Tag: rezultate financiare

  • Oltchim: pierderi cu 38% mai mari, afaceri la jumătate anul trecut

    Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut pierderi de circa 75,1 mil. lei (16,9 mil. euro), astfel că pierderile la nivelul între­gului an s-au ridicat la 383,6 mil. lei (86 mil. euro), potri­vit unui document al Ministerului Economiei citat de Me­diafax. Oltchim nu a anunţat încă oficial rezultatele pre­li­mi­nare pe bursă, acestea urmând să fie raportate cel mai pro­babil la jumătatea lunii viitoare. Varujan Vosganian, ministrul economiei, a declarat re­cent că până la mijlocul acestei săptămâni va alege una dintre opţiunile pe care le are pentru rezolvarea pro­ble­melor Oltchim şi o va prezenta miercuri în faţa Guvernului.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Petrom, profit de aproape 3 miliarde lei în primele nouă luni ale anului. Cu cât au crescut vânzările companiei

    Vânzările au avansat cu 18%, la 19,185 miliarde lei (4,327 miliarde euro). Vânzările exclud accizele la produse petroliere.

    “În cel de-al treilea trimestru al anului 2012, rezultatul operaţional al Petrom s-a situat aproximativ la acelaşi nivel cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, fiind susţinut, în principal, de efectul favorabil al aprecierii dolarului faţă de lei. Nivelul ridicat al preţului ţiţeiului a continuat să influenţeze pozitiv performanţa segmentului E&P (explorare şi producţie – n.r.), dar a afectat volumele de vânzări şi marjele în activitatea de marketing. Ne-am concentrat investiţiile în segmentul E&P, în vederea stabilizării producţiei de hidrocarburi, şi am continuat eforturile noastre de explorare în perimetrul de mare adâncime al Mării Negre, pregătindu-ne pentru achiziţia de noi studii seismice 3D. În concordanţă cu direcţiile noastre strategice, am demarat exploatarea comercială a centralei electrice de la Brazi, care, începând din septembrie, este aprovizionată exclusiv cu gaze din producţia internă”, a declarat, într-un comunicat, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Săptămâna giganţilor: Microsoft şi Apple, fiecare cu armele sale

    Steven Sinofsky, directorul diviziei Windows a Microsoft, a prezentat noul look al Windows 8, dar a subliniat că se bazează pe Windows 7, cel mai bine vândut sistem al Microsoft, care recent a depăşit 670 de milioane de licenţe comercializate. Noul design al Windows elimină butonul Start şi are pe prima pagină butoane pătrate pentru aplicaţii.

    Primele impresii despre Surface sunt amestecate, cu aprecieri pentru aspect, dar cu temeri legate de durata bateriei şi numărul limitat de aplicaţii disponibile. Investitorii sunt nesiguri în privinţa perspectivelor Windows 8, dar consideră că o lansare solidă ar putea susţine acţiunile Microsoft, care în ultimul deceniu au stat în intervalul 20-30 de dolari.

    De partea cealaltă, Apple a raportat în această săptămână profit în creştere, dar sub aşteptările Wall Street şi estimări pentru perioada următoare de asemenea mai slabe decât anticipau analiştii, la scurt timp după ce a lansat noul iPad mini.

    Profitul net a crescut în trimestrul al patrulea al anului fiscal la 8,2 miliarde de dolari sau 8,67 dolari pe acţiune, de la 6,6 miliarde de dolari şi 7,05 dolari pe acţiune în aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile au avansat cu 27%, de la 28,27 miliarde de dolari la 36 miliarde de dolari. Analiştii consultaţi de Reuters se aşteptau ca Apple să raporteze profit pe acţiune, excluzând unele elemente excepţionale, de 8,75 dolari la venituri de 35,8 miliarde de dolari. Rezultatele vin înainte de startul vânzărilor din sezonul sărbătorilor, când concurenţa dintre producătorii de smartphone-uri şi tablete atinge cote maxime.

    Apple a lansat în ultimele luni un nou iPhone şi tablete iPad pentru a lupta împotriva Amazon şi a dispozitivelor care folosesc sistemul de operare Android al Google. Pentru primul trimetru al anului fiscal următor Apple se aşteaptă la un profit de 11,75 dolari pe acţiune şi venituri de 52 de miliarde de dolari. Compania a livrat 26,9 milioane de iPhone-uri în trimestrul al patrulea, uşor peste aşteptările Wall Street, în timp ce vânzările de iPad-uri, la 14 milioane de unităţi, s-au situat mult sub estimări.

  • Criza dă fiori nordului Europei; companii mari îşi reduc estimările financiare

    Efectele crizei datoriilor declanşate în Grecia în 2099 s-au extins în Germania, cea mai mare economie europeană, unde încrederea oamenilor de afaceri a scăzut în această lună la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate din cauza cererii mai mici pentru exporturile ţării. Bundesbank a estimat recent că economia germană s-ar putea contracta în trimestrul patru din cauza cererii externe insuficiente.

    Condiţiile macroeconomice dificile determină companiile să aplice propriile măsuri de austeritate. Producătorul de echipamente electrice Schneider va intensifica măsurile de restructurare, iar Daimler s-a angajat să micşoreze costurile cu 2 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2014. Volkswagen a avertizat că presiunile asupra preţurilor s-au intensificat în Europa, iar “condiţiile dificile vor continua”, potrivit directorului financiar Hans Dieter Poetsch. Problemele nu se limitează doar la Europa. În Statele Unite, companiile nord-americane au anunţat, după 1 septembrie, planuri de eliminare a 62.600 de locuri de muncă pe plan local şi în străinătate, cele mai ample astfel de măsuri de la începutul lui 2010.

    Problemele economice afectează şi producătorii de bunuri de consum. Pernod-Ricard, cel mai mare producător francez de băuturi alcoolice distilate, anticipează o încetinire a creşterii anuale a vânzărilor, faţă de 2011, după scăderea livrărilor europene în trimestrul al treilea. Heineken, al treilea mare producător de bere la nivel mondial, a înregistrat o scădere a volumului de bere în Europa din cauza reticenţei pentru consum din Marea Britanie, Olanda şi Spania. Danone, lider mondial pe piaţa iaurturilor, a anunţat săptămâna trecută că operaţiunile din Germania au fost “sub presiune”, iar pieţele din Franţa şi Marea Britanie au stagnat în trimestrul al treilea. Între companiile care au contrazis tendinţa negativă a pieţei sunt Unilever, care a raportat o creştere peste aşteptări a veniturilor, susţinută de cererea de pe pieţe precum Brazilia, şi Reckitt Benckiser Group datorită creşterii vânzărilor de produse pentru îngrijirea sănătăţii.

  • Profitul OMV Petrom a urcat cu 16% în primul semestru, iar vânzările au avansat cu 19%

    Vânzările din al doilea trimestru al acestui an au crescut cu 17%, la 6,197 miliarde lei (1,4 miliarde euro). În primul semestru al anului trecut, Petrom a consemnat un profit net de 1,744 miliarde lei, iar în al doilea trimestru de 903 milioane lei. Vânzările au însumat 10,271 miliarde lei în perioada ianuarie-iunie 2011, iar în al doilea trimestru acestea au fost de 5,293 miliarde lei.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Şase luni pe baricade: băncile rezistă

    Europa Centrală şi de Est e cel mai bun loc pentru anii ce vin – mai bun decât zona euro – “şi e de sperat că situaţia politică se va îmbunătăţi aşa fel încât să poată fi valorificat potenţialul regiunii”, a declarat săptămâna trecută Andreas Treichl, CEO al grupului austriac Erste, la anunţarea rezultatelor financiare pe prima jumătate a anului. “Am redus uşor previziunile pentru anul în curs, fiindcă tendinţele macroeconomice s-au deteriorat din nou. Avem două ţări în regiune, Cehia şi Ungaria, cu o uşoară contractare a economiei. România e punctul de cotitură, e în plină transformare şi suntem foarte încrezători că BCR se va reîntoarce pe profit din 2013”, a spus bancherul, care a apreciat că vârful costurilor cu acoperirea riscului va fi depăşit în acest an.

    Privind declaraţiile din perspectivă românească, optimismul bancherului austriac probabil că e mai relevant decât valoarea pierderilor aduse grupului în prima jumătate a anului de România şi Ungaria (125 mil. euro, respectiv 73 mil. euro), atâta vreme cât de la BCR se aşteaptă profit de la anul, în timp ce de la filiala ungară abia din 2014. În plus, BCR n-a pierdut decât 0,5% din active faţă de sfârşitul anului trecut, păstrându-şi poziţia de lider de piaţă cu 17,15 mld. euro, portofoliul de credite a crescut cu 2,8%, iar în privinţa pierderilor în sine, ele au scăzut în al doilea trimestru faţă de primul, de la 70,7 la 54,3 mil. euro, după ce şi provizioanele au scăzut cu 11,5%. Pe de altă parte însă, banca a explicat creşterea creditării mai ales prin împrumuturile ipotecare (Prima Casă), iar contextul economic l-a definit ca “dificil”, caracterizat prin “cerere de credite scăzută, marje de dobândă în scădere datorită trecerii spre active cu risc mai scăzut, precum şi deteriorarea continuă a ratei de schimb leu/euro, care a apăsat asupra clienţilor băncii”.

    Or, aceiaşi factori au marcat şi marchează şi activitatea celorlalte bănci, iar dacă ei se vor menţine sau se vor accentua în următoarea perioadă, atunci şi restructurarea portofoliilor, şi stoparea creşterii creditelor neperformante, şi tranziţia de la creditarea în euro la cea în lei, recomandată de BNR şi asumată de majoritatea băncilor, ar putea fi obiective ratate pentru anul în curs. Cât priveşte susţinerea de către BNR a unei relansări a creditării prin reducerea dobânzii de politică monetară sau prin scăderea ratei rezervelor minime obligatorii, contextul economic extern, cu prelungirea crizei financiare din zona euro, şi cel intern, cu o presiune estimată mai mare a inflaţiei şi cu agitaţia politică neîntreruptă, silesc deocamdată la prudenţă banca centrală. Prognoza Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari susţine că până la sfârşitul anului, BNR va menţine la 5,25% dobânda de politică monetară, rata RMO la valută va rămâne neschimbată, iar rata RMO la lei ar putea scădea uşor, de la 15% la 13%. Eugen Şinca, economist al BCR, crede că abia din 2013 “BNR ar putea acţiona pentru stimularea creditării în lei, reducând cu paşi mici rata RMO la lei”.

    A doua bancă din sistem, BRD – Societe Generale, a făcut profit, însă rezultatul pe prima jumătate a anului (7,5 mil. euro) a fost de şapte ori mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, tras în jos de faptul că în lunile aprilie-iunie, banca a intrat pe pierdere (9,9 mil. euro). Activele au scăzut cu 2%, la 10,5 mld. euro faţă de finele anului trecut. Volumul creditării a crescut cu 5%, ca efect al programului Prima Casă şi al campaniei promoţionale Expresso pentru împrumuturi în lei; în privinţa creditelor neperformante, “costul riscului pentru clientela de persoane fizice confirma tendinţa pozitivă, în timp ce pe piaţa corporate se poate observa reducerea progresivă a noilor intrări în incapacitate de plată”, susţine banca.

    A treia instituţie din sistem după active, Banca Transilvania, şi-a confirmat eficienţa tradiţională, anunţând un profit net cu 47% mai mare decât în prima jumătate a anului trecut, la 40,9 mil. lei, dar şi o creştere a activelor cu 12% faţă de finele lui 2011, determinată în special de investiţiile în active disponibile pentru vânzare, dar şi de creşterea soldului creditelor cu ceva mai mult de 1%.

    A şasea bancă din sistem, UniCredit Ţiriac Bank, a consemnat un profit net de 17 mil. euro, în scădere cu 19% faţă de primele şase luni din 2011. În trimestrul al doilea din 2012, profitul net a fost de 51 milioane de lei, de peste două ori mai mare decât în primul trimestru al anului. Activele băncii au atins 5,1 mld. euro la sfârşitul lunii iunie, în creştere cu 10,8% faţă de 30 iunie 2011 şi în uşoară scădere (0,7%) faţă de începutul lui 2012. La jumătatea anului, valoarea creditelor din bilanţ a fost de 17,1 mld. lei, mai mult cu 18,4% faţă de 30 iunie 2011 şi cu 7,2% faţă de începutul lui 2012. Potrivit calculelor băncii, portofoliul de credite s-a majorat de patru ori mai repede decât cel al întregului sistem bancar în primele şase luni, în condiţiile majorării cu 28% a portofoliului de împrumuturi pentru IMM şi cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.

    Tot săptămâna trecută şi-au publicat rezultatele financiare şi două bănci de talie redusă. Millennium Bank şi-a redus pierderile cu 35%, la 6,5 mil. euro, urmând aceeaşi tendinţă descrescătoare de anul trecut, şi a anunţat o creştere cu 13,7% a soldului brut al creditelor, în timp ce Libra Internet Bank, o bancă axată pe clienţii cu profesii liberale şi IMM, a raportat profit, însă în scădere (4 mil. lei, faţă de 9,1 mil. lei în iunie 2011), în paralel cu o creştere a activelor (652 mil. lei, faţă de 645,5 mil. lei faţă de finele anului trecut).

  • Millennium Bank raportează pierderi mai mici cu 35% în prima jumătate a anului

    Conform bilanţului raportat de grupul portughez Millennium bcp, care controlează banca, soldul brut al creditelor a crescut la 406 mil. euro la finele lunii iunie, faţă de 357 mil. euro la finele lui iunie 2011, iar depozitele atrase au crescut în aceeaşi perioadă de la 248 mil. euro la 299 mil. euro.

    Veniturile operaţionale totale, raportate conform standardelor contabile internaţionale (IFRS), au ajuns la 10,5 mil. euro, faţă de 14,6 mil. euro la sfârşitul lui iunie 2012, ca urmare a scăderii veniturilor din schimburi valutare şi din activităţi de trading, în timp ce costurile operaţionale au scăzut de la 20,7 mil. euro la 16,7 mil. euro.

    Millennium Bank, parte din grupul portughez Millennium bcp, avea la finele anului trecut active de 2 miliarde de lei (în jur de 492 mil. euro), comparativ cu 2,2 miliarde de lei în 2011, corespunzător unei cote de piaţă de 0,6%, potrivit datelor BNR. La finele primului trimestru din 2012, banca avea pierderi de 3,4 mil. euro, faţă de 6,4 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul de unităţi era de 65, iar numărul de angajaţi era de 668.

  • Rasvan Radu, UniCredit: “Vom continua sa finantam economia intr-un ritm superior celui al pietei bancare”

    Profitul operational brut a crescut cu 8%, pe fondul avansului cu 7,4% al veniturilor si cu 7% in cazul cheltuielilor operationale, a informat banca. Raportul intre costuri si venituri s-a mentinut la 51%. Nivelul veniturilor a crescut datorita cresterii cotei de piata atat in cazul portofoliului de credite, cat si in segmentul atragerii de depozite, precum si datorita cresterii castigurilor din operatiunile de trezorerie.

    Activele bancii au fost de 22,3 miliarde lei (5,1 miliarde euro) la sfarsitul lui martie 2012, in crestere cu 17,5% fata de 31 martie 2011, dar in scadere cu 2,5% fata de inceputul anului curent. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 22,1% fata de 31 martie 2011, respectiv cu 2% fata de 31 decembrie 2011, pana la 16,2 miliarde lei (18,9 miliarde lei incluzand creditele externalizate). Depozitele clientilor au ajuns la 11,1 miliarde lei, in crestere cu 28% fata de finalul primului trimestru al anului trecut.

    “Rezultatele bancii in primele trei luni ale anului au inregistrat o evoluţie buna, in ciuda incetinirii activitatii economice in Romania. Un rol hotarator in acest sens l-a avut calitatea portofoliului de clienti existenti si finantarea nevoilor unor noi clienti prin valorificarea pozitiei financiare solide pe care UniCredit o are in calitate de banca locala si de institutie financiara internationala de importanta sistemica. De asemenea, a crescut accentul pus pe creditarea în lei si speram ca aceasta tendinta de normalizare a pietei bancare va continua”, a declarat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    Rata solvabilitatii a fost de 11,1% la finele lunii martie 2012, peste cerintele BNR. Cheltuielile cu provizioanele au urcat cu 21,5% fata de primele trei luni din 2011, dar s-au mentinut la acelasi nivel comparativ cu ultimele doua trimestre ale anului trecut.

    “Vom continua sa finantam economia romaneasca intr-un ritm prudent, dar superior celui al pietei bancare, in concordanta cu nivelul cererii de credite. In acelasi timp, ne vom concentra pe îmbunătăţirea calităţii indicatorilor de risc. Vizam, de asemenea, o crestere stabila a depozitelor clientilor si o pozitie confortabilă a lichiditatii. Oportunitatile pentru cresterea veniturilor vor fi limitate şi in acest an, din cauza volatilitatii pietelor si redresarii lente a economiei, insa vom continua sa identificam solutii optime de finantare si gestionare a banilor pentru clientii nostri”, a completat Răsvan Radu.

    UniCredit Tiriac Bank, controlata de grupul italian UniCredit impreuna cu omul de afaceri Ion Tiriac, era la finele anului trecut a sasea banca din Romania dupa valoarea activelor, cu o cota de piata de 6,31%.

  • ING Asigurari de Viata: contractele noi au crescut cu 7%, rezilierile s-au redus cu 17%

    Pe segmentul de asigurari de viata, a crescut cu 7% numarul de contracte noi, majoritatea fiind contracte de tip traditional, care ofera protectie si randamente garantate. In portofoliul de asigurari incheiate la ING in primul trimestru, nivelul mediu al sumei asigurate este de 53.175 lei, in crestere cu 29% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Prima bruta medie alocata de clientii care au incheiat polite noi este de 1.564 lei, in crestere cu 2% fata de intervalul similar din 2011.

    Valoarea activelor financiare in administrare a ajuns la 2,20 mld. lei la sfarsitul lunii martie 2012, in crestere cu aproape 6% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Volumul primelor brute subscrise de ING Asigurari de Viata in primele trei luni din 2012 a fost de 133,25 mil. lei, nivel relativ similar celui inregistrat in primul trimestru din 2011.

    Compania a platit 22 mil. lei clientilor pentru evenimente asigurate si contracte ajunse la maturitate in primul trimestru, suma cu cca 79% mai mare decat in intervalul corespunzator din 2011.

    “Comparativ cu inceputul anului trecut, primele trei luni din 2012 au fost marcate de stabilizarea perspectivelor economice si de usoara revenire a pietelor financiare”, afirma Cornelia Coman, director general al companiei. “La ING, aceste evolutii pozitive s-au tradus printr-o crestere de aproape 7% a numarului de asigurari noi incheiate in primul trimestru, in paralel cu scaderea cu 17% a numarului de contracte rascumparate si reziliate, precum si prin majorarea cu 18% a numarului de participanti pe segmentul de pensii facultative.”

    In segmentul de pensii facultative, in perioada ianuarie-martie, participantii au alocat sume mai mari cu pana la 12,6% fata de primul trimestru din 2011. La sfarsitul lunii martie, cele doua fonduri facultative din administrarea ING – ING Activ si ING Optim – insumau 107.626 de participanti, in crestere cu 18% fata de aceeasi perioada a anului precedent. La aceeasi data, valoarea activelor nete aferente celor doua fonduri ale ING era de 223,69 mil. lei, in crestere cu 35% fata de martie 2011. Conform CSSPP, ING Asigurari de Viata detinea pe piata Pilonului III o cota cumulata, in functie de active, de peste 46%.

    In ceea ce priveste sumele alocate de participanti in fondurile de pensii facultative, contributia medie la fondul ING Activ in 2012 a fost de 81 lei (in crestere cu 9,5% fata de anul precedent), iar la ING Optim de 89 lei (plus 12,6% fata de 2011). Performanta anualizata a investitiilor de la lansare pana la 31 martie 2012 a fost de 8,75% pentru fondul de pensii facultativ ING Activ si de 10,21% pentru ING Optim, fata de 7,8% cat a fost randamentul anualizat al tuturor fondurilor din Pilonul III in aceeasi perioada.

  • Profitul Băncii Transilvania a crescut cu 73% în primul trimestru

    Banca avea la sfârşitul lunii martie active de 26,9 mld. lei, în creştere faţă de sfârşitul anului precedent, când au fost de 25,8 mld. lei, 18 milioane lei.

    “Ca bancă locală, focusul nostru este consolidarea poziţiei de top pe care o avem în sistemul bancar românesc. Eficienţa, creşterea cotei de piaţă şi a valorii de piaţă vor fi priorităţile noastre şi în perioada următoare”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

    Veniturile operaţionale au crescut cu 12%, la 393,24 mil. lei, ca urmare a creşterii veniturilor din operaţiuni financiare – cu 31%, a veniturilor din comisioane – cu 10% şi a celor din dobânzi – cu 4%. Cheltuielile operaţionale au fost de 200,85 mil. lei, faţă de 172,29 mil. lei în trimestrul I 2011, creşterea fiind datorată extinderii activităţii băncii.

    Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 83,88 mil. lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent cu 31 mil. lei, calitatea portofoliului de credite dând semne de stabilizare. Portofoliul de credite, preponderent în lei, era la sfârşitul lunii martie de 16,25 mld. lei, raportat la 15,69 mld. lei la sfârşitul lui 2011, din care 63,40% reprezintă credite pentru companii, iar 36,60% sunt credite pentru persoane fizice. Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezintă 10,3% din totalul portofoliului. Soldul provizioanelor din activitatea de creditare a crescut faţă de sfârşitul anului trecut, de la 1,66 mld. lei la 1,78 mld. lei, asigurând o acoperire de 105% a creditelor neperformante.

    Depozitele clienţilor au crescut uşor, de la 2,72 mld. lei la sfârşitul lui decembrie 2011 la 2,75 mld. lei la sfârşitul lui martie 2012.

    Raportul între credite şi depozite s-a menţinut subunitar, la 0,77, iar solvabilitatea este de 12,73%, cu profitul inclus. Raportul cost / venit a fost, la 31 martie 2012, de 49%, indicatorul menţinându-se la un nivel acceptabil, ca urmare a unui control strict al costurilor.

    Tot în primele trei luni ale acestui an, în martie, Banca Transilvania a obţinut o linie de finanţare din partea Fondului European pentru Investiţii, în valoare de 7,5 mil.euro, pentru microîntreprinderi. De asemenea, BT a lansat împreună cu Western Union un proiect în premieră naţională, venind pe piaţă cu primul serviciu de transfer de bani prin Internet Banking.

    Banca Transilvania, cea mai mare instituţie bancară cu capital privat autohton din România şi a treia din sistem după valoarea activelor, este deţinută de acţionari români (în principal SIF-uri şi Horia Ciorcilă) în proporţie de 51,95%, cei străini (în primul rând BERD şi Bank of Cyprus) deţinând 48,05%.