Tag: soft

  • Cum a ajuns o tânără din Sibiu să creeze un soft pe care multe din marile companii din lume îl doresc

    Raluca Ada Popa are 30 de ani şi de 11 trăieşte în străinătate. A ajuns în Statele Unite datorită unui profesor căruia şi acum îi mulţumeşte. ”Eram la clasă de mate info intensiv. A venit un profesor din State, sibian, Liviu Iftode şi ne-a încurajat pe cei mai buni să aplicăm pentru facultăţile din America. El a fost cel care m-a ajutat, mi-a dat teste să mă pregătesc….”, povesteşte Raluca, cea care a fost şefă de promoţie în generaţia ei şi olimpică la matematică, fizică şi informatică.

    Şi pentru că informatica era pasiunea Ralucăi, a aplicat la mai multe facultăţi de profil din Statele Unite. A fost acceptată la Caltech. După primul an în care a obţinut doar note maxime, s-a transferat la MIT, o altă instituţie de prestigiu în domeniul informaticii. Aici Raluca a absolvit, a făcut un master, apoi un doctorat şi un post doctorat.

    Raluca s-a specializat în securitate informatică şi în acest domeniu a realizat şi lucrarea de doctorat. ”Lucrarea mea s-a bazat pe protejarea datelor, dar într-un fel diferit. De exemplu, alte programe de acest gen crează un zid în jurul informaţiei, dar care poate fi spart de hackeri. Eu am gândit un program care criptează informaţia. Se poate lucra cu ea, dar accesată din exterior ea e criptată. Cu această lucrare am câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat în informatică de la MIT”, spune Raluca.

    După ce şi-a încheiat studiile, ea a primit propuneri pentru a preda de la cele mai mari universităţi din SUA: Harvard, Berkeley, MIT, Stanford. ”Am ales Berkeley, pentru că aici mi s-a oferit de la început oportunitatea de a mă dezvolta. Am avut posibilitatea să îmi fac laboratorul meu, să lucrez cu studenţii cum credeam că e mai bine, şi în plus e în Silicon Valley”, povesteşte Raluca.

    La finalul lunii noiembrie Raluca o să lanseze oficial PreVeil – programul de securitate inspirat din teza ei de doctorat. ”Deja 36 de companii aşteaptă să îl testeze, iar câteva mii de utilizatori individuali l-au descărcat. Pentru aceştia este gratuit, companiile îl primesc contra cost. Merge pe acelaşi principiu de date criptate, care pot fi văzute doar de cel care le trimite şi de destinatar”, explică Raluca. Deşi promite să se transforme într-o companie de milioane de dolari, Raluca îşi doreşte ca programul ei să ajungă la cât mai multă lume şi să protejeze cât mai multe date.

    Aşa a ajuns românca să predea la una din cele mai bune universităţi din lume. Clasa ei de securitate informatică are peste 500 de studenţi. Raluca nu este singură la curs, ci este ajutată de 19 asistenţi. ”Sistemul de învăţământ de aici este total opus celui din România. Aici eşti ajutat să te dezvolţi, ţi se oferă toate condiţiile, de la resurse la infrastructură, la orice…Nimeni nu îţi pune piedici, dimpotrivă, eşti ajutat pe toate planurile, nu eşti limitat decât de propriile puteri. Asta a fost frustrarea mea în România, că nu mă puteam dezvolta aşa cum îmi doream şi nu aveam acces la informaţii”, povesteşte Raluca.

    Ca fost student în State, iar acum ca profesor, Raluca nu găseşte scuze celor care nu tratează şcoala aşa cum trebuie. Şi nici sistemul. ”Aici nu există să copiezi. S-a mai întâmplat la teme, noi avem un sistem prin care putem verifica asta. Din 500 de studenţi poate se întâmplă la maxim 10 într-un an. Am prins un student, am făcut raport la Centrul pentru Etică, iar studentul a repetat cursul şi a fost obligat să meargă la un gen de cursuri de reeducare în acest domeniu…Dacă la teme se mai poate întâmpla asta, la examene este de neconceput aşa ceva, nici nu se pune problema”, explică Raluca.

    Şi asta se datorează tot sistemului. ”Copiii aici de mici sunt învăţaţi şi îndreptaţi să facă ceea ce le place. De aceea, acum văd la studenţi un entuziasm extraordinar atunci când vorbesc despre ceea ce învaţă. Când vin cu întrebări sau discutăm temele se vede pe faţa lor dorinţa de a învăţa, sunt deschişi la orice fel de informaţie. Fac totul pentru că le place, nu pentru că trebuie”, explică Raluca.

    Faptul că Raluca a terminat MIT, predă la Berkeley, a câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat, a studiat un an şi la Swiss Federal Institute of Technology din Zurich, faptul că este un geniu al informaticii recunoscut la nivel mondial, nu a impresionat pe nimeni din România. Nimeni nu a fost interesat să ”profite” de experienţa şi talentul ei. ”Nu m-a contactat nimeni din România pentru vreo colaborare. Aş fi interesată să predau un curs acasă, să ajut cumva. O fac totuşi pentru că sunt membru în Liga Studenţilor Români din Străinătate, şi alături de ei avem proiecte, dar tot doar pentru studenţii români care studiază în străinătate”, spune Raluca.

    Cititi mai multe pe www.oradesibiu.ro

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Cum a reuşit un antreprenor român să îşi ducă business-ul în numai 5 ani în 4 ţări din regiune. Acum are altă ambiţie

    În cinci ani, antreprenorul local Rareş Bănescu a reuşit să scaleze start-up-ul Retargeting.biz în alte patru ţări vecine din zonă – Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, iar acum urmează să îşi extindă businessul în toată regiunea Europei de Sud-Est.

    “Ideea din spatele Retargeting.biz a venit în urmă identificării unei nevoi în piaţa de e-commerce şi totodată a unei nevoi personale, pe vremea când eram implicat direct în mai multe magazine online, lidere pe segmentul lor de piaţă, într-un context în care tot mai multe magazine online investeau resurse considerabile în eforturile de marketing fără a vedea rezultatele pe care şi le doreau. Retargeting.biz a fost creat ca o platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii acestuia prin e-mailuri şi mesaje pe website”, descrie Rareş Bănescu începuturile afacerii Retargeting.biz.

    Povestea start-up-ului local care ajută retailerii să-şi crească vânzările în competiţia acerbă a preţurilor din mediul online – noul teren de luptă din comerţ – a început în urmă cu cinci ani, când Rareş Bănescu a identificat, pe baza propriei experienţei profesionale, nevoia unui soft dedicat automatizării activităţilor de marketing, dedicat pieţei de comerţ electronic.

    Cum a reuşit un antreprenor român să îşi ducă business-ul în numai 5 ani în 4 ţări din regiune. Acum are altă ambiţie 

  • Povestea românului care „a primit like“ de la Facebook şi Google

    „Ideea din spatele Retargeting.biz a venit în urmă identificării unei nevoi în piaţa de e-commerce şi totodată a unei nevoi personale, pe vremea când eram implicat direct în mai multe magazine online, lidere pe segmentul lor de piaţă, într-un context în care tot mai multe magazine online investeau resurse considerabile în eforturile de marketing fără a vedea rezultatele pe care şi le doreau. Retargeting.biz a fost creat ca o platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii acestuia prin e-mailuri şi mesaje pe website”, descrie Rareş Bănescu începuturile afacerii Retargeting.biz.

    Povestea start-up-ului local care ajută retailerii să-şi crească vânzările în competiţia acerbă a preţurilor din mediul online – noul teren de luptă din comerţ – a început în urmă cu cinci ani, când Rareş Bănescu a identificat, pe baza propriei experienţei profesionale, nevoia unui soft dedicat automatizării activităţilor de marketing, dedicat pieţei de comerţ electronic.

    Start-up-ul le oferă comercianţilor online o soluţie software prin care îşi pot îmbunătăţi vânzările prin personalizarea ofertelor pentru clienţi şi monitorizarea activităţii lor în magazinul online. Mai exact, softul Retargeting.biz analizează tot ceea ce face clientul pe perioada în care foloseşte site-ul retailerului online şi trimite apoi mesaje personalizate direct în cadrul magazinului online, pe e-mail sau SMS. Spre exemplu, în cazul în care un client s-a uitat la un produs, dar nu l-a cumpărat, soluţia trimite în mod automat un mesaj prin care îi oferă acestuia un discount.

    În fiecare an, Retargeting.biz a îmbunătăţit soluţia software dedicată magazinelor online adăugând noi funcţionalităţi, de la notificări push, SMS, până la reclame pe Facebook, Instagram şi Google. „Totul, pentru a ajuta magazinele online să fie mai eficiente în comunicarea cu clienţii, rezultând mai multe vânzări şi venituri mai mari, cu un consum de timp cât mai mic”, a subliniat el.

    În primii ani, finanţarea Retargeting.biz a fost susţinută din fondurile proprii ale lui Bănescu, la care s-au adăugat şi investiţiile a doi antreprenori români – Cătălin Constantin, CEO al companiei de e-mail marketing Newsman, şi Mugur Frunzetti, care a intrat în acţionariatul start-up-ului în 2014 cu o investiţie de 500.000 de euro. Mugur Frunzetti este cunoscut pentru investiţii în companii precum floria.ro, într-un grup de retaileri online din IT&C (marketonline.ro,azerty.ro, mediadot.ro) ori în platforma de live entertainment (videochat) Studio 20. Anul trecut, Frunzetti şi-a vândut însă participaţia de 30% către ceilalţi acţionari – Bănescu Rareş Nicolae, Constantin Mugur Cătălin şi Herling Investments SRL.

    „Investiţia iniţială s-a ridicat la 150.000 de euro, însă pe măsură ce ne-am dezvoltat am investit şi mai mult, investiţia totală fiind acum de ordinul milioanelor de euro. Să atrag fonduri nu a fost greu, având în vedere că produsul este unul inovator. Pot spune chiar că am refuzat câţiva investitori ce îşi doreau să investească în businessul meu”, a punctat Rareş Bănescu, de profesie economist. Cu un an înaintea înfiinţării Retargeting.biz, el a fondat şi agenţia OMTagency, aceasta fiind prima lui companie, specializată în direct marketing pentru jucători din sectorul bancar şi turism. Agenţia este activă de şase ani pe piaţa locală şi are în medie afaceri de 2 milioane lei pe an.

    De asemenea, Rareş Băneascu mai este implicat în alte două companii, dintre care una care activează tot în domeniul comerţului electronic, administrând site-urile Superpantofi.ro, s77.ro, Ventidue, Ligo, Stereomag şi Namos, acestea având împreună aproximativ 1.000 de comenzi pe zi. Anterior înfiinţării celor două companii proprii – Retargeting.biz şi OMTagency – el a lucrat timp de doi ani (2011-2013) în cadrul Machteamsoft, care deţine mai multe businessuri online pe plan local, precum teamdeals.ro, acasa.ro şi sentimente.ro.

    În prezent, antreprenorul este în discuţii avansate cu mai multe fonduri de investiţii din Europa pentru a atrage o finanţare de peste 3 milioane de euro, sumă necesară pentru scalarea businessului şi extinderea Retargeting.biz în regiune.
    „Suntem în discuţii foarte avansate cu mai multe fonduri de investiţii din Europa, fonduri ce au văzut posibilitatea de scalare a companiei noastre, creşterea foarte accelerată din ultimul an şi recunoaşterea internaţională primită în momentul în care am devenit printre primele companii din Europa de Est ce sunt Facebook Marketing Partner.”

    Printre primii parteneri Facebook din regiune

    Retargeting.biz a obţinut în 2018 statutul de partener al Facebook, unul dintre primii din regiune, precum şi pe cel de partener al Google, acreditările primite de la cei doi giganţi online fiind o validare a businessului construit în cei cinci ani, care poziţionează compania românească ca jucător de top în industria de profil din Europa Centrală şi de Est, potrivit lui Bănescu. „În Europa sunt mai puţin de 50 de companii partenere ale Google şi Facebook.

    Sunt agenţii mult mai mari care nu au acreditare de la Facebook. Facebook se axează foarte mult pe parteneri-tech, de tehnologie, iar noi am avut şi un pool foarte mare de clienţi – mii de magazine online”, a subliniat el. Prin statutul de partener Facebook, Retargeting.biz le poate oferi magazinelor online din Europa de Est o serie de avantaje, cum ar fi acces la funcţionalităţi noi înaintea celorlalţi,  testarea mult mai rapidă a celor mai recente inovaţii Facebook şi acces la servicii care nu sunt încă disponibile în regiune. De asemenea, dat fiind că Retargeting.biz are un manager de cont dedicat, magazinele online beneficiază de suport tehnic personalizat atunci când întâmpină dificultăţi în desfăşurarea campaniilor pe Facebook. Totodată, campaniile de pe Facebook ale clienţiilor Retargeting.biz sunt mai bine gestionate, iar reclamele realizate prin platforma proprie a start-up-ului local sunt mai bine adaptate şi mai performante.

    Totodată, acreditările primite de la giganţii americani Google şi Facebook au deschis noi surse de creştere a businessului Retargeting.biz.
    „De când am lansat integrarea cu Google şi Facebook am deschis practic două canale noi prin care clienţii îşi pot aduce comenzi, iar acest lucru s-a văzut instant şi în rezultatele financiare. Pot spune că în şase luni am reuşit să creştem businessul de patru ori, iar creşterea accelerată încă nu s-a oprit.

    Vedem toţi indicatorii, atât ai noştri cât şi ai clienţilor noştri, într-o puternică creştere”, a punctat Rareş Bănescu.
    Jumătate din veniturile înregistrate de Retargeting.biz în primele nouă luni din 2018, circa 2,5 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, sunt generate de reclamele dinamice în Google şi Facebook. „Trendul crescător a început în luna mai 2018, iar de atunci fiecare lună a fost în medie cu 25% mai bună decât cea anterioară.” Criteriile pentru ca Retargeting.biz să devină partener al Google şi Facebook au constat în bugetele cheltuite de clienţii săi, tipurile de reclamă pe care le pun la dispoziţie şi automatizările făcute pentru clienţi.

    De asemenea a contat şi faptul că Retargeting.biz este şi un partener tech, ceea ce implică o serie de avantaje precum accesul la suport, o aprobare a reclamelor mai eficientă, accesul la parteneriate şi evenimente ale celor doi giganţi media, optimizarea automată a campaniilor făcute de o aplicaţie de machine learning şi rezultate mai bune şi mai ieftine.

    „Bugetul este plătit separat de client direct către Google şi Facebook, iar media lui este de 1.600 de euro pe lună. Folosind acest buget prin reclamele realizate de Retargeting.biz, clienţii noştri reusesc să genereze cu 40% în medie mai multe comenzi faţă de utilizarea bugetului pentru campanii create şi optimizate manual”, a explicat el. Bugetele alocate pentru serviciile Retargeting.biz variază în funcţie de verticala pe care activează compania, însă în medie, un client plăteşte 250 euro pe lună pentru tot pachetul oferit – e-mail, push notifications, SMS, pop-ups, Google, Instagram şi Facebook.

    „Bugetele cheltuite sunt însă în medie de 1.600 de euro, acestea nefiind destinate doar retargetingului, ci şi generării de trafic nou. Un client mic/mediu care alocă un cost total de 1.850 euro ajunge să îşi dubleze vânzările lunare”, a subliniat Rareş Bănescu.
    Retargeting.biz continuă însă să investească în produsul creat, pieţe noi şi parteneriate pe termen lung.

    Investiţia de câteva milioane de euro alocată până acum nu a fost încă recuperată, fondatorul Retargeting.biz estimând că businessul se va autofinanţa începând cu 2020.
    „Încă nu s-a terminat perioada în care investim, concentrarea noastră actuală fiind pe achiziţia de clienţi şi pe achiziţia de pieţe noi. Sperăm ca începând cu anul 2020 să încheiem perioada în care finanţăm produsul şi să intrăm în perioada în care produsul este autofinanţat.”
    La finalul lui 2018, veniturile Retargeting.biz erau de trei ori mai mari faţă de 2017, când cifra de afaceri a start-up-ului s-a situat la 1,5 milioane lei, creşterea fiind generată atât de câştigarea de noi clienţi, cât şi de extinderea pachetului de servicii oferit către clienţii existenţi prin intermediul funcţionalităţilor noi integrate.

    „Am încheiat anul trecut cu peste 3.100 de clienţi, majoritatea fiind din sud-estul Europei. Ca verticale unde rezultatele noastre sunt uimitoare vedem creşteri pe fashion, cadouri şi home & deco, unul dintre clienţii mari din ultima vreme ce s-au alăturat familiei Retargeting fiind Arabesque, sau mai nou Mathaus”, a menţionat el.

    Numărul total de magazine online din România a depăşit anul trecut 14.000, dublu faţă de nivelul înregistrat în 2017, conform datelor ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online), piaţa de comerţ electronic înregistrând în ultimii ani creşteri constante de peste 30%. Potrivit estimărilor ARMO, piaţa locală de comerţ electronic urma să ajungă la finalul lui 2018 la 3,6 miliarde de euro, în creştere cu 30% faţă de 2017. O treime din valoarea pieţei locale de comerţ electronic vine din vânzările online realizate pe segmentul electro-IT, pionierul industriei de e-commerce din România, urmat de cele din fashion, home & deco şi jucării.

    Din cei peste 3.000 de clienţi care folosesc în prezent softul Retargeting.biz, 60% sunt din România, faţă de 80% în 2017, iar restul sunt din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Grecia, unde compania locală vrea să deschidă un birou în primul trimestrul din 2019.
    Planurile de dezvoltare ale Retargeting.biz pentru următorii ani sunt foarte ambiţioase, compania având ca ţintă înfiinţarea unui birou local în fiecare ţară din sud-estul Europei. Pentru atingerea acestui obiectiv, compania locală are însă nevoie de finanţare externă.

    „Scalarea unui business are un cost mare, spre exemplu să deschidem o piaţă nouă ne costă undeva la 500.000 de euro pe an minimum. În plus, limba este o barieră ce trebuie trecută, iar această barieră opreşte jucătorii mari să penetreze această piaţă ce pare descentralizată, şi anume sud-estul Europei. Noi încercam să depăşim aceste provocări, suntem conştienţi că este dificil, însă avem resursele necesare şi cunoştinţele despre pieţele învecinate să putem spune în 2020 că suntem lideri pe piaţa din sud-estul Europei”, a precizat Rareş Bănescu. 
    În prezent, investiţia necesară companiei se ridică la peste 3 milioane de euro, sumă pe care antreprenorul speră să o obţină la începutul acestui an.

    „Discuţiile pentru obţinerea investiţiei sunt destul de avansate, urmând a intră în curând în due diligence cu unul dintre fonduri. Fondul de investiţii este unul internaţional şi sunt încrezător că până la mijlocul anului viitor vom obţine o finanţare de peste 3 milioane de euro.”
    El a menţionat că deocamdată informaţiile legate de obţinerea investiţiei sunt confidenţiale, astfel că nu poate să ofere mai multe detalii cu privire la desfăşurarea acesteia şi la părţile implicate. Concomitent cu extinderea în străinătate, pe noi pieţe, Retargeting.biz va lansa anul acesta o nouă versiune a platformei – Retargeting 5, ce va include o serie de funcţionalităţi noi, precum promovarea pe YouTube sau Google Shopping, lansarea urmând să aibă loc în luna noiembrie.

    „Retargeting 5 va fi cea mai completă platformă de automatizare şi personalizare a comunicării dintre un magazin online şi clienţii sau potenţialii clienţi ai acestuia, cu noi funcţionalităţi precum reclame pe YouTube, reclame pe Google Shopping şi newsletter, toate create în mod automat şi cu un conţinut personalizat în funcţie de comportamentul vizitatorilor, dar şi un motor de recomandări şi varii îmbunătăţiri ale funcţionalităţilor existente. Toate aceste funcţionalităţi, nemaîntâlnite într-o singură platformă, vor transforma Retargeting.biz într-un canal indispensabil pentru orice magazin online”, a subliniat antreprenorul local.

    Cum vede el însă businessul peste încă cinci ani?

    „Ţinând cont de creşterea exponenţială şi de funcţionalităţile inedite ce urmează a fi lansate anul acesta, dar şi de echipa excepţională, peste cinci ani văd Retargeting.biz ca un brand internaţional, cu birouri în peste 10 ţări, cu o prezenţă semnificativă nu doar în Europa de Sud-Est, ci şi în ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, şi cu peste 20.000 de clienţi care folosesc Retargeting.biz. În cinci ani, Retargeting.biz va fi una dintre cele mai mari platforme de automatizare şi personalizare de marketing din Europa, poate chiar şi din lume.”

  • 35 de români au dezvoltat o soluţie folosită de sute de mii de persoane din toată lumea

    Adobe România a dezvoltat o soluţie cross-platform pentru crearea colaborativă de design şi prototipuri pentru site-uri web şi aplicaţii mobile. Inovaţia software îi ajută pe designeri să realizeze mai uşor prototipuri interactive pe diverse platforme şi dispozitive (Windows, Mac, iOS, Android), atât pentru site-uri web, cât şi pentru aplicaţii mobile. Produsul a fost  dezvoltat de Adobe România, care este cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare al Adobe Systems din Europa, ce se bazează pe excelenţă în cercetare şi dezvoltarea de produse pentru servicii de tip cloud, web, mobile sau aplicaţii desktop.

    Elementul de noutate:

    Adobe XD este o soluţie integrată cu produsele folosite de web designeri, precum Photoshop, Illustrator sau After Effects, devenind astfel prima soluţie de tip one stop pentru prototiparea şi designul site-urilor web şi a aplicaţiilor mobile. Este prima aplicaţie dezvoltată de Adobe direct pentru Platforma Universală Windows (Windows 10), deschizând calea pentru viitoarele dispozitive ce se bazează pe Windows 10. În prezent, Adobe XD este una din cele mai complexe aplicaţii native Windows 10 / UWP din lume.

    Descrierea inovaţiei:
    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, Adobe XD este o soluţie vectorială inovativă ce combină designul, realizarea de prototipuri şi colaborarea într-o singură aplicaţie. A fost creată de designeri, pentru designeri, este rapidă şi uşor de folosit, iar procesul de dezvoltare s-a realizat ţinând cont de feedbackul imediat primit din partea clienţilor, potrivit reprezentanţilor companiei.
    Echipa Adobe XD România este formată din aproximativ 35 de persoane, ingineri software, manageri de produs şi designeri UX. Membrii echipei au lucrat anterior la dezvoltarea altor produse Adobe folosite global, precum Business Catalyst sau Adobe Experience Manager (AEM), şi au avut contribuţii importante la fundamentele (open source) ale browserelor Web, în special Chrome şi Safari. Potrivit reprezentanţilor companiei, Adobe România este cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare al Adobe Systems din Europa, ce se bazează pe excelenţă în cercetare şi dezvoltarea de produse pentru servicii de tip cloud, web, mobile sau aplicaţii desktop. În ultimii ani, Adobe România a investit în dezvoltarea şi organizarea de servicii cloud la scară largă, utilizând tehnologii big data, cloud propriu sau clouduri publice (ex. AWS, Azure).

    Efectele inovaţiei:
    Adobe XD a înregistrat în total peste 1,5 milioane de descărcări, 1 milion dintre acestea fiind pe Mac, iar restul pe Windows. O mare parte a utilizatorilor folosesc produsul în mod recurent, în fiecare lună. Printre aceştia se numără companii (Microsoft, HP, Deloitte Digital, Nintendo, CGI, Capgemini, New York Post, The Home Depot, Airbus, Tata Consultancy, Equinox), agenţii de design şi publicitate (Telepathy, Hugo & Marie, Perficient Digital, Havas), start-up-uri (Boosted Boards, Poshmark). Datorită complexităţii designului, a prototipurilor şi a funcţionalităţilor sale, combinate cu produse integrate ale Adobe Creative Cloud – Photoshop, Illustrator sau After Effects – Adobe XD atacă piaţa de screen design şi câştigă teren. 

    Proiectul Adobe XD a fost inclus în ediţia specială a Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din România, 2018”.

  • Bogdan Putinică, vicepreşedinte senior / ENEA Software: „E ideal să începi o afacere în România când eşti tânăr. Dacă vor să reuşească, tinerii trebuie să se arunce cu capul înainte.”

    Carte de vizită


    ¶ Este absolvent al secţiei Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE
    ¶ Dintr-un licean care visa să aibă bani pentru un computer, Bogdan Putinică a ajuns să câştige 2.500 de dolari lunar la
    23 de ani; a înfiinţat atunci, în anul 2000, IP Devel, o firmă de servicii software pe care a vândut-o opt ani mai târziu suedezilor de la Enea AB
    ¶ Preferă să nu angajeze studenţi, pentru că sunt dinamici, „nu stau mult într-un loc“, dar şi pentru că preferă candidaţi cu studii absolvite, care au dobândit deja cunoştinţe
    ¶ Businessul suedezilor de la Enea a ajuns anul trecut la peste 48 milioane de lei

    Bogdan Putinică a apărut în catalogul CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, 2018.

  • CellGlazer: inteligenţă artificială pusă la lucru pentru pacienţi

    Elementul de  noutate:
    Software-ul pentru detectarea celulelor canceroase este un proiect important pentru industria medicală, cu un impact major asupra diminuării factorului de eroare umană în colectarea datelor privind cancerul pulmonar. Detectarea cancerului pulmonar se face tradiţional cu biopsie.

    Descrierea inovaţiei:
    Enea dezvoltă o aplicaţie software JavaFX, pe nume CellGlazer, care le va permite medicilor să gestioneze datele despre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar. Proiectul propriu-zis este o platformă de software medical pentru înregistrarea şi evaluarea datelor de imagine 2D şi 3D ale specimenelor celulelor umane identificate ca suspecte să provoace displazie sau cancer. Astfel, aplicaţia  software documentează, gestionează şi integrează datele testelor de diagnostic la scară citologică şi la nivelul de ţesut. Platforma îi va prezenta datele medicului, pentru ca acesta să stabilească diagnosticul corect în urma unei analize ample şi mult mai rapide. În acest proiect este implicată o echipă formată din cei mai buni ingineri software ai Enea din România (filialele Craiova şi Bucureşti). Proiectul se derulează pe o perioadă de un an şi jumătate; prima versiune a fost deja implementată şi testată, iar compania estimează că produsul final va fi pe piaţă la jumătatea anului 2019.

    Efectele inovaţiei:
    Soluţia dezvoltată de Enea este un software care se adresează în principal medicilor specializaţi din toată lumea şi care va avea un impact substanţial pe piaţa medicală, întrucât această soluţie software poate oferi de la distanţă rezultatele testelor de diagnostic.

  • Cine sunt oamenii care conduc cele mai mari companii din România. Toate au depăşit 1 MILIARD DE DOLARI

    La 100 de ani de la Marea Unire, primul unicorn românesc şi-a făcut apariţia pe tărâmurile mioritice: UiPath a fost prima companie din domeniul Tehnologiei care a trecut pragul psihologic de 1 miliard de dolari. Nu a fost însă singura, iar în paginile ce urmează veţi regăsi poveştile celorlalţi doi unicorni ai anului – eMAG şi Dedeman. Era firesc, prin urmare, ca personalitatea acestui an să fie creatura mitică după care start-up-urile aleargă încă din primele zile ale afacerii.

    Termenul de unicorn este apărut relativ recent; în anul 2013 o analiză din TechCrunch semnată de Aileen Lee, fondatoare a Cowboy Ventures, un fond de investiţii care finanţează antreprenori din zona software, a folosit, se pare, pentru prima dată termenul. Este adevărat că până atunci ritmul de apariţie a unicornilor era destul de redus, cam patru pe an în perioada 2003 – 2013. Ciudat, după ce au primit un nume, unicornii au apărut ca ciupercile după ploaie, 2014 şi 2015 marcând o explozie de companii de un miliard de dolari.

    În fond, de ce un miliard? Cu cât este mai bună o companie de un miliard în comparaţie cu una de 990 de milioane de dolari? Cu mult mai bună, să spunem, în măsura în care, aplicând o logică asemănătoare, dar inversă, un preţ de 14,99 lei este mult mai bun decât unul de 15 lei. Stewart Butterfield, membru fondator al companiei de software Slack care a ajuns unicorn în octombrie 2014, spune că miliardul de dolari marchează un prag psihologic, iar miliardul are, în comparaţie cu o evaluare de 800 de milioane de dolari, un impact uriaş asupra consumatorilor, angajaţilor şi media.

    Citiţi materialul integral aici

  • Personalitatea anului: Unicornul

    La 100 de ani de la Marea Unire, primul unicorn românesc şi-a făcut apariţia pe tărâmurile mioritice: UiPath a fost prima companie din domeniul Tehnologiei care a trecut pragul psihologic de 1 miliard de dolari. Nu a fost însă singura, iar în paginile ce urmează veţi regăsi poveştile celorlalţi doi unicorni ai anului – eMAG şi Dedeman. Era firesc, prin urmare, ca personalitatea acestui an să fie creatura mitică după care start-up-urile aleargă încă din primele zile ale afacerii.

    Termenul de unicorn este apărut relativ recent; în anul 2013 o analiză din TechCrunch semnată de Aileen Lee, fondatoare a Cowboy Ventures, un fond de investiţii care finanţează antreprenori din zona software, a folosit, se pare, pentru prima dată termenul. Este adevărat că până atunci ritmul de apariţie a unicornilor era destul de redus, cam patru pe an în perioada 2003 – 2013. Ciudat, după ce au primit un nume, unicornii au apărut ca ciupercile după ploaie, 2014 şi 2015 marcând o explozie de companii de un miliard de dolari.

    În fond, de ce un miliard? Cu cât este mai bună o companie de un miliard în comparaţie cu una de 990 de milioane de dolari? Cu mult mai bună, să spunem, în măsura în care, aplicând o logică asemănătoare, dar inversă, un preţ de 14,99 lei este mult mai bun decât unul de 15 lei. Stewart Butterfield, membru fondator al companiei de software Slack care a ajuns unicorn în octombrie 2014, spune că miliardul de dolari marchează un prag psihologic, iar miliardul are, în comparaţie cu o evaluare de 800 de milioane de dolari, un impact uriaş asupra consumatorilor, angajaţilor şi media.

    POVEŞTI DE UNICORNI ROMÂNEŞTI

    „România se mândeşte cu un pachet de antreprenori şi de softişti care au creat companii de succes şi produse folosite de milioane de oameni din lumea întreagă. Când ar putea apărea primul unicorn românesc? Rândurile de mai sus apăreau în paginile Business MAGAZIN în 2016, atunci când ne propuneam să descoperim care va fi prima companie care trece pragul de 1 miliard de dolari. Nu ne închipuiam atunci, desigur, că doi ani mai târziu România va avea deja mai multe astfel de companii, una dintre ele fiind deja pe un drumul către statutul de decacorn (companie evaluată la 10 miliarde de dolari).

    „UiPath a devenit un unicorn care este evaluat astăzi la 1,1 miliarde de dolari şi cel mai interesant lucru este că am făcut asta în doi ani şi jumătate pornind de la o echipă de 10 oameni, într-un apartament pe Delea Veche, în frumosul nostru Bucureşti”, spunea Daniel Dines, bucureşteanul de 46 de ani care este cofondator al UiPath, în cadrul unei conferinţe de presă din luna martie. Era doar începutul unui an care avea să transforme UiPath într-una dintre cele mai căutate companii din tehnologie la nivel global, cu o valoare de piaţă care depăşeşte, astăzi, 3 miliarde de dolari.

    Au trecut doar câteva luni până ce valoarea companiei s-a triplat: „UiPath a promit luni o finanţare care o evaluează la 3 miliarde de dolari, la şase luni după o altă rundă de finanţare, care o evaluase la 1,1 miliarde dolari”, scriau cei de la Wall Street Journal în luna septembrie. Sequoia Capital şi CapitalG au condus împreună cea mai recentă finanţare a UiPath, o rundă de 225 milioane dolari care aduce finanţările totale primite de firmă la 400 milioane dolari, după investiţii de la Earlybird Ventures şi Accel Partners. CapitalG este una dintre diviziile de investiţii ale Alphabet (Google). „După ani de zile în care au funcţionat în obscuritate, trei start-up-uri au dat brusc lovitura pe un segment al pieţei de software pentru companii în care este utilizată inteligenţa artificială, iar acum fiecare dintre cele trei se află într-o cursă pentru poziţia de lider de piaţă. Cele trei firme sunt UiPath, Blue Prism Group şi Automation Anywhere. Firmele au fost fondate în 2005 sau anterior, dar au «decolat» numai în urmă cu câţiva ani”, nota WSJ. Daniel Dines a declarat pentru WSJ că UiPath estimează afaceri de 200 milioane dolari faţă de doar 43 milioane dolari în 2017 şi 3 milioane dolari cu un an înainte. Printre clienţii firmei se numără General Electric, Walmart şi Chevron.

    Cine sunt însă românii care au clădit primul unicorn românesc? Daniel Dines a terminat Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1997, iar cu un an înainte a început să lucreze în cadrul companiei Crinsoft. După aproape cinci ani, s-a angajat ca inginer de dezvoltare de software în cadrul gigantului american Microsoft. A petrecut o perioadă în SUA, apoi s-a gândit să se întoarcă în ţara natală şi să înfiinţeze o firmă; a pus astfel bazele unei companii de dezvoltare de software specializate în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing. La un interviu, în 2005, când voia să recruteze angajaţi, Daniel Dines l-a cunoscut pe Marius Tîrcă, care s-a angajat la companie pe vremea când era student la Politehnică. Precum şi alţi mari antreprenori americani, Dines a lucrat alături de alţi câţiva oameni într-un apartament din Bucureşti, echivalentul legendarului garaj din Silicon Valley, la tehnologia care avea să definească start-up-ul UiPath. „Noi doi am avut o discuţie prin 2012, când ni se părea că ne ratăm cariera, şi ne-am zis să mai dedicăm doi ani ca să construim o tehnologie foarte bună; doar că în 2013 nu aveam niciun client. Ne gândeam să tragem cortina”, mărturiseşte Dines.

    Au lucrat opt ani la primul produs şi în 2013 au încheiat primul mare contract, un client din India, o companie de BPO (Business Processes Outsourcing). „A fost un moment astral când am descoperit primul client, o companie de BPO din India. Am trimis trei oameni acolo şi au înţeles că e piaţa enormă, fiind extrem de mulţi oameni care fac doar procese repetitive ce ar putea fi înlocuite de un program”, continuă antreprenorul.

    Ce a urmat apoi este o creştere accelerată, explozivă, am putea spune. În 2014, compania avea o cifră de afaceri de 500.000 de dolari şi avea în jur de 10 angajaţi, potrivit declaraţiilor pentru Ziarul Financiar ale lui Vlad Ionescu, director de marketing în cadrul UiPath, pentru Ziarul Financiar. În 2018, UiPath are 590 de angajaţi în 14 ţări, peste 700 de clienţi, printre care şi cinci companii din Top 10 Fortune (adică cinci dintre următoarele companii: Walmart, Berkshire Hathaway, Apple, Exxon Mobil, McKesson, UnitedHeath Group, CVS Health, General Motors, AT&T şi Ford Motor), şi o cifră de afaceri situată „între 50 şi 100 de milioane de dolari” şi o valoare care a ajuns la circa 3 miliarde de dolari. „Ce s-a întâmplat în cazul nostru este oarecum unic. În enterprise software este foarte rar să vezi o asemenea creştere. Majoritatea companiilor care ajung la o asemenea evaluare vin din spaţiul destinat consumatorilor”, spune antreprenorul.

    Daniel Dines este CEO-ul şi „faţa” UiPath. El este speaker la evenimente şi conferinţe, iar Marius Tîrcă, CTO-ul companiei, este tăcut şi se fereşte de lumina reflectoarelor.

    Întrebaţi care este dinamica dintre cei doi fondatori, dacă avem de-a face cu un cuplu asemănător cu Steve Jobs – Steve Wozniak, Marius Tîrcă spune că „pentru mine ăsta este primul job. Ne-am cunoscut la interviul de angajare şi am lucrat mult timp împreună, în acelaşi birou”, spune Marius Tîrcă. Tot el adaugă că „noi suntem amândoi ingineri software la origini, dar în ultima vreme ne-am mai despărţit. Eu mă ocup mai mult de partea de tehnologie, de echipa tehnică, iar Daniel de partea de product management, ce «features» să adăugăm, cum să facem”. UiPath s-a dezvoltat la început din fonduri proprii, pe baza veniturilor obţinute din proiectele derulate de compania anterioară, iar în 2015 a reuşit să obţină o finanţare de 1,6 milioane de dolari de la trei fonduri de investiţii americane – Credo, Earlybird şi Seedcamp. Investiţia a fost folosită pentru dezvoltarea companiei – creşterea echipei (specialişti IT şi oameni de vânzări), extinderea în străinătate şi activităţi de marketing.

    UiPath a atins statutul de primul unicorn românesc după ce recent a atras o finanţare de 153 de milioane de dolari condusă de Accel Growth Fund din SUA, fondul care a investit în Facebook şi Atlasia, şi sprijinită de Kleiner Perkins Caufield Byers, cei care au fost printre primii investitori ai Google, şi de CapitalG, fondul de investiţii al Alphabet, firma-mamă a Google. „Nu aveam neapărat nevoie de această finanţare, dar ea ne va accelera ritmul de creştere. Vrem să fim cei mai rapizi, cei mai agili din piaţă”, spunea Dines în martie.

    În cadrul ZF Live, Dines declara că un antreprenor care lansează un start-up trebuie să fie pregătit să eşueze de 52 de ori înainte de a avea succes, aşa cum s-a întâmplat cu cei de la Angry Birds, să aibă capacitatea de a crea un produs cu aplicabilitate globală şi să facă totul din pasiune, nu în speranţa că se va îmbogăţi. „Să nu încerce să se facă antre­pre­nori decât dacă au o chemare pe zona asta. Alt­fel, poţi avea o viaţă excepţio­na­lă şi ca an­gajat. Noi am fost foarte aproape de a eşua, de a deveni de neangajat la un moment dat. Ne povesteau cei de la fondul Accel, unul din­tre investitorii noştri, că firma care a dez­vol­tat jocul Angry Birds a făcut înainte alte 52 de jocuri care au eşuat. Un antre­prenor trebuie să aibă inima şi stomacul de a eşua de 52 de ori. Eu nu am ştiut asta când am pornit. Dacă ştiam, nu mă apucam”, a povestit el.

    RPA, un acronim de ţinut minte

    UiPath dezvoltă roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii, demers cunoscut în industrie drept robotic process automation (RPA). Astfel, software-ul dezvoltat de echipa UiPath este folosit astăzi de milioane de maşini din întreaga lume, instalat în diferite produse şi utilizat de companii pentru automatizarea activităţilor precum gestiunea documentelor, call center, industria sănătăţii, industria financiară, analiza de date, automatizarea proceselor sau instalarea de API-uri.

    Start-up-ul este specializat în dezvoltarea de soluţii de robotică, în principal pentru piaţa de automatizare a proceselor interne ale unei companii, produsele şi soluţiile dezvoltate de UiPath adresându-se companiilor mari şi foarte mari care externalizează anumite procese către firme specializate – BPO (business process outsourcing) şi IT outsourcing.  Cuvântul „robot” te poate duce cu gândul la Terminator sau la un film SF văzut recent, dar în acest caz un robot este un software care automatizează procesele de bază, urmând anumite reguli, astfel încât să nu mai fie nevoie de un om pentru asta sau de supravegherea unui angajat. Un robot software utilizează un software pentru a gestiona aplicaţii software precum ERP-uri, aplicaţii de help desk şi aşa mai departe, în acelaşi mod în care l-ar utiliza o persoană. Un robot imită acţiunile unei persoane: poate apăsa butoane, poate face copy şi paste, poate lua date dintr-un document, căuta anumite informaţii într-un formular. Astfel, un robot poate grăbi acest proces cu până la 50%, potrivit Institute for Robotic Process Automation. Se estimează că un singur robot ar putea înlocui până la cinci angajaţi full time. De asemenea, un robot poate face o muncă repetitivă fără să greşească, spre deosebire de un om, care face în medie 10 erori într-un proces cu 100 de paşi.

    Piaţa roboţilor software ar urma să ajungă, conform estimărilor, la valoarea de 8,75 mld. de dolari pe an în 2024, conform Grand View Research. În prezent, piaţa de licenţe software RPA are o valoare de 250 mil. dolari, dar va ajunge la 3 mld. dolari în patru ani; în acelaşi timp, serviciile asociate vor genera o sumă de zece ori mai mare, conform estimărilor EY.

    „Noi nu înlocuim oamenii. Noi nu reducem joburile. Dacă ne gândim la ce face un om în fiecare zi, o să vedem că foarte multe activităţi sunt repetitive. Esenţa tehnologiei noastre este ca oamenii să colaboreze cu roboţii”, explică Daniel Dines.

    Un unicorn pe piaţa globală a comerţului

    La începutul lunii decembrie, grupul Naspers – cel care a preluat 70% din acţiunile eMAG în 2011 – a confirmat că magazinul online eMAG, fondat în 2001, a atins valoarea de 1 miliard de dolari (în prezent Iulian Stanciu deţine 20% din acţiunile companiei, restul fiind deţinute de MIH B2C Holdings – firmă prin care operează Naspers).

    Iulian Stanciu, desemnat în octombrie – pentru a doua oară – cel mai admirat CEO din România, îşi aminteşte modul în care a intrat în acţionariatul eMAG şi paşii pe care compania i-a urmat către statutul de unicorn. „Am făcut ceva tranzacţii până acum şi fiecare a avut ceva specific. La eMAG a fost o nebunie“, povesteşte Stanciu. În 2009 eMAG avea vânzări lunare de puţin peste 2 milioane de dolari, dar compania pierdea 500.000 de dolari pe lună, iar Stanciu a ales să plece de la conducerea Network One Distribution, afacere care făcea profit. A chemat oamenii şi le-a spus: „Astăzi este ultima mea zi, de mâine Răzvan Ziemba este noul CEO“. „Am venit la eMAG cu gentuţa şi am spus: «De azi eu sunt noul director al companiei»“. Îşi aminteşte că multă lume i-a spus că face o greşeală; „de fapt am investit într-un vis, al meu şi al lui Radu Apostolescu, şi m-am uitat pe cifre doar în mare, nu am făcut due diligence, doar am întrebat care sunt pierderile şi cam care sunt problemele. Unele le-am mai găsit pe parcurs, dar nu am stat să le fac contabilitatea. Am spus că oportunitatea este aşa de mare încât trebuie să iau părţile bune şi să le valorific pe acestea. Dar a fost, clar, şi mult suflet pus aici, mult curaj şi aş spune chiar nebunie“.

    „Mi-e greu să cred că eMAG s-ar fi închis, probabil că l-ar fi preluat altcineva.“ În momentul în care a preluat compania, fondată în 2001 de Radu Apostolescu, Dan Teodorescu şi Bogdan Vlad, era în discuţii foarte avansate cu fondul de investiţii Balkan Accession Fund, iar Stanciu spune că îi este greu să-şi imagineze care ar fi fost drumul eMAG, dacă ar fi fost mai bun, mai rău sau similar; „cert este că pentru mine a fost o oportunitate şi m-am mişcat mai repede decât americanii“. Antreprenorul a reuşit, în urma unor tranzacţii inspirate, să deţină acum acţiuni la eMAG, să controleze retailerul electro-IT Flanco şi Network One Distribution.

    Despre deal-ul cu fondul de investiţii Naspers, care a preluat 70% din eMAG, spune că a fost tranzacţia care i-a adus „mult mai multă independenţă şi soluţia de a nu fi absolut deloc asociat cu vreo zonă politică sau de media“. Când Naspers a fost cooptat ca partener la eMAG, „a fost şi un moment puţin dureros, pentru că a trebuit să-mi vând o parte din acţiunile la eMAG pentru a-l scoate pe Sebi Ghiţă din celelalte companii, să nu mai am nicio legătură cu el“. Concret, a trebuit să vândă cam jumătate din acţiunile la eMAG la vremea respectivă, iar din punctul de vedere al managerului a fost o mare uşurare, spune el, „pentru că dacă până atunci am fost asociat cu cineva care nu avea habar de afacere şi tot ce putea să facă era să mă tragă în jos, prin lumea diferită în care acţiona, de la momentul respectiv am avut lângă mine nişte oameni care mă susţin şi ştiu despre ce e vorba în businessul nostru şi vor să construim ceva solid“.

    Pentru a creşte afacerea de distribuţie, a cumpărat divizia de profil a Flamingo „şi a fost o altă negociere dură“. Acţionarii Flamingo i-au prezentat ce înseamnă compania, care fusese o afacere mare şi un pionier în România, şi i-au cerut 6 milioane de euro, dar la acel moment afacerea de distribuţie înregistra minusuri din ce în ce mai mari. „N-am preluat compania, ci a fost un asset deal, am luat doar contractele, oamenii, stocuri şi tot ce aveau asseturi în companie.“ Stanciu a făcut un calcul şi le-a oferit, la începutul lui 2009, profitul pe care îl putea face vreme de doi ani adăugând afacerea la businessul său. „S-au ridicat de la masă, refuzând, dar s-au întors în circa două luni şi am închis tranzacţia în jurul valorii de 1 milion de euro. A fost un deal bun.“ A făcut însă o greşeală în momentul respectiv, povesteşte, pentru că nu a declarat tranzacţia la Consiliul Concurenţei („Dacă am fi declarat-o, n-am mai fi avut ce să cumpărăm, pentru că ar fi trebuit să aşteptăm câteva luni avizul“). A integrat afacerea şi abia apoi a declarat tranzacţia, „după care cei de la Consiliul Concurenţei şi-au făcut datoria, au venit peste noi şi am luat un milion de dolari amendă, aşa că de fapt m-a mai costat un milion“, spune râzând Stanciu.

    O altă decizie importantă este înfiinţarea Depanero, prin desprinderea din departamentul de service al eMAG, despre care spune că „e un proiect curajos, pentru că segmentul de service de produse electronice şi electrocasnice pare mai bătrânicios, prăfuit şi am venit cu un aer nou şi cool“. Antreprenorul spune că această firmă se poziţionează într-o zonă fără competiţie. Peste un milion de euro este doar investiţia în soft, astfel încât dacă un client sună, agentul de la call center poate vedea unde sunt toate maşinile de service din oraş, care este agenda depanatorului şi poate face pe loc programarea, direct în agenda acestuia. Depanatorul vede programarea pe tabletă şi poate suna clientul înainte, pentru a lua de pildă piese de schimb. Pentru Depanero lucrează acum 150 de oameni, în toată ţara.

    Dincolo de zona albă

    Managementul eMAG face parte din echipele Naspers care stabilesc strategia globală pe e-commerce şi „când investesc în alte companii mari din lume mergem şi noi şi ne spunem părerea, participăm la analiză, eu sau oameni din cadrul eMAG“, spune Stanciu, care a fost în multe ţări din lume, de la Rusia până în Vietnam, Indonezia, Iran sau alte ţări considerate exotice, dar unde potenţialul este uriaş. Toate experienţele internaţionale şi contactul cu alte culturi şi alte afaceri „ne-au arătat că există oportunităţi foarte mari şi că noi, ca români, chiar avem valoare şi ar trebui să renunţăm la prejudecata că ar trebui să vină cineva din vest să ne salveze pentru că suntem vai de capul nostru“. Un alt lucru pe care l-a înţeles este că în ciuda faptului că volumul de afaceri este mare pentru România, „pe harta lumii suntem foarte departe. Până de curând ratingul de ţară era junk, adică pe harta lumii nu existam, era o zonă albă“. Pentru a fi vizibili („nu este un obiectiv în sine“), afacerile eMAG trebuie să evolueze „şi avem nevoie să mergem în zone din ce în ce mai mari şi în teritorii din ce în ce mai mari. Şi nu trebuie să ne oprim niciodată, pentru că în momentul în care ne-am oprit, în afacerea asta înseamnă că am luat-o în jos. Nu există zonă de confort“.

    Cum a început afacerile? „Mi-a plăcut programarea, am fost atras de calculatorare“, răspunde succint Stanciu. Povesteşte apoi că până în clasa a VII-a a fost pasionat de matematică şi a fost la olimpiada pe ţară; pe urmă în clasa a VIII-a fost la olimpiada la fizică pe ţară, iar în clasa a IX-a a fost la olimpiadă la informatică. Descoperise calculatorul înaintea multora, la o cunoştinţă care avea un Spectrum Sinclaire cu 64 K memorie.

    A făcut şi diverse softuri pentru companii, iar un an de zile i-a învăţat pe profesorii din liceu cum să lucreze şi ce trebuie să facă cu calculatoarele liceului. „Eu aveam cheia de la laboratoare.“ Un antreprenor din Ploieşti, cu o companie de telecomunicaţii, i-a propus să o slujbă în zona de soft, dar a ales să meargă la facultate, chiar dacă nu era foarte tentat. În anul III s-a angajat ca agent comercial, iar înainte de a termina facultatea a întemeiat o firmă împreună cu fratele său, un prieten şi Sebastian Ghiţă, pe care îl cunoştea din liceu. „Era cu trei ani mai mic, l-am învăţat o grămadă de chestii, ne-am împrietenit.“ Au plecat la drum cu doar 1-2.000 de dolari, vânzând calculatoare. „La un moment dat am realizat că trebuie fie să deschid magazine, fie să merg la nivelul următor, să intru în businessul de distribuţie şi să vând celor care vând direct către clienţi.“ A început să cumpere de la distribuitori mari, câştigând 1-2%, iar apoi a început să producă mărci proprii în China, de la mausuri până la monitoare şi boxe. „Cam din 2002 am început să câştig cam un milion de dolari pe an. Şi în continuare businessul de trading, făcut bine, cu o cunoaştere bună a produsului, poate fi senzaţional. Vedem nişte businessuri româneşti foarte frumoase, cel mai bun exemplu este Dedeman“, arată Stanciu.

    Compania ajunsese la vânzări de 50 – 60 de milioane de euro şi circa 50 de angajaţi, iar Stanciu a înţeles că are limitări: „Eram şi departament de HR şi achiziţii, şi marketing, şi zona de legal. Am mers pe ideea: «dacă pun riscul în faţă şi încerc să văd şi să rezolv toate problemele înainte de a face un pas, s-ar putea să nu mai fac pasul acela, aşa că fac paşi şi tot ce am greşit am plătit»“.

    Nu este adeptul reţetelor de management, crede că oricine trebuie să fie pasionat de ceea ce face, că din greşeli se învaţă, că munca este esenţială, educaţia are un rol important, „dar în antreprenoriat trebuie să te bazezi şi pe feeling. Antreprenoriatul este riscant, te poţi lovi, stai în noroi, nu înseamnă birouri frumoase, luxoase, iar banii în antreprenoriat sunt o consecinţă, nu un obiectiv. Nu poţi să îţi setezi «fac atâţia bani», poţi seta în schimb «am pasiunea asta şi vreau să o fac». Dacă vor ieşi bani sau nu, cine ştie?“.

    Antreprenoriat în familie

    ​​Chiar dacă în definiţia tradiţională a unui unicorn intră o activitate în domeniul tehnologiei, am ales să îl introducem în categoria dedicată personalităţii anului şi pe Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, ca urmare a anunţului făcut în decembrie 2018 referitor la înfiinţarea Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

    „Tot ce am construit am făcut împreună“, spune Dragoş Pavăl referindu-se la fratele său, Adrian Pavăl, care s-a implicat în 1993 în afacere. „Suntem firi complementare şi ne potrivim ca o mănuşă unul cu celălalt. Ne înţelegem bine, avem reguli clare pe care le-am stabilit, nu au existat situaţii în care să avem certuri, să ne ameninţăm, chiar dacă am avut şi discuţii aprinse“, spune antreprenorul băcăuan care a primit în 2015 cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri din România, fiind desemnat cel mai admirat CEO în cadrul galei CEO Awards.

    Pavăl spune că foarte multe firme antreprenoriale din România s-au stins din cauza problemelor dintre asociaţi. „Am observat la mulţi dintre cei cu care am interacţionat că în momentele în care le mergea foarte bine, în loc să fie concentraţi să-şi consume energiile pentru a dezvolta mai departe firma, porneau discuţii de la lucruri banale şi ajungeau să se certe şi să împartă tot ce construiseră până atunci, fără să bănuiască faptul că individual nu vor mai reuşi. Sunt excepţii, dar cei mai mulţi nu au mai reuşit. Fiecare credea că e pionul principal şi că singur poate avea cel puţin acelaşi succes şi de multe ori s-a dovedit că nu e aşa. În cazul nostru, eu cred că fratele meu este pionul principal. Nu ştiu ce crede el, dar ne înţelegem“, spune Dragoş Pavăl, vorbind la interviul acordat după semnarea parteneriatului cu Comitetul Olimpic Român. Întrebat cum îşi împart responsabilităţile, Pavăl spune râzând că lucrurile sunt clare: „El câştigă banii şi eu îi cheltui. El se ocupă de partea operaţională a afacerii, eu mă axez de dezvoltare, investiţii, marketing şi sunt «interfaţa» cu exteriorul“.

    La 26 de ani de la momentul în care a ales să încerce aventura antreprenoriatului, Pavăl controlează Dedeman, o afacere cu 49 de magazine, peste 10.000 de angajaţi şi vânzări care au depăşit anul trecut valoarea de 6,4 miliarde de lei.

    La începutul lunii decembrie, fraţii Pavăl au făcut o nouă mişcare importantă în afaceri, punând bazele Pavăl Holding – cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social, deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

    Capitalul companiei de tip holding a fost stabilit după evaluarea participaţiilor deţinute de cei doi antreprenori la compania Dedeman. Evaluarea a fost realizată de către un evaluator autorizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România în noiembrie 2017, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

    Fraţii Pavăl au realizat în ultimii doi ani mai multe achiziţii, de la pachete de acţiuni în companii energetice la clădiri de birouri. Dedeman a parafat în vara acestui an achiziţia proiectului The Bridge, în cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, deal evaluat la 200 de milioane de euro.

    Unul dintre momentele cheie în dezvoltarea afacerii, spune băcăuanul, a fost în 1992. Terminase facultatea de informatică în 1990 şi primise repartiţie – deşi avusese loc revoluţia, până la finalul lui 1990 a mai funcţionat sistemul de repartiţie a absolvenţilor – la o fabrică de confecţii, la centrul de calcul. A stat la fabrică doar câteva luni, pentru că, argumentează Pavăl, „nu puteam face mare lucru acolo. Era un centru de calcul preistoric şi când am venit cu o propunere să schimbăm calculatorul străvechi cu PC-urile care apăruseră deja, le folosisem în facultate şi învăţasem să lucrez cu ele, a existat o reticenţă absolută“. A făcut o propunere şefului său, care nu a reacţionat, iar apoi s-a adresat superiorului acestuia, directorul economic. Începând din a doua zi, atitudinea şefului său direct s-a schimbat radical, îl trimitea după ziare şi îl încuraja să plece să-şi viziteze soţia, care era încă studentă, numai să nu mai stea pe la birou. „Am decis să plec, nu aveam nicio perspectivă să fac ceva concret acolo, eram plătit degeaba.“ Ca angajat, Dragoş Pavăl nu a avut şefi care să ştie să-l aprecieze. Acum, la mai bine de 25 de ani după ce a fondat propria firmă, de numele său se leagă o întreagă serie de superlative.

    Într-o perioadă în care calculatoarele erau rare şi extrem de puţin folosite, Dragoş Pavăl era unul dintre puţinii absolvenţi de informatică, o specializare la care a ajuns dintr-un complex de factori. Pasionat de matematică din copilărie, graţie profesoarei, antreprenorul este încredinţat că „fiecare dintre noi descoperim că avem anumite afinităţi şi funcţie de calitatea de dascăl a profesorului. Profesoara de matematică a ştiut să-mi incite interesul, era un pedagog desăvârşit“.
    Aventura antreprenorială a băcăuanului a început în aceeaşi perioadă în care începuse fenomenul de privatizare în masă, o metodă prin care magazinele fabricilor erau date în locaţie de gestiune. S-a înscris la o licitaţie şi a câştigat, pentru că era încă angajat la respectiva fabrică, şi a primit un punctaj care l-a ajutat să câştige în dauna celor care ofereau un preţ mai mare dar nu erau angajaţi. Locaţia de gestiune era o metodă prin care magazinul putea fi oarecum închiriat, cu preluarea stocurilor de marfă (care trebuia plătite fabricii la final de an) şi a angajaţilor.

    Începuse însă să încerce marea cu degetul încă dinainte de a câştiga licitaţia pentru magazinul de mobilă, pentru că trecuseră deja două luni de când înfiinţase o firmă şi de o lună deschisese un mic magazin. Anunţase deja conducerea firmei că va pleca, iar lor „nu le venise să creadă. M-au rugat să mai rămân şase luni şi am acceptat, dar cu jumătate de normă, pentru ca firma să nu îşi blocheze activitatea; erau dependenţi de mine“.

    Aşa că tânărul de 26 de ani lucra cu jumătate de normă şi se ocupa şi de propriul magazin, pentru care avea un angajat; a inventat un sistem de gestiune şi avea încă de la început un calculator pe care ţinea evidenţa. Experienţa s-a dovedit folositoare, a învăţat o sumedenie de noi lucruri, de antreprenoriat de această dată, iar cel mai puternic antreprenor român al acestui moment îşi aminteşte că la acea vreme vindea tot felul de accesorii, băuturi răcoritoare, dulciuri, pe care le lua dintr-un centru comercial aflat pe centura Capitalei. „Se vindea orice şi cu adaosuri foarte mari, la acea vreme nu era limitată marja la 30%, putea să fie oricât. Aveam margini mari pentru că era o lipsă incredibilă de produse, acum dacă nu eşti atent rămâi cu produsul şi trebuie să-l distrugi. Atunci cererea era imensă şi erau foarte mulţi bani pe care oamenii nu aveau unde să-i cheltuie. Toţi aveau economii, pentru că nu aveau ce să cumpere, erau foarte mulţi bani în piaţă şi am avut o valoare adăugată destul de consistentă de la început“, spune Pavăl, care adaugă că şi-a dorit permanent să se extindă şi în scurt timp a ajuns de la un magazin de mobilă la trei.

    Un alt moment important în evoluţia Dedeman a fost 1993, când fratele său a terminat facultatea şi i s-a alăturat. Spirit antreprenorial a dovedit şi Adrian Pavăl, care în vremea facultăţii cumpăra produse dintr-un bazar de la Iaşi, de la ruşii care aduceau produse în ţară, le încărca în genţi şi apoi pleca cu trenul la Craiova. „Fiind student, a strâns 10.000 de mărci germane făcând genul acesta de afacere care acum nu mai e legală, dar atunci nu era interzisă.“
    În 1993 şi-au unit forţele şi, apreciază Pavăl, „ne-am dublat capacitatea de a munci, a fost foarte bine pentru noi. E un moment important“.

    Inspiraţie din Vest

    În 1995, cei doi fraţi Pavăl au văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni peste hotare şi şi-au propus să facă acelaşi lucru în România, însă a durat mai bine de zece ani până au ajuns la formatul actual de magazin. În urmă cu zece ani, Dedeman era un jucător regional important, dar nimic nu dădea de bănuit că avea să se detaşeze clar de competitorii săi locali – ca Ambient sau Arabesque – sau de reţelele străine, prezente deja pe piaţă sau care urma să apară, Bricostore, Praktiker, Hornbach sau BauMax.

    În momentul căderii Lehman Brothers, retailerul băcăuan avea o reţea de 12 magazine. De-atunci, numărul acestora a crescut până la 49. „Criza, pentru noi, a fost un noroc cum numai divinitatea ne putea aşeza în cale. Dacă nu ar fi venit, nu am fi fost aici. Nu aveam altă opţiune decât să mergem înainte, să ne extindem, pentru că suntem născuţi aici şi tot aici trăim, în timp ce o companie venită din afara ţării are o perspectivă mai conservatoare şi ia decizia cea mai sigură pentru ea.“

    Or la momentul în care străinii au oprit expansiunea au creat un spaţiu favorabil pentru ca reţeaua băcăuană să continue creşterea. „Am avut astfel acces la terenurile la care mă uitam înainte de criză şi mă gândeam că erau bune, dar nu era posibil să le pot cumpăra vreodată, având preţuri foarte mari. Dar în viaţă se pot întâmpla miracole, terenurile au devenit accesibile şi le-am putut cumpăra fără a avea o competiţie“, explică antreprenorul.

    Un reper în activitatea Dedeman este 2010, anul în care afacerea a devenit cel mai mare retailer român, ajungând la afaceri de 300 de milioane de euro.

    Astfel, rulajele retailerului de bricolaj le-au depăşit pe cele dezvoltate de alţi antreprenori, ca Dan Şucu (care a dezvoltat Mobexpert) sau Dan Ostahie (care a construit Altex). În acel an, retailerul băcăuan a deschis la fel de multe magazine ca principalii trei competitori la un loc – Praktiker, Bricostore şi BauMax, care au finalizat cinci unităţi.

    Iar dacă acum compania se află în poziţia în care bugetele de investiţii sunt din fonduri proprii, Pavăl spune că „am crescut luând cu împrumut sume imense. Am luat credit dintotdeauna, de la început. Am plătit dobânzi şi de 170%, atunci a fost o perioadă grea, complicată pentru a supravieţui, dar suntem aici“. În mod aşteptat, toată afacerea celor doi fraţi este acum complet conectată la tot felul de softuri, indiferent că este vorba de magazine, stocuri, clădiri. „Dacă nu accesezi permanent cea mai nouă tehnologie şi îţi imaginezi că nu mai ai nimic de făcut, e reţeta perfectă pentru sfârşit. Perversitatea capitalismului este că fie creşti, fie cazi. Nu există situaţia în care poţi să rămâi o perioadă de timp pe domeniu plat. Cine alege să moară?“ Cu toate acestea, Dragoş Pavăl spune că nu a perceput anumite momente ca fiind grele, fiind foarte angrenat în ce avea de făcut, şi n-a existat nici măcar un singur moment în care să creadă că nu poate răzbi.

    Tot din sfera unicornilor „mai puţin tradiţionali”, pe plan local pragul unei evaluări de 1 miliard a fost depăşit în anii trecuţi de Banca Transilvania (care a ajuns în 2018  la o evaluare de 2,4 miliarde de euro potrivit celei mai recente ediţii ale anuarului ZF Cele mai valoroase companii din România). Producătorul românesc de soluţii de securitate cibernetică Bitdefender a ajuns la o evaluare de 747 de milioane de dolari, premisele pentru următorul unicorn românesc fiind astfel create.

    Vremea unicornilor, pe cale să apună?

    Statisticile par să indice că vremea unicornilor a trecut: în 2014 şi 2015 au apărut peste 40 de noi unicorni în Statele Unite, dar acel prag nu a mai fost atins. În primele şase luni ale acestui an, doar 11 companii americane atingeau o evaluare de 1 miliard de dolari.

    Pe de altă parte, un studiu lansat la începutul acestui an de National Bureau of Economic Research arată că unicornii sunt, în medie, supraevaluaţi cu 50%.

    Mai exact, din cele 135 de companii analizate de cercetătorii din Statele Unite, 65 au o valoare reală de mai puţin de 1 miliard de dolari.

    În 1999, durata medie pe care o companie din zona de tehnologie o aştepta până să se listeze era de 4 ani; astăzi, acea perioadă a ajuns la 11 ani. Această creştere poate fi explicată prin disponibiliatea mai mare a fondurilor de investiţii de a susţine financiar companiile, chiar şi în condiţiile în care acestea nu generează profit. Investitorii se concentrează pe creşterea bazei de clienţi şi nu pe break-even sau obţinerea de profit, iar asta a dus inevitabil la supraevaluarea unor start-up-uri.

    Cifrele denotă un peisaj dezolant: 76% din companiile listate anul trecut nu generaseră profit până la oferta publică iniţială (IPO) – este cel mai important semnal de la alarmă venit după criza dot-com, din anii 2000, atunci când 81% din companiile listate erau neprofitabile.

    Cei de la CB Insights, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piaţă din zona tehnologiei, scriu că ritmul de apariţie a unicornilor va scădea considerabil în perioada următoare, luând ca prim indicator scăderea numărului de „megarunde de finanţare – rundele în care investitorii pun la bătaie peste 100 de milioane de dolari.

    În 2013, termenul de unicorn se referea la apariţia rară a unei companii evaluate la peste 1 miliard de dolari; termenul şi-a pierdut din sclipire în anii ce au urmat, tot mai multe companii atingând pragul respectiv. S-ar putea însă ca următoarea perioadă – să spunem 3-5 ani – să aducă o puternică corecţie pe piaţa de investiţii şi să readucă unicornul la statutul potrivit: unul mitic.
     

     

     

     

  • Enterprise Robotic Process Automation (RPA)

    Elementul de  noutate:
    Până acum mai puţin de trei ani, la nivel global existau foarte puţine soluţii de automatizare. Prin atributele sale de computer vision, platforma UiPath este un răspuns complet la nevoile de automatizare a proceselor de business pe care le au organizaţiile, inclusiv companiile de tip enterprise. Practic, roboţii software orchestraţi de platforma UiPath se comportă exact ca un angajat la biroul său şi pot să „vadă” şi să acceseze aplicaţii, operând modificări în acestea şi stabilind cursuri de acţiune şi consecinţe.

    Descrierea inovaţiei:
    RPA este o tehnologie folosită în aproape toate funcţiunile unei afaceri – de la resurse umane la departamentul financiar sau la cel de marketing. Platforma oferă organizaţiilor o tehnologie capabilă să automatizeze procesele operaţionale repetitive, bazate pe reguli, delegând roboţi virtuali să preia din sarcinile angajaţilor. În schimb, aceştia vor putea fi implicaţi în activităţi cu impact strategic mai mare pentru destinul organizaţiei, în sarcini creative sau în care implicarea umană este definitorie.  Datorită misiunii asumate de UiPath de a facilita accesul organizaţiilor la soluţii concrete de artificial intelligence (AI), platforma trece printr-un upgrade permanent, înglobând din ce în ce mai mulţi algoritmi de AI şi machine learning (ML), dezvoltaţi de partenerii tehnologici ai companiei. Activităţile platformei software UiPath se pot derula atât în reţelele organizaţiilor cliente, cât şi în cloud. Unul dintre avantajele tehnologiei RPA este că e system agnostic, adică poate interveni pe structurile IT ale clienţilor fără a cere ca aceasta să suporte modificări sau upgrade-uri. Printre activităţile suportate de tehnologia dezvoltată de UiPath se numără alocarea facturilor pe conturi, citirea şi procesarea datelor structurate şi nestructurate, extragerea de conţinut din multiple formate de date (Word, PDF, Excel etc.) şi procesarea lui ulterioară, sortarea şi procesarea e-mailurilor şi managementul datelor de autentificare.

    Efectele inovaţiei:
    Implementarea platformei UiPath aduce mai multe beneficii: îmbunătăţirea productivităţii unei companii (roboţii software lucrează 24 h / 7 zile pe săptămână), reducerea erorilor (în procesele repetitive, vulnerabile la elementul de eroare umană, roboţii dau aceeaşi atenţie primului proces, precum şi celui de-al 500-lea, de exemplu), îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor (odată eliberaţi de sarcinile repetitive şi consumatoare de timp, angajaţii se pot dedica unui serviciu faţă de clienţi mult mai calitativ; în plus, diverse operaţiuni, preluate de roboţi, vor fi derulate într-un interval mult mai mic de timp, deci clienţii sunt serviţi mai repede şi fără erori) sau ridicarea nivelului de satisfacţie a angajaţilor, care se vor implica în sarcini cu valoare adăugată.