Tag: salon

  • Un român a rezolvat o problemă pe care au toţi şoferii. A obţinut medalia de aur cu felicitările juriului la Geneva

    Românul Corneliu Birtok-Băneasă este laureat internaţional pentru invenţiile care l-au poziţionat în topul celor mai recunoscuţi cercetători în industria auto. Birtok a fost premiat la sfârşitul lunii aprilie, cu medalie de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru ”Good Fill”- un dispozitiv cu ajutorul căruia şoferii îşi pot alimenta autovehiculele cu lichid de parbriz şi care ar putea fi montat în benzinării sau parcări de pe autostradă.

    “«Good Fill» este un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate alimenta lichid de parbriz pentru orice tip de autovehicule şi care poate fi amplasat în benzinării, service-uri auto sau în parcările de pe autostradă, astfel ca şoferii să poată alimenta cu carburant în paralel. Juriul a apreciat că unul dintre principalele beneficii ale invenţiei este eliminarea clasicelor bidoane din plastic în care era stocat agentul de curăţare şi pe care nu toţi şoferii le reciclează. De asemenea, alimentarea este precisă şi se elimină astfel inconvenientul că mulţi dintre şoferi reuşesc să toarne un sfert din lichid pe lângă recipientul autovehicului”, a declarat Corneliu Birtok Băneasă.

    Birtok-Băneasă este recunoscut la nivel mondial şi pentru crearea şi omologarea prototipului filtrului de aer supraaspirant inversat, care are performanţa de a reduce consumul de carburant cu până la 15%.

    Născut la Deva, inventatorul Corneliu Birtok-Băneasa şi-a descoperit atracţia pentru automobile şi mecanica auto din copilărie, cu ocazia participării la cursuri de aeromodele şi la curse de karting. A găsit mereu o plăcere în repararea şi îmbunătăţirea bicicletelor prietenilor săi, iar mai târziu a maşinii tatălui, fiind condus tot timpul de dorinţa de perfecţionare şi dobândind prin muncă asiduă o înţelegere tot mai mare a sistemelor de motorizare.  

    Pe parcursul carierei sale, inventatorul a avut parte de momente care l-au stimulat să continue cercetarea şi testarea produselor dezvoltate, convins fiind de impactul benefic al proiectelor sale. Un prim astfel de moment a fost crearea primului filtru supra-aspirant, în anul 2000. Al doilea moment semnificativ a fost participarea la primul salon de inventică pentru tineret, în anul 2007. Corneliu Birtok-Băneasă spune că participarea la diverse simpozioane ştiinţifice şi saloane de inventică naţionale şi internaţionale i-a adus recunoaştere şi l-a încurajat să performeze şi să aducă noi contribuţii lumii auto.

    Punctul culminant în cariera excepţională a inginerului român a fost obţinerea premiului pentru cel mai bun inventator al salonului de la Moscova, în anul 2010. Invenţia sa, filtrul de aer supra-aspirant, vine ca un răspuns la nevoile societăţii contemporane şi tratează o problemă tehnică şi economică. Pe lângă reducerea costurilor directe de combustibil, filtrele de aer supra-aspirante sunt prietenoase cu mediul înconjurător. La fiecare 100 km parcurşi, datorită reducerii consumului, aerul este mai curat cu 2-5 kg de emisii de dioxid de carbon şi alte gaze nocive, un lucru vital, care adaugă valoare socială invenţiei tehnice a inginerului hunedorean.

    Corneliu Birtok-Băneasă se bucură de recunoaştere internaţională prin participarea la saloanele de inventică din întreaga lume, printre care Inventika, Proinvent, Bruxelles, Geneva, Moscova, Zagreb şi Kuweit, în cadrul cărora a obţinut numeroase premii şi medalii: 14 medalii de aur, trei de argint şi două medalii de bronz. Corneliu Birtok-Băneasă, care se ghidează după motto-ul “Fiţi încăpăţânaţi şi urmaţi-vă visul!”,  susţine că locul unde a cunoscut un nivel înalt de excelenţă este Salonul de la Geneva, “un salon cu tradiţie”. De asemenea, el este un mare susţinător al românilor, despre care declară că „au descoperit o stare de excelenţă continuă, de-a lungul timpului, în domenii precum sport, informatică, matematică şi multe altele”.

  • Cronică de film: Jimmy’s Hall

    Ken Loach, câştigător în 2006 al Palme d’or pentru ”The Wind That Shakes the Barley„, revine la tema irlandeză şi reuşeşte să captiveze mai ales prin atenţia la detalii. De la costume şi până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, ”Jimmy’s Hall„ aduce pe marele ecran, cu exactitate, o atmosferă de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: ”Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi„.

    Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puţin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia şi tradiţionalismul dus către extrem. Firul acţiunii nu reuşeşte să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie faţă de personajele implicate. Cinematografia semnată de Robbie Ryan este într-adevăr impresionantă: scenele cu irlandezii în costume tradiţionale, mergând pe biciclete vechi sau în căruţe trase de măgari, precum şi imaginile cu dealuri înverzite rămân întipărite în mintea celui care urmăreşte filmul.

    Barry Ward, cunoscut mai ales în Marea Britanie pentru rolurile din ”The Claim„ şi ”Songs for Amy„, reuşeşte să dezvolte bine personajul central al filmului. Problemele filmului nu vin de la interpretarea lui Ward, ci de la scenariu, mai ales din lipsa interacţiunilor complexe cu alte personaje.

    ”Jimmy’s Hall„ este, înainte de toate, un film despre activismul politic şi brutalitatea cu care oamenii resping orice idee opusă celor pe care ei le consideră corecte. Nu este un film alert, dar povestea personajului central este suficient de intere-santă pentru a vă ţine în faţa ecranului pentru aproape două ore.

    
Nota: 8/10

  • Marii orologieri şi bijutieri internaţionali au anunţat colecţiile de primăvară

    Promisiuni elveţiene

    După un deceniu, brandul elveţian Baume & Mercier a lansat anul acesta o nouă colecţie de ceasuri pentru femei. ”Promesse„ este cea mai nouă linie a orologierului elveţian, inspirată de o colecţie neconvenţională pentru femei lansată în 1970. Colecţia prezentată la Salonul de la Geneva este formată din 14 piese în două mărimi, cu diametrul de 30 mm şi de 34 mm. Mecanismul este fie quartz, fie automat, iar mişcarea pieselor poate fi observată printr-o carcasă transparentă. Orele 12, 3, 6 şi 9 sunt marcate cu cifre romane, iar restul cu diamante. Atât diamantele, cât şi sideful sau aurul roşu sunt folosite pentru a evidenţia bezelul. Curelele pot fi din oţel inoxidabil, dintr-o combinaţie de oţel inoxidabil şi aur roşu placat, satin alb sau piele neagră de aligator.

    Cupole preţioase

    Strălucirea unui diamant se observă în modul cum capturează şi reflectă lumina. Tăietura – prin modul în care maximizează strălucirea – este unul dintre cei patru factori ai calităţii diamantelor, alături de carate, claritate şi culoare. Cele trei diamante în jurul cărora sunt construite bijuteriile din colecţia Happy Diamonds a Chopard împlinesc toate aceste criterii. Li se alătură aurul alb şi domul din cristal, care transformă cascadele de lumină în accesorii.

    Omagiu adus Renaşterii Italiene

    Radiomir Firenze 3 Days Acciaio a fost creat ca un tribut adus Florenţei, oraşul de origine al brandului Panerai, dar şi al Renaşterii italiene. Piesa este gravată manual de câţiva meşteşugari italieni. Designul este inspirat de iconografia Florenţei, iar gravurile care îmbogăţesc carcasa sunt similare cu inserţiile aflate pe faţadele bisericilor florentine. Câteva detalii, precum crinul florentin, emblema Florenţei, ies în evidenţă. Piesa şi-a păstrat totuşi conceptul de ceas creat  pentru folosirea sub apă, noul Radiomir Firenze rezistând până la o adâncime de 100 de metri.

  • INCIDENT într-un hipermarket din Capitală: O bucată de tavan s-a prăbuşit

     Potrivit lui Daniel Vasile, incidentul a fost sesizat la numărul 112 în jurul orei 10.30, la hipermarketul din Sectorul 6 fiind trimise două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare şi două autospeciale de stingere a incendiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Idei de afaceri: frumuseţe la minut

    The New York Times dă exemplul unui mic salon de machiaj, Rouge New York, fondat de o actriţă şi de machieza ei, ori al altor saloane care oferă coafuri simple, fără tratamente complicate pentru păr.

    Există şi clinici pentru tratamentul acneei, cum ar fi Clear Clinic din Manhattan, unde cei ce vor să se trateze nu trebuie să aştepte zile întregi ca la dermatolog, ori clinici specializate în tratamente faciale cu laser, cum ar fi Skin Laundry.

  • Medalie de Aur pentru România la salonul de invenţii de la Geneva

    AdBicy reprezintă un panou publicitar mobil şi modular cu un design modern ce poate fi tractat de o bicicletă sau de un promoter pe role. AdBicy este demontabil, poate fi ansamblat în 5 forme diferite şi poate fi transportat  într-o geantă special concepută, de mici dimensiuni.

    Principalele avantaje ale utilizării panoului AdBicy sunt mobilitatea, uşurinţa cu care poate fi folosit şi transportat, eficienţa cuantificabilă a folosirii lui în zone inaccesibile altor forme de advertising şi, nu în ultimul rând, costurile scăzute aferente folosirii şi posibilitatea de implementare imediată. De asemenea, modularitatea panoului AdBicy conferă utilizatorului multiple posibilităţi în crearea de standuri expoziţionale cu forme geometrice diferite, devenind astfel posibil să ai campanii publicitare unice de fiecare dată.

    AdBicy a primit şi Special Award din partea OSIM – Oficiului de Stat Pentru Invenţii şi Mărci din România şi diplomă şi medalie din partea Ministerului Educaţiei Naţionale “ for the high scientific and technical level of the invention”.

  • Zgonea a primit cadou la Cluj o cremă anti-îmbătrânire: Nu o voi folosi, i-o voi da tatălui meu

     Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi miniştrii delegaţi Aurelia Cristea şi Mihnea Costoiu au vizitat, joi, la Cluj-Napoca, Salonul de inventică Pro Invent, deschis la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), ei primind din partea unor cercetători de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” câte o cutie cu o cremă anti-îmbătrânire.

    “Este o cremă ca să nu îmbătrâniţi niciodată”, a spus una dintre cercetătoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lamborghini Huracan conduce un asalt al supermaşinilor, la salonul de la Geneva

     Ofertele de supermaşini, cu preţuri de peste 100.000 de euro, dominate de producătorii europeni, reflectă redresarea industriei auto europene după şase ani de declin, relatează Bloomberg.

    Valul de modele cu mulţi cai putere, între care Rembrandt al Bugatti, de 2,18 milioane de euro, scoate în evidenţă o revenire pe piaţă a maşinilor performante, după mai mulţi ani în care unii producători au stat în expectativă.

    Lamborghini a confirmat această tendinţă cu lansarea automobilului Huracan, cu un motor de 610 cai putere, care înlocuieşte modelul Gallardo, de 181.900 de dolari, un best seller al tuturor timpurilor al diviziei grupului german Volkswagen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cluj: Copilotul Răzvan Petrescu, mutat de la Terapie Intensivă într-un salon. Evoluţia sa este bună

     Tatăl copilotului, Dan Petrescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că acesta face câte două şedinţe de kinetoterapie pe zi, pentru recuperare post-operatorie.

    “Răzvan a fost mutat, miercuri, de la Terapie Intensivă într-un salon de la Chirurgie I. Acesta este un lucru bun, înseamnă că merge spre bine. Rămâne sub supraveghere, este monitorizat. Face câte două şedinţe de kinetoterapie pe zi, pentru recuperare post-operatorie. Cu cât va face mai multă mişcare, cu atât cresc şansele de recuperare mai rapidă”, a spus Dan Petrescu.

    Acesta a afrmat că nu ştie când va fi externat fiul său din spital, aşteptând în acest sens o decizie a medicilor clujeni.

    Copilotul Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a suferit trei operaţii până în prezent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Fiat lasă să se înţeleagă că nu va participa la Salonul Auto de la Frankfurt

    Marchionne trebuie să se ocupe de alte afaceri, a precizat un purtător de cuvânt al Fiat, citat de Wall Street Journal.

    Prima zi a Salonului Auto de la Frankfurt este rezervată prezentării către presă a noilor modele şi concepte aduse de producătorii auto, evenimente la care de cele mai multe ori participă directorii executivi ai companiilor.

    Salonul Auto de la Frankfurt este unul dintre cele mai importante evenimente pentru industria auto, absenţa lui Marchionne fiind cu atât mai surprinzătoare din acest motiv.

    Marchionne găzduieşte de obicei conferinţe detaliate şi complete pentru presa internaţională şi cea italiană la astfel de evenimente. Fiat va avea însă o prezenţă liniştită la Frankfurt în acest an, mărcile grupului neavând în program prezentarea vreunoi model sau concept nou, ci numai a îmbunătăţirilor aduse modelelor existente. Grupul italian a amânat lansarea unor modele noi în Europa, pe fondul vânzărilor în scădere abruptă pe continent, ajunse la minimul ultimlor 20 de ani.

    Analiştii au criticat strategia Fiat, considerând că grupul ar putea fi depăşit tactic, după revenirea economiei, de concurenţii care continuă să investească şi să prezinte maşini noi pe piaţa europeană chiar dacă temporar înregistrează pierderi.

    Fiat controlează şi producătorul auto american Chrysler, preluat în timpul crizei. Marchionne este de asemenea CEO la Chrysler şi preşedinte la CNH Industrial (fosta Fiat Industrial), care va fi listată la New York în luna septembrie.