BusinessMagazin

Tag: traditie

  • O tradiţie veche de peste 6.000 de ani este readusă în actualitate de doi soţi din Teleorman

    Fabricarea ceramicii „de Cucuteni”, tradiţie veche de peste 6.000 de ani, este readusă în actualitate de doi soţi, ambii artişti plastici, din Teleorman.

    La Măldăeni, Ion Mitroi şi Nicoleta Mitroi, doi soţi artişti- plastici, şi-au propus să ducă pe mai departe o tradiţie veche de peste 6.000 de ani. Folosind aceleaşi tehnici vechi de peste şase milenii cei doi realizează adevărate opere de artă, reconfigurând vasele şi statuetele de lut ars ale ceramicii „de Cucuteni”. Vasele sunt decorative, fiind foarte apreciate de către cumpărători.

    „Este o ceramică care aparţine perioadei neolitice. Face parte din categoria artelor decorative ca şi celelelte trei culturi – Vădastra, Gumelniţa şi Hamangia. Eu am abordat cultura Cucuteni ca o temă în facultate. Cultura Cucuteni mi s-a părut cea mai vastă şi cea mai ofertantă şi ca decor, şi ca forme. Este o ceramică mai specială. Am lucrat câteva vase, apoi am mers pe partea de sculptură”, povesteşte artistul plastic Ion Mitroi.

    Pasiunea descoperită de Ion Mitroi pe vremea când era student la Institutul de Artă din Bucureşti a fost împărtăşită curând şi de soţia sa, de profesie inginer. În vreme ce artistul şi-a dedicat mulţi ani din viaţă pasiunii pentru sculptură şi studiului acesteia, soţia sa s-a îndrăgostit de ceramica de Cucuteni „la prima vedere” şi a făcut din această pasiune un mod de viaţă.

    „Totul a început ca o joacă, ca o pasiune pentru ceva de care mă îndrăgostisem. Ceramica de Cucuteni reprezenta pentru mine un ideal de frumseţe. Am început să lucrez pentru mine. Am făcut un vas, două, trei, ajunsesem deja la o perfecţiune a vaselor pe care reuşisem să le fac şi atunci soţul meu, care avea organizată o expoziţie de sculptură în lemn, mi-a propus să vin cu nişte vase de ale mele. Am rămas surprinsă de marele impact pe care l-au avut asupra oamenilor. Abia atunci am realizat că începusem să fac nişte lucruri pe care şi ceilalţi le găseau la fel de minunate ca şi mine”, spune Nicoleta Mitroi.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • O tradiţie veche de peste 6.000 de ani este readusă în actualitate de doi soţi din Teleorman

    Fabricarea ceramicii „de Cucuteni”, tradiţie veche de peste 6.000 de ani, este readusă în actualitate de doi soţi, ambii artişti plastici, din Teleorman.

    La Măldăeni, Ion Mitroi şi Nicoleta Mitroi, doi soţi artişti- plastici, şi-au propus să ducă pe mai departe o tradiţie veche de peste 6.000 de ani. Folosind aceleaşi tehnici vechi de peste şase milenii cei doi realizează adevărate opere de artă, reconfigurând vasele şi statuetele de lut ars ale ceramicii „de Cucuteni”. Vasele sunt decorative, fiind foarte apreciate de către cumpărători.

    „Este o ceramică care aparţine perioadei neolitice. Face parte din categoria artelor decorative ca şi celelelte trei culturi – Vădastra, Gumelniţa şi Hamangia. Eu am abordat cultura Cucuteni ca o temă în facultate. Cultura Cucuteni mi s-a părut cea mai vastă şi cea mai ofertantă şi ca decor, şi ca forme. Este o ceramică mai specială. Am lucrat câteva vase, apoi am mers pe partea de sculptură”, povesteşte artistul plastic Ion Mitroi.

    Pasiunea descoperită de Ion Mitroi pe vremea când era student la Institutul de Artă din Bucureşti a fost împărtăşită curând şi de soţia sa, de profesie inginer. În vreme ce artistul şi-a dedicat mulţi ani din viaţă pasiunii pentru sculptură şi studiului acesteia, soţia sa s-a îndrăgostit de ceramica de Cucuteni „la prima vedere” şi a făcut din această pasiune un mod de viaţă.

    „Totul a început ca o joacă, ca o pasiune pentru ceva de care mă îndrăgostisem. Ceramica de Cucuteni reprezenta pentru mine un ideal de frumseţe. Am început să lucrez pentru mine. Am făcut un vas, două, trei, ajunsesem deja la o perfecţiune a vaselor pe care reuşisem să le fac şi atunci soţul meu, care avea organizată o expoziţie de sculptură în lemn, mi-a propus să vin cu nişte vase de ale mele. Am rămas surprinsă de marele impact pe care l-au avut asupra oamenilor. Abia atunci am realizat că începusem să fac nişte lucruri pe care şi ceilalţi le găseau la fel de minunate ca şi mine”, spune Nicoleta Mitroi.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Un popor care vinde materie primă este condamnat să dispară!Nu mai ştim să vindem brânză, carne, lână! Nu mai ştim cum ne cheamă!

    SUNT UN ŢĂRAN ŞI MĂ SIMT ŢĂRAN. Un popor care vinde materie primă, adică buştean, adică miel, adică viţel este condamnat să dispară! Nu mai ştim să vindem brânză, carne, lână! Nu mai ştim cum ne cheamă! Tradiţia noastră se destramă. Oierii au fost alungaţi din munte şi-n munte multinaţionalele străine taie ultimul lemn, avertizează Avram Fiţiu, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj Napoca.

    Sunt un ţăran şi mă simt ţăran, este mândru Avram Fiţiu. Poartă şerpar, un brâu lat din piele, chimir, şi-a cumpărat o turmă de oi pe care vrea să o aducă la 300 de capete, a cutreierat munţii din Europa în căutarea ciobanilor şi a văzut că fermierul nostru român îşi pierde cu fiecare zi tradiţia şi numele. Nu ştim să ne vindem produsele, noi vindem doar materie primă şi de asta suntem ameninţaţi cu dispariţia.

    Sunteţi un neam care nu aţi respectat ce v-au spus părinţii în materie de vânzare. Părinţii voştri oieri nu au trăit niciodată din vânzare de miei. În istorie, acest neam a trăit din lână şi din brânză. Nu a trăit din vânzare de miel, a trăit din vânzare de carne. Câtă vreme astăzi venitul vostru economic este bazat pe subvenţia de la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură n.r.) care, pentru informarea voastră, după ieşirea Marii Britanii din Europa, începând de la anul, va scădea cu 15%, din 2018, 15% – 17% va fi impactul asupra bugetului european.

    Şi atunci, dacă vom continua să mergem înainte bazându-ne pe subvenţie şi vândut viţelul pe picior pentru văcari sau mielul pe picior va fi o greşeală  şi această greşeală este de neimaginat pentru mine. Un popor care vinde materie primă, adică buştean, adică miel, adică viţel este condamnat să dispară!  Le spune Avram Fiţiu fermierilor români.

    Cititi mai multe pe www.agroinfo.ro

  • Inginerul din Sibiu care a reînviat tradiţia mobilierului săsesc, pictat manual – GALERIE FOTO

    ”Ideea mi-a venit în 1996 când am cunoscut o doamnă de origine maghiară care făcea ceva asemănător, bineînţeles, decorând mobilierul cu modele şi simboluri ungureşti”, spune Mircea Ungurean pentru fabrikadecase.com. ”Mi-am amintit că bunica mea săsoaică îmi povestise despre mobilierul pictat cu tot felul de flori stilizate ce se regăsea adesea în gospodăriile ţărăneşti, aşa că am decis să continui tradiţia”.

    Abia în 2003 a reuşit să se dedice exclusiv pasiunii sale, renunţând la toate celelalte afaceri pe care le gestionase până atunci. A dat anunţ în ziar, căutând pictori care să reproducă modele săseşti, însă a fost nevoie de o documentare riguroasă pentru a putea realiza lucrări autentice.

    ”La început a fost destul de dificil pentru că pictorii nu ştiau să realizeze florile în stil tradiţional. Motivele săseşti sunt deosebit de complexe şi de stilizate. Fiecare desen se realizează cu multă migală. Este nevoie de o anumită tehnică, de talent şi precizie. De exemplu, garoafa, simbol folosit de saşi pe la 1800-1900, se pictează cu multă trudă şi răbdare. Gândiţi-vă că ţăranii care îşi înfrumuseţau astfel obiectele din casă nu aveau pregătire în domeniul artei. Făceau totul din suflet, aşa cum simţeau. Tocmai de aceea motivele sunt atât de greu de reprodus”, explică Mircea Ungurean.

    În atelierul din Cisnădioara lucrează, în prezent, şapte persoane pe partea de tâmplărie şi trei fete care se ocupă de decorarea obiectelor. Mobilierul este confecţionat din lemn de brad sau molid şi este personalizat în funcţie de preferinţele clientului. Există şi posibilitatea restuarării, însă procedeul este anevoios şi costisitor.

  • Cum a ajuns războiul o afacere în Ucraina

    În câteva minute totul a fost gata. Canistrele de motorină au fost umplute cu o dibăcie uimitoare. Însă contrabandiştii nu au timp de discuţii, cererea este mare. Au dispărut imediat. Aveau nevoie de motorină. O săptămână de lucru în Lugansk a golit rezervorul taxiului. Aici, sub conducerea rebelilor, contrabandiştii fac legea. Nu găseşti nimic în nicio benzinărie. Au avut noroc cu şoferul, care, după nenumărate telefoane şi discuţii furioase, a reuşit să se înscrie pe ultimul loc pe lista de clienţi a unei bande locale de contrabandişti.

    “Trebuie să ajungem acolo rapid“, le-a spus şoferul de taxi. Astfel o echipă de jurnalişti ai VICE News, un canal video american de documentare şi reportaje, a ajuns la traficanţii de combustibil. „Nu putem rata ocazia. Va fi secetă în oraş câteva zile“.

    Frigul paralizase oraşul, iar ei goneau pe un imens bulevard înconjurat de clădiri enorme din beton. Apoi maşina a luat-o pe drumuri lăturalnice prin oraşul sovietic de proporţii dezolante – capitala autoproclamatei Republici Populare Lugansk. În cele din urmă a ajuns într-o periferie industrială şi a oprit lângă un depozit.
    Doi oameni purtând salopete pătate de ulei au verificat ca numele şoferului şi descrierea maşinii să corespundă cu descrierea primită la telefon, înainte de a porni o mică pompă pentru a face plinul cu motorină. Au fost puţine cuvinte, însă cel mai tânăr părea mai deschis. Le-a spus de unde provine combustibilul. „Rusia“, a mârâit el, dar fără să ridice privirea. Şoferul le-a înmânat un teanc de bani, o amestecătură de ruble şi hrivne. Acestea din urmă dau dureri de cap în acest loc, în care bancnotele ruseşti au devenit moneda predominantă.

    „Da’ ţie-ţi arde de glume? N-am timp de asta“, spune bătrânul. A găsit repede soluţia. A calculat un curs de schimb mai mare decât cel oficial.
    Preţul combustibilului variază în funcţie de disponibilitate. În ziua anterioară, preţul a fost de 55 de ruble pe litru. Acum, cum oferta este aproape zero, preţul a ajuns la 60 de ruble. O creştere de 10% peste noapte!

    Înainte de a-şi asigura rezervarea pe listă, şoferul de taxi se gândea să o apuce spre sud-est, spre Krasnodon, oraş devenit notoriu pentru activitatea înfloritoare de contrabandă după ce Ucraina şi-a căpătat independenţa, în 1991. Un cunoscut i-a dat însă un pont: camioanele tocmai aduseseră ce a mai rămas, 200 de litri de motorină, la ei în oraş.
    Acum, în sfârşit, rezervorul taxiului era plin, la fel şi canistrele. Taximetristul se putea întoarce la lucru şi la o aparentă normalitate. Nu va mai trebui să aibă de-a face cu astfel de persoane ceva timp, cel puţin până când va rămâne din nou fără motorină.

    Conflictul din estul Ucrainei n-a alterat cu nimic veniturile lumii interlope, a afaceriştilor din subteranele economiei. Ucraina are de mult timp una dintre cele mai mari economii subterane din lume. Înainte de revoluţie, Fondul Monetar Internaţional estima dimensiunile acesteia la 50% din PIB. Acum, în vremuri de război, până şi PIB-ul este greu de estimat. Aproape toate tranzacţiile valutare ale cetăţenilor s-au mutat pe piaţa neagră, iar cele ale companiilor, în paradisurile financiare.

    Contrabandiştii sunt primii care profită de război în condiţiile în care blocada economică impusă teritoriilor separatiste hrăneşte o piaţă neagră a alimentelor, combustibilului şi medicamentelor.
    Mărind birocraţia şi interzicând anumite produse, Kievul face din ce în ce mai dificilă aprovizionarea acestor enclave separatiste. Ţinta acestei strategii punitive este de a limita rutele de aprovizionare pentru comandanţii miliţiilor rebelilor şi de a forţa Rusia să ajute aceste regiuni. În realitate, aceste măsuri nu fac decât să adâncească prăpastia care se cască între vestul proeuropean şi estul separatist prorus. Resursele Rusiei sunt şi ele întinse la limită deoarece ţara este angajată, pe lângă războiul din Ucraina, în cel din Siria şi într-unul economic cu Occidentul. Apoi, are un nou teritoriu de administrat, Crimeea. Iar economia Rusiei se degradează pe zi ce trece.

     

  • Porţelan aniversar

    Arta maestrului bucătar nu se rezumă numai la meniurile servite n restaurante, ci se poate vedea şi ntr-o colecţie de veselă de porţelan, atunci când producători din zone cu tradiţie în domeniu caută să se promoveze.

    Arita Plus, un grup de producători tradiţionali de obiecte de porţelan din localitatea japoneză Arita, a apelat la conaţionalul lor Nobuyuki Matsuhisa, care se numără, alături de Robert De Niro, printre acţionarii lanţului de restaurante Nobu prezent pe cinci continente, cer`ndu-i ajutorul la crearea unei game de vase de porţelan.

    Rodul colaborării lor se numeşte Arita x Nobu, scrie The Telegraph, şi cuprinde farfurii, castronele, boluri pentru ceai, un suport pentru rulourile de sushi şi un set de sake, marc`nd astfel aniversarea a 400 de ani de  tradiţie n domeniul porţelanului din zonă.

  • Record de cheltuieli: Bugetul a cheltuit suplimentar în decembrie 15 miliarde de lei şi a intrat pe deficit

    Bugetul general consolidat a trecut de la un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB) înregistrat în noiembrie 2015 la un deficit de circa 9 – 10 miliarde de lei la finele lui decembrie (1,3 – 1,4% din PIB).

    Guvernul Cioloş a păs­trat tradiţia chel­tu­ie­li­lor sub­stan­ţiale din ul­ti­ma lună a anului şi a îm­pins-o spre noi di­men­­siuni. Potrivit unor surse, nu mai pu­ţin de 14 – 15 mld. lei (2 – 2,1% din PIB) a cheltuit bugetul consolidat peste chel­tu­ielile curente şi astfel a intrat pe deficit.

    Ministerul Finanţelor nu a comen­tat până la închiderea ediţiei infor­ma­ţiile ZF. Execuţia bugetară la de­cem­brie şi pe 2015 urmează să fie pu­blicată de Fi­nan­­ţe du­pă data de 25 ia­nuarie.

    „Într-o mă­su­ră si­tuaţia poate fi ex­pli­cată astfel: chel­tu­ielile se fac în avans, iar decon­tă­rile la final de an. Cei care au contracte cu statul lucrează şi, du­pă aceea, când u sunt bani îi pri­mesc. Se fac plăţi la final de an atât cât bugetul să nu depăşească deficitul stabilit. Restul se amână pentru anul viitor. Simplu şi cinic“, comen­tează economistul Dragoş Cabat.

    Bugetul pe 2015 a fost con­struit pe un deficit de 1,8% din PIB (13 mld. lei), însă, la 11 luni, el se afla pe un ex­cedent de 0,76% din PIB (5,3 mld. lei). Ca să se înca­dre­ze în ţinta de de­fi­cit guvernul a des­chis vis­tieria şi a chel­tuit su­pli­men­tar într-o sin­gură lu­nă 14 – 15 mld. lei (exce­dentul de 5 mld. lei şi 9 – 10 mld. lei care s-au dus în de­ficit), adică cu circa două miliarde de lei peste deficitul prevăzut pe întreg anul 2015 (13 mld. lei).

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a ajuns un singur oraş să exporte 70% din produsele româneşti de software

    Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.

    Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.

    Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“

    Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.

    De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“

  • Un fost corporatist şi un publicitar au creat de la zero propria marcă de bere 100% românească

    Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii româneşti. Un fost angajat de corporaţie şi un publicitar speră să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre giganţii care domină piaţa.

    „Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariţie, atât datorită proximităţii de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât şi printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta şi au ajuns la break-even după un an, ajungând să îşi aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată şi etichetată manual în 120 de spaţii.

    Microberăria aflată la poalele munţilor din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producţie de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piaţa locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstruşnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangenţe cu producţia berii. Laurenţiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 şi, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaţionale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Tuborg.

    Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a profesat niciodată însă în domeniu şi şi-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenţii precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury şi Odyssey. „Cred că a fost o combinaţie de timing foarte bun cu noroc şi perseverenţă“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuţie, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat iniţial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să îşi îndrepte atenţia spre piaţa locală.

    Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce îşi încetase producţia în urma unui faliment, şi aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpaţii Orientali), aproape de staţiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reuşit să depăşească problemele echipamentelor, iar achiziţia şi modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanţare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic şi românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puţin 50 de nume, care mai de care mai neaoşe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producţia în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizaţiei de a vinde berea primite după sezonul de vară, şi au reuşit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producţie. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.

    Conceptul de „microberărie“ abia începe să fie folosit în România, dar este foarte dezvoltat în Statele Unite ale Americii, unde cele peste 3.500 de microberării deţin o cotă de piaţă de circa 22%, potrivit lui Geamănu. Mai aproape, la nivel european, celebrele abaţii belgiene sau berării germane ţin capul de afiş în acest tip de industrie, chiar dacă, la scurt timp după Revoluţie, piaţa avea potenţial şi în România. „Dacă la începutul anilor ’90 în România erau active 125 de fabrici de bere, astăzi mai sunt sub 20. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zeci de ani, fiecare zonă a României avea berea ei şi un motiv de mândrie locală – Tulceana, Parâng, Arădeana, Caraş, Orădeana sau Sarmis. Credem că numele este reprezentativ pentru ceea ce vrem noi să facem: să ajutăm la revitalizarea unei industrii cândva înfloritoare în România – producţia de bere locală, independentă“, spun cei doi. Potrivit lor, existau cam trei astfel de berării în fiecare judeţ, iar oamenii ţineau la un „patriotism local“, de a bea tipul de bere specific zonei în care se aflau.

  • “Jocul fecioresc”, tradiţie din Transilvania, inclus pe lista UNESCO

    Ministrul Culturii a anunţat pe Facebook că România a reuşit să includă încă o tradiţie pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii.

    „România a reuşit aseară, prin Ministerul Culturii, la o renuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania. Îl găsiţi aici, sub numele de: “Lad’s dances in Romania”. Mulţumiri speciale Cătălinei Pîrvu şi lui Dejeu-Petru Zamfir, care ne-au reprezentat la Windhoek, în Namibia, precum şi lui Gabriel Sarafian, care ne-a ajutat, la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO la Paris. Jocul fecioresc devine astfel a cincea prezenţă a României pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii”, a scris Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.

    În Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţiii UNESCO  mai sunt incluse şi: Ritualul Căluşului, Doina, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească.