Tag: video

  • Care este valoarea coşului de cumpărături în unele dintre cele mai mari mall-uri din ţară VIDEO

    În medie, clienţii mall-urilor din oraşe precum Timişoara, Cluj sau Iaşi, ajung să cumpere produse în valoare de 13 euro. Valoarea coşului de vizitator variază între 9 şi 16 euro.

    „Valoarea coşului variază de la proiect la proiect, el fiind între 9 şi 16 euro. Media însă este de 13 euro per vizitator. Sunt multe centre comerciale aflate în poziţii centrale, unde coşul este mai mic, tocmai din cauza zonei centrale”, a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management, Iulius Grup, la ZF Live.

  • Ce salarii au chirurgii şi medicii internişti? VIDEO

    Odată ajuns în spitalele de stat, un chirurg poate obţine până la 6.000 de euro pe lună, iar în sistemul privat acest prag salarial poate fi depăşit uşor. Pe de altă parte, un medic internist poate câştiga 3.000 de euro la stat, în timp ce în sistemul privat, salariul poate ajunge chiar şi la 4.000 de euro.

    „Un chirurg poate câştiga între 3.000 de euro şi 6.000 de euro în spitalele de stat, iar la privat poate câştiga mult mai mult. Medicii internişti, pot obţine până la 3.000 de euro net la stat, iar la privat salariul variază între 1.400 şi 4.000 de euro net pe lună”, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria, la ZF LIVE.

  • Când se termină pandemia. Ce spune şeful celei mai mari reţele private de sănătate din ţară ? VIDEO

    Potrivit specialiştilor, începând cu vara anului 2022, pandemia va regresa, iar situaţia va deveni endemică. Coronavirusul va continua să existe, însă problemele de sănătate cauzate de acesta se vor diminua şi vor pune mai puţină presiune pe oameni şi pe sistemul medical.

    „Estimarea reţelei de sănătate Regina Maria, este că în iunie 2022, situaţia va deveni endemică. Asta înseamnă că virusul va continua să existe, dar va fi o boală ca toate celălalte. Sperăm să nu mai avem închideri de graniţă, suişuri şi coborâşuri şi să nu mai fim la fel de afectaţi din punct de vedere al cazurilor medicale”, a declarat Fady Chreih, CEO-ul Regina Maria, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

  • Băncile au primit aprobare să discute cu clienţii la distanţă prin mijloace video

    Băncile au primit aprobare să discute cu clienţii la distanţă prin mijloace video: normele privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea şi acceptarea procedurii de identificare a unui client prin mijloace video, au fost publicate.

    „Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) salută decizia Autorităţii pentru Digitalizarea României de aprobare a normelor privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video. Decizia Preşedintelui Autorităţii pentru Digitalizarea României prin care sunt aprobate normele privind reglementarea, recunoaşterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanţă utilizând mijloace video a fost publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial. Decizia reglementează cadrul juridic pentru identificarea persoanelor la distanţă utilizând mijloace video, în interacţiunea cetăţenilor la distanţă cu instituţiile publice sau cu companiile private“, potrivit ARB. 

    Această decizie reprezintă un progres notabil în procesul de debirocratizare la nivel naţional, atât în zona publică, cât şi privată, clienţii băncilor fiind beneficiarii direcţi ai acestor modificări.

    O astfel de normă era necesară şi aşteptată de către actorii din piaţă de mult timp, iar în numele membrilor noştri, membri ai Asociatiei Române a Băncilor şi ai Consiliului Patronatelor Bancare din România deopotrivă, salutăm deschiderea de care au dat dovadă reprezentanţii Autorităţii pentru Digitalizarea României şi dialogul consistent care a dus la elaborarea acestui act normativ. Robert Manea

  • Câţi bani a făcut cel mai mare mare jucător de fashion din ţară de Black Friday VIDEO

    Fashion Days, cel mai mare retailer online de modă din România, deţinut de grupul eMAG, a vândut produse în valoare de 90 de milioane de lei cu ocazia Black Friday, cel mai important eveniment al anului pentru jucătorii din retail.

    „Pentru noi BlackFriday, a însemnat 90 de milioane de lei fără TVA, într-un eveniment care începe miercuri şi se termină vineri. Începe de miercuri, pentru a nu ne suprapune cu eMAG, suntem parte a aceluiaşi grup”, a declarat Robert Berza, CEO Fashion Days, la ZF Live.

  • Unul din 5 angajaţi îşi va părăsi angajatorul în 2022. Cine vrea un salariu mai mare nu îl poate obţine în compania în care lucrează VIDEO

    Potrivit specialiştilor în recrutări, unul din cinci angajaţi va renunţa la actualul loc de muncă în 2022. Principala motivaţie din spatele acestei decizii dar şi a fluctuaţiei de personal este salariul, pentru că nu poţi obţine un salariu mai mare decât la o altă companie sau eventual la concurenţă.

    „Aceasta este aşteptarea pe care o avem nu numai pentru România, fiind o provocare apărută la nivel global. Mişcarea salarială vine ca urmare a fluctuaţiei de personal, a faptului că trebuia să recrutăm noi oameni din piaţă cu salarii mult mai mari decât ceea ce ofeream la momentul respectiv în organizaţie”, a declarat Alina Popescu, Talent Information Solution Leader, SEE Europe, Mercher Marsh Benefits la ZF Live.

  • Veşti proaste pentru români: Preţurile gazelor nu vor reveni la nivelurile pre-pandemice VIDEO

    Preţul gazelor rămâne o problem pe termen lung pentru toţi consumatorii finali, iar acestea nu vor reveni la nivelul de dinaintea pandemiei. Potrivit CEO-ului Energy, această creştere a preţurilor nu  se va tempera decât în momentul în care economia se va contracta, forţând o scădere de preţ a energiei. Momentul contractării este necunoscut.

    „Iti dau dreptate, nici eu nu cred că vom reveni la nivelurile înainte de pandemie. Cred că în mod natural aceste preţuri mari la gaze vor cauza creşterii în lanţ la produse şi servicii care vor face ca economia să se contracte. În momentul în care se va contracta economia, va scădea cererea pentru bunuri şi servicii şi implicit cererea pentru produse energetice, ceea ce va duce la o scădere a preţului gazelor. Scăderea acesta nu ştim exact când va veni şi cât de mare va fi acum. În mod logic ar trebui ca cererea şi oferta să ajungă la echilibru. Analiza unui grup trebuie să permită pe de-o parte anumitor companii să facă profit. Aici nu vorbim de furnizori,  vorbim în special de produc producătorii, cu aceste profituri să poată să investească pentru a crea noi surse de energie şi de gaze. Totodată preţul să permită să fie suportabil de către consumatorii finali şi să fie suportabil de către industrie” a declarat CEO-ul Restart Energy, Armand Domuta, la ZF Live.

  • Criza politică aruncă în aer leul mai rapid decât se aşteptau analiştii: Dacă nu depăşim criza, săptămâna viitoare putem atinge şi depăşi pragul de 5 lei VIDEO

    Leul s-ar putea deprecia dacă criza politică nu se va încheia, moneda naţională ar putea atinge pragul de 5 lei pentru un euro începând cu următoare săpămână, mult mai rapid decât estimările anterioare.

    „Aş spune că e destul de clar că evenimentele recente au devansat puternic orizontul de timp în care ne aşteptam să atingem pragul de 5 lei şi considerăm că este cumva posibil ca luna ca până în octombrie să depăşim acest nivel chiar la dublu sau mai scurt. Foarte posibil. Banca centrală este prezentă în această perioadă în piaţă şi din păcate noi ştim că perioada de toamnă nu este statistic începutul toamnei nu este statistic benefică leului şi atunci aş spune că săptămâna următoare ar fi spus atinge sau chiar să depăşim dacă criza nu se încheie devine foarte probabil să depăşim 5 lei” a declarat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist, XTB România, la ZF Live.

  • Cum se traduce şocul îmbătrânirii demografice a României: Statul nu va mai putea susţine pensionarii VIDEO

    România trece printr-un proces de îmbătrânire demografică, care poate afecta negativ sistemul de pensii şi implicit pensionarii. Numărul persoanelor care se află în câmpul muncii, comparativ cu numărul pensionarilor continuă să scadă, iar această scădere se va traduce în viitor prin incapacitatea statului de a mai susţine sistemul de pensii.

    „Situaţia se va înrăutăţi pe măsură ce rata de dependenţă va creşte, adică numărul de persoane active care generează venituri raportat la numărul de persoane persoane care nu generează. Şi aici vorbim despre persoanele tinere 15 ani şi despre persoanele de peste 65 de ani. Pe măsură ce datoria implicită va creşte statul nu va mai putea să o susţină, pentru că nu mai există populaţie activă care să o susţină. Ne putem uita la câteva variante. Pe de o parte ne putem uita la creşterea vârstei de pensionare, noi nici acum nu stăm în câmpul muncii până la 63 65 de ani şi ne pensionăm anticipat” a declarat Andreea Nica, membru în consiliul director CFA România, la ZF Live.

    O soluţie la această problemă o poate reprezenta creşterea vârstei de pensionare, deşi este considerată de majoritate o soluţie greşită. O altă variantă pentru susţinerea sistemului de pensii este creşterea taxelor şi impozitelor, astfel încât statul să compenseze scăderea numărului de angajaţi prin colectarea taxelor şi utilizarea banilor respectivi pentru plata pensionarilor.

    „Întrebarea este în ce măsură rămânem relevanţi pentru piaţa muncii şi cum va arăta piaţa muncii pentru că s-ar putea să ne pensionăm anticipat pentru că suntem obsolescenţi profesional, adică nu mai facem faţă. O variantă ar fi creşterea vârstei de pensionare. Dacă nu mergem în această direcţie ne putem duce în direcţia creşterii impozitelor şi taxelor” a mai spus Andreea Nica la ZF Live.