BusinessMagazin

Tag: vinuri

  • În lumea vinului moldovenesc

    Prima interacţiune cu „oraşul din piatră albă”, după cum este supranumit Chişinăul datorită clădirilor deschise la culoare care îl împânzesc, te face să te simţi ca într-o capsulă în care prezentul este amestecat cu trecutul. Adevăratele comori ale Republicii Moldova – şi unul dintre principalele motoare ale economiei – se află însă la o distanţă de mai puţin de 20 km.

    Un drum de circa o oră este astfel suficient ca să poţi uita de agitaţia din cel mai mare oraş al ţării. Bijuterii arhitecturale, galerii subterane, dealuri împânzite cu viţă de vie şi crame care produc de la câteva mii de sticle la câteva milioane – acestea sunt comorile Moldovei, cele care au reuşit să pună ţara pe harta mondială a vinului, o hartă unde trioul Spania, Italia şi Franţa conduce detaşat.

    Republica Moldova se află pe locul 20 în lume şi pe 11 la nivel european în ceea ce priveşte cantitatea produsă de vin, cu un volum estimat pentru anul 2017 la 1,8 milioane de hectolitri, arată datele de la Organizaţia Internaţională a Vinului şi Viei (OIV). Comparativ, România se află pe locul 13 la nivel mondial şi şase în Uniunea Europeană, cu o cantitate de 4,3 miliarde de hectolitri, arată aceeaşi sursă. Însă, dacă ne uităm la suprafaţa cultivată cu viţă de vie, vedem că Republica Moldova este la un nivel similar cu România. Conform datelor OIV, ţara de peste Prut are 140.000 de hectare plantate cu viţă de vie (circa 110.000 conform celor mai recente date de la Biroul de Statistică), în timp ce România are peste 180.000 de hectare.

    Industria vinului este foarte importantă pentru economia Republicii Moldova, reprezentând 7,5% din exporturile totale şi 3,2% din PIB-ul acesteia, conform celor mai recente date. Însă, dacă România este aproape invizibilă pe harta exporturilor, Republica Moldova exportă anual 85% din producţia totală de vin, ceea ce înseamnă peste 85 de milioane de dolari (73 mil. euro), potrivit datelor comunicate anterior de autorităţile de peste Prut. Astfel, vecinii de la est au exporturi de vin de aproape patru ori mai mari decât România. Iar vinurile moldoveneşti ajung în ţări precum China, România, Polonia, Cehia, Rusia sau Canada.

    Practic, vinul reprezintă o adevărată industrie în Republica Moldova, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în aproape fiecare colţ al ţării. Cea mai cunoscută cramă din Republica Moldova este Cricova, ale cărei galerii subterane pot fi asemănate cu ale unui oraş, cu străzi, bulevarde şi semne de circulaţie.

    Cricova se află la circa 20 de kilometri de Chişinău, adică la aproximativ 30 de minute de mers cu maşina. Ajungând în faţa cramei, puţine lucruri îţi indică ce urmează să descoperi în interiorul oraşului subteran.

    Un ghid bine îmbrăcat şi un mini-autobuz sunt primele indicii că o să ai parte de o călătorie într-un loc ce nu poate fi străbătut pe jos şi unde temperatura este mult mai mică decât cea de afară. Şi aşa şi este.

    Străzile şi bulevardele cu o lungime totală de 120 km şi care poartă nume precum Cabernet, Fetească sau Bulevardul Şampaniei sunt parte a unui adevărat labirint cunoscut centimetru cu centimetru doar de cei care străbat zilnic aceste galerii. Temperatura din interior se situează între 12 şi 14 grade, iar cel mai adânc punct al galeriilor este la minus 100 de metri adâncime. În afară de străzile ale căror nume te duc imediat cu gândul la licoarea lui Bachus, la fiecare pas întâlneşti butoaie mai mici sau mai mari în care vinul stă la maturat, iar mai apoi urmează să fie turnat în sticle. Cele mai mari butoaie au chiar opt tone şi sunt atât de mari încât parcă mai au puţin şi ating tavanul galeriilor.

    Crama Cricova a fost construită pe locul unei fostei mine şi are o capacitate de 30 de milioane de litri. Astăzi, în interiorul cramei sunt circa zece milioane de litri de vin liniştit şi spumant. Cele mai valoroase vinuri sunt însă cele de colecţie, adică peste un milion de sticle. În vinoteca cramei Cricova se găsesc vinuri de peste 100 de ani, aşa cum este cazul vinului Evreiesc de Paşti din anul 1902. De asemenea, tot aici se găsesc vinuri din toate colţurile lumii şi de toate vârstele, vinuri Cricova care au câştigat medalii internaţionale sau ediţii limitate, dar şi colecţii ale unor actuali şefi de stat precum Vladimir Putin, Klaus Iohannis, cancelarul Angela Merkel sau fostul secretar de stat american John Kerry.

    Cricova este şi unul dintre principalii exportatori de vin din Republica Moldova, din beciurile cramei ajungând vinuri în toată lumea. 
    O altă cramă care are galerii subterane este Mileştii-Mici, coridoarele de aici având o lungime de circa 200 de kilometri. Republica Moldova este cunoscută în România şi pentru vinurile unor crame precum Purcari sau Gitana, însă ţara vecină are mult mai multe crame, iar pe listă apar şi nume precum Asconi, Et Cetera sau Chateau Vartely.

    Dar cramă în Republica Moldova nu înseamnă doar galerii subterane, ci şi castele cu poveşti care ar putea deveni uşor scenarii de film. Tot în apropiere de Chişinău, de data aceasta la aproape 40-50 de minute de mers cu maşina, se află Castel Mimi din localitatea Bulboaca, una din cramele cu istorie din Republica Moldova, dar care era cât pe ce să fie uitată. Din stradă se observă greu că în spatele unor garduri înalte se află un castel. Însă, odată intrat în curte, te afli în faţa unui castel care are o istorie de peste 100 de ani şi a unor grădini care te duc cu gândul la Franţa. De altfel, Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi cel care a clădit acest castel, a absolvit Şcoala Agricolă Superioară din Montpellier, Franţa, unde timp de doi ani a însuşit arta cultivării viţei de vie şi metodele franceze de producere a vinului.

    Castelul datează din 1901, iar 40 de ani mai târziu a intrat în proprietatea statului sovietic, fiind transformat la scurt timp în combinat de vin. Astăzi, castelul este deţinut de familia Trofim, care în 2010 a început un amplu proces de restaurare. În castel, antreprenorii au construit şi săli de degustare şi un restaurant, iar lângă, un mic resort.

    Beciurile castelului sunt cele care te întorc cu zeci de ani în timp. Tancuri mari în care se păstrau vinurile, beciuri unde temperaturile coboară la sub 15 grade celsius şi sticle de vin vechi pe care s-a pus mucegaiul sunt lucruri care te duc cu gândul la vremurile trecute. Crama Mimi produce anual peste un milion de litri, dar are o capacitate de peste 20 de milioane de litri.

    Lângă castel se află şi unitatea de producţie a vinului, iar în spatele clădirii construite de Mimi actualii proprietari au făcut un labirint „viu” şi o grădină cu legume. Dincolo de vinuri, poveşti despre galerii subterane şi castele vechi de secole, Republica Moldova reprezintă şi un adevărat paradis pentru gurmanzi. Aşa că bucatele făcute de bucătarii moldoveni nu trebuie să lipsească de lângă paharele pline cu licoarea lui Bachus. 

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare” – VIDEO

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Guvernul a instituit o schemă de ajutor de minimis pentru promovarea vinurilor în străinătate

    „La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost instituită o schemă de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor din ţări terţe. (…) Este vorba despre acordarea unui sprijin financiar din fonduri naţionale de până la 30% şi astfel sprijinul total acordat pentru promovarea de vinuri româneşti pe pieţele terţe creşte la 80%. 50% sunt bani europeni, 30% din fonduri naţionale. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, această constribuţie a statului, este de 1,5 milioane de euro, respectiv 7 milioane de lei, şi se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Tineri manageri de top 2018: Marian Olteanu, director general, Gramma Wines

    Marian Olteanu a dat Bucureştiul pe Iaşi, preluând o podgorie pe care a obţinut-o în urma unor retrocedări de terenuri. În 2007, alături de părinţii săi, el a decis să acceseze fonduri europene pentru construirea unei crame. Câţiva ani mai târziu, în urma unei investiţii de peste un milion de euro, primele vinuri produse sub brandul Gramma intrau pe piaţa locală.

    În prezent podgoria Gramma e întinsă pe 17 hectare, viţă proprie, la care se adaugă alte 17 hectare luate în arendă. Podgoria are o vechime de aproape 50 de ani şi este formată din soiurile Aligoté, Fetească Regală şi Fetească Albă. Vinurile produse sub brandul Gramma sunt distribuite în proporţie de 90% în HoReCa şi de 10% în lanţurile de retail de pe plan local, iar pe pieţele de peste hotare ajung în cantităţi mici în Germania, Olanda şi Anglia.

    „Vinul ce e? Vinul e expresia strugurelui cules dintr-o anumită zonă, căruia îi aplici o anumită tehnologie modernă – dar asta nu neapărat ca să îl faci mai bun, ci ca să îl protejezi de oxidare, ca să te asiguri că iese un vin curat. Eu, dacă fac mult vin într-un an şi nu reuşesc să îl vând, mă complic; prefer să produc mai puţin şi să cresc capacitatea proporţional cu forţa de vânzare“, povestea Marian Olteanu într-un interviu acordat anterior Business Magazin. În 2016, cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro. „Ţinta noastră pentru următorii ani este să creştem calitatea“, spune Olteanu.

    Cât despre producţie, ea rămâne la un nivel de 50.000 de sticle vândute în HoReCa şi alte 50.000 pe diferite canale, aşa cum ar fi corporate sau pe export. „Ne aşteptăm la o uşoară expansiune la export, pe pieţe din sudul Europei spre care nu aveam curajul să ne îndreptăm, însă se pare că există o cerere tot mai mare pentru vinurile albe româneşti, prin prisma calităţii date de temperaturile mai scăzute“, încheie el.

    31 de ani  
    director general  
    Gramma Wines

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.

     

     

  • Cum arată satul cu 2.000 de locuitori unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din lume – FOTO – VIDEO

     În umbra lor însă “trăiesc” o serie de sate care nu doar că sunt la fel de fermecătoare, dar te cuceresc prin faptul că pe străzi nu se aud claxoanele taxiurilor ci zumzetul vocilor turiştilor de pretutindeni care vin aici să se delecteze cu cele mai bune vinuri, cu mese tradiţionale şi cu muzică live. Priveliştea nu dezamăgeşte nici ea, niciodată.
     
    Saint Emilion este unul dintre acestea. Se este găseşte la mai puţin de o oră de Bordeaux şi totuşi se află la ani lumină de oraşul “unde s-a născut vinul”. Străduţe înguste şi pietruite, restaurante care te imbie să intri şi cât vezi cu ochii podgorii de viţă de vie. Cam aşa arată Saint Emilion. Acelaşi sat unde locuiesc mai puţin de 2.000 de oameni găzduieşte şi 860 de chateau-uri.
     
     
    În Franţa termenul de chateau defineşte nu (doar) un castel cum ar fi normal dacă am traduce ad-literam, ci un producător de vin. Mai exact, crama fiecărui producător din regiune este un castfel, dar se numeşte chateau doar dacă vinifică acolo vinul realizat din struguri proprii. Pe scurt, acest sat din sud-vestul Franţei cuprinde 860 de castele unde se produce vin. Şi nu orice vin, ci vinul de Bordeaux, considerat a fi unul dintre cele mai bune din lume.
     
    Saint Emilion este cu siguranţă cel mai cunoscut din regiune şi nu doar datorită poziţionării sale strategice în mijlocul viilor, ci şi datorită faptului că te poţi pierde (sau măcar încerca) pe străduţele sale înguste flancate cu wine-baruri şi magazine care vând, ce altceva decât vin.
     
    Localnicii glumeau spunând că există 1.000 de wine-baruri, câte unul la fiecare doi locuitori permanenţi. Peisajul este completat cu biserici construite în stil romani şi chateau-uri îmbrăţisate de viţă-de-vie. Peisajul înconjurător, vizibil din mai multe puncte strategice, pare desprins dintr-o poveste. Nu degeaba acest sătuc şi-a făcut loc pe lista UNESCO World Heritage care reuneşte unele dintre cele mai importante obiective turistice din lume.
     

  • Cum arată satul cu 2.000 de locuitori care produc unele dintre cele mai bune vinuri din lume – FOTO

     În umbra lor însă “trăiesc” o serie de sate care nu doar că sunt la fel de fermecătoare, dar te cuceresc prin faptul că pe străzi nu se aud claxoanele taxiurilor ci zumzetul vocilor turiştilor de pretutindeni care vin aici să se delecteze cu cele mai bune vinuri, cu mese tradiţionale şi cu muzică live. Priveliştea nu dezamăgeşte nici ea, niciodată.
     
    Saint Emilion este unul dintre acestea. Se este găseşte la mai puţin de o oră de Bordeaux şi totuşi se află la ani lumină de oraşul “unde s-a născut vinul”. Străduţe înguste şi pietruite, restaurante care te imbie să intri şi cât vezi cu ochii podgorii de viţă de vie. Cam aşa arată Saint Emilion. Acelaşi sat unde locuiesc mai puţin de 2.000 de oameni găzduieşte şi 860 de chateau-uri.
     
     
    În Franţa termenul de chateau defineşte nu (doar) un castel cum ar fi normal dacă am traduce ad-literam, ci un producător de vin. Mai exact, crama fiecărui producător din regiune este un castfel, dar se numeşte chateau doar dacă vinifică acolo vinul realizat din struguri proprii. Pe scurt, acest sat din sud-vestul Franţei cuprinde 860 de castele unde se produce vin. Şi nu orice vin, ci vinul de Bordeaux, considerat a fi unul dintre cele mai bune din lume.
     
    Saint Emilion este cu siguranţă cel mai cunoscut din regiune şi nu doar datorită poziţionării sale strategice în mijlocul viilor, ci şi datorită faptului că te poţi pierde (sau măcar încerca) pe străduţele sale înguste flancate cu wine-baruri şi magazine care vând, ce altceva decât vin.
     
    Localnicii glumeau spunând că există 1.000 de wine-baruri, câte unul la fiecare doi locuitori permanenţi. Peisajul este completat cu biserici construite în stil romani şi chateau-uri îmbrăţisate de viţă-de-vie. Peisajul înconjurător, vizibil din mai multe puncte strategice, pare desprins dintr-o poveste. Nu degeaba acest sătuc şi-a făcut loc pe lista UNESCO World Heritage care reuneşte unele dintre cele mai importante obiective turistice din lume.
     

  • In vino veritas

    Miron Radic a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani, iar miliardarul austriac i-a transmis rapid „dependenţa” de vinul românesc. Licoarea lui Bachus îi stârnise interesul tânărului încă de pe băncile facultăţii: Miron Radic şi-a realizat şi tema de licenţă chiar pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena.

    Miron face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cra­mei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company, alături de „jumătatea lui mai bună”, cum îi place să spună, Victor Ciupercă, manager român care ocupa şi funcţia de CEO al companiei. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru că un business nu poate fi gestionat de la mai bine de 600 de kilometri depărtare.

    Anul acesta însă, Victor Ciupercă i-a predat funcţia de CEO al amb Wine Company tânărului austriac. Miron Radic coordonează astfel în prezent atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional.

    „Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici, în România”, spune Miron Radic.

    Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din Târgu-Mureş.

    Istoria producătorului de vin începe acum circa opt ani, când antreprenorul austriac Alfred Beck a achiziţionat terenurile viticole din zona de centru-nord a ţării. Austriacul Alfred Beck nu se află la primele lui afaceri în România, el fiind activ şi în domeniul imobiliar şi în agricultură. De altfel, în 2010, în timpul unei vizite la Batoş, austriacul tatona investiţiile în păduri, însă i-au plăcut dealurile acelei zone şi s-a decis să investească în cramă. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil.

    Cum a început Miron Radic să lucreze pentru compania miliardarului austriac?„Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi.

    El spune că, la rândul lui, nu s-a uitat peste CV-urile persoanelor pe care le-a angajat. Spre exemplu, Miron povesteşte că dacă se baza pe ce scria în CV-ul asistentei pe care o are în prezent, nu ar fi angajat-o niciodată.

    „Sincer, dacă mă luam după ce scria în CV, nu aş fi angajat-o, dar am chemat-o la interviu şi totul a fost  atât de minunat, încât i-am zis: «Eşti angajată». Ştiam că nu ştie să facă ce ar trebui să facă cineva în funcţia de asistent, dar i-am zis că anul acesta trebuie să înveţe ce este nevoie, i-am zis că anul ăsta poate să facă greşeli, pentru că nu se supără nimeni, pentru că din greşeli învăţăm cel mai bine”.CEO-ul a ştiut că dacă ocupă această funcţie este mai bine pentru companie ca el să se mute în România, pentru a putea manageria de aproape toată activitatea.

    „Când am fost întrebat de Alfred Beck dacă vreau să ocup funcţia de manager general, am spus da, dar asta înseamnă că trebuie să mă mut în România, pentru că nu pot să conduc o companie de la mii de kilometri depărtare. Trebuie să fiu acolo pentru a putea înţelege ce merge şi ce trebuie îmbunătăţit.” O parte din filosofia lui Alfred Beck se axează pe încrederea oferită angajaţilor lui, filosofie preluată şi de Miron.

    „Eu le ofer angajaţilor libertate şi încredere. Deşi anul acesta echipa este mai mică – anul trecut erau 38 de angajaţi, în prezent sunt 32 – businessul a crescut. Asta pentru că fiecare face exact ce trebuie, iar eu am încredere în ce pot ei să facă. Sunt gata să spăl şi vase, sunt pregătit să fac şi calculele financiare, suntem o echipă şi ne ajutăm la orice. Este bine să găseşti oameni care să formeze o echipă consolidată.”

    Miron spune că domeniul vitivinicol este un business care se dezvoltă încet, în care nu poţi grăbi lucrurile. „În următorii cinci ani voi urma strategia de dezvoltare şi creştere. Chiar dacă sunt momente în care îmi vine să sar peste anumiţi paşi, îmi aduc aminte că în această industrie trebuie să ai răbdare pentru a fi sustenabil şi pentru a evolua.”

    Pentru anul în curs, Miron Radic estimează o creştere de 10%, având în vedere recolta slabă de anul trecut.

    „Am înregistrat creşteri mari, având în vedere că în 2012 vindeam 12.000 de sticle într-o lună, iar acum vindem 12.000 de sticle pe zi.”
    Amb Wine Company a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, când au înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 10%. Crama Liliac a fost finalizată în 2015 şi a totalizat o investiţie de 10 milioane de euro.

    La ora actuală, crama are o capacitate totală de producţie de peste 300.000 de litri în rezervoare de inox şi 150 de butoaie de lemn din stejar transilvănean. Reprezentanţii companiei au spus că au în plan o extindere a capacităţii de până la 400.000 litri.

    Compania exportă 10% din totalul producţiei în ţări precum Austria, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Luxemburg, Cehia, Polonia, iar începând de anul acesta şi în Belgia.

  • Opinie Cătălin Păduraru, CEO, International Wine Contest Bucharest: “Să învăţăm de la cei mai buni”

    În încercarea de a găsi rezolvare la „problema vinului românesc“, la lipsa de notorietate internaţională (notorietate care, odată instalată, ar aduce mari beneficii unor comunităţi foarte mari), să încercăm să ne apropiem de modul de gândire ştiinţific, validat de adevăratele fluxuri de performanţă comercială.

    Iată ce spune Mike Veseth, autorul cărţii Războaiele vinului: GLOBAL + LOCAL = GLOCAL

    „Dar ce se întâmplă cu terroirul atunci când forţele concurenţiale ale globalizării şi Two Buck Chuck mătură piaţa? În general, se presupune că globalizarea distruge caracterul local, oriunde şi oricând, dar am dubiile mele cu privire la acest lucru. Cel mai mare comerciant din lume, Walmart, care acoperă piaţa americană de la nord la sud şi de la est la vest, nu a reuşit să cucerească piaţa germană, de exemplu. Campionul local Aldi era prea bine înrădăcinat. Uneori, localul câştigă – trăiască terroiriştii! Cu toate acestea, de cele mai multe ori, rezultatul adunării dintre globalizare şi local este glocalul.

    Glocal este un cuvânt ciudat, dar util. Glocal este ceea ce obţii atunci când uneşti globalul cu localul, termenul reuşind să descrie un proces complex de schimburi. Mulţi oameni văd caracterul global şi pe cel local doar pe poziţii adverse, ca pe două echipe de fotbal. Se presupune că forţele pieţei globale se opun în mod fundamental tradiţiilor şi valorilor locale. Deoarece există mai mulţi bani în spatele echipei globale, majoritatea oamenilor presupun că jucătorii locali (şi valorile pe care aceştia le reprezintă) sunt condamnaţi la dispariţie. Opoziţia pare inutilă. De fapt, procesul este mai complicat de atât, iar fiecare dintre părţi are influenţe asupra celeilalte. Acest lucru este evident în lumea fotbalului, deci de ce ar trebui să fim surprinşi de faptul că se aplică şi vinului?

    Caracteristicile locale cele mai importante nu sunt neapărat perfect conservate prin izolare, aşa cum am văzut, deci alegerea nu se reduce la global şi local. Piaţa globală poate distruge, după cum ştim cu toţii, dar nici pieţele locale protejate nu conservă neapărat tradiţionalul. Am rămas cu realitatea glocalismului. Influenţele internaţionale sunt importate, cu efecte atât pozitive, cât şi negative, iar practicile, produsele şi valorile locale sunt exportate, influenţând vinificatorii şi consumatorii de dincolo de graniţe. Producătorii pot resimţi presiunea de a produce vinurile la un standard internaţional sau pe placul unor critici importanţi de vin, dar se şi pot bucura, în acelaşi timp, de avantajele unei pieţe mai mari şi mai diverse pentru vinurile lor.

    Schimbul glocal este adânc inserat în ţesătura lumii vinului. Un număr tot mai mare de vinificatori lucrează atât în străinătate, cât şi acasă, făcând vinuri în care se resimt experienţele lor internaţionale, dar care, totodată, pot fi, din fericire, şi o expresie a terroir-ului local. Aceste vinuri sunt în acelaşi timp globale şi locale, în grade diferite. Unii pun accentul exclusiv pe riscul de omogenizare a gusturilor, sub influenţa consultanţilor internaţionali – flying winemakers – şi a corporaţiilor multinaţionale de vin – care investesc local pentru a produce vinuri destinate pieţei internaţionale. Dar, de fapt, există şi un flux de idei şi de talente îndreptate în direcţie opusă. Este o tradiţie în rândul familiilor de vinificatori, de exemplu, ca tinerii să-şi petreacă o vreme în străinătate, în schimburi informale, trăind şi asumându-şi experienţe noi, încercând idei noi şi făcându-şi relaţii personale care vor dura toată viaţa.

    Este o parte importantă a educaţiei unui vinificator. Am întâlnit aceşti flying interns („stagiari zburători”), în practică, peste tot unde am călătorit în lumea vinului. Ei sunt o parte foarte sănătoasă a amestecului glocal din domeniul vinului.

    Deci, cum se va dovedi glocalismul pentru industria viticolă din lume? Este prea devreme să ne exprimăm, bineînţeles, dar putem specula pe baza informaţiilor pe care le avem. Nu se va schimba totul într-o singură direcţie, asta e cert. Amestecul care se formează din interacţiunea global-local nu se naşte dintr-un singur vas gigant, după o reţetă unică, dar din el se pot naşte nenumărate tipuri de ambalaje (de sticlă sau nu, hai să le spunem recipiente) sau de vinuri (…). Ṣi toate vor fi rezultatul unui proces complex de schimburi globale.

    Este timpul (…) să trecem la „răzbunarea terroiriştilor”, cel de-al treilea element vital al viitorului vinului. Globalizarea şi Two Buck Chuck sunt forţe disruptive puternice, care ameninţă multe interese şi valori. Este normal să presupunem că va apărea o contragreutate care se va opune şi va rezista acestor forţe de piaţă şi, aşa cum am menţionat mai sus, sunt optimist că tot aceleaşi forţe vor preveni McDonaldizarea vinului. Dar nu va fi uşor, deoarece multe obstacole stau în calea lor, inclusiv, în mod neaşteptat, terroiriştii înşişi!“
    Extras din Războaiele vinului, Mike Veseth, editura ASER, 2017.

    Mic glosar de termeni

    *Terroirişti – categorie de profesionişti şi iubitori ai vinului care leagă indisolubil calitatea şi identitatea unui vin de terroir, termen care încorporează specificităţile solului şi subsolului, pe cele climatice, precum şi stilul distinct de vinificare. În textul lucrării am adoptat forma fără cratimă, terroirişti (n. edit.).

    **Two Buck Chuck – vin simplu, vândut ieftin în Statele Unite în supermarketurile Trader Joe’s. Fiecare ţară are propriul Two Buck Chuck (uneori la preţuri semnificativ mai mici de 2 dolari!), motiv pentru care fiecare snob al vinului se teme că piaţa globală a declanşat o cursă către raftul de jos, acolo unde gustul şi terroirul sunt specii pe cale de dispariţie, iar Chuck şi verii lui şi mai ieftini vor conduce lumea la un moment dat.

    *** WALMART – unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din lume la nivel de vânzări (alaturi de Tesco, Home Depot şi Carrefour). Walmart este un discounter de succes, desigur, dar nu un hard-discounter, deoarece încă mai are multe produse mainstream de marcă, preţurile sale sunt mai mari, iar magazinele sale un pic mai şic.