Tag: statiune

  • Staţiunea din România care face furori printre turişti: “E mai frumos ca-n Croaţia”

    Recunoscută la nivel european încă din 1850, Sovata este o staţiune pentru orice sezon. Lacurile cu ape clorurate şi sodice – cât şi nămolul din ele –  au proprietăţi terapeutice pentru o multitudine de afecţiuni, în speciale pentru cele ginecologice.
     
    Înconjurată de dealuri împădurite cu fagi, stejari, carpeni, ulmi, castani, brazi şi stejari, cât şi de Muntele de Sare, staţiunea oferă posibilităţi excelente şi pentru odihnă şi relaxare.  Clima este subalpină, cu veri răcoroase şi ierni blânde. Punctele de atracţie ale locului sunt lacurile helioterme, renumite pentru efectul lor terapeutic.
     
  • Un nou tip de magazin apare în România. Unde se deschide primul

    Magazinul din Mamaia Nord va sta la dispoziţia cumpărătorilor din această zonă până pe 15 septembrie 2018. Are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1400 metri pătraţi, parcarea cuprinde 112 de locuri, iar programul de lucru al magazinului este de luni până sâmbătă între orele 7:30 – 23:00 şi duminică între orele 8:00 – 22:00.

    La hipermarketul estival clienţii vor găsi aici legume şi fructe, produse proaspete, alimente de bază, carne şi brânzeturi preambalate, snack-uri, dulciuri, băuturi, produse nealimentare, articole pentru plajă, articole pentru camping şi grătar, drogherie şi un raion dedicat băuturilor răcite. De asemenea, noul magazin estival de pe litoral are şi un punct Grill, unde clienţii pot lua rapid o masă gustoasă.

    Acesta este primul magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2018 – 2019 (martie 2018 – februarie 2019), compania plănuind deschiderea a 10 noi hipermarketuri în acest exerciţiu şi dublarea bugetului de investiţii alocat expansiunii şi modernizării reţelei, la 200 milioane euro, pentru a veni mai aproape de clienţi şi a le oferi o experienţă de cumpărături actuală, adaptată celor mai noi nevoi.

  • Veşti bune pentru turiştii care vor să îşi petreacă vacanţa în Turcia. De astăzi au zbor direct spre oraşul-staţiune Alanya

    Aflat pe coasta Mediteranei, în sudul Turciei, Alanya are multe de oferit, fie că vrei să petreci un sejur liniştit la plajă, cu familia, pe plaja Kleopatra, clasată de TripAdvisor în topul celor mai bune plaje din lume, sau vrei să te distrezi alături de prieteni.

    Astfel, pe lângă  facilităţile oferite de hoteluri, precum saună, masaj sau petreceri tematice, poţi beneficia de excursii opţionale, cum ar fi safari cu jeep-urile în munţii Taurus sau croaziere pe Mediterană, care îmbină deopotrivă distracţia şi adrenalina. O astfel de excursie costă 40 de euro, cu prânz inclus. De asemenea, poţi să mergi pe urmele vechilor civilizaţii, într-o vizită la cetatea şi castelul din Alanya, sau să petreci o zi la shopping, la tarabele unde totul este negociabil.

    Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt mai mult decât accesibile. Dacă nu ştii ce să alegi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar cât priveşte valuta folosită, este preferabil să ai la tine dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro, şi îţi vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o foloseşti.

     

     

     

  • Prinţul Harry şi ducesa Meghan şi-ar petrece luna de miere în Canada

    Ducele şi ducesa de Sussex s-ar îndrepta spre Fairmont Jasper Park Lodge din provincia Alberta şi şi-ar petrece luna de miere la o cabană cunoscută chiar ca “Refugiul regal”, potrivit unor surse apropiate cuplului, citate de tmz.com.

    Nu se ştie deocamdată care este perioada exacă a sejurului acestora.

    Considerat un “paradis canadian”, cabana a găzduit de-a lungul timpului membri ai familiei regale britanice, dar şi vedete de la Hollywood.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbări MAJORE la Mamaia. Ce vor găsi turiştii când vor ajunge de acum pe plajă. ”Rivalizează cu Riviera Franceză”

    „Acesta este cel mai nou hotel din Mamaia, care se întinde pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. Construcţia efectivă a început în 2014, investiţia totală s-a ridicat la 7 milioane de euro. În traducere, numele hotelului înseamnă stea”, a declarat pentru ZF Răzvan Dobre, directorul hotelului. Anterior, el a fost director de vânzări la hotelul de cinci stele Vega din Mamaia.
     
    Noua unitate hotelieră din Mamaia, Nyota, operează un centru de conferinţe, format din trei săli, o parcare proprie şi o piscină, potrivit lui. Tariful pentru o cameră dublă ajunge la circa 1.200 de lei la mijloc de iulie, în perioada 21-22 iulie, arată datele de pe site-ul de rezervări booking.com.
     
  • Opulenţa celui mai bogat cuplu din UK: o casă de sticlă de 20 mil. lire sterline într-o staţiune de schi, petrecere de 2,5 mil. lire sterline şi taxe de şcolarizare de 240.000 de lire sterline pe an

    Cuplul format din Kirsy Bertralli, fostă Miss UK, şi soţul său, Ernesto, are o avere estimată la 11,5 miliarde de lre sterline. Cei doi deţin un yacht în valoare de 100 de milioane de lire sterline, acesta fiind cea mai mare ambarcaţiune de agrement construită în Marea Britanie, relatează Dailymail. Familia a petrecut iarna în locuinţa luxoasă, de sticlă, care este evaluată la 20 de milioane de lire sterline.

    Kirsy Bertralli spune că viaţa ei este “uluitoare” şi dacă luăm în considerare pozele pe care le postează în social media – cu familia, prieteni, petreceri sau vacanţe – nu o poate contrazice nimeni. Jumătatea feminină a cuplului britanic a primit titlul Miss UK în 1988, dar nu s-a născut în sărăcie. Familia sa deţine o proprietate importantă din Marea Britanie şi a crescut într-o locuinţă frumpasă, înconjurată de imagini impresionante, câini şi cai.

    Împreună cu soţul său Ernesto deţine o avere estimată la 11,5 miliarde de lire sterline, cei doi fiind cu mult mai înstăriţi decât Regina Marii Britanii, care nu deţine „decât” o avere estimată la 330 de milioane de lire sterline. Averea lor se bazează pe câştigurile din afacerea dezvoltată de familia lui Ernesto, în domeniul biotehnologiei şi al farmaceuticelor.

    Dar cum se poate cheltui măcar o fracţie din averea fabuloasă deţinută de cuplul britanic?

    Cuplul are trei copii şi cu toţii şi-au petrecut o perioadă importantă din iarna în casa de vacanţă pe care o au într-o staţiune din Elveţia; acolo au un lac, un garaj subteran dar şi un heliport. Sunt vecini cu Bernie Ecclestone.

    În această locuinţă, au două bucătării – una pentru chef-ul care se ocupă de cele mai multe mese şi alta pentru Kirsty, care găteşte de trei ori pe săptămână; ea găteşte, de pildă, prânzul de duminică, dar lasă spălatul vaselor în grija altora.
    Familia are o altă locuinţă de vacanţă, pentru perioada verii, pe malul lacului Geneva. Reşedinţa de la Londra, în valoare de 10 milioane de lire sterline are propria sală de gimnastică şi o sală de cinema.

    Yacht-ul deţinut de cei doi Bertralli este cea mai mare ambarcaţiune de agrement construită vreodată în Marea Britanie şi este acum cel mai important spaţiu pentru organizarea de petreceri a familiei. Îşi petrec câteva luni pe an pe acest vas, care are un echipaj de 30 de persoane. Excursii recente includ destinaţii ca Alaska, Indonezia şi Caraibe.

    Iar petrecerea organizată când Kristy a împlinit 40 de ani a costat nu mai puţin de 2,5 milioane de lire sterline. Înainte de a se căsători, ea s-a consacrat în lumea muzicală, fiind cea care a produs, între altele, Black Coffe, cel mai important hit al formaţiei britanice All Saints. A luat o pauză de la cariera muzicală în momentul în care a devenit mamă, dar şi-a reluat preocupările legate de domeniu; în prezent, de pildă, înregistreză la Londra un nou album.

  • Opulenţa celui mai bogat cuplu din UK: o casă de sticlă de 20 mil. lire sterline într-o staţiune de schi, petrecere de 2,5 mil. lire sterline şi taxe de şcolarizare de 240.000 de lire sterline pe an

    Cuplul format din Kirsy Bertralli, fostă Miss UK, şi soţul său, Ernesto, are o avere estimată la 11,5 miliarde de lre sterline. Cei doi deţin un yacht în valoare de 100 de milioane de lire sterline, acesta fiind cea mai mare ambarcaţiune de agrement construită în Marea Britanie, relatează Dailymail. Familia a petrecut iarna în locuinţa luxoasă, de sticlă, care este evaluată la 20 de milioane de lire sterline.

    Kirsy Bertralli spune că viaţa ei este “uluitoare” şi dacă luăm în considerare pozele pe care le postează în social media – cu familia, prieteni, petreceri sau vacanţe – nu o poate contrazice nimeni. Jumătatea feminină a cuplului britanic a primit titlul Miss UK în 1988, dar nu s-a născut în sărăcie. Familia sa deţine o proprietate importantă din Marea Britanie şi a crescut într-o locuinţă frumpasă, înconjurată de imagini impresionante, câini şi cai.

    Împreună cu soţul său Ernesto deţine o avere estimată la 11,5 miliarde de lire sterline, cei doi fiind cu mult mai înstăriţi decât Regina Marii Britanii, care nu deţine „decât” o avere estimată la 330 de milioane de lire sterline. Averea lor se bazează pe câştigurile din afacerea dezvoltată de familia lui Ernesto, în domeniul biotehnologiei şi al farmaceuticelor.

    Dar cum se poate cheltui măcar o fracţie din averea fabuloasă deţinută de cuplul britanic?

    Cuplul are trei copii şi cu toţii şi-au petrecut o perioadă importantă din iarna în casa de vacanţă pe care o au într-o staţiune din Elveţia; acolo au un lac, un garaj subteran dar şi un heliport. Sunt vecini cu Bernie Ecclestone.

    În această locuinţă, au două bucătării – una pentru chef-ul care se ocupă de cele mai multe mese şi alta pentru Kirsty, care găteşte de trei ori pe săptămână; ea găteşte, de pildă, prânzul de duminică, dar lasă spălatul vaselor în grija altora.
    Familia are o altă locuinţă de vacanţă, pentru perioada verii, pe malul lacului Geneva. Reşedinţa de la Londra, în valoare de 10 milioane de lire sterline are propria sală de gimnastică şi o sală de cinema.

    Yacht-ul deţinut de cei doi Bertralli este cea mai mare ambarcaţiune de agrement construită vreodată în Marea Britanie şi este acum cel mai important spaţiu pentru organizarea de petreceri a familiei. Îşi petrec câteva luni pe an pe acest vas, care are un echipaj de 30 de persoane. Excursii recente includ destinaţii ca Alaska, Indonezia şi Caraibe.

    Iar petrecerea organizată când Kristy a împlinit 40 de ani a costat nu mai puţin de 2,5 milioane de lire sterline. Înainte de a se căsători, ea s-a consacrat în lumea muzicală, fiind cea care a produs, între altele, Black Coffe, cel mai important hit al formaţiei britanice All Saints. A luat o pauză de la cariera muzicală în momentul în care a devenit mamă, dar şi-a reluat preocupările legate de domeniu; în prezent, de pildă, înregistreză la Londra un nou album.

  • Cum ajuns să arate staţiunea care pe vremuri era numită de străini “Perla Carpaţilor” – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

    LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO

  • Statiunea din Romania unde sute de persoane merg zilnic. Mulţi dorm în maşină ca să stea mai multe zile

    Sute de persoane merg, zilnic, la Băile Valea Stelii din Băicoi, pentru curele cu nămol, acesta având proprietăţi pentru tratarea afecţiunilor reumatice. Unele persoane dorm în maşină ca să stea mai multe zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Băile Valea Stelii, deschide recent, situate în cartierul Ţintea din Băicoi, au devenit punctul de atracţie al localităţii.Oameni din toate colţurile ţării merg să facă renumitele cure cu nămol, benefice mai ales în afecţiunile reumatice.

    ”Am venit în fiecare an. Şi am venit şi acum. Trebuie mai întâi să ne dăm cu nămol. Stăm aşa 15 minute, apoi facem baie în bazinul cu nămol, iar apoi în cel cu apă sărată”, explică procedura un bărbat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi

    Cavnic, Maramureş – situată în centrul Jud.Maramureş, la aproximativ 30km de Baia Mare şi la 40km de Sighetul Marmaţiei; există 7 pârtii nivelate la standarde europene, cea mai lungă dintre ele fiind de 2250m. Sunt 3 pârtii de dificultate uşoară, 2 medii şi 2 grele.
    Preţuri: cazare hotel 3* pentru 3 nopţi de la 200 lei/persoană
    tarif skipass: 90lei/1 zi
    tarif închirieri echipament: 40-60lei/zi: echipament ski şi 50lei/zi: echipament complet snowboard.
    Infrastructură: pârtiile sunt echipate cu 2 instalaţii de teleski şi una de telescaun.

    Rânca, Gorj – staţiune relativ nouă, situată pe superba Transalpina, este situată la peste 1600m altitudine; în prezent sunt amenajate 5 pârtii, destul de scurte însă. Cea mai lungă are doar 860m şi este pentru nivel mediu-avansaţi. Două pârtii sunt pentru începători, două medii şi una mediu-avansaţi.
    Preţuri: sunt foarte multe vile şi pensiuni pentru cazare, tarifele pentru 3 nopţi pornesc de la aproximativ 200 lei/persoană.
    tarif teleski/telescaun: de exemplu 48 puncte costă 45 lei, în condiţiile în care o urcare valorează între 1 şi 4 puncte.
    tarif închirieri echipament: echipament ski: 25lei/zi, snowboard: 30 lei/zi, sanie: 10lei/zi.
    Infrastructură: fiecare pârtie este echipată cu instalaţii de teleski sau telescaun. Pârtia M1 dispune de nocturnă şi sonorizare.

    Şuior Maramureş – una dintre cele mai atractive staţiuni montane din Maramureş, la aproximativ 20 km de Baia Mare; beneficiază de un total de 7 pârtii, cea mai lungă de 2200m şi cea mai scurtă de doar 350m. În principal sunt de nivel mediu, dar şi dificil.
    Preţuri: nu există foarte multe variante de cazare în vecinătate, tarifele începând de la aproximativ 200 lei/persoană pentru 3 nopţi.
    tarif skipass: 120 lei/zi – în extra-weekend şi 160 lei/zi în weekend.
    Infrastructură: instalaţie de nocturnă pe o lungime de 1500m, 1 telescaun şi 2 teleski. La cota 1000 există şi o pistă de tubing de 100m.

    Păltiniş, Sibiu – aflată la 30km de Sibiu, staţiunea Păltiniş este cea mai veche din ţară, înfiinţată de către Societatea Carpatină Transilvania la sfârşitul sec.al XIX-lea. Peste 40 de vile ridicate în acea perioadă au fost declarate Monumente Istorice. Sunt amenajate 5 pârtii pentru ski şi snowboard, însă niciuna nu depăşeşte 650m lungime. Acestora li se adaugă pârtia de sanie, un fun park şi o pârtie pentru baby ski.
    Preţuri: nu există foarte multe variante de cazare, iar tarifele pot să înceapă de la aproximativ 300 lei/persoană pentru 3 nopţi.
    tarif ski pass: 60lei/zi în timpul săptămânii, 73lei/zi în weekend.
    tarife închirieri: 40 lei/zi – echipament
    Infrastructură: fiecare pârtie este deservită de teleski sau telescaun, de nocturnă şi tunuri pentru zăpadă artificială.

    Sinaia, Prahova – una dintre cele mai iubite staţiuni montane din România, se află la 50km de Braşov şi 120 km de Bucureşti. Dispune de numeroase obiective turistice, precum Castelul Peleş şi Mănăstirea Sinaia. Domeniul schiabil din Sinaia este format din 4 pârtii uşoare, 8 medii şi 3 pârtii dificile, însumând aproape 17km schiabili. Cea mai lungă ajunge la 2000m.
    Preţuri: variante de cazare sunt numeroase şi tarifele pot începe de la aproximativ 150lei/persoană pentru 3 nopţi.
    tarif ski pass: 120lei/zi
    tarife închirieri: eschipament ski complet – 40 lei/zi, echipament snowboard complet – 40 lei/zi
    Infrastructură: fiecare pârtie este deservită de telescaun, teleschi, telecabină sau telegondolă, însă din păcate instalaţiile de nocturnă cam lipsesc.

    Predeal, Braşov – una dintre cele mai apreciate staţiuni de pe Valea Prahovei, dar şi oraşul românesc situat la cea mai mare altitudine (1110m), se află la cca.150km de capitală şi 25km de Braşov. Domeniul schiabil din Predeal este format din 6 pârtii, cele mai lungi fiind de 2250m şi 2100m. Există 2 pârtii pentru începători, 3 pârtii medii şi o pârtie pentru experţi.
    Preţuri: staţiunea dispune de peste 5000 locuri de cazare, iar tarifele pentru 3 nopţi încep de la aproximativ 200lei/persoană.
    tarif ski pass: 140lei/zi
    tarife închirieri: echipamente complete de ski şi snowboard: între 35-50lei/zi.
    Infrastructură: pârtiile sunt deservite de un telescaun şi trei instalaţii de teleski, precum şi de instalaţie de nocturnă.

    Straja, Hunedoara – staţiunea este situată în Jud.Hunedoara, la 7km de localitatea Lupeni, la o altitudine de 1445m, în inima Munţilor Vâlcan. Pe un domeniu schiabil de 26km, sunt amenajate 12 pârtii, dintre care una de 8.100m lungime, fiind şi printre cele mai mari din România. 4 dintre pârtii sunt de nivel uşor, 6 de nivel mediu şi 2 de nivel dificil.
    Preţuri: cazări sunt suficiente, însă nu la fel de multe ca pe Valea Prahovei. Tarifele pentru 3 nopţi încep de la aproximativ 300lei/persoană.
    tarif ski pass: 100lei/zi
    tarif închirieri: echipament complet de ski: 25-40lei, echipament complet de snowboard: 35 lei, săniuţe: 10lei, cască: 10 lei.
    Infrastructură: transportul pe cablu este destul de bine pus la punct, cu 1 telegondolă, 2 instalaţii de telescaun şi 7 de teleski. Majoritatea pârtiilor au instalaţii pentru zăpadă artificială şi nocturnă.

    Transalpina Ski Resort – Un domeniu schiabil foarte nou, situat în perimetrul Voineasa – Vidra – Transalpina, a fost inaugurat în anul 2012 şi se doreşte a deveni cea mai importantă staţiune de ski din România, în proiect fiind 80km de pârtie. Oferă probabil şi una dintre cele mai frumoase privelişti, cu Lacul Vidra la baza pârtiei. În prezent sunt deschise 7 pârtii, dintre care 6 de nivel uşor şi 1 de nivel mediu, care este şi cea mai lungă (2257m).
    Preţuri: La capitolul cazare stă cel mai slab, fiind o staţiune complet nouă, cele mai apropiate spaţii de cazare sunt la 3-4 km depărtare de pârtie, iar tarifele încep de la aproximativ 200lei/persoană pentru 3 nopţi.
    tarif ski pass: 85lei/zi
    tarif închirieri: echipament complet de ski: 35lei/zi, echipament complet de snowboard: 45 lei/zi.
    Infrastructură: pârtiile sunt dotate cu 1 telegondolă, 1 telescaun şi 1 instalaţie de teleski.

    Poiana Braşov, Braşov – Fără îndoială cea mai populară şi vizitată staţiune montană din România, Poiana Braşov se află la o altitudine de 1020 metri, între masivele montane Postăvaru, Piatra Craiului, Bucegi şi Piatra Mare. Activităţi sportive se desfăşoară în această zonă încă din 1895, iar prima competiţie majoră găzduită a fost „Jocurile Universitare de Iarnă” din 1951, urmând ca în 2013 să organizeze „Festivalul European pentru Tineret Olimpic”. Poiana Braşov se poate mândri cu 7 pârtii moderne şi un domeniu schiabil total de 25km. Cea mai lungă pârtie ajunge la 3821m şi este de dificultate uşoară, iar pârtia „Stadion” are doar 300m lungime. 3 dintre pârtii sunt uşoare, 1 medie şi 3 dificile.
    Preţuri: Staţiunea este cunoscută pentru hotelurile de lux, însă există tot felul de unităţi de cazare, precum pensiuni, vile şi apartamente la privaţi. Însă rămâne cea mai scumpă din România, tariful pentru 3 nopţi începând de la aproximativ 400 lei/persoană, asta chiar dacă în 2012 era numită „cea mai accesibilă staţiune de ski din Europa”, de către The Telegrapf.
    tarif ski pass: 140lei/zi
    tarif închirieri: echipament complet ski: 50lei/zi, echipament complet snowboard: 60 lei/zi.
    Infrastructură: Pârtiile sunt deservite de 1 telegondolă, 2 telecabine, 2 instalaţii de telescaun şi 3 de teleski.

    Sursa: Umblu-Teleleu