BusinessMagazin

Tag: talent

  • Strategie de unicorn

    În 2015, Business Magazin descria Vector Watch, ceasul inteligent gândit în România, drept „pariul tehnologic al anului”. Şi anul acesta este un pariu – de data aceasta al americanilor de la Fitbit pe talentul românilor care au lansat acest produs. Pesimiştii ar putea descrie mişcarea drept „dizolvarea competiţiei” de o companie globală; optimiştii ar pune accentul pe faptul că o echipă de români va participa la strategia unui unicorn de a lansa un produs revoluţionar pentru revigorarea unei pieţe în cădere liberă.

    „Următoarea etapă importantă sunt wearables, dispozitivele de purtat, şi vom dezvolta ceva important în acest sens,” dezvăluia vag Andrei Pitiş planurile sale pe termen lung în februarie 2014, în cadrul unei discuţii ce a urmat după o sesiune a programului de preaccelerare pentru tineri Innovation Lab. Singurii competitori pe acest segment la vremea când îi venise ideea erau producătorul de ceasuri inteligente Pebble (care între timp a dat faliment, iar tehnologia şi oamenii au fost integrate în Fitbit) şi Samsung, care îşi lansase primul smartwatch; despre Apple Watch nici nu se discuta încă. „Voiam un ceas inteligent care făcea ce face şi Fitbit. Pebble avea unele notificări şi aplicaţii; eu voiam ceva care să facă ambele lucruri, dar să fie într-o carcasă din oţel şi să arate mai bine decât Pebble“, îşi descria Pitiş ulterior reperele de inspiraţie în construirea ceasului inteligent Vector Watch, cu o autonomie de 30 de zile. Trei ani mai târziu, şi la doar un an de la lansarea pe piaţă, Fitbit s-a transformat, dintr-un reper în dezvoltarea produsului Vector Watch, în integratorul care ar putea să construiască „cel mai inteligent” ceas inteligent din lume, iar echipa de români va avea un cuvânt greu de spus în acest proiect.

    Presa a vuit în timpul săptămânii trecute pe marginea anunţului conform căruia Vector Watch a fost integrat de cel mai mare producător global de dispozitive purtabile. Anunţul a fost făcut discret, pe site‑ul start-up-ului românesc: „Suntem fericiţi să anunţăm că echipa Vector Watch şi platforma software se alătură Fitbit. Credem că este un punct important în istoria noastră şi aşteptăm să începem să lucrăm la noi produse, încorporând tehnologia şi cunoştiinţele Fitbit în domeniu”, se arăta pe site. În răspunsurile oferite ulterior, Andrei Pitiş dezvăluia detaliile acestei integrări: „Tehnologia dezvoltată de Vector Watch pentru dispozitivele purtabile, cât şi echipa Vector Watch vor fi integrate în familia Fitbit. Alte dispozitive hardware sub brandul Vector Watch nu vor mai fi produse”. Astfel, deşi noi modele de Vector Watch nu vor mai fi produse, start-up-ul de la Bucureşti devine baza unui centru de dezvoltare al companiei americane. „Viziunea este de a construi un centru de dezvoltare de top al Fitbit la Bucureşti ce va include atât echipe de product management, cât şi de design, dezvoltare software şi cercetare.” Echipa Vector Watch va fi astfel integrată în gigantul american, iar fondatorul Vector va deveni VP engineering al Fitbit şi va conduce echipa de la Bucureşti. „Nu discutăm despre un număr specific de angajaţi, majoritatea echipei Vector Watch fiind aşteptată să se alăture Fitbit”, explică Pitiş. El nu a oferit detalii suplimentare referitoare la etapele integrării tehnologiei şi echipei Vector Watch în cadrul Fitbit. În 2015 însă, aceasta număra 35 de oameni în departamentele de dezvoltare, design şi vânzări şi am putea să ne gândim la pionii principali din cadrul acesteia: designerul Irina Alexandru (cofondator şi hardware manager), profesorul specialist în hardware Dan Tudose (cofondator şi hardware engineer), împreună cu care Andrei Pitiş a lucrat încă de la construirea prototipului; Joe Santana, fostul CEO al Timex şi CEO-ul Vector Watch; Steve Jarvis, fost design director pentru Timex şi Nike FuelBand, şi Ron Spencer, fost COO al Bulova Watches.

    Echipa Vector i-a atras şi pe români cu o puternică experienţă în IT precum Bogdan Rîpă, unul dintre fondatorii Interakt Online – compania achiziţionată în 2006 de gigantul american Adobe, Bogdan Dumitru, care a lucrat anterior pentru Huawei, Capgemini şi IBM, pe Bogdan Preduşcă, unul dintre românii care au lansat pe piaţa din SUA getFitter, o platformă online care le oferă angajaţilor din companii acces la programe personalizate de fitness şi nutriţie, şi pe Rareş Florea, recrutat de la procesatorul de plăţi online PayU.

    Fondatorul Vector Watch nu a negat nici că ar fi primit şi alte oferte de achiziţie din partea altor companii, însă nu a oferit comentarii în acest sens. Valoarea tranzacţiei nu a fost divulgată de reprezentanţii companiilor, însă în cadrul celei mai recente runde de finanţare anunţate de Vector Watch primiseră 5 milioane de euro – principalul investitor este Gecad Venture, fondul de investiţii creat de Radu Georgescu. Radu Georgescu, partener fondator al grupului, declara într-un interviu acordat ZF că start-up-ul Vector Watch va fi prima sa investiţie care va ajunge un „unicorn“ – adică va obţine o evaluare de un miliard de dolari – şi că infuzia recentă de capital va susţine dezvoltarea produsului şi extinderea biroului companiei din zona Bay Area, Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, Fitbit a oferit anul trecut aproximativ 40 de milioane de dolari pentru achiziţia Pebble.

  • Carţile favorite ale lui Bill Gates din acest an

    Miliardarul are un obicei de a vorbi despre cărţile pe care le citeşte şi an de an realizează o listă cu cărţi care i-au plăcut şi pe care le recomandă. Anul acesta Bill Gates a spus despre cărţile selectate că “toate sunt foarte bine scrise şi toate m-au atras în lumea lor unde am descoperit plăceri nebănuite”.

    1. String Theory de David Foster Wallace
    O colecţie de cinci eseuri despre tenis ale scriitorului american. “Nu trebuie să joci sau să urmăreşti tenis pentru a te putea bucura de cartea asta. Scriitorul dovedeşte un talent la scris la fel de mare ca şi talentul lui Federer dovedit pe teren”

    2. Shoe Dog de Phil Knight
    Această carte scrisă de cofondatorul Nike ilustrează cum arată drumul spre succes – dezordonat, precar şi plin de greşeli.

    3. The Gene de Siddhartha Mukherjee
    În această carte autorul ne ghidează prin trecutul, prezentul şi viitorul ştiinţei care stă în spatele descifrării genomului uman.

    4. The Myth of the Strong Leader de Archie Brown
    Brown arată că liderii care au o contribuţie mare asupra umanităţii şi istoriei nu sunt aceia care sunt văzuţi ca fiind “lideri puternici”, ci cei care colaborează, deleagă şi negociază.

    Menţiuni – The Grid de Gretchen Bakke . Această carte te va convinge că reţeaua electrică este una dintre cele mai mari minuni inginereşti ale lumii moderne.

  • Cronică de film: Florence Foster Jenkins

    Muzica, dragostea şi banii (ştiu, sună ca titlul unei melodii nu prea reuşite) sunt cele trei ingrediente ale acestei poveşti semnate de Stephen Frears. Bazat pe o poveste adevărată, filmul urmăreşte o femeie bogată care încearcă, în mod obsesiv, să ajungă cântăreaţă de operă. Convinsă că vocea din capul ei sună ”angelic“, Florence Foster Jenkins se îmbarcă într-o călătorie care o va aduce în cele din urmă în atenţia publicului – doar că nu în felul în care îşi imagina.

    Chiar dacă Meryl Streep iese ca de obicei în evidenţă, actorul pe care ar trebui să vă concentraţi atenţia e Simon Helberg; reacţiile personajului său sunt cele care aduc culoare filmului.

    Meryl Streep (de trei ori câştigătoare a premiului Oscar) interpretează personajul principal, o femeie care a condus industria artistică din New York în prima jumătate a secolului XX, având şi impresia că este o cântăreaţă foarte talentată. Era doar o impresie, pentru că realitatea era cu totul alta. Dar banii pot face minuni, aşa că în 1944 ea şi-a cumpărat practic un concert pe scena de la Carnegie Hall; interpretarea sa a fost atât de proastă încât a devenit legendară. Streep este extrem de amuzantă, mai ales atunci când încearcă să interpreteze; ea redă un personaj care se agaţă de realitate, dar o părăseşte atunci când are o părere ireală despre abilităţile sale.

    Hugh Grant îl interpretează pe partenerul său, Bayfield, care plăteşte criticii şi se asigură că spectacolele sale au o audienţă semnificativă. El este extrem de grijuliu, stând lângă Florence în fiecare seară până ce ea adoarme. Asta înainte de a fugi la amanta lui, bineînţeles.

    Dar povestea nu ar fi atât de captivantă, după cum scriam mai sus, fără interpretarea lui Simon Helberg (îl cunoaşteţi, probabil, din serialul Big Bang Theory). El îl interpretează pe pianistul lui Florence, Cosme McMoon, care e interesat mai mult de bani decât de spectacolele efective. Reacţia lui atunci când o întâlneşte pe Florence Foster Jenkins este de nepreţuit; el îşi dă seama imediat că nu există remediu pentru lipsa de talent a femeii, dar preferă să îşi vadă de treabă.
    Am putea găsi un corespondent al poveştii în zilele noastre: gândiţi‑vă, spre exemplu, la cineva care încarcă un videoclip pe YouTube fiind convins de talentul său. Şi chiar lipsa desăvârşită a acelui talent este cea care transformă clipul într-unul viral. Cam despre asta e vorba şi în Florence Foster Jenkins.

    Trebuie însă precizat încă un lucru, chiar dacă nu are neapărat legătură cu filmul: Florence Foster Jenkins, în ciuda lipsei de talent, a devenit extrem de apreciată de-a lungul timpului. Ea a iubit muzica, şi-a urmărit visul şi nu a renunţat niciodată. Ea nu s-a ascuns niciodată – iar filmul surprinde perfect acest lucru.

    Regizorul Stephen Frears nu încearcă să dezvolte prea mult latura emoţională a poveştii, preferând să dea o notă generală de umor; alături de Danny Cohen, cel care semnează producţia, Frears reuşeşte să producă un film care aduce zâmbetul pe buze.

    NOTA: 8/10
     

  • Cum să-ţi selectezi cei mai buni oameni şi ce să faci cu angajaţii actuali pentru a deveni mai performanţi

    Există o personalitate dezirabilă sau indezirabilă pentru un post? Cum poţi prezice performanţa unei persoane într-o organizaţie nouă? Cât de mari sunt pierderile în cazul unei recrutări greşite? Cât de profitabil este, în schimb, un angajat care se potriveşte perfect cu poziţia pe care o ocupă, nu numai din perspectiva experienţei şi a abilităţilor, ci şi a inteligenţei? Ce rol joacă personalitatea angajaţilor în ecuaţia care are drept rezultat profitul firmei? Iată doar câteva dintre întrebările la care răspunde Andrei Ion, directorul companiei de talent management care reprezintă în România organizaţia internaţională CEB/SHL Talent Measurement.

    De mic prefer jocurile RPG (Role – Playing – Games) nu doar pentru că mă pot vedea transformat într-un erou care se luptă cu dragoni, ci pentru că în aceste jocuri atât personajul principal cât şi companionii lui sunt transparenţi, cu punctele forte şi cele slabe la vedere. Vezi imediat, prin intermediul unor atribute (de pildă putere, inteligenţă, agilitate) ce poate şi ce nu poate să facă un anumit personaj. Astfel, strategia de luptă este crucială şi face diferenţa dintre victorie şi înfrângere. În lumea reală însă, oamenii nu cară după ei o foaie cu atribute şi sunt mai greu de citit şi de coordonat. Folositoare se dovedeşte, pe piaţa muncii, evaluarea psihologică a oamenilor, prin instrumente de măsurare psihologică, susţine Andrei Ion, managing director al filialei române care reprezintă liderul mondial în servicii de evaluare.

    La cei 32 de ani ai săi, Andrei Ion este un tip jovial care nu pare să-şi fi pierdut entuziasmul pe care l-a arătat în 2011, când a convins SHL să aleagă o mică firmă locală (42 Organizational Assessment) ca partener oficial pe plan local; recent, activitatea lor s-a extins şi în Serbia şi în Bulgaria. Tânărul este lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti şi membru al mai multor organizaţii de profil, ca European Association of Psychological Assessment, International Test Commission şi Association of Industrial and Organizaţional Psychology. Povesteşte acum că tatăl său l-ar fi văzut în rândurile Poliţiei Române, însă el a fost atras mai degrabă de misterul minţii umane decât de legile create de om. „Unul dintre misterele mari mi s-a părut comportamentul uman şi creierul uman, ce îi determină pe oameni să acţioneze, să facă lucrurile diferit unul faţă de celălalt. Sunt importante diferenţele dintre personalităţi, dintre culturi diferite, iar structura de personalitate contribuie la performanţă în funcţie de contextul de muncă.”

    Povestea începe în urmă cu mai bine de 15 ani, atunci când echipa de sociologi şi psihologi formată din Dan Petre, Dragoş Iliescu, Vlad Tureanu şi Cosmin Peleaşa au format D&D Research, o companie de cercetare de marketing care viza şi psihologia clientului, nu doar preferinţele consumatorului şi atitudinea acestuia faţă de un produs. Ei au dezvoltat ulterior Test Central, în sfera testelor psihologice, iar în 2011 li s-a alăturat Andrei Ion, care activase în consultanţă pe resurse umane ca freelancer.

    La finalul lui 2011, SHL căuta să intre pe piaţă din România, iar alături de recomandarea lui Dave Bartram, directorul de cercetare al SHL Group, directorii regionali ai grupului au fost convinşi de echipa 42 Organizational Assessment că sunt alegerea potrivită. În martie 2012 a avut loc intrarea oficială a SHL în România, la conducere fiind numit Andrei Ion; cifra de afaceri a companiei a crescut de mai bine de patru ori de-atunci, de la 160.000 de euro în 2012 la 750.000 de euro pentru 2016, conform peviziunilor. „La început, eram trei oameni, fiecare cu atribuţii şi în alte părţi. Eu predam la facultate, eram blocat şi cu doctoratul trei zile din săptămână – de obicei vineri, sâmbătă şi duminică”, explică Andrei Ion. Tot el adaugă că adesea s-a întâmplat să aibă un ritm extrem de alert, cu nopţi în care nu dormea mai mult de două ore. Dar aşa au reuşit să obţină şi rezultate: „Aşa am reuşit să avem cea mai mare creştere anuală din grup. Totuşi nu ne-am atins potenţialul maxim”, spune cu entuziasm tânărul.

    ACHIZIŢIA ŞI MOBILITATEA TALENTELOR

    SHL oferă servicii de evaluare a resursei umane în sfera de business pentru achiziţia şi mobilitatea talentelor. Prima componentă se referă la recrutare, compania angajându-se să-şi ajute clienţii să recruteze mai rapid şi mai eficient, iar ramura a doua se referă la indentificarea şi dezvoltarea angajaţilor aflaţi deja în organizaţie; Andrei Ion rezumă activitatea astfel: „te ajutăm să-ţi alegi cei mai buni oameni înainte să intre în organizaţie şi ce să faci cu ei odată intraţi în companie”.
    Pentru multe firme din România, procesul de recrutare arată astfel: sunt adunate CV-uri, urmează o selecţie a candidaţilor în funcţie de experienţă şi aptitudini, apoi un interviu şi, uneori, un test tehnic pentru a dovedi cunoştiinţele necesare; apoi se face alegerea. 

    Chiar şi aşa, sunt cazuri în care persoana selectată fie nu este potrivită pentru acel job, fie nu deţine abilităţile trecute în CV; sau se întâmplă ca persoana respectivă să plece după şase luni. În opinia lui Andrei Ion, acest lucru este cauzat cel mai adesea de faptul că persoana recrutată nu se potriveşte cu acel post, în compania respectivă. „Intrumentele noastre sunt utilizate pentru a prezice cât mai corect modul în care un candidat sau angajat va performa într-un anumit rol. Testele se bazează pe preferinţele de personalitate, preferinţe comportamentele relevante şi elementele care îl motivează,” spune reprezentantul filialei locale a SHL.

    Chiar şi aşa, sunt cazuri în care persoana selectată fie nu este potrivită pentru acel job, fie nu deţine abilităţile trecute în CV; sau se întâmplă ca persoana respectivă să plece după şase luni. În opinia lui Andrei Ion, acest lucru este cauzat cel mai adesea de faptul că persoana recrutată nu se potriveşte cu acel post, în compania respectivă. „Intrumentele noastre sunt utilizate pentru a prezice cât mai corect modul în care un candidat sau angajat va performa într-un anumit rol. Testele se bazează pe preferinţele de personalitate, preferinţe comportamentele relevante şi elementele care îl motivează,” spune reprezentantul filialei locale a SHL.

  • Scene şocante la o emisiune TV. Ce a păţit frumoasa prezentatoare

    Prezentatoarea unui show de la o televiziune din Polonia a ajuns la spital în urma unui joc de ruletă rusească care a decurs foarte prost.

    Prezentatoarea show-ului matinal “Question for Breakfast”, Marzena Rogalska, a avut invitat săptămâna trecută într-o emisiune un magician, semifinalist al show-ului “Poland’s Got Talent”.

    Acesta a convins-o să îi fie asistentă pentru un truc de magie care îi reuşise la repetiţii.

    Vezi aici scenele şocante de la emisiunea TV. Ce a păţit frumoasa prezentatoare – VIDEO

  • Cu un show inteligent şi diferit, un român i-a uimit pe britanici. ”Un pământean nu ar fi capabil să facă aşa ceva” – VIDEO

    Românul Flavian Glonţ a impresionat juriul şi publicul la Britain’s Got Talent, rezolvând trei cuburi Rubik legat la ochi.

    Imediat după ce a intrat pe scenă tânărul Flavian Glonţ, originar din Câmpulung, o parte din public a început să râdă când a auzit că este din România.

    Întrebat de unul dintre juraţi în ce va consta spectacolul lui, Flavian a spus că va fi ”un show inteligent, ceva diferit”. Juraţii au glumit pe seama acestei afirmaţii.

    Vezi aici cum i-a uimit românul pe britanici. ”Un pământean nu ar fi capabil să facă aşa ceva” – VIDEO

  • Povestea ardelencei Andrada-Paula Vecleniţ, antrenorul de fitness care în timpul liber pictează tablouri incredibile

    Cu siguranţă aţi mai auzit de cântăreţi care şi-au descoperit vocea mai târziu, despre persoane care au dat neaşteptat peste arta culinară, sau chiar despre fotbalişti care s-au făcut remarcaţi abia după ani de zile de exerciţiu pe teren. Însă despre pictori care să-şi afle talentul din pură întâmplare, fără studii specifice, mai rar ne e dat să auzim. Poate vă întrebaţi cum este posibil ca o persoană fără studii într-un anumit domeniu, să stăpânească la „degetul mic” tehnici pe care doar un profesionist le poate dobândi. Ei bine, Andrada-Paula Vecleniţ este exemplul viu că „se poate”.

    Tânăra originară din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, impresionează la cei 26 de ani ai săi cu tabourile pe care le realizează cu o pasiune desăvârşită, cu un talent incredibil.

    Dacă în 2009 Andrada-Paula, studentă pe atunci la Drept la Cluj-Napoca încerca să profite de frumuseţea ei naturală ca să îţi îndeplinească visele, încercând în paralel o carieră de modelling, iată că aproape şase ani mai târziu visele ei au luat o cu totul altă traiectorie. Acum, la fel de frumoasă, este antrenor de fitness la Cluj-Napoca, dar pe deasupra este artist. Tablourile sale sunt fascinante, o spun toţi cei care le văd, dar mai ales cei cărora le dăruieşte.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Nişte alegeri triste, care se pot înveseli

    15 miliarde de euro, mai mult de un miliard de euro pentru fiecare lună a anului, bani din care să tot plăteşti; pe de altă parte mă gândesc că nici dacă ar rămâne cu toţii în administraţie, grupul interesant (eufemism, da?) de care vorbeam mai sus şi care îşi are, sunt convins, corespondenţi în mai toate localităţile din ţară nu ar mai putea schimba mersul lucrurilor în bine.

    Spun asta pentru că un mic sondaj pe care l-au făcut colegii mei arată că 44% dintre oameni, un procent destul de important, spun că localitatea lor s-a schimbat în bine, iar 47% cred că lucrurile se vor schimba în mai bine şi după alegerile locale. Mă gândesc că dincolo de figurile aparte ce caută să iasă în faţă, urcă şi un val de schimbare, menit să primenească kakistocraţia.

    Un sociolog pe nume Diego Gambetta a scris o carte numită Codes of the Underworld: How Criminals Communicate, în care analizează multele faţete ale fenomenului mafiot şi ajunge la o concluzie interesantă, o confirmare pentru mine: este vorba de incompetenţa criminalilor, de faptul că mafioţii nu se pricep la nimic, în afara faptului că inspiră şi guvernează prin teamă. Mai mult, aşa cum unele specii de animale comunică prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafioţii comunică prin incompetenţa lor. Incompetenţă care inspiră încredere: „iată-mă, sunt bătut în cap, deci nu o să fac nimic pentru a-mi depăşi poziţia, o să fac orice şi o să îmi plătesc datoriile la timp“, iar grupul îl adoptă şi îl apără pentru aceste aşa-zise calităţi.

    Gambetta a descoperit aceeaşi schemă în sistemul academic italian, unde ierarhiile şi promovările se fac printr-un sistem asemănător. Şi, fireşte, cei mai puternici din sistem sunt cei mai puţin înzestraţi intelectual.  „O kakistocraţie academică, adică guvernarea celui mai prost“, spune Gambetta.

    Lumea ar trebui convinsă să înceapă, sau poate o fi început deja, să ignore politicul şi puterea aparentă pe care o are. Suntem tentaţi să credităm politicul ca fiind mult mai influent în afaceri decât este în realitate; la fel de adevărat este că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar, eliminând bombardamentul media, perspectiva se poate schimba radical, în bine.

    România nu trebuie condusă asemenea unei companii. Asta o spun analiştii care vor să pară originali, că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă şi de profit. Statul trebuie să folosească aşa ceva, dar nu trebuie să fetişizeze astfel de principii. Un stat trebuie să dovedească empatie şi să lucreze cu noţiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educaţie, egalitatea de şanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetăţenii şi să se comporte asemenea unui administrator şi nu ca un stăpân. Trebuie să fie risipitor, dar trebuie să aibă o viziune pe termen foarte lung şi să accepte minusuri astăzi pentru a obţine plusuri peste ani.

    Putem fi tentaţi să confundăm apariţiile televizate sau comunicatele de presă pline de clişee şi emfază cu comunicarea efectivă, tot aşa cum putem crede că dacă ne adunăm periodic într-o sală şi vorbim unii cu alţii, ţinând ceea ce se cheamă şedinţe, asta înseamnă colaborare. Atâta vreme cât companiile sau statul se vor învârti în jurul unui lider autocrat – şi în general în România acesta este modelul, totul pe un fond agresiv şi gratuit-competitiv – iar entităţile nu vor învăţa să colaboreze şi să comunice, să caute idei care să se completeze şi să se împerecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar în niciun caz nu va fi favorabil. Concluzia firească este că un lider luminat şi o democraţie reală trebuie să încerce să amestece, în proporţii corecte şi bine determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile şi empatia.

    Dincolo de cele 61.462.942.941 de lei, aceasta poate fi miza unor alegeri triste, care se pot înveseli.

    O compoziţie veselă de Kandinsky.

  • Românul s-a născut poet?

    “Nu cred ca talentul este un dar al popoarelor, ci un dar individual care, fireste, se dezvolta sau nu in cadrul unei tari sau comunitati. Nu cred ca romanii sunt mai talentati sau mai putin talentati decat ungurii, polonezii, rusii, bulgarii sau francezii. Sau, altfel spus, da, romanii sunt talentati. Ca si nemtii, francezii, americanii, rusii, bulgarii sau francezii”, crede Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii, institutie care se ocupa cu popularizarea si cu traducerile scriitorilor romani in strainatate. Acestea nu sunt atat de multe: 200 de carti au fost traduse de la infiintarea Centrului, insa urmeaza sa apara colectii de autori romani in Spania si Germania incepand cu 2011. Tendinta de recunoastere a scriitorilor romani este in crestere, apreciaza unanim scriitorii si criticii intervievati de BUSINESS Magazin, si asta din mai multe motive.

    Pro şi contra

    Unul ar fi primul Premiu Nobel pentru Literatura castigat de un scriitor roman în 2009, de Herta Müller. Un alt motiv ar fi ca romanii, ca natie de poeti, au poate o mai mare sansa acum, cand “limbajul vesticilor s-a rigidizat foarte mult, iar usurinta in exprimare a romanilor ne face mai lirici decat alte popoare”, dupa cum spune un poet roman. Pana la urma, cu greu se pot gasi instrumente de masurare a talentului unui popor, iar premiul Nobel poate fi sau nu un criteriu, dupa cum spune criticul literar Alex Goldis: “Nu stiu daca Nobelul e o garantie absoluta a valorii, de vreme ce criteriile social-politice le oculteaza adesea pe cele valorice. Pana la urma, Proust, Joyce, Kafka, V. Woolf, L-F. Cèline, Musil, Borges sau Cortázar nu au luat premiul Nobel”.

    “Nu, nu cred ca romanii sunt mai talentati, dar cred ca sunt la fel de talentati ca alte popoare care si-au creat o literatura scrisa destul de tarziu si care au avut nevoie de aparitia unui mare poet pentru a-si fixa limba literara”, crede Matei Visniec, unul dintre cei mai importanti dramaturgi contemporani. Visniec este stabilit in Franta si scrie in special in limba franceza, facand parte dintr-o elita a scriitorilor romani care traiesc si creeaza in afara tarii, de cele mai multe ori in alta limba decat romana. Din cauza faptului ca Romania “nu are o infrastructura care scoate elitele in evidenta si nu le permite sa intre intr-un circuit in care sa fie valorizate de public”, sociologul Alfred Bulai considera ca romanii nu prea exista in cultura universala. Tocmai de aceea cei mai cunoscuti si cei mai tradusi romani in strainatate sunt asa-zisii “scriitori exportati”. Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani in strainatate, despre care se spune ca va fi propus si pentru premiul Nobel, este Norman Manea. Scriitorul, care traieste in SUA din 1986, este reprezentat de una din cele mai puternice agentii literare din lume, Wylie, si scrie inca in limba romana.

    Vorba ca “romanul s-a nascut poet” ii apartine lui Vasile Alecsandri si marcheaza, neoficial, aparitia unor generatii de scriitori care au construit literatura romaneasca. Generalizarile sunt insa periculoase, dupa cum spune Horia Garbea, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, filiala a Uniunii Scriitorilor, iar Catrinel Plesu considera ca zicala s-a fixat atat de bine in mentalul colectiv din cauza altor “calitati” ale romanilor: “Poate ca din fudulie sau, mai curand, din auto-ironie, ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”.

    Un alt scriitor roman, Alex Serbanescu, considera ca romanii au cateva dintre componentele talentului: dorinta de a comunica, imaginatie, nevoia de a sarbatori-consacra ceea ce li se intampla. Horia Garbea surprinde asadar ca “romanii sunt poate mai inclinati sa scrie ca amatori, asa cum italienii sa cante ca amatori. Dar profesionistii se aleg, dupa ce au talent, in masura in care au cultura, tenacitate, inteligenta”. 

  • Şapte mituri despre români şi România

    Avem momente de glorie cand vine vorba de afaceri, dar sunt conjuncturale si doar putine se transforma in businessuri de anvergura. Sunt franturi despre cum se descriu romanii, mai in gluma, mai in serios, iar BUSINESS Magazin si-a propus sa dezbata 7 mituri despre romani si Romania, despre defectele, dar mai ales despre calitatile care ne definesc.

    “Ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”, s-au nascut aceste mituri despre Romania, considera Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii.

    Catrinel Plesu pleaca in aceste aprecieri de la sintagma “romanul s-a nascut poet”, ca fiind printre cel mai des folosite mituri dintre cele pe care BUSINESS Magazin si-a propus sa le dezbata. Pana la urma, nu e nimic rau in a fi poet si chiar n-ar fi nimic rau in a fi granarul Europei. Problema apare atunci cand vorba in cauza isi pierde esenta si devine un fel de proverb, o vorba de duh spusa ca sa umple o conversatie sau ca sa scuze o greseala.

    Asadar, ne reprezinta, ne onoreaza sau ne acuza faptul ca romanii se considera frumosi, inteligenti, ospitalieri? Sunt in Romania cele mai frumoase femei din lume si cei mai buni croitori si ingineri software? Pana la urma, fiecare popor are parerile lui, mai mult sau mai putin magulitoare, la adresa cetatenilor sai.

    Fiecare natie considera ca are cele mai frumoase femei si fiecare popor vorbeste despre placerea de a primi oaspeti. In valoare absoluta, cele mai multe dintre aceste ziceri despre Romania sunt adevarate – romanii sunt placuti la infatisare, scriu poezie, omenesc oaspetii si asa mai departe, dar totul e in regula atat timp cat nu ne comparam cu altii, dupa cum spune Paul Marasoiu, unul dintre analistii intervievati pentru acest articol: “De ce credem ca am fi noi mai ospitalieri decat japonezii, croatii, marocanii sau eschimosii?

    Fiecare dintre noi, ca indivizi sau ca natiune, avem propria proiectie a imaginii despre noi insine. Important este ca aceeasi perceptie sa o aiba si cei din exterior, esential este ca evaluarea acestora sa fie similara celei la care noi ne raportam mental. In general noi, ca romani, avem tendinta de a ne asuma merite care nu ne apartin in mod direct si ne vedem mai frumosi, mai isteti nativ, mai inzestrati de mama natura, dar niciodata mai punctuali, mai seriosi, mai constiinciosi”.

    Odata iesiti “in lume”, calitatile pe care si le atribuie romanii devin in mare parte cu adevarat mituri. Adica, asa cum spune DEX-ul, “povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala”.