-l dezvoltăm.“

    Încăpăţânarea cu care TAG Bucureşti s-a implantat între betoanele palatului nu este singulară. Tot acolo sunt barul Apollo111 şi, alături de el, o sală de teatru cu o capacitate de 140 de locuri şi proiecţie profesională de cinema. Un etaj întreg, cu o suprafaţă de 850 mp, este dedicată spectacolelor şi diverstimentului, pentru că lumea se schimbă de la o stagiune la alta, după cum arată chiar sloganul Apollo111.
    Ceva mai sus este FIX Me a Drink Botanical Bar, un spaţiu minimalist, fară a fi rece, în care proprietarii au decis să pună în centrul atenţiei plantele şi ingredientele de sezon pentru realizarea fiecărui cocktail. Este un spaţiu cu o identitate aparte, aşa cum au de fapt toţi chiriaşii din palat.

    ”Din 2014 am avut ideea de a face un hub, dar abia în 2016 am găsit spaţiul pe care ni-l doream. |n această clădire s-a creat o comunitate foarte mişto pentru că sunt multe businessuri simbiotice. Toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Am reuşit să facem multe lucruri împreună. Avem un ecosistem cu un vibe cu totul aparte. Acum avem un parteneriat pe orizontală, noi cu cafeneaua şi magazinul de designer. Dar nu ar fi o idee rea să începem să dezvoltăm aceste parteneriate şi pe verticală, cu vecinii noştri“, mai spune Alexandru Aron.
    |n timpul conversaţiei, în incinta spaţiului a dat ”check-in“ echipa Decât o Revistă, iar o masă întreagă din cafeaneaua Beans & Dots era ocupată de zece tineri din cadrul unei companii de consultanţă care se agitau în faţa unor laptopuri subţirele.

    Cu o zi înainte, tot acolo, la o masă statea tânăra echipă EFdeN, un nume sub care stau adunaţi circa 40 de studenţi care cred cu tărie că a lor casă solară la un moment dat nu va mai fi excepţia, ci regula. Toate acestea se petreceau în jurul prânzului, când alte zeci de mii de angajaţi stateau la aceleaşi birouri, în imensele open-space‑uri depersonalizate care au devenit identitatea vizuală a corporatismului românesc.

    ”Sunt şi abonamente de o zi, dar nu le-am comunicat pe toate pentru că nu vrem să complicăm lucrurile“, mai spune Alexandru Aron, care se declară pasionat de Thailanda şi de cappuccino. Şanse sunt pentru toţi, dar în timp ce Thailanda e departe, cafeaua bună este chiar acolo, în primul spaţiu de co-working pentru industriile creative din România, unul dintre factorii care au readus după mai bine de 70 de ani forfota în Palatul Universul.

    Huburile, aşa cum este şi cel găzduit de Palatul Universul, ar putea reprezenta 2-3% din totalul stocului de birouri în următorii doi ani. |n prezent, aceste spaţii de co-working reprezintă 1% din cele 3,3 mil. mp de birouri din România, potrivit ZF.

    Astfel, aproximativ 30.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri funcţionează în Bucureşti ca huburi, adică zone de co-working, în care se lucrează în spaţiu deschis, create ca alternativă la birourile tradiţionale.

    Tendinţa este vizibilă şi la nivel naţional, în marile oraşe din afara Capitalei existând deja centre de acest tip, atractive mai ales pentru antreprenorii start-up-urilor, care nu au nevoie de birouri în fiecare zi, ci doar pentru şedinţe sau anumite întâlniri periodice.
    |n România, de exemplu, sunt peste 1,6 milioane de freelanceri, dintre care 230.000 sunt specialişti IT, iar aproape 50% dintre aceştia au mai puţin de 35 de ani, potrivit datelor disponibile.

    Companiile active în sectoare culturale şi creative sunt, de pildă, cele care se ocupă cu activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice; activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică, potrivit unor informaţii publicate de Agerpres.

    Valoarea Adăugată Brută (VAB) realizată de sectoarele culturale şi creative (SCC) din România a avut în perioada 2009-2014, un trend pozitiv, cu o creştere majoră a contribuţiei în produsul intern brut (PIB), de la 2% în 2009 la un nivel considerabil de 7% în 2014 surclasând, în premieră, domeniul agriculturii. La nivelul anului 2020, contribuţia industriilor creative în formarea PIB-ului ar trebui să ajungă la circa 10%. La cel moment, iniţative precum TAG Bucureşti nu ar mai trebui să fie nici singulare şi nici n-ar trebui să întâmpine dificultăţi de a-şi găsi chiriaşii cu vibe-ul bun.

  • Cronică de film: The Post – Un film cu şi despre jurnalişti

    The Post relatează evenimente de la începutul anilor ’70, mai exact scandalul denumit „The Pentagon Papers”, din perspectiva jurnaliştilor care lucrau în acea vreme la Washington Post. Încă de la început, regizorul ne introduce în redacţiile acelor timpuri: zgomotoase, pline de oameni şi de fum de ţigară. Scenele se succed perfect, iar asta nu ar trebui să mire pe nimeni; Janusz Kaminski, vechi colaborator de-al lui Spielberg, face minuni în spatele camerei de filmat.

    În 1971, un oficial din cadrul Departamentului de Securitate copiază mai multe documente oficiale pe care le trimite celor de la The New York Times şi Washington Post; acestea prezentau, detaliat, implicarea Statelor Unite în războiul din Vietam. Primii care îşi fac curaj să publice materialele sunt cei de la Times, însă preşedintele Nixon – în funcţie la acea vreme – obţine un ordin judecătoresc care interzice ziarului să mai publice informaţii ce pun în pericol securitatea naţională.

    Proprietarul ziarului, Kay Graham, este interpretată magistral de Meryl Streep; din nou, asta nu ar trebui să vină ca o surpriză pentru nimeni. Alături de redactorul-şef Ben Bradlee (Tom Hanks), ea decide să dea undă verde publicării materialelor pe care cei de la Times nu apucaseră să le dezvăluie. De aici începe o luptă contra cronometru a redactorilor, care trebuie să verifice mii de pagini înainte ca echipa de la Casa Albă să le blocheze iniţiativa. Cred că este extrem de important şi momentul ales pentru lansarea acestui film: Spielberg propune o poveste despre munca şi profesionalismul jurnaliştilor într-o perioadă marcată de acuzaţiile lui Donald Trump şi ale republicanilor şi de conceptul de „fake news”. Este un tribut adus instituţiilor media, iar aceia care vor urmări filmul vor întâlni numeroase elemente de asemănare cu zilele noastre. Nu cred că strică – în ceea ce-i priveşte pe americani, dar nu numai – ca cineva să mai amintească faptul că presa scrisă reprezintă baza jurnalismului. Spielberg se joacă şi cu ideea că ziarele ar putea cândva să dispară, efectul fiind unul devastator, iar asta întăreşte cele spuse mai sus.

    Este greu să reproşezi ceva acestui film, pentru că se încadrează perfect, repet, în tipologia lui Steven Spielberg, mai ales în cea a filmelor produse în anii ’90 – Schindler’s List, Saving Private Ryan sau Amistad. Filmele nu au un ritm foarte alert, preferând să exploreze profunzimea relaţiilor dintre protagonişti. Tensiunea nu vine în punctul culminant, ci reiese din modul în care se desfăşoară evenimentele; este o reţetă cinematografică dusă aproape de perfecţiune.

    Un alt element ce trebuie menţionat este coloana sonoră semnată de John Williams, acesta reuşind să puncteze toate momentele semnificative ale poveştii.

    În concluzie, The Post e un film pe care îl recomand fără reţineri. Are toate ingredientele necesare unui film de succes, iar prezenţa unor actori ca Meryl Streep sau Tom Hanks nu face decât să crească valoarea producţiei.

  • AVERTISMENTUL lui Trump: Perioada ”răbdării strategice” faţă de Coreea de Nord s-a încheiat

    Preşedintele SUA efectuează un turneu de 12 zile în Asia, acesta a avut o întrevedere cu liderii mediului de afaceri din Japonia.

    ”Testele nucleare ilegale şi balistice reprezintă o ameninţare faţă de pacea şi stabilitatea internaţională”, a afirmat acesta în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul japonez, Shinzo Abe.

    Donald Trump urmează să efectueze o vizită oficială în Coreea de Sud. În cadrul acestei vizite, Trump va discuta cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in despre ameninţările venite dinspre Phenian.

  • Ce pedeapsă SADICĂ au primit două femei din Arabia Saudită pentru că s-au certat pe WhatsApp

    Numarul mare de astfel cazuri într-o perioadă scurtă de timp a determinat creşterea interesului pentru urmărirea infracţiunilor ce implică  smartphone-uri si social media. Într-un alt caz evidenţiat de Okaz era vorba de un bărbat ce şantaja o femeie cu fotografii compromiţătoare şi un altul care i-a trimis un mesaj ofensator unui prieten.  

    Nu este o noutate că cetăţenii saudiţi au fost condamnaţi pentru încălcarea legilor stricte ale ţării prin intermediul reţelelor sociale. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este acela al lui Raif Badawi, un blogger de 33 de ani, care a primit o pedeapsă de zece ani de închisoare şi un total de 1.000 de lovituri de bici. Badawi a înfiinţat site-ul Free Liberal Saudi prin care propaga dreptul la libertatea de exprimare; el fost reţinut pentru prima dată în 2008, dar a fost eliberat după interogatoriu. A fost arestat din nou în 2014 şi acuzat de „insultarea islamului în mediul online”. Primele 50 din cele 1.000 de lovituri i-au fost administrate în 2015, dar pedeapsa a trebuit amânată din cauza sănătăţii sale. Soţia lui, care a fugit în Canada cu cei trei copii ai cuplului, declară că cele 50 de lovituri aproape i-au ucis soţul, care suferă de hipertensiune arterială.

    Anul trecut, jurnalistul Alaa Brinji a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi a primit o interdicţie de călătorie de opt ani din cauza mesajelor postate pe Twitter. El a fost găsit vinovat de insultarea conducătorilor saudiţi, instigarea opiniei publice şi acuzarea forţelor de securitate de uciderea unor protestatari. 

  • AŞA CONSTRUIM CATEDRALE? O bătrână din Teleorman a donat peste 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, din pensia ei de 500 de lei

    Aşa cum povesteşte însăşi bătrâna de 93 de ani, femeia a trăit toată viaţa ca o pusnică, fiind obişnuită de mică cu credinţa faţă de Dumnezeu. ”Tata a fost cântăreţ la biserică”, a mărturisit mama Gherghina. ” Când eram copil, protejată de părinţi, mergeam la biserică. Aşa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele şi le-am prins în sufletul meu”, a mai spus aceasta.

    Femeia din Saelele – Teleorman mănâncă o dată pe zi, seara, ca să fie mai liniştită, şi ţine toate posturile, ca să-i ajute Dumnezeu ”să fac voia Lui”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un ziar independent din Rusia doreşte să-şi înarmeze jurnaliştii pentru asigurarea securităţii

    ”Dacă statul nu este pregătit să ne apere, o să ne apărăm noi înşine”, a declarat un redactor-adjunct al gazetei ruse. ”Atunci când jurnaliştii sunt lipsiţi de apărare în faţa caracterului arbitrar al străzii şi neglijenţei forţelor de ordine, nu există altă soluţie”, a adăugat acesta.
     
    Tatiana Felgengauer, una dintre prezentatoarele postului rus de radio Echo, a fost înjunghiată luni în zona gâtului şi a fost internată în stare gravă la spital.

  • AŞA CONSTRUIM CATEDRALE? O bătrână din Teleorman a donat peste 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, din pensia ei de 500 de lei

    Aşa cum povesteşte însăşi bătrâna de 93 de ani, femeia a trăit toată viaţa ca o pusnică, fiind obişnuită de mică cu credinţa faţă de Dumnezeu. ”Tata a fost cântăreţ la biserică”, a mărturisit mama Gherghina. ” Când eram copil, protejată de părinţi, mergeam la biserică. Aşa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele şi le-am prins în sufletul meu”, a mai spus aceasta.

    Femeia din Saelele – Teleorman mănâncă o dată pe zi, seara, ca să fie mai liniştită, şi ţine toate posturile, ca să-i ajute Dumnezeu ”să fac voia Lui”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro