Tag: soldaţi

  • CRIZA DIN UCRAINA: Peste 40.000 de soldaţi ruşi se află la frontiera cu Ucraina. Kievul dezvăluie ARSENALUL rusesc din apropiere de Doneţk

     “În ultima săptămână, s-a produs redistribuirea şi consolidarea trupelor. În prezent, aproximativ 41.000 de militari ruşi se află la frontiera cu Ucraina în nord, est, în sud şi în Crimeea”, peninsula ucraineană anexată în martie de Rusia, a afirmat Parubi.

    Potrivit oficialului ucrainean, 150 de tancuri, 400 de blindate şi 500 de sisteme ruse de artilerie se află în apropierea frontierei de lângă Doneţk, capitala regiunii ucrainene confruntată cu insurecţia armată prorusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezvăluiri despre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial: Cum au fost maltratate danezele care au avut relaţii cu nemţi

     După eliberarea de sub ocupaţia germană, membrii Rezistenţei daneze au urmărit femei bănuite că au avut relaţii cu nemţi în timpul războiului şi le-au pedepsit într-un mod brutal, relatează dailymail.co.uk.

    O femeie care a avut o relaţie cu un neamţ în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost dezbrăcată cu forţa şi i s-au pictat pe corp mai multe zvastici.

    Ura faţă de nemţi şi faţă de cei care au colaborat cu ei a dus la brutalitatea faţă de femeile care au “căzut în păcat cu duşmanul”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce Ucraina se teme de o invazie rusească

    “Astăzi ne confruntăm cu posibilitatea reală a unei invazii din mai multe direcţii”, a declarat Andriy Parubiy, conform Businessinsider.com. În contextul în care Kremlinul a declarat că îşi rezervă dreptul de a folosi orice mijloace pentru a-şi proteja cetăţenii, referindu-se direct la ucrainienii din zona pro-rusă a Crimeei, harta din ilustraţie explică pericolul la care se referă Parubiy.

  • REPORTAJ AFP: Soldaţii ucraineni şi forţele ruse, protagonişti într-un “război ciudat” în Crimeea

     Baza A4519 de la Eupatoria se află în mijlocul caselor şi blocurilor din oraşul situat la 75 de kilometri de capitala Simferopol şi a fost cuprinsă de agitaţie în utimele zile, potrivit relatărilor de la faţa locului.

    Punctul culminant a ceea ce ar putea inspira o piesă de comedie a avut loc marţi, când tensiunile au luat amploare, după ce militanţii proruşi au luat cu asalt baza, nerăbdători să-i vadă plecaţi pe militarii ucraineni de la Eupatoria.

    Povestea privind “cucerirea” bazei militare ucrainene a început însă înainte de tensionarea situaţiei şi scoate la iveală partea neobişnuită a crizei din Crimeea, unde două armate se tatonează în tăcere, dar fără să acţioneze.

    La 23 februarie, în timp ce protestatarii de la Kiev îl îndepărtau de la putere pe preşedintele Viktor Ianukovici, forţele ruse, prezente de cinci zile în oraşul Eupatoria, se îndreptau spre baza A4519.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea “Îngerului Morţii”, omul care a ucis zeci de mii de oameni

    Una dintre cele mai sinistre şi mai persistente imagini din al Doilea Război Mondial este filmul sosirii de trenuri cu evrei la Auschwitz. În mijlocul gloatelor care se înghesuie şi al cordoanelor de soldaţi există o siluetă singuratică în uniformă imaculată şi mănuşi albe. Bărbatul îi inspectează pe deţinuţi şi îi dirijează într-o direcţie sau alta – într-o parte aşteaptă brutalitatea, înfometarea şi privaţiunea, dar o şansă slabă de supravieţuire. În partea cealaltă aşteaptă moartea instantanee în camerele de gazare.

    Personajul înspăimântător de rece şi detaşat, care ia decizii de viaţă şi de moarte, este unul dintre medicii lagărului: dr. Josef Mengele.

    În 1983, după extrădarea lui Klaus Barbie, faimosul vânător de nazişti dr. Simon Wiesenthal a publicat o listă cu cei mai importanţi zece hitlerişti pe care dorea să-i aducă în faţa justiţiei. Wiesenthal avea pe atunci 76 de ani şi probabil că înţelesese că şansele de a-i aduce pe toţi zece în tribunal erau reduse. “Dacă i-aş prinde pe toţi, ar însemna o realizare. Dar dacă l-aş putea prinde doar pe Josef Mengele, cred că aş avea sufletul împăcat.”

    Cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriaşi apartinând păturii superioare a clasei mijlocii din Gunzburg, în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de maşini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizaţie militantă de extremă dreaptă, înfiinţată de foşti soldaţi, nemulţumiţi de rezultatul Primului Război Mondial. În anul 1934, s-a alăturat SA-ului, iar în 1937 a devenit membru al NSDAP şi SS.

    Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor unicersitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt şi Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-am-Main şi-a primit diploma medicală, studiind cu Otmar von Verschuer, directorul Institutului pentru Igienă Rasială de la Universitatea din Frankfurt. A prezentat o dizertaţie cu o tendinţă clar rasială despre “Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”. A continuat cu un studiu rasial similar (şi la fel de inutil) despre gura de lup şi buza de iepure. Mengele a fost un nazist rasist meticulosm care i-a urât pe evrei, dar i-a urât şi mai mult pe ţigani.

    Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară şi Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar la Waffen-SS şi a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de patru ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – şi astfel a căpătat postul la Auschwitz.

    În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-şef Eduard Wirths şi unde şi-a desfăşurat cercetările medicale de-acum notorii. Îl interesau gemenii şi a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât şi morţi. Un alt subiect de cercetare a fost nanismul.

    Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deţinuţilor sosiţi în gară. Şi alţi medici din lagăr erau implicaţi în triere, dar dintre toţi, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea făţişă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire, chiar şi când nu era de serviciu, şi-şi folosea crăvaşa de călărie cu care indica deciziile sale de viaţă sau de moarte. De multe ori folosea aceeaşi crăvaşă pentru a-i bate pe deţinuţi şi un revolver pentru a-i împuşca pe prizonierii care se mişcau greoi sau erau necooperanţi.

    Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său şi era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri, a omorât cu mâna lui deţinuţi, fie cu pistolul, fie cu injecţii fatale cu fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deţinea calificarea respectivă, totuşi comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieţi, el ucidea. În loc să uşureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz şi a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare.

    Au urmat după aceea experimentele. Gemenii, subiecţii cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ţinuţi într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. Îi proteja de muncile fizice grele şi se asigura să fie hrăniţi corespunzător dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator şi, tot ca pe nişte animale de laborator, îi omora şi îi diseca după bunul lui plac.

    Interesat de legătura dintre culoarea ochilor şi tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanţe chimice în ochii subiecţilor săi. Experimentele provocau dureri şi infecţii, şi cel puţin un copil a murit, iar altul a orbit. Mengele colecta de asemenea “specimene” pentru dr. Verschuer. Se ştie, de exemplu, că şapte perechi de gemeni cu ochi de culori diferite au fost omorâţi prin injectare cu fenol, după care ochii au fost trimişi lui Verschuer.

    Însemnările lui Mengele despre experimente nu au supravieţuit războiului, dar nu există nicio dovadă că vreunul dintre ele ar fi avut vreun fundament ştiinţific sau vreo aplicaţie practică. Suferinţele au fost realmente inutile.

    Poreclit “Îngerul Morţii” de către deţinuţii din Auschwitz, Josef Mengele a lucrat ca medic în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puţin înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care s-a întors în Gunzburg. N-a încercat niciodată să mai practice medicina. A revenit la o etapă anterioară, ocupându-se de reconstruirea companiei familiei, Karl Mengele & Sons.

    Mengele a scăpat cumva atenţiei timp de zece ani după terminarea războiului, când autorul Ernst Schnabel a atras atenţia asupra activităţilor sale din lagărul de concentrare. Au început atunci să fie puse întrebări şi să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

    La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud., iar din 1973 a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de nazişti conduşi de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. În 1979, prietenii lui nazişti din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până şi o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe masă, cu o cicatruce pe braţul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de uşor şi a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

    În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legişti au declarat că era al lui Mengele; se pare că acesta ar fi murit în anul 1985 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota.


    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.

  • O insulă, fostă bază militară secretă din Rusia, transformată în obiectiv turistic (GALERIE FOTO)

    Askold, cum se numeşte insula aflată în teritoriul rusesc Fokino, a fost multă vreme izolată deoarece era folosită drept bază militară secretă. Operaţiunile militare desfăşurate decenii întregi acolo au fost însă abandonate între timp, iar insula a fost transformată în obiectiv turistic. În ansamblu, Fokino rămâne în continuare o zonă restricţionată publicului, întrucât găzduieşte flota rusească din Pacific. Insula Askold este presărată de tancuri ruginite şi arme care nu mai funcţionează, dar şi puncte de comandă sau buncăre. De altfel, Askold a fost la un moment dat principalul motiv de conflict între Japonia şi Rusia, din cauza zăcămintelor aurifere din zonă.

    Soldaţii de pe insulă aveau în trecut misiunea de a depista încercările Japonezilor de a bloca rutele maritime ruseşti prin intermediul minelor. În 1982, de exemplu, a fost construint un turn de observaţie unde erau în permanenţă soldaţi. Astăzi, Askold a devenit un muzeu. Nu există locuitori permanenţi ai insulei şi chiar şi numărul turiştilor este încă destul de scăzut din lipsa unei ambarcaţiuni care să asigure în mod regulat transportul. În plus, vremea în zonă este foarte imprevizibilă. Cu toate acestea, se presupune că rezervele de aur ascunse pe Askold se ridică la câteva zeci de tone.

  • Sandvişul hi-tech, servit proaspăt soldaţilor americani şi după doi ani

    Taberele de luptă şi antrenament sunt probabil pe ultimele loc în care ne-am gândi că pot găsi unele dintre cele mai recente invenţii din industria alimentară. Şi totuşi nu-i deloc aşa.
    Hrana soldaţilor a fost mereu o provocare. Ei au nevoie de hrană care să poată fi preparată foarte rapid, să fie uşor de cărat şi să dureze foarte mult. De regulă, soldaţii americani sunt hrăniţi cu hrană gata de a fi consumată, ambalată în vid. Valabilitatea acestor mâncăruri este de trei ani, dar nu sunt foarte populare în rândul soldaţilor.

    “Cred că unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri pe care le-am mâncat a fost omleta vegetariană pe care nici n-o pot descrie în cuvinte”, spune unul dintre membrii armatei americane. Aşa că în momentul în care armata a dorit să îmbunătăţească meniul s-a gândit la ceva mai gustos. Să fie uşor de cărat, de mâncat şi să furnizeze cantităţile uriaşe de energie de care au nevoie soldaţii. Soluţia a fost o surpriză: un sandviş; dar nu orice sandviş. Este un sandviş care rămâne proaspăt şi gustos până la trei ani, fără să fie nevoie să fie ţinut în frigider, fără să fie dezhidratat.

    Cum au reuşit? Un om de ştiinţă francez a coordonat echipa care a lucrat la acest proiect de cercetare. Prima provocare a fost să controleze nivelul umidităţii care apare în orice sandviş. Pentru că odată controlată umiditatea, poate fi controlat şi procesul de alterare al alimentelor – fără apă, bacteriile nu se înmulţesc. De aceea dezhidratarea este procesul clasic de stopare a alterării. Dar un sandviş fără apă ar fi necomestibil. Aşa că Michelle s-a inspirat în proiectul său de cercetare dintr-o altă tehnică de conservare, cea prin care se fac gemurile şi dulceţurile.

    În plus, pentru a se dezvolta, bacteriile au nevoie de aer iar Michelle a găsit o metodă prin care se împiedică reacţiile chimice care pot avea loc într-o pungă cu mâncare: un pliculeţ cu rugină, care absoarbe nu doar umezeala, da împiedică şi oxigenul să oxideze mâncarea.