Tag: suspendare

  • Legea pensiilor, cartoful fierbinte din mâna guvernului, merge mai departe pentru că nimeni nu-şi asumă costul politic al suspendării ei

    Aplicarea, de la 1 septembrie, a legii pensiilor produce în ultimele trei luni din an o „pagubă” în buget de 8 mld. lei, adică 0,76% din PIB-ul estimat la 1.040 mld. lei. Dar, dacă pentru trei luni şi cu o majorare de doar 15% impactul este atât de puternic, ce se va întâmpla din septembrie 2020, când punctul de pensie va fi majorat cu 40%? Calculele făcute de economişti nu lasă loc de optimism, în ciuda faptului că ministrul finanţelor, Florin Cîţu, susţine altceva.

    Aplicarea calendarului înseamnă un efort suplimentar pentru buget de 25 de miliarde de lei în 2020, de 51 de miliarde de lei în 2021 şi de 81 de miliarde de lei pentru 2022.

    Pentru 2020, impactul aplicării legii pensiilor ar fi de 1% din PIB, susţine optimist şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă. Ca impactul să fie de 1% din PIB, PIB-ul nominal ar trebui să fie însă de 2.500 de miliarde de lei, adică aproape o dată şi jumătate în plus faţă de produsul intern brut estimat pentru 2019, de 1.040 mld. lei. Şi asta în condiţiile în care economia, chiar dacă nu este pe tobogan, descreşte, ca orice economie la final de ciclu economic. În 2019, la o creştere reală de 4%, PIB-ul nominal estimat ar urma să fie mai mare faţă de 2018 cu 90 de miliarde de lei, adică un plus de 9%. Prin urmare, calculele economiştilor care au cerut prorogarea termenelor de aplicare a legii sunt mai aproape de realitate, chiar dacă unele seamănă acum a exagerare. Bunăoară, şeful Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, arată că, pe actualul calendar de majorare a pensiilor, deficitul bugetar va ajunge în 2022 la 8% din PIB. Este o cifră care, în raport cu procesul de consolidare fiscală înregistrat peste tot în Uniunea Europeană, pare desprinsă dintr-un film de groază. Însă şeful Finanţelor, Florin Cîţu, promite că în 2020 va exista această consolidare, de vreme ce, faţă de deficitul înregistrat în 2019, de 4,4% din PIB, bugetul pe 2020 va fi construit pe un deficit bugetar de 3,5% din PIB. Într-o apariţie la Digi 24, ministrul finanţelor a promis că, sub mandatul său, economia nu va mai funcţiona prociclic şi s-a declarat convins că investitorii – cei care sunt chemaţi să acopere deficitul – vor înţelege situaţia şi nu vor penaliza România cerând dobânzi exorbitante.

    Decizia de a respecta calendarul ma­jo­rării pensiilor este una politică. Aceeaşi obser­vaţie a făcut-o joia trecută şi guver­natorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a trezit într-o postură stânjenitoare pentru un şef de bancă centrală obligat să colaboreze cu guvernul pentru ca politica fiscală şi cea monetară să nu-şi pună uneia alteia piedici. Situaţia fost creată de economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, unul dintre econo­miştii care au cerut public prorogarea ter­me­nelor de aplicare a legii pensiilor: „Nu există alternativă la prorogarea, la amânarea articolului 86, aliniatul 2, litera b, din Legea 127/2019, aceasta fiind singura măsură capa­bi­lă a aduce deficitul în apropiere, dar mar­gi­nal peste limita de deficit bugetar de 3% din PIB”.

    Poziţia lui Lazea este pertinentă pentru mulţi alţi economişti, însă Lazea este economistul-şef al BNR, iar căderea băncii centrale nu este de a comenta deciziile politice ale guvernului şi, cu atât mai puţin, de a-l trage de urechi, fapt subliniat de guvernator care a fost obligat să fie pompier pentru o zi pentru a stinge focul ce risca să se întindă: „Desigur, cu profesionalism putem discuta şi despre legea pensiilor, dar, dacă din dezbaterea despre pensii singurul lucru care apare pe burtierele televiziunilor este că Valentin Lazea, economistul-şef al BNR (nu Banca Naţională), cere prorogarea legii pensiilor, nu am făcut nimic. Valentin Lazea nici nu are el dreptul să ceară aşa ceva. Şi nici noi, BNR. E o decizie politică”.

    Aşadar legea pensiilor merge mai departe pentru că nimeni – cu atât mai puţin premierul Ludovic Orban sau preşedintele Klaus Iohannis, care vor să-şi conserve puterea – nu este dispus să-şi rişte pielea. Suntem în an electoral şi o prorogare a termenelor majorării pensiilor ar putea avea efecte politice devastatoare pentru cei care ar îndrăzni să ia o astfel de decizie.

  • Încă un pasager în cursa către faliment: Unul dintre cei mai importanti operatori low-cost îşi suspendă toate zborurile

    Operatorul low-cost XL din Franţa a anunţat la începutul săptămânii că a suspendat toate zborurile după ce nu a reuşit să atragă nicio ofertă de preluare în weekend, ceea ce creşte şansele unui nou falment în turismul francez, la doar o săptămână după ce Aigle Azur, al doilea cel mai mare operator aerian din Franţa, s-a prăbuşit, potrivit France24.

    XL operează patru aeronave Airbus în principal în curse spre America de Nord şi unele zone din China, şi a avut circa 730.000 de pasageri anul trecut.

    Compania a încetat să mai vândă bilete din data de 19 septembrie şi a intrat în administrare judiciară câteva zile mai târziu, după ce a avertizat că nu-şi mai poate plăti facturile, aşteptând astfel o preluare salvatoare.

    Totuşi, nu a fost înregistrată nicio ofertă oficială până sâmbătă – termenul impus de un tribunal comercial din Bobigny, de lângă Paris.

    O nouă înfăţişare pentru decizia asupra operatorului va avea loc miercuri.

    „Condiţiile actuale de piaţă nu ne mai permit să asigurăm operaţiunile companiei pe termen lung”, a transmis XL într-o declaraţie.

    Nu au fost până acum disponibile informaţii cu privire la numărul pasagerilor afectaţi de decizia companiei de a-şi suspenda aeronavele la sol.

    Laurent Magnin, şeful companiei, a anunţat că are nevoie de 35 de milioane de euro pentru a supravieţui, şi a acuzat în principal competiţia acerbă practicată de rivalii norvegieni pe piaţa din SUA.

    „Nu ne aşteptam la Norwegian Air să vină, cu aeronavele lor noi, şi să aplice un model low-cost de la curse pe distanţe medii şi până la cele pe distanţe lungi”, a declarat Magnin pentru publicaţia Journal du Dimanche.

    El a mai spus că XL a suferit de pe urma protestelor anti-guvernamentale desfăşurate de „vestele galbene”, care au erupt încă din noiembrie anul trecut, şi care au devenit violente şi ar fi îndepărtat turiştii, în special pe cei din Asia.

    „Când zborurile noastre din China au ajuns să fie trei sferturi goale iarna trecută, lucrurile au devenit complicate”, spune Magnin.

    El le-a cerut ajutorul celor de la Air France să intervină şi să preia XL şi cei 570 de angajaţi, însă Benjamin Smith, CEO-ul Air France, a spus săptămâna trecută că nu vede niciun beneficiu din preluarea XL.

    Prăbuşirea XL vine după ce al doilea cel mai mare operator din Franţa, Aigle Azur, a fost închis de un tribunal vineri pentru că nu a găsit oferte de preluare.

    Aigle opera 11 aeronave în principal în Algeria, şi a raportat pierderi masive deşi a transportat circa 1,9 milioane de pasageri anul trecut.

  • Facebook suspendă zeci de mii de aplicaţii ca răspuns la scandalul Cambridge Analytica

    Compania Facebook Inc a informat că a suspendat zeci de mii de aplicaţii de pe platforma sa socială, ca parte a măsurilor luate în urma scandalului privind Cambridge Analytica, relatează site-ul agenţiei Reuters.

    Aplicaţiile suspendate sunt asociate cu aproximativ 400 de dezvoltatori, a informat Facebook, adăugând că acest lucru nu este neapărat un indiciu că aplicaţiile respective reprezentau o ameninţare pentru utilizatori.

    “Facem progres. Nu vom reuşi să eliminăm tot, iar unele dintre lucrurile pe care le vom şterge va fi cu ajutorul altor entităţi din afara Facebook”, a informat compania într-un comunicat.

    În luna iulie, Federal Trade Commission (FTC) a aprobat o amendă de 5 miliarde de dolari pentru Facebook, după investiugaţia efectuată în privinţa modului în care compania a gestionat datele utilizatorilor.

    Cambridge Analytica, o companie specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit, a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept “război psihologic”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • BREAKING | O instanţă din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului britanic este ILEGALĂ

    Trei judecători ai Curţii de sesiune, instanţa civilă supremă a Scoţiei, au decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală, în urma unei sesizări făcute de un grup de politicieni din opoziţie.

    Decizia de miercuri contrazice o decizie emisă săptămâna trecută, conform căreia suspendarea Parlamentului de către prim-ministrul Boris Johnson nu încalcă legea.

    Decizia Curţii nu va afecta în mod imediat suspendarea Parlamentului britanic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţii în lanţ faţă de planul lui Boris Johnson de a suspenda Parlamentul. Jeremy Corbyn i-a trimis o scrisoare reginei

    Jeremy Corbyn a cerut şi o întâlnire cu regina, a transmis o sursă din cadrul Partidului Laburist.

    De asemenea, şi Partidul Liberal Democrat i-a trimis o scrisoare reginei pentru a-şi manifesta îngrijorarea faţă de planul premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul până în data de 14 octombrie.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a confirmat miercuri că i-a cerut Reginei Elizabeth a II-a să suspende Parlamentul, începând cu jumătatea lunii septembrie, pentru a nu bloca planul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană în data de 31 octombrie.

  • Scoţia, reacţie puternică după ce premierul Johnson a anunţat-o pe regină că vrea suspendarea Parlamentului

    „Această mişcare nu este democratică. Este dictatură”, a declarat Nicola Sturgeon.

    De asemenea, prim-ministrul scoţian l-a îndemnat pe Boris Johnson să convoace alegeri.

    În urmă cu o săptămână, Nicola Sturgeon a declarat că Partidul Naţional Scoţian, pe care îl conduce, va lua în calcul orice variantă pentru blocarea în Parlament a procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

  • Boris Johnson i-a solicitat Reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului

    „Am înţeles că Regina ar putea fi rugată să suspende Parlamentul astăzi. Ea este în Balmoral. Am o singură sursă. Neconfirmată”, a transmis Nick Robinson, jurnalist BBC, prin intermediul unei postări publicate pe Twitter.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a refuzat să excludă ideea suspendării Parlamentului, pentru a lăsa Guvernului toate opţiunile posibile pentru realizarea Brexit.

    Suspendarea Parlamentului ar urma să aibă loc în data de 10 septembrie, ceea ce înseamnă că parlamentarii nu vor mai avea timp să adopte decizii care ar împiedica ieşirea din UE la finalul lunii octombrie.

    Dominic Grieve, un critic al Brexit, a transmis că decizia este „un act scandalos” şi a avertizat că ar putea duce la o moţiune de cenzură împotriva lui Boris Johnson.