Tag: Rovana Plumb

  • O porţiune de 7 kilometri de plajă între Mamaia şi Eforie Nord va fi reabilitată cu fonduri de peste 170 milioane de euro

     Rovana Plumb a semnat contractul de finanţare a proiectului “Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord”, la sediul Administraţiei Bazinale Dobrogea – Litoral din Constanţa, spunând că după finalizarea acestui proiect suprafaţa plajei va creşte cu peste 33 de hectare între Mamaia şi Eforie.

    “Semnăm prima fază a proiectului, care cuprinde zona litoralului de la Mamaia şi până la Eforie Nord, pe o lungime de 7,5 kilometri de plajă. Prin implementarea acestui proiect va creşte suprafaţa plajei cu 33,3 de hectare şi avem un impact de creştere a potenţialului de turişti în această zonă cu cel puţin 32.000 de turişti. (…) Încercăm ca prin investiţiile pe care le facem să redăm litoralului nu numai ecosistemul şi echilibrul acestuia, dar şi importanţa turistică necesară pentru a aduce cât mai mulţi turişti şi pentru a fi o zonă profitabilă”, a declarat Rovana Plumb, la Constanţa, după semnarea acestui contract.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RABLA 2013: Tichetul de 1.500 de euro va fi transmisibil. Reducerea la o maşină se acordă pentru un singur tichet

     Prezentă la deschiderea Târgului Romenvirotec de la Romexpo, ministrul Rovana Plumb a răspuns la întrebările jurnaliştilor legate de Programul “Rabla” pe 2013, care va fi lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului în 15 aprilie.

    Ministrul Mediului a spus că după lansarea în dezbatere publică, va mai trece o săpătămână, în care se aşteaptă observaţiile şi propunerile celor interesaţi, înainte ca programul să poată începe. Modul în care se va desfăşura programul va fi stipulat într-un ghid de finanţare, aprobat prin ordin de ministru, astfel că nu va fi necesară adoptarea de către Guvern.

    Până în acest moment, este sigur că valoarea voucher-ului va fi de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei, a precizat ministrul Rovana Plumb.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rovana Plumb despre „Rabla“: Noul tichet va valora 1.500 de euro şi se va da doar câte unu pentru o persoană

    Ministrul mediului Rovana Plumb spune că ministerul doreşte schimbarea numelui programului „Rabla“ deoarece are în vedere acordarea unor bonusuri suplimentare în cadrul noului program pentru înnoirea parcului auto în vederea reducerii emisiilor de dioxid de carbon.

    Rovana Plumb a spus sâmbătă într-o conferinţă de presă la Alba Iulia că noul program de înnoire a parcului auto va intra în vigoare şi implementare din 15 aprilie.

    Conform ministrului, tichetul valoric va avea un cuantum de 1.500 de euro şi va fi unul singur de persoană.

    „Suntem acum în analiză în ceea ce priveşte definirea clară a numărului de tichete pe care le vom emite. Va fi o singură emitere în acest an. De asemenea, luăm în calcul toate modalităţile, în aşa fel încât să nu se mai întâmple perturbări ale procedurii, cum am constatat anul trecut, astfel încât să nu avem nici la nivelul operatorilor din program, dar nici la nivelul cetăţenilor vreo nemul­ţumire pentru modul în care se derulează programul. Va fi totul transparent şi în orice moment veţi putea accesa şi veţi avea acces la modul în care se derulează programul pe tot parcursul lui. Mai mult decât atât, în acest moment nu am ce să comunic, pentru că abia luni vom avea o întâlnire cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, în aşa fel încât să definim anumite criterii clare pentru a evita orice fel de nemulţumiri din partea actorilor implicaţi în program“, a spus Rovana Plumb.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Ministrul mediului anunţă că patru mari investitori vor să aducă în România 500 mil. euro

    Ministrul mediului şi schimbărilor climatice Rovana Plumb anunţă că patru mari investitori, între care companii din Germania şi Austria, intenţionează să investească peste 500 de milioane de euro în România, în domenii precum industria auto, cea a lemnului sau resurse naturale. „Avem o creştere a investiţiei care a fost propusă de către OMV de 150 de milioane de euro, la Suplacu de Barcău, şi mai avem şi alte propuneri în ceea ce priveşte industria lemnului şi energia alternativă“, a spus Rovana Plumb, la sfârşitul săptămânii trecute. Printre acele companii care vor investi în România, Rovana Plumb a menţionat firma Michelin (care a anunţat că-şi mută operaţiunile din Grecia în România), dar şi o companie din Austria pe care nu a numit-o, care intenţionează să investească 150 de milioane de euro într-o fabrică de cherestea în judeţul Covasna. Este vorba despre grupul austriac Holzindustrie Schweighofer care, săptămâna trecută, a anunţat o investiţie într-o fabrică de cherestea, la Reci, judeţul Covasna. În urmă cu aproximativ două săptămâni premierul Victor Ponta a anunţat, fără să ofere amănunte, că o mare companie germană din domeniul auto ar urma să  deschidă o fabrică în România. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Programul Rabla 2013 începe din aprilie, valoarea voucher-ului va fi exprimată în euro

     Ministrul Rovana Plumb a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că autorităţile sunt “în perioada de evaluare şi analiză” a programului de înnoire a parcului auto şi că anul acesta implementarea programului Rabla se va face începând cu 15 aprilie “în mod cert”.

    Ministrul a precizat că valoarea unui tichet în cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adăugat că nu poate spune câte astfel de tichete vor fi emise.

    “Încercăm să concentrăm în aşa fel încât să avem o singură emisie de vouchere pe tot anul”, a adăugat Rovana Plumb.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Mediului: Patru mari investitori vor ca în perioada următoare să investească 500 de milioane de euro în România

     Prezentă sâmbătă, la Ploieşti, unde a participat la conferinţa de alegeri a PSD Prahova, Rovana Plumb a afirmat, în discursul ţinut în faţa participanţilor la întâlnire, că patru mari companii intenţionează să investească în perioada următoare peste 500 de milioane de euro în România.

    Ulterior, Rovana Plumb a spus, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre investitori nemţi şi austrieci, din domenii de activitate precum industria auto, domeniul resurselor naturale sau industria lemnului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Calculatorul pentru timbrul de mediu auto, de azi pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu

    Ministrul mediului Rovana Plumb a declarat ieri că se estimează că nivelul încasărilor timbrului de mediu va ajunge la 700 de milioane de lei în 2013, în condiţiile în care şi restituirile vechii taxe de mediu sunt estimate la 400 de milioane de lei.Rovana Plumb a spus că  sistemul de calcul al acestei taxe va fi de azi, vineri 15 martie 2013, pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu. Printre proiectele de mediu ce vor fi derulate cu finanţare din timbrul de mediu se numără cele de infrastructură, de apă şi canal, ecologizare la nivelul iazurilor şi digurilor decontaminate, parcurile de producţie de energie regenerabilă, programul „Casa verde“ şi programul „Rabla“, a mai spus Rovana Plumb. Ministrul a apreciat că suma estimată pentru restituirile vechii taxe auto de mediu este „enormă“, dar a precizat că banii vor fi restituiţi pe măsură ce se încasează noua taxă. Ordonanţa de urgenţă care prevede plata unui timbru de mediu la înmatricularea maşinilor intră în vigoare vineri 15 martie, noul sistem de taxare înlocuind vechea taxă auto. Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisă în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Schimbări la RABLA: Maşinile mai vechi de zece ani, incluse în 2013 în program

     “Sunt o categorie de autoturisme cu norma de poluare Euro 3, care au deja zece ani pe piaţa de autoturisme din România, şi acestea vor face obiectul programului Rabla”, a spus Rovana Plumb.

    Ministrul Mediului a precizat că în prezent se doreşte ca voucherul acordat pentru casare să fie 1.500 de euro, iar pentru autoturismele electrice să se acorde un bon de 2.000 de euro.

    Rovana Plumb a mai spus că vor fi incluse în programul Rabla “numai acele autoturisme care au fost în proprietatea persoanei fizice sau juridice mai mult de un an de zile”, astfel că “nu se pune problema unei invazii de maşini rulate, foarte vechi pe piaţa din România”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani le va restitui ministerul Mediului şoferilor în acest an pentru taxa auto încasată ilegal

    Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, joi seară, că proiectul timbrului de mediu va fi prezentat în Guvern, cel mai probabil, săptămâna viitoare, iar apoi va urma o dezbatere publică legată de această taxă care ar urma să o înlocuiască pe cea de primă înmatriculare auto. Plumb a mai spus, la Realitatea TV, că prin timbrul de mediu se va face o corelare între capacitatea cilindrică a autoturismului şi emisiile de noxe, proiectul noii taxe fiind în lucru. Referitor la solicitările de restituire a taxei auto, ministrul Mediului estimează că anul acesta vor fi plătiţi aproximativ 350 de milioane de lei, pe rolul instanţelor fiind 80.000 de solicitări de această natură.

    Toate stirile pe mediafax.ro

  • Programul Rabla se suplimentează în această lună cu 15.000 de tichete

    Suplimentarea implică o alocare de fonduri suplimentare de 57 de milioane de lei. Iniţial, în Programul Rabla 2012 a fost alocat un buget de 114 milioane de lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

    “Am analizat, împreună cu noua conducere a Administraţiei Fondului pentru Mediu, posibilitatea ca, până la sfârşitul lunii iunie, să finalizăm procedurile pentru a suplimenta Programul Rabla cu 15 mii de tichete. Cele 57 milioane de lei aferente suplimentării au fost realocaţi de la alte programe derulate prin AFM”, a declarat ministrul Rovana Plumb. Noul director al AFM, numit de premierul Victor Ponta săptămâna trecută, este Radu Dan Septimiu Popa, fostul director general al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB).

    O a doua tranşă de 15.000 de tichete ar putea fi anunţată după rectificarea bugetară anunţată de Ministerul Finanţelor pentru luna iulie. Iniţial, în Programul Rabla 2012 a fost alocat un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

    Pentru rectificarea bugetară, ministrul Rovana Plumb a precizat că are în vedere să discute şi posibilitatea găsirii de fonduri pentru programul Casa Verde, prin care statul susţine instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.