Oraşul construit este planificat pentru p populaţie de 35.000 de oameni şi va avea un centru de business modern, case în suburbii, şosele, parcuri şi mall-uri şi o biserică. Însă nu va fi locuit de nimeni.
Proiectul se numeşte CITE (Center for Innovation, Testing and Evaluation) şi se doreşte să fie un model al unui oraş american obişnuit. Oraşul va fi o zonă de test pentru noile tehnologii şi inovaţii.
Proiectul în valoare de 1 miliard de doari, finanţat de către Pegasus Global Holdings, va avea o zonă de 24 de km2 pentru experiemente ambiţioase în domenii diverse, precum: construcţii, securitate, comunicare sau transport.
CITE va include zone specializate pentru dezvoltarea unor noi forme de agricultură, energie, şi de tratare a apei. O reţea subterană de colectare a datelor va oferi un feedback detaliat, în timp real.
“Noile servicii şi tehnologii pot fi testate fără a perturba viaţa de zi cu zi”, spune Robert Brumley, director Pegasus Global Holdings.
Astfel într-un oraş fără populaţie se vor putea testa vehiculele autonome monitorizate din aer de către drone. Casele ar putea fi construite în aşa fel încât să reziste catastrofelor naturale, şi echipate cu echipamente robotizate. Se vor putea utiliza surse de energie alternative, cum ar fi toriul, acesta poate fi folosit drept combustibil în multe tipuri de reactoare, precum cel pe bază de fluorid de toriu lichid (dizolvat în sare), prescurtat LFTR (Liquid Fluoride Thorium Reactor).
“Am putea testa anumite lucruri mult mai agresiv, nu vor exista riscuri de pierdere de vieţi omeneşti. Acest loc ar trebui să devină un magnet pentru oamenii cu idei”, a mai spus Brumbley.
Acesta a mai spus despre CITE că ar putea fi un pas intermediar între testarea din laborator şi public.
Pentru prima dată în aproximativ şase ani, o parte din canalele Prinsengracht şi Keizersgracht au îngheţat destul de mult pentru a susţine greutatea a zeci de vizitatori, localnici şi patinatori pe gheaţă.
Imaginile de pe canale arată că oamenii de pe patine se străduiesc să traverseze gheaţa, în timp ce alţii se plimbă de-a lungul canalelor, bucurându-se de noutatea de a merge pe ceea ce în mod normal curge apa.
Cu toate acestea, au existat şi accidente, doi patinatori care s-au dus pe gheaţă joi, când nu era suficient de gros stratul, au căzut în apă. Potrivit presei locale, perechea a căzut prin gheaţă, dar a fost salvată de trecători.
today, for the first time in years, people were ice skating on the amsterdam canals pic.twitter.com/pbUwR7hvBr
În acest moment, spaţiul smartphone-urilor este dominat de două tipuri de sisteme de operare: iOS şi Android. Sistemul de operare al Google, spre deosebire de iOS, este mai flexibil şi interfaţa acestuia poate fi schimbată fie de utilizatori, fie de producătorii smartphone-urilor. De aceea, de multe ori, interfaţa unui Samsung va fi diferită de cea a unui Huawei, de exemplu, deşi ambele telefoane rulează Android. Totuşi, în ultima vreme, tot mai mulţi producători (Nokia, HTC sau Motorola) aleg să lanseze produse cu interfeţe Android nealterate.
În acest sens, Google împreună cu alţi producători au lansat o serie de smartphone-uri Android One, care rulează cea mai nouă versiune de Android (fără alte modificări) şi beneficiază de suport tehnic timp de 2-3 ani de la lansare. Seria a început în 2014 şi era constituită din produse entry level pentru pieţe emergente. La finalul anului trecut s-au lansat două telefoane mid-range (Xiaomi Mi A1 şi HTC U11 Life), iar pe cel produs de HTC l-am testat şi noi.
Primul lucru pe care-l observi la HTC U11 Life este exteriorul care-ţi ia ochii (în cazul nostru, spatele albastru al telefonului). Spre deosebire de HTC U11, spatele U11 Life este îmbrăcat în plastic, iar logo-ul Android One de la bază arată că acest smartphone este primul telefon HTC din această gamă. Spatele reflectă foarte multă lumină şi iese foarte repede în evidenţă, dar este şi predispus să se murdărească imediat de amprente. Designul acesta lucios nu este pe gustul meu, dar sunt sigur că va fi apreciat de alţii. Deoarece telefonul are un înveliş din plastic, nu se ridică la nivelul telefoanelor de top, dar nici nu are un preţ pe măsură.
Spre deosebire de fratele său mai mare, HTC U11, acest model are diagonala mai mică, ajungând la 5,2 inchi, dar are tot un ecran Full HD.
La nivel hardware îl putem considera un smartphone mid-range: Qualcomm Snapdragon 630, un procesor optimizat spre a fi eficient din punctul de vedere al consumului de energie, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. De reţinut, există şi o variantă cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. Nu sunt componente hardware ieşite din comun, dar sunt îndeajuns de puternice pentru a utiliza smartphone-ul fără mari probleme. Faptul că rulează Android nativ îl face să meargă bine şi asta înseamnă că va primi update direct de la Google pentru următoarele versiuni.
Telefonul are senzori de imagine similari, atât în faţă cât şi în spate, o cameră foto de 16 MP cu o deschidere a aperturii de f/2.0. Acesta poate filma până la 2160 p la 30 de cadre pe secundă cu camera principală şi până la 1080 p la 60 de cadre pe secundă cu camera frontală. La fel cum este cazul tuturor telefoanelor mid-range, camera este una decentă, îndeajuns de rapidă pentru a surprinde orice moment în timpul zilei, însă nu are performanţe notabile pe timp de noapte.
Fratele mai mare, HTC U11, a venit cu o funcţie numită Edge Sense, ceea ce le permite utilizatorilor să strângă telefonul în mână pentru a accesa anumite funcţii (de exemplu să deschizi camera foto). În cazul U11 Life, HTC Edge Sense a primit funcţii noi, iar acum printr-o strângere a smartphone-ului la bază poţi să faci fotografii, să accesezi aplicaţia preferată, să deschizi Google Maps sau Google Music etc. Utilă sau nu, folosirea acestei funcţii rămâne la latitudinea utilizatorului. Eu am folosit-o doar pentru a o testa şi de câteva ori din greşeală (am strâns telefonul fără să vreau), dar niciodată pentru că preferam asta. Poate însă ţine de obişnuinţa utilizatorilor HTC să prefere această metodă de acces.
Ca punct negativ, bateria mică a telefonului s-ar putea să îndepărteze potenţialii clienţi. În perioada de testare, în mâinile mele, smartphone-ul nu a rezistat mai mult de o zi; în mod obligatoriu seara trebuia să-l pun la încărcat. Spre comparaţie, alte telefoane din aceeaşi categorie de preţ rezistă ceva mai bine. Totuşi, are sistem de încărcare rapidă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să aştepţi prea mult după el. Tot în tabăra aspectelor negative trebuie adăugată lipsa jackului audio de 3,5 mm pentru căşti. Eu cred că este o alegere ciudată pentru un telefon cu această construcţie, în această categorie de preţ şi cred că utilizatorii ar prefera utilitatea unui jack audio în dauna unei protecţii împotriva apei şi a prafului. De obicei, o astfel de protecţie este păstrată pentru modelele high-end.
HTC U11 Life este un telefon ce se adresează celor care vor o experienţă de Android curată, dar care nu vor să plătească prea mulţi bani pe un smartphone. Un fel de Google Pixel 2, varianta low-cost.
CASETĂ TEHNICĂ
PROCESOR QUALCOMM SNAPDRAGON 630
PROCESOR GRAFIC ADRENO 508
MEMORIE RAM 4 GB
STOCARE INTERNĂ 64 GB, MICROSD PÂNĂ LA 256 GB
CAMERĂ FOTO PRINCIPALĂ 16 MP, F/2.0, 2160 P @ 30 FPS
CAMERĂ FOTO SECUNDARĂ 16 MP, F/2.0, 1080 P
BATERIE 2.600 MAH
GREUTATE 142 G
PREŢ RECOMANDAT ÎN JUR DE 1.600 DE LEI
“Comisia Europeană tratează cu foarte mare seriozitate problema standardelor duble privind calitatea produselor alimentare şi a elaborat un plan de acţiune detaliat”, a declarat vineri Vera Jourova, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.
“Protocolul comun de testare ar trebui să fie gata până în luna aprilie. În luna mai, ar urma să fie lansată o campanie de testare, cu participarea a cel puţin 16 ţări (selectate pe criterii geografice şi de mărime). Testele vor include formarea unui coş comun de produse comercializate în cele mai multe dintre statele membre; vor fi efectuate verificări privind compoziţia chimică şi gustul. Sperăm să prezentăm primele rezultate înainte de sfârşitul anului 2018”, a precizat Vera Jourova.
Ţări central şi est-europene, în principal Slovacia, Cehia şi Ungaria, au denunţat de mult timp faptul că în Europa de Est sunt vândute produse de calitate inferioară – de la alimente la cosmetice – sub aceleaşi branduri şi ambalaje utilizate pe pieţele occidentale. Potrivit propunerilor formulate în 2017, Bruxellesul ar urma să aloce aproximativ un milion de euro pentru a ajuta autorităţile statelor membre să verifice produsele alimentare. În plus, vor fi elaborate planuri de armonizare a metodelor pentru depistarea produselor de calitate inferioară.
Amazon, cel mai mai retailer online din lume, a inaugurat în Seattle, unde se află sediul companiei, un magazin fără casieri, unde clienţii au nevoie doar de un smartphone şi de aplicaţia dedicată Amazon Go pentru a-şi face cumpărăturile, scrie CNET.com.
Mai exact, atunci când intră în magazin, clienţii scanează aplicaţia mobilă Amazon Go la turnicheţi pentru a-şi înregistra prezenţa şi intrarea în magazin. Apoi, orice produs aleg de pe rafturi este urmărit prin camere video şi adăugat în contul Amazon la ieşirea din magazin. Astfel, clienţii nu trebuie să scaneze niciun produs la casă sau să facă vreo plată, potrivit Ziarul Financiar.
Până pe 22 ianuarie, magazinul a fost testat de angajaţii Amazon, iar recent a fost deschis şi pentru publicul larg. Acum Business Insider relatează că sute de oameni aşteaptă de la 7 dimineaţa pentru a intra în magazin.
Primul lucru pe care-l observi la Samsung S8 şi primul lucru menţionat de toată lumea este designul. Pe bună dreptate. Este o operă de artă la acest aspect. Telefonul este îmbrăcat în metal şi sticlă, are colţurile rotunjite, trei butoane pe laterale şi chiar un jack de 3,5 mm pentru căşti. Telefonul este realizat din materiale bune, conferind senzaţia de dispozitiv premium de fiecare dată când este utilizat.
Displayul telefonului este absolut impresionant şi este o plăcere să te uiţi la filme sau să te joci. Ecranul are rezoluţie nativă Quad HD (2.960 x 1.440 pixeli), este luminos (Samsung susţine o luminozitate de 1.000 niţi) şi poate fi folosit cu uşurinţă în orice situaţie, fie la interior, fie direct în razele soarelui, imaginile rămânând clare şi luminoase.
S8 face fotografii foarte bune, oferindu-ne imagini clare, cu culori aprinse, poate puţin cam saturate, iar cele realizate în lumină bună arată foarte bine. Pe timp de noapte, imaginile sunt bune şi au puţin zgomot. Focalizarea este aproape instantă şi de cele mai multe ori corectă, însă fotografiile făcute în grabă pot ieşi mişcate sau neclare, chiar şi în lumină naturală.
Mi-a fost greu să-i găsesc telefonului puncte în minus, singurele inconveniente fiind senzorul de amprentă şi autonomia bateriei, care ar putea fi mai bună.
CANON EOS M5
Un mirrorless ce păstrează designul camerelor retro, este mic, încape confortabil în mână şi nu este atât de uşor pe cât te-ai aştepta. Calitatea materialelor de construcţie, deşi nu cea mai înaltă, este una bună şi aparatul nu se simte ieftin. Pe spatele camerei se află un ecran tactil de 8 cm a cărui rezoluţie este una bună, imaginile arătate sunt clare şi saturate şi mai este şi util, atât în timpul fotografierii, cât şi după.
Fotografiile obţinute au detalii bogate datorită senzorului excelent, imaginile JPG, procesate de software, au culori frumoase, nu prea saturate, iar expunerea automată, de cele mai multe ori, se descurcă bine în a deosebi scenele.
Ceea ce mi-a plăcut la M5 este faptul că poţi trage de focus unde vrei. Poţi schimba focusul de pe faţa unui subiect pe fundal doar trăgând cu degetul pe ecran. Pentru un efect cinematic reuşit trebuie ca tranziţia de la un plan în ceaţă la unul clar să fie deopotrivă rapidă şi lină.
În schimb, Canon EOS M5 dezamăgeşte când vine vorba de autonomia bateriei şi este greu de crezut că te poate ţine o zi întreagă atunci când eşti plecat în vacanţă cu aparatul foto de gât.
Canon EOS M5 este un mirrorless bun pentru pasionaţii de fotografie, însă nu neapărat şi pentru cei interesaţi doar de video; aparatul realizează fotografii foarte bune, dar nu foarte multe, din cauza bateriei ce se consumă la fel de repede ca o bere pe timp de vară.
E-TWOW BOOSTER PLUS
Este o trotinetă electrică realizată de un inginer din Craiova şi reprezintă o alternativă viabilă la transportul în comun. Designul este clasic şi e-twow chiar seamănă cu o trotinetă „cu propulsie manuală“, numai că este rapidă foc şi destul de uşoară.
Booster Plus are o viteză maximă de 30 de kilometri pe oră şi pot să spun clar că este o plăcere absolută să mergi pe Calea Victoriei sau pe bulevardul Kiseleff la asfinţit, cu acceleraţia apăsată la maximum, într-o zi de vară. Viteza este completată de o acceleraţie destul de puternică. De asemenea, cu această trotinetă nu trebuie să-ţi iei avânt înainte pentru a porni motorul, ci este suficient să apeşi pe acceleraţie.
Un drum de 9 kilometri din Bucureşti pe care l-ai parcurge cu maşina în vreo 25 de minute (fără trafic) şi în cam 45 de minute cu transportul în comun l-am parcurs în 40 de minute cu trotineta, consumându-se cam 30% din baterie.
Vorbind de baterie, autonomia trotinetei, potrivit producătorului, este de 30 km. Eu am reuşit să parcurg într-o zi 22 km, potrivit Google Maps. Când ajungi acasă sau la birou, o poţi conecta la orice priză şi se încarcă complet în cam două ore. Totuşi, dacă cumva rămâi fără energie, trotineta poate fi folosită în modul clasic şi se poate plia pentru a putea fi transportată astfel.
SONY XE93
Un televizor premium ce are un procesor foarte puternic, capabil să redea imagini 4K HDR excelente la o diagonală de 138 cm. Vizionarea unui film sau documentar, filmat în 4K, este o experienţă cinematică: imaginile sunt extrem de clare şi detaliate, culorile vii şi vibrante, iar contrastul bogat.
Pentru a putea reda imaginile cu fidelitate, televizorul este dotat cu procesorul 4K HDR X1 Extreme, care oferă o experienţă de vizionare 4K HDR bună datorită a trei noi tehnologii: remasterizare HDR bazată pe obiect, super bit mapping 4K HDR şi procesare dublă de baze de date. De asemenea, TV-ul are încorporată tehnologia X-tended Dynamic Range PRO ce îmbunătăţeşte conţinutul HDR şi non-HDR prin amplificare şi reglarea precisă a nivelurilor de iluminare din spate pentru fiecare zonă a ecranului cu un algoritm special.
Designul este unul slim, iar grosimea ramei este cât două telefoane iPhone puse unul peste celălalt.
Sony X93E este un TV pe care-l recomand tuturor care vor să se bucure de conţinut 4K. Doar să aibă şi loc adecvat ca să-l monteze.
IPHONE X
Apple a venit după mulţi ani cu un nou design pentru telefoanele sale şi astfel compania americană s-a alăturat modei smartphone-urilor cu ecranele întinse până în margini. Noul ecran Retina HD este impresionant, plăcut de privit, culorile sunt redate corect, destul de luminos pentru a putea fi folosit fără probleme în orice situaţie.
Telefonul arată premium, se simte premium, mai puţin ieşirea din relief a camerei de pe spate. Nu este o alegere foarte inspirată, mie unul nu-mi place, şi nici practică, deoarece dacă foloseşti telefonul în timp ce se află pe masă, se va clătina puţin din cauza camerei.
Apple a eliminat butonul de home şi astfel te obligă să înveţi gesturi noi de navigare, însă sunt destul de intuitive şi nu cred că vor da bătăi de cap utilizatorilor.
Telefonul face fotografii bune, iar modul portret realizează imagini foarte bune, fundalul este frumos înceţoşat, iar de cele mai multe ori subiectul este bine delimitat de fundal. Efectele de iluminare din modul portret câteodată aduc îmbunătăţiri semnificative fotografiei, alteori o strică. Depinde mult de lumina în care a fost pozat subiectul şi gustul în materie de imagine al utilizatorului.
De exemplu, eu am găsit că doar modul de „studio light“ este util, cel de „contour light“ mi se pare că doar înnegreşte subiectul, iar acelora de „stage light“ nu le văd rostul. Probabil că Apple va face îmbunătăţiri legate de acest aspect în viitor.
Yusuke Mitsumoto, un antreprenor în vârstă de 36 de ani, a lansat o aplicaţie în iunie 2017 pentru a testa o idee. A funcţionat mai bine decât s-ar fi aşteptat. După 16 ore, s-a văzut nevoit că va trebui să plătească 360 milioane de yeni (3,2 milioane de dolari). Ideea lui era următoarea: cum ar fi dacă aş plăti pe net oamenii care au bunuri vechi, dar care încă sunt bune? Fără nicio verificare şi garanţie că vânzătorul va şi trimite produsul, scrie Bloomberg.
Mai puţin de 1 din 10 vânzători nu şi-a trimis produsul deşi au primit banii de la Mitsumoto. A lansat serviciul numit Cash în luna august ca o metodă de a obţine inventar pentru o piaţă second hand online. Azi, achiziţiile zilnice sunt blocate la 10 milioane de yeni şi sunt limitate la smartphone-uri, genţi de lux, ceasuri, haine şi alte câteva obiecte specifice. Clienţii fac o poză la un produs apoi primesc o ofertă non-negociabilă. Preţurile sunt setate automat în funcţie de produsele asemănătoare care sunt vândute online. Apoi Cash vinde bunurile din nou pentru a face bani.
Vânzările second hand sunt un business foarte important în Japonia, piaţa fiind estimată la 1.6 trilioane de yeni. Yahoo Japan operează cel mai mare site de licitaţii din ţară, iar Mercari Inc. a devenit primul startup, ce oferă o aplicaţie prin care clienţii pot vinde lucruri altora, din Japonia evaluat la peste 1 miliard de dolari.
Japonezul a găsit o nişă care putea fi exploatată: oamenii care nu aveau timp să facă poze, să scrie descrieri şi să negocieze cu alţii.
Serviciul a avut un succes foarte mare şi era inevitabil ca un comptetitor să nu ofere ceva similar. Pe 4 octombrie a primit un mesaj de la Keishi Kameyama, unul dintre cei mai bogaţi japonezi din lume şi fondatorul DMM.com, în care se oferea să cumpere Cash.
Mitsumoto a fost de acord să vândă businessul pentru 7 miliarde de yeni (62 milioane de dolari) şi să rămână la conducere. “Am decis să vând pentru că niciodată nu ştii când un competitor va lansa un business asemănptor”, spune el.
La doar o săptămână după vânzare Mercari a lansat un serviciu identic.
Oraşul construit este planificat pentru p populaţie de 35.000 de oameni şi va avea un centru de business modern, case în suburbii, şosele, parcuri şi mall-uri şi o biserică. Însă nu va fi locuit de nimeni.
Proiectul se numeşte CITE (Center for Innovation, Testing and Evaluation) şi se doreşte să fie un model al unui oraş american obişnuit. Oraşul va fi o zonă de test pentru noile tehnologii şi inovaţii.
Proiectul în valoare de 1 miliard de doari, finanţat de către Pegasus Global Holdings, va avea o zonă de 24 de km2 pentru experiemente ambiţioase în domenii diverse, precum: construcţii, securitate, comunicare sau transport.
CITE va include zone specializate pentru dezvoltarea unor noi forme de agricultură, energie, şi de tratare a apei. O reţea subterană de colectare a datelor va oferi un feedback detaliat, în timp real.
“Noile servicii şi tehnologii pot fi testate fără a perturba viaţa de zi cu zi”, spune Robert Brumley, director Pegasus Global Holdings.
Astfel într-un oraş fără populaţie se vor putea testa vehiculele autonome monitorizate din aer de către drone. Casele ar putea fi construite în aşa fel încât să reziste catastrofelor naturale, şi echipate cu echipamente robotizate. Se vor putea utiliza surse de energie alternative, cum ar fi toriul, acesta poate fi folosit drept combustibil în multe tipuri de reactoare, precum cel pe bază de fluorid de toriu lichid (dizolvat în sare), prescurtat LFTR (Liquid Fluoride Thorium Reactor).
“Am putea testa anumite lucruri mult mai agresiv, nu vor exista riscuri de pierdere de vieţi omeneşti. Acest loc ar trebui să devină un magnet pentru oamenii cu idei”, a mai spus Brumbley.
Acesta a mai spus despre CITE că ar putea fi un pas intermediar între testarea din laborator şi public.
Testul balistic a avut loc miercuri, racheta Iskander fiind lansată din Poligonul Kapustin Iar, situat în regiunea Astrahan, în sud-vestul Rusiei, a anunţat comandantul unităţii militare, Oleg Kislov, citat de site-ul agenţiei Tass. Sistemele Iskander au raze de acţiune de 500 de kilometri.
“Vreau să subliniez că aceste tipuri de rachete nu reprezintă încălcări ale Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), deoarece nu au raze de acţiune mai mari de 500 de kilometri”, a argumentat Viktor Bondarev, membru al Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului Rusiei.
sharetoo se adresează atât companiilor cu nevoi flexibile de mobilitate, cât şi angajaţilor acestora. Flexibilitatea este punctul central al serviciului, întrucât companiile îşi pot configura flota auto în funcţie de propriile nevoi: le stau la dispoziţie toate brandurile auto ale grupului Volkswagen comercializate de Porsche România, pot stabili perioada de utilizare dorită şi beneficiază de o alocare transparentă a costurilor.
„Procesul este foarte simplu: membrii echipei se conectează la o platformă online şi îşi rezervă o maşină, pe care o deschid cu ajutorul telefonului, fără cheie. Am fost încurajaţi de feedback-ul pozitiv din etapa-pilot, în care mai mult de 600 de persoane au avut acces la serviciu”, a declarat Radu Manea, Head of Fleet Management Porsche Finance Group România.
Serviciul a fost testat începând din 2016, sub marca locală RideON. România s-a numărat printre primele pieţe ale grupului care au implementat această soluţie. În etapa-pilot, serviciul a fost utilizat de angajaţii companiilor Porsche în România, precum şi de câţiva clienţi strategici, cu care grupul are în derulare parteneriate pe termen lung. Mai mult, iniţiativa locală a inspirat şi alte pieţe să testeze ideea şi a contribuit la lansarea internaţională a noii directii de business a Grupului Porsche Bank, sub noul brand sharetoo.
„Am pornit proiectul de car sharing, numit iniţial RideON, alături de o echipă dedicată şi motivată de angajaţi ai Porsche Finance Group, alături de care am pus pe picioare un proiect-pilot de succes. Am pornit totul de la zero, de la o idee, în care am crezut cu toţii şi care ne-a motivat să lucrăm susţinut ca echipă, cu pasiune şi încredere. Iată că eforturile noastre sunt recunoscute astăzi, când mă bucur să pot spune că proiectul-pilot început în România este parte fundamentală a noii direcţii strategice de business a grupului: sharetoo – Mobility by Porsche Bank”, a adăugat Andrei Constantinescu, CFO Porsche Finance Group România.
Noul serviciu este disponibil din 10 octombrie 2017 şi propune, în primă fază, două tipuri de produse de corporate car sharing. Primul se adresează companiilor cu nevoi sporite de mobilitate, care doresc să utilizeze o flotă adaptată nevoilor lor individuale şi să ofere, totodată, un beneficiu suplimentar angajaţilor. Cel de-al doilea este adresat reţelei naţionale de distribuitori autorizaţi ai mărcilor comercializate de Porsche România, alături de care Porsche Finance Group doreşte să obţină acoperire naţională pentru sharetoo. Flota sharetoo este integral configurabilă pe nevoile individuale ale fiecărui client şi se bazează pe mărcile Volkswagen Group.
Porsche Finance Group este filiala locală a Porsche Bank A.G. În calitate de subsidiară a Porsche Holding, cu sediul la Salzburg, Porsche Bank A.G. este o companie internaţională specializată în servicii de finanţare şi asigurare auto. Porsche Holding are peste 50 de ani de experienţă în finanţarea şi asigurarea auto şi este parte a Volkswagen Group.