Tag: tablete

  • Veniturile Orange România au crescut cu 3,4% în al treilea trimestru

    Veniturile companiei s-au ridicat la 675,7 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, se arată într-un comunicat transmis de Orange România. Numărul clienţilor a urcat în acest an cu aproximativ 131.000, la 10,514 milioane, faţă de anul trecut.

    Vânzările de tablete 3G şi 4G ale companiei s-au triplat în al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Traficul de internet mobil în reţeaua Orange a crescut cu peste 70% în cel de-al treilea trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar traficul realizat pe smartphone-uri s-a dublat, în principal datorită creşterii traficului din reţeaua 4G.

  • Apple va lansa la 16 octombrie noile iPad-uri

    Compania americană va face publice versiunea de iPad de 9,7 inci (24,6 centimetri) şi varianta mai mică de tabletă, iPad mini. Anterior, blogul de tehnologie Recode a anunţat că, în cadrul evenimentului programat pentru 16 octombrie vor fi prezentate şi noi modele ale computerelor iMac.

    Apple va anunţa, totodată, că a adăugat şi posibilitatea de a alege culoarea aurie pentru iPad-ul dorit, potrivit surselor Bloomberg.

    De asemenea, furnizorii Apple pregătesc şi lansarea unui iPad cu un ecran de 12,9 inci, care va fi prezentat în prima parte a anului viitor.

    La începutul lunii septembrie, Apple a prezentat două noi modele de smartphone, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, cu ecrane de 4,7 inci şi 5,5 inci. Compania a vândut în primul weekend de la lansarea pe piaţă a celor două echipamente un număr record de peste 10 milioane de noi iPhone-uri, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

     

  • HTC revine pe piaţa tabletelor printr-un parteneriat cu Google

    După vânzările dezamăgitoare aduse de tableta Flyer în 2011, reprezentanţii HTC anunţaseră că nu vor mai produce tablete până nu vor avea un motiv suficient de bun pentru a încerca din nou. Sursele au precizat că ingineri ai HTC au călătorit în ultimele luni la sediul Googleplex din Mountain View pentru a lucra la acest proiect.

    Reprezentanţii Google şi HTC au refuzat să comenteze informaţiile. Parteneriatul Google cu HTC ar putea părea neobişnuit, având în vedere că HTC nu are o experienţă notabilă în domeniul tabletelor, producţia companiei fiind concentrată aproape în exclusivitate pe smartphone-uri. Decizia Google reflectă însă politica grupului de a construi o bază largă de parteneri, pe care să îi schimbe de la un produs la altul, pentru a evita ca unul dintre producători să câştige o poziţie de monopol, a spus o persoană apropiată situaţiei.

    Acesta este motivul pentru care Google a atras HTC ca partener la producţia tabletei Nexus. Smartphone-urile One ale HTC au fost bine primite pe piaţă, fiind considerate de către unii analişti drept cele mai bune smartphone-uri cu sistem Android.

     

  • Adevărul despre televizoarele şi tabletele oferite pe ascuns de RCS&RDS. Ce dă de fapt compania

    Operatorul RCS&RDS, cel mai important jucător din piaţa de cablu TV, a decis în primăvara acestui an să le ofere clienţilor care decid să îşi prelungească abonamentul la serviciile companiei tablete şi televizoare LED. Oferta vizează clienţii cărora le expiră contractul şi doresc să prelungească serviciile oferite de companie cu încă 24 de luni.

    Astfel, clienţii pot primi televizoare şi tablete în schimbul semnării unei prelungiri de contract.

    Compania oferă pentru o rată lunară cu valoare cuprinsă între 30 şi 60 de lei trei tipuri de televizoare. Modelul de televizor LED LG 42 LN5400, cu diagonala de 106 cm, poate fi achiziţionat pentru suma lunară de 50-60 de lei, în funcţie de serviciile contractate (televiziune, internet fix sau mobil şi telefonie), cu plata unui avans de 200 de lei. Preţul de listă al televizorului este de 1.650 de lei, TVA inclus. Celelalte două modele LED TV disponibile sunt LG şi Samsung, cu diagonala de 81 cm, cu un preţ de listă de 1.100 de lei şi de 1.350 de lei, TVA inclus, şi pot fi cumpărate contra sumei de 30-50 de lei lunar, în funcţie de serviciile contractate, cu plata unui avans de 100 şi, respectiv, 150 de lei.

    Compania oferă şi trei tipuri de tablete: Allview (WiFi), la un preţ de listă de 350 lei, Allview (Wifi şi 3G) cu abonamentul Diginet mobil standard, la un preţ de listă de 480 de lei şi Samsung Galaxy Tab cu WiFi, la un preţ de listă de 850 lei. Clientul trebuie să plătească între 5 şi 30 de lei lunar în plus la abonament, timp de doi ani, pentru a intra în posesia tabletei fără plata unui avans.

    Până în prezent, RCS&RDS nu a comunicat oficial pe acest subiect. Reprezentanţii companiei din departamentul de informaţii comerciale pentru clienţi noi au declarat că oferta este valabilă doar în anumite regiuni din România. La jumătatea anului trecut, RCS&RDS avea 1,1 milioane de clienţi pentru serviciile de telefonie mobilă, fiind astfel cel mai mic jucător de pe piaţă, după Orange, Vodafone şi Cosmote. Cel mai important business al RCS&RDS este cablul TV, pentru care compania are 2,4 milioane de abonamente.

  • Piaţa de PC-uri dă semne de revenire: vânzările au crescut cu peste 10% în al doilea trimestru

    “Surprinzător, piaţa a crescut şi în al doilea trimestru al anului cu două cifre, după ce şi în primul trimestru s-a înregistrat o creştere de peste 10%. În primele trei luni ale anului s-au vândut circa 160.000 de desktopuri şi notebook-uri”, a declarat Aurel Neţin, country manager al Lenovo România, Bulgaria şi Moldova, citând datele companiei de cercetare de piaţă IDC.

    “Două trimestre cu creşteri de peste 10% înseamnă un reviriment al pieţei de PC-uri. Anul trecut spuneam că va fi o anumită scădere a pieţei de PC-uri pentru că tabletele vor lua o parte din vânzările de notebook-uri entry level. Se pare însă că lumea a priceput că tableta nu e un PC şi acum sunt două subiecte diferite. PC-urile se achiziţionează în continuare şi tabletele au propria lor utilizare”, a explicat Neţin.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Arafat: România, prima ţară din Europa, dacă nu şi din lume, în ce priveşte telemedicina

     Preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, Raed Arafat, a spus că, în anii ’90, telemedicina din România din prezent era un vis îndepărtat.

    “Fiind cineva care crede în Star Trek, visam să ajung. Dar în realitate, în anul ’90, acesta era un vis îndepărtat, pe care cred că nici nu îl visam. Încet-încet au început să apara indicii că putem face ceva. Pot să spun că în 2003, când am început proiectul pilot finanţat de Vodafone, de fapt am deschis o poartă pentru telemedicină. România este poate prima ţară din Europa, dacă nu din lume, care este foarte bine pusă la punct şi încă în dezvoltare. Aici, proiectul pilot din 2003 a fost de fapt primul click care a făcut ca acest tăvălug să pornească şi să nu se mai oprească”, a declarat doctorul Raed Arafat, la conferinţa “Mediafax Talks about Technology for Social Change”, realizată cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Ce diferenţe de preţ există la produsele vândute prin magazinele online sau cele clasice

     De exemplu, la un model de telefon al cărui preţ este în jurul a 500 lei, în momentul efectuării studiului existau diferenţe de până la 80 lei între preţul din online şi cel din offline.

    De asemenea, cumpărătorul poate economisi în cazul tabletelor la anumite modele şi până la 300 lei dacă cumpără din online, iar anumite titluri de cărţi pot fi găsite la jumătate de preţ, ajungându-se la economii de 15 lei în unele cazuri.

    Astfel, diferenţele de preţ ajung la 25% în cazul cărţilor, 15% la tablete şi 14% la telefoane mobile.

    Cele mai mici diferenţe de preţ între online şi offline s-au constat la aspiratoare (4%) şi la hrana pentru animalele de companie (1%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung a prezentat două tablete noi, cu sistem de operare Android. Ce dotări şi ce preţuri au

     Compania sud-coreeană investeşte fonduri mai mari pentru promovarea tabletelor, cu un eveniment de lansare a tabletelor la arena Madison Square Garden din New York, scrie cotidianul Wall Street Journal. Anul trecut, Samsung a prezentat smartphone-ul Galaxy S4 la Radio City Music Hall.

    Samsung a refuzat să comenteze despre costurile pentru lansare, dar în ultimul an a cheltuit miliarde de dolari pentru promovarea dispozitivelor high-end la nivel global.

    Analiştii din industria telecom avertizează, însă, că Samsung va avea nevoie de mai mult decât evenimente opulente de lansare şi produse strălucitoare pentru a replica pe segmentul tabletelor succesul înregistrat pe piaţa smartphone-urilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Măsură fără precedent în România. Ce face RCS&RDS pentru ca niciun client să nu îşi mai rezilieze contractul

    Operatorul RCS&RDS a decis să le ofere clienţilor care decid să îşi prelungească abonamentul la serviciile companiei tablete şi televizoare LED. Oferta ţinteşte doar persoanele cărora le-a expirat contractul şi doresc să prelungească serviciile RCS-RDS cu încă 24 de luni, aceştia urmând să beneficieze de tablete sau televizoare la preţuri reduse. Potrivit aceleiaşi surse, RCS&RDS testează în prezent oferta în Braşov, urmând să fie extinsă la nivel naţional dacă funcţionează cu succes. 

    Până în prezent, RCS&RDS nu a comunicat oficial pe acest subiect. În anul 2012, compania controlată de antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea a avut venituri totale de 624 mil. euro, dintre care 400 mil. euro au fost generate de piaţa din România.

  • Concurenţa din IT trece pe alt câmp de luptă. Microsoft îşi caută locul între corporaţiile care investesc în energia curată

    Marile corporaţii îşi îndreaptă atenţia, tot mai des, către furnizorii de energie regenerabilă pentru alimentarea sediilor şi a spaţiilor deţinute. Companiile investesc în energie regenerabilă pentru că acesta este următorul pas logic: acest tip de energie permite scăderea costurilor pe termen lung şi oferă protecţie împotriva volatilităţii pieţei de energie bazate pe resurse tradiţionale. Aceste investiţii permit companiilor să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să dovedească un bun leadership atunci când vine vorba de lupta împotriva încălzirii globale.

    Cei mai mari investitori în energie curată erau, până de curând, corporaţiile cu vechime, precum AT&T, Walmart, General Motors sau HP. Ultimii ani au adus însă investiţii majore din partea giganţilor IT precum Microsoft sau Google, iar puterea acestora de a inova pare să schimbe în tot mai mare măsură lupta pentru protecţia mediului înconjurător.

    Pentru afacerile care vor să reducă emisiile de carbon, energia regenerabilă pare alegerea naturală. Pentru ani buni însă, opţiunea mai populară a fost aceea de a cumpăra credite pentru energie regenerabilă, care sunt asociate proiectelor de dezvoltare a energiei curate. Achiziţionarea acestor credite este mult mai simplă: nu necesită semnarea unui contract pe termen lung cu un furnizor sau investiţii masive în construirea unei centrale proprii. Dar, pe măsură ce pieţele de energie eoliană şi solară cresc, fapt datorat mai ales ajutoarelor guvernamentale, costurile pentru a construi sisteme capabile să producă energie au scăzut considerabil. Conform unui raport al Lawrence Berkeley National Laboratory, preţul pentru obţinerea unui megawatt-oră a scăzut de la 70 de dolari în 2009 la doar 40 de dolari în 2012.

    Achiziţionarea creditelor verzi a fost criticată de mulţi ca o formă de a plăti pentru poluarea cauzată, în loc de a investi sumele respective în dezvoltarea unor unităţi capabile să producă energie curată.

    Începând cu 1 iulie 2012, Microsoft a adoptat o politică de neutralizare a emisiilor de carbon produse. Mai exact, corporaţia a decis să achiziţioneze energie regenerabilă pentru consum şi să eficientizeze toate operaţiunile sale la nivel global, lansând în acelaşi timp un apel către alte companii de a adopta o poziţie similară în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii globale. Pe blogul său, CEO-ul companiei la acea vreme, Kevin Turner, scria: „Suntem încrezători că decizia noastră va încuraja şi alte companii, mari sau mici, să analizeze ce pot face pentru a combate această problemă importantă„.

    Una din cele mai importante decizii luate de conducerea Microsoft a fost să pună un preţ intern pe carbon; astfel, reducerea emisiilor a devenit mai mult decât un obiectiv moral, având şi implicaţii pe plan financiar.

    În 2013, folosind încasările din taxa pe carbon, Microsoft a realizat prima investiţie majoră în domeniul energiei regenerabile. Compania a semnat un contract cu o centrală eoliană din Texas pentru a prelua toată energia produsă de aceasta. Contractul, semnat pe o perioadă de 20 de ani, presupune achiziţionarea a tot ce produce centrala de 110 megawaţi. Centrala eoliană va asigura necesarul de energie pentru centrul de calcul Microsoft din San Antonio.

    „Pentru compania noastră, semnarea acestui contract reprezintă un moment important şi subliniază modul cum Microsoft luptă împotriva încălzirii globale. Aceasta este doar prima investiţie dintr-un şir despre care sperăm că va fi cât mai lung„, au declarat reprezentanţi ai companiei.

    Microsoft a investit o sumă importantă şi în construirea unei clădiri alimentate pe bază de biogaz în Cheyenne, Wyoming. Construcţia a fost gândită pentru a nu avea nevoie de alte resurse energetice decât cele pe care le poate produce.