Tag: tablouri

  • Record pe piaţa de artă: tabloul “Meule” de Claude Monet a fost vândut pentru 81,4 milioane de dolari

    “Meule”, un tablou al lui Claude Monet, din seria căpiţelor, a fost vândut la o licitaţie din New York, miercuri seară, pentru suma de 81,4 milioane de dolari, un record pentru maestrul impresionist, potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii Christie’s, informează france24.com.

    Recordul anterior pentru Monet fusese atins în iunie 2008. La acea dată “Bassin aux nympheas” (Nuferi), fusese vândut pentru suma de 80,4 milioane de dolari la o licitaţie din Londra.

    Preţul final, care include taxele şi comisionul de licitaţie, a fost mult peste preţul estimat iniţial de Christie’s, de 45 de milioane de dolari.

    Licitaţia a durat aproape 15 minute, un timp neobişnuit de lung pentru o vânzare de acest tip.

    O femeie a stat timp îndelungat în camera de licitaţii până a făcut oferta de 53 de milioane de dolari, lăsându-le apoi cale liberă cumpărătorilor prin telefon.

    Tabloul care reprezintă un stog de fân conic, în amurg, face parte dintr-o serie de căpiţe pictate de Monet de-a lungul iernii din 1890-1891, în casa sa din Giverny, Normandia.

    Este una dintre operele rare ale lui Monet care s-a aflat într-o colecţie privată, au declarat reprezentanţii Christie’s.

    Seria “Căpiţelor” cuprinde în total 25 de tablouri.

    Celelalte picturi ale lui Monet se află la Musee d’Orsay din Paris, Metropolitan Museum of Art din New York, sau la Art Institute din Chicago. Acest tablou a fost achiziţionat în septembrie 1891 de către galeria de artă Knoedler & Co., care l-a adus în SUA.

    În ultimii ani, preţurile pentru operele lui Monet sau ale altor impresionişti celebri au înregistrat creşteri spectaculoase.

  • “Micuţa Picaso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • Un român transformă paiele de orez în opere de artă – FOTO

    Răbdare, talent şi multă pasiune, iată ingredientele necesare pentru crearea unor tablouri inedite, din… paie de orez.

    Petru Ciuciulete, din oraşul Jimbolia, a început să creeze primele lucrări în urmă cu 42 de ani:

    „Era în perioada în care m-am căsătorit. În casa socrilor mei exista un tablou cu o pagodă, realizat din paie, pe care aceştia l-au adus din Rusia. În aceeaşi zi, din fânul strâns de pe marginea drumului, am făcut şi eu un tablou asemănător. Apoi, am început să lucrez numai cu paie de orez”.

     „Eu am lucrat în armată şi acum sunt pensionar, am colegi în toată ţara. Ei îmi trimit paiele”, explică artistul.

    Pregătirea lor presupune multă muncă şi migală. E un întreg proces tehnologic: „Paiele se taie cu foarfeca înainte de recoltare, apoi sunt tratate cu soluţii, ca mai apoi să fie călcate. Urmează alte etape, una în care firele se pun în lapte degresat şi alta în care se lasă în oţet, pentru îndepărtarea urmelor de caseină. Schiţa se face pe calc, iar paiele sunt tăiate pentru a putea fi aplicate, cu multă migală, pe desen”.

    Cea mai mare lucrare pe care a realizat-o se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, având laturile de 1,20 metri şi 90 de centimetri. Lucrarea reprezintă chiar catedrala, fiind dăruită de autor fostului mitropolit ÎPS Nicolae. Alte două tablouri se găsesc în biserica ortodoxă din Jimbolia.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Două tablouri de Van Gogh furate în urmă cu 14 ani au fost recuperate de la mafia italiană

    Poliţiştii italieni au recuperat două tablouri ale pictorului olandez Vincent Van Gogh care au fost furate din Amsterdam, în 2002, ca parte a unei operaţiuni contra grupului mafiot Camorra, care acţionează pe terirtoriul Napoli, potrivit Reuters

    Reprezentanţii Muzeului Van Gogh din Amsterdam au declarat că tablourile au fost furate din ramele lor dar se pare că au suferit doar stricăciuni minime. Încă nu este clar când acestea se vor reîntoarce la muzeul care conţine cele mai multe lucrări din opera lui Van Gogh.

    Tablourile “Congregation Leaving the Reformed Church in Nuenen/ Congregaţie părăsind Biserica Reformată din Nuenen” (1884/5) şi “View of the Sea at Scheveningen/ Privelişte marină la Scheveningen” (1882), fac parte de la începuturile carierei scurte şi tumultoase a pictorului olandez.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cele mai scumpe zece tablouri vândute vreodată

    Cea mai valoroasă pictură realizată vreodată este Mona Lisa, estimată de specialişti la aproape 800 de milioane de dolari. Această operă de artă nu a fost însă scoasă la vânzare, aşa că titlul de cel mai scump tablou vândut vreodată (în mod public, cel puţin) revine “Jucătorilor de cărţi” semnat de Paul Cezanne.

    Un aspect interesant este că din cele mai scumpe 50 de tablouri vândute vreodată, doar şapte au fost realizate înainte de anul 1850. Cele mai multe picturi tranzacţionate sunt moderne (realizate după 1920-1930).

    1. Paul Cezanne – Jucătorii de cărţi

    Vândut în 2011 pentru 273 milioane dolari

    2. Jackson Polloc – Nr. 5

    Vândut în 2006 pentru 164 milioane dolari

    3. Willem de Kooning – Femeie III

    Vândut în 2006 pentru 161 milioane dolari

    4. Pablo Picasso – Visul

    Vândut în 2013 pentru 144 milioane dolari

    5. Gustav Klimt – Portretul al Adelei Bloch-Bauer I

    Vândut în 2006 pentru 157 milioane dolari

    6. Vincent Van Gogh – Portret al Dr. Gachet

    Vândut în 1990 pentru 151 milioane dolari

    7. Francis Bacon – Trei studii ale lui Lucian Freud

    Vândut în 2013 pentru 144 milioane dolari

    8. Pierre-Auguste Renoir – Balul morii de la Galette

    Vândut în 1990 pentru 143 milioane dolari

    9. Pablo Picasso – Băiat cu pipă

    Vândut în 2004 pentru 130 milioane dolari

    10. Edvard Munch – Ţipătul

    Vândut în 2012 pentru 123 milioane

  • Povestea hanului care a trecut prin două războaie mondiale şi o revoluţie: este o afacere veche de 240 de ani

    Atunci când îi treci pragul, ai senzaţia că te întorci în timp. Holul are un aspect pe care doar trecerea anilor îl poate da; tablourile arată imagini cu piraţi navigând pe ape tulburi.

    Griswold Inn a fost deschis în 1776, anul în care coloniile americane şi-au declarat independenţa faţa de britanici, şi nu a închis niciodată porţile. Aflată în Essex, Connecticut, clădirea a avut iniţial destinaţia de şcoală.

    Proprietatea este deţinută de familia Paul, care a cumpărat afacerea în 1995. Are 33 de camere, o sală de mese şi o vastă colecţie de picturi semnate de artişti precum Norman Rockwell, Currier sau Ives. Localnicii îl numesc, simplu, “the Gris”. Familia Paul a deschis, în 2010, şi un magazin de suveniruri pentru cei care vor să deţină o parte din istorie.

    Curioşii pot cumpăra reproduceri după piese de artă, cărţi sau fotografii vechi. Momentan, magazinul aduce aproximativ 40% din încasările hanului.

    Griswold Inn reprezintă centrul comunităţii din Essex, iar mulţi dintre clienţi se întorc an de an. “Oamenii aceştia se întorc an de an cu copii lor, cu nepoţii lor. Cunoaştem bine aceste familii, sunt prietenii noştri”, a declarat Greg Paul.

  • Peşterile României. Descoperiri extraordinare sunt ţinute secrete

    În peşterile României s-au făcut multe descoperiri extraordinare. Cei mai mulţi dintre voi au auzit de picturile rupestre de la Coliboaia sau de cel mai vechi homo sapiens din Europa dscoperit în Peştera cu oase.

    Ceea ce nu se cunoaşte este faptul că speologii români au descoperit multe alte lucruri execepţionale care, pentru protecţia lor, nu au fost făcute publice. Unele nu sunt cunoscute nici de arheologi…

    Invitatul din această emisiune, domnul Viorel Lascu, speolog şi explorator, fondatorul Federaţiei Române de Speologie, ne face  dezvăluiri despre tezaurele din aur care se află încă ascunse în peşterile din ţara noastră, alte picturi rupestre necunoscute, schelete vechi de 4-5.000 de ani, scrierea danubiană şi altele…

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • A fost lansat cel mai luxos vas de croazieră din lume. Un apartament te poate costa chiar şi 10.000 de dolari pe noapte, iar în bar sunt agăţate tablouri de Picasso şi Chagall – GALERIE FOTO

    Vasul de croazieră “The Seven Seas Explorer” este un vas care a costat 450 milioane de dolari, ce are o capacitate de 750 de pasageri şi este un triumf al luxului, scrie Bloomberg.

    “Această idee că cei 1% din lume (cei foarte bogaţi) fac parte dintr-un imperiu al răului s-a terminat. Acum este timpul să sărbătorim succesul, bogăţia. Acest vas este un trofeu pentru cei 1%”, a declarat Frank Del Rio, preşedinte şi CEO al Norwegian Cruise Line Holdings, compania care deţine cel mai luxos vas de croazieră din lume.

    În realizarea interiorului au contribuit 3 echipe de designeri şi niciun moft nu le-a fost refuzat de către finanţatori. Au acceptat chiar şi o sculptură din bronz, cu o greutate de 3 tone, ce a costat 500.000 de dolari să fie amplasată la intrarea în restaurant.

    Vasul are 375 de apartamente împărţite pe 10 categorii, toate cu marmură în baie şi balcoane uriaşe, iar cel mai scump este Regent Suite ce costă 10.000 de dolari pe noapte. Fiecare rezident este servit la discreţie cu şampanie de lux, precum Veuve Clicquot sau Jacquart. Cel mai mare apartament este Regent Suite care se întinde peste 1300 de mp, unde te poţi odihni pe patul Savoir No.1 care costă 90.000 de dolari şi alţi 60.000 pentru a-l instala în apartament. Cel mai ieftin bilet pe care-l poţi achiziţiona acum este o călătorie de 10 zile în Caraibe (plecare din Miami) în martie 2017 şi care te va costa cel puţin 5.500 de dolari.

    În interiorul The Seven Seas Explorer se află 8 restaurante unde se preconizează că se vor consuma 1000 de sticle de şampanie în fiecare săptămână

    Foto: Steve Beaudet